7.1 Rezistenţa şi războiul civil din Grecia

O introducere la rezistența din Grecia

de Eleni Fourtouni (Fragmente din Introducerea cărții „Femeile din Grecia din Rezistență: Mărturii, Istorii Orale”, selectate, traduse și prezentate de Eleni Fourtouni (Atena, Grecia, Telphini Press, 1985), paginile 49-69. Republicate cu permisiunea autoarei. Autoarea poate fi contactată prin Telphini Press, 1218 Forest Road, New Heaven, CT 06515.)

În octombrie 1944, când germanii au început să evacueze Grecia, au recurs la „operațiuni de lichidare” pentru a facilita retragerea. Adică, au încercat să anihileze ELAS, astfel ca armata lor să se poată retrage fără pierderi. Pentru a elimina aprovizionarea și întăririle ELAS, o campanie de exterminare a fost declanșată împotriva oamenilor care trăiau în sate.

Când evacuarea a fost completă, germanii au ars sute de sate și i-au omorât pe toți localnicii. Oamenii au fost închiși în bisericile din sate și arși de vii. Doar în 1943, numărul celor executați așa era de ordinul miilor.

Operațiunea de lichidare nu le-a asigurat germanilor o retragere sigură, însă, pierderile lor, atât în oameni cât și echipamente, au fost mai mari ca oricând. Brutalitățile comise de germani nu au putut nici să distrugă spiritul oamenilor. Victoria, libertatea și o nouă Grecie democratică erau aproape…

Dar carnagiul care a durat 5 ani și care a urmat eliberării Greciei a fost ori ignorat, ori falsificat de istoricii oficiali. Puținele lucrări publicate înainte de 1974 sunt dominate de punctul de vedere al guvernului, care reprezenta mentalitatea din timpul Războiului Rece, de falsificări în descrierea și analizarea faptelor. Nimeni nu s-a atins de aceste falsificări timp de 30 de ani. Chiar și asemenea relatări ca Eleni (pe jumătate ficțiune, pe jumătate bazată pe o descriere a războiului civil), scrisă de Nicholas Gage, portretizează o luptă simplă a binelui împotriva răului, a luminii împotriva întunericului, a democrației împotriva comunismului.

De la schimbarea politică din Grecia din 1974, multe documente ascunse au ieșit la suprafață… Ele au oferit o perspectivă diferită a istoriei din acea perioadă, arătând că războiul civil din Grecia a fost și un război internațional.

Acum iese la iveală că și fasciștii din Grecia și britanicii au folosit războiul civil pentru a zdrobi socialismul din Grecia, cu scopul de a-și atinge scopurile post-război – siguranță pentru colaboratorii lor, control teritorial predat în mâna britanicilor. Pe lângă interesele tradiționale ale britanicilor în Grecia, teama din ce în ce mai mare de expansiunea sovietică (n.t.: a sistemului politic și economic sovietic) a făcut ca această țară să fie mai importantă pentru britanici decât oricând înainte. Grecia era necesară atât ca zonă tampon împotriva comuniștilor din Orientul Mijlociu, cât și pentru a izola puterea sovietică în Europa de est.

Ambele grupuri, și colaboratorii fasciști și britanicii, aveau nevoie urgentă de un guvern în Grecia care să le susțină interesele – preferabil monarhia și politicienii din vechea dreaptă…

Pentru că ELAS a oferit o zonă tampon eficientă împotriva Axei, britanicii au susținut-o pe timpul războiului. Dar, în 1944, când înfrângerea germană devenise iminentă, Marea Britanie și-a schimbat brusc politica față de ELAS. Asigurarea de arme, haine și bani a încetat, iar ajutorul către EDES (2) a început să crească.

Aceste tactici de favoritism aveau două obiective: să sece ELAS de resurse și să creeze o atmosferă de suspiciune între cele două grupuri. Eforturile britanice de a diviza Rezistența au dat roade – au fost urmate de neîncredere, acuzații și, nu peste mult timp, conflictul armat…

Când germanii au evacuat Atena pe 12 octombrie 1944, la parada pentru sărbătorirea victoriei nu au fost lăsate să participe trupele de gherilă. Au participat doar soldați britanici și trupe de la diviziunea greacă din Orientul Mijlociu. Mulțimile care sărbătoreau, ținând în mâini steaguri ale ELAS și EDES, eliberatori lor, în van au căutat uniformele familiare.

Comandantul general britanic, Scobie, cu scopul de a evita un spectacol copleșitor pentru luptătorii din rezistență, a ordonat ELAS să rămână în Larissa. Dorind să-și demonstreze dorința de a coopera, liderii ELAS s-au supus, în ciuda unei opoziții imense în rândul trupelor. Furtul victoriei de la ELAS era echivalent cu furtul victoriei lor împotriva naziștilor.

În următoarele trei decenii, ELAS a devenit sinonim cu „terorismul”. EAM-ELAS a fost scoasă în afara legii și lupta sa a fost etichetată ca fiind „anti-națională”. Timp de 30 de ani, guvernul din Grecia și-a justificat politica de represiune a stângii pe motivul că scopul EAM-ELAS era să confiște puterea.

Noul guvern grec era condus de George Papandreou… Deși cabinetul avea aparența de unitate națională și includea mai mulți membri ai EAM, curând a devenit clar că nu avea nici o intenție să respecte promisiunile pe care le făcuse… Negocierile dintre Papandreou și miniștri EAM, referitoare la natura armatei naționale, au eșuat.

Situația a fost agravată de un ultimatum dat de Scobie, care a ordonat ca toate trupele ELAS să fie demobilizate până pe 10 decembrie, sau să fie declarate în afara legii. Rezultatul a fost că miniștri EAM au demisionat din guvern și au convocat o demonstrație publică.

După ce a cedat presiunilor britanice, Papandreou a revocat permisiunea pentru demonstrație pe care deja o emisese. Cu toate acestea, pe 3 decembrie, zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a susține EAM-ELAS (2) care fuseseră eliberatorii lor de naziști… Dintr-o dată s-au auzit focuri de armă și mulți oameni s-au prăbușit la pământ, răniți sau uciși. ELAS a intrat în Atena și lupta decisivă a războiului civil s-a dus în acea noapte în Piața Omonia. Churchill i-a telegrafiat lui Scobie să considere Atena „un oraș ocupat” și să acționeze în consecință. Scobie a declarat legea marțială și a ordonat ELAS să evacueze Atena în 2 zile. Războiul civil în Grecia începuse…

ca-36
Lagărul de concentrare de pe insula Yaros. Dintre sutele de turişti americani care trec pe lângă această insulă în drumul spre Paros, Naxos, Santorini, foarte puţini ştiu de existenţa acestui lagăr de concetrare şi ce s-a întâmplat aici.

Marea Britanie, și într-o măsură mai mică SUA, care de atunci începuse să se intereseze de situația din Grecia, au dărâmat toți premierii și au răsturnat toate guvernele care încercau să ajungă la o reconciliere cu forțele de opoziție.

Ironic, imediat ce britanicii și-au atins scopurile în Grecia, problemele economice din Marea Britanie au făcut imposibil ca Londra să mai poată juca rolul de imperiul mondial. Dar Grecia nu avea să fie lăsată fără „protectori”. Pe 21 februarie 1947, Marea Britanie a notificat oficial guvernul american că, din 1 aprilie, nu mai avea cum să fie responsabilă de situația din Grecia, și că până la acea dată toate trupele britanice vor fi părăsit Grecia. Pe 12 martie, președintele Truman a anunțat noua sa politică pentru „reconstrucția” Europei, devastată de război: așa-zisa sa „Doctrină Truman”. Pe baza acestei politici, toate chestiunile politice și economice ale Greciei aveau să devină responsabiliatea SUA.

În cuvintele ambasadorului în Grecia, D. Griswold asta însemna: „Ambasada americană avea dreptul să intervină în toate treburile interne ale Greciei și să ceară schimbări ale politicilor interne și externe ale Greciei. Ambasada americană avea și dreptul de a tăia toate fondurile de ajutorare, dacă guvernul grec nu se supunea. Acesta e sensul ajutorului străin”, a concluzionat Griswold, adăugând că „nu există nici un motiv să ne prefacem că ar fi altceva”. (4)

Astfel, Grecia a fost predată SUA, care abia aștepta să trimită arme și bani. Controlul asupra Greciei și structurii de baze navale era tot ce cereau în schimb. Pe lângă arme și dolari, America a impus Greciei și să adopte linia ei din timpul Războiului Rece. Prin urmare, anti-comunismul s-a transformat în panică și în persecutarea brutală a stângiștilor, care a fost sanctificată de Biserică și de Stat…

Legea pentru starea de urgență 509 a legalizat orice persecutare a stângii din prezent, din trecut și din viitor – și a etichetat ca „anti-național” pe oricine era suspectat de sentimente anti-monarhice. În două luni, peste 1.000 de persoane au fost ucise, 30.000 au fost torturate, și peste 80.000 au fost arestate. Legea pentru starea de urgență 509 a legalizat și stabilirea de lagăre de concentrare pentru prizonierii politici. 75.000 de oameni au fost executați.

În primăvara lui 1947, KKE (Partidul Comunist din Grecia) confruntat cu o brutalitate fără precedent, a decis că rezistența armată împotriva bandelor de teroriști și a forțelor guvernului, care le sprijineau, era inevitabilă. Mulți veterani ELAS, cărora li s-au alăturat mulți oameni, care fugeau de Teroarea Albă, și ideologi politici, care nu puteau tolera ingerința străină în treburile țării, au format primele grupuri a ceea ce ulterior a devenit cunoscut ca Armata Democratică, din care făceau parte zeci de mii de oameni…

Aproape până la sfârșitul războiului civil, Armata Democratică a avut succes în fața forțelor guvernului care se ridicau la sute de mii de soldați. În ianuarie 1949, Comandamentul SUA a amenințat că va tăia ajutorul străin, dacă guvernul grec nu-l numea pe generalul Papagos în poziția de comandant-șef al armatei. Papagos, un monarhist fanatic și un adept al disciplinării, a declarat legea marțială. Din acest moment până la sfârșitul războiului civil, Grecia a fost efectiv condusă de o dictatură a militarilor. Pentru a intimida populația și pentru a distruge moralul celor care erau activi politic, au fost accelerate procesele politice ale prizonierilor, iar condamnările la moarte au fost executate imediat. Între mai și iunie 1949, aproape 3.000 de organizatori politici și de luptători ai ELAS au fost trimiși în fața plutoanelor de execuție. (5) Drept răsplată, guvernul SUA a oferit forțelor guvernului numeroase arme: lansatoare de rachete, bombe, napalm, și avioane care comiteau bombardamente „de iad”. Ofițerii americani au fost „consilieri” și pentru sectorul militar, și pentru sectorul civil. Toate planurile pentru operațiunile majore și toate deciziile politice nu puteau fi luate decât după ce erau aprobate de acești ofițeri americani.

Între iulie și august 1949, rămășițele din Armata Democratică a Greciei au dus ultimele bătălii…

Note de subsol

(1) ELAS – Armata de eliberare națională a Greciei

(2) Liga națională republicană din Grecia, creată de britanici. „EDES e complet loială și dorește să facă exact ce le spunem noi. Rămâne creația și instrumentul nostru”, citatul îi aparține unui agent al Foreign Office (ministerul de externe britanic), citat de John Hondros în cartea „Grecia în anii 1940” (Hanover, NH și Londra, University Press of New England, 1981, p41).

(3) EAM, Frontul de eliberare națională, care era brațul politic al ELAS.

(4) Tasos Vournas, „Istoria Greciei moderne” (Atena, Tolides, 1980), p112.

(5) John Iatrides, în cartea „Războiul civil 1945-1949), în „Grecia în anii 1940), op.cit la (2) p 138.

Capsulă din istoria Greciei

În 1924 o republică e proclamată după ce regele e alungat din țară.

În 1935, britanicii îl aduc înapoi pe regele George al doilea și reinstaurează monarhia.

În 1936, regele George al II-lea îl instalează pe Metaxas un ofițer pro-nazist ca dictator al Greciei. Călăul șef al celor care torturau în acea perioadă e nazistul Maniadakis.

Pe 28 octombrie 1940, armatele italiene ale lui Mussolini atacă Grecia. Metaxas, incapabil să facă altfel de teama reacției publicului, decide să fugă la italieni. Grecii se luptă brav luni la rând și îi împing pe italieni în Albania. Apoi pe 5 aprilie 1941, Hitler atacă Grecia iar trupele sale pătrund în Atena pe 27 aprilie.

Între 1941 și 1944, Grecia se află sub ocupație nazistă. Rezistența armată este asigurată în special de ELAS – Armata de eliberare națională a Greciei – care e condusă de comuniști și susținută de majoritatea populației din Grecia. Liderul ELAS e Aris Velouhiotis, de 36 de ani. Luptătorii săi sunt cunoscuți după numele lor grecesc, andartes (bărbați) și andartine (femei).

Pe 2 octombrie 1944, britanicii descind în Grecia ca eliberatori.

În decembrie 1944, britanicii atacă ELAS, iar pe 2 februarie 1945 ELAS semnează ceea ce e cunoscut ca acordul Varzika: ELAS e dezarmată.

În septembrie 1946, britanicii îl impun din nou pe regele George al II-lea printr-un plebiscit organizat într-o țară care era terorizată de dreapta. Ca reacție la această teroare, ELAS începe să lupte împotriva forțelor de dreapta, conduse de britanici, de data aceasta fiind organizați în Armata Democratică a Greciei (DA).

La sfârșitul lui 1946, americanii îi înlocuiesc pe britanci în Grecia. Politica de tranziție e denumită „doctrina Truman”, fiind anunțată de președintele SUA pe 12 martie 1947. În 1949, Armata Democratică a Greciei este învinsă de armata forțelor de dreapta, conduse de generalul armatei SUA, James van Fleet. Împotriva stângiștilor greci, pentru prima dată în istorie e folosit napalmul.

Perioada dintre 1947 și 1967 este sintetizată în cuvintele președintelui american Lyndon B. Johnson adresate ambasadorului Greciei la Washington la mijlocul deceniului 1960: „Mă piș (n.t., în original „Fuck”) pe Parlamentul și pe Constituția voastră. America e un elefant. Cipru e o muscă. Grecia e o muscă. Dacă muștele astea continuă să-l piște pe elefant, trebuie să fie strivite de trompa elefantului și trebuie strivite bine… Dacă premierul vostru (George Papandreou) începe să-mi țină predici despre democrație, parlamente și constituții, el, parlamentul lui și constituția lui au zilele numărate”. Citat în cartea I should have died, scrisă de Philip Deane (New York 1977), pagina 114.

În aprilie 1967, începe în Grecia o dictatură militară impusă de SUA.

În 1947, monarhia e abolită din nou, printr-un referendum (de data aceasta liber) și e stabilită o republică.

Martori oculari la masacrul Dekemvriana

Devremkiana poate fi cel mai bine înțeleasă prin mărturiile martorilor oculari și analizele a ceea ce s-a întâmplat în Atena pe 3 decembrie 1944, în timpul acelei demonstrații. Iată câteva mărturii:

Melpo Axioti, o scriitoare din Grecia care a participat la demonstrație: „Astăzi, pe 3 decembrie, mii de oameni au demonstrat pașnic în Piața Constituției… În acea mare de oameni l-am întâlnit pe George… M-a îmbrățișat. „Acum pot striga ce gândesc. Nu-mi mai e frică! Acum suntem liberi! Numele meu nu e George. E…” În acel moment, dinspre Palat, polițiștii și fasciștii au început să tragă în oameni… N-am mai aflat niciodată numele real al lui George. În timp ce se trage asupra lor, demonstranții strigă: „Roosevelt! Roosevelt!”… În ziua următoare, ne îngropăm morții. Deschid focul asupra procesiunii funerare și omoară și mai mulți oameni. În ziua următoare, pe 5 decembrie, am protestat pentru morții noștri”.

Costa G. Couvaras, martor ocular (ofițer OSS):

Am văzut oameni apropiindu-se ca și cum ar fi fost o paradă, își țineau steagurile sus, steaguri grecești, britanice, americane și rusești. Demonstranții au protestat pașnic și în ordine. Noi eram în balconul Hotelului Great Britain. Cum eram foarte atent la ce se întâmpla, am auzit oameni din primul rând vorbind cu poliția la doar 10 metri de mine. Am încercat să aud ce-și spun. Dintr-o dată, o voce ascuțită s-a auzit: „Înapoi”. Polițiștii s-au retras 30 de metri, au luat poziție de tragere și au deschis focul… Oamenii de pe strada Universității au început să fugă. În urmă, au rămas cei uciși și răniții. Am plecat din balcon și ne-am îndreptat în cealaltă parte a clădirii de unde se putea vedea mai clar ce făcea poliția. L-am văzut pe un reporter american, care inițial fusese în mijlocul oamenilor, implorându-i pe polițiști să nu mai omoare. Apoi l-a luat pe un maior britanic și au intrat în sediul poliției de pe cealaltă parte a străzii. După câteva momente, a ieșit un ofițer care a dat ordinul de încetare a focului. Soldații britanici au stat în barăcile lor, au relatat situația către comandanții lor, dar nu au participat direct la împușcarea oamenilor”.

Frank Chervasi, corespondent pentru revista Collier: „Într-o dimineață geroasă, pe 3 decembrie, polițiștii din Grecia, care cu patru ani înainte au impus „legea și ordinea” pentru șefii lor germani, înarmați cu mitraliere și grenade, s-au dezlănțuit asupra unei Atene învolburate. Polițiștii aveau ordine să disperseze demonstrația, care era organizată de cei care făceau parte din EAM și de susținătorii lor. Manifestanții au venit în mare ordine în Piața Constituției. Era evident că această demonstrație era un apel la America să susțină scopul EAM, care dorea un guvern democratic, eliminarea fasciștilor și colaboratorilor naziști prin mijloace legale… Dintr-o dată, la 10:45 s-a auzit un foc de armă. Un grup de polițiști trăgea asupra unei mulțimi de oameni care nu aveau arme. 10 femei și bărbați s-au prăbușit secerați, alți 15 zăceau răniți. Poliția a tras asupra răniților. Un reporter american, Poulos, cu mâinile ridicate, a fugit prin mulțime și a ajuns în fața poliției cerându-le să înceteze focul. În zadar… Așa a început războiul civil în Grecia”.

Buford Jones, martor ocular, ofițer britanic: „Timp de 15 minute am urmărit cum mulțimea venea în Piață. Stăteam în fața cafenelei „Giannakis”, situată la parterul clădirii unde se afla Comandamentul Poliției. Primii demonstranți au ajuns pe strada din fața Palatului când atenția mi-a fost atrasă de un grup de ofițeri de poliție care au început să strige, de la al doilea etaj al clădirii unde eram către cei din piață. Ofițerii aveau armele în aer și erau gata să deschidă focul. Dar demonstranții nu reprezentau nici o amenințare. Atenția mi-a fost din nou atrasă către balcon de strigătele unui comandant care părea să dea un ordin în greacă. În acel moment, primii demonstranți se aflau la o distanță de 50 de metri. Barber de la United Press mi-a explicat ulterior că acel strigăt a fost ordinul de deschidere a focului. Ce s-a întâmplat apoi a fost de necrezut. Poliția și-a descărcat mitralierele trăgând asupra demonstranților, femei, bărbați, copii care au început să se prăbușească la pământ, sângele izbucnea din capul și din trupul lor.

Cei dintre noi care ne aflam în raza de acțiune a armelor, ne-am așteptat ca în orice moment, EAM să răspundă cu gloanțe. Pe acoperișul sediului central al KKE, Partidul Comunist din Grecia, care se afla în acea piață, erau mitraliere care ar fi putut acoperi toată piața în focuri de armă. EAM s-a abținut însă și s-a limitat doar la înjurături și amenințări. Nu cred că demonstranții erau înarmați. Furia mulțimii era atât de mare, că dacă ar fi fost înarmați, războiul civil izbucnea chiar în acel moment”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s