6.În spatele liniilor de aprovizionare

În spatele liniilor de aprovizionare

de Fred Clarkson

Liniile de aprovizionare ale armatei care au alimentat războiul împotriva guvernului din Nicaragua duc din acea țară la Casa Albă. Armata Contra, condusă de CIA, acum primește ordine, provizii, și bani trimiși de Casa Albă.

Deși inițial Congresul a ordonat ca finanțarea Contras să fie oprită și operațiunile CIA de orchestrare a războiului să fie interzise, există dovezi considerabile că CIA și alte agenții guvernamentale au încălcat legea.

Rețeaua de „ajutor privat” a grupurilor de dreapta, predicatorii de televiziune, ofițerii în retragere ai serviciilor secrete și armatei și alții asemenea a fost organizată într-o operațiune sofisticată de relații publice și de lobby care ambalează și promovează noțiunea de „luptător pentru libertate” pentru consumul intern și internațional.

În centrul acestei armate în creștere de justițiari ideologici se află Liga anti-comunistă Mondială (World Anticommunist League, WACL), al cărei vârf de lance este generalul maior în retragere John K. Singlaub. WACL, o coaliție formată acum 18 ani de grupurile fasciste și conservatoare și din partide politice din aproximativ 100 de țări, este adesea numită „Internaționala Fascistă”. Singlaub pretinde că WACL a obținut între 25 și 30 de milioane de dolari, bani lichizi, și „provizii neletale” pentru Contras.

Deși revitalizarea operațiunii secrete a CIA a venit ca ceva firesc, odată cu alegerea lui Reagan în 1980, lucrările unei comisii speciale din Pentagon, din aprilie 1983 până în octombrie 1984, se pare că au fost punctul critic de la care actuala politică a „războiului de joasă intensitate” pe multe fronturi a fost normalizată.

Prezidată de Singlaub, comisia era formată din experți în operațiuni secrete, inclusiv eminența gri a afacerilor murdare, generalul în retragere Edward G. Lansdale. Comisia îi includea și pe Hary C („Heinie”) Aderholt de la Air Commando Association și pe activistul noii Drepte, Andy Messing, de la Consiliul Național de Apărare privat. La mijlocul lui 1984, cum finanțarea ajutorului pentru Contras a fost tăiată, asta a dus la dezvoltarea extraordinară a finanțării private pentru trupelor Contras.

Oficialii de la Casa Albă l-au ales pe Singlaub ca șeful finanțator pentru Contras, sfătuindu-l cum să structureze campania în interiorul limitelor Legii de Neutralitate, și a altor legi care le interziceau cetățenilor SUA să susțină războaie străine. Mai mult, președintele Reagan a aprobat „un plan secret pentru înlocuirea fondurilor CIA cu asistență din partea cetățenilor SUA și aliaților SUA”. Țările principale care oferă ajutor sunt Corea de Sud, Taiwan și Israel, care a fost de acord să vândă armele capturate de la PLO. Ajutorul de la Taiwan și de la Corea de Sud a venit de la „oameni de afaceri privați și de la o organizație anti-comunistă care avea legături strânse cu aceste guverne”. Acea organizație este WACL, care a fost fondată „de către acele guverne” la o conferință în Taiwan în 1967, lărgind organizația regională asiatică ce o precedase, care fusese creată după războiul din Corea și Revoluția chineză.

ca-44
Jack Wheeler, promovând conceptul de “luptători pentru libertate”

Agenda WACL de azi nu e limitată la Contras din Nicaragua. Conferința anuală a WACL din Dallas, din septembrie 1985, a fost o orgie de relații publice și finanțări secrete, pe ușa din dos, pentru cel puțin 6 insurgențe armate – Afghanistan, Angola, Mozambique, Etiopia și Asia de sud-est, precum și Nicaragua. Tema conferinței a fost „contra-ofensiva pentru Libertatea Lumii”. În jur de 400 de delegați și observatori de pe fiecare continent au discutat cum să susțină revoltele anti-comuniste și să dezvolte agendele activiștilor.

Noțiunea de „luptători de liberate” ca principiu organizațional, este în mare opera publicistului și fostului consultant al RAND, Jack Wheeler. Wheeler era responsabil de un conclav format din 4 asemenea grupuri, în iunie în Jamba, în Angola, în numele Citizens for America (CFA), o rețea de activiști condusă de politicianul din New York și afaceristul Lew Lehrman. Scopul declarat al CFA era de a promova programul legislativ al lui Reagan, în special cu privire la America Centrală.

Abordarea de activist a lui Wheeler completează eforturile lui Singlaub de a promova o nouă imagine pentru WACL – aceea de a fi nu doar anti-comunistă, dar și anti-totalitară și pro-„libertate”, desigur.

Anul trecut (1985), Singlaub a fost forțat să epureze o mare parte din organizațiile afiliate din America Latină, după ce jurnalistul Jack Anderson a dezvăluit că erau controlate de un grup de mexicani naziști din al doilea război mondial, numit Los Tecos. Membrii săi aveau legături cu batalioanele morții pe care le antrenau în Argentina, Guatemala și Honduras. Istoricii au observat că, deși Los Tecos a fost expulzat din WACL, o mare parte din această rețea doar și-a schimbat numele într-o nouă rețea organizațională regională. Istoric, WACL a fost o rețea internațională de fasciști, antisemiți, și extremiști politici, dar asta nu l-a împiedicat pe Reagan să își arate susținerea și legăturile strânse cu ea.

În 1982, de exemplu, Casa Albă a dezbătut dacă să trimită un mesaj de felicitare la congresul din Tokyo și dacă, din cauza faptului că WACL era aproiată de Taiwan, China ar fi ofensată. Reagan a trimis mesajul. A trimis și salutări călduroase la conferința de la Dallas, care au fost primite de sală cu aplauze în picioare, când Singlaub citea mesajul care ridica în slăvi „mecanismul de schimbări pașnice prin presiuni populare exercitate în condițiile drepturilor omului”. Ironia acestui mesaj nu afost ratată de cei mai mulți jurnaliști.

Vietnamizare fără Vietnam

Politica administației de „război de joasă intensitate” a generat o luptă între puterile constituționale ale Congresului de a declara război și de a decide cum banii publici trebuie cheltuiți și ce putere să aibă președintele pentru a duce politica externă.

Un oficial al armatei SUA din Honduras, citat recent în Washington Times, a spus: „Învățăm că rolul care ni se potrivește e în acest tip de război, de joasă intensitate, care are loc în această regiune. Știm că asta nu implică mari formațiuni de luptă, care să treacă prin toată țara și să-și croiască drum prin sate, împușcând țăranii. Am văzut că merge mult mai bine cu mai puține trupe”.

ca-45
Mesajul călduros trimis de Reagan liderului FDN, Adolfo Calero.

Modelul Reagan pare să fie Vietnamizarea – încercarea lui Nixon de a înlocui trupele SUA cu cele formate din vietnamezi antrenați de SUA. Într-adevăr, New York Times a relatat că, pentru administrația Reagan, motivul de susținere a Contras este evitarea trimiterii de trupe SUA în Nicaragua.

Congresul, reflectând și asupra opiniei publice americane și propriei sale furii față de excesele CIA în Nicaragua, a tăiat oficial susținerea „secretă” a SUA pentru Contras. Însă operațiunile secrete nu au încetat, ci doar au luat o altă formă, cum Casa Albă a găsit căi să evite legea. Articolul din Times a dezvăluit că un ofițer de armată, desemnat de Consiliul de Securitate Națională, îi conducea pe Contras direct de la Casa Albă. Colonelul Oliver North, adjunct al consilierului CNS Robert (Bud) McFarlane „a facilitat aprovizionarea de ajutor logistic”.

Colonelul North nu era deloc un novice în asemenea treburi. Așa cum Wall Street Journal a dezvăluit, North, ofițer de infanterie cu o experiență paramilitară extensivă, a servit în personalul CNS în 1982 și a fost membru al „grupului inter-servicii” de elită care a coordonat războiul din Nicaragua. Alții care au făcut parte din acest grup au fost generalul de armată SUA, Paul Gorman (ulterior înlocuit de viceamiralul de marină Arthur Moreau), asistentul secretarului de stat, Thomas Enders (ulterior înlocuit de Langhorne Motley) și Duane (Dewey) Clarridge, atunci șeful CIA pentru operațiuni secrete din divizia pentru America Latină și care acum se ocupa de operațiunile din Europa.

Când North l-a propus pe McFarlane lui Reagan pentru orchestrarea ajutorului privat, desemnarea lui a venit ca ceva firesc, la fel cum a venit și desemnarea lui Singlaub să fie omul principal. Se știa că Singlaub se verifica cu North din când în când.

Afacerile externe și relațiile publice

Și Congresul și publicul au fost mințiți total și manipulați de Administrație și de CIA. Unele detalii au fost scoase la iveală de fostul lider al Contras, Edgar Chamoro, care fusese director al Nicatagua Democratic Front (Frontul Democratic din Nicaragua, NDF). El a scris: „Agenții CIA nu aveau prea mult respect pentru Congres. Au spus că pot schimba modul în care reprezentanții aleși votau, atâta timp cât știau cum să-și „vândă cazul” și să-i pună în poziția de a părea blânzi cu comunismul. Au sugerat oameni din Congres pe lângă care noi trebuia să facem lobby și ne-au dat nume de mari șmecheri pe care să-i contactăm în colegiile electorale ale aleșilor”.

Chamoro a spus și că CIA a plătit, prin grupul de fațadă al NFD, Human Development Foundation, reclame în ziarele americane în iulie 1984, pentru a obține fonduri pentru „victimele din Nicagaragua dominată de comuniști”.

CIA și FND au creat Nicaraguan Development Center (Centrul de Dezvoltare din Nicaragua) ca un alt braț de finanțare, având un sub-grup numit Nicaraguan Refugee Fund (Fondul pentru Refugiații din Nicaragua). În numele acestui fond, președintele Reagan a vorbit la o recepție de strângere de fonduri din aprilie 1985, din Washington, la care au participat în jur de 700 de bogați din dreapta politică. O investigație a Associated Press a scos la iveală că doar o mică parte din cei 200.000 de dolari a ajuns în America Centrală. O parte a banilor a fost folosită pentru a plăti organizarea recepției, iar cea mai mare parte a dispărut.

Ediția din august 1985 a Freedom Fighter, o revistă a Free Congress Foundation, deținută de strategul politic de dreapta Paul Weyrich, a fost surprinzător de francă: „Donațiile care pot fi deduse din taxe pot fi făcute prin FDN prin Consiliul Centrului de Dezvoltare din Nicaragua”…

Rolul CMA

După ce finanțarea a fost tăiată, Contras au avut bătăi de cap cu logistica, cu liniile de aprovizionare și cu antrenamentele militare. Civilian Military Assistance (CMA, Asistența Militară pentru Civili), cu sediul în Decatur, Alabama, a fost de mare ajutor pentru Contras. De la 40 de membri și susținători, cât avea inițial, a crescut la peste 5.000, iar șeful ei, Tom Posey, a mulțumit presei pentru publicitatea pe care a făcut-o CMA după ce doi membri ai organizației au fost omorâți într-o operațiune în Nicaragua. (Vezi „De la Asociații Phoenix, la CMA, în CAIB, numărul 22).

Eforturile CMA de a „ajuta luptătorii de libertate” au devenit multi-naționale. Un grup de mercenari înarmați, din SUA și Franța și din Marea Britanie, a fost arestat în aprilie 1985 de autoritățile din Costa Rica și s-a aflat că făceau parte din CMA. Unul dintre mercenarii americani din acest grup, Steven Carr, a antrenat Brigada 2506 (veterani din Cuba aflați în exil în SUA, care au fost antrenați de CIA și folosiți la invadarea Cubei din Golful Porcilor) pentru a stabili perimetre de apărare și a da asalturi în Nicaragua. El a susținut și că a făcut rost de mitraliere de calibru 5, de arme automate M-16, și de tunuri din Miami, SUA.

Potrivit jurnalistei de investigații, Jaqueline Sharkey, Carr a spus că CMA a primit „echipamentul de ucis” de la Tom Posey. Carr i-a cunoscut pe veteranii folosiți la invazia din Golful Porcilor prin intermediul lui Bruce Jones, despre care ulterior o investigație a revistei Life a arătat că era agent CIA.

Un alt american arestat în Costa Rica a fost Peter Glibbery, care a declarat că Posey a fost cel care a format grupul de mercenari și le-a aranjat operațiunea. El a spus că legătura lor cu CIA era John Hull, un moșier american care trăia în afara țării, și partenerul lui Bruce Jones într-o firmă care cultiva citrice. Potrivit lui Sharkey, Hull i-a spus lui Glibbery că a obținut 10.000 de dolari pe lună de la Consiliul de Securitate Națională din Washington pentru a finanța operațiunile Contras din Costa Rica și din regiunea de sud din Nicaragua. CSN a negat asta.

Deși Jones și Hull au negat că ar avea vreo legătură cu CIA, Jones a fost expulzat din Costa Rica după ce revista Life a publicat că era agent CIA. În prezent, trăiește în Tucson, Arizona, și lucrează cu Singlaub pentru a obține fonduri ca să finanțeze Contras. A organizat în Tucson o filială a US Council For World Freedom (organizație din SUA, afiliată WACL).

Singlaub a declarat că el făcea prin „sectorul privat” ceea ce Congresul interzisese guvernului să facă. „Acum, recunosc că mulți ani am fost în CIA și asta mi-a dat impresia probabil că ceea ce făceam era mult mai eficient așa”, i-a spus jurnalistei Sharkley.

Eficiența sa nu a fost limitată la orchestrarea de războaie mici. Era activ și în operațiuni interne pe teritoriul SUA, ca Instructor pentru operațiunile de teren al ONG-ului American Security Council (Reagan a făcut parte din consiliul acestui ONG înainte să fie ales președinte), și ca membru al consiliului de consilieri al Western Goals (Interesele Occidentale), un serviciu secret de dreapta, privat, din Alexandria, Virginia. Un raport al Western Goals, publicat în primăvara lui 1984, avea pe prima pagină un material în care îl ridica îl slăvi pe extremistul de dreapta din Salvador, Roberto D-Aubuisson.

Conexiuni și mai profunde

În ultimii ani, ajutorul privat a devenit o chestiune de dezbatere publică. Acordarea de ajutor privat încalcă legea? Vin acești bani chiar de la privați sau de fapt sunt bani publici? Și dacă încalcă legea, care lege? Pot entitățile presupus private să își susțină propriile războaie și pot ele susține propriile lor politici externe?

Asemenea chestiuni trebuie înțelese în contextul lor istoric.

Această activitate a fost politica multor administrații timp de mulți ani. Cel mai bun exemplu de continuare a finanțării războaielor secrete prin intermediul grupurilor „private” este istoria de 30 de ani a World Medical Relief (Ajutorul Medical Mondial, WMR) din Detroit, Michigan. În timpul ultimilor 30 de ani, WMR a finanțat cu 100 de milioane de dolari programele de contra-insurgență pe care CIA le desfășura în țări din Asia și America Latină, potrivit lui Russ Bellant. Liniile de finanțare ale WMR au început în anii 1950 când directorul CIA, dr Tom Dooley, a operat clinici medicale în Laos, în timp ce strângea informații secrete și oferea acoperire medicilor din Forțele Speciale, care pretindeau că ar fi doctori civili.

Dooley a murit în 1961, dar operațiunile sale au continuat și au fost extinse de către Aripa de Comando a Aviației, echivalentul din forțele aeriene al Beretelor Verzi (batalion de asasini, Green Berets) care era condus de Harry C. Aderholt.

Aderholt a extins operațiunile WMR pentru finanțarea programelor CIA în America Latină și ale armatei CIA pentru triburile Hmong din Laos și Montagnards din Vietnam. Documentele de transport ale WMR din 1984 arată că, din 1982, a finanțat trei tabere din interiorul Thailandei, folosite de luptătorii de insurgență care duceau războaie împotriva guvernului din Kampuchea.

Grupul care reprezenta facțiunea Son Sann din coaliția anti-Kampucheană a participat la conferința WACL din Dallas, căutând pe față susținere pentru a obține „informații secrete” și „demolare”. Mai mult, guvernul din Taiwan a plătit cheltuielile de cazare și transport ale lui Edward Entero Chey, care era secretarul general al filialei Kmerilor din WACL.

Atenția din prezent a WMR e concentrată asupra Americii Centrale. Bellant spune că, în ianuarie 1984, Asociația Air Commando (veteranii din unitatea lui Aderholt) au primit 20 de milioane de dolari de la WMR, pentru a-i folosi să susțină programe oficiale de contra-insurgență din zone strategice din El Salvador și Guatemala. WMR a finanțat și Fundația Tom Dooley din New York – condusă de fostul asociat al lui Dooley, Verne Chaney – cu produse medicale în valoare de 300.000 de dolari. Această fundație îi susține pe Contras prin intermediul Friends of America (Prietenii Americii) și direct prin FDN. Chaney joacă un rol activ în aceste activități.

Termeni de discuție

Este clar că folosirea de grupuri private de către serviciile secrete și armată nu e ceva nou. Ce e nou e că relația este prezentată publicului ca „ajutor umanitar”. Deși Congresul a alocat banii pentru „asistență umanitară” pentru Contras, nici o definiție oficială a termenului nu a fost stabilită. Liderul FDN, Adolfo Calero, a recunoscut pentru New York Times că cele 27 de milioane votate de Congres „vor face ca noi să putem cheltui alți bani pentru arme”. „Pe lângă produse alimentare, de îmbrăcăminte și materiale medicale, FDN vrea elicoptere, avioane mici, camioane, bărci, care toate au implicații militare. Congresul a părut să capituleze și a autorizat folosirea banilor SUA pentru „echipamente de transport atâta timp cât nici o modificare nu se face cu scopul de a fi folosită pentru a provoca distrugere umană sau moarte”.

Abuzarea de expresia așa-zisului „ajutor umanitar” a devenit clară în taberele de refugiați. O investigație a lui Vicki Kemper din revista Sojournes acuză faptul că Contras se făceau vinovați de rele tratamente folosite în cazul refugiaților și de manipularea lor politică. A acuzat și faptul că fondurile au fost deturnate de la refugiați pentru a ajunge la Contras, în special de către Christian Broadcasting Network (CNB), deținută de predicatorul de televiziune, Pat Robertson, și de către Friends of Americas, condusă de parlamentarul din Louisiana Woody Jenkins.

Un fost angajat al organizației creștine de ajutorare a spus că programele de ajutorare de la granița din Nicaragua au scopul și intenția de a-i sprijini de fapt pe Contras: „Justifică tot ce fac prin faptul că luptă împotriva „comuniștilor”. Acolo sunt găști de criminali. Steadman Fagoth (un lider Miskito al Contras) este un criminal. Omoară oameni nevinovați. Trupele Contras constant îi terorizează pe refugiați pentru a recruta cu forța oameni din rândurile lor”.

Sojournes a documentat relațiile strânse dintre CBN, Friends of Americas, Air Command Association și alții care spălau bani în Honduras, El Salvador și Guatemala. Toate aceste grupuri, în schimb, lucrau strâns cu un alt canal major de ajutorare, Fundația Americares, și cu rețeaua ei de distribuție condusă de Cavalerii de Malta.

Tom Posey de la CMA spune că CMA lucrează cu World Medical Relief și cu alte grupuri uneori ca furnizor, alteori ca transportator, depinde de circumstanțe. La o conferință din Dallas, a spus că încearcă să facă un aranjament cu Americares pentru a transporta în America Centrală materiale de 50.000 de tone care sunt depozitate în Las Vegas.

CMA face parte din WACL și a oferit „echipe de securitate” în Dallas și la o conferință a Soldier of Fortune, care a avut loc cu două săptămâni înainte în Las Vegas.

Nivelul de coordonare între toate aceste grupuri este vast, deși nivelul până la care ele sunt coordonate direct de guvernul SUA abia începe să fie scos la iveală.

Dezvăluirile recente și istoria sugerează că liniile de finanțarea ale Contras și alte taberelor de refugiați controlate de Contras nu sunt nici private, nici umanitare, și nu sunt unice pentru situația din Nicaragua. Într-adevăr, aceleași linii de aprovizionare operează în toată America Centrală și în multe părți din lume, unde „luptătorii pentru libertate” ai SUA duc războaie.

Galeria de ticăloși din WACL

Liga Anticomunistă Mondială, după ce a adoptat cauza „luptătorilor pentru libertate” din toată lumea, include mulți indivizi ale căror activități politice și filosofii neagă chiar ideea de libertate sau democrație. În ciuda imaginii noi de „pro-libertate” pe care WACL o afișează în Dallas, Liga Anticomunistă Mondială este plină de naziști, rasiști și lideri ai batalioanelor de asasini. Printre delegații la conferința din Dallas au fost:

ca-46
John K. Singlaub la conferinţa WACL

– Mario Sandoval Alarcon, al cărui partid Național Liberation movement (NLM) a organizat „Mâna Albă” – batalioanele morții din Guatemala în anii 1960. Potrivit jurnalistului de investigații Craig Pyes, Sandoval l-a introdus pe liderul fascist din Salvador Roberto D’Aubuisson contactelor sale din Argentina din WACL. Ulterior, au aranjat ca agenții operativi din Argentina să meargă în El Salvador pentru a organiza baze de unde operațiunile batalionelor morții să fie conduse. D’Aubuisson, care recent a fost forțat să plece din partidul ARENA, a anunțat că va conduce un institut politic din El Salvador, afiliat cu WACL.

Dr Yaroslav Stetsko, membru în Consiliul Executiv al WACL, un proemninent colaborator nazist, care pentru scurtă vreme a condus un guvern-marionetă (nazist) din Ucraina. Joe Conason Murray Wass și Kevin Cogan au relatat în Village Voice și despre alți naziști care au participat, inclusiv Chirilă Ciuntu din Canada, membru al Gărzii de Fier din România, organizație infamă după pogromurile comise împotiva evreilor la începutul anilor 1940, și despre Ivan Kosiak, membru al Consiliului central de război al naziștilor din Belarus.

– Dr Manuel Frutos, și el membru din Consiliul executiv al WACL, a condus în 1979 conferința WACL din Paraguay și se spune că aceasta a fost „cea mai nazificată” întrunire anuală a WACL, la care au participat direct ofițeri naziști din SS și fasciști care erau căutați pentru crime în Italia.

– Benito Guanes, fost șef al serviciului secret al armatei din Paraguay, e cel care a dat pașapoarte pentru Chile agenților care s-au dus în SUA pentru a-l asasina pe Orlando Letelier.

– John K. Singlaub, lider al programului CIA de contra-terorism din Vietnam, în 1965, potrivit cărții lui Anthony Herbert, Soldatul. Această operațiune – Intelligence Coordination and Exploitation Program, ulterior cunoscută ca „programul Phoenix” – a coordonat batalioane de asasini care au masacrat mii de civili din Vietnam. În 1978, Singlaub a fost forțat să demisioneze de la comanda trupelor SUA din Corea pentru insubordonare, după ce a lansat repetate atacuri publice împotriva președintelui Carter din cauza politicii sale privind Corea. Singlaub a anunțat în Dallas că, „în onoarea celei de-a 12-a aniversări a răsturnării lui Allende în Chile și a 98-a aniversări a „Republicii din Paraguay”, felicitări au fost trimise generalului Pinochet şi şefului partidului de guvernare Colorado din Paraguay.

– Takeshi Furuta: reprezentantul „Federaţiei Internaţionale pentru Victoria împotriva Comunismului”, organizaţia politică iniţială a bisericii Unificate a pastorului Sun Myung Moon. Moon susţine că democraţia trebuie să fie înlocuită de „unificaţionism” (unificationism) cu scopul de „a întări Occidentul în asaltul final asupra comunismului”. Moon dă vina pe evrei pentru moartea lui Isus şi explică suferinţa evreilor în istorie, inclusiv Holocaustul comis de nazişti, ca „pedeapsă pentru păcatul lor colectiv”.
– William Starr, un Moonie din Tuscon, Arizona, a reprezentat CAUSA lui Moon ca observator. Osami Kuboki, un membru vechi al WACL, nu a fost prezent la conferinţa de la Dallas; el conduce filiala japoneză a WACL care este dominată de Biserica Unificării; conduce şi filiala japoneză a acestei biserici.

– Hubert Kelly de la Christian Patriots Defence League, CPDL, a fost prezent ca observator oficial. Potrivit unui raport al Anti-Defaimation League „rasismul şi antisemitismul sunt o parte integrantă din predica CPDL”. Declaraţia de intenţii oficială a grupului, semnată de preşedintele John Harrell, spune că CPDL „este dedicată prezervării tipului de cultură anglo-saxonă şi americană. Credem că amestecarea de rase s-a dovedit o tragedie. Credem că asemenea integrare forţată rezultă în suicid rasial, şi va crea problema unei specii pe cale de dispariţie…” CPDL conduce mai multe tabere de antrenament militare pe teritoriul SUA.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s