5.Cavalerii întunecimii: Ordinul suveran al cavalerilor de Malta

Cavalerii Întunecimii: Ordinul suveran al cavalerilor de Malta

de Francois Hervert

Introducere

Ordinul suveran militar și ospitalier al Sf. Ioan din Ierusalim de Rhodes și de Malta, cunoscut și ca Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta sau SMOM, este juridic, politic și istoric unic în lume azi.

Reprezentând inițial cele mai puternice și mai reacționare elemente ale aristocrației europene, timp de aproape 1.000 de ani, începând cu primele cruciade din secolul 12, a organizat, finanțat și condus operațiuni militare împotriva statelor și ideilor care le amenințatu puterea. Este probabil o certitudine să spunem că mii de asemenea cavaleri ai SMOM, în special în Europa și America de nord, Sud și Centrală, formează cea mai puternică și consistentă organizație reacționară din lume azi.

Deși este exclusiv o organizație catolică, în acest secol a colaborat cu și a primit premii de la extremiștii non-catolici în actuala cruciadă împotriva forțelor progresiste din Occident, mișcărilor de eliberare națională și țărilor socialiste.

Pentru a fi cavaler, trebuie nu doar să te fi născut într-o familie bogată, cu linie aristocratică, trebuie să ai și o perspectivă psihologică asupra lumii care este determinată de „mentalitatea de cruciați” a acestor „călugări războinici”.

Participând în SMOM, inclusiv ritualurile de inițiere și îmbrăcămintea de ritual feudală – acești indivizi îmbrățișează o anumită metalitate de castă militară, și, sociologic și psihologic, sunt predispuși să acționeze ca „trupe de șoc” ale reacțiunii catolice.

Și acesta e exact rolul istoric pe care cavalerii l-au jucat în războaiele împotriva islamului, împotriva „ereziei” protestante, și împotriva „maleficului” „imperiu” sovietic.

Dreapta catolică și cavalerii de Malta, în special baronul Franz von Papen, au jucat un rol critic în ascensiunea lui Hitler la putere și în lansarea cruciadei Reichului din secoul al 20-lea.

Influența SMOM în Germania a supraviețuit intactă celui de-al doilea război mondial. Pe 17 noiembrie 1948, SMOM a acordat una dintre cele mai mari medalii ale sale, Marea cruce de merit, lui Richard Gehlen șeful nazist al serviciilor secrete de pe frontul sovietic. Acesta a fost instalat apoi de americani ca șef al echivalentului CIA din Germania de vest, BND serviciul secret federal, sub cancelarul german Adenauer, un catolic fanatic care a primit Crucea Mare Magistrală, înmânată personal de prințul stăpân al SMOM, Chigi.

După numirea unui cavaler de Malta, William Casey, în poziția de șef al Agenției Centrale de informații (CIA), și a altui cavaler, James Buckley, în poziția de șef al propagandei SUA împotriva Europei de est la Radio Free Europe/Radio Liberty, mai mulți istorici au remarcat cu interes apelul președintelui Reagan, din vara lui 1982, de a lansa „o cruciadă” împotriva „maleficului imperiu din Europa de est”.

Pe lângă Casey și James Buckley, dintre cei care fac parte din SMOM – sau sunt cavaleri după moda feudală, sunt Lee Iacocca, John McCone, William Buckley, Alexander Haig, Alexandre de Marenches (şeful serviciului secret francez sub Giscard d’Estaing, el însuşi cavaler SMOM), Otto von Hapsburg, şi alţi lideri din loja masonică P-2 din Italia.

Deși fondurile de organizare sunt relativ modeste, influența organizației e maximizată prin prezența cavalerilor în poziții cheie din structuri private și guvernamentale din toată lumea.

franz-von-papen-adolf-hitler
Franz von Papen şi Adolf Hitler

Franz von Papen

O figură centrală în ascensiunea lui Hitler la putere a fost SMOM Franz von Papen. Un aristocrat, catolic fanatic, dintr-o familie veche din nobilimea din Westphalia, fost atașat militar și spion împotriva Statelor Unite în 1915, von Papen a devenit cancelar în mai 1932, cu susținerea naziștilor. În iunie, a ordonat dizolvarea Reichstagg și a convocat noi alegeri în iulie, în care naziștii au părut a fi cel mai mare partid din Reichstagg. După o întâlnire cu Hitler, von Papen l-a convins pe președintele Hindenberg să ofere postul de cancelar lui Hitler, care a fost preluat pe 30 ianuarie 1933. Von Papen a devenit vice-cancelarul său.

Konkordatsunterzeichnung in Rom. - Am 20. Juli 1933 wurde zwischen dem Deutschen Reich und dem Heiligen Stuhl in Rom das Reichskonkordat unterzeichnet, durch das zum erstenmal in der Geschichte für das ganze deutsche Reich die Beziehungen der katholischen Kirche zum Staat geregelt werden. Die Unterzeichnung vollzog für Deutschland der Vizekanzler Franz von Papen, für den Heiligen Stuhl der Kardinal Staatssekretär Eugenio Pacelli. Von links nach rechts: Vizekanzler Franz von Papen, (2.v.l.) Kardinal Staatssekretär Eugenio Pacelli und Ministerialdirektor Dr. Buttmann während des Unterzeichnungsaktes. 25935-33
20 iulie 1933, Roma, von Papen participă la semnarea Reichskonkordat cu Vaticanul
order-of-malta
Von Papen la o ceremonie a cavalerilor de Malta după ce a fost făcut cavaler de papă.

with-hitlerÎn aprilie 1933, von Papen a fost ridicat în grad de mare cavaler al marii cruci SMOM. După asasinarea cancelarului austriac Dollfuss în Viena în iulie 1934, von Papen a devenit ambasadorul lui Hitler în Austria. Iar în martie 1938 a stat de-a dreapta fuhrerului la intrarea triumfală în Viena. Din 1939 până în august 1944, a fost ambasadorul nazist în Turcia, și la procesele de la Nuremberg a fost acuzat de conspirație în susținerea unui război de agresiune. A fost unul dintre liderii naziști achitați și prin urmare a primit o pensie generoasă de la cancelarul post-război Konrad Adenauer.

Președintele American Eastern Asociation a SMOM este J. Peter Grace, președintele companiei W. R. Grace. Acesta a fost un personaj principal din proiectul Paperclip care a dus oamenii de știință naziști în SUA.

Suveranitatea diplomatică a SMOM

Așa cum numele sugerează, SMOM este și o organizație „suverană” și istoric „militară”, sediul său central ocupând un bloc întreg din Roma pe Via Condotti nr 68. Organizația se bucură de statut legal extra-teritorial oferit ambasadei unei țări străine. Poliția din Italia nu poate intra pe acel teritoriu. Organizația își emite propriile înscrisuri oficiale și are relații diplomatice și schimburi de ambasadori cu mai multe țări.

Pe 13 noiembrie 1951, președintele italian, Alcide de Gasperi, a recunoscut suveranitatea diplomatică a SMOM, deși s-a abținut să schimbe ambasadori. Pe 11 ianuarie 1983, ziarul din New York Daily News a anunțat că „Vaticanul și Ordinul Cavalerior de Malta, cele mai mici state din lume, au căzut de acord să stabilească relații diplomatice, după cum au anunțat într-o declarație comună”.

Ambasadorul președintelui Reagan la Vatican, este, ce coincidență, un cavaler de Malta. Pe 5 septembrie 1984, ministrul de externe francez, Claude Cheysson, a semnat un protocol formal cu SMOM pentru mai multe proiecte de cooperare, printre care și cel pentru „ajutorarea victimelor conflictelor”.

Antecedente istorice

ca-16
Placa de pe clădirea SMOM care proclamă statutul suveran al clădirii; SMOM a fost numit “cel mai mic stat din lume”, dar are relaţii diplomatice cu peste 40 de ţări.

Existând deja în momentul primei cruciade din 1099, în 1113, Ordinul Sf. Ion a primit independență de la Papa Pascal al II-lea, i s-a permis să-și aleagă un Cavaler stăpân. Curând, ordinul a început să participe militar în cruciade, alături de cavalerii templieri și de cavalerii teutoni. Ordinul Sf. Ion recruta cu succes din rândul aristocrației europene și a ajuns repede să controleze domenii vaste pe tot continentul, asimilându-i pe cei care anterior făcuseră parte din cavalerii templieri, la a căror distrugere au participat în timpul primelor două decenii din secolul 14, când liderii templierilor au fost arși ca eretici.

În 1187, ordinul a fost scos din Ierusalim de către Saladin. Cavalerii au fost obligați să fugă în Aere, Cipru în 1291 și în cele din urmă în Rhodes, în 1310, unde au subjugat populațiile locale și au stabilit dictaturi militare, stabilind suveranitate teritorială pentru prima dată. În 1522, au fost înfrânți de forțelele Sultanului Suleiman, de 200.000 de trupe și 250 de nave, după un asalt de șase luni. În 1530, conduși de cavalerul-stăpân Villiers de Lisle-Adam, cavalerii și-au stabilit sediul pe insula Malta, care le-a fost dată de Charles al V-lea.

Martin Luther s-a născut în 1483, în același an în care Torquemada a dezlănțuit furia Inchiziției, și în timp ce cavalerii duceau războaie împotriva ereziilor străinilor. Curând au fost atacați că ar fi provocat liberalizarea reformatoare împotriva dogmelor catolice.

ca-17În Anglia, afirmarea independenței de către Henry al VIII-lea, printr-o politică națională independentă, a fost complicată de căsătoria sa cu Katherine, care era mătușa împăratului Charles al V-lea, patronul cavalerior de Malta, care, în Anglia, erau un bastion al loialității față de Papă.

În 1534, Papa Clement al VII-lea i-a excomunicat pe cavaleri și după doi ani Papa Paul al III-lea a publicat o Bulă excomunicându-l pe rege și însărcinându-l pe împărat să-l execute. Potrivit istorei scrisă de King și Luke despre ordinul din Anglia, „cei mai fanatici susținători ai supremației papale erau de găsit în mod firesc în rândul ordinelor religioase, iar cavalerii erau servitori loiali ai Papei, a cărui pretenție de dominație universală fusese repudiată de rege. A fost astfel o imposibilitate totală pentru rege să permită ca în Anglia să existe acest ordin, atât de puternic și de bine organizat, dacă acesta nu renunța la loialitatea față de cel mai înverșunat dușman al său. Inevitabil, cavalerii au devenit un centru de opoziție și un loc de întâlnire pentru toate forțele reacțiunii…”

În iulie 1539, la doi ani după ce cavalerii au ales „coroana martirilor”, regele a trimis scrisori cavalerului-stăpân, care, practic, au constituit un ultimatum, cerând ca supremația papală să nu mai fie recunoscută de ordinul din Anglia. Dar era imposibil ca ordinul să accepte condițiile regelui. În aprilie 1540, parlamentul a adoptat o lege prin care a dizolvat ordinul din Anglia și a oferit domeniile sale regelui…”

Între timp, pe continent și în Mediterană, războaiele împotriva infidelilor (ereticilor) din est continuau. Din moment ce apărarea militară a creștinătății necesita o susținere navală, ordinul a creat o flotă puternică și a patrulat mările din Mediretana de est, ducând bătălii pe mare. Operațiunile militare s-au întins până în Egipt și în Siria și, în 1565, cavalerul-stăpân Valette a rezistat asaltului turcesc asupra Maltei. În 1571, flota SMOM a participat la înfrângerea turcilor din bătălia navală de la Lepanto, și a rămas o prezență militară majoră în Mediterană până în 1789, când Napoleon i-a învins pe cavaleri și a ocupat insula. Ordinul a cerut protecție temporară sub împăratul rus Paul I, în 1797 și, în 1843, sub Papa Leon al XIII-lea și-a stabilit artierul general la Roma.

Asocierea americană a SMOM

Din SMOM-ul din Europa, nu puteau face parte decât cei care puteau dovedi o puritate de sânge nobil timp de mai multe generaţii. Cu toate acestea, ca o concesie față de ascensiunea puterii politice, economice şi militare a Statelor Unite, în 1927, SMOM a fost de acord să încorporeze o Asociație Americană Națională (American Național Association). Cei care făceau parte din această Asociație nu erau obligați să-și dovedească pedigri-ul aristocratic.

ca-18Când American Association a SMOM a fost creată în 1927, printre fondatori erau Patrick Cardinal Hayes, Edward L.Hearn, Nicholas F. Brady, Howard F. Carry, Patrick E. Crowley, James A. Farrael, James A. Fayne, Edward N. Hurley, James J. Phelan, Morgan J. O’Brien, John J. Raskob şi John D. Ryan.

În 1941, cardinalul Spellman a fost numit „Mare Protector” şi „consilier spiritual” al Ordinului, iar John J. Raskob era trezorier. Printre cei din organizație se numărau John Farrell, atunci preşedintele U.S. Steel, Joseph P. Grace, şi John D. Ryan. În 1934, Raskbob, inspirat de Croix de Feu (Crucea de fier) fascistă din Franţa şi lucrând cu John Davis de la Banca Morgan, au devenit principalii finanţatorii ai complotului de a organiza o lovitură de stat fascistă în SUA. Planul a eşuat când generalul Smedley Butler, care fusese desemnat să conducă puciul, l-a denunţat.

Lista din 1941 îl includea şi pe Joseph J. Larkin. Potrivit lui cărții lui Charles Hingman, „Trading with the Enemy”:

Joseph J. Larkin… (vicepreşedintele Chase Manhattan și ocupându-se de operaţiunile băncii din Europa) a ţinut banca Chase deschisă… în Parisul ocupat de nazişti, de-a lungul celui de-al doilea război mondial… Primise ordinul în Mare Cruce de la cavalerii de Malta, înmânat chiar de Papa Pius al XI-lea în 1928. Era un susţinător fanatic al generalului Franco şi al lui Hitler.

Prima dată Morgenthau l-a bănuit că era un susţinător fascist în octombrie 1936… Încurajat de Schacht, Larkin s-a ocupat de contul lui Franco şi de contul Reichsbank, deşi Reichsbank era sub controlul personal al lui Hitler…”

Conexiunea americano-italiană

ca-19
Prinţul Valerio Borghese cu un ofiţer SS în Italia în 1944.

Din 1932 în 1938, Myron Charles Taylor a fost preşedintele U.S.Steel. În 1939, a devenit trimisul SUA la Papa Pius al XII-lea, un post pe care îl va menţine până în 1950.

Între timp, potrivit lui Anthony Cave Brown, șeful OSS William Donovan în mod secret a stabilit o legătură a serviciului secret cu Vaticanul, chiar în 1941, când l-a evacuat din Lisabona la New York pe părintele dominican Felix A. Morlion, care fondase „un anti-comintern european catolic” numit ProDeo. De-a lungul războiului, Donovan a finanțat serviciul ProDeo al lui Morlion și în iunie 1944 „s-a dat peste cap financiar, ca timp și efort, pentru a-l duce pe Morlion din New York și pentru a-l stabili la Vatican”.

Prin urmare, Morlion a devenit un personaj cheie al serviciilor secrete ale Vaticanului, lucrând strâns cu Giovanni Battista Montini, viitorul Papă Paul al VI-lea.

Toate studiile despre rețelele naziste post-al doilea război mondial au arătat rolul hotărâtor, jucat de Biserica Catolică în lupta împotriva prinderii criminalilor de război naziști. Din aprilie 1943, în urma negocierilor dintre Pius al XII-lea și arhiepiscopul ultra-reacționar american, Francis Spellman, Vaticanul a devenit centrul clandestin al spionajului anglo-saxon în Italia. Această colaborare de fapt începuse deja de un an, între Earl Brennan, un veteran al Departamentului de Stat, și Gian Battista Montini, la acea vreme episcop și sub-secretar de stat la Vatican. Această strânsă colaborare între viitorul Papă al VI-lea și serviciile secrete americane a continuat după război fiind intermediată de James Angleton…”

Avându-l pe „Marele Protector” american din SMOM deja stabilit la Vatican, și avându-l pe Allen Dulles în negocieri intense cu naziștii în Elveția, americanii au intrat în Roma, pe 4 iunie 1944. Pe 7 iulie, generalul Mark Clark a fost făcut Cavaler în mare cruce al SMOM.

Potrivit jurnalistului britanic, Stuart Christie: „Pe 25 aprilie 1944, cu trei zile înainte ca forțele germane să capituleze în Italia, amiralul Ellery Stone, pro-consulul SUA în Italia ocupată, l-a instruit pe James Angleton să îl salveze pe prințul Valerio Borghese de posibilitatea de a fi arestat de către comitetele de Rezistență care îl condamnaseră deja la moarte pentru crime de război… Stone e un prieten apropiat al familiei Borghese.” De Borgese avea să se mai audă din nou, la a 29-a comemorare a atacului de la Pearl Harbor.

Trimisul special al lui Truman, Myron C. Taylor, a primit Gran Croci al Merito Con Placca de la SMOM, pe 23 mai 1945. Pe 12 iunie 1945, amiralul Emilly W. Stone a fost decorat cu Croci al Merito Di Prima Classe Con Corona de către SMOM. Pe 27 decembrie 1946, James Angleton a primit Croci al Merito Seconda Classe de la acest ordin, în aceeași zi în care George Raymond Rocca a primit-o și el. Rocca avea să devină adjunctul-șef al lui Angleton în diviziunea de contra-spionaj din CIA și era ofițerul de legătură între comisia Warren și CIA în urma asasinării lui Kennedy.

ca-21
Document care arată că decoraţiile SMOM au fost acordate şefului serviciului secret al lui Hitler, Reinhard Gehlen şi amiralului SUA Ellery W. Stone.

Potrivit documentelor declasificate de Departamentul de Stat, în februarie 1948, în anticiparea alegerilor programate pe 18 aprilie, Vaticanul a creat organizații numite „Comitete Civice”, aflate sub conducerea lui Luigi Gedda, un doctor de 45 de ani din Torino, care era și liderul Acțiunii Catolice (de extremă dreapta). În 17 martie 1948, Gedda a devenit Cavaler al Grand Priory a Lombardiei și Veneției. Legătura cu Gedda se făcea printr-un asistent ecleziast, Fiorenzo Angelini, membru al executivului național al Comitetelor Civice, care devenise un membru de frunte al Priory din Roma al SMOM tot pe 17 martie 1948. În acea perioadă, Grand Priory era condusă de Ferdinando Thun Hohenstein, director de ceremonii al SMOM, membru al extrem de puternicului Consiliu Suveran al Ordinului (format doar din 5 oameni) și nepot al unui fost Mare Stăpân SMOM.

Pe 22 martie 1948, New York Times a relatat că Gedda apelase la catolicii americani să ofere asistență financiară catolicilor din Italia în lupta lor împotriva comunismului.

Pe 5 aprilie s-a raportat că „Myron C. Taylor a sosit din Madrid pentru ceea ce cercurile catolice descriau ca „o importantă misiune” strâns legată de alegerile generale din Italia. În 13 aprilie, ziarul a relatat că Taylor se întâlnea cu Pius o dată pe săptămână și că, pe baza informațiilor pe care le primea, Papa era „în mod vizibil mai optimist” privind rezultatul alegerilor.

Două zile mai târziu, când armata italiană a organizat parade masive la care bande de fasciști au atacat stângiștii pe străzi, C.L.Sulzberger a raportat din Roma că Acțiunea Catolică „este înarmată, activă și dură”.

Documentele Departamentului de Stat îl citează pe Angleton ca „simțind chiar puternic că Gedda putea fi folosit efectiv pentru a ne promova interesele în Italia în domeniul politic, al muncii și social” și cum Comitetele Civile aveau să primească fonduri de la CIA. Papa s-a întâlnit se pare cu Gedda de trei ori în timpul primei luni de după alegeri.

ca-22
Imagine suprinsă în interiorul curţii fortificate a clădirii cavalerilor de Malta de pe Via Condotti din Roma.

Unul dintre cei care au intervenit în alegerile din 1948 a fost baronul Luigi Parrilli. Parrilli, fiul unui amiral italian, care lucrase pentru firma americană Kelvinator înainte de război, era fascist și avea extensive interese industriale în Italia. El a fost făcut cavaler de Malta pe 7 decembrie 1942, și la începutul lui 1945 avea contacte excelente cu conducerea SS, garda de elită Schutztaffel și Sieherheitsdienst (SD, serviciul secret) al ofițerilor germani din nordul Italiei).

În aprilie 1945, a devenit reprezentantul generalului SS Karl Wolff pentru a ține legătura cu Allen Dulles și cu generalul SUA Lemnitzer în timpul perioadei în care aceștia doi erau implicați în negocieri private pentru a recruta naziști de frunte, chiar înainte de sfârșitul războiului.

A existat zvonul că Parrilli „concepuse și un plan pentru a-i transporta pe naziști din Germania în Paraguay”.

În 1949, SMOM a publicat un material cu o prefață scrisă de Pius al XII-lea, care se referea la „laurii antici obținuți pe câmpul de bătălie” din „războaiele din trecut”. Așa cum am observat mai sus, printre singurii patru care au primit ordinul Gran Croci al merito con Placca în acea perioadă, era și Reinhard Gehlen, șeful serviciilor secrete ale lui Hitler pe frontul de est, care a primit decorația pe 17 noiembrie 1948 (la trei ani după încheierea războiului).

În această perioadă, fratele lui Gehlen deja era în Italia, în Roma, fiind secretarul lui Thun Hohenstein. Convenabil pentru Gehlen, care negocia cu SUA păstrarea colegilor săi naziști. Thun Hohenstein era președintele unei organizații caritabile a SMOM, Institutul pentru ajutorarea emigranților. Aranjase deja ca 2.000 de pașapoarte oferite de SMOM să fie tipărite pentru refugiații politici.

Hohenstein era și înrudit cu cavalerii germani ai SMOM și, în momentul unei dispute cruciale din SMOM după război, a primit sprijinul activ din partea prințului Frederic von Hohenzollern-Sigmaringen, președinte onorific al asociației ordinului din Silezia, șeful catolicilor Hohenzollern dintre care unii făceau parte din SMOM. Cavalerii silezieni, conduși de prințul lor, președintele von Hohenzollern-Sigmaringen, au întreținut o tabără de refugiați la Ulm care, în 1951, abia primise 134.000 de emigranți din est. Între timp, ambele asociații ungare și poloneze ale SMOM au fost relocate în siguranță în vest.

ca-23
Ediţia din 11 februarie 1985 a revistei Spotlight, săptămânalul organizaţiei Liberty Lobby condusă de Willis Carto, a publicat această fotografie în care J.Peter Grace acordă un interviu cordial editorului şef al revistei Spotlight, Vincent J. Ryan, în sediul organizaţiei Liberty Lobby din Washington D.C..

În 1950, a fost creat Comitetul American pentru Eliberarea de Bolșevism. Acționarii erau J. Peter Grace, Charles Edison, William Henry Chamberlain, H.J, Heinz II, Isaac Don Levine, și Eugene Lyons. Comitetul (acum cunoscut ca Radio Liberty – asociat cu Radio Europa Liberă), sub coordonarea lui Frank Wiesner, șef în CIA, a fondat numeroase „institute de cercetare” pentru emigranți care, potrivit lui John Loftus, nu erau decât „acoperiri pentru ofițerii secreți naziști”.

În 1953, catolica fanatică Clare Boothe Luce a devenit ambasadoarea SUA la Roma și a fost făcută Dame of Malta în 1956.

În 1954, cu susținerea cardinalului Spellman și prin mașinațiunile generalului Edward G. Landsale, catolicul Ngo Dinh Diem a devenit prim-ministru în Vietnamul de sud.

Comentând evenimentele din Ungaria, din 1956, doi jurnaliști sovietici au scris: „Am vorbit cu contele Karoly Khuen Hedervay, care poartă o mare responsabilitate pentru crimele comise de fasciști în Europa, dar care nu a fost judecat ca criminal de război după 1945. După întoarcerea lui Mindzenty în Budapesta, în timpul evenimentelor contra-revoluționare (1956), Karoly Khuen Hedervay a profitat de faptul că era prieten vechi al cardinalului pentru a-l întâlni pe Mindzenty de mai multe ori, timp în care a primit instrucțiuni pentru organizația (creată de fascistul fost ministru al industriei, Geza Bornemisza). Hedervay a servit și ca om de legătură cu Ducele de Lichtenstein care a venit oficial la Budapesta în timpul evenimentelor din octombrie, în calitatea de reprezentant al Ordinului Suveran de Malta, care a promovat contra-revoluția din Ungaria.”

În noiembrie 1961, președintele Kennedy l-a numit pe John McCone director al CIA. În 1963, când a devenit clar că Diem nu mai putea rămâne la putere în Vietnamul de Sud, McCone a orchestrat asasinarea acestuia. McCone e membru al SMOM și apare în registrul lor din 1980.

Cu McCone care conducea CIA și Angleton, ca șef al diviziei de contra-spionaj, un alt cavaler și un cunoscut fascit, generalul italian Giovani de Lorenzo, care fusese șeful serviciului secret (cunoscut atunci ca Sifar) și în 1962 era șeful Carabinieri (poliția militară), a organizat o tentativă de lovitură de stat fascistă pe 14 iunie 1964 (Planul Solo), iar ulterior a devenit numărul doi în partidul fascist MSI.

După 6 ani și jumătate, în noaptea de 7 decembrie 1970, omul lui Angleton, prințul Borghese i-a dat ordin lui Stefano delle Chiaie să-l răpească pe ministrul de interne din Roma, cu ajutorul a 50 de naziști. Acest complot, care avea scopul de a provoca o lovitură de stat fascistă, a fost anulat în ultimul moment, iar Borghese și protejatul său nazist Chiaie au fugit în Spania, unde îi aștepta un comando SS al lui Skorzeny.

SMOM și P-2

Masoneria pretinde în general că ar fi ostilă catolicismului și uneori în anumite momente biserica le-a interzis catolicilor să intre în organizații masonice. Cu toate acestea, în decembrie 1969, o întâlnire exclusivă a avut loc în Roma în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul Ordinului de Malta în Uruguay, care era considerat creierul din spatele organizației fasciste, loja masonică „P-2”, care fusese stabilită la mijocul deceniului 1960. Pe lângă Ortolani, la întâlnire au participat doar Licio Gelli, Roberto Calvi și Michele Sindona.

Gelli a luptat pentru Franco (care avea și el decorații de la SMOM) cu trupele lui Mussolini, în timpul războiului civil din Spania. Era un fascist fanatic în al doilea război și după război era căutat de partizani pentru că colaborase cu naziștii. După război și-a dezvoltat interese vaste în America Latină, unde a devenit prieten apropiat cu dictatorul argentinian Juan Peron, care era și el Grand Master al „P-2”.

Calvi luptase pe frontul de est și fusese decorat de naziști. La momentul întâlnirii din 1969 era ofițer senior al Banco Ambrosiano.

Sindona începuse afaceri în 1943 cu ajutorul lui Vito Genovese, ale cărui legături cu mafia au facilitat debarcarea americană în Sicilia. În 1948, Sindona primise o scrisoare pentru a-l introduce la Vatican pe agentul operativ Montini. Potrivit cărții lui Larry Gurwin „Afacerea Calvi”: „Primul pas al lui Sindona în cultivarea bărbaților cu bani de la Vatican a avut loc la sfârșitul deceniului 1950, când, printr-un preot, l-a întâlnit pe prințul Massimo Spada, un nobil de la Vatican și un oficial înalt din IOR (banca Vaticanului). (Massimo a devenit cavaler de Malta pe 21 septembrie 1944) (IOR – Instituto per le Opere di Religione, institutul pentru lucrări religioase) Cunoscut în general ca Banca Vaticanului, IOR a fost creat în 1942 de către papa Pius al XII-lea.

În același timp, și-a consolidat prietenia cu Giovanni Montini, care, în 1954, devenise cardinal arhiepiscop de Milano. În 1959, Montini avea nevoie să strângă mari sume de bani pentru un azil și i-a cerut ajutor lui Sindona. Sindona a strâns 2 milioane de dolari într-o singură zi. În 1960, Sindona a cumpărat o mică bancă din Milano, numită Banca Privata, și, datorită prieteniei sale cu Vaticanul, a început rapid să primească conturi de la IOR. Trei ani mai târziu, Montini a fost ales Papa Paul al VI-lea și astfel legăturile lui Sindona cu Vaticanul au devenit „de nezdruncinat”.

Jurnalul italian Espresso din 28 iunie 1941 arată că numeroși ofițeri de rang înalt din armata italiană și serviciile secrete făceau parte și din SMOM și din P-2. Lista de membri duali îi includea pe generalul Santovito, fostul șef al SISMI, amiralul Giovanni Torrisi, șeful statului major general al armatei, și generalul Giovanni Allavena, șeful serviciului secret (atunci Sifar, care ulterior s-a despărțit în SISMI și SISDE).

Concluzia afacerii e în general cunoscută.

Când în 1983, Vaticanul a fost în cele din urmă forțat să stabilească o comisie „independentă” de investigare a relației dintre IOR (din 1970 condusă de episcopul, născut în Chicago, Paul Marcinkus), P-2/Banco Ambrosiano și fasciștii criminali, doi din cei trei membri selectați au fost Hermann Abs și Joseph Brennan, de la Deutsche Bank (între 1940 și 1945), care fusese membru și în consiliul de conducere al IG Farben. După război, a reobținut participarea în consiliile acestor două firme, chiar dacă în Iugoslavia fusese condamnat in absentia pentru crime de război. În 1953, a primit Great Federal Service Cross pentru serviciile sale în restaurarea puterii financiare a Germaniei de vest, și în 1960 a fost decorat de Franco pentru „serviciile” pe care le-a adus Spaniei fasciste.

Alegerea lui Abs în această comisie de investigații a Vaticanului a fost atât de revoltătoare că, la presiunile lui Charles Highman, centrul Wiesenthal a emis un pachet special de documente care arătau clar implicarea lui Abs în crime de război și a protestat public față de Vatican, dar în zadar.

Joseph Brennan este președintele comitetului executiv al Băncii de economii a emigranților din New York și cavaler de Malta.

SMOM, Americares și America Centrală

La fel cum World Medical Relief și Refugee Relief Internațional sunt acoperiri pentru editorii, care idolatrirează Waffen SS, de la revista Soldier of Fortune (Mercenarul), la fel și SMOM pretinde că ar fi – pentru cei care cred în zâna măseluță – o organizație „caritabilă”, foarte preocupată de soarta săracilor și bolnavilor din lume.

New York Times din 13 august 1985 a relatat că Nicaraguan Freedom Fund, unul din multele grupuri de acoperire pentru reverendul Sun Myung Moon, care deține Biserica Unificării, a canalizat 350.000 de dolari către Fundația Americares din Connecticut.

ca-24
Episcopul Paul Marchinkus, cel care conducea IOR.

Clare Boothe Luce, Dame de Malta din SMOM, face parte din consiliul ziarului deținut de secta Moon, Washington Times, și este director al NFF împreună cu un alt membru din SMOM, William Simon.

J. Peter Grace este președintele consiliului de consultanți al Americares, care îl include și pe cavalerul William Simon și pe fratele fostului director al CIA George Bush, Prescot junior.

Americares a publicat modul în care a cheltuit fonduri pe proiecte specifice:

– transporturi medicale către El Salvador: din noiembrie 1983 AMERICARES a transportat aproape 700.000 de tone de medicamente și alte necesități, evaluate la 8 miliane de dolari, în 15 transporturi cu disribuție locală, fiind administrată de Ordinul Suveran al cavalerilor de malta (SMOM).

– Guatemala: ca răspuns la o cerere pentru ajutor de la Ordinul cavalerilor de Malta, 10 transporturi de medicamente, care valorau 4 milioane de dolari, au fost trimise către oamenii din Guatemala în ianuarie 1984.

– Honduras: din august 1984, trei transporturi de mare prioritate cu medicamente, care valorau 1 milion de dolari, au fost trimise către oamenii din Honduras, ca răspuns la cererea din partea Ordinului.

– Brazilia, octombrie 1984: un transport de vitamine, care valora 156.075 de dolari, a fost trimis în Brazilia din nou ca răspuns la cererea de ajutor de la Ordinul, care asistă bisercile noastre din America de sud și America Centrală.

Această listă vorbește despre afacerea aventuroasă a Americares, numită „Doctori pentru toți oamenii”, care se spune că ar fi dedicată eradicării leprei din Americi. „Lepra este cel mai mai proiect de publicitate caritabilă a SMOM”.

Washington Post din 27 decembrie 1984 a relatat următoarele: O organizație privată umanitară, numită Fundația Americares, care lucrează cu Ordinul cavalerilor de Malta, a canalizat peste 14 milioane de dolari în ajutoare medicale către El Salvador, Honduras Guatemala, în ultimii doi ani. O parte din ajutorul de 680.000 de dolari pentru Honduras s-a dus la indienii Miskito, care au legături cu rebelii susținuți de SUA, care luptă împotriva guvernului de stânga din Nicaragua, potrivit oficialilor Ordinului din Honduras.

O mare parte din ajutorul de 4,3 miioane de dolari către Guatemala a fost distribuită, prin forțele armate, ca parte a unui program de relocare a „satelor model”, cu scopul de a înfrânge insurgenții de stânga – a spus oficialul și afaceristul din Guatemala, Roberto Alejos. Alejos, copreședinte al cavalerilor de Malta din Honduras, a spus că armata din Guatemala transportă medicametele de la Americares oamenilor din „satele model”, care se află de-a lungul graniței cu Mexicul. Alejos, un plantator important de cafea și zahăr, a împrumutat pentru CIA moșiile sale din Guatemala în 1960, pentru a antrena cubanezi folosiți în invazia din Golful Porcilor.

Întrebat de ce cavalerii de Malta au apelat la Americares, și nu la alte grupuri care existau deja și se ocupau de ajutoare, cum ar fi Crucea Roșie, Grace a spus: „Cavalerii fac asta de 900 de ani. Ei au propria lor cruce (crucea malteză). Se consideră mult peste Crucea Roșie”.

Cel puțin un grup pro-guvernamental, Air Commando, o asociație de la Fort Walton Beach, Florida, susține că ar fi folosit facilitățile de depozitare ale cavalerilor maltezi din El Salvador. Generalul în retragere H.C.Aderholt, care conduce grupul de 1.500 de oameni, a spus că comandourile au dus produsele alimentare și medicamentele la depozitele cavalerilor și că împreună au primit „multă susținere de la comandantul forțelor de aviație din Salvador”.

Aderholt a spus că asociația a distribuit produsele alimentare și medicamentele în valoare de 4,5 milioane de dolari oferite, de Christian Broadcasting Network și de World Medical Relief. A spus că democrații din Congres au încercat „să facă o legătură între asta și un plan sinistru al CIA”, dar susține că afirmația lor e „incorectă”.

Deși relatarea din Post menționează într-adevăr că directorul CIA William Casey face parte din SMOM, nu spune un cuvânt despre faptul că Aderholt este editorul „operațiunilor neconvenționale” ale revistei Soldier of Fortune și că a fost membru al „comisiei Singlaub” din Pentagon, care concepea noi strategii de contra-insurgență pentru țările în dezvoltare. Russ Bellant, în ziarul din Detroit, Metro Times, pe 9 octombrie 1985 spune că Aderholt a susținut că Christian Broadcasting Network a lui Pat Robertson a dat 2 milioane de dolari cavalerilor pentru operațiuni în America Centrală.

Concluzie

Timp de mulți ani, grupurile progresiste din SUA și din alte țări au efectuat cercetări și documentare exhausitivă cu privire la așa-zisele organizații „seculare” de stat și private, cum ar fi CIA, NSC, armata, corporații private și fundații.

Acest articol scoate în evidență importanța operativă a membrilor din Ordinul Suveran al Cavalerilor de la Malta, care, spre deosebire de entitățile convenționale tradiționale corporatiste, guvernamentale și fundații, nu a primit atenția cuvenită din partea istoricilor.

Curios, istoricii europeni au ignorat total ordinul cavalerilor, când au analizat rolul propriei lor aristocrații în organizarea sprijinului pentru reacțiunea fascistă și teroristă internațională.

Documentarea rolului SMOM și membrilor săi individuali abia începe. Cea mai serioasă problemă este raritatea de documente disponibile, din cauza secretomaniei excesive a acestei organizații. Cu excepția unor referințe împrăștiate în diferite cărți, reviste și ziare și a câtorva povești de roman care glorificau trecutul acestui ordin, cantitatea necesară de materiale nu a ieșit încă la suprafață, iar acest articol reprezintă doar un punct de plecare pentru cercetări mai aprofundate.

În Statele Unite, de exemplu, deși lista cu cei care fac parte din SMOM a fost publicată în Național Catholic Reporter, 14 octombrie 1983, de atunci ordinul în SUA s-a extins și a fost împărțit în mai multe baze – de est, de sud (cu sediile în Washington D.C.) și în Asociația de Sud.

Lista publicată în 1980 îi include în special pe cei din regiunea de nord-est. Deși se știe și de alții care fac parte din SMOM, liste complete și actualizate ale membrilor din celelalte regiuni sunt evident cruciale. Liste pentru alte țări ar fi și ele de ajutor.

CAIB în ediția de iarnă din 1983, „CIA și religia” și în ediția din vara lui 1985, „Deconectarea Conexiunii bulgare”, a început să exploreze rolul operațional specific al organizațiilor religioase sau non-seculare, cum ar fi Opus Dei și a lojei masonice fasciste P-2, în operațiunile serviciilor secrete occidentale pentru a promova planurile imperialiștilor.

Scandalul recent legat de P-2 în Italia și noile dovezi referitoare la importanța mai multor ordine antice de cavaleri (în special SMOM) indică faptul că cercetări mai aprofundate asupra acestor structuri non-seculare „parapolitice” este necesar atât pentru a înțelege rolul lor ca organizații de sine stătătoare, cât și pentru o mai bună înțelegere a alinierilor facționale din interiorul organizațiilor, care deja au început să fie examinate.

La fel cum se întâmplă și cu organizațiile așa-zis „seculare”, rivalitățile dintre aceste organizații așa-zis „non-seculare”, se desfășoară într-un mediu de inter-relaționare selectiv, care include inclusiv structuri seculare. Modul în care politicile competitoare și loialitățile acestor structuri non-seculare îi influențează pe cei care fac parte din organizații în rolul lor secular necesită o examinare mai aprofundată.

Cavaleri celebri

Pe lângă cei enumerați în articol, următorii sunt calvaleri de Malta, care au mare influență:

– Francis Vincent Ortiz Jr.: potrivit ediției din 1982-1983 a Who is Who în America, a avut funcția de, printre altele, „adjunct șef al misiunii Ambasadei Americane din Montevideo, Uruguay între 1970-1973, și însărcinat de afaceri în 1973; director de țară pentru Argentina, Uruguay și Paraguay în Departamentul de Stat între 1973 și 1975; secretar executiv adjunct între 1975-1977; ambasador în Barbados și Grenada; reprezentant special în Antigua, Dominica, St.Christopher-Nevis-Anguilla, St. Lucia și St. Vincent, din 1977; ambasador SUA în Guatemala între 1979 și 1981, ambasador în Peru numit în 1981; asistent special pentru afaceri internaționale la Comandamentul SUA pentru regiunea Canalului Panama din 1980; iar din 18 noiembrie 1983 a fost numit ambasador al SUA în Argentina.

– Patrick J. Frawley, Jr.: și el cavaler de Malta al ordinului Sf.Sylvester din care și William Donovan făcea parte. Este un susținător al cauzelor de dreapta, inclusiv a Cruciadei Creștine Anti-comuniste a lui Fred Schwarz. Soția sa e Dame de Malta în SMOM și publică National Catholic Register din California, al cărui editor, Francis X. Maier a lucrat anterior pentru National Review. Maier a fost primul președinte al Catholic Center for Renewal, al cărui președinte, Philip F. Lawler, este directorul de studii al Fundației Heritage (care a fost condusă de cavalerul din SMOM, Frank Shakespeare, abia numit ambasador SUA în Portugalia).

– Paul Louis Weiller: decorat cu crucea de mare merit a SMOM, prieten foarte apropiat cu Richard Nixon, membru al consiliului de directori al Renault și al altor corporații franceze industriale, fost Administrateur al Air France, al cărui fiu e căsătorit cu verișoara regelui Spaniei Juan-Carlos (vezi și Jim Hougan, Spooks, Bew York: William Morrow, 1978 paginile 209-225, care sugerează că Weiller a fost „Conexiunea Franceză”).

– Erik von Kuehnelt-Leddihn: corespondentul din Munich al revistei National Review a lui William Buckley.

– Amiralul James D. Watkins, numit recent de Reagan în funcția de șef al operațiunilor navale.

ca-25
Paul-Louis Weiller, “Conexiunea Franceză”?

– Thomas Bolan: avocat partener în firma lui Roy Cohn. Bolan e și consilier la Fundația Viața Umană (Human Life Foundation) al cărei fost ofițer CIA și director editorial de la National Review, Priscilla Buckley (sora lui William) e director.

– Jeremiah Denton: Senator SUA de Alabama, din 1980, fost amiral, capturat de vietnamezi în timp ce masacra oameni și luat prizonier de război între 1965-1973, consultant al lui Pat Robertson la Christian Broadcasting Network între 1978-1980.

– Pete Domenici: Senator SUA din New Mexico, din 1972.

– Spiros S.Skouras: președinte al Presidential Lines din 1960, care a cumpărat Grace Lines în 1969.

– William A.Schreyer: președinte al băncii Merrill Lynch din 1978, șef al consiliului de director din 1981.

– Walter J. Hickel: fost guvernator de Alaska între 1966-1969, ministru de interne între 1969-1970.

– Antoine Pinay: decorat cu Grand cross of merit, șeful guvernului din Franța în 1952. A condus partidul de dreapta CNIP și a fost implicat în scandalul „avionului care strănuta” (sniffing plane), precum și într-un proiect susținut cu Brian Crozier și agenții americani pentru a-l impune pe Franz Joseph Strauss în poziția de șef al guvernului din Germania.

– Doamna Raymond Barre: Grand cross of merit, soția unui politician de dreapta din Franța.

– Bernard Dorin: atașatul francez la Ottawa între 1957-1959, ambasador în Haiti, între 1972-1974, și ambasador în Africa de Sud din 1978-până cel puțin în 1981.

SMOM, Grace și Obando y Bravo

Pe 1 august 1985, New York Times a relatat că, în timpul unei vizite în New York în mai acel an, arhiepiscopul Miguel Obando y Bravo din Nicaragua a spus că conducea activ eforturile din partea diocezei sale pentru a opri guvernul de la a impune un sistem comunist în Nicaragua. Arhiepiscopul a spus că eforturile includeau „împărțirea diocezei sale în unități noi și vechi, inclusiv parohii, districte și grupuri mai mici pentru a susține antrenamente pentru lideri și religioase”. A susținut că această școală pe care a stabilit-o în Managua era pentru „cadre pastorale, și nu militare”. În urma unei întâlniri cu arhiepiscopul Obando, directorii executivi de la W.R. Grace au aranjat ca Fundația Sarita Kenedy din Est (Sarita Kenedy East Foundation) să dea biblii și alte elemente religioase pentru a ajuta efortul bisericii, iar un director executiv al companiei a spus: „Fundația este condusă de J. Peter Grace”.

Oricare ar fi scopul real al „pregătirii de lideri” și „cadre pastorale”, Cavalerilor li s-a părut o idee atât de splendidă că, pe 21 iunie 1985, un comunicat de presă de la Erlich-Manes&Associates News Service of Bethesda, Maryland a declarat că Asociația de Sud a SMOM a trimis un transport de 5,5 milioane de dolari de „40 de containere masive” care vor fi încărcate pe nava „Freedom” (Libertatea) pentru a fi trimise în Maputo, Mozambique.

Jumătate din transport se va duce către ajutorarea dezvoltării agricole din nordul Mozambique, și jumătate va fi distribuită direct săracilor prin organizațiile caritabile catolice ale arhiepiscopului din Maputo”. Eugene I Kane, cavaler și șef al companiei de camioane de transport Intermodal, Inc. a organizat proiectul. Documente oficiale ale SMOM enumeră asemenea „proiecte caritabile” în multe alte regiuni din lume.

Carierele sinuoase ale lui James Angleton și Roger Pearson

Și James Angleton și George Raymond Rocca au fost forțați să se retragă în decembrie 1974, în urma dezvăluirilor jurnalistului Seymour Hersh despre cum Diviziunea lui Angleton fusese implicată în operațiuni secrete pe teritoriul SUA, cunoscute ca „bijuteriile de familie”.

În iarna lui 1977-1978, Angleton a devenit unul din cei doi editori asociați ai Journal of International Relations, sub conducerea editorului-șef Roger Pearson. Celălalt editor asociat era generalul Robert C.Richardson III, iar cel care publica revista era John Fisher, președintele Consiliului de Securitate american.

Pearson este poate cel mai important contact neo-nazist și propagandist rasist din SUA, în acest moment, și a fost editor al revistei Western Destiny a lui Willis Carto.

ca-20Potrivit revistei Replica din ianuarie 1978, când Comitetul executiv al World Anticommunist League (Ligii anticomuniste mondiale, WACL) s-a întrunit pe 10 și 11 decembrie 1977, pentru a planifica următorea conferință din Washington D.C., „principalul vorbitor a fost… generalul Robert C. Richardson III, care a susținut un discurs excepțional pe tema echilibrului nuclear dintre SUA și URSS. Dr Roger Pearson, președintele filialei WACL din nordul SUA și ulteiror președinte al WACL în 1978, a ținut și el o prelegere strălucită”.

Replica este revista Confederației anti-comuniste din America Latină (CAL), despre care Jack Anderson a dezvăluit că era o organizație creată de CIA și care controla batalioanele de asasini anti-semiți și naziști.

Pearson a fost îndepărtat de la conducerea filialei din SUA a WACL după conferința acesteia din Washington din 1978, din cauza legăturilor sale cu naziștii pe plan internațional (Ordinea Întunecată), care erau prea vizibile pentru WACL care atunci includea batalioane de asasini și de naziști din regimul lui Hitler, precum și de colaboratori naziști. În iulie 1978, ediția publicației rasiste Mankind Quarterly, unde mentorul lui Pearson, Robert Gayre, era editor-șef a anunțat că Pearson va prelua conducerea revistei. Robert Gayre a primit Marea Cruce de merit a SMOM în 1963, după ce a fost editor al Mankind Quaterly timp de 3 ani. În iunie 1979, Pearson a apărut ca membru al Comite de Patronage (consiliul de directori) al revistei naziste Nouvelle Ecole.

Astăzi, Pearson continuă să publice în Washington D.C. mai multe reviste printre care Mankind Quaterly, Journal of Social, Political and Economic Studies, Journal of Indo-European Studies și rămâne în consiliul de acționari al American Foreign Policy Institute.

Potrivit lui Joseph C. Goulden, „generalul de brigadă Robert C.Richardson a servit ca adjunct-șef al personalului pentru știință și tehnologie pentru comanda sistemelor de aviație ale forțelor aeriene ale SUA și ulterior a fost comandant de teren al Defence Atomic Support Agency, la baza ultra-secretă Sandia din New Mexico. Când Richardson s-a retras în 1967, a devenit consulant pe afaceri militare, iar una din funcțiile pe care avea să o obțină în 1973 era de vicepreședinte al Consultants Internațional, firmă care-i aparținea lui Ed Wilson.

Generalul Richardson este azi unul din personajele cheie din Consiliul de securitate american (American Security Council, ASC) și din Coaliția pentru pace prin forță (Coalition for Peace through Strength, CTPS) și este directorul executiv al Institutului american de Politică externă (American Foreign Policy Insistute), al cărui consiliu de conducere format din 7 persoane îi include pe Pearson, John Fisher, generalul Lyman Lemnitzer și generalul Daniel O. Graham.

Azi Angleton este directorul Security and Intelligence Fund al cărui președinte este fostul ambasador Elbridge Durbow (președintele American Foreign Policy Insistute) și al cărui secretar pentru trezorerie este Robert C.Richardson III. Până să se mute în ultima parte a anului 1984 pe Vermont Avenue 1010, N.W. din Washington D.C., a împărțit birourile cu ASC și CPTS. Ultimii trei șefi ai acestor trei organizații arată că au făcut parte din aceleași entități mai mereu.

Rolul lui Felix A. Morlion

În ultima parte a lui aprilie 1948, ziarul românesc Timpul a publicat un articol intitulat „Serviciul de spionaj al Vaticanului”, citat în revista sovietică New Times, numărul 31, 1948, la pagina 56. Articolul arăta că „în 1946, Papa l-a încredințat pe călugărul dominican Felix A. Morlion, un belgian, să se ocupe de reorganizarea serviciului de spionaj al Vaticanului și de unificarea acestuia cu rețeaua de spionaj a iezuiților. Departamentul central al serviciului de spionaj al Vaticanului este condus de Janssens, un general al Ordinului Iezuit. Adjunctul său este Montini, actualul secretar de stat al Vaticanului, iar asistenții săi sunt Schmider, directorul administrativ al biroului iezuit de spionaj, și Morlion, directorul centrului de informații Centro d’informazione ProDeo. Departamentul central al serviciului de spionaj este împărțit în secțiuni și filiale, care se ocupă de mai multe țări. Una din principalele filiale este așa-zisa „Diviziune specială” care operează sub acoperirea de „agenție de presă a Centro dinformazione ProDeo”. Divizii speciale au fost stabilite în unitățile Centrului ProDeo din toate regiunile lumii. În New York, „Diviziunea specială” este condusă de cardinalul Spellman, în Innsbruck (Austria) de Regent, rectorul colegiului iezuit, în Coblenz (Germania) de preotul catolic Poelaert, care este și directorul agenției de presă catolice. Ramura însărcinată cu spionajul în Europa de est și de sud este supervizată de Schmider și Preseren, șefii experți ai iezuiților pentru țările slave și consilier al secretarului de stat de la Vatican”.

În august 1966, Morlion l-a abordat pe H.L. Hunt pentru a finanța operațiunile Vaticanului împotriva comunismului din America Latină. Hunt a dat un interviu ziarului britanic Guardian Weekly, pe 27 februarie 1969 în care a spus: „Am fost abordat de Paolo Cardinal Marella, care mi-a spus că vorbea în numele Papei, și m-a întrebat dacă pot trimite tineri din organizația „Tinerii care vobesc pentru Libertate” (din care fac parte 20.000 de tineri), care vorbeau spaniola, în America Latină pentru a participa la conferințe și alte activități. Mi s-a spus că Papa se gândea la sume în jurul a 11 milioane de dolari pe an, pentru a sprijini întreaga mișcare împotriva comunismului în țările vorbitoare de limba spaniolă”.

Proiectul era acum coordonat din New York, de la Biroul vorbitorilor de limbi asiatice, împreună cu Free Pacific Association Inc de pe River Drive (o altă acoperire pentru Biserica Unificării a pastorului Moon). Un personaj central în preocuparea papală, cu privire la amenințările stângiștilor față de cea mai bine controlată fortăreață a Vaticanului, era pastorul Felix A. Morlion, care a participat la prima discuție”.

Prin urmare, Morlion s-a dovedit a fi un personaj cheie în înscenarea numită „Conexiunea Bulgară”, când fascistul de la Grey Wolves, Agca, a încercat să-l asasineze pe Papă: se pare că în Roma, Morlion locuia chiar sub apartamentul bulgarului Antonov, și e posibil ca el să fi fost sursa descrierii făcută de Agca a apartamentului lui Antonov. (vezi Il Mondo, 8 aprilie 1985; L Espresso, 19 mai 1985).

J. Peter Grace și Proiectul Paperclip

Pe 16 ianuarie 1980, televiziunea ABC a difuzat o ediție specială a emisiunii „News Closeup”, „Escape from justice: Nazi war criminals în America” (Cum au scăpat de justiție: naziștii criminali de război, în America), unde s-a discutat despre rolul lui Grace în proiectul Paperclip.

Transcriptul emisiunii, pe care ABC îl pune la dispoziție la cerere, spune următoarele: „Proiectul Paperclip… de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial până la mijlocul anilor 1950 a adus peste 900 de oameni de știință germani în Statele Unite…

Otto Ambros… era chimist și director al infamei companii I.G.Farben care asigura benzina și cauciucul pentru armata lui Hitler în timpul războiului. Ambros… a jucat un rol de supraveghere a construirii fabricii I.G. Farben din satul polonez Auschwitz. Pentru I.G. Farben, prizonerii închiși în lagărul din Auschwitz reprezentau forță de muncă fără nici un cost. Procurorii de la Nuremberg au acuzat că, în fiecare zi, în acea fabrică a I.G. Farben, peste 100 de oameni mureau din cauza epuizării și exploatării în muncă.

Otto Ambros a fost acuzat de sclavie și de crime în masă și a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Dar, chiar în timp ce era judecat la Nuremberg, Ambros a fost ținta oficialilor americani care făceau recrutări pentru Proiectul Paperclip (Proiectul Agrafa). Condamnarea sa la închisoare a fost comutată după doar 3 ani de către oficialii americani și a fost ajutat să obțină un contract pentru a veni în Statele Unite. Cel care l-a ajutat să obțină contractul a fost J. Peter Grace, președintele companiei W.R. Grace, o importantă companie de chimicale din SUA… Un document intern al Departamentului de Stat descrie cum J. Peter Grace l-a ajutat pe Otto Ambros în eforturile sale de a intra în SUA. Într-un memorandum către Ambasadorul SUA din Germania, Grace recunoaște că Ambros era un criminal de război. Dar, adaugă el, în anii în care l-a cunoscut pe Ambros, „… am început să avem o foarte mare admirație nu doar pentru priceperea sa, dar, mai important, pentru caracterul său în termeni de integritate și respect față de adevăr”. Astăzi, Otto Ambros e consultant pentru W. R. Grace și trăiește în Manneheim, Germania. Într-un recent interviu telefonic, Ambros a spus: „Sunt fericit că încă mai pot lucra ca chimist… dar e ironic. Acum îi ajut pe americani”.

În iunie 1981, mai ales în urma eforturilor unor oameni care îi căutau pe criminalii de război, cum ar fi Charles Allen, Universitatea Yeshiva a anulat o recepție de strângere de fonduri, la care intrarea era 150 de dolari, pe care o organizase în onoarea lui Grace. (vezi și Joe Conason and Martin A. Rosenblatt, „The Corporate State of Grace”, Village Voice, 12 aprilie 1983).

Când în Germania de vest a izbucnit un scandal legat de faptul că o companie, Flick, plătea sume uriașe de bani mai multor politicieni din mai multe partide, s-a aflat și că Flick obținuse ilegal scutiri de taxe și folosise acei bani pentru a pompa milioane de dolari în compania W. R. Grace, devenind acționar principal. Friederich Karl Flick însuși făcea parte din consiliul de acționari al Grace. Așa cum corespondentul Moscow Times le-a reamintit cititorilor (numărul 8 din 1983, citat în Der Spiegel), tatăl lui Friederich Karl, Flick senior, pompase bani în conturile Partidului nazist în 1933, și, „după ce Goering le-a promis magnaților din Ruhr că „alegerile de pe 5 mai vor fi ultimele alegeri din acest deceniu și poate din acest secol”, el a mai contribuit cu 200.000 de mărci pentru naziști – această sumă i-a fost dată direct șefului SS, Reichfuhrer Himmler. Flick senior a fost prin urmare condamnat la Nuremberg la 7 ani de închisoare pentru că a folosit muncitori prizonieri, ținuți în sclavie, și pentru că a finanțat și a fost complice la crimele comise de SS. Pentru a-i asigura fiului său un bun început de carieră, criminalul de război l-a trimis să se pregătească la compania W. R. Grace”.

Celelalte” ordine ale cavalerilor de Malta

Nu doar că azi există multe ordine de cavaleri, de regulă sub patronajul unui monarh sau a unei familii conducătoare, dar există și organizații rivale care pretind dreptul de a fi moștenitoarele de drept ale aceluiași ordin. Nicăieri nu e asta mai adevărat ca în cazul cavalerilor de Malta. Potrivit Catholic Herald din 23 august 1985, există peste 20 de organizații care pretind că ar fi „adevărații” cavaleri de Malta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s