2. Klaus Barbie, cariera unui asasin

Klaus Barbie, cariera unui asasin

de Kai Hermann (autor free lancer, a făcut parte din echipa editorială a publicațiilor germane, Stern, Spiegel și Die Zeit. Timp de doi ani a investigat urmele lui Barbie, petrecând un an în Bolivia, de unde a trebuit să plece brusc, când identitatea sa de jurnalist de investigații a devenit cunoscută. Un coleg a continuat investigația pe teren, iar rezultatele muncii lor au apărut într-o serie de articole publicate de Stern în mai și iunie 1984. Aceasta este traducere unuia din seria de șase articole, și explică rolul major pe care Klaus Barbie l-a jucat în lovitura de stat din Bolivia din 1980).

Prima dată l-am zărit pe Alfredo Mario Mingolla de la depărtare. Eram în fața Palatului Prezidențial din La Paz. Vicepreședintele Jaime Paz, înconjurat de bodyguarzi, a încercuit încet squarul și s-a îndreptat spre palat. Primisem un indiciu că „ceva se va întâmpla”.

Dar nimic nu indica ceva ieșit din comun în acea dimineață.

Umbrele norilor îi învăluiau pe bătrânii care se odihneau pe bănci. Era rece, dar soarele deja începea să ne ardă pielea. Capitala Boliviei, La Paz, e situată la 4.000 metri altitudine deasupra nivelului mării. Copii care lustruiau pantofi, cei mai mici având doar 4 ani, cu ochi mari, ochi îmbătrâniți, implorau bărbații care treceau pe lângă ei să-i lase să le lustruiască pantofii. Șuții îi așteptau pe turiști. Femeile indiene cerșeau, întinzându-și mereu căciulile, și erau la fel de lipsite de mișcare ca și copiii lor, care stăteau pe pământ cu fețele murdare.

Apoi s-a auzit un ordin. Un bărbat a rupt-o la fugă, încercând să scape pe o stradă lăturalnică, dar a fost pus la pământ și târât în palat.

Bărbatul era un agent secret al serviciilor din Argentina, locotenentul Alfredo Mario Mingolla. A fost arestat pentru că a încercat să-l asasineze pe vicepreședintele Boliviei. Un complice trădase planul de asasinare.

Asta se întâmpla pe 28 noiembrie 1982. Un an mai târziu, stăteam în fața lui Mingolla în sala de conferințe de presă din ministerul de interne. Argentinianul a fost adus dintr-o celulă din Ministerul de Interne.

Cele 14 luni de arest își lăsaseră amprenta asupra lui Mingolla. Da, desigur dorea să vorbească. Se săturase de fasciștii care nu ridicaseră un deget să-l ajute după ce a fost arestat. Nu mai era nazist – susținea el -, acum lucra pentru democrați.

ca-26
Ofiţerul argentinian Alfredo Mario Mingolla, închis în Bolivia

Alfredo Mingolla a crezut că noi suntem oamenii de legătură de la serviciul de informații austriac și că venisem să-l eliberăm cu scopul de a-l folosi într-o investigație privind traficul internațional de droguri.

L-am întrebat despre educația sa. A spus că, după ce a absolvit seminarul teologic, a mers la „o școală de agenți” din Buenos Aires.

-Aveați acolo profesori americani?

Mingolla: Nu, nu mai erau. Aveam israelieni ca specialiști. Apoi am fost antrenat de americani din SUA în Panama, la Escuela de las Americas.

– În ce zonă v-ați specializat?

– Infiltrarea bisericii catolice. Să văd ce subversivi sunt în biserică etc.

– Ați făcut liste negre cu oamenii care urmau să fie executați?

Trebuie să ne înțelegem: nu voi discuta nimic despre activitatea mea.

– Dar unde ați activat?

În multe locuri. La un moment dat, și în Spania. Dar cel mai mult în Argentina. Apoi a trebuit să plecăm din Argentina înainte de campionatul de fotbal din 1978, din cauza propagandei celor cu drepturile omului. Cei mai mulți sunt în America Centrală. Eu am mers în Bolivia. În 1982, am fost trimis în Guatemala. Acolo am lucrat în special numai cu americani din SUA. Au fost cele mai bune vremuri”.

Alfredo Mingolla făcea parte dintr-o unitate de mercenari, asasini internaționali și experți în tortură, care au fost prima dată testați, sub conducerea serviciului secret din Argentina, în timpul loviturii de stat a lui Pinochet din Chile din 1973.

Apoi au fost implicați în organizarea și executarea unor crime politice în masă în Argentina, înainte de a fi folosiți și în alte țări din America Latină împotriva „subversivilor” – gherile, stângiști democrați sau preoți catolici.

Mingolla joacă rolul unui preot educat. Vorbește domol, spune banalități în mod foarte convingător, își freacă mâinile, privește persoana cu care stă de vorbă direct în ochi.

Printre preoți, era un ideolog fanatic, un preot nazist.

L-am întreat pentru cine a lucrat în Bolivia.

Mingolla: „La ce vă referiți? Pentru toți, pentru argentinieni, pentru bolivieni, pentru CIA”.

Am reușit să vorbim cu Mingolla încă o dată două zile mai târziu și am citit transcriptul interogatoriilor sale de către poliție.

Locotenentul din Argentina a dat informații despre lovitura de stat din Bolivia din 1980. A confirmat informația că era organizată de fasciști, informația fiind deținută de ministeruui de interne din Bolivia și de serviciile secrete franceze.

ca-27
Documentele care îl identificau pe Klaus Barbie ca agent al serviciilor din Bolivia, folosind numele Klaus Altman Hansen.

Lovitura de stat din Bolivia din 1980

Puciul din 1980 nu a fost doar o altă lovitură de stat a generalilor însetați de putere din Bolivia. A fost planificat timp de doi ani și avea scopul de a completa o „axă stabilă” în America de sud – din Chile, Argentina, Uruguay și Paraguay și Bolivia. Loviturile de stat din Chile 1973 și Argentina 1976 au fost exemple în acest sens.

Așa e declarat în planul care avea numele de cod Amapole (mac), care deja fusese conceput în 1978, la inițiativa ofițerului din serviciile secrete din Bolivia, Klaus Altmann, adică Klaus Barbie.

Aspectele politice, economice și militare ale puciului au fost elaborate pe 145 de pagini. Klaus Barbie însuși a scris partea militară, referitoare la armată.

ca-28
Camerele de gazare mobile inventate de Rauff

Bancherul bolivian, dr Enrique Garcia, avea responsabilitatea de a planifica direcția economică a „noii ordini”, după puci. Instituțiile din SUA l-au plătit pentru această activitate. Sub titlul „Cadru logic”, Garcia a conceput o ordine economică pentru Bolivia, folosind Chile ca exemplu. Dacă e să-l credem pe cel care a conceput planul, au existat promisiuni categorice de investiții – cu condiția ca „economia” în nici un fel să nu fie pusă în pericol de partide de stânga sau de „grupuri subversive”, timp de cel puțin 10 ani. Concernele din SUA au promis în schimb rafinării de petrol, o fabrică de asamblat tractoare și o fabrică Ford. Argentina dorea să securizeze exploatarea depozitelor de minereu din Mutun, cu credite pe termen lung.

În Bolivia în 1978, începuse o altă fază a tranziției de la dictatura militară la democrație. Au fost organizate alegeri, dar au fost anulate de armată. Barbie a estimat că în următorii doi ani se va ajunge la stabilirea unui guvern civil, lipsit de orice putere. A speculat că, în vidul de putere din perioada de tranziție, grupări de stânga înarmate vor începe să se formeze. O gherilă de stânga se presupune că trebuia să fie alibiul/pretextul pentru „o soluție de tip argentinian” – lichidarea fizică a stângiștilor din Bolivia.

La începutul lui 1978, Klaus Barbie a mers în Germania de vest, printre altele, pentru a recruta soldați. Începuse formarea comandamentelor de teroare. Barbie a stabilit și contacte cu serviciile secrete din Argentina, care, în acea vreme, împreună cu CIA, asigurau menținerea dictaturilor din țările din America latină. Persoana de contact din partea argentinienilor a fost un italian, dr Emilio Carbone, un oaspete permanent la masa lui Barbie din Cafe La Paz.

Carbone făcea parte dintr-un grup care îl sprijinea pe teroristul neofascist Stefano delle Chiaie. Grupul acesta venise în Chile în 1976 și primise misiuni speciale în numele organizației secrete a serviciului secret DINA. Adresa grupului era Calle de la Asuncion 1173 Santiago.

La recomandarea unui ofițer SS din Chile, Walter Rauff, inventatorul camerelor de gazat mobile și angajat al DINA, Barbie l-a adus pe italianul Carbone în Bolivia la sfârșitul lui 1976. Carbone era mai mult un teoretician decât un practicant al asasinatelor politice. În La Paz, el a devenit secretarul „Black Internațional” (Ordinea Întunecată), un grup fascist.

Ceilalți italieni din grupul lui delle Chiaie s-au mutat în noiembrie 1977 în Argentina și acolo, sub conducerea colonelului Moliniari, secretarul Securității statului, au fost folosiți în „Lupta împotriva Subversivilor”. La începutul lui 1978, Barbie i-a dat sarcina colegului său Carbone să stabilească contacte cu liderul de călăilor, Stefano delle Chiaie, și să-l recruteze pentru o misiune în Bolivia.

Serviciul secret din Argentina a trimis un grup special de comando în La Paz. Printre primii ofițeri argentinieni secreți, care au elaborat planul de răsturnare a guvernului din Bolivia, a fost locotenentul Alfred Mario Mingolla. Argentinianul primise ordin să ia legătura cu Altmann, alias Barbie.

Mingolla: „Nu auzisem multe despre Altmann, însă, înainte să plecăm, am primit un dosar despre el. Acolo se spunea că era de mare folos pentru Argentina, din cauză că juca un rol important în toată America Latină în lupta împotriva comunismului. Din dosar se înțelegea foarte clar că Altmann lucra pentru americani. Erau enumerați agenții săi de contact, precum și multele sale vizite în SUA”.

Agenții secreți din Argentina și soldații germani care veniseră în La Paz au mers pe aceeași rută. Prima dată i-au dat raportul lui dr Alfredo Candia, liderul din Bolivia al „Ligii Anti-Comuniste Mondiale” (WACL), o organizație apropiată de CIA, având sediul în Taiwan. Candia i-a trimis la ceasornicăria lui Schneider. Proprietarului, de origine germană, îi place să le arate camarazilor săi o fotografie în care secretarul partidului lui Hitler, Bormann – care era dat dispărut din 1945 – apare în La Paz, îmbrăcat în haine de călugăr. Schneider i-a verificat pe noii recruți și le-a ordonat să se întâlnească a doua zi cu Barbie la școala de șoferi Indianapolis, de pe Avenida Mariscal, Santa Cruz. Secretarul lui Barbie, Alvaro de Castro, le-a oferit vize pe 2 ani, documente de identitate, obținute de la Interpol, și licențe de port-armă, obținute de la ministerul de interne.

Agenții din Argentina s-au mutat în birourile agenției secrete a armatei G2, departamentul VII, pentru „război psihologic”. În plus, unii germani, cum ar fi Joachim Fiebelkorn, au devenit agenți ai serviciilor secrete din Bolivia. 

Barbie dorea să impună un guvern nazist după lovitura de stat. Ofițerii de rang înalt, de dreapta, din armata din Bolivia au fost incluși într-o lojă secretă, Thule.

În timpul întâlnirilor lojei, Barbie le ținea predici despre principiile naziste, sub un steag cu swastika și la lumina lumânărilor.

Barbie s-a înțeles cu liderul terorist Stefano delle Chiaie ca toate grupurile extremiste teroriste de dreapta din lume să fie cuprinse sub o singură umbrelă. Bolivia avea să devină centrul (contra-)revoluției naziste în toată America de sud. „Black Internațional” a stabilit tabere de antrenament ideologic și paramiliare pentru străini în clădiri care aparțineau Institutului Lingvistic, o instituție controlată de CIA.

Cei mai apropiați colegi ai lui Barbie au organizat un grup de luptă nazist, Bolivia Joven (Tinerii Bolivieni). Aceștia au fost organizați după structura SA. Fondatorii grupului au fost Barbie, omul său de încredere Emilio Carbone și secretarul lui Barbie, Alvaro de Castro. Liderul oficial al grupului Tinerii Bolivieni era Armando Leyton, de 32 de ani, un agent internațional și discipol al nazismului.

Leyton își arată cu mândrie carnetul de membru cu vulturul Reichului și cu swastika. Ar fi dorit să-l întâlnească pe neo-nazistul german Michael Kuhnen. Spune că îi admiră pe germani, dar: „Unii germani care au venit la noi uneori – cum ar fi Joachim Fiebelkorn, de exemplu – nu erau naziști buni. După mine, ei erau doar niște mercenari care nu știau nimic despre morala nazistă și disciplină. Voiau doar o parte din banii de cocaină”.

Pregătirile finale

În primăvara lui 1980, Klaus Barbie și complicii săi au făcut ultimele pregătiri pentru puci. Între timp, în La Paz, un cabinet civil fusese învestit și coaliția temperată de centru stânga, sub Siles, a câștigat alte alegeri. Gherilele de stânga, pe care Barbie conta, nu existau. Atunci Bolivia Joven, cu sprijinul grupurilor de teroriști străini, comandate de Barbie, a trecut la acțiune. Bombe au început să explodeze în toată țara.

În mai 1980, un alt comando al servicilor secrete din Argentina, SIE, a venit în La Paz. Grupul, care lucra sub ordine primite de la locotenent-colonelul Julio Cesar Duran, a fost responsabil de executarea puciului și de „profesionalizarea aparatului de securitate din Bolivia”. Delegați în acest grup au fost și teroriștii italieni Stefano delle Chiaie și Pierluigi Pagliai, care era căutat printre altele pentru asasinarea unui funcționar de la o organizație comunistă din Italia.

Echipa de agenți secreți ulterior a fost completată cu doi specialiști israelieni. Barbie nu avea nimic împotriva israelienilor, dacă aceștia erau „experți militari de securitate”.

Lovitura de stat dată de armată în Bolivia pe 17 iulie 1980 a fost aproape exclusiv condusă și organizată de străini. Singurii jucători bolivieni importanți erau generalul Luiz Garcia Meza și colonelul Luis Arce Gomez, care fuseseră desemnați lideri ai juntei. Ei erau considerați cei mai duri din clica de ofițeri de extremă dreapta.

Cu toate acestea, Barbie s-a confruntat cu opoziție din partea armatei când el, împreună cu argentinienii, au pregătit o listă de execuții: 185 de politicieni, sindicaliști, și intelectuali care trebuia să fie lichidați în timpul loviturii de stat. Ofițerii de rang înalt, care aflaseră despre plan, au descoperit că prieteni de-ai lor și oameni din propriile lor familii se aflau printre „subversivii” care trebuia să fie lichidați. Barbie și complicii săi nu au putut implementa soluția argentiniană.

ca-29
Joachim Fiebelkorn făcând salutul nazist după lovitura de stat din Bolivia. Joachim Fiebelkorn a fost comandantul batalionului lui Barbie, Fiances of Death (Logodnicii Morții). După ce Garcia Maza a fost scos din joc în octombrie 1982, Barbie a fost deportat în Franța, iar Joachim Fiebelkorn a fost trimis în Germania de vest, unde autoritățile îl căutau pentru acuzații de trafic de droguri. În Frankfurt, procesul lui Fiebelkorn, care includea și acuzații că a torturat o fată, a fost tergiversat timp doi ani. Este căutat și în Italia împreună cu Stefano delle Chiaie pentru atacul terorist cu bombă din gara din Bologna, din 1980, în care au fost uciși 85 de oameni. Surse speculează că procesul său nu va fi niciodată încheiat, din cauză că el susține că activitatea sa cu generalii cocainei a făcut parte dintr-o misiune ca agent secret al US Drug Enforcemnt (agenția anti-drog a SUA). Există și speculații considerabile dacă Barbie va fi trimis vreodată în judecată în Franța, din cauza relațiilor sale cu CIA.

Cu câteva zile înainte de data stabilită pentru puci, Joachim Fiebelkorn, comandantul trupelor paramilitare din Santa Cruz, a primit un ordin de la secretarul lui Barbie, Alvaro de Castro, să meargă în La Paz cu batalionul înarmat. Joachim Fiebelkorn l-a sunat pe Barbie care i-a confirmat ordinul. Secretarul lui Barbie a primit comandoul germano-bolivian pe aeroportul din La Paz și a trecut prin vamă două valize care conțineau arme. Timp de două zile, Fiebelkorn a inspectat punctele strategice din capitală, înainte de a se întoarce în Santa Cruz cu batalionul său. Barbie și generalul comandat din Santa Cruz, Echeveria, s-au contrazis cu privire la competența unității de acțiune a lui Fiebelkorn. Generalul insista să folosească batalionul lui Fiebelkorn pentru puci în Santa Cruz, nu în La Paz.

Numai unul dintre paramilitarii din Santa Cruz, ucigașul infam Mosca Monroi, a fost trimis în cele din urmă pentru acest puci în La Paz. Acolo, din greșeală, Monroi l-a ucis, printre alții, pe gardianul unei stații de transmisii a SUA.

Puciul a fost planificat și executat cu mai multă precizie decât alte lovituri de stat din istoria Boliviei. Paramiliitarii au luat cu asalt sediul sindicatelor și sediul partidului. Aproape toți liderii potențiali ai rezistenței au fost arestați în câteva ore. Brutaliatea grupurilor teroriste și a armatei a înspăimântat studenții și muncitorii. Numai indienii din mine au rezistat cu disperare timp de câteva zile. Ca în orice lovitură, cele mai multe victime au fost din rândurile lor.

ca-30
Teroristul italian Stefano delle Chiaie e încă liber

Lovitura de stat din 17 iulie a avut mulți victorioși. Fasciștii au sărbătorit preluarea puterii de către naziști, cu steaguri cu swastika și cu saluturi „Heil Hitler”. Cei care susțineau sistemul de piață liberă pentru America Latină credeau că socialismul a fost oprit și distrus. Washingtonul, în ciuda rezervelor legate de ofițeri ca Garcia și Arce, putea spera că va avea un guvern stabil, prieten cu SUA. Dictatorii militari din Argentina își extinseseră sfera de influență.

Rolul sectei Moonies

Primul care a venit să-l laude și să-l viziteze pe noul președinte încoronat, Garcia, a fost o surpriză cel puțin pentru cei nefamiliarizați cu modul de lucru al organizatorilor loviturii: e vorba de liderul activ al Moonies, colonelul Bo Hi Pak. Reprezentantul fondatorului sectei Moon a anunțat după ce a revenit în SUA: „Am ridicat un tron pentru părintele Moon în cel mai înalt oraș din lume”.

Potrivit unei evaluări asumată legal, făcută de patru preoți din Hessen, un stat din Germania de vest, secta Moon este o organizație criminală care folosește terorizarea psihologică a oamenilor și proclamă un sistem fascist.

Secta Moon deține, printre altele, fabrici de muniție în Corea de sud și canale de televiziune în America Latină. Moonies îl consideră pe fondatorul lor, Moon, un părinte sfânt, iar pe președintele Regan „salvatorul lumii”.

Un reprezentant al sectei Moon a venit în Bolivia la sfârșitul anilor 1960. La etajul 13 din clădirea Jazmin din La Paz, un asiatic numit Harumiko Iwasawa a închiriat o cameră lângă niște americani, fără ca cineva să știe ce făceau ei acolo.

Abia în 1983, ministerul de interne și jurnaliștii din Bolivia au stabilit că cei din secta Moon și alții investiseră în jur de 4 milioane pentru pregătirea loviturii de stat din 1980. Au fost găsite liste cu cei care făceau parte din organizația politică a sectei Moon, numită Causa. Primii pe listă erau aproape toți ofițerii militari de frunte, care, în același timp, făceau parte și din loja cu swastikă a lui Barbie. Chiar și liderul juntei, Garcia, a fost convertit la secta Moon pentru o perioadă. Barbie era sceptic cu privire la activitățile sectei, dar a trebuit să-i accepte pe Moonies ca aliați.

ca-31
Generalul-cocaină Garcia Meza şi Bo Hi Pak.

Pe 31 mai 1981, la 9 luni de la lovitura de stat dată de generalii cocainei, aproape toată conducerea sectei Moon și a organizației sale politice din America Latină s-a întrunit în la La Paz. În fața a 200 de invitați, în hotelul Sheraton, în Sala Libertății („Hall of Freedom”), reprezentantul sectei Moon, colonelul Pak, și liderul juntei din Bolivia, Garcia, au început să-l ridice în slăvi pe președintele Reagan, care fusese rănit într-o tentativă de asasinat. Pak a explicat apoi că „Dumnezeu a ales poporul din Bolivia, din inima Americii de sud, ca să învingă comunismul”.

Organizația sectei Moon, Causa, a început activitatea de misionariat politic în toată țara. 50.000 de cărți ale sectei – potrivit unui raport al serviciului secret din Bolivia – au fost aduse în La Paz cu un avion al Air Force (aviația militară a SUA).

Pe lângă „iluminarea” ideologică, a început îndoctrinarea unei „armate a poporului” în anti-comunism cu scopul de a obține o „biserică înarmată”. În jur de 7.000 de bolivieni au participat la antrenamente pre-militare. Ambasada Israelului a susținut campania și a oferit, printre altele, filme educative despre lupta împotriva rezistenței palestiniene.

Liderul grupului Moon din Bolivia era Thomas (Tom) Ward. Barbie și amicul său american, Ward, care părea mereu cufundat în rugăciune, erau adesea văzuți împreună.

Tom Ward era și cel care transmitea plata de la CIA, la începutul lui 1981, către agentul argentinian, locotenentul Alfredo Mingolla. Salariul de 51.000 de dolari lunar pentru Mingolla a fost plătit în biroul Causa, care îi aparținea lui William Selig, reprezentantul lui Ward.

Selig acorda mai puțină importanță activităților pioase decât șeful său. Era un specialist în electronică, cu experiență în Vietnam, și consilia serviciul secret din Bolivia în privința chestiunilor tehnice. Al treilea om din cadrele CIA din secta Moonies era Paul Perry, care deja încercase să organizeze o „biserică înarmată” și în Brazilia.

La început, agentul argentinian Alfredo Mingolla știa puțin despre legăturile dintre nazistul Barbie și Ward din secta Moonie. La două zile după ce a fost recrutat de CIA, Mingolla s-a întâlnit cu „bătrnul german” în curtea statului major al armatei din Bolivia. Mingolla a ieșit de la departamentul VII al serviciului secret, Barbie a ieșit de la departamentul III. Barbie l-a salutat pe colegul său – așa cum își amintețte Mingolla – cu „Bună ziua, prietene, ce-mi aud urechile? Ai un nou angajator?” Mingolla a răspus cu surprindere: „Cine, ce când?”

ca-32
Thomas J. Ward a făcut parte din Moonies încă de la începutul sectei în anii 1970. După lovitura de stat din Bolivia a devenit director al CAUSA şi a ajuns vicepreşedinte în 1984. A fost activ în seminariile de îndoctrinare ţinute de CAUSA pentru liderii politici şi militari din Conul de Sud (Argentina, Chile, Uruguay) la începutul anilor 1980. Ward şi-a dat în judecată părinţii şi a câştigat procesul împotriva lor pentru că au încercat să-l “deprogrameze”. Teologia sectei Moon cere ca o persoană care aderă la sectă să-şi renege părinţii biologici în favoarea “Adevăraţilor Părinţi”, pastorul Moon şi soţia acestuia.

Barbie a râs: „Lucrezi pentru dl Ward, de exemplu”. Mingolla s-a temut de această abordare. „Da, nu permite organizația asta?” Barbie a râs. „E în regulă. Există cooperare”.

Mingolla spune că pentru prima dată i-a fost clar în acea zi că Barbie devenise un om de frunte al CIA. Pentru că numai cei din vârful ierarhiei CIA știau numele altor agenți.

Tom Ward, din secta Moon, devenise contactul lui Barbie cu CIA chiar înainte, în timpul și după lovitura de stat din Bolivia din 1980. S-a lăudat că avea contacte directe cu președintele Reagan, pe care îl știa din zilele când acesta fusese guvernator în California.

Un alt contact permanent cu CIA era George Portugal, care era și el un traficant de arme. Acesta era colaboratroul apropiat al lui Inchhauste și prieten cu Barbie.

ca-33
Paul Perry ţine seminariile CAUSA împreună cu Tom Ward.

Al treilea din „zona de servicii secrete”, cu care Barbie lucra, era Ludwig Alvez Pacheco. Primul nume, Ludwig, reprezenta originea sa germană, ceva cu care Alvez se lăuda. Bolivianul e mândru și de pașaportul său real german. A primit pașaportul, spune el, pentru „servicii speciale” pe care le-a făcut pentru Germania.

Legăturile cu serviciile secrete

Cu privire la calitatea activităților lui Barbie ca agent pentru serviciile secrete americane și pentru cele din Germania de vest, chiar și cei din guvernul din Bolivia, care ar fi trebuit să știe cel mai bine, vorbeau cu mari ezitări.

Ministrul de apărare din guvernul pro-occident din Bolivia din acea vreme, Manuel Cardenas Mallo, într-un interviu înregistrat, a răspuns cu mare precauție la întrebările noastre cu privire la activitatea lui Barbie cu serviciile străine.

Cardenas: „Nu avem documentație despre asta. Au făcut-o să „dispară” înainte ca președintele Siles să preia controlul asupra guvernului. Dar că Barbie a lucrat pentru serviciile secrete este credibil. Mulți oameni știu asta și există mulți oameni care pot confirma asta”.

A fost Barbie doar un informator sau influența evoluțiile politice ca agent al sericiilor secrete?

Cardenas: „Mulți oameni care au lucrat cu Barbie încă lucrează în servicii aici. Trebuie să înțelegeți: e periculos dacă se află că străinii au avut aici o influență aici atât de mare, că nu doar au jucat un rol de consilieri, ci că de fapt au luat „decizii”….”.

Vreți să spuneți că SUA a orchestrat lovitura din 1980?

Cardenas ezită și apoi răspunde: „Lăsați-mă să vă spun așa și apoi mă puteți cita. Dacă azi nu are loc o lovitură de stat, e dintr-un singur motiv: pentru că e prima dată când americanii nu sunt interesați să dea o lovituă de stat”.

Washingtonul a remarcat repede că junta militară a lui Garcia și Arce, care ajunsele la putere în puciul din 1980, nu servea interesele SUA cum și-ar fi dorit SUA. Sistemul complicat și aparent perfect al opresiunii, pe care Barbie și colegii săi au instigat-o, s-a prăbușit în mlaștina traficului cu cocaină. Unitățile paramilitare – concepute de Barbie ca un nou SS- s-au vândut baronilor de cocaină. Atracția banilor rapizi din traficul cu cocaină a fost mai puternică decât ideea unei (contra-)revoluții naziste în America Latină.

Militarii de la conducere sunt un exemplu în acest sens. Ei doreau monopol asupra traficului cu cocaină. Se relatează în dosarele serviciilor secrete din Argentina că suma de 100 de milioane de dolari a ajuns în conturile private ale generalilor și coloneilor. Bomboana pe colivă, Garcia și Arce au jefuit și Banca Națională. Populația și economia din Bolivia s-au trezit că sunt în situația unui faliment național.

În urma declarațiilor de la Washington, care indicau o răcire a relațiilor cu junta, sanctiuni au fost impuse împotriva juntei militare în 1981.

Secta Moon a dispărut peste noapte din Bolivia, la fel de clandestin cum și a și venit. Doar trio-ul CIA din secta Moonies – Ward, Selig și Perry – a mai rămas o perioadă în poziții de consilieri ai guvernului din bolivia pentru a asista serviciul secret la tranziția către o formă „democratică” de guvernare.

La începutul lui martie 1982, agentul argentinian Mingolla s-a întâlnit cu agentul CIA-Moon, Tom Ward, în cafeneaua Fontana din hotelul Plaza din La Paz. Preotul de seminar Mingolla își amintește că era ziua de nume a Sf Thomas Aquina.

Contractul lui Mingolla cu CIA a expirat în tăcere. Argentinianul l-a întrebat pe american ce se întâmpla.

Tom Ward părea resemnat. A spus că guvernul din Argentina era terminat. Și că argentinienii au făcut multe greșeli în Bolivia: „Poziția voastră e pur și simplu mult prea reacționară. Întreaga afacere cu Altmann (Barbie), cu treaba cu fascismul și nazismul… asta a fost o fundătură”.

Ward a cerut să bea alcool, după prima cafea. Mingolla era șocat că un ascet bigot a început să bea dintr-o dată.

Dar chiar și fanaticul Mingolla a părut să fi întors foaia: „Nu poți crea o nouă ordine cu vechii germani, cu Hitler și toate chestiile astea. Trebuie să găsim ceva modern”.

Tom Ward, sub influența alcoolului, a început să se critice pe sine. „A fost și o prostie să aducem Moon și Causa aici”.

Mingolla era perplex. „Spui așa ceva? Păi tu ești eșful întregii chestii, al întregii organizații, șeful misionarilor”.

Tom Ward a sugerat că era mai bine să se bucure un pic de viață. Ambii au intrat în bordelul Jetset. Când au plecat din bordel, începuseră interdicțiile impuse de legea marțială. Nu mai existau taxiuri pe stradă. Ambii agenți s-au dus la Sheraton și au închiriat un apartament.

După câteva zile, Ward a plecat în SUA, iar Mingolla în Guatemala. Șiruri de indieni înfometați au început să apară în La Paz. Democrații au preluat resposabilitatea pentru datorii de miliarde de dolari, o rată a inflației cu trei cifre și o politică rigidă de tăiere a cheltuielilor publice și de deficit, dictată de Banca Mondială. Salariile s-au prăbușit mult sub nivelul de subzistență. O foamete izbucnise în Bolivia.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s