Reverberaţiile sclaviei sexuale impusă de nazişti în Europa de est

Fascismul, ca politică de colonizare a Estului Europei

Reverberaţiile sclaviei sexuale impusă de nazişti în Europa de est

Prima parte: Fascismul, ca politică de colonizare a Estului Europei

A doua parte: Sclavia sexuală: metodă de colonizare a Europei de Est de către Germania nazistă

A treia parte: „Violul a fost conceptualizat ca un act fascist de dominație

A patra parte: „Anihilarea gurilor de prisos”: planul naziștilor de exterminare a populației din Estul Europei prin înfometare

A cincea parte: „Fiecare Hans trebuie să aibă o micuţă Sabină” – mentalitatea din spatele sclaviei sexuale impusă de nazişti împotriva Europei de Est

A şasea parte: Reverberaţiile sclaviei sexuale impuse de nazişti în Europa de est

A şaptea parte: Lublin 7_pz_division_14

operation_barbarossa_7_pz_div_36_a
Săteni dintr-un sat din Estul Europei în primele momente ale invaziei naziste.

  operation_barbarossa_7_pz_div_80_b     Ce s-a întâmplat acum 70 de ani în Estul Europei e una dintre cele mai grave crime comise de capitalism, de patriarhat și de imperialism în ultimele sute de ani. Teroarea sexuală dezlănțuită în masă împotriva a milioane de femei și fete din estul Europei, luarea lor în sclavie sexuală, torturarea lor – în moduri care au reprodus torturarea femeilor de către inchiziție – au fost concepute ca parte a unei politici economice de acumulare capitalistă și de colonizare. Violarea în masă a femeilor din estul Europei, răpirea lor de către naziști înarmați și încarcerarea în închisori-de-viol (pe care patriarhatul le numeşte „bordeluri”) au fost mecanisme concepute instituțional de distrugere și pedepsire a populației pentru că aderase la comunism. Violențele sexuale împotriva femeilor din Estul Europei au făcut parte dintr-un proces foarte bine înțeles de capitaliștii din occident, de convertire a trupului proletariatului în sclav pentru capital. Studiile traduse anterior arată cum s-au derulat teroarea și sclavia sexuală împotriva femeilor din est, dar mușamalizează de ce au fost acestea concepute ca atare, la cel mai înalt nivel de putere, de către statul nazist și corporațiile occidentale care au colaborat cu imperiul nazist de-a lungul întregului război. DE CE e ascuns și mușamalizat pentru că violența sexuală este intrinsecă modului în care capitalismul se extinde și se regenerează. Pentru a da doar un exemplu, astăzi, sclavia sexuală e extinsă masiv de capitaliștii occidentali și de statele capitaliste – tot împotriva femeilor și fetelor – pentru impunerea și normalizarea capitalului de viol. Modul în care femeile erau torturate de inchiziție e vândut azi de industria de pornografie, industria de „prostituție” și filme de largă circulație – ca „plăcere sexuală” – pentru sute de milioane de bărbați din toată lumea. Chiar instrumentele de tortură folosite de inchiziție împotriva femeilor sunt prezentate ca „jucării sexuale”. Metodele de tortură – înghițirea de materie fecală, de exemplu, care e considerată o crimă de legea internațională, dar se întâmplă în industria porno fără nici o problemă – sunt prezentate ca „sexualitate”. Motivul pentru care azi aceste atrocități nu doar că sunt tolerate, dar sunt sărbătorite şi glorificate, și pentru care se investesc poate miliarde în propaganda pentru impunerea capitalului de viol vine din faptul că aceste industrii de sclavie sexuală a femeilor vând violență sexuală împotriva femeilor, ca plăcere sexuală, cu scopul de a converti sexualitatea masculină în violență împotriva femeilor şi în sadism. Asta se întâmplă pentru că acest capital de viol nu asigură doar profituri unor capitaliști, ci joacă un rol politic esențial în războiul de clasă dus de patriarhat împotriva femeilor, cu scopul de a menține ierarhiile sociale ale societății de clasă. Realitatea tristă, dovedită de nenumărate ori în istorie, e că întotdeauna capitalismul va reuși să-i mituiască pe bărbați cu violență sexuală împotriva femeilor. În acest sens, crimele sexuale în masă comise de naziști împotriva femeilor din estul Europei nu trebuie înțelese doar ca atrocități naziste, de ideologie fascistă, tipice patriarhatului și capitalismului, nu doar ca mecanisme imperialiste de colonizare a unor teritorii și populații, ci inclusiv ca o etapă în impunerea capitalului de viol.f6b06ef827120314258d8ca88ae53d4e-1

În secolul 14, clasele bogaților au legalizat violarea femeilor proletare în vestul Europei, tot pentru a distruge o revoluţie socială a claselor muncitoare. Violarea femeilor şi teroarea sexuală au fost arme de colonizare folosite de capitaliştii europeni în colonizarea ţărilor care azi sunt considerate „lumea a treia”. În secolul 20, clasele capitaliștilor occidentali au instigat și au legalizat violarea în masă a femeilor proletare din estul Europei. În secolul 21, clasele capitaliștilor occidentali capitalizează violarea în masă a femeilor în industriile capitalului de viol (sclavia sexuală, prezentată de patriarhat ca „prostituție”, industria pornografiei, și industriile de publicate, de filme/literatură/muzică, industria universitar-academică, inclusiv industria de mass-media în mare parte). Nu e deloc o întâmplare că acest capital de viol se extinde pe măsură de societățile capitaliste deconectează tot mai brutal forțele care produc/regenerează capital de muncă de asigurarea nevoilor de reproducere a vieții oamenilor – fenomen care e cunoscut prin financizarea economiilor. Nu e deloc întâmplător că techies fasciști și tehnocrații (birocrații capitalismului) care susțin „revoluția 4.0”, automatizarea totală a producției și renunțarea la forța de muncă umană, sunt exact cei care promovează expansiunea și generalizarea capitalului de viol. Acest capital are scopul de a înlocui capitalul de muncă, și mult mai clar decât a arătat capitalul de muncă arată că natura capitalismului e sclavia, în special a femeilor și copiilor.

article-2360652-1ac34b90000005dc-365_634x436
Femeile pilot din armata roşie, din regimentul 588, care foloseau avioane uşoare pentru a ataca noaptea trupele naziste. Sunt cunoscute ca “Vrăjitoarele Nopţii”.

Teroarea sexuală dezlănțuită de naziști împotriva femeilor și fetelor din Estul Europei a reprezentat o reproducere pe o scală uriașă și masivă a terorii la care prima acumulare capitalistă le-a supus pe femeile din vestul europei și din alte teritorii invadate și colonizate. Aceste operaţiuni au fost declanşate de state anterior, prin bisericile creştine, în vest, iar, în secolul 20, prin armata nazistă în est. Asemenea atacuri sunt tipice și regenerării și colonizării capitaliste. Teroarea capitalistă împotriva femeilor din vest a avut scopul de a distrugere puterea lor socială colectivă, de a le izola pe femei unele de altele, de a atomiza comunitățile clasei muncitoare, și de a le converti în instrumente sexuale sau domestice, pentru a fi folosite de bărbații și din clasele de la putere, și din clasele oprimate. Această teroare este cunoscută sub denumirea de „vânătoare de vrăjitoare” în occident, pentru că, pentru a fi atacate, femeile erau acuzate de “ofense” împotriva creștinismului. Scopul acestei terori a fost prăduirea de către capitaliști a resurselor de susţinere a vieţii, folosite în comun de clasa muncitoare, și convertirea țăranilor, deposedați de mijloacele de trai, în sclavi salariali (proletari). În al doilea război, naziștii au urmărit convertirea proletarilor din est în sclavi muncitori pentru capitaliștii occidentali și pentru vestul Europei și furarea resurselor populației din est, care se eliberase de sub jugul capitalist în urma revoluției socialiste din Rusia în 1917.

Când naziștii au invadat Estului Europei, au impus un sistem de sclavie sexuală în masă: milioane de femei și de fete au fost sistematic violate, torturate, distruse şi ucise de soldații din Wehrmacht și SS. Germania nu a fost niciodată condamnată pentru violențele, teroarea şi sclavia sexuală impuse împotriva populației civile din teritoriile pe care armata Reichului, Wehrmacht, le-a ocupat, după ce-a invadat URSS cu intenţia de-a completa colonizarea Europei de est şi de-a extinde astfel imperiul nazist până în Asia. Istoricii și guvernele au ținut sub tăcere această crimă în masă din cel mai barbar act comis de capitalism și imperialism până atunci: agresiunea fascistă împotriva comunismului. Această agresiune a scos la iveală natura barbară a burgheziei europene pe care nici un sistem de legi interne sau internaționale din Occident nu a condamnat-o vreodată ca atare (pentru că legile reprezintă puterea de clasă a acestor agresori).

unseen-world-war-2-photos-32
Copii ruşi, refugiaţi de război, în urma invaziei naziste.

Abia recent, foarte timid, se discută, doar în anumite medii universitare, despre violurile în masă comise de naziști în estul Europei și despre politica de sclavie sexuală împotriva femeilor. Motivul e că inclusiv azi, politicienii și istoricii de dreapta justifică și apără atrocitățile comise de naziși în estul Europei, promovând exact aceeași ideologie care a stat la baza comiterii lor. Naziştii invadatori, ajutaţi de poliţia locală, au răpit femei şi fete de pe străzi și din case pentru a le subjuga ca sclave sexuale pentru că ideologia lor – fascismul – îi învăţase că toate femeile, „în mod natural”, „erau prostituate” (sclave sexuale), așa cum a susținut un istoric neoconservator din Germania în anii 1970. Criminalizarea victimelor atrocităților comise de naziști este acceptată și tolerată și azi pentru simplul motiv că ea face parte din ceea ce definește, istoric, valorile occidentale. Ura faţă de femei – promovată de patriarhat şi susţinută ideologic de fascism – este baza care face posibilă industria capitalistă a prostituției şi alte industrii ale capitalului de viol.

Pacificarea nazistă”: războiul total de nimicire a clasei muncitoare

Al doilea război mondial, atacul idelogic și militar împotriva comunismului, a fost o continuare a contra-revoluției declanșată cu scopul de a distruge Revoluţia socialistă care avusese loc în Rusia în 1917 – și o încercare de expansiune a imperiului nazist, prin colonizarea și ocuparea tuturor teritoriilor din Estul Europei. Țările din Occident au participat direct la primul moment al acestei contra-revoluții: invadarea URSS între 1918-1920 de către armatele a 14 state și ale SUA, cu zeci de mii de trupe. Această invazie militară străină a permis burgheziei din Rusia să declanșeze Teroarea Albă în ceea ce e a fost „un război civil străin”, așa cum l-a numit ministrul de externe francez din acea vreme. Torturarea muncitorilor și țăranilor a fost o politică fundamentală a Terorii Albe. Clasele capitaliste și imperialiste din Rusia și din Occident au atacat clasa muncitoare din Rusia pentru a învinge revoluția socialistă, pentru a răsturna guvernul sovietic și pentru a restaura capitalismul. Până la mijlocului deceniului 1930, doar Marea Britanie a organizat, folosind colaboratori fasciști din Rusia și din Ucraina (OUN) zeci de atacuri teroriste pe teritoriul URSS, în care au pierit mii de muncitori. Germania a colaborat sistematic cu Marea Britanie în formarea grupărilor fasciste și teroriste în Galicia (vestul Ucrainei) în același scop – pentru a le folosi ca avangardă în invadarea URSS (operațiunea Barbarossa). La fel au făcut și în alte state din Estul Europei, inclusiv în România – legionarii și fasciștii din clasele conducătoare române fiind colaboratorii și slugile lor. Într-o fază ulterioară acestei contra-revoluții, clasele capitaliste occidentale au instaurat dictaturi fasciste și militare în Europa, inclusiv prin susținerea fățișă a fascismului german și italian, a regimurilor fasciste din Europa de est, prin susținerea directă a fasciștilor din Spania și prin impunerea unor dictaturi militare fasciste în urma ocupației naziste, cum s-a întâmplat în Franța.

Invadarea URSS de către armatele naziste și ale aliaților săi a fost concepută ca un război de nimicire şi distrugere sistematică a populaţiei civile, în special a clasei muncitoare, care făcuse revoluţia socialistă din 1917. Acest fapt, deși e cunoscut de toți istoricii, încă e ascuns sau minimalizat. Liderii militari nazişti au conceput şi au aplicat planuri de înfometare a populaţiei pentru a extermina între 30 și 50 de milioane de oameni din Uniunea Sovietică și pentru distrugerea țărilor din Europa de est și centrală. În acelaşi timp, politica de înfometare a fost folosită şi ca instrument pentru instituirea sclaviei sexuale – o industrie militară de distrugere a femeilor şi copiilor prin teroare sexuală. Violenţa împotriva femeilor a avut o natură explicit sexuală şi a fost folosită cu toată brutalitatea de invadatorii nazişti în estul Europei. Șase milioane de evrei au fost exterminați într-o industrie a distrugerii umane sistematice – Holocaustul evreilor a urmărit în mod premeditat, ca politică de stat, exterminarea întregii populații de evrei din Europa. Imperiul nazist a însemnat și luarea în sclavie – ca muncitori în industria germană – a cel puțin 12 milioane de oameni (estimare conservatoare), în special din Europa de est. Cel puțin 10 milioane de femei și fete din Europa de est au fost violate de soldați înarmați ai Wehrmacht și de SS. Un număr necunoscut de femei și fete au fost luate în sclavie sexuală organizată – în anumite localități, Gestapoul se ocupa direct de capturarea femeilor, în altele, germanii cereau autorităților locale bir în femei și fete pentru a fi violate de soldații lor. În cel puțin 10 lagăre de concentrare și de exterminare, naziștii au înființat bordeluri militare, unde zeci de mii de femei și fete luate prizoniere au fost violate de soldați, de gardieni și de alți prizonieri. Doar într-un singur lagăr au putut fi documentate aproape 40.000 de femei și fete pe care naziștii le-au condamnat la sclavie sexuală. Naziștii aveau inclusiv bordeluri militare mobile pe care le duceau pe front – aici erau trimise fete din lagărele de concentrare sau fete răpite din localitățile ocupate. În timp ce statul nazist a legalizat de facto violarea femeilor din estul Europei de către soldații săi și i-a invitat să violeze, republicile sovietice au promovat, pe cât au putut, pentru prima dată în lume, o politică de eliberare a femeilor. În anii 1920, sovieticii se străduiau să scape femeile din prostituție, fără a le criminaliza – o abordare realistă și feministă pe care occidentul abia o „descoperă” azi – înțelegând exact ce determina această sclavie a femeilor și atacându-i cauzele, nu victimele. (vezi, într-un blog separat, ce a scris Lenin despre asta, cu siguranță unul dintre motivele urii obsesive a occidentalilor față de el). URSS a fost primul stat din lume care a interzis violul conjugal în 1923, care și azi e permis în numeroase țări, inclusiv din Occident. Teoreticienii marxişti şi politicienii sovietici includeau violarea femeilor în sclavia capitalistă pe care femeile au îndurat-o de secole. În 1923, sovieticii au extins definiţia legală a violului pentru a include situaţii în care bărbatul exploata „poziţia de subordonare a unei femei în căsătorie pentru a o forţa să întreţină relaţii sexuale.” (1) 

Toate încercările claselor capitaliste, din Europa și SUA, de revizionism – inclusiv de negare a Holocaustului – reluate în forță în special în ultimele două decenii, prin echivalarea absurdă şi mincinoasă a nazismului cu comunismul, indică o reluare politică și economică, și din ce în ce mai vizibil militară, a ofensivei pentru re-colonizarea totală a Europei de Est, în termenii din al doilea război mondial, chiar dacă baza structurii economice a statelor din est nu mai e de tip socialist, ci de tip sclavagist. 

Această ofensivă e dusă împotriva populaţiilor locale, ale căror interese de supravieţuire şi dezvoltare contrazic flagrant imperialismul, colonialismul şi dictatura capitalului. Cu cât aceste interese sunt mai conştientizate de populaţiile locale, în ciuda şi împotriva propagandei dusă împotriva lor de propriile lor clase de intelectuali şi de propriile lor instituţii şi guverne, cu atât această ofensivă va deveni mai brutală, mai criminală, iar caracterul ei fascist va ieşi tot mai mult la iveală. 

Colaborarea claselor politice și intelectuale din estul Europei în această ofensivă, împotriva populațiilor din țările lor, e facilitată de politica de revizionism și negaționism susținută de puterile imperialiste și de alte entități și nu e deloc o noutate: aceste clase s-au comportat exact la fel și în perioada interbelică (2).

lithuanian_border3_22_06_41lithuania_1

Toate aceste încercări de echivalare a comunismului/socialismului cu nazismul – o aberație istorică – au scopul istoric de a mușamaliza cooperarea Occidentului cu naziștii și fasciștii, pentru zdrobirea revoluţiei comuniste din Rusia, între cele două războaie mondiale, în timpul și, mai ales, după acest război (perioada cunoscută ca Război Rece). Aceste încercări asumate politic de liderii politici europeni nu urmăresc doar minimalizarea crimelor capitaliste și imperialiste, comise de naziști și de colaboratorii lor împotriva Estului Europei – care nici azi nu sunt recunoscute în totalitatea lor şi la reala lor dimensiune – , dar și să le justifice

În 1980, „istoricul german Ernst Nolte a susţinut că crimele naziştilor, şi în special cele comise la Auschwitz, au reprezentat „o reacţie născută din frica” faţă de Revoluţia din Rusia. „Demonizarea celui de-al treilea Reich este inacceptabilă”, a insistat „respectabilul” istoric Nolte, într-o încercare de a-l reabilita pe Hitler. Profesorul Jörg Baberowski a susţinut în publicaţia germană Der Spiegel , spre deosebire de Stalin, “Hitler nu a fost maleficşi că istoric vorbind, Nolte are dreptate”.” Încă o confirmare că ideile clasei conducătoare sunt ideile dominante în societatea de clasă, după cum a observat Marx, iar poziţiile politice asumate de istoricii acestei clase, menţionaţi mai sus, arată încă o dată care este ideologia clasei conducătoare capitaliste. (3)

În realitate, Operaţiunea Barbarossa a fost concepută ca un război de jefuire fără limite şi de subjugare colonială a populaţiilor din Uniunea Sovietică”. Germania post-război a minţit chiar că Hitler nu ar fi emis niciodată „Ordinul Comisarului” care a fost o licenţă pentru Wehrmacht de a comite crime de război în est. Germania a încetat să mai nege că acest ordin a existat abia spre anii 1980, la 40 de ani de la război. Şi totuşi nici azi participarea Wehrmacht la exterminarea populaţiilor civile din estul Europei nu e cercetată de istorici sau dacă e, tendinţa generală, e de a minimaliza implicarea ei directă. Felix Römer a efectuat primul studiu asupra modului în care Wehrmacht a aplicat ordinele criminale ale lui Hitler. Concluziile sale sunt devastatoare pentru Wehrmacht şi pentru apărătorii ei: Pentru aproape toate formaţiunile armate care au luptat pe frontul de est, există dovezi ale faptului că au aderat la Ordinul Comisarului… Ca regulă, de fiecare dată când condiţiile permiteau unităţilor să fie în poziţia de a pune în aplicare Ordinul Comisarului, aceste unităţi au decis să-l aplice” (paginile 88 şi 91) „Numărul total de comisari sovietici care au căzut victime asasinatelor /(politice) comise de Wehrmacht este dificil de stabilit. Römer citează o cifră de cel puţin 4.000 dar adaugă că „numărul real al victimelor în mod categoric e mult mai mare (…).” (pagina 88).

Un alt ordin criminal analizat de Römer, Decretul privind Jurisdicţia Marţială, emis pe 31 mai 1941, a stabilt că crimele comise de Wehrmacht împotriva populaţiei civile nu au făcut subiectul jurisdicţiei tribunalelor militare. Mai explicit, acesta a fost un ordin direct de masacrare a civililor sovietici. Römer declară că „aproape toate diviziile şi unităţile care apar în arhive au participat la executarea civililor sovietici şi a partizanilor reali sau inventaţi” (pagina 84).” (3)7pz_divoperation_barbarossa_7_pz_div_57

Intenţia şi chiar politica de a justifica crimele comise de imperiul nazist împotriva Europei de est arată că clasele capitaliste azi aderă la aceleași politici și că scopul lor e să le ducă până la capăt de data asta, cu efecte din ce în ce mai catastrofale pentru populațiile din estul Europei, până când se vor asigura că disciplina sclaviei a fost interiorizată și însușită deplin de muncitorii din est. Doar populațiile locale vor putea opri materializarea acestor politici, dacă se organizează, înțelegând condiția lor de clasă și politicile prin care statele lor le vând din nou imperialismului și capitalismului. Nimeni altcineva în afară de ele nu vor putea opri distrugerea Europei de est. Scopul acestor materiale e să arate cum au procedat colonizatorii în trecut și pentru că la fel procedează și-n prezent.

Comportamentul occidentului după al doilea război mondial dovedește un mod tipic de acțiune din partea imperialismului capitalist când e vorba de crimele sale: occidentul a admis/condamnat crimele mult prea evidente comise de naziști, – exterminarea populațiilor de evrei și exterminarea populațiilor de romi – a căror barbarie și brutalitate, familiare istoric imperialiștilor din occident într-o mare măsură, au fost atât de masive, de șocante și de vizibile, încât condamnarea lor era suficientă să-i plaseze pe cei care le condamnau în tabăra opusă criminalilor naziști. Dar asta s-a întâmplat doar la nivel de percepție publică, nu și la nivel de politici susținute, care să nu mai permită imperialismului și capitalismului așa ceva, pentru că asemenea politici ar fi implicat condamnarea capitalismului și imperialismului și abandonarea lor în favoarea unor societăți care să construiască economic, material, cultural, intelectual și politic drepturi egale pentru toți cetățenii, adică niște societăți socialiste. Dimpotrivă, după al doilea război mondial, Occidentul a reluat cruciada împotriva socialismului, reproducând ororile comise de naziști.

În timp ce în public, statele occidentale condamnau aceste crime, în secret, îi recrutau pe naziști pentru a-i folosi în același scop ideologic împotriva stângii din Europa de vest – foarte puternică după războidar și de Est; au ascuns colaborarea economică a capitaliștilor din Occident cu naziștii și au recurs, împotriva țărilor din Lumea a treia, la aceleași politici militare și ideologice folosite de naziști în estul Europei. Acesta este contextul istoric care a permis  Occidentului să ascundă politicile de colonizare ale naziștilor, și să le mențină, să le continue, să le standardizeze și să le normalizeze după război ca politici de stat.

Politicile imperiului nazist care au provocat cea mai mare teroare și distrugere umană din istorie în estul Europei au luat forma strategiei de înfometare și a sclaviei sexuale. Asta arată că modul de acțiune al naziștilor nu a fost doar militar – luptele împotriva armatei roșii și partizanilor sovietici – ci și economic, politic și ideologic. Politicile imperiului nazist pentru estul Europei dovedesc ceea ce istoricii, cu mici excepții, ascund de foarte multe decenii: naziștii au dus războiul din Europa de est în special împotriva clasei de muncitori.

Invazia barbarilor: ”Rusia trebuie redusă la o naţiune de ţărani”

Operațiunea Barbarossa”, așa cum a fost numită de naziști invadarea și cotropirea URSS, a arătat mai clar decât oricând în istorie barbaria asumată ca identitate de europenii din vest. (…) Atacul nazist împotriva Uniunii Sovietice a avut două aspecte fundamentale, interdependente. Primul, „Operaţiunea Barbă Roşie (Barbarossa) a fost un război contra-revoluţionar care a avut scopul de a dezmembra Uniunea Sovietică şi de a reduce republicile sale la statutul de colonii ale celui de-al treilea reich, şi de a distruge toate câştigurile economice şi sociale obţinute de revoluţia din Octombrie”. Aceste realizări reprezentau „o inspiraţie pentru clasele de muncitori din toată lumea”. „SS-Oberführer a spus explicit în primăvara lui 1941: “În Rusia, toate oraşele şi simbolurile culturale, inclusiv Kremlinul, trebuie să fie făcute una cu pământul. Rusia trebuie să fie redusă la nivelul unei naţiuni de ţărani, ca să nu-și mai revină niciodată” (pagina 108). Cel de-al doilea aspect avea în vedere obţinerea controlului asupra resurselor enorme ale Uniunii Sovietice – nu doar asupra producţiei sale agricole, dar şi asupra petrolului (în special din regiunea care acum este Azerbaijan)”. (3)

Istoricul german Adrian Wettstein scrie: “Strategia de înfometare a făcut parte din războiul de anihilare şi a avut ca scop moartea prin înfometare a cel puţin 30 de milioane de sovietici din regiunile de munte din Belarus şi din nordul Rusiei, precum şi din toate oraşele. Succesul acestei politici ar fi urmat să asigure aprovizionarea locuitorilor din Europa ocupată de Reichul german cu produse agricole pe care altfel ei trebuia să le importe din alte ţări” (pagina 62). Generalplan Ost (Master planul pentru Est strategia militară care a servit ca bază pentru „Operaţiunea Barbarossa”) urmărind exterminarea a cel puţin 30 de milioane de sovietici avea ca scop şi crearea de „spaţiu de expansiune” “Lebensraum” pentru extinderea imperiului nazist. (…)

Alex J. Kay, autorul unui studiu extensiv referitor la Generalplan Ost, oferă dovezi materiale importante care demonstrează că politica nazistă avea ca ţintă în primul rând clasa muncitoare din Uniunea Sovietică: “Coincidenţă sau nu, 30 de milioane era numărul de oameni cu care populaţia sovietică – exclusiv populaţia urbană – crescuse între începutul primului război mondial, 1914, şi începutul celui de-al doilea război mondial, 1939. Potrivit ţintelor politicii economice stabilite pe 23 mai, „în special populaţia de la oraşe” era cea care trebuia „să fie supusă la cea mai teribilă foamete” (pagina 112). (3)

Prezentată ca operațiune militară, această politică de colonizare prin nimicire a fost comandată de Hitler, prin ceea ce e cunoscut ca „ordinul comisarului”, din 23 mai 1941, care declara că populațiile civile din estul Europei erau „ilegale”, şi care interzicea sancționarea soldaților reichului german pentru acțiuni comise de forțele armate împotriva dușmanilor civili”. Acest ordin spune explicit că dușmanii reichului nazist erau civilii din estul Europei. Hitler a dat instrucțiuni specifice ca populațiile din est să fie tratate cu o cruzime totală.

Mareșalul Wilhem Keitel, șeful titular al forțelor armate ale Germaniei, a insistat în fața trupelor că „evreii și bolșevicii” sunt dușmanii lor și că Wehrmacht trebuie să acționeze cu şi mai mare brutalitate împotriva lor. A ordonat tribunalelor militare să-i absolve pe soldați de atrocitățile pe care le comiteau împotriva civililor, în special evrei şi ruşi (pentru că erau comunişti). Această declarație le-a dat soldaților licența de a masacra. Liderii Wehrmacht doreau să ducă „un război fără precedent, bazat pe ideologia rasistă”. (1)autostrasse_minsk_orscha_smolensk_3

Războiul dus de naziști în estul Europei a fost diferit de cel din alte regiuni din Europa și de pe glob. Acțiunile violente împotriva populației civile, care, dacă ar fi avut loc în Franța ocupată, ar fi dus la condamnări la moarte în faţa plutonului de execuţie, în estul Europei erau comise zilnic şi ca rutină de fiecare soldat din WehrmachtDeși istoricii sovietici au deplâns cu mare amărăciune atrocitățile comise în estul Europei de germani, multe au fost mușamalizate în studiile standard ale istoricilor din Occident referitoare la războiul din est. Același contrast se aplică și relatării de către sovietici versus relatării de către istoricii din occident a violenței de natură sexuală din Estul Europei, unde „jefuirea civililor ruși nu era numită jefuire’ și nu era pedepsită de legile statului german, iar violarea femeilor din Rusia nu era considerată crimă.’” (2)

Deşi încă de la începutul ocupaţiei naziste în Europa de est, istoricii au subliniat caracterul unic al terorii sexuale dezlănţuită de naziştii germani în est, doar recent unii istorici din vest au început să se apropie de munții de dovezi din arhivele sovietice din timpul războiului, referitoare la crimele sexuale comise de armatele reichului. Odată cu descoperirea atrocitităților comise de Wehrmacht împotriva civililor, a devenit din ce în ce mai clar faptul că violența sexuală a jucat un rol central” în invadarea şi pe durata ocupaţiei naziste din est”. (1)

După război, industria militară a sclaviei sexuale, impusă de naziști în estul Europei, sub amenințarea armelor și prin teroare, a fost preluată de capitaliștii occidentali și transformată în politică de implementare a capitalului de viol. Azi este prezentată la nivel oficial și public în occident ca „industria sexului”, legalizată de state și susținută de giganticul aparat de propagandă capitalist, patriarhal și imperialist. Inclusiv ONU și Organizația Mondială a Sănătății, nenumărate institute și onguri occidentale şi din Europa de est finanțează grupări criminale ale peștilor și traficanților, pentru a recruta cât mai multe femei. Această industrie are o foarte pronunțată dimensiune imperialistă – populațiile colonizate, din lumea a treia, sunt sursa principală de extracție a sclavelor sexuale folosite la producerea capitalului sexual în occident, dar și din ce în ce mai mult în țările lor de origine. Din acest motiv, cele mai multe femei distruse în industria sclaviei sexuale din țările occidetale de azi provin în proporții masive din Estul Europei, în special România.

Acesta e unul dintre motivele pentru care sistemul de sclavie sexuală impus de reichul german împotriva Europei de est este și azi un subiect interzis. Azi, economia germană, alături de cea din Olanda, Japonia, Elveția, Spania, Mexic, Kenya, din ce în ce mai mult Statele Unite, unele state din India și Asia de sud-est, America Latină folosesc violarea femeilor ca mecanism economic de producere de capital de viol. Economiștii și presa, care susțin sclavia sexuală a femeilor, justifică şi raţionalizează obţinerea acestui capital din violenţă sexuală, numind aceste economii, în termeni inocenţi, „economii sexuale” (sex-economy).

Profiturile obținute de Germania din sclavia sexuală a sute de mii de femei se ridică azi la cel puţin 15 miliarde de euro. Aceste profituri sunt doar cele admise oficial, dar după liberalizarea și decriminalizarea peștilor și „consumatorilor”, industria violului din Germania este controlată aproape total de gangsteri și de traficanți de femei și fete, care au acum toată libertatea de acțiune pe care o are orice alt capitalist. Olanda obține din sclavia femeilor 14 la sută din PIB.

Doar pentru că acum Wehrmachtul nu mai reține banii pe care îi plătesc violatorii – care în trecut erau denumiţi de nazişti „vizitatori” iar azi sunt denumiţi „clienţi sau consumatori” -, doar pentru că acum peștii și traficanții nu mai poartă uniformele Gestapoului şi SS – ci poartă costume și sunt prezentați de presa care susține industria sclaviei sexuale ca „parteneri” și „manageri” -, doar pentru că femeile exploatate primesc o parte din banii obținuți din vânzarea lor unor violatori nu înseamnă că natura sclaviei sexuale s-a schimbat. În privința Germaniei și a altor state occidentale (cu excepția Franței), nu s-a schimbat nici modul în care societatea și statul au susținut și susțin sclavia sexuală a femeilor.

Ce s-a schimbat e doar modul de prezentare a sclaviei sexuale. Acum 70 de ani era o politică militară şi economică de colonizare, azi e preponderent o politică de extragere de capital din sclavie sexuală, prezentată sub tot felul de denumiri inventate cu scopul de a ascunde violenţa la care sunt supuse femeile. Acum 70 de ani, în Europa de est, soldații naziști, înarmați, răpeau femei și fete de pe străzi și din casele lor, pe care le încarcerau în bordeluri militare, şi le amenințau pe cele încarcerate deja în lagăre cu camera de gazare; azi peștii – instituționali și familiali – au luat locul armelor. Natura sclaviei sexuale a rămas neschimbată. Iar victimele, la fel ca acum 70 de ani, sunt din nou reduse la tăcere.vitebsk_18

Toată literatura istorică, filmele, revistele, manualele, declaraţiile politice repetă discursul oficial despre cum Germania a fost condamnată la Nuremberg pentru crimele în masă din al doilea război mondial. Însă, doar o parte minusculă dintre criminalii de război naziști au fost condamnați. Cei mai mulți naziști au fost condamnați de sovietici. Restul au fost ajutați să scape – cu sprijinul statelor din Occident, al bisericilor creştine, în special al Vaticanului. Asta a fost admis de istorici abia după ce guvernele occidentale au confirmat că aşa au procedat. Ce nu spune nimeni e că Germania nu a fost condamnată niciodată pentru invazia ca atare a URSS, pentru politica de colonizare împotriva estului Europei sau pentru sistemul de sclavie sexuală controlat de statul nazist. Tăcerea de mormânt a istoricilor în această privință nu poate fi pusă – așa cum fac puținele studii apărute în ultimii ani – pe seama victimelor naziștilor. Mai degrabă, această tăcere arată cât de controlată politic e disciplina istorie.

Violarea femeilor: armă de colonizare

Nici astăzi, la nivelul publicului larg, nu e cunoscut faptul că Germania a impus un sistem de sclavie sexuală împotriva populațiilor civile, condus de stat, organizat de armata germană (Wehrmacht), pentru militarii germani din Wehrmacht, SS și Gestapo: 

Faptul că germanii au fost vinovați de impunerea sclaviei sexuale nu s-a aflat printre capetele de acuzare privind crimele de război în timpul proceselor de la Nuremberg”. (1)

Dar nu pentru că nu s-a știut, ci pentru că nu s-a dorit să se știe. În 1946, procurorii care investigau crimele de război comise de naziști au elaborat un raport privind sclavia sexuală condusă, organizată și impusă sistematic de statul imperial nazist împotriva femeilor și fetelor din Europa de est. Soldații din Wehrmacht au protestat vehement pe lângă guvernul german și au cerut ca „dreptul” lor de violatori să fie apărat de guvern. Tribunalul de la Nuremberg a respectat dorința agresorilor naziști de a trece sub tăcere crimele, violența și tortura sexuale comise de aceștia în Europa de est.

Soldații naziști au arătat că sunt conștienți de crimele lor în momentul în care au cerut guvernului post nazist să le ascundă sau chiar să le apere.

Atrocitățile comise de naziști împotriva populației civile din estul Europei – violuri în masă, torturarea femeilor și copiilor, răpirea femeilor și copiilor şi luarea lor în sclavie sexuală – nu au fost condamnate nu au fost judecate și condamnate şi nici aduse la cunoştinţa publicului. Milioane de femei și fete au fost reduse la tăcere, din nou, prin mușamalizarea sistemului de sclavie sexuală impus de statul imperial nazist, în ciuda faptului că existau deja legi internaționale, încă din 1926, care condamnau sclavia sexuală ca o crimă împotriva umanității. Ulterior, în anii 1990 și în anii 2000, însă, aceste legi, care în 1926 defineau sclavia sexuală în întreaga ei semnificație și dimensiune, au fost modificate, restricționând definirea crimei, pentru a scoate de sub incidența acestei legi această crimă, pentru că această crimă a fost capitalizată, normalizată și curăţită de violența ei inerentă. Azi e prezentată ca „industria sexului” sau „prostituție”. Restricționarea definirii acestei crime vine din faptul că definiția inițială apăra condiția de oameni a victimelor, pe când legile actuale pleacă de la premisa că sclavia sexuală ar fi „voluntară” sau „aleasă de victime” sau chiar că nu ar exista, pentru că agresorii femeilor le dau nişte bani. Legile actuale nu sunt adaptate la realitățile capitalismului, imperialismului și ale acestei industrii, extrem de brutale pentru femeile exploatate, ci la nevoile capitalului.

Sclavia sexuală a fost instituționalizată pentru prima dată în epoca modernă, ca industrie militară și economică, de către Germania, în timpul invadării estului Europei. Această latură a ceea ce e azi cunoscut ca industria „prostituției” e ascunsă în mod sistematic și chiar negată. Acest sistem de sclavie se baza pe o politică de stat a reichului german împotriva condiției femeilor, care, conform ideologiei fasciste de glorificare a patriarhatului şi a masculinităţii, au fost reduse la obiecte/instrumente/proprietăți – adică, la condiția de sclave ale bărbaților.

Abia în anii 1990, unele studii ale unor universități din vest au început să discute într-un cadru foarte restrâns despre sistemul de sclavie sexuală condus de statul german, însă toate abundă în apologii, scuze, justificări și raționalizări a sclaviei sexuale. Sclavia sexuală e scoasă din politica reichului german față de estul Europei și e prezentată exclusiv ca o crimă de gen, pentru care se găsesc tot felul de scuze halucinante pentru a minimaliza barbaria agresorilor nazişti – „iarna grea”, „alcoolul”, „dorul de casă”, mai nou, „drogurile”. Uneori, aceste studii încearcă să mute atenția de pe crimele comise de naziști pe unul dintre factorii care le-au facilitat, și anume îndoctrinarea la care acești soldați au fost supuși în imperiul nazist și prin care au fost transformați în mașini de ucis și de violat. În mașinării umane ale terorii. Alte studii normalizează teroarea de natură sexuală dezlănțuită de naziști împotriva a milioane de femei din estul Europei prin invocarea scuzei că „bărbații au nevoi sexuale”. Aceleași studii, contrazicându-se, admit totuși că violul și dorința de a teroriza nu sunt instinctuale. (Cei care mint că „bărbații sunt în mod natural violatori” sunt niște fasciști ai patriarhatului, cunoscuți ca MRA, o grupare foarte puternică și influentă, care încearcă să distrugă feminismul.)

Asta arată o încercare disperată de a minimaliza agresiunea nazistă pentru că prezentarea ei ca atare ar duce spre concluzia că aceasta a fost o politică de stat, iar soldații naziști au fost agenții care au implementat acestă politică. Și atunci statul capitalist german ar trebui să răspundă. Și pentru ce-a făcut în trecut, și pentru ce face în prezent.

Deși violențele sexuale poartă o dimensiune foarte clară a opresiunii de gen – prin faptul că au fost comise de bărbaţi împotriva femeilor -, opresiunea de gen nu poate fi folosită cu scopul de a învălui în ceață violența-ca-politică-fascistă împotriva populației civile din estul Europei, așa cum fac aceste studii. Opresiunea de gen nu poate fi singuralizată pentru a arunca într-un plan secundar dimensiunea imperialistă a sistemului de sclavie sexuală, pentru că, în mod specific în estul Europei, teroarea şi sclavia sexuale au făcut parte dintr-o politică de stat care a folosit opresiunea de gen ca mecanism, nu ca scop. Scopul era colonizarea populației. Fabricarea unei confuzii între scop şi mecanism are efectul (şi posibil, intenţia) de a masca tocmai existenţa sclaviei sexuale ca politică de stat impusă de imperiul nazist. Ceva tipic istoricilor occidentali.

Sclavia sexuală a avut două dimensiuni: organizată de Wehrmacht și „la liber”, ambele fiind legalizate, aprobate, acceptate și încurajate de statul german. Organizată însemna că femeile erau răpite și încarcerate în bordeluri militare, unde erau violate sistematic de soldații naziști ca „distracție de război”. La liber însemna că femeile erau violate și adeseori omorâte când naziştii invadau sate şi oraşe sau în timpul ocupaţiei militare.

Dovada că violarea femeilor a fost practic legalizată de reichul german vine din ordinul comandantului armatei germane ca soldații „să treacă pe la bordelurile militare” o dată pe săptămână. O altă realitate care arată că violarea femeilor din estul Europei era practic legalizată vine din realitatea că, din 17 milioane de soldați ai Wehrmacht, doar în jur de 5.000 au fost condamnați pentru „ofense morale” comise în special în vestul Europei, nu în Est. „Ofensa morală” nu era violarea sau/și uciderea femeilor sau fetelor, ci „pângărirea rasei ariene” prin contactul sexual cu o femeie/fată din rasele pe care naziștii le-au clasificat ca fiind „inferioare”.

Există doar câteva studii, traduse anterior, care arată, cu toate apologiile şi încercările de minimalizare, cum naziștii au folosit violul şi sclavia sexuală ca arme de colonizare și de distrugere a estului Europei și cum au impus prostituția ca industrie militară de război – capitalistă și patriarhală. Exploatarea sexuală a femeilor a fost asumată ca politică de stat de către imperiul nazist. După sfârșitul războiului, nu doar că această politică nu a fost condamnată de statele capitaliste occidentale, dar a fost acceptată, continuată și transformată sistematic într-o industrie capitalistă de mare forță (blocul socialist din est fiind ferit de tentaculele acesteia).

Marile „democraţii” occidentale au confirmat istoria comună pe care o împărtăşeau cu imperiul nazist, şi când, după al doilea război, au menţinut violul și sclavia sexuală ca arme instituţionalizate/militare de colonizare. Naziştii făcuseră un pas mai departe: l-au şi glorificat ca drept suprem al bărbaţilor şi l-au transformat în „distracţie militară”. Chiar și azi, politicieni și istorici de dreapta justifică și apără atrocitățile comise de naziși în estul Europei, promovând exact aceeași ideologie care a stat la baza comiterii lor: ei susțin cu o nemernicie totală că femeile au fost răpite de pe străzi și din case de naziștii invadatori și de poliția locală pentru a fi transformate în sclave sexuale pentru că pentru nazişti „toate femeile erau deja prostituate”, așa cum a susținut un istoric neoconservator din Germania. (Asta, în timp ce majoritatea istoricilor occidentali au recurs la toate artificiile de propagandă pentru a face apologia acestui imperiu, până când au reuşit să impună, cu ajutorul statelor, guvernelor, parlamentelor şi UE, minciuna transformată în istorie oficială că „Stalin a fost mai rău ca Hitler” – o poziție nu doar revizionistă ci și negaționistă, aşa cum explică acest istoric aici). 

Stigmatizarea şi criminalizarea victimelor naziștilor este acceptată și tolerată și azi pentru simplul motiv că ea face parte din ceea ce definește, istoric, valorile occidentale. Fără criminalizarea victimelor opresiunii sexuale a femeilor și copiilor încurajată de patriarhat, industria capitalistă a sclaviei sexuale nu ar fi posibilă.szoltany_06_22_41

Naziștii răpeau femei de pe stradă și din locuințe

Când armata nazistă invada o regiune – în special Polonia și URSS -, o haită de naziși, însoțiți și asistați de poliția locală (cu excepţia teritoriilor din URSS), efectua raiduri pe străzi și în casele oamenilor pentru a răpi femei și fete pe care le încarcerau cu forța în bordeluri militare. Există mărturii care arată că Gestapoul răpea fete evreice din ghetouri pentru a le folosi ca sclave sexuale. Aceasta e forma violenței de natură sexuală organizată explicit de statul imperiului nazist.

Dar atrocitățile erau generalizate și erau comise în voie de soldații naziști împotriva femeilor și fetelor din populațiile ocupate militar, cu aprobarea și încurajarea statului nazist. În Belarus, înainte de a le extermina pe femei, în special evreice, trupele SS și cele auxialiare (formate din naziști locali) le violau. În estul Ucrainei și în teritoriile ocupate din URSS, femeile erau torturate și violate, bătute în cuie și expuse în public pentru a răspândi teroarea în rândul populației. În special în regiunile unde populația îi susținea pe bolșevici, femeile care erau învățătoare sau profesoare erau spânzurate în public – o declarație politică foarte clară care arăta ura fanatică a naziștilor față de egalitatea femeilor și emanciparea populațiilor din estul Europei. În lagăre, femeile erau închise în bordeluri create de naziști pentru a-i „stimula” pe sclavii muncitori să muncească și mai mult. În lagăre, fetele erau violate și apoi ucise în voie de nazişti sau de gardieni. Există mărturii despre femei torturate de gardienii naziști și sfâșiate de câini în fața copilelor lor. Există mărturii despre femei violate în fața prizonierilor din lagărele de concentrare ca formă de pedepsire colectivă, aplicată de naziști prizonierilor nesupuși. Violența exprimată prin acte sexuale, în special împotriva femeilor evreice, a fost sistematică. Aceasta este explicația pentru care, la fel ca în Spania, foarte multe femei au intrat sau au format grupuri de partizani care au luptat alături de Armata Roșie împotriva invadatorilor naziști.

Mecanismul sclaviei: transformarea femeilor în obiecte

Violențele comise de naziști în teritoriile invadate și ocupate își au sursa în ideologia promovată de imperiul nazist: femeile erau considerate doar niște instrumente prin care bărbații arieni își perpetuau rasa (avorturile au fost interzise pentru femeile germane și efectuate cu forța pentru femeile din teritoriile ocupate) și afirmau gloria masculinității (prin masacrarea populațiilor cucerite și luarea în sclavie sexuală a femeilor și copiilor).

Modul în care statul nazist a instituționalizat condiția femeii în societatea nazistă a fost în concordanță deplină cu tradiția patriarhală capitalistă şi creştină – naziștii au mers doar un pas mai departe, atribuind acesteia o datorie patriotică: în societatea germană nazistă, femeia era tolerată doar ca instrument de reproducere și ca instrument sexual. Glorificarea masculinității de către naziști a fost posibilă prin reducerea femeilor la condiția de sclave ale bărbaţilor.

Modul în care statul nazist a conceput sclavia sexuală a femeilor în estul Europei este cel care care definește condiția femeii impusă de ideologia nazistă: femeia putea fi exploatată, în diverse moduri, pentru că era considerată un obiect.

Condiția de sclavă a fost impusă prin reducerea femeilor de către statul nazist la obiecte/instrumente. Acest lucru a fost explicit prevăzut de oficialii nazişti, inclusiv în documente, şi a fost admis în momentul în care naziştii au impus sistemul de sclavie sexuală prin extinderea bordelurilor militare în estul Europei. Potrivit ideologiei naziste, contactul sexual dintre femeile din estul Europei și bărbații germani era considerat „o pângărire” a „rasei stăpâne ariene” cu sângele „impurilor inferiori” din Europa de est. Prin urmare, pentru a putea instituţionaliza sclavia sexuală a femeilor, oficialii nazişti au recurs la următoarea metodă: naziştii au amendat această lege şi au stabilit că naziştii puteau lua în sclavie sexuală femei şi fete din est pentru că acestea nu trebuia să fie considerate fiinţe umane, ci doar nişte „obiecte”:

Raportul ofițerului medical șef din 1940 din Polonia ocupată spunea: ‘Interacțiunea cu curvele femeile nu trebuie văzută ca o activitate socială, care ar fi astfel interzisă prin decretul fuhrerurlui. Relațiile vizitatorilor (bărbaţii care le violau pe femei) cu prostituatele (femeile violate) au doar natura unei tranzacţii’”. „Relațiile curvelor [Dirnen] cu vizitatorii (adică violarea femeilor de către soldații naziști)” – o femeie era supusă violurilor repetate din partea a 20 sau 30 de bărbați pe zi – „au o natură materială și economică. Aceste relații nu au un impact social ca alte tipuri de relații, de exemplu, întâlnirea pe stradă, sau alte tipuri de întâlniri. Comunicarea socială presupune un anumit nivel de respect reciproc și o relație spirituală, iar acestea nu există în bordeluri”. 141 Raportul respectiv apare în original în acest documentar.

Seidler a scris că „sexul” din bordelurile militare între soldații naziști și femeile poloneze, ruse, grecoaice, franceze, iugoslave (și românce) nu era considerat „o relație socială”” – adică, soldații naziști nu considerau că interacționează cu ființe umane. Femeile abuzate astfel de naziști erau considerate „inferioare”. Toate femeile care erau abuzate și exploatate de naziști erau considerate „obiecte sexuale al căror rost era doar să fie folosite de germani”.

Limbajul oficialilor germani „curve sau dirnen” e tipic comportamentului bărbaților agresori care întotdeauna le criminalizează și le stigmatizează pe victimele lor.

Sclavia economică a femeilor care lua forma sexuală, prezentată de presă, de istorici și de limbajul de propagandă ca prostituție, exista în perioada dintre cele două războaie. Era limitată la anumite zone din anumite cartiere în marile orașe. A fost extinsă masiv de armata germană, așa cum s-a întâmplat și în Franța. Există încercări tipice de romantizare a acestei forme de sclavie, în special din partea celor care au interesul de a o igieniza, de a o normaliza și de a o extinde și mai mult decât deja e în prezent. Cei care au acest interes sunt cei care profită de pe urma exploatării sexuale a femeilor și fetelor. În 2009, astfel de pești, în general intelectuali de dreapta sau tineri frumoși, au elaborat un raport al unei comisii prezidențiale prin care au cerut liberalizarea și extinderea „prostituției”. Aceasta este poziția oficială a statului român care încearcă să normalizeze o practică în care toate instituțiile statului au fost complicii privaților care au beneficiat din înrobirea și exploatarea sexuală a femeilor și fetelor din România. Această realitate nu este niciodată rostită pentru că agresorii nu trebuie văzuți, iar toată atenția trebuie îndreptată către femei cu scopul criminalizării lor și mai brutale, al stigmatizării și al consolidrării opresiunii patriarhale, economice, politice și sociale la care sutn supuse toate femeile din România – fie că realizează asta, fie că nu, fie că au fost învățate să colaboreze la propria opresiue, fie că i se opun în diferite moduri. Diviziunea de clasă din România întotdeauna a avut o pronunțată natură patriarhală – au existat puține momente în ultima 100 de ani când femeile nu au fost tratate ca obiecte sau proprietăți.

images-3
Criminalul nazist Ion Antonescu şi stăpânul său imperial, Keitel. „Mareșalul Wilhem Keitel, șeful titular al forțelor armate ale Germaniei, a insistat în fața trupelor că „evreii și bolșevicii” (comuniştii) sunt dușmanii lor și că Wehrmacht trebuie să acționeze cu şi mai mare brutalitate împotriva lor. A cerut ca armata să-i absolve pe soldați în jurisdicția tribunalelor militare de atrocitățile pe care le comiteau împotriva civililor ruși. Această declarație le-a dat soldaților o licență de a ucide.”
odessa-massacre
“Între 1941-1942 trupele române şi germane au comis masacre împotriva evreilor şi romilor, ca parte a politicii imperiului nazist de exterminare a acestor oameni. Între 22 şi 24 octombrie 1941 şi 25 şi 30 octombrie 1941, în Odessa şi în oraşele şi satele din împrejurimi, cel puţin 30.000 de evrei au fost masacraţi de trupele române. Evreii au fost împuşcaţi sau arşi de vii. Doar în regiunea cuprinsă între râurile Dniestr şi Bug, trupele germane şi române au masacrat peste 100.000 de evrei, populaţie civilă.”

 Ambele politici – înfometare și sclavie sexuală – se regăsesc şi azi în mecanismele economice susținute din ce în ce mai vehement de clasele capitaliste din Occident, sub o formă igienizată și normalizată și sub diverse denumiri (FMI și economiștii sunt experți în inventarea celor mai sadice şi stupide denumiri, celebră fiind „terapia de șoc”).

Odată cu politica sistematică de normalizare a industriei sclaviei sexuale, au fost transformate și normele sociale pentru a permite convertirea mai ușoară a femeilor în sclave sexuale. Aceste norme dăinuie și azi și sunt promovate, cu cinism total, de susținătorii industriei „prostituției” și pornografiei, ca „emancipare sexuală”.

După al doilea război, în loc ca asemenea crime să fie condamnate, ele au fost preluate de statele occidentale, care au susținut o politică sistematică de normalizare a industriei prostituției, prin transformarea normelor sociale pentru a permite convertirea mai ușoară a femeilor în sclave sexuale. Aceste norme dăinuie şi azi, şi sunt promovate cu cinism total, de susținătorii industriei prostituției și pornografiei ca „emancipare sexuală” și chiar „egalitate de gen”.

Naziștii au înființat aproape 600 de lagăre de viol (cunoscute în limbajul agresorilor ca „bordeluri”) în urma invadării și ocupării Europei de est (în Franţa au înfiinţat 100), răpind femei de pe străzi și din casele lor, torturându-le și pedepsindu-le cu moartea, dacă nu se supuneau. Femeile din Rusia erau cel mai greu de capturat pentru că multe preferau să se sinucidă decât să ajungă într-un bordel. Astăzi, sunt vândute bărbaților ca „mărfuri exotice”.

Teroarea Albă (manifestarea fascistă a puterii claselor capitaliste) a fost oprită la Stalingrad cu șapte decenii în urmă, dar astăzi a îngenuncheat estul Europei. Victoria ei e totală: sute și sute de mii de femei din estul Europei sunt vândute în industria prostituției în vestul Europei și în cea locală, iar violarea lor în masă e prezentată şi glorificată ca distracție legitimă, atracție turistică sau bonus pentru încheierea unei afaceri. Niciodată, în mod fundamental, violarea femeilor nu a fost considerată o crimă în civilizaţia occidentală, care îşi arogă o supremaţie morală inexistentă asupra restului lumii; dimpotrivă, violul e văzut – şi apărat – şi azi ca privilegiu al bărbaţilor. Această realitate e simbolizată de numeroasele reprezentări ale “valorii europene” din inima acestei civilizaţii: răpirea şi violărea de către europeni a femeilor de pe teritoriile colonizate; o asemenea reprezentare se găsea şi pe mărcile germane inclusiv după al doilea război:

Europa-Statue-EU-Headquarters-Brusselswinston churchill building strasbourgamigoni_europa (Explicaţii foto: În primele două imagini, violarea femeilor de către europeni e prezentată ca un triumf pentru victime – aceste statui se află în Bruxelles în faţa Comisiei Europene şi în StrasbourgPictura clasică din a treia imagine e reprezentativă pentru modul în care răpirea şi violarea femeilor din teritoriile cucerite a fost ilustrată în artă de-a lungul secolelor, fără excepţie, de toţi artiştii europeni: victima nu e doar încântată de agresorul ei, ci chiar fericită pentru ce i se întâmplă. În numeroase picturi, apar şi simboluri creştine, încă o dovadă că această religie nu doar subscrie la violenţa patriarhală şi imperială împotriva femeilor, dar o şi consideră parte din identitatea sa. Aceste imagini sunt reprezentative pentru sadismul patriarhatului împotriva femeilor.) 

Violul e comercializat de industria capitalistă şi patriarhală a prostituției, ca mecanism prin care agresorii urmăresc să le impună femeilor condiția de proprietăți sau obiecte. Această condiție e singura pe care o pot tolera capitalismul și patriarhatul şi e unul dintre scopurile principale urmărite de Teroarea Albă. Această condiție e singura pe care o pot tolera capitalismul și patriarhatul şi e un scop al Terorii Albe.

Motivațiile colonialiste şi ideologice ale agresiunii naziste

În lupta pentru eliberarea clasei muncitoare de sub tirania capitalului și din opresiunea feudală, au existat sute de revoluţii, rebeliuni, răzmeriţe, dar cele mai importante mişcări de masă sunt trei – revoluţia împotriva sclaviei din Haiti, revoluţia împotriva capitalismului din Rusia şi comuna din Paris din Franţa. Singurele care au fost victorioase în scopurile pe care şi le-au propus au fost cea din Haiti şi cea din Rusia. Comuna din Paris a fost zdrobită, iar Revoluţia franceză a fost confiscată de burghezie care şi-a însuşit idealurile muncitorilor cu scopul de a le rupe de relaţia cu modul de producţie, de a le controla şi de a le folosi propagandistic pentru a „umaniza” chipul hidos al capitalismului. Din acest motiv revoluţia franceză e sărbătorită şi azi de acelaşi Occident care nu oboseşte niciodată să demonizeze revoluţia clasei muncitoare din Rusia. (Mulți istorici, universitari, politicieni, politologi, economiști etc chiar au tupeul să susţină că drepturile, obţinute doar ca concesii de muncitori, după nenumărate masacre şi crime comise împotriva lor de capitalişti şi de burghezi ar fi fost rezultatul luptei lor pentru drepturile omului). 

Revoluția rusă nu a comis destule „păcate” împotriva civilizației occidentale, însă cele care au stârnit o ură obsesivă din partea claselor capitaliste occidentale au fost în principal două – abolirea proprietății private asupra mijloacelor de reproducere a traiului și încercarea, materializată într-o mare măsură, de eliberare a femeilor din jugul criminal al patriarhatului. Cuvintele muncitorilor morţi de foame de pe străzile oraşelor din Rusia – „dreptul la viaţă e mai important decât proprietatea privată” – au sădit o panică incandescentă în minţile claselor capitaliste occidentale și din estul Europei, care doar s-a intensificat pe parcursul ultimului secol. 

E greu de spus care din cele două a stârnit cea mai mare ură din partea civilizației occidentale, dar am putea să ne facem o idee despre ce lovitură teribilă au primit acum 100 de ani clasele capitaliste din vest, dacă și azi politicienii din Occident atacă drepturile femeilor pentru că originea mișcării de eliberare a femeilor își are sursa în mișcarea comunistă; şi din acest motiv fac tot ce pot să le distrugă. Ura politicienilor capitaliști față de femei e la fel de intensă ca ura lor față de vocea pe care femeile și-au făcut-o auzită în timpul revoluției socialiste din Rusia. Aceeași voce s-a mai auzit în Europa și în teritoriile colonizate de europeni, dar a fost mereu sufocată imediat.

Această ură și-a găsit expresia cea mai brutală în al doilea război mondial. Acest război nu e niciodată prezentat ca ce a fost în realitate: cea mai masivă și brutală manifestare fasicismului, a Terorii Albe, contra-revoluționare, de dreapta, împotriva comunismului. Începutul acestui război a avut loc odată cu prima ofensivă a Terorii Albe împotriva Revoluției ruse, când statele occidentale au invadat cu zeci de mii de trupe Uniunea Sovietică, încercând să răstoarne guvernul socialist, să sugrume în fașă comunismul și să restaureze capitalismul (istoricii vorbesc doar de “războiul civil” din Rusia declanşat de teroarea albă împotriva comuniştilor, dar ascund mereu faptul că 14 state occidentale au invadat Uniunea Sovietică cu trupe pentru a susţine Teroarea Albă). Extinderea revoluţiei socialiste din Rusia ar fi fost fatală imperialismului occidental și claselor capitaliste din Europa. O altă fază a Terorii Albe a avut loc în Spania, avanpremiera celui de-al doilea război mondial, în timpul căreia Occidentul, fără nici o reținere, s-a situat de partea fasciștilor. Cel mult istoricii occidentali acceptă faptul că Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică cu intenția de a-și extinde imperiul, dar prea puțini se apropie de motivația ideologică a invadării URSS de către naziști, invazie care a fost acceptată, tolerată și finanțată de clasele capitaliste din Occident, până când armata roșie a pecetluit soarta nazismului la Stalingrad. După Stalingrad, agresiunile imperialiste din partea Occidentului împotriva țărilor pe care le sugrumă, pentru a putea menține puterea de regenerare a capitalului, au purtat cu ele o motivație ideologică al cărei scop nu a fost doar de a distruge orice rezistență – comunistă sau nu – din partea țărilor pe care le invadau sau ocupau, ci, la fel de important, de a sugruma în fașă „dușmanul din interior”: clasele muncitoare din propriile lor țări, din centrele de putere imperialiste din vest. Din acest motiv, orice mișcare împotriva nedreptăților capitaliste din Occident a fost atacată, distrusă sau subminată prin metode tipic fasciste. Teroarea Albă nu a încetat niciodată, nici în estul Europei, nici în Occident. Aici e sursa ideologică a ceea ce e cunoscut azi ca neoliberalism (care e doar o etapă de accelerare a fascismului), și simțit pe pielea lor de populațiile din țările capitaliste, din ce în ce mai brutal, sub forma de politici de deposedare totală de drepturile vitale (sărăcire în masă, cunoscută ca austeritate, privatizarea statului și impunerea treptată a guvernării private capitaliste).

După eșecul invaziei naziste împotriva URSS, istoricii occidentali au ascuns puternica natură ideologică a războaielor de exterminare purtate de Occident în țările, pe care nu le puteau subjuga altfel, sub discursul oficial al „sferelor de influență” între cele două puteri rivale din timpul războiului rece. Propaganda a demonizat comunismul, mergând până acolo că a transformat în „fapt istoric” propaganda nazistă din al doilea război mondial împotriva URSS (medalia primită de la criminalul de război, George W. Bush, de către istoricul mincinos, de dreapta, Robert Conquest, finanţat inclusiv de naziştii ucrainieni, vorbeşte de la sine despre folosirea istoriei ca armă de propagandă ideologică pentru capitalism şi imperialism; în vest cei mai respectabili istorici sunt care fac apologia mascată imperiului nazist, folosind ura de tip rasist a occidentalilor împotriva europenilor din est pentru a fabrica un Stalin mai rău decât Hitler, uitând mereu să menţioneze că Stalin a fost cel care a oprit imperiul nazist, în timp ce guvernele şi capitaliştii occidentale îl finanţau. Unii dintre aceşti istorici, cum ar fi Norman Davies merg până acolo încât exprimă poziţii negaţioniste).

Din motive propagandistice şi de imagine, nu din altele, clasele capitaliste din Occident au tolerat, cu mare dispreț, anumite concesii pe care au fost nevoite să le facă muncitorilor din țările lor – aceste concesii, (cunoscute ca „libertăţi civile şi democraţie”) sunt anulate cu rapiditate și sistematic începând din anii 1970 și merg chiar până la anularea votului universal sau pedepsirea oamenilor care votează împotriva intereselor capitalului, prin terorism economic (Rusia pentru referendumul din 1991, România, Bulgaria, Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Germania) sau prin războaie directe, imperialiste (Iugoslavia, estul Ucrainei). Nu e nimic nou aici, acesta e modul în care capitalismul se manifestă în mod firesc. Singura diferență e că acum a ajuns să se manifeste ca atare şi la el acasă, din ce în ce mai brutal. În țările colonizate de imperialiști, violența și teroarea capitalistă au fost mereu simțite din plin și fac parte din memoria colectivă a populațiilor locale. Capitalismul a comis nenumărate masacre în masă și genociduri împotriva oricui îi contesta expansiunea, fie că aceștia erau sau nu comuniști. Nici azi, aceste masacre nu sunt recunoscute de guvernele occidentale şi nici un guvern occidental nu a fost adus în fața justiției internaționale pentru comiterea lor (pentru prima dată abia acum a existat o condamnare la Haga a SUA, Marea Britanie şi Australia pentru masacrarea a milioane de comunişti în Indonezia în anii 1960, dar e doar o recunoaştere istorică fără ca vreun oficial din aceste ţări să fie condamnat).

Toate aceste agresiuni imperialiste au acelaşi element comun: cruzimea împotriva femeilor. În toate aceste masacre, elementele definitorii ale Terorii Albe – tortura, violul, exterminarea în masă a populații întregi, furtul copiilor, înrobirea și reducerea femeilor la condiția de proprietăți sau obiecte – se manifestă la fel, diferind doar în intensitate. Toate poartă cu ele ura pe care au simțit-o occidentalii acum 100 de ani față de intenția sovieticilor de a elibera femeile de patriarhat și de capitalism. Această ură se manifestă în toate politicile reacționare din statele capitaliste, cu o virulență din ce în ce mai mare, și încă și azi e exprimată la fel ca atunci când naziștii primeau binecuvântarea Papei și a celorlalte biserici creștine occidentale de a distruge comunismul.

Regenerarea imperiului nazist 

Dovada istorică pentru rândurile de mai sus vine din politica Occidentului de absolvire a armatei germane de crimele comise de naziști. Această absolvire a avut loc în timpul proceselor de la Nuremberg, când nu doar capitaliștii occidentali au fost protejați de justiția occidentală pentru colaborarea lor cu naziștii, și unii chiar “despăgubiți“, dar și Wehrmacht, armata Germaniei, a fost … absolvită de implicarea directă în crimele comise de naziști împotriva populațiilor din estul Europei (la fel, şi naziştii din Estul Europei, slugile reich-ului). Procurorii occidentali au stabilit atunci cel mult vinovății pentru crime mai puțin grave comise de Wehrmacht și au redus vinovăția în comiterea Holocaustului la participarea SS (doar o parte din liderii SS au fost condamnaţi iar cei mai importanţi ofiţeri ai lui Hitler au fost adăpostiţi de ţările occidentale).

O altă dovadă vine din faptul că aceste procese au mascat natura ideologică a invaziei imperiului nazist împotriva URSS, nici un nazist nu a fost condamnat pentru că a ucis comuniști, pentru că aceștia erau comuniști. O altă dovadă vine din faptul că cei mai mulți criminali de război naziști au fost scăpați de capitaliștii din occident, de armatele din occident și de bisericile creștine, mai ales de Vatican și au găsit refugiu în vest, unii făcând chiar cariere politice strălucite – cum a fost nazistul care a deținut două mandate succesive ca secretar general al ONU, sau şeful statului major din armata lui Hitler care a ajuns secretar general al NATO în 1961, alții colaborând cu serviciile occidentale pentru a ucide mii de oameni în atacuri teroriste comise în toată Europa de vest, decenii la rând după al doilea război mondial – și poate chiar și azi -, în timpul terorii albe împotriva mișcărilor socialiste din aceste țări, alții fiind susținuți atât de puternic de guvernele din Occident că au dictat organelor de propagandă de război psihologic ale SUA politica editorială, și au cerut congresului american să distrugă Iugoslavia, stabilind și liniile de atac care au fost respectate câteva decenii mai târziu, alții visând să bombardeze țările care au opus cea mai aprigă rezistență împotriva nazismului – Iugoslavia, estul Ucrainei sunt exemple vii în acest sens. O altă dovadă vine din faptul că atunci când Israelul l-a capturat și l-a condamnat la moarte pe Eichmann, vestea a fost primită cu protestele în capitalele occidentale.

O altă dovadă vine din faptul că o mare parte din cei mai bogați indivizi ai planetei din zilele noastre provin din familii de naziști sau care au colaborat cu naziștii. O altă dovadă și poate cea mai evidentă vine din reabilitatea fascismului și nazismului în Europa – de est și de vest – după distrugerea statelor socialiste din Europa de est. O altă dovadă, și poate cea mai edificatoare, vine din continuarea de către NATO a politicii imperiului nazist de colonizare și ocupare a spațiului din Europa de est și a Rusiei.  

Nu neapărat cea mai surprinzătoare, dar poate cea mai uluitoare dovadă vine din faptul că și azi, în Germania, armata lui Hitler, Wehrmacht, e asociată cu gloria Germaniei și e considerată „bijuteria spiritul german” (cam aceeași glorie de care se bucură și călăii altor guverne occidentale, „ucigaşii de elită”).

Germania de vest a fost continuatoarea Germaniei naziste, iar o mare parte din politicile imperialiste ale SUA sunt de fapt o acoperire pentru expansiunea imperială a intereselor capitaliştilor europeni, în special din Germania şi Marea Britanie. Chiar studiile făcute de germani azi arată că Germania de vest a fost continuatoarea celui de-al treilea reich, şi după înghiţirea Germaniei de est, a rămas continuatoarea celui de-al treilea reich: „76 la sută dintre oficialii ministerului de justiţie din Germania de vest, după război, erau nazişti, potivit unui studiu oficial care arată cum cei care au făcut parte din partidul nazist s-au protejat unii pe alţii multă vreme după ce al doilea război mondial s-a terminat. Ministerul de justiţie a fost instituţia cu cei mai mulţi nazişti. Unul dintre naziştii de frunte din acest minister al Germaniei de vest a fost Franz Massfeller, un oficial nazist care a participat la conferinţa de la Wannsee, unde s-a decis exterminarea evreilor. Acest nazist a lucrat în „democratica” RFG până în 1960. Un alt oficial de frunte, care şi-a păstrat funcţia în minister până în 1969, a fost Eduard Dreher, care în timpul guvernului nazist a fost procuror şi a condamnat foarte mulţi oameni la moarte pentru infracţiuni mărunte. După ministerul de justiţie, cei mai mulţi nazişti din RFG erau în diplomaţie, dar la fel de mulţi erau şi în ministerul de interne, finanţe”. Deşi unii se prefac surprinşi, toată lumea ştia de decenii că naziştii erau cei care ocupau poziţiile de frunte din RFG. Unul dintre aceştia, Hans Globke, care a făcut multă vreme parte din echipa lui Konrad Adenauer, primul cancelar post-război al Germaniei de vest, era cel care a participase la elaborarea legilor antisemite de la Nuremberg în anii 1930. (4)

În toate aceste studii, starea de beție a violatorilor e prezentată apropae ca o scuză – unele spun că bieții naziști se îmbătau crunt pentru a suporta mai ușor războiul. Războiul pe care trebuia să-l suporte bieții naziști însemna invadarea militară a unui sat sau oraș și ocuparea unei populații civile lipsită de apărare. Unele studii susțin chiar că naziștii foloseau alcoolul pentru a-și ușura vina de a viola femeile pe care le răpeau. Dar naziștii foloseau alcoolul pentru a viola cu și mai mare brutalitate și pentru a tortura, nu ca „medicament” pentru „conștiința” lor.

Concluzia studiului privind violenţa sexuală comisă de soldaţii reichului nazist în Europa de est arată că între capitalul de război şi cel de viol din zilele noastre legătura este directă: „Violenţa sexuală generalizată din societatea din America şi din alte societăţi pe timp de pace are legătură cu ce se întâmplă în conflictele armate. Seminţele violenţei sexuale sunt sădite acasă. Recent au fost publicate fotografii care arătau soldaţi americani torturând prizonieri irakieni. Ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Irak nu e rupt de ce se întâmplă în societatea din SUA. Ce s-a întâmplat în Europa de est în al doilea război mondial – când milioane de femei şi fete au fost victimele crimelor sexuale sadice şi violenţei sexuale – nu e rupt de ce se întâmplă cu noi, azi. Chiar şi pe timp de pace, violenţa sexuală şi non-sexuală, în special în Statele Unite, dar şi în restul lumii se poate vedea cu ochiul liber”.

note de subsol:

(1) sursă e studiul „Victims, Heroes, Survivors: Sexual violence on the Eastern front during World War II”, University of Minnesota, de Wendy Jo Gertjejanssen (Victime, Eroine şi Supravieţuitoare: Violenţa sexuală pe frontul de est în timpul celui de-al doilea război mondial)

(2) sursa este “Demistificarea Wehrmacht”, 2013 (care e tradus pe larg în partea a patra)

(3) sursa e Sexual Violence in Europe in World War II, 1939—1945” de Jeffrey Burds („Violenţa sexuală în Europa în cel de-al doilea război mondial, 1939-1945”, de Jeffrey Burds)

(4) articol publicat în octombrie 2016 în Financial Times

https://www.ft.com/content/3b5abe60-8efc-11e6-a72e-b428cb934b78

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s