Teoria Queer: absurditatea post-modernistă prin care supremaţia masculină îşi intensifică violenta opresiune a femeilor și copiilor

Interviu cu Susan Cox, scriitoare feministă, educator în filosofie, publică în Feminist Current și face parte din consiliul directoral al Frontului de Eliberare a Femeilor (Women’s Liberation Front, SUA)

* interviu difuzat de Resistance Radio, Progressive Network, 2017 

Derrick Jensen: Vreau să-ți mulțumesc pentru munca pe care o faci. Aș vrea să vorbim despre „teoria queer”. Îmi pare că în mediul academic a avut loc o confiscare de putere, în culise, prin care această teorie a confiscat mediul academic și discursul public în general. În acest moment, chestia asta numită „teoria queer*” pare să controleze întregul mediu academic. Ce înseamnă „teoria queer”?

{“queer” în engleză înseamnă „ciudat, în afara normelor, bizar”, însă cuvântul a primit o semnificaţie aparte, din acest motiv în traducere voi păstra termenul în engleză, pentru că în română nu există un echivalent care să-i redea sensul pe care-l are în engleză şi care e explicat de Susan Cox pe parcursul interviului.}

Susan Cox: Cu certitudine așa e – a avut o loc o masivă lovitură prin care „teoria queer” a confiscat puterea în mediul academic/universitar. O vedem peste tot, în special în feminismul de azi (n.t.: referirea e la feminismul acceptat oficial, la feminismul liberal care de fapt în practică înseamnă propagandă pentru patriarhat).

Teoria queer” problematizează ceea ce e numit „opoziția binară”. De exemplu, bărbat versus femeie. “Teoria queer” susține că opozițiile binare sunt inerent ierarhice și că un termen e privilegiat față de celălalt – ca primar, iar celălalt termen e doar un derivat, un deviant. Adică, această teorie susține că bărbatul e primar, iar femeia e doar o negare a bărbatului. În pshihoanaliză, femeile au fost teoretizate ca însemnând doar „lipsa de penis”. “Teoria queer” susține că trebuie să deconstruim toate aceste opoziții binare sociale. De exemplu, bărbat versus femeie, heterosexual versus homosexual, natural versus artificial, natură versus cultură. “Teoria queer” face asta prin strategia de “queering”. Iar “queering” e în fond o strategie de transgresiune conceptuală a granițelor dintre categorii, în urma căreia fiecare categorie devine esențial lipsită de sens și nu mai poate fi distinsă de altele. De exemplu, dacă redefinim bărbatul nu ca fiind o persoană de sex masculin, ci „oricine (indiferent de sexul biologic) se simte ca un bărbat”, am “depăşit” categoria asta și ea nu mai poate fi distinsă de cea a femeilor.

Iar asta e considerată o mișcare progresistă în eliminarea opresiunii sociale!

Pentru că “teoria queer” consideră că opresiunea își are rădăcina nu într-o clasă de oameni care subordonează altă clasă și o exploatează pentru muncă și resurse, în beneficiul ei material, ci consideră că opresiunea rezultă din chiar actul de a denumi aceste grupuri într-o manieră binară, care este considerată la rândul ei restrictivă și opresivă, pentru că i-ar împiedica pe oameni să își exprime sinele lor autentic în limitele acestei opoziții binare.

Derrick Jensen: Chestia asta e o nebunie.

Susan Cox: Când opresiunea e considerată nu ca rezultând din aceste relații materiale de putere, din aceste relații de clasă, ci din denumirea acestor relații într-o manieră binară de a plasa oamenii în aceste grupuri de categorii, atunci puterea e eliminată din ecuație.

De exemplu, Judith Butler în textul ei seminal „Gender trouble”, care a fost publicat în 1990, la începutul celui de-al treilea val de feminism și care a avut o influență uriașă asupra acestui val, susține că patriarhatul este (irelevant)Se bucură de faptul că termenul “patriarhat” nu mai e relevant în teoria feministă recentă și că nu putem identifica bărbații ca o clasă, ca o clasă de asupritori ai femeilor, pentru că asta înseamnă că ar fi un gest prea totalizant și că, susține ea, de fapt nu așa ar sta lucrurile, ci că opresiunea ar rezulta din aceste structuri discursive ale opoziției binare. Butler susține că dacă identificăm populația masculină ca o clasă de asupritori *, asta nu face decât să consolideze opoziția binară. (*n.t.: ce-a făcut feminismul până la al treilea val în SUA şi ce face în continuare în restul lumii)

Derrick Jensen: Chiar dacă 25 la sută dintre femei (din SUA) au fost violate de bărbați, iar 90 la sută au fost nevoite să se apere de atentate de viol, asta nu înseamnă să denumești realitatea că bărbații sunt cei care violează femeile, și că cel puțin a denumi situația e primul pas către a recunoaște măcar această atrocitate? Dar că, în schimb… te rog, termină tu fraza, pentru că pe mine mă depășește.

Susan Cox: Dar că, în schimb, când femeile se unesc în feminism – spune teoria queer –, ele nu ar face decât să consolideze opoziția binară a sexelor, care ar fi sursa tuturor opresiunilor (n.t.: cu alte cuvinte, nu ar face decât să consolideze patriarhatul împotriva căruia feminismul luptă!).

Așa se face că a devenit foarte popular în teoria feministă, în deceniile 1980, 1990, să se spună că femeile nu sunt asuprite tocmai prin aceste relații materiale de putere, ci că ar fi asuprite tocmai prin faptul că femeile sunt plasate în categoria “femei”.

Iar teoreticienii queer au susținut că feminismul trebuia să renunțe să mai facă vreo referire la categoria de femei și că femeile nu ar putea fi subiectul feminismului, pentru că asta ar fi fost o mișcare exclusivistă, și că toate acțiunile feminismului trebuie să fie inclusive și să-i cuprindă pe toți indivizii!

Derrick Jensen: Deci mișcarea aboliționistă, sau încercarea de a elimina sclavia copiilor în SUA, ar fi trebuit, conform acestei teorii să nu facă nici o referire la faptul că cei care îi înrobeau pe afro-americani erau oamenii albi? Iar încercările de a opri genocidul împotriva indienilor americani nu ar trebui să menționeze că oamenii albi sunt cei care fură/au furat pământul indienilor, ci că problema ar fi de fapt categoriile de „colonizator” sau de „putere colonială” și de „peroane indigene” și că problema ar fi de fapt că aceste categorii există?

Susan Cox: Exact. E atât de …

Ce s-a întâmplat odată cu ascensiunea teoriei queer este că feminismul a devenit foarte simbolic, că bătălia pe care feminismul trebuia s-o ducă era doar la un nivel simbolic, la nivelul de a șterge anumite categorii din limbaj, prin procesul de “queering”.

Iar atunci când scoatem puterea din ecuație, vedem, așa cum ai menționat și tu în cazul colonizării globale rasiste, ce se întâmplă în industria femeilor-surogat.

Teoria queer consideră că folosirea femeilor ca surogat nu e acest sistem sexist de exploatare a femeilor, ci dimpotrivă, că ar fi chiar o mișcare pozitivă! Nu vede de exemplu că exploatarea femeilor din India e inerent …. (rasistă). Să luăm de exemplu un cuplu de homosexuali din America care vrea un copil. Așa că o angajează pe o femeie surogat din India să duca sarcina până la capăt, dar dar ovulul îl iau de la altă femeie, prin acest proces distructiv și periculos de extragere a ovului, pentru că ovulul femeii din India nu e bun din cauză că această femeie ar face parte dintr-„o rasă indezirabilă” (consideră cuplul de homosexuali din America). Aşa că se implantează ovulul celeilalte femei în uterul femeii din India și asta nu e considerat exploatare, ci dimpotrivă e văzut ca o mișcare progresivă de “transgresiune a naşterii”!

Pentru că asta e considerat a fi transcenderea binarului din reproducerea sexuală a bărbatului și femeii, precum și transcenderea relației dintre natural și artificial. Așa ceva este ridicat în slăvi de ceea ce e cunoscut ca “feminism cyborg” ca fiind această îmbinare utopică dintre om și mașină și ștergerea „granițelor opresive”.

Derrick Jensen: Toată chestia asta e așa o absurditate. Iată ce spune un teorist queer: „Teoria queer încearcă să răspundă la o serie de întrebări legate de ce e normal, cum acest normal apare și cum a fost exclus sau oprimat de aceste concepte ale normelor”. Și partea asta cred că e foarte importantă. Ar trebui să ne întrebăm cum violul a devenit normalizat, cum pornografia a devenit normalizată. Se spune că prostituția ar fi „cea mai veche meserie”, ceea ce cu siguranță e o încercare de a normaliza această exploatare sexuală a femeilor. Și cum a devenit normalizat ca această cultură să aibă un sistem economic care distruge planeta. Cred că această întrebare e cu adevărat importantă. Dar îmi pare că ei nu vor să răspundă la asta. Ei cumva pretind că asta i-ar interesa… Te rog, ajută-ne să vedem cum s-a ajuns de la o discuție folositoare – dacă admitem că discuția despre norme e una folositoare, cum devine ceva normal – cum au ajuns de la această discuție la aceste concluzii bizare.

Susan Cox: Sunt de acord cu tine, Derrick. E o discuție importantă să interogăm cum normele ajung să fie norme și ce înseamnă acest proces. Iar teoria feministă cu siguranță a făcut asta, când a pus în discuție constructele sociale, de exemplu, construcția socială a genului. Simone de Beauvoir e foarte faimoasă pentru că a spus „Nu te naști femeie, ci devii femeie”, încercând să interogheze acest mecanism al constructului social.

Teoria queer este foarte mult influențată de Michel Foucault, care e numit părintele teoriei queer, iar el a fost cel care a popularizat această metodă a ceea ce el numește „genealogie istorică”. Original a preluat asta de la Nietzsche, dar a popularizat-o în secolul 20 ca parte a gândirii post-moderniste. El face aceste genealogii istorice, de exemplu istoria nebuniei, istoria sexualității pentru a arăta cum homosexualitatea a ajuns să fie considerată deviantă. E important să înțelegem asta. Dar ce face teoria queer în realitate e să scoată puterea din ecuație și spună aceste norme apar aproape accidental, la întâmplare; tot Foucault a fost cel care a susținut asta. Foucault a susținut că aceste norme apar la întâmplare. Aceste norme se formează cumva, prind forță dintr-un motiv sau altul și se răspândesc de la sine. Nimeni nu știe de ce și nici nu vedem pe nimeni (în ceea ce spune Foucault) că ar beneficia de aceste norme, nu vedem nici un grup specific de oameni (nici o clasă). La fel ca Judith Butler care a spus că femeile nu ar fi oprimate pentru că bărbații profită de această asuprire, ci că aceste norme pur și simplu apar și că sunt foarte restrictive și că oprimă oamenii în această manieră.

Să vorbim de exemplu despre gen. Teoria feministă a constructului social a genului arată că genul este instaurat în mod coercitiv, astfel ca persoanele de sex feminin să fie organizate într-o clasă subordonată de femei. Femeile sunt poziționate ca fiind ilogice, frivole, slugarnice, și sexual subordonate bărbaților. Iar bărbații sunt organizați ca bravi, curajoși, inteligenți, logici, lideri. Așadar vedem cum genul e de fapt ideologia care susține existența acestor clase.

Dar “teoria queer” a luat teoria feministă privind genul și a transformat-o în această conspirație malefică al cărei scop e să închidă invizi complecși în nişte cutii restrictive binare. Și că asta de fapt ar însemna opresiunea. Aşa se face că „teoria queer” idealizează performanțele individuale ale sinelui, care exced “granițele binare”. De exemplu, Eve Sedgwick a spus că performanțele sinelui care subminează granițele binare sunt cele ale celor care practică BDSM (sado-masochism), „zânele radicale”, bărbații în piele, toate aceste performanțe surprinzătoare ale sinelui.

Iar “teoria queer” susține că pur și simplu nu ai cum să ieși din opoziția binară sau să refuzi un pol al opoziției pentru că asta doar ar întări opoziția binară. Iar al doilea val al feminismului a identificat heterosexualitatea, și în special heterosexualitatea obligatorie, ca fiind un regim controlat de bărbați pentru a le asupri pe femei. Și aici, teoria queer a luat asta și a spus că de exemplu lesbianismul radical sau lesbianismul politic nu sunt deloc strategii feministe folositoare. Pentru că ele doar consolidează binarul dintre heterosexual și homosexual. Și că, susține teoria queer, ce trebuie să se întâmple era “binarul” să fie făcut să se dizolve cu totul. Asta însemna ca orice disticție între heterosexual și homosexual să fie ştearsă. Eve Sedgwick susține că lesbianismul nu ar fi deloc un refuz subversiv al puterii (supremaţiei) masculine și că ce ar fi cu adevărat subversiv ar fi ca femeile lesbiene să aibă relații sexuale cu bărbații! Și Judith Butler a spus același lucru. Ea susține că lesbianismul nu e „productiv”, ci dimpotrivă o lovitură care ar fi dată bărbaților ar fi să te încadrezi în limitele impuse de patriarhat femeilor, să porţi haine feminine și că această relație sexuală ar fi o producție a puterii mult mai complexă și mai subversivă.

Derrick Jensen: Îmi pare că perspectiva feministă pe care o susții tu ar fi în sensul că o fată nu ar trebui să fie forțată să fie „feminină” prin a nu i se permite să se joace cu o mașină și a fi forțată să se joace cu păpuși. Iar tu spui că forțarea acestei fete în structura de feminitate și că asta nu-i permite alte lucruri. Dacă vrea să se joace cu păpuși, foarte bine, dar dacă vrea să se joace și cu mașini, nici o problemă. E corect?

Susan Cox: Da, e corect. Și aceasta este teoria feministă, aceasta e poziția feministă asupra acestei chestiuni.

Derrick Jensen: Dar perspectiva “teoriei queer” ar fi că acea fată căreia îi place să se joace cu păpuși și cu mașinușe … te rog, termină tu fraza.

Susan Cox: ACEA FATĂ NU AR MAI FI DELOC O FATĂ.

Asta spune teoria queer.

Ce face “teoria queer”, pentru că nu poate nega existența unui pol al opoziției binare, și nu are scopul de a întări acel pol al opoziției binare care e asuprit, spune că atunci trebuie să scăpăm total de el.

Această teorie susține că nu poți să fii pur și simplu o femeie și să spui „Sunt femeie dar nu subscriu la feminitate. Îmi plac lucrurile care tradițional au fost desemnate ca aparținând bărbaților…” Așa ceva nu e considerat a fi productiv. Dimpotivă, teoria queer susține „teoria de a interpreta un rol”. De-asta e Judith Butler atât de faimoasă. Ea a spus că femeia nu e o persoană de sex feminin, ci că ar fi doar interpretarea unui rol. Adică noi toate doar interpretăm această idee a feminității și nu există … nu există nici un fel de femeie, de persoană de sex feminin, în „culisele” acestui rol.

Teoria queer” se concentrează asupra subminării distincției dintre sex și gen. La început, teoria feministă a spus că există sex, că există masculi și femele, persoane de sex masculin și persoane de sex feminin, și că mai există și tâmpenia asta inventată numită gen.

Derrick Jensen: Evident că există persoane de sex masculin și persoane de sex feminin. Pentru că altfel n-ar putea să se mai nască nici un copil.

Susan Cox: Da, dar “teoria queer” spune “Nu, persoanele de sex masculin și cele de sex feminin sunt la fel de fictive cum sunt și categorile de gen despre ce înseamnă feminin și masculin”. Asta a fost cu adevărat distructiv pentru afirmarea oricărei imagini pozitive feministe ale femeii care refuză feminitatea dar e tot femeie.

Derrick Jensen: Îmi pare că e ceea ce Whitehead (Alfred North) a numit „eroarea de logică în a localiza greșit ceea ce e concret”, adică, în limbaj non-filosofic asta înseamnă să confunzi harta cu teritoriul. Dacă o hartă nu arată ceea ce se găsește în realitate, în lumea reală, pe teren, atunci știi că acea hartă e greşită. Dar acești teoreticieni queer spun că de fapt nici nu există o lume reală și că ce există în realitate e doar harta?

Susan Cox: Da. Teoreticienii queer spun exact asta și aici se regăsește influența pe care filosofia post-modernistă a avut-o asupra lor. Această filosofie în fond spune că nu există o lume reală asupra căreia oamenii își proiectează iluziile. Ci că tot ce există în realitate e doar un joc de oglinzi, nu există decât aparențe. De aici ei au ajuns la concluzia că nu ar exista nici bărbat, nici femeie, adică persoane de sex masculin și persoane de sex feminin, și nici natură. Acesta e un leitmotiv și al „feminismului cyborg” – că nimic nu e real și că nu există în realitate granițe care să ne indice unde naturalul e delimitat de artificial, sau ce e real de ceea ce pare real, de ceea ce e real doar în aparență.

Derrick Jensen: “Teoria queer” nu se referă doar la (genul) sexual. Face parte dintr-o mișcare mult mai largă, din care fac parte și neo-ecologiștii care spun că nu există natură sălbatică, ci că există doar grădini, că există doar ceea ce facem noi din natură. Sunt convinși că ceea ce simțim noi despre lume e mai important decât chiar lumea însăși. Vedem asta în tentativele de a coopta și eradica mișcările indigenilor și suveranitatea indigenilor – vedem asta peste tot și asta e ceva fundamental … (n.t.: imperialist). Am văzut o mulțime de articole scrise în presa principală de oameni faimoși care sugerează că lumea nu e nimic altceva decât o gigantică simulare pe computer, un fel de joc computerizat, rupt de lumea reală. De fapt aici vedem triumful a ceea ce credem noi că ar fi real față de ceea ce e cu adevărat real. Triumful solipsismului, în care lumea reală nu există. „Lumea nu e nimic altceva decât ce-mi imaginez eu că e”. Asta e așa o absurditate.

Susan Cox: E o absurditate și e o ideologie foarte distructivă pentru că atunci când nu putem afirma că există ceva real, de exemplu lumea reală, când nu putem spune că există ceva în realitate sau că există fapt/adevăr, atunci nu putem lupta pentru adevăr și pentru dreptate. Iar tragedia “teoriei queer”, și a post-modernismului în general, e că de fapt au avut un început bun, în anumite feluri. Post-modernismul a apărut ca o critică față de filosofia modernă. Filosofia modernă e caracterizată de afirmarea adevărurilor universale care de obicei sunt „adevăruri” euro-centrice — „realitatea obiectivă” și „apelul la natură”.

De exemplu, femeile sunt excluse din teoria politică pentru că ele erau considerate de la natură ca fiind „inferioare”, că natura lor era inferioară, și din cauza asta nu s-ar fi putut ridica la nivelul de raționalitate care să le permită să participe în viața politică.

Derrick Jensen: Același lucru s-a spus și despre africani, indienii nativi, și toate aceste grupuri considerate „sub-umane” (de către) albii care au cucerit lumea pentru că ar fi „natural superiori” și nu din cauza faptului că au recurs la violență organizată.

Susan Cox: Da, tocmai, pentru că exact asta e natura civilizației și a civilizațiilor europene, așa cum au susținut filosofi ca Hegel, care îi considera pe germani ca fiind moștenitorii civilizației mentale de la greci. Și Heidegger susținea aceeași teorie, iar Heidegger a fost un nazist – dar nu se discută despre asta în filosofie. Așadar, gândirea post-modernis a apărut ca o critică a filosofiei moderne care pretindea că afirmațiile ei reprezentau „obiectivitatea neutră”. Și când toate aceste voci – ale celor reduși la tăcere – au devenit dintr-o dată mai legitime… (n.t. contra-reacția a fost teoria post-modernistă). Secolul 20 a marcat sfârșitul multor nedreptăți, sfârșitul unei părţi importante a colonialismului și sexismului, iar vocile femeilor de fapt au început să câștige legitimitate. Așa că acele vechi pretenții privind universalitatea – care susțineau că femeile trebuia să fie excluse (din viața politică și socială) –, vocile care emiteau aceste pretenții nu mai erau credibile. De exemplu, când filosofia modernă venea și spunea „Asta e o expresie a obiectivității mele neutre”, filosofia feministă o examina și spunea „Nu, nu e nici o obiectivitate neutră. De fapt, e doar o expresie a propriei tale poziții subiective de bărbat alb, european”. Asta era o critică foarte bună, în realitate. Dar atunci a intrat pe scenă gândirea post-modernistă și a început să susțină nu că afirmația x era incompletă sau greșită, ci să susțină că nu există de fapt nici un fel de adevăr obiectiv, și că nu există realitate obiectivă care poate fi observată; că totul e subiectiv și că nu e decât o manifestare a propriei poziții culturale a persoanei care făcea afirmația x. Vedem asta și în teoria post-colonialistă, care susținea că în loc să criticăm universalismul euro-centric și să spunem „Greșești, asta e incomplet”, ar trebui dimpotrivă să spunem că nici măcar nu există așa ceva ca adevăr universal, că totul e doar relativism cultural. (…)

Și atunci când nu putem afirma adevărul, nu putem lupta pentru adevăr. De fapt așa ceva e chiar foarte convenabil pentru clasele de la putere, atunci când se spune că nu există adevăr obiectiv, pentru că nimeni nu mai poate spune „Aici nu ai dreptate” și nu poate spune decât „Păi totul e subiectiv și e o manifestare a propriei tale realități personale”.

Derrick Jensen: Adică eu n-am voie să mă uit la tine și să spun ”Ești o persoană de sex feminin”, chiar dacă ești însărcinată. Dacă ești însărcinată, e logic că ești femeie, pentru că bărbații nu rămân însărcinați.

Susan Cox: Da și când femeile…

Derrick Jensen: Adică nu avem voie să afirmăm ce există în realitate nici măcar la nivelul acesta – de a spune că ești femeie. Am înțeles corect ce susțin ei?

Susan Cox: Da, asta susțin. Această ideologie e și mai folositoare pentru putere pentru că atunci femeile nu mai există, ci sunt reduse doar la interpretarea unui rol, cum ar fi în industria exploatării sexuale a femeilor, unde femeile trebuie să-și spună: „Oh, sunt într-o situație bună. Nu îmi vând trupul. Doar interpretez un rol. Vând un serviciu. Doar pretind că sunt chestia asta pe care o vând”. Existența în carne și oase a femeilor în mod convenabil e dizolvată într-o marfă, dacă ele nu mai sunt decât un personaj care interpretează un rol, dacă sunt reduse la a fi doar un text. Asta e ceea ce susţine teoria lui Judith Butler: femeile nu ar fi decât reprezentarea „celuilalt”, că nu ar exista în realitate.

Am întâlnit o teoreticiană feministă la o conferință de filosofie și am spus ceva împotriva prostituției, iar ea mi-a răspuns: „O, dar, vezi, „munca sexuală” nu e rea. Știu o femeie tânără și ea e mai mult ca un fel de actriță. Se poartă într-un asemenea mod pe care-l plac „clienții” ei și trebuie să-și schimbe personalitatea și să fie o actriță în funcție de clientul cu care e”. Așadar e foarte convenabil când noi (femeile, persoanele de sex feminin) nu existăm de fapt.

Derrick Jensen: Să vorbim despre pedofilie. Pentru că îmi pare că unul din argumentele susținute de teoria queer se referă la importanța transcenderii anumitor norme sociale, și noi doi suntem de acord că există anumite norme sociale care e important să fie lăsate în urmă, dar “teoria queer” susține altceva prin negarea faptului că realitatea există. Am văzut că ei susțin că din cauză că această cultură a afirmat că homosexualitatea e greșită, și că e o restricție nedreaptă, teoreticienii queer susțin – am văzut că foarte mulți spun asta – că toate restricțiile împotriva tuturor formelor de sexualitate sunt restrictive și rele.

Susan Cox: Da…

Derrick Jensen: Poți vorbi despre asta și poți include în discuție rolul pe care pedofilia l-a avut în formarea “teoriei queer”?

Susan Cox: Da. Teoreticienii queer cu certitudine spun exact ceea ce ai redat tu. De fapt, recent, am văzut același argument susținut într-o motivare legală prezentată de ACLU. Era motivarea unei petiții către statul California care cerea legalizarea prostituției iar argumentul lor era că din moment ce în trecut au existat legi împotriva sodomiei, care restricționau exprimarea sexuală a adulților, din acest motiv ar trebui abolite orice restricții împotriva prostituţiei pentru că ele „restricționează activitățile sexuale ale adulților”! Da, aceasta e poziția lor. Nu-mi vine să cred că au putut susține așa ceva, e absurd, dar asta e lumea absurdă în care trăim… Iar teoreticienii queer vin într-adevăr cu acest argument că toate normele sociale trebuie “transgresate” și că aceasta este forța progresistă a queering”. De exemplu, BDSM e o identitate queer. Teoria queer susține că nu e nici un rău făcut unei persoane când e bătută cu un bici de o altă persoană pentru că această persoană obține plăcere sexuală în această modalitate, ci că răul social vine din marginalizarea anumitor grupuri care sunt considerate deviante, cum ar fi cei care practică BDSM sau pedofilii (bărbații care violează copii).

De exemplu, Michel Foucault, într-un interviu la radio în 1978, pleda ca Franța să abolească orice restricție privind vârsta în privința consimțământului sexual…

Derrick Jensen: … adică să meargă până la nou-născuți…. Să meargă până la orice vârstă?

Susan Cox: Da, să meargă până la nou-născuți, ca să nu existe nici un fel de restricție privind consimțământul sexual.

Derrick Jensen: Nu e singurul care a cerut asta. Mai e și Pat Califia care susține că orice copil care e capabil să spună dacă sau nu vrea să poarte pantofi asta înseamnă că e destul de matur pentru a participa în activități sexuale, dar ea nu se referă la raporturi sexuale… Pat Califia scrie despre torturarea porno a copiilor.

Susan Cox: Doamne dumnezeule…

Derrick Jensen: Așa că… Dar continuă ce spuneai.

Susan Cox: Acesta e chiar un argument comun în rândul teoreticienilor queer și Foucault însuși a susținut acest argument în acel interviu la radio în care a spus că nu există de fapt nici un rău făcut de nici un bărbat adult care violează copii, ci că dimpotrivă copiii sunt supuși unui doar unui construct, unui construct social, prin care sunt reprezentați ca fiind o populație vulnerabilă, prin diferite discursuri psihologice, medicale și legislative și că pedofilii ar fi și ei supuși unui construct social ca și cum ar fi niște personaje fictive, că nu ar exista în realitate. A susținut că pedofilii nu sunt decât niște ficțiuni! Iar crearea pedofililor ca ficțiuni prin legea privind consimțământul sexual de fapt ar fi cea care provoacă răul social care e făcut bărbaților și copiilor și femeilor din societate.

Asta face de fapt teoria queer: susține că nu există nici un fel de relații materiale de putere, sau exploatare sau rău social, ci că de fapt ar exista doar aceste ficțiuni de norme sociale care sunt cele care fac tot răul, că răul vine din categorizarea oamenilor, din categorizarea (bărbaților care violează copii) ca pedofili, sau a celor care practică BDSM sau chiar a sadiștilor.

Derrick Jensen: Ca să înțelegem, problema conform teoriei queer e nu ceea ce se întâmplă în realitate, problema nu e violul comis de un adult împotriva unui copil… de fapt ei nici nu spun viol, spun „activitate sexuală consensuală între un copil de 4 ani și un adult de 37 de ani”, că problema nu e în acest act sexual pe care tu și cu mine îl numim viol ci că problema e cum societatea răspunde la acest act, și că problema e discursul în care noi învăluim acest act, și că – nu violul – ci acest discurs e răul care e făcut copilului? Asta spun ei de fapt?

Susan Cox: Da. Ei spun că problema vine din modul în care societatea răspunde la acel act și din modul în care îl denumește. Adică ce vor teoreticienii queer e ca limbajul să fie golit de conținut(ul material). Ca prin golirea limbajului de orice conținut să nu se mai facă răul care ar veni doar din denumirea dată unui anumit act. Când de fapt numim clasa de bărbați ca clasa de asupritori ai femeilor…

Derrick Jensen: sau bărbaților adulți care violează copii…

Susan Cox: Exact. Când nu-i mai putem numi…

Derrick Jensen: sau a oamenilor albi care fură pământul de la popoarele de indigeni…

Susan Cox: Exact. Teoria post-colonială idealizează acest proces de „hibridizare” prin care sunt șterse liniile care-l fac pe asupritor distinct de cel pe care-l asuprește și în urma căruia nu se mai poate distinge nimic pentru că totul ajunge să fie un fel de „piure” queer dehibridizare”. Asta e ceea ce ei consideră că ar fi o cale spre progres și eliberare. E o problemă imensă pentru că, așa cum cum Mary Daly a spus: „Nu putem lupta împotriva opresiunii, când nu mai avem cum să-i numim pe asupritori”. Asta e o problemă reală pentru feminism și pentru orice tip de activism sau revoluție, revoluție politică pentru că asta ne face neputincioși să-i facem pe oameni să conștientizeze cărei clase aparțin, să aibă conștiință de clasă și nu mai putem identifica diviziunea dintre clase: cine sunt exploatatorii? cine sunt cei exploatați? Asta e greșeala reală din teoria socială a „celuilalt” sau de fapt în înțelegerea vulgară a acestei teorii. Ideea de „celălalt” este că un grup social este văzut ca fiind un grup coerent și distinct de grupul dominant. Teoria post-modernistă susține că trebuie să de-construim crearea categoriei de „celălalt” și să facem astfel încât să nu mai existe nici o distincție între grupuri și ca toți să fie recunoscuți ca un tip de individ infinit și unic care nu poate fi „redus” la nici o categorie socială a descrierii. Dar în realitate nu ai cum să nu te identifici ca membru al unei clase exploatate ca să te poți uni în interes de clasă pentru a putea lupta împotriva puterii care te oprimă.

Vedem că așa se întâmplă mereu în istorie, prin orice act de sclavie, colonizare și opresiune. Grupul dominat nu poate subordona grupul pe care-l oprimă doar folosind forța brută. Grupul dominat are nevoie și de un proces sofisticat de a distruge/dizolva/dezmembra grupul pe care-l oprimă și face asta prin interzicerea limbii grupului oprimat, a religiei sale și prin distrugerea modului în care acest grup (își reproduce) viața. De exemplu, în istoria civilizației occidentale, civilizația occidentală (romanii) a fost în stare să-și consolideze controlul asupra multor teritorii cu culturi diverse prin instituirea unui sistem ierarhic de autoritate spirituală: creștinismul. Au putut să suprime păgânii prin incendierea templurilor păgâne și executarea celor care practicau ceea ce era denumit de creștini ca fiind „păgân”, dat tot nu a fost de ajuns. Au fost nevoiți să-și însușească anumite elemente ale păgânilor și să le preia în creștinism; de exemplu Yule și Paște (Easter). Easter (Paște) e sărbătoarea creștină a învierii din morți a lui Iisus. Dar Easter – de unde vine numele? De unde vin ouăle? De unde vin iepurașii? De fapt, Easter e o apropriere a Zeiței Zorilor, al cărei nume (păgân) era Easter. Acesta e un exemplu total de ceea ce înseamnă queering – numele acestei zeițe a fost total golit de înțelesul și semnificația pe care-l avea (pentru păgâni) pentru că semnificația acestui nume submina puterea (creștinilor).

Derrick Jensen: Putem discuta mai mult despre colonialism?

Susan Cox: Da. Să ne întoarcem la teoria privindu-l pe „celălalt”. „Celălalt” a fost original teoretizat de Simone de Beauvoir: ea a spus că (în patriarhat) bărbatul e subiectul iar femeia e „celălalt”, bărbatul e reprezentat ca absolutul iar femeia ca ceva neesențial. Asta a fost preluat și apropriat și făcut să fie un fel de „feminism la modă”, o teorie care susține (contrar teoriei lui Beauvoir) că femeia nu poate fi subiectul feminismului, că feminismul trebuie să nu facă nici o referire la femei și că, în caz contrar, e „exclusivist” și că trebuie să fie „inclusiv”, să inludă pe toată lumea etc.

Derrick Jensen: Adică, de exemplu, asta ar însemna că drepturile indigenilor trebuie să includă „dreptul” albilor să le fure pământul indigenilor.

Susan Cox: Da, asta înseamnă pentru că răul, după ei, ar veni din identificarea popoarelor de indigeni ca fiind „celălalt” – asta susține teoria post-modernistă și teoria queer. Și, de fapt, Simone de Beauvoir, când a explicat teoria „celuilalt”, a vrut să arate că (în patriarhat) femeia e „celălalt”, că e făcută să nu existe de fapt deloc, că nu are voie să existe în afara lumii (supremației) bărbaților.

Asta e ceea ce se întâmplă în orice strategie a opresiunii. Grupul oprimat e transformat/convertit în ceva care nu e decât o parodie a ceea ce fusese acel grup, și o marfă, ceva comodificat. Vedem simboluri culturale sacre transformate în ceva „exotic” cu care grupul dominat (al asupritorilor) își decorează acum băile. Vedem veșminte religioase care sunt comodificate în costume amuzante pe care grupul dominat le va folosi să se ducă la petreceri și să se distreze. Reduce oamenii, reduce grupul celor asupriți la a nu mai fi decât un rol, o interpretare a unui rol, și o parodie. Și exact pentru așa ceva pledează teoria queer – ca femeia să nu mai fie nimic altceva decât un rol, un costum, pe care-l poate purta oricine. De fapt asta înseamnă dispariția grupului oprimat (al femeilor).

Derrick Jensen: Poți să vorbești despre McCarthy-ismul care pare să fie inerent în teoria queer, pentru că argumentele lor nu au nici un fel de sens și ce se întâmplă zilele astea în mediul universitar e că toată lumea e supusă la „un test de loialitate” – dacă nu te supui teoriei queer, vei fi dat afară, ți se va interzice să vorbești public, nu vei mai avea voie să vorbești. Pentru mine e clar că ăsta e singurul mod în care teoria queer poate să-și impună „argumentele”: prin reducerea oponenților lor la tărcere, pentru că ce susține această teorie e lipsit de orice sens.

Susan Cox: În mediul academic, și în mediul populației, există acest tip de McCarthyism iar un motiv pentru care e posibil ca acesta să existe e din cauza faptului că totul e redus la a fi doar o narațiune, doar simboluri, rupte de orice realitate materială. Așa pot susține ei că violența vine din cuvinte. Dacă spui ceva supărător – cum ar fi o critică feministă asupra genului (patriarhatului), asupra ideologiei genului – asta e considerat a fi un act de violență fizică materială pentru că, vedeți, cuvintele înseamnă realitatea materială, lumea e doar un text etc. În mediul universitar există mulți oameni care susțin teoria queer și sunt convinși că acesta ar fi drumul spre eradicarea opresiunii în lume. E trist, de fapt. Dar, acum, feminismul are o șansă bună de a transmite mesajul publicului, de a face ca acest mesaj al feminismului să fie perceput corect, pentru că impresia mea e că femeile sunt însetate de feminism real și de răspunsuri clare și directe. În departamentele de studii privind genul, totul e așa un talmeș-balmeș, totul e cu susul în jos. Dacă citești o carte scrisă de Judith Butler, pe care toate departamentele de studii de gen te obligă s-o citești, e inversare după inversare, nici măcar nu poți citi așa ceva. E atât de bizar și de sinistru. Dar eu văd că femeile nu acceptă așa ceva și că vor ceva real. Vor feminism real.

Avem nevoie ca limbajul să-și păstreze specificitatea. De fiecare dată când limbajul își pierde specificitatea, ajunge să servească puterii. Pentru că nu poți ataca puterea, nu mai ai nici măcar voie s-o numești.

Când spui ce susține în realitate teoria queer, când de fapt denumești ceea ce vrea această teorie, e atât de evident și de ridicol. Vorbeam despre Judith Butler și spuneam cât de absurde sunt cărțile ei că nici măcar nu le poți citi; te trezești mereu că te întrebi: „Ce naiba vrea să spună de fapt?” Faptul că e percepută ca fiind o carte inteligentă e din cauză că i se dă o aură de autoritate printr-un limbaj academic. Așa se întâmplă cu toată teoria queer. Și cred că exact acesta e motivul care face teoria queer să fie atât de vulnerabilă pentru că dacă o traduci în realitatea materială atunci concluzia la care ajungi e „Oh, ce tâmpenii sunt astea!” Cred că dacă vorbim și spunem ce e în realitate teoria queer și dacă identificăm teoria queer în gândirea post-modernistă, în conversațiile noastre și în ceea ce ne înconjoară ca exact ceea ce susține, vom vedea cât de vulnerabilă e la orice critică. Asta arată că mai avem o speranță.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s