„Fiecare Hans trebuie să aibă o micuţă Sabină” – mentalitatea din spatele sclaviei sexuale impusă de nazişti împotriva Europei de Est

Fascismul, ca politică de colonizare a Estului Europei

„Fiecare Hans trebuie să aibă o micuţă Sabină” – mentalitatea din spatele sclaviei sexuale impusă de nazişti împotriva Europei de Est

Prima parte: Fascismul, ca politică de colonizare a Estului Europei

A doua parte: Sclavia sexuală: metodă de colonizare a Europei de Est de către Germania nazistă

A treia parte: „Violul a fost conceptualizat ca un act fascist de dominație

A patra parte: „Anihilarea gurilor de prisos”: planul naziștilor de exterminare a populației din Estul Europei prin înfometare

A cincea parte: „Fiecare Hans trebuie să aibă o micuţă Sabină” – mentalitatea din spatele sclaviei sexuale impusă de nazişti împotriva Europei de Est

A şasea parte: Reverberaţiile sclaviei sexuale impuse de nazişti în Europa de est

A şaptea parte: Lublin 

Materialele anterioare din această serie arată care a fost perspectiva victimelor în privința agresiunii naziste. Acest material arată cum regimul fascist din Germania a conceput sclavia sexuală impusă de agresorii nazişti în Europa de est. Ce urmează sunt fragmente traduse dintr-un studiu publicat în 2013, intitulat „Violul ca armă de război: demistificarea armatei germane în al doilea război mondial”, semnat de A. Baumgarten. Conținutul parantezelor, marcate cu n.t. reprezintă comentariile mele.

j640x448-02997
Femeie dintr-un sat din Rusia înainte de a fi omorâtă de naziştii din Wehrmacht.
277
Soldaţii din Wehrmacht în timpul incendierii unui sat din Rusia.

Deși procesele de la Nuremberg au achitat armata germană Wehrmacht, absolvind-o crimele împotriva umanității pe motiv că nu ar fi participat direct la ele, și au stabilit că soldații germani erau vinovați de crime mai puțin grave, realitatea faptelor istorice e cu totul alta.         

Omer Bartov, un istoric al Wehrmacht, a dezvăluit faptul că armata germană nu a fost nici pe departe o organizație apolitică. Nu doar „niște mere stricate” din rândul soldaților au au comis uneori niște crime, oricum mai puțin grave (decât cele comise de SS), așa era percepția generală referitoare la Wehrmacht. Fotografiile prezentate la expoziție sunt dovezi în acest sens și ele documentează crimele comise de armata germană. Aceste fotografii arată numeroase atrocități pe soldații care le-au comis, iar apoi s-au pozat zâmbind încântați, lângă oamenii pe care îi masacraseră sau care erau încă în agonie. Fotografiile arată multe alte scene înfiorătoare. Mulți dintre acești soldați zâmbesc plini de mândrie și se pozează ca și cum ar fi în circumstanțe total firești. Atitudinea nonșalantă a soldaților scoate la iveală că ei nu au fost forțați să comită aceste crime, ci că au acționat din proprie voință, pentru că altfel nu ar fi dorit să le păstreze ca amintiri personale. Mulți dintre germanii care au venit să vadă expoziția nu au putut să accepte realitatea. Asta scoate la iveală cât de important e să dezvăluim crimele comise sub scutul onorabilității de Germania nazistă.

2010-02-08-18-40
Băieţi, îndoctrinaţi în nazism.

Wehrmachtul este considerată “bijuteria Germaniei” din timpul celui de-al doilea război mondial. Publicul a perceput armata germană ca pe o entitate separată de alte forțe militare – cum ar fi trupele SS, despre care se știa că au executat directivele politicii naziste. La începutul războiului, Wehrmachtul devenise o legendă în urma tacticilor sale de a susține atacuri de tip blitzkrieg. Onoarea cu care era învestită această forță armată a făcut ca ea să întruchipeze „superioritatea și disciplina germane”.

Comportamentul soldaților, identificat cu imaginea armatei, era unul dintre puține aspecte ale războiului, cu care mulți germani se mândreau, mai ales când erau confruntați cu consecințele genocidului și crimelor împotriva umanității comise de al treilea reich. (n.t.: Nu ar trebui să fie șocant pentru nimeni, și azi sunt numeroși germani care consideră că al treilea reich avea dreptul să invadeze, să ocupe și să distrugă estul Europei, din aceleași motive în care credeau și germanii din generațiile trecute – „superioritatea de rasă”).

Crimele Wehrmacht au produs o mare nedumerire în modul în care publicul german percepea armata pe care o respecta atât de mult. Ca ultim vestigiu care a restabilit încrederea în popor, Wehrmacht și-a pierdut prestigiul în urma acestei expoziții (n.t.: Această afirmație este îndoielnică pentru că azi armata germană se reînarmează, anul viitor bugetul pentru armată va fi dublat, iar statul german a trimis deja trupe în Siria, chiar împotriva legilor interne; asta arată încă o dată de ce Stalin a pus cerut fără succes Occidentului să dezarmeze Germania de vest).

Această demistificare a armatei germane a provocat o reacție ostilă din partea publicului, care a insistat că informațiile și fotografiile prezentate în cadrul expoziției ar fi fost false și că ar fi urmărit doar să transforme niște bărbați onorabili în ucigași. Fotografiile expuse au dovedit însă că realitatea din Wehrmacht era cu totul diferită de percepția care a fost menținută în legătură cu această armată în rândul publicului. Forțele germane armate au participat cu loialitate la războiul de rasă, din ce în ce mai brutal, dus de imperiul nazist împotriva estului Europei.

Istoricul imperialist Dieter Pohl a susținut că armata germană ar fi avut „suveranitatea” asupra Estului Europei, unde și-a stabilit și impus propria sa guvernare militară”, și pretinde, în ciuda tuturor dovezilor, că violențele comise de soldați nu ar fi făcut parte din politica de colonizare a Estului Europei, susținută de imperiul nazist. Faptele istorice arată că violența soldaților a fost un mecanism al colonizării.

Utopia imperiului nazist (nu era o utopie, ci o politică de stat în spiritul relațiilor tradiționale impuse de vestul Europei estului Europei, acest limbajul folosit în studiu denotă o apologie a imperiului nazist) prevedea ca între 30 și 50 de milioane de cetățeni sovietici să fie lichidați pentru a face loc colonizatorilor aduși din Germania, care ar fi urmat să ocupe teritoriile din est pentru a desăvârși reichul nazist. În același timp, pentru întreținerea armatei erau necesare provizii de hrană, care trebuia furată de la cetățenii sovietici și care a fost furată. Înfometarea și exterminarea a zeci de milioane de oameni era acceptată și considerată un obiectiv necesar. Acest concept a fost aplicat în special populației de evrei, prizonierilor de război și civililor (n.t.: cu o brutalitate care depășește toleranța minții umane mai ales pentru populațiile care erau suspectate că-i ajutau pe partizanii comuniști sau pe soldații Armatei Roșii). Evreii au fost separați și adesea uciși imediat ce trupele invadau o anumită zonă (n.t.: politica nazistă prevedea exterminarea totală a populației de evrei din Europa, și pentru că mulți revoluționari comuniști din Rusia erau evrei, făcând parte din clasele oprimate de regimul feudal anterior, fiind țărani și muncitori. Evreii au fost pedepsiți mai brutal de naziști, pentru că tradiția creștin-antisemită, milenară, din Europa, a făcut acceptabilă ura totală față de evrei chiar în rândul unor populații ocupate, cum a fost Polonia, nemaivorbind de țările care erau practic colonii naziste, cum au fost Ungaria și România. Și azi antisemitismul susținut de naziștii din Occident, din toate țările din estul Europei, dar și din Rusia, promovează în continuare propaganda Terorii Albe, care mistifică realitatea istorică și susține că nu muncitorii distruși de capitalism au fost la originea comunismului, ci doar evreii pe care îi acuză în mod halucinant că ar fi „inventat comunismul pentru a distruge civilizația”, ignorând cu desăvârșire rezistența de sute de ani a claselor oprimate împotriva capitaliștilor din toate țările capitaliste. Ca toate popoarele, unii evrei sunt capitaliști, alții sunt oprimați de capitaliști și implicit vor reacționa ca atare, însă antisemiții neagă din principiu existența claselor).

Execuțiile în masă prin împușcare au fost cea mai obișnuită formă de lichidare (a populațiilor civile). Prizonierii de război, care nu puteau munci, erau adesea uciși fie prin înfometare, fie prin expunerea la elementele naturii. Civilii au fost lăsați să moară de foame după ce armata germană le-a distrus casele și recoltele și nu le-a mai lăsat aproape nici o cale de a supraviețui.

wik_stalingrad_civilians-fleeing-the-destruction
Localnici din Stalingrad încercând să se adăpostească în timpul unui bombardament nazist.
j1371x976-06132
Nazişti încântaţi după ce au spânzurat partizani şi localnici dintr-un sat din est.
soldat_21
Soldat din Wehrmacht distrându-se în timpul inaziei naziste a Estului Europei.

Aceste crime au fost însoțite de violurile comise de soldații din Wehrmachtul împotriva femeilor și fetelor din rândul populațiilor civile.

Crimele comise de Wehrmacht au arătat câteva aspecte referitoare la modul de acțiune al germanilor împotriva estului Europei, în special cu privire la relațiile de natură sexuală. Modul în care Wehrmacht a tratat femeile și care au fost interacțiunile între diferitele etnii sunt chestiuni în special importante.

Se poate vedea cum ideea de „Rassenschande” – așa era definit de naziști actul ilegal al întreținerii de relații sexuale între persoane cu „sânge arian” și persoane cu „sânge non-arian” – a afectat în special modul în care armata germană a tratat femeile din populația civilă (ocupată). Analizarea sensului pe care naziștii l-au dat violului elucidează cum violul a fost folosit atât personal de soldați, cât și ca armă de război.

Diferenţa pe care armata germană o făcea între sexul consensual şi cel neconsensual – viol -, în timpul celui de-al doilea război mondial, oferă o comparaţie a modului în care erau tratate femeile pe care naziștii le considerau social acceptabile şi cele pe care le catalogau ca fiind „indezirabile”. Acest studiu este valabil pentru a analiza relaţiile sexuale într-un context global mai larg, de-a lungul timpului.

Politicile naziste, anterior anului 1939, aveau scopul de a conserva „sângele pur arian” şi efectiv au transformat femeile în obiecte care puteau fi folosite doar la reproducerea speciei. Aceste reguli în cele din urmă au fost modificate cu scopul de a-i satisface pe soldaţii de pe front care „meritau” să se poată „elibera de nevoile lor sexuale” pentru că „îndurau realităţile dure” ale războiului.

Odată cu diferența dintre modul în care naziștii le tratau pe femeile civile de pe frontul din Europa de est prin comparație cu modul în care le tratau pe femeile din Europa de vest, voi arăta și cum armata germană a stabilit bordeluri în lagărele de concentrare și pe front pentru a oferi femei, ca stimulente, soldaților și prizonierilor folosiți la muncă forțată.

Arăt și modul în care s-a desfășurat războiul de rasă, soldații germani atacând nu doar cu scopul de a distruge armata rivală, ci şi de a-şi impune dominaţia de rasă. După ce-au văzut cu ochii lor cum armata germană a distrus populațiile civile din teritoriile ocupate în URSS, Uniunea Sovietică a declanșat ocuparea Germaniei cu o sete de răzbunare foarte mare. Între 1945 și 1947, soldații din armata roșie au violat numeroase femei civile din Germania ocupată. Aceste acțiuni au fost cauzate de o varietate de factori, printre care mesajele de propagandă de pe front, alcool, și o dorință foarte mare de răzbunare. Populația germană a formulat modalități de a răspunde la violența sexuală, dar nu a putut opri cu totul voința soldaților sovietici. Arma care a fost folosită de Wehrmacht pentru a distruge estul Europei a fost implementată în aceeași manieră împotriva germanilor.

Războiul, genocidul şi violenţa sexuală sunt interconectate între ele într-un mod care nu permite tratarea lor separată”.

Mecanismele naziştilor de control asupra sexualităţii

Oscar Wilde a remarcat că (n.t.: în capitalism și în societățile de clasă patriarhale) „totul e despre sex, cu excepția sexului. Sexul e despre putere”. Liderii naziști au implementat mecanisme pentru a folosi sexualitatea în avantajul intereselor lor. Guvernul nazist a susținut poziții diamentral opuse față de „moralitatea” pe care o atribuia relațiilor sexuale, pentru că folosea sexualitatea pentru a-și atinge scopurile politice.

În primele faze ale domniei lor, cei din partidul nazist au impus legi care atribuiau moralitate sexualității, după sfârșitul perioadei Weimar. Naziștii au creat un mediu social şi politic în care masculinitatea era glorificată, iar feminitatea era suprimată.

j1200x897-05334
Şeful SS îşi lua copii cu el când vizita lagărele unde erau torturaţi şi exterminaţi oamenii capturaţi de nazişti. În imagine, Himmler alături de fata sa în timpul unei vizite la Dachau.
paris-france-city-of-love-under-german-nazi-occupation-german-men-with-french-women-70
Strip-teasul la origine a fost “dansul sclavelor sexuale”, astăzi e considerat o distracţie ca oricare alta pentru bărbaţi şi o cale prin care femeile sunt recrutate în sclavie sexuală. În imagine, femei sclave dansând goale pentru ofiţerii nazişti din Paris. Imaginea ilustrează ce înseamnă transformarea femeilor în obiecte şi faptul că în secolul 21 foarte mulţi bărbaţi nu vor vedea nimic greşit aici spune foarte mult despre ordinea socială impusă de capitalism.

Femeile au fost supuse restricțiilor, au fost reduse la sfera domestică și au fost considerate obiecte folositoare doar pentru a procrea. Restricţionând implicarea femeilor în societate, naziştii au consolidat o cultură a misoginiei care a fost dusă de soldați și pe front. Modul în care s-a desfășurat războiul împotriva Estului Europei a dus la schimbări în regulile naziștilor. Regimul nazist era marcat de contradicții (n.t.: fiind un regim capitalist, nu „socialist”, așa sum susțin cei care promovează fascismul), pozițiile sale în privința relațiilor sexuale erau contradictorii și mereu în schimbare, și multe dintre aceste contradicții au apărut după ce naziștii au declanșat al doilea război mondial.

Când naziştii au ajuns la putere, au introdus mai multe legi pentru a restaura „moralitatea naţiunii”. În februarie 1933, hotelurile şi locurile unde se ştia că se practica prostituţia au fost interzise pentru o scurtă perioadă de timp. Au fost introduse legi care limitau nudismul şi alte apariţii obscene, scrieri şi ilustraţii. Aceste directive au fost implementate ca modalitate de control asupra societății şi pentru a susţine politicile naziste care urmăreau limitarea „înmulțirii indezirabilor” şi reproducerea „arienilor”. (n.t.: ulterior naziștii nu doar că au transformat sclavia sexuală a femeilor din est în politică de stat, dar în Germania, statul nazist și-a însușit chiar o industrie a pornografiei, care folosea inclusiv femei germane ca obiecte sexuale pentru bărbații germani. Acestea au fost primele începuturi ale prostituției și pornografiei ca industrii capitaliste, de masă, ulterior dezvoltate și extinse în vestul „democratic”, pentru că perpetuau ura față de femei și criminalizarea sexualității femeilor, dar și convertirea sexualității masculine în mod constant în violență din ce în ce mai mare împotriva femeilor. Mai jos acest studiu arată că naziștii practic au folosit sexualitatea controlată de stat și de capital pentru a mitui populația tânără din Germania și soldații de pe front).

O lege specială considera că era „o crimă împotriva rasei” dacă o persoană „ariană” avea relaţii sexuale cu o persoană „non-ariană” şi mai ales cu acei „evrei, negrotei, mongoli şi cu cei care aveau sânge de est-europeni”. Partidul nazist a preluat controlul sexualității și a modelat-o pentru a se potrivi agendei sale politice.

Căsătoria a fost o altă metodă de control exercitat asupra populației. Mesajele fabricate de guvern aveau scopul de a-i îndoctrina pe tineri în privința importanței pe care statul nazist o atașa reproducerii selective (doar a arienilor).

Biroul de politici de rasă al partidului nazist a emis următoarele porunci pe care tinerii erau obligați să le respecte când își alegeau un/o partener/ă:

Ține minte că ești german! Rămâi pur în spirit și minte.

Păstrează-ți corpul pur. Dacă (partenerul/a) se potrivește ereditar, nu rămâne celibatar.

Fiind german, îți vei alege o soție care are același sânge sau sânge apropiat.

Sănătatea e esențială. Fă cât mai mulți copii cu putinţă.”

Germanul ideal îşi putea onora astfel trupul şi moştenierea de rasă prin căsătorie şi prin producerea unui număr numeros de copii cu un partener care avea „sângele corect”.

xmas-tree-in-auschwitz-bloc-15
Brad de crăciun amplasat în blocul 15 din Auschwitz. Sadismul naziştilor mergea până acolo încât plasau brazi de crăciun, sărbătoare a creştinilor, în faţa celulelor evreilor pe care urmau să-i extermineze.
tumblr_noxfze2dxl1ut8ktco1_1280
Alt exemplu de sadism din partea naziştilor: banerul face reclamă trenurilor cu care erau deporataţi la moarte evreii (refugiaţii) şi prizonierii capturaţi de reichul german, operaţiunea e prezentată de nazişti ca “revitalizare” şi ca o aventură. Aceste bannere au fost amplasate în Paris.
concentration-camp-schwabmuenchen
Peste 4.000 de prizonieri care erau exploataţi ca sclavi în lagărul nazist de la Schwabmuenchen au fost arşi de vii înainte ca germanii să abandoneze lagărul, cu câteva ore înainte ca sovieticii să-l elibereze. Prizonierii care încercau să fugă erau împuşcaţi pe loc. În imagine se văd câţiva dintre cei executaţi.

Naziştii insistau asupra sângelui pentru ca o căsătorie să poată fi reușită. Hitler i-a sfătuit personal pe germani „să ţină cont de şi de strămoşii individului cu care se căsătoresc, şi nu doar de calităţile sale fizice”. Instituţia căsătoriei a servit ca mijloc prin care guverul nazist a controlat sexualitatea. Au fost stabilite mai multe politici cu scopul de a limita controlul civililor asupra trupurilor şi vieţii lor sexuale. În 1941, Heinrich Himmler a interzis orice formă de control al reproducerii, cu excepţia prezervativelor, care erau folositoare doar pentru „a-i proteja pe bărbaţi şi pe soldaţi” de bolile cu transmitere sexuală, pe front. Contracepţia a fost considerată „un viol asupra naturii” care „trăda sufletul fiecărei femei (ariene)”. Sexismul care însoţeşte aceste declaraţii este important petru a înţelege rolul atribuit femeii în societatea nazistă. Deposedându-le pe femei de dreptul fundamental de a fi oameni, naziştii le-au condamnat la un loc marginalizat în societate. Pentru ei, femeile erau doar niște mijloace prin care se puteau atinge anumite scopuri, niște instrumente şi obiecte, care erau folositoare doar pentru a procrea, şi cam atât. Drepturile femeilor în Germania au fost reduse şi mai mult odată cu interzicerea avortului şi cu ameninţarea unei pedepse foarte aspre pentru doctorii care continuau să efectueze aceste proceduri medicale (n.t.: asta arată încă o dată că interzicerea avortului înseamnă de fapt negarea accesului femeilor la asistență medicală). Directivele aspre ale reich-ului din primii ani au fost promovate ca „metodă de a curăţa societatea” și au fost primele semne ale unui guvern opresiv împotriva drepturilor femeilor.

“Femeia ideală” a naziștilor

Naziştii au stabilit un “ideal de femeie germană” şi au stabilit o nişă foarte îngustă pentru ea. Aceasta trebuia să fie o mamă bună şi un partener loial, cu un puternic simţ al datoriei morale (n.t.: adică o persoană foarte îndoctrinată, foarte supusă bărbaților, și foarte conservatoare și misogină). Această persoană avea dreptul la mișcare doar în spațiul domestic. Femeilor germane li s-a interzis să meargă la slujbe ca să-şi poată îndeplini rolul pe care reich-ul îl stabilise pentru ele. Restricţionarea spaţiului femeilor în societatea germană ne permite să înţelegem cum acestea au fost dezumanizate şi obiectificate nu doar în Germania, ci mai ales în est, de către armată. Tratamentul aplicat femeii „ariene” în societatea nazistă arată cum au fost tratate toate femeile în timpul celui de-al doilea război mondial de către naziști și fasciști.

O femeie ariană era respectată și respectabilă doar dacă îşi îndeplinea obligaţia morală de a reproduce, obligație stabilită de societatea nazistă. Femeia a fost transformată într-un instrument pentru a servi rasei ariene.

Mama germană era un bun preţios în ochii liderilor nazişti. Era o marfă care purta în pântec promisiunea următoarei generaţii. Un istoric nazist a emis următoarea cugetare: „pământul oferă hrana, femeia dă populaţia, iar bărbatul face acţiunea”. Aici se vede cât se poate de clar că femeile contau doar ca instrumente prin care se putea atinge scopul celor care aveau puterea reală: bărbaţii.

Maternității nu i s-a mai permis să fie o chestiune care ținea de viața privată a indivizilor: a fost transformată în serviciu public, pe care femeile ariene erau obligate să-l îndeplinească, pentru a mări rezervele de rasă.

Alfred Rosenberg, liderul nazist al departamentului pentru politică externă, a mers chiar atât de departe încât a spus că femeia fără copii nu era un membru „care-şi plătise total” „datoria” faţă de naţiune. Femeile care nu puteau face copii au fost stigmatizate şi învinovăţite pentru că nu aveau copii. Din moment ce singura contribuţie profitabilă pe care o putea avea femeia faţă de ţara ei era să facă un copil, acest tip de femeie a fost făcută să se simtă şi să fie lipsită de orice valoare în oricare alt aspect social. Femeile care îşi îndeplineau datoria față de naţiune erau considerate eroine naţionale. Mamele care produceau un anumit număr de copii primeau medalii: broz pentru 5 copii, argint pentru 6, şi aur pentru 7. Membrilor tineretului hitlerist li se cerea să se oprească şi să le salute pe stradă. Pentru naziști, contribuţiile mamelor erau la fel de importante cum erau şi cele ale soldaţilor de pe front.

Chiar și când încercau să glorifice rolul femeilor (de utere) în societatea nazistă, liderii naziști au putut face asta tot prin plasarea femeilor într-o categorie mereu inferioară în raport cu cea în care era plasat bărbatul eroic. Asta ilustrează foarte clar climatul misogin care exista în această societate, încă dinainte de declanșarea războiului, și care s-a înrăutățit considerabil după izbucnirea războiului.

Cultura de control a naziştilor a inventat și metode polițienești pentru „a păzi” moralitatea femeilor. Femeile au fost transformate în „vehicule de cea mai bună calitate şi în gardieni ai comportamentului moral”. Astfel populaţia germană a devenit un instrument care a primit sarcina de a supraveghea comportamentul naţional. Germanii trebuiau să încurajeze fericirea tuturor, prin renunţarea la fericirea personală, privată, pentru binele patriei/imperiului.

Virtuțile femeiești”, dictate de guvern, au fost strâns legate de ideea de auto-capitulare, care a fost feminizată şi prin urmare stigmatizată. Se insista foarte mult ca femeile să rămână caste şi să nu aibă relaţii sexuale cu nimeni altcineva în afară de soţii lor.

Profesorul Max von Gruber a susținut într-o carte, considerată un fel de lege, că „trebuie să stimăm şi să preţuim castitatea feminină ca un bun suprem naţional, pentru că în castitatea femeilor se află una dintre garanţiile noastre că noi suntem cu adevărat taţii copiilor noştri, că vom munci şi vom trudi doar pentru sângele nostru”. (n.t.: încă o dovadă că reducerea femeilor la condiția de proprietate înseamnă implicit că și copiii lor vor fi considerați tot proprietăți de către bărbați). Desigur, castitatea nu se aplica și bărbaţilor arieni. Castitatea trebuia să fie doar o virtute feminină care era impusă numai femeilor, ducând la şi mai multe constrângeri împotriva populației de femei în societatea nazistă. Un nazist a scris că „bărbatul îi datorează femeii puritatea sufletului; femeia îi datorează bărbatului puritatea trupului”.

În urma acestor idealuri fabricate de guvernul nazist, societatea s-a adaptat la ele și a început să impună femeilor să se conformeze imaginii de femeie ideală care a fost prescrisă de naziști. Doar 10 la sută dintre femei mai aveau voie să studieze la universitate. Femeile nu-și mai găseau slujbe pentru că nimeni nu le mai angaja. Cele care aveau funcții în guvern și în administrație au fost forțate și obligate să plece. Femeile au fost împinse tot mai mult să muncească doar acasă, în gospodării (n.t.: asta e încă o dovadă că regimul nazit era un regim capitalist, pentru că asigura profituri capitalului din munca neplătită a femeilor din gospodării).

Eine Besucherin betrachtet am Sonntag (14.01.2007) in der Gedenkstätte Ravensbrück in der Ausstellung «Sex-Zwangsarbeit in NS-Konzentrationslagern», eine Karte, auf der Standorte von Häftlings-Bordellen verzeichnet sind. Zwischen 1942 und 1945 sind nach Angaben der Stiftung Brandenburgische Gedenkstätten in zehn Konzentrationslagern weibliche Häftlinge zu sexueller Zwangsarbeit gezwungen wurden. Die meisten von ihnen kamen aus dem Frauen-KZ Ravensbrück bei Fürstenberg/Havel. Das Thema war im Jahr 2005 in Wien erstmals Gegenstand einer Ausstellung. Die Gedenkstätte Ravensbrück zeigt diese Schau jetzt in einer um zahlreiche Dokumente, Themenmappen, Hörstationen sowie filmische Zeitzeugen-Interviews erweiterten Fassung. Die Exposition ist bis zum 30. September 2007 in der Gedenkstätte in Fürstenberg/Havel zu sehen. (Internet: www.ravensbrueck.de). Foto: Nestor Bachmann dpa/lbn +++(c) dpa - Bildfunk+++
O parte din reţeaua de închisori-de-viol impuse de nazişti în al treilea reich.

După izbucnirea războiului, naziștii și-au adaptat politicile sexuale, schimbările fiind determinate de atacurile sexuale comise de armata nazistă împotriva populațiilor din Europa de est. Politicile naziștilor au culminat cu stabilirea de bordeluri în lagărele de concentrare și în unitățile militare. Înțelegând modul în care naziștii au controlat politicile de gen înainte de război, putem înțelege de ce tratamentul misogin împotriva multor femei din Europa de est, din partea armatei germane, a fost atât de brutal (n.t.: această poziție e foarte problematică pentru că represiunea de gen a fost un mecanism, nu un scop al imperiului nazist în războiul de colonizare al estului Europei, de ce e explicat în materialul următor. Singularizarea exclusivă a represiunii de gen este modul în care capitaliștii de azi încearcă să rupă această represiune de rolul ei economic care e determinant într-o măsură foarte importantă, esențialmente această singularizare prin deconectarea de scopul economic al represiunii e foarte periculoasă pentru că permite perpetuarea patriarhatului și a capitalismului).

Naziştii au creat un mediu în care toate femeile, chiar și cele pe care le „respectau” (n.t.: „respectau” aici înseamnă că nu le omorau și nu le violau), au fost reduse la și transformate în niște obiecte. Transformarea femeilor în obiecte explică și de ce interacțiunea naziștilor cu femeile „indezirabile/nerespectabile” (din Europa de est) a depășit orice limită a brutalității.

Hitler a cerut interzicerea prostituţiei din motive misogine – o vedea ca pe „o rușine la adresa umanității” (n.t.: comisă de femei, nu de bărbaţi, desigur, deși aceasta există pentru că bărbații o cer și o impun, la fel cum au dovedit și naziștii, de altfel). În primii ani ai conducerii reichului de către naziști, femeile prostituate au fost criminalizate, iar bordelurile au fost închise. Prostituţia stradală a fost atacată, femeile fiind arestate în masă, cu brutalitate. Dar, după izbucnirea războiului, statul nazist nu doar că a legalizat prostituţia, dar a preluat controlul asupra ei şi a prezentat-o populaţiei ca fiind o afacere sexuală. Toate prostituatele din Germania şi din ţările ocupate de armata nazistă au fost obligate să se înregistreze şi să muncească în bordeluri monitorizate de guvern, supervizate de poliţie şi de departamentul de sănătate. Aceste femei erau supuse unor examene invazive, la fiecare două săptămâni, pentru a preveni transmiterea de boli sexuale. Așadar, naziștii au schimbat imediat regulile când pentru regimul nazist a devenit convenabil să se folosească de prostituție pentru că era folositor și profitabil dominației sale.

Înainte de începerea războiului chiar, naziştii au început să încurajeze relaţiile sexuale pre- şi extra-maritale. În 1940 teoreticianul Herbert Marcuse a explorat cum nazismul a încurajat relaţiile ante-căsătorie şi pe cele din afara căsătoriei. A arătat că naziştii au încurajat aceste relaţii – „împingerea hoardelor de tineri şi tinere în tabere militare -, prin licenţa oferită elitei rasiale, prin acceptarea copiilor ilegitimi ca dovadă că acest comportament era considerat normal pentru arieni.

În 1935, chiar liderele federaţiei de fete germane au primit instrucţiuni să încurajeze, în secret, relaţiile sexuale între tineri. Partidul social-democrat a emis rapoarte similare privind promiscuitatea tinerilor hitlerişti în 1937. Susţinerea relaţiilor sexuale era în linie cu politica de natalitate a regimului. Îndepărtarea tabuului social asupra plăcerii sexuale s-a dovedit o altă metodă prin care cetăţenii au fost legaţi şi mai mult de autoritatea nazistă şi făcuţi să fie şi mai loiali naziştilor. Prin transformarea „satisfacţiei private într-un serviciu patriotic”, guvernul i-a răsplătit pe cetăţeni pentru că îşi îndeplineau poftele sexuale.

Chiar şi cei din cercul de apropiaţi ai lui Hitler erau faimoși pentru numeroasele lor relaţii extraconjugale. Cei mai proeminenţi dintre aceştia erau ministrul propagandei, Joseph Goebbels, care avea nenumărate amante, cea mai faimoasă fiind o actriţă de film din Cehia, Lida Baarova; Reichsfuhrer SS, Heinrich Himmler, care avea o aventură cu secretara sa; şi secretarul privat al lui Hitler, Martin Borman, care era căsătorit şi avea 9 copii, şi avea o relaţie extraconjugală cu o actriţă.

Acest concept că arienii aveau dreptul la orice femeie a fost înţeles literalmente şi a fost aplicat în zona de război. Era o procedură standard ca ofiţerii din armată să-i încurajeze pe soldaţi „să aibă activitate sexuală” (inclusiv să violeze). Ofiţerii le distribuiau prezervative. Unii soldaţi primeau chiar 12 prezervative pe lună. Asupra lor se exercitau presiuni de a avea relaţii sexuale în afara căsătoriei, pe front, din credinţa că asta avea să întărească moralul trupelor. Un soldat şi-a amint că i s-a spus: „Fiecare Hans trebuie să aibă o micuță Sabină” (n.t.: trimitere la răpirea şi violarea Sabinelor). (n.t.: „Un document din 1942 arată că Wehrmacht a cerut conducerii partidului nazist să implementeze o politică specială pe frontul de est în urma căreia aproximativ 750.000 de copii născuţi în urma relaţiilor sexuale dintre soldaţii germani şi femeile ruse în timpul ocupaţiei naziste să fie identificaţi ca germani şi luaţi în Germania cu forţa. Politica nu a putut fi implementată instituţional, dar armata estima că numărul de nou-născuţi rezultaţi în urma violurilor era „un beneficiu” foarte mare pentru că mărea „rasa ariană” şi nu „rasa inferioară a slavilor”. Această gândire se baza pe ideologia care susţinea că violurile comise de germani trebuia văzute ca fiind conforme cu o strategie militară mai largă prin care germanii încercau să-şi impună dominaţia asupra raselor „inferiorilor” şi asupra teritoriilor lor” — sursa aici e alt studiu: Pascale R . Bos, „Feminists Interpreting the Politics of Wartime: Rape” în Journal of Women in Culture and Society, 2006).

Pe front, a devenit evident că obţinerea de femei pentru activitatea sexuală a soldaţilor trebuia încurajată ca „sănătoasă şi normală” (n.t.: adică violarea femeilor din rândul populaţiei aflate sub ocupaţia nazistă era considerată firească de către regimul nazist). Pe frontul din est, regimul nazist nu a impus nici un fel de restricţie trupelor Wehrmacht şi celor din SS în privinţa comportamentului lor sexual”, dimpotrivă.

La începutul invadării URSS de către Germania, regimul nazist s-a temut că va pierde controlul asupra relaţiilor sexuale dintre soldaţii germani şi populaţia civilă. Temerea lor era în special ideologică, pentru că relaţiile intime dintre bărbaţii germani şi femeile „indezirabile” reprezentau „o ameninţare majoră faţă de prezervarea moştenirii biologice germane”. La o întâlnire a ofiţerilor SS din 1943, unii comandanţi au exprimat temerea că soldaţii SS şi Wehrmacht au încălcat legile împotriva „pângăririi rasei ariene”. Au estimat că jumătate din toţi soldaţii de pe frontul de est au avut „relaţii sexuale indezirabile cu femei etnice străine” (n.t.: adică jumătate din cei 3 milioane de soldaţi care au participat la invazia URSS au violat femei şi copii din rândul populaţiei atacate).

Chiar şi autorităţile naziste au documentat violuri, violuri în grup, luarea unor femei ca sclave sexuale, torturarea sexuală a femeilor şi forţarea femeilor în prostituţie de către soldaţii şi ofiţerii germani.

lviv_pogrom_june_-_july_1941
Imagine surprinsă în timpul pogromului din Lvov, iubie 1941, imediat după ce SS a fost primit cu braţele descise de populaţia din acest oraş.

Violul, comis de soldaţii germani împotriva femeilor din teritoriile din estul Europei aflate sub ocupaţie nazistă, nu era considerat o crimă sexuală, spre deosebire de violul comis de soldaţii germani în teritoriile ocupate din vestul Europei. Mulţi germani credeau că populaţiile din estul Europei trebuia să fie cucerite total şi făcute să dispară total. În perspectiva nazistă, „rasele inferioare” ocupau un teritoriu valoros şi resurse valoroase care ar fi trebuit să aparţină rasei ariene, pentru că aceasta le merita, întrucât acesta era „drepul ei natural” de „rasă superioară”. Prin urmare, modul în care naziştii au dus războiul în teritoriile din Europa de est a depăşit orice limită a cruzimii. Oraşe întregi au fost rase de pe faţa pământului şi transformate în ruine. Soldaţii nazişti s-au dezlănţuit împotriva populaţiei civile, în special, cu o cruzime de nedescris şi de neimaginat pentru localnicii din estul Europei.

Decretul Barbarossa a fost emis pe 13 mai 1941 şi a încurajat implicit acest comportament. Prevedea că tribunalele militare naziste din estul Europei nu aveau voie să pedepsească nici un soldat german pentru comiterea unor crime împotriva civililor din est sau prizonierilor de război. Asta a fost practic o licenţă de a exercita o violenţă extremă împotriva populaţiilor din est, iar armata germană a declanșat un război care a redefinit sensul brutalităţii.

Atacurile sexuale din est nu au avut doar scopul de a satisface poftele sexuale ale soldaţilor; au fost folosite mai ales ca armă de război. Violul, violul în grup și tortura sexuală au făcut parte din mentalitatea care a stat la baza războiului dus de Germania împotriva Europei de est.

Capitularea sexuală” a femeilor de pe teritoriile inamice a fost considerată o formă de cucerirea a acestor naţiuni. Violul se putea finaliza cu uciderea victimei şi implica de multe ori şi mutilarea trupului femeii, petru a mări groaza și teroarea în rândul populaţiei. Adesea, bărbaţii nazişti tăiau sânii femeilor pe care le violau sau le băteau în cuie, pe scânduri, condamnându-le la o moarte lentă şi cât se poate de crudă. Sensul politic al acestor acțiuni era ca germanii să arate că au furat identitatea şi feminitatea femeilor care le cădeau victime. Tortura sexuală a fost o metodă prin care naziştii doreau să-şi afirme puterea (asupra unor femei neînarmate) şi o modalitate de a transmite anumite mesaje populației aflate sub ocupație. Prin aceste acte comise împotriva populației civile, germanii transmiteau armatei sovietice că nu mai putea proteja populația civilă. Astfel, violența sexuală comisă de naziști se dorea a semnifica o totală înfrângere a populației masculine de pe teritoriile invadate și ocupate.

Bordelurile militare

Bordelurile pentru soldați au fost înființate ca organizații susținute și controlate de guvernul nazist și de armată. Faptul că asemenea entități au fost stabilite arată cât de mare era importanța pe care naziștii o atașau raporturilor sexuale și arată gloria de care se bucurau bărbații în nazism, fiind considerați ca aparținând unui sex superior, nu doar unei rase superioare. Mulți din elita nazistă au pledat pentru stabilirea de bordeluri militare. Heinrich Himmler credea că erau necesare ca soldatul să performeze bine pe front. Comandantul suprem al armatei, Walther von Brauchitsch, gândea la fel.

Ministerul de interne al reichului a emis două directive, în septembrie 1939 și martie 1940 pentru a stabili bordeluri supravegheate în tot reichul și în teritoriile cucerite. În unele zone, armata a preluat bordelurile care existau deja, în altele au creat unele noi. Tipul de femei recrutate diferea de la zonă la zonă. În est, forțele de comandă ale Wehrmacht forțau femeile din zonele de război, și multe dintre aceste femei nu erau ceea ce naziștii defineau ca ariene. Pe măsură ce războiul înainta, preocuparea față de relațiile cu inferiorii devenea mai mică. În 1942, Heinrich Himmler a susținut relațiile sexuale cu femei străine etnic, din vestul Europei, dacă aveau loc în afara atașamentului personal și a reproducerii. În privința estului Europei, naziștii vedeau lucrurile cu totul atlfel – atacurile sexuale nu erau o preocupare pentru armată, care chiar le încuraja.

Bordelurile militare germane au format o mare parte din experiența de război a soldatului german.

Un alt motiv pentru care liderii naziști le susțineau inclusiv în Germania e că guvernul le controla strict. Salon Kitty din Berlin e un exemplu al nivelului de implicare a regimului în aceste localuri. Reinhard Heydrich a creat „salonul” ca loc de distracție pentru importanți oaspeți ai guvernului din străinătate și oameni importanți din partidul nazist. A plantat microfoane și le-a antrenat pe femei să extragă informații de la oaspeții care mergeau la bordel. Dacă acești bărbați vorbeau despre secrete valoaroase, guvernul se folosea de aceste informații. Deși nu a avut mare succes, arată cum naziștii manipulau sexul pentru a-și atinge scopurile.

Bordelurile din lagărele de concentrare

Liderii naziști erau atât de obsedați de manipularea sexualității, că au implementat un sistem de bordeluri și în lagărele de concentrare, unde prizonierii, sclavi muncitori, care care nu erau evrei, erau „răsplătiți” cu „vizite”. În vara lui 1941, șeful SS Heinrich Himmler a vizitat lagărul de concentrare Mauthausen și carierele unde prizonierii lucrau pentru a extrage granit. În urma acestei vizite, Himmler a ordonat stabilirea a două bordeluri care au fost deschise în vara lui 1942.

Liderii naziști foloseau aceste bordeluri pentru a oferi stimulente pentru muncitori. De la începutul războiului munca forțată devenise din ce în ce mai importantă pentru economia Germaniei, iar planurile de refacere a orașelor Berlin, Hamburg, Munich, Linz și Weimar cereau cantități mari de granit. Naziștii credeau că acest sistem de „stimulente” va duce la creșterea producției. Astfel, între 1942 și 1945, 10 lagăre bordeluri au fost stabilite în lagăre, inclusiv în Flossenbürg, Buchenwald, Auscwitz-Monowitz și Dachau.

E important să reținem importanța pe care liderii naziști o plasau asupra asigurării de stimultente prin sex. S-ar putea crede că rațiile mai mari de mâncare, un tratament mai bun sau chiar și o eliberare ar fi fost un stimulent mai mare pentru prizonieri în condițiile extreme din lagăre. În lupta pentru supraviețuire, dorința sexuală a unei personae e de obicei nu e în prima linie. Faptul că naziștii s-au străduit să organizeze un sistem de bordeluri sugerează cât de obsedați erau de sexualitate. Credeau că dacă controlau sexul vor putea crește producția din partea muncitorilor-sclavi.

Cu o eficiență grotească, administratorii SS ai bordelurilor din lagăre le trimiteau uneori facturile pentru bordel familiilor prizonierilor pentru a plăti „serviciile prestate” față de prizonier în bordel.

Existența unei femei forțate în bordelul din lagăr era o experiență cu totul diferită față de cea a unui prizonier obișunuit. La sosirea unui nou grup de femei, avea loc o selecție. Femeile erau trimise apoi la laborator pentru a fi sterilizate. Acest proces era extrem de dureros și de multe ori le era fatal. Dr. Clauberg a fost pus la conducerea acestui proces la Auschwitz, unde a experimentat pe femei cel mai eficient mod de a administra sterilizare în masă. După ce a testat mai multe metode, a dezvoltat o substanță caustică pe care o injecta în uterul femeii pentru a opri ovulația. După acest proces traumatizant, femeile erau trimise în bordel.

Bordelurile din lagăr aveau setul lor unic de terori. În cazul Danielei din „House of dolls” („Casa păpușilor”), dacă o fată primea trei rapoarte negative de la cei care o violau, era ucisă”.

Aceste plângeri din partea violatorilor erau numite „păcatul indiferenței” și era ceva luat foarte în serios de naziști, care considerau că bărbații satisfăcuți munceau bine, în speranța că vor mai primi vizite la bordel. De obicei, în aceste bordeluri anumite ore din zi erau dedicate „datoriei de distracție”.

soviet hostages hanged by german army
Cetăţeni sovietici spânzuraţi de nazişti în estul Europei.

j900x695-09587

Noaptea, violatori; ziua, ucigași

Partidul german îl glorifica pe bărbatul german. Chiar și prizonierii considerați inferiori erau glorificați pentru abilitatea lor de a aduce o contribuție valoroasă regimului nazist. Tratamentul femeilor în aceste bordeluri ilustrează misoginia extremă, care a dus la transformarea femeilor în obiecte folosite pentru a mitui bărbații să muncească mai greu.

Bordelurile din lagăre dovedesc și că elementele sexuale erau o parte integrală din război și genocid.

Naziștii au separat sexul de sentiment (n.t.: politică de depersonalizare și a violatorilor și a victimelor) odată cu impunerea bordelurilor. Această separare era văzută pe front în abilitatea soldatului de a viola o femeie străină noaptea și de a ucide a doua zi. Bărbații germani erau capabili să violeze noaptea și să ucidă a doua zi din cauza modului în care naziștii le-au dezumanizat pe femei.

Regimul nazist s-a portretizat pe sine ca gardian al moralității cu scopul de a mitui populația prin afirmarea importanței plăcerii sexuale. Dualitata și ambiguitatea acestei poziții a servit scopurilor partidului nazist pe toate planurile. Prin impunerea unui comportament moral, partidul s-a stabilit ferm ca un lider puternic în ochii populației conservatoare. Această mască s-a schimbat cu avansul războiului, însă. Odată cu conflictul mondial, „câștigurile sexuale” au devenit social acceptabile și chiar încurajate. Pe parcursul acestor schimbări, femeile au rămas sexul inferior în ochii naziștilor și au fost folosite pentru a servi bărbaților. Acest comportament ne permite să vedem și să înțelegem experiența unei femei în cadrul unui stat nazist.

După înfrângerea de către sovietici a naziștilor, femeile forțate să fie sclave sexuale în bordelurile militare ale Wehrmacht și SS au început să ducă o luptă cu guvernul german pentru a obține reparații care să compenseze o infimă parte din teroarea la care au fost supuse. Dar nu au avut câștig de cauză pentru că guvernul german post-război le-a spus sec că faptul că au fost răpite și încarcerate în bordeluri e irelevant pentru că „au fost prostituate” (statut care le fusese atribuit femeilor de către naziști) iar „munca” lor (adică faptul că au fost supuse violurilor repetate) ar fi avut o „o natură voluntară”. Adică naziștii post-război considerau că dacă aceste femei nu s-au sinucis, au fost încarcerate în lagărele de viol pentru că așa ar fi dorit ele. Această mentalitate – natura voluntară a violării unei femei – constituie o parte fundamentală din propaganda peștilor și violatorilor de azi de liberalizare și expansiune a industriei sclaviei sexuale a femeilor.

Practic, guvernele occidentale și cel al Germaniei de vest le-a condamant din nou pe aceste femei, legal, pentru că au fost violate în mod repetat de soldații din Wehrmacht, de Gestapo și de cei din SS.

Alte prizoniere, temându-se că vor fi stigmatizate și fiind deja batjocorite de ceilalți prizonieri, au tăcut. Foarte multe femei s-au sinucis după război din cauza traumelor.

soldat_19
Soldaţi din Wehrmacht în timpul războiului de colonizare a Estului Europei.
images-2
Acest biped, un american, e cel care conduce “vice”, un trust media care susţine nazişti, fascişti, misogini, clasa capitalistă, politicile de colonizare ale Europei de est, şi mai ales capitalul de viol şi capitalul de război. Această publicaţie încearcă să normalizeze în România violarea fetelor de către bărbaţi cu bani, pentru expansiunea industriei de sclavie sexuală; victimele pedofililor şi ale acestei industrii sunt prezentate de această publicaţie fascistă ca “lucrătoare sexuale”.

O dovadă și mai sinistră a modului în care țările occidentale au normalizat industria sclaviei sexuale impusă de naziști în al doilea război a fost faptul că violarea în masă a femeilor din lagărele de concentrare a fost romantizată în filme porno, și ca fantezii sexuale în filme artistice produse de oameni de cultură occidentali.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s