Revoluția va fi anarhistă sau nu va fi deloc

tumblr_mq592b4Gsf1sn05h0o1_500Lumea în care trăim astăzi e dominată și condusă de o singură ideologie: capitalismul. Neoliberalismul care face ravagii și în țările dezvoltate și în cele nedezvolate este doar forma sa mai rafinată, mai fascistă și mai otrăvitoare.

Foarte mulţi văd că – deși nu mulți recunosc – capitalismul înseamnă corupție și corupere, înseamnă violență și crimă, înseamnă sclavie salarială și intelectuală, înseamnă că scopul – profitul, puterea, privilegiile, folosite mereu împotriva celor slabi – scuză orice mijloace. Forţa de convingere a capitalismului vine în special din minciuna imensă că ar însemna libertate. Această minciună poate fi demontată foarte uşor: libertatea fără egalitate nu poate exista, orice altceva înseamnă tiranie și opresiune.

Libertățile civile, al căror merit capitaliștii și-l atribuie în mod mincinos, au fost plătite cu sânge, tortură, închisoare și moarte de foarte mulți radicali din stânga libertară, socialiști, anarhiști – muncitori şi muncitoare, țărani şi tărance, profesori şi profesoare. Țările în care trăim sunt mai puțin opresive azi grație mai ales radicalilor care s-au opus opresiunii, nedreptăților și crimelor capitaliștilor din timpurile în care au trăit. Pentru opoziţia şi rezistenţa lor au fost huliţi, denigraţi, maltrataţi, deportaţi, ucişi. Statele, conduse de clasa capitalistă, care azi susțin, în mod mincinos (în realitate statele există în beneficiul clasei capitaliste), că ar exista pentru a apăra valori libertare, libertăţi şi drepturi civile (pe care mereu le încalcă brutal când interesele capitaliștilor o cer), au comis nenumărate crime împotriva celor care la vremea lor au stat în faţa gloanţelor pentru ca aceste valori libertare să devină realitate. Aceste valori libertare au devenit în parte realitate, pentru că mult prea mulți oameni s-au opus nedreptăților comise împotriva radicalilor, iar statele n-au mai avut cum să nu le accepte, deși mereu și constant încearcă să le țină în țarc, să le controleze și să le distrugă conținutul. Tendința aceasta e din ce în ce mai vizibilă azi și e unul dintre cele mai mari pericole care pândesc societățile.

Nu aflaţi despre acești anarhiști din manualele de istorie sau de la școală, pentru că recunoaşterea realităţii că lor li se datorează multe dintre libertățile cu care se laudă capitaliștii ar distruge o mare parte a iluziei de care ei au nevoie pentru a-şi putea menţine controlul; şi anume că sistemul capitalist ar însemna libertate. Aceasta este una dintre cele mai mari mistificări cu putință, şi se bazează pe faptul că analiza capitalismului permisă de capitaliști – care se rezumă la incidente, și nu expune niciodată modul de funcţionare al sistemului – e permisă doar în limitele de gândire și în reglulile impuse de acest sistem. Orice ar ieşi în afara acestor limite și reguli ar arăta realitatea: capitalismul înseamnă opresiune, iar mecanismele sale nu sunt îndreptate spre lărgirea libertății omului, ci spre înrobirea lui și mai mare. La asta se referea preşedintele băncii europene centrale când cerea în 2011 crearea unei disciplini (a celor care muncesc) care să nu mai poată fi reversibilă. Adică, sclavie şi opresiune ireversibile.

Scopul acestui blog e de a arăta de ce e nevoie de revoluție socială reală, ce înseamnă ea, cum se poate construi, care e sensul ei și care e scopul ei. Revoluțiile sociale sunt esențialmente anticapitaliste şi libertare, adică nu pot crea mecanisme opresive care să ducă la înlocuirea unor stăpâni cu alţii. De aceea cea mai importantă trăsătură a lor e lipsa ierarhiei, sunt mişcări construite pe orizontală, fără lideri, iar formele de organizare prin care luptă împotriva capitaliştilor sunt non-ierarhice. Revoluţiile nu sunt miracole, nu sunt făcute de oameni mesianici, iar scopul lor nu e de a înlocui stăpânii vechi cu alții noi, ci de a distruge ideea de stăpân, pârghiile de menţinere a oamenilor în obedienţă şi supunere, și obişnuinţa oamenilor de a crede – așa cum își doresc stăpânii lor – că societățile au nevoie de stăpâni, pentru că altfel ar fi haos.  (Întotdeauna pentru burghezii capitaliști libertatea sclavilor lor înseamnă haos.)

Ideea că societățile ar avea nevoie de stăpâni este o imensă minciună, iar pentru menținerea și perpetuarea ei capitaliștii au creat un întreg sistem de forță, instuțional, economic, filosofic și de aranjamente sociale, care astăzi sunt percepute ca fiind ”în firea lucrurilor”. Nimic mai fals. Istoria arată foarte clar că ”în firea lucrurilor” sunt dorința și lupta neîncetată a oamenilor cu asupritorii lor pentru a fi liberi cu adevărat. Capitalismul nu a avut o rețetă, nu a existat o conspirație, ci doar setea de putere și de dominație a câtorva. Evoluția capitalismului sa a fost influențată de schimbările sociale cerute de cei considerați radicali și de nevoia celor puternici și bogați de a-și păstra mereu aceste schimbări în limitele care să nu le pună în pericol dominația asupra celor mulți.

Capitalismul e un sistem prin care câțiva oameni dețin mijloacele de producție și controlul asupra resurselor și satisfacerii nevoilor oamenilor pentru a le folosi cu scopul de a produce cât mai mult profit pentru clasa capitalistă. E un sistem care determină aranjamentele economice în acest scop: al obținerii de cât mai mult profit. Cel mai parșiv și distructiv instrument capitalist este munca pentru un salariu, pe care anarhiștii o numesc sclavie salarială.

Pentru a întări acest instrument, capitaliștii au reușit – cu ajutorul statelor și guvernelor – să distrugă orice mijloc prin care oamenii își puteau menține o oarecare independență. Fără libertate economică nu există libertate, spunea Petr Kropotkin. Nimeni nu va fi liber până când existența sa nu va mai fi condiționată de muncă. Tehnologiile pot fi folosite în scop libertar, de eliberare a oamenilor de această condiție – tipică sclavilor – însă aceasta presupune dispariția clasei capitaliste.

Această independență a fost și este constant distrusă pentru că amenință puterea de coerciție a capitaliștilor pentru a-i obliga pe oameni să muncească pentru ei. Astăzi oamenii au ajuns să plătească pentru simplul fapt că există: plătesc pentru că au nevoie de un adăpost, plătesc pentru că au nevoie să bea apă ca să nu moară de sete (nu capitaliștii au creat apa, dar o controlează), plătesc pentru că au nevoie să mănânce pentru a nu muri de foame, plătesc pentru că au nevoie să cunoască, plătesc pentru că au nevoie să circule, plătesc pentru copilul pe care-l aduc pe lume, plătesc ca să nu moară dacă se îmbolnăvesc (de fapt, a plăti pentru că te-ai îmbolnăvit înseamnă a fi pedepsit, una dintre „minunatele” „libertăți” capitaliste). Adevăratele mine de aur capitaliste sunt nevoile oamenilor. Cele mai mari minciuni ale lor pot fi posibile pentru că oamenii sunt de bună-credință – e presupunerea de la care oamenii încă pleacă în mod firesc în relațiile sociale: statele au nevoie să-i mintă că ar fi exact invers, pentru a-i putea controla mai ușor.

Statele şi conducătorii nu fac niciodată revoluţii. Pentru ca o revoluţie socială reală să devină reală e nevoie de o înţelegere cât mai largă a scopului şi mijloacelor ei – care nu pot fi niciodată autoritare, adică nu pot copia şi imita niciodată ceea ce vor să distrugă – , care trebuie să promoveze valori libertare şi să creeze mecanisme non-ierarhice, pe orizontală, egalitare, deschise, libertare, non-opresive. Prin crearea acestor mecanisme (care uneori pot fi însuşite din disperare de State, dar doar pentru a le controla), procesul îndelungat al revoluţiilor distruge diviziunile care-i întorc pe sclavi împotriva sclavilor: fascismul, rasismul, misoginia, sexismul, homofobia, asuprirea minorităţilor etnice, culturale, sexuale şi orice alte forme de opresiune.

În sine procesul de înțelegere ar putea fi punctul de plecare al construirii unei solidarități reale între oameni, care în mod sigur va fi din ce în ce mai puternică pe măsură ce aceștia vor vedea din ce în ce mai clar care e modul de operare al capitaliștilor și al celor puternici și vor vedea cum se pot apăra, cum se pot uni și cum pot lupta împotriva lor. Luptă nu e un cuvânt folosit cu scopul de a pune într-o lumină eroică ceva anume, și nu e nici nu un cuvânt exagerat. E foarte real și asta se poate vedea cu ochiul liber de fiecare dată când un polițist sau o uniformă ridică bastonul asupra unui civil sau îndreaptă o armă asupra lui și trage. E o luptă foarte reală între cei puternici și cei pe care ei îi percep slabi.  În parte, ei sunt într-adevăr slabi azi: cea mai mare slăbiciune a lor e că sunt dezbinați. Aici o să încerc să arăt tot ce-i dezbină, cu convingerea că, odată ce vor înțelege, le va fi mai ușor să reziste și cu speranța că vor înțelege de ce distrugerea și nu perpetuarea modului de lucru al capitaliștilor e esențială dacă vor să construiască ”acea lume bună pe care o poartă în suflet mereu”. Fiecare dintre noi trăim cu speranța asta – pentru cei mai pesimiști lumea aceasta nu poate fi pe pământ, dar pentru cei care au încredere în semenii lor, chiar și atunci când nu au nici un motiv, lumea asta reprezintă o posibilitate reală.

Capitalismul e corupție. Anarhismul e onestitate. Corupția e adevăratul mod de viață, e adevărata valoare a capitaliștilor. Corupția minților, a crezurilor oamenilor, a dorințelor lor, a vieții lor. Anarhismul e onestitate pentru că nu încearcă să creeze o societate perfectă, ci încearcă să creeze o societate în care împărțirea oamenilor între clase să dispară, oamenii să nu mai fie trataţi şi consideraţi ca proprietate, în care nimeni să nu mai poată asupri pe nimeni, în care oamenii să muncească liber, în care nimeni să nu mai poată deţine putere asupra celorlalţi în scopul său personal, o societate în care oamenii să nu mai poată fi pedepsiţi pentru slăbiciunile lor, o societate în care răzbunarea să dispară din modul de interacţiune al oamenilor, în care ei să se simtă în siguranţă să-și admită greșelile fără a fi pedepsiți (pentru a putea învăţa în mod real din ele), o societate în care fiecare să fie conștient de ce poate și de ce nu poate fără ca asta să ducă la asuprirea sau denigrarea sa, o societate în care cunoașterea, expertiza și tehnologia nu vor mai putea fi folosite pentru a crea privilegii, pentru a le da putere unora asupra celor mulți, și pentru a crea clase asupritoare și de asupriți, o societate în care oamenii trăiesc în comunități libertare și în care fundamentul acestor comunități e libertatea individuală (a nu fi confundată cu individualismul, o altă minciună a capitaliștilor). O societate în care bucuria femeilor de a putea fi mame nu va mai putea fi folosită împotriva lor. O societate în care părinții își pot crește copilul fără să-l învețe prin pedeapsă și amenințare, fără să-i sădească mereu frica în suflet, fără să-i nege dreptul la propria sa viață și la independența sa. O societate în care nimeni să nu dețină mijloacele de producție, în care banii să dispară sau să devină instrumente care nu mai au puterea de a crea diviziuni sociale, o societate care poate asigura nevoile tuturor, fără a-i asupri.

Cele mai multe crime comise azi au legătură cu proprietatea și sunt provocate de lipsuri. Cei mai mulți oameni care ajung în închisori nu au comis de fapt nici o crimă împotriva altui om, ci sunt victime ale sistemului capitalist, în care formele de pedepsire și răzbunare (de la amenzi, penalizări, evacuări din locuinţe, condamnări la închisoare) reprezintă metode prin care încearcă să mascheze propriile sale eșecuri, pe care nu doar că nu le poate admite, dar preferă să le perpetueze. Capitaliștii urăsc libertatea oamenilor. E cel mai mare coşmar al lor.

Oamenii sunt animale sociale. Puterea lor și frumusețea lor stă în creativitatea lor. Acesta e condiția esențială a progresului. Oricine poate crea ceva. Tot ce e creat de om, prin munca și efortul său intelectual, e un bun social. Astăzi capitaliștii excelează în a crea mai ales metode de ucidere cât mai perfecționate şi tehnologii care pot fi în acelaşi timp eliberatoare, dar sunt folosite mai ales în scopul de a controla şi limita libertăţile oamenilor.

Crima e inerentă acestui sistem. În capitalism, creația și inteligența sunt folosite cu scopul de a menține ierarhiile sociale: în realitate, un pictor nu e ”superior” unui poet, așa cum nici un doctor nu e ”superior” celui care-i fabrică bisturiul. Toți ne influențăm unii pe alții, toți învățăm unii de la alții, toți avem nevoie unii de alții. Poate de-aici vine și disperarea economiștilor, de care în mod real nu prea are nevoie nimeni, cu excepția capitaliștilor.

Bucuria vieții oamenilor stă în ”a produce” bucurie în jur. Toți murim. Moartea e la fel pentru toți. E destulă suferință în acest simplu fapt, cei care caută și inventează mereu noi forme de suferință o fac pentru că pot profita de pe urma ei. La fel și cei care profită de slăbiciunile oamenilor. Timpul pe care-l petrecem împreună pe pământ ar trebui să fie folosit pentru a face viața tuturor cât mai bună, cât mai frumoasă și cât mai ușoară. Până și capitaliștii știu asta.

Știu că oamenii n-au mult timp de citit, însă pentru a înțelege societatea în care trăim și cum putem să o schimbăm astfel de informații sunt vitale. Pe blogul acesta o să încerc să public texte cât mai concise și mai scurte, extrase din scrieri importante, traduceri, care sper să fie un fel de unelte ale gândirii și niciodată să nu devină dogme. Realitatea e mereu în schimbare, însă principiile sunt mereu aceleași: fără egalitate nu poate exista libertate, fără solidaritate nu pot exista nici una, nici alta. Scopul e mijlocul: dacă scopul e anti-autoritar, atunci mijlocul de a atinge acel scop nu poate fi autoritar. Iar aceste ”unelte” pot duce la o înțelegere mai bună a scopului, la care poate ființele umane vor ajunge într-o zi: acea societate care să se ghideze după principiul sintetizat de Kropotkin: ”De la fiecare după posibilități, pentru fiecare după nevoi”.

Oricine care înțelege aceste principii libertare și vrea să scrie pe acest blog e liber să o facă.  Nimeni nu știe totul, de aceea dialogul și discuțiile sunt importante, și sunt, în fond, o formă de solidaritate. Ce e şi mai important: libertatea o învăţăm unii de la alţii, iar principala formă de comunicare pe care o avem deocamdată la dispoziţie, încă, e comunicarea. A le înţelege înseamnă însă şi a şi le însuşi.

Acest blog nu e un scop în sine. Poate fi un alt punct de plecare.

Advertisements

One thought on “Revoluția va fi anarhistă sau nu va fi deloc

  1. Orice om sanatos la cap isi da seama ca societatea capitalista este abominabila din foarte multe puncte de vedere. Marea problema este ca nimeni n-a fost deocamdata in stare sa vina cu un alt sistem care sa functioneze. Comunismul a esuat in dictatura si in experimente economice aberante iar omenirea a “redescoperit” ceea ce se stia din cele mai vechi timpuri: ca marea masa a semenilor nostri isi doreste sa detina proprietati, bunuri samd, ca lacomia a fost unul din motoarele omenirii si in sclavagism si in feudalism si in capitalism.
    Nu intereseaza pe nimeni cum se poate face revolutie sociala, filmul asta l-am mai vazut de cateva ori. Important ar fi sa vina cineva cu un model care sa poata functiona corect si pe termen lung DUPA revolutia sociala.
    Daca se poate cu unul care sa nu aiba ca premiza o rafuiala generala in urma careia nu mai ramane piatra peste piatra, ar fi perfect.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s