„Violul a fost conceptualizat ca un act fascist de dominație”

Fascismul, ca politică de colonizare a Estului Europei

Victimele sclaviei și terorii sexuale comise de naziști în Estul Europei:

Violul a fost conceptualizat ca un act fascist de dominație

Prima parte: Fascismul, ca politică de colonizare a Estului Europei

A doua parte: Sclavia sexuală: metodă de colonizare a Europei de Est de către Germania nazistă

A treia parte: „Violul a fost conceptualizat ca un act fascist de dominație

A patra parte: „Anihilarea gurilor de prisos”: planul naziștilor de exterminare a populației din Estul Europei prin înfometare

A cincea parte: „Fiecare Hans trebuie să aibă o micuţă Sabină” – mentalitatea din spatele sclaviei sexuale impusă de nazişti împotriva Europei de Est

A şasea parte: Reverberaţiile sclaviei sexuale impuse de nazişti în Europa de est

A şaptea parte: Lublin 

Un număr necunoscut de femei și fete, de ordinul milioanelor, au căzut victimele sclaviei sexuale și crimelor sexuale brutale, comise de armata de ocupație nazistă în estul Europei.

Istoricul Turkevich spune că memoriile de război, care nu au fost traduse niciodată, conțin „descrieri sfâșietoare ale ororilor comise de hoardele de invadatori. Numai o femeie poate simți bestialitatea acestor agresiuni, când o femeie, care era în durerile facerii, a fost prinsă și violată de doi soldați sadici fasciști. Numai o femeie poate înțelege agonia unei asemenea situații”. 

Germania, Wehrmacht, SS, poliția, conducerea nazistă și probabil birocrați germani “obișnuiți”, care au fost trimiși în estul Europei, au participat la impunerea unui sistem generalizat de violență sexuală, pe care l-au conceput ca politică de colonizare. Naziștii au profitat, cu sadism, de puterea pe care le-o dădea poziția de gardieni sau alte poziţii oficiale în teritoriile ocupate și în lagărele de concentrare naziste și au abuzat sexual de femei, fete, băieți și bărbați”.

Având rolul de soldați sau ofițeri, bărbații au îmbrățișat realitatea patriarhală care îl glorifica pe luptător, pentru că le permitea să comită abuzuri sub diverse pretexte. Și unele femei care făceau parte din aparatul nazist au copiat comportamentul bărbaților naziști”.

Bărbații înarmați au ales să-și exercite puterea și să subjuge femei și fete, fie violându-le în afara sistemului de sclavie sexuală, organizat de armată, fie violându-le, în interiorul acestui sistem, în bordeluri sau chiar pe străzi. În special în lagăre, umilința sexuală și tortura comise de agenții reichului erau realități de fiecare zi.

Războiul din Estul Europei a fost extrem de brutal, inclusiv în urma instigării și deciziei conștiente luate de Hitler și de liderii naziști de a duce un război de exterminare împotriva Uniunii Sovietice. Înarmați cu binecuvântarea lui Hitler și a șefilor armatei, soldații trimiși în Estul Europei aveau voie să comită „orice represalii împotriva locuitorilor din orașele și satele sovietice”.

j960x662-09646
The Economist în anii 1930: “Herr Hitler arată semne încurajatoare de om de stat”. Imaginea arată execuţia unor evrei, comisă de nazişti ucrainieni din SS lângă Ivangorod, în 1942. Această fotografie a fost trimisă prin poştă de pe frontul din est în Germania, dar a fost interceptată la un oficiu poştal de un membru al rezistenţei anti-naziste din Polonia care strângea dovezi ale crimelor comise de SS în Europa de est. Fotografia orginală a fost deţinută de Tadeusz Mazur şi Jerzy Tomaszewski şi acum se găseşte în Arhivele istorice din Varşovia. Pe spatele fotografiei era o inscripţie în germană care spunea: “Ucraina 1942, Operaţiunea Evreiască, Ivangorod.”

Istoricul Nina Tumarkin scrie că, în Estul Europei, germaniiau torturat și au asasinat civilii sub orice pretext. În privința violului… Nu aveau nevoie de nici un pretext pentru a viola”. Tumarkin a scris despre crimele comise de germani împotriva femeilor slave, care „au fost și victimele rasismului și ale urii extreme și fanatice, bazată ideologic pe ura față de comunism.

Nu doar că în Estul Europei violul comis de naziști nu era considerat o crimă, sau un atact brutal împotriva altei persoane, dar a fost o tactică instituțională a armatei și a fost folosit ca armă de terorizare a populației locale, de către germani, în teritoriile ocupate din Est. 

Credința bărbaților în „drepturile” lor sexuale și aroganța lor sexuală sunt legate de atitudinea general negativă a violatorilor față de femei și fete”.

Pe lângă faptul că au trecut prin ororile prin care au trecut, supraviețuitoarele sadismului sexual de pe frontul de est au avut de îndurat şi discriminarea comisă împotriva lor Sub-comisia Națiunilor Unite privind prevenirea discriminării și protecția minorităților a decis să șteargă orice document și referire istorică la violența sexuală și la conflictul armat din raportul său. Violența sexuală a fost omisă pentru că soldații germani s-au plâns față de guvernul lor, care a înaintat un protest la sub-comisia ONU şi a cerut să nu se menţioneze crimele sexuale comise de Wehrmacht şi SS.

Chiar și atunci când istoricii occidentali s-au apropiat de acest subiect, adesea au făcut-o cu iresponsabiliate și cu analize – dacă s-au obosit vreodată să facă analize – pline de ură față de femei. E o mascaradă că atât de multe cărți au fost scrise despre al doilea război mondial, dar atât de puțin s-a spus despre violarea femeilor din Est, până în anii 1990. Foarte puține cărți despre al doilea război și despre Holocaust au cuvântul „viol” la index și nici nu menționează că ar fi avut loc. Chiar și autorii, care au vorbit despre experiențele femeilor în această perioadă, au ignorat sau au negat această parte din suferința lor. Cumva reducerea la tăcere a supraviețuitoarelor a fost o atitudine generalizată printre istorici, sau poate prevalența violării femeilor inclusiv pe timp de pace le-a dat impresia că nu ar trebui să bage de seamă că această crimă împotriva femeilor a fost generalizată mai ales pe timp de război”. 

2b8813d500000578-3205754-image-a-69_1440145485446
O femeie evreică e atacată de ucrainienii din Lvov în timpul pogromului care a fost declanşat de naziştii locali din OUN-UPA imediat după intrarea trupelor naziste în Ucraina de vest (Galicia).

“În analizarea datelor, violența sexuală a avut loc pentru că bărbați înarmați, urmărind o agendă politică foarte clară, au avut puterea de a exploata femei și fete care nu se puteau apăra.  Acești bărbați naziști au violat femei pentru că victimele lor erau femei și prin urmare erau dușmanul lor. Asta a corespuns cu credințele lor sociale primite în urma formării lor într-o societate patriarhală, în care femeile erau văzute ca “inferioare” şi reduse la obiecte-proprietăţi. 

Armata germană a cucerit o populație de 68 de milioane de sovietici între 1941 și 1944, o populaţie formată din grupuri foarte diverse. Într-un război în care populația cucerită se confrunta nu doar cu cuceritorii în sensul tradițional, ci și cu un regim hotărât de la început să-i ia pe localnici în sclavie și să anihileze populația locală”, istoricul Müller spune că germanii au dezlănțuit un război de o cruzime și violență fără precedent, în care distincția dintre combatanți și non-combatanți dispăruse, și în care frontul era peste tot, un război total, fără egal în istoria bogată în conflicte brutale a europenilor.

Multe sate au fost complet rase de pe fața pământului. Adesea naziştii omorau localnici în masă pentru a aplica pedepse colective pentru susținerea partizanilor. Deși planificaseră să extermine total populațiile de evrei și de romi, germanii au acționat și împotriva slavilor în general, se pregătiseră de luptă așa cum spune istoricul Hannes Heer. Germanii și-au format o Kampfmoral, o mentalitate de luptă împotriva tuturor popoarelor din est. Erau foarte conștienți că politicile lor vor provoca moartea prin înfometare a milioane de civili slavi, fie ei evrei sau creștini ortodocși, precum și greutăți economice extreme pentru cei din Polonia și din alte ţări din est. Istoricul Gerhard Weinberg a spus că germanii plănuiseră ca în cele din urmă toate popoarele slave să dispară în timp.  În total, soldaţi şi civili, 27 de milioane de oameni din Uniunea Sovietică au pierit în războiul de colonizare a Estului Europei, iar cei care au supraviețuit au spus mereu cum, într-o anumită zi, germanii decideau să îi omoare pe toți evreii din satul sau orașul lor – această politică de exterminare e cunoscută ca Holocaustul tăcut, pentru că a fost ţinută multe decenii sub tăcere şi nu e recunoscută deplin nici azi.

Brownmiller a investigat modul în care Japonia și Germania, ca țări agresoare, au folosit violul ca tactică militară. Și modelul de agresiune german și cel japonez „au inclus, fără dubii, o exprimare fățișă a disprețului și a urii față de femei, ca parte a filosofiei generale a rasei stăpâne, precum și ca cel mai eficient mijloc de teroare”. Violulera o parte instrinsecă a acestei filosofii, și a fost conceptualizat chiar ca un act fascist de dominație.”

Cei din ierarhia armatei naziste nu doar că au ordonat – studiul susține contrariul în ciuda tuturor evidențelor – dar au și permis și au contribuit la formarea unei atmosfere în care acest tip de abuz să devină prevalent. “Pentru bărbații germani, care se credeau aparţinând unei „rase albe, superioare”, femeile din est erau şi mai „inferioare” decât erau femeile germane. Chiar şi dacă nu credeau în superioritatea ariană, soldaţii germani tot obiectificau femeile și tot le vedeau doar ca pe niște obiecte sexuale”.

“Crimele sexuale comise de armata germană în Estul Europei au fost lăsate nedocumenate, neînregistrate și ignorate. Cei din armata germană și din SS au condus și au folosit bordeluri militare conduse de stat în care femei și fete au fost încarcerate, au violat femei și fete de toate culturile, opțiunile politice și religiile, și au comis și alte crime sexuale sadice împotriva populațiilor din est.

iasi-pogrom-nazi-beats-woman
Nazişti din Iaşi, România, bat o femeie evreică pe stradă, în timpul pogromului împotriva evreilor din 1941.

Femeile și fetele au fost în primul rând și peste tot ținte ale violenței sexuale pentru că erau femei. Brownmiller a scris că “femeile au fost ţinta violului comis de soldaţii germani nu doar pentru că erau reprezentantele dușmanului, ci tocmai pentru că erau femei și prin urmare, erau dușmanul”. 

Naziştii au comis crime sexuale la fiecare pas 

În 2013, o expoziție care aducea pentru prima dată în atenția publicului crimele comise de Wehrmacht în estul Europei a stârnit „proteste încrâncenate în Germania, nu doar din partea organizațiilor naziste, ci și a publicului larg”. „Fotografiile expuse arătau o realiatate pe care istoricii din Germania și din Occident au ascuns-o timp de 70 de ani: între trupele de exterminare ale SS și Wehrmacht nu a existat în realitate nici o diferență”. (*)

Deși procesele de la Nuremberg au achitat armata germană Wehrmacht, absolvind-o crimele împotriva umanității, pe motiv că nu ar fi participat direct la ele, și au stabilit că soldații germani erau vinovați de „crime mai puțin grave”, realitatea faptelor istorice e cu totul alta. Omer Bartov, un istoric al Wehrmacht, a dezvăluit faptul că armata germană nu a fost nici pe departe o organizație apolitică. Nu doar „niște mere stricate” din rândul soldaților au comis „uneori” „niște crime”, care erau considerate „mai puțin grave” (decât cele comise de SS) – asta era percepția generală, referitoare la Wehrmacht. Fotografiile prezentate la expoziție sunt dovezi în acest sens și documentează crimele comise de armata germană. Aceste fotografii arată numeroase atrocități comise de soldații Wehrmacht, care s-au pozat, zâmbind încântați, lângă oamenii pe care îi masacraseră sau care erau încă în agonie. Fotografiile arată multe alte scene înfiorătoare. Mulți dintre acești soldați zâmbesc plini de mândrie și se pozează ca și cum ar fi în circumstanțe total firești. Atitudinea nonșalantă a soldaților scoate la iveală că ei nu au fost forțați să comită aceste crime, ci că au acționat din proprie voință, pentru că altfel nu ar fi dorit să le păstreze ca amintiri personale. Mulți dintre germanii care au venit să vadă expoziția nu au putut să accepte realitatea. Asta scoate la iveală cât de important e să dezvăluim crimele comise sub scutul onorabilității de către Germania nazistă.” (*) 

Câteva studii, foarte puține, conțin informații documentate despre cum armata germană a folosit violul ca armă de război în invadarea şi colonizarea estului Europei. Unul dintre aceste studii cere, aparent curajos, demistificarea Wehrmacht-ului care dăinuie şi azi în Germania. Dar, după ce prezintă atrocitățile și ororile comise de soldații germani împotriva populațiilor civile, în special din URSS, partea a doua a acestui studiu discută, în și mai multe detalii și mult mai personalizat, brutalitățile comise de armata sovietică în contra-ofensiva împotriva Germaniei naziste, pe teritoriul Germaniei. Spre deosebire de teroarea sexuală comisă de naziști împotriva populaţiilor din estul Europei, agresiunile sexuale comise de sovietici sunt ultra-mediatizate și foarte popularizate de decenii deja şi multă vreme au fost prezentate de istoricii, presa şi guvernele occidentale ca singurele violenţe sexuale care ar fi avut loc în al doilea război mondial (cu excepţia celor comise de armata japoneză).

Deşi cere demistificarea Wehrmacht pentru crimele sexuale ascunse până acum, acest studiu arată cât de șocant poate fi privilegiul de clasă al europenilor din vest și cât de mare poate fi disprețul lor față de Europa de est, chiar și din partea unor oameni care sunt conștienți de cele mai îngrozitoare crime comise vreodată în istoria omenirii de țara lor.

După ce prezintă atrocitățile naziste comise împotriva civililor sovietici, autorul își exprimă stupoarea că soldații din Armata Roșie au putut să se răzbune, după ce și-au găsit familiile arse de vii, torturate, ciopârțite sau îngropate de vii de naziști, și că n-au ajuns până la Berlin mânați de intenția nobilă de a se apuca imediat să reconstruiască Germania, imperiul care tocmai le invadase și exterminase familiile, care invadase URSS cu intenția declarată, ca politică de stat, de a înfometa 30-50 de milioane de sovietici și cu intenția de a transforma tot estul Europei într-o masă de sclavi (biomasă) a căror existență să fie permisă de naziști doar în măsura în care munceau pentru a-i îmbogăți și întreține.

Acest studiu vorbește, într-un mod aproape apologetic, de modul în care condițiile de la Stalingrad i-ar fi transformat pe soldații naziști în brute și mai violente decât îi antrenaseră comandanții lor să fie și decât îi îndoctrinase partidul nazist, dar cumva aceste condiții se evaporează și nu au nici un efect asupra soldaților sovietici care au rezistat nu doar iernii, ci și atacurilor naziștilor de o brutalitate nemaiîntâlnită până atunci în estul Europei. Dar până să ajungă la Stalingrad, naziștii au comis cele mai mari orori din istoria omenirii.

Faptul că răzbunările din partea soldaților sovietici au existat e deplorabil, faptul că femei din Germania le-au căzut victime e o crimă, care nu poate fi minimalizată sub scuza mereu invocată că „așa-i în război”. Dar a ignora complet condițiile care au determinat aceste crime din partea soldaților sovietici – care au vrut să-i sperie pe germani să nu le mai treacă vreodată prin cap să atace URSS – arată o aroganță europeană care se apropie de apologia crimelor comise de imperiul nazist. E ceva tipic comportamentului istoric al europenilor care întotdeauna s-au așteptat ca populațiile pe care ei le consideră „inferioare” să-i trateze cu deferență pe „stăpânii lor”. (În fond, europenii și azi îi pedepsesc pe foștii lor sclavi din Haiti pentru revoluția împotriva sclaviei de acum 200 de ani.)

nazi-pogrom
Nazişti atacă un evreu din Polonia, capturat ca sclav muncitor pentru industria din Germania.

Un alt studiu merge atât de departe încât minte că armata sovietică ar fi dat ordin ca soldații armatei roșii să violeze femeile civile din Germania. Asta, deși chiar acest studiu prezintă dovezi că ofiţerii sovietici mergeau până acolo că îi împuşcau pe agresorii din rândul unităților lor. Spre deosebire de statul nazist care a instigat, a aprobat şi a legalizat de facto violarea și sclavia sexuală a femeilor şi fetelor din teritoriile ocupate în est, guvernul URSS a înlocuit administraţia militară cu una civilă în Germania post-război, ca sancţiune pentru incapacitatea comandanţilor militari de a opri agresiunile împotriva civililor, a înăsprit sistematic pedepsele împotriva agresiunilor comise împotriva civililor, iar în 1949 a decretat că pentru asemenea crime pedeapsa era de 15 ani de muncă silnică pentru agresor. Poziţia guvernului sovietic e diametral opusă poziţiei statului nazist, care, nu doar că a fost peşte pentru violatorii din Werhrmacht şi SS, nu doar că a aprobat crimele şi teroarea sexuală dezlănţuită de aceştia în Europa de est, dar, chiar şi după război, a fost în poziţia să facă presiuni asupra guvernelor occidentale ca sistemul de sclavie sexuală şi violenţele sexuale comise împotriva femeilor din Est să fie muşamalizate. Din acest motiv aceste crime nu sunt nici azi cunoscute.

Numărul agresiunilor comise de sovietici în Germania a fost exagerat intenţionat de secretara lui Goebbels, aşa cum ea a şi recunoscut, menţionând că a premeditat exagerările cu scopul de a exacerba propaganda nazistă împotriva URSS. Timp de 70 de ani, această propagandă nazistă a fost prezentată ca „fapt istoric” de aproape toți istoricii – cu excepțiile câtorva istorici și profesori din occident care au îndurat stigmatizări și diabolizări uriașe. Nici unul dintre studiile citate în acest material nu a exprimat vreo îndoială asupra numărului de agresiuni preluat de la secretara lui Goebbels.

Prin contrast, studiile cuprinse în acest material minimalizează gigantica dimensiune a violenţei sexuale şi sclaviei sexuale – unele estimări vorbesc chiar de 10 milioane de femei – impuse de nazişi împotriva femeilor fără apărare din oraşele şi satele din Europa de est, şi a femeilor deportate şi încarcerate ca prizoniere în lagăre. Această minimalizare e efectuată prin estimări minuscule ale numărului victimelor, și mai ales prin contrapunerea constantă, și chiar obsesivă, a agresiunilor comise de naziști celor comise de sovietici în timpul contra-ofensivei armatei roşii împotriva armatelor hitleriste.

196d8vj67fhu0jpg
Acest poster publicat în SUA după război promovează propaganda nazistă împotriva Uniunii Sovietice. Tipic pentru mentalitatea occidentală aici nu e doar ura faţă de comunişti, ci şi modul în care violul e de fapt pretextul pentru a vinde o reprezentare tipică industriei pornografiei privind violenţa împotriva femeilor: deşi femeia e biciuită, torturată şi violată, posterul o arată zâmbind cu încântare. Acest poster relevă mentalitatea occidentală din spatele industriei pornografiei, unde victimele violenţelor sexuale sunt transformate în agenţi comerciali ai comercializării violenţei sexuale ca „plăcere”.

Asta aruncă ororile și barbaria naziștilor într-un plan al „faptului divers” și nu al unei politici de stat premeditate. Această contrapunere aruncă pe un plan secundar inclusiv victimele naziștilor și atrocitățile comise împotriva lor, pe care studiul în cauză pretinde că vrea să le dezvăluie, şi despre care admite că au fost ţinute ascunse 70 de ani. Această practică nu are intenția de a respecta realităţile istorice, ci comenzile impuse de revizionism – care merge până la negaționism, în cazul multor istorici – care are scopul de a inventa şi exagera crime comise de comunişti şi de a ascunde şi acoperi şi chiar şterge din istorie crimele, foarte documentate, comise de nazişti. Scopul acestor mistificări vine din politica occidentală de diabolizare a comunismului şi de raţionalizare a fascismului. Germanii nu și-au asumat niciodată răspunderea pentru crimele sexuale comise în Estul Europei, în timp ce sovieticii au condamnat violul comis de soldații lor.

“Ne era mereu frică de ‘Fritze.’”

Un singur studiu despre crimele sexuale comise de naziști în Europa de est respectă cronologia – care a jucat un rol determinant în evenimente – şi relaţia cauză-efect din timpul acestui război. Acest studiu, fără a face apologia crimelor comise de soldaţii sovietici, arată că pentru ei, contra-ofensiva spre Berlin devenise deja un război personal. În acest studiu, sunt redate mărturiile soldaţilor armatei roşii după ce-au văzut cu ochii lor ce-au lăsat în urmă naziştii în satele şi oraşele lor natale. Aceste mărturii sunt redate în mod corect, fără încercarea de a susţine că atrocităţile nemaipomenite până atunci în Estul Europei, comise de armata nazistă, le-ar fi dat dreptul sovieticilor să răspundă la fel împotriva civililor din Germania și din țările care i-au fost aliate.

Iată ce spune acest studiu:

Este imposibil să înțelegem violența sexuală comisă de sovietici în Germania și împotriva altor țări inamice din Europa Centrală şi de est, fără a înțelege experiența sovietică îngrozitoare din timpul războiului”.

Crimele sexuale au însoţit fiecare avans făcut de forţele Wehrmacht şi de aliaţii lor împotriva Europei de est”.

Până azi nu s-a făcut un studiu sistematic al violenţei sexuale comise de germani în teritoriile ocupate în Uniunea Sovietică. Dar toate dovezile care există indică o exploatare sexuală generalizată şi sistematică a femeilor sovietice, foarte adesea însoţită de brutalităţi”. (**)

Din cauză că atât de puțină documentare a fost făcută imediat după război, și atât de puțini au îndrăznit atunci să pună întrebări, multe astfel de crime împotriva femeilor au intrat în mormânt odată cu victimele și continuă să dispară în tăcere odată cu supraviețuitoarele. Cu toate acestea sunt destule mărturii pentru a putea arunca lumină asupra terorii la care au fost supuse femeile de naziști în Estul Europei: pe lângă dovezile importante extrase din memorii și relatări orale, există și dovezi ale violurilor în masă documentate chiar de tribunale, există rapoarte ale armatei germane, mărturii și interogatorii”.

the_holocaust_violence_sf118
Săteni din Rusia masacraţi de nazişti în timpul invadării URSS.

Violul este o experiență îngrozitoare care lasă asupra victimei urme și fizice și psihice pentru tot restul vieții. În război, violul adesea devine viol în grup, ceea ce îl face și mai traumatiant și mai letal. Femeile și fetele adesea se sinucid după ce au fost violate. Așa ceva era obișnuit pe frontul de est. Nu doar că nu mai suportau durerile fizice, dar trauma emoțională și psihologică de pe urma violului era uriașă”. Cu atât mai mult pentru acele femei care suferiseră violuri și în timpul războiului civil din Rusia, în urma Terorii Albe și a invaziei URSS de către armatele statelor occidentale care au încercat să dărâme guvernul socialist și să reinstaureze capitalismul.

Un profesor ucrainean a povestit că atunci când era copil în timpul războiului își amintește că a văzut cadavrul unei femei care fusese violată, împușcată și aruncată într-un tufiș în pădure. A văzut-o după ce germanii au plecat. Avea în jur de 20 de ani.

Era acolo, pe jumătate dezbrăcată, într-o baltă de sânge. Erau urme de gloanțe pe trupul ei. N-am putut uita niciodată. Între Kanev și Tybiltsi. Au aruncat-o din mașină. În februarie 1944… Aici în Moshni”.

Inteviu realizat în regiunea Cherkassy, Ucraina în august 1998: O femeie a povestit cum în timpul ocupației naziste o femeie mai tânără a fugit la comandantul german care stătea în casa ei să-i spună că soldații violau două femei în vârstă, care nu s-au ascuns:

-Erau soldați?

-Da, doi soldați au venit la casa vecinei unde știau că locuiește o fată tânără. Dar ea s-a ascuns în cuptor. Erau alte două femei bătrâne. Și pe acele femei…

– Kachaiut. Kachaiut [le-au violat].

Apoi femeile au fugit. Au fugit”.

O altă femeie din regiunea Cherkassy din Ucraina ne-a povestit că germanii le luau pe fete și pe femei, le duceau undeva, le torturau și le violau. E vorba de germani care căutau partizani în acel sat”.

Violurile erau un fenomen la ordinea zilei sub ocupația germană în satele din Ucraina.

Două femei cu care am vorbit ne-au spus de o femeie născută în 1928 care a fost răpită de doi germani, dusă pe un câmp și violată cu sălbăticie. Auzeau cum au torturat-o o lungă perioadă de timp. Avea 14 ani.

– Le băteau pe fete și le violau.

– A fost bine că ai noștri s-au ocupat de germani și i-au omorât.

– Germanii violau fete tinere.”

Femeile știau cât de distrugător poate fi violul, și știau că violul era o realitate în război. Femeile și fetele din Est trăiau într-o teroare constantă.

Când veneau germanii ne era foarte frică. Era foarte groaznic. Ne băgam sub pământ, ne ascundeam”.

[Germanii] erau atât de groaznici,” a spus un localnic.

Altul a spus că se ascundeau tot timpul și că fetele tinere se temeau cel mai tare.

O femeie ne-a spus că germanii veneau mai ales după fetele tinere.” A spus că a stat ascunsă în pivniță două săptămâni.

Altă femeie ne-a spus: “Ne era mereu frică de ‘Fritze.’” „Germanii năvăleau în sate noaptea să caute femei”.

Un bărbat își amintește: “Soldații erau beți, năvăleau din casă-n casă și căutau fete. Fete, femei. Mama mea avea 33 de ani și când îi auzea se ascundea mereu. N-au găsit-o niciodată. Se ascundea sub cuptor”.

Ca în toate teritoriile ocupate de germani, naziștii impuseseră legea marțială și nimeni nu avea voie să iasă noaptea pe stradă. Această măsură a facilitat violențele sexuale comise de naziști:

O femeie ne-a spus cum germanii vedeau ziua o fată și apoi noaptea cotrobăiau în toate casele după ea. O fată din satul Soviefka pe care o chema Olya a fost în această situație. S-a ascuns sub cuptor când i-a auzit venind. Germanii au intrat în casă și i-au spus mamei ei să le-o dea pe fată. Mama a refuzat. Germanii au împușcat-o”.

Noaptea ne ascundeam în sat. Stăteam toate într-o singură casă. Dar ne-au găsit. Au bătut la ușă. Deschide! Au intrat și s-au uitat după fetele cele mai tinere. Și ne-au luat. Mamele alergau după noi. Germanii țipau la ele. Au împușcat-o pe mătușa mea. Germanii o târau pe fata ei iar pe mătușă au împușcat-o”.

Oamenii își aminteau multe detalii și vorbeau cu ușurință despre frica pe care au trăit-o sub ocupație. În mod clar asta a făcut parte din viața lor de zi cu zi sub ocupația germană. Uneori poliția îi ghida pe germani, alteori se duceau singuri.

Femeile se murdăreau pe față ca să pară bătrâne și se prefăceau că au tuberculoză. Femeile foloseau sângele de la găini să pară că au menstruație.

russian_peasants
Ţărani din Rusia, fotografia datează dinainte de revoluţia muncitorilor din 1917.

Când armata nazistă se apropia de-o localitate, devenise rutină ca femeile și fetele să se ascundă în beciuri și pivnițe. Când au înțeles că germanii îi omorau pe evrei pe unde-i prindeau, și ei au început să se ascundă. Cei care nu aveau pivnițe, improvizau multe ascunzători.

Hărțuirea sexuală era un fenomen generalizat, femeile și fetele erau țintele umilințelor sexuale din partea celor care aveau putere asupra lor. Fenomenul venea din dorința ocupantului de a domina pe cineva care era într-o poziție slabă. Agresorul domina sexual o persoană pentru a obține un simț de putere și control. O femeie care a supraviețuit încarcerării într-un lagăr nazist spune: “Ofițerul SS a lovit atât de tare cu biciul, că pielea victimei a crăpat și cu fiecare lovitură și mai mult sânge țâșnea. Bărbatul a căzut la pământ. Țipa ca un animal și ne implora să-l ajutăm, dar nu puteam. Comandantul era foarte excitat, iar acel om a fost bătut până când comandantul a ejaculat.” (Heger, Pink Triangle, 55) Jurnalistul sovietic de război, Konstantin Simonov, a scris un articol numit „Lagărul de exterminare”. E vorba de partea unde erau închise femeile și erau păzite de femei din SS. Simonov a investigat dar nu a aflat numele femeii din SS pentru că toate îi spuneau Lagerseyerka (o adaptare a Lageraufseher, gardian de lagăr): Dimineața, la control, alegea o femeie dintre cele doar piele și os și epuizate și care încă mai era frumoasă, și își păstrase o aparență umană. Fără motiv, o lovea peste sâni. Victima se prăbușea la pământ. Lagerseyerka o lovea cu biciul în zona genitală și apoi cu partea metalică. Femeile nu se mai puteau ridica în picioare și se târau, lăsând în urma lor sânge. După două sau trei execuții de acest tip, femeile erau schilodite și mureau”.

Erika Buchmann, o prizonieră politică închisă la Ravensbrück, a povestit cum femeile erau obligate să facă paradă în pielea goală în fața ofițerilor din SS. Femeile care erau mai puțin drăguțe erau trimise la bordelurile pentru muncitori, cele mai drăguțe erau trimise la bordelul pentru Wehrmacht, și cele mai frumoase erau trimise la bordelul pentru SS”. Femeile erau inspectate în pielea goală de SS: „Parcă inspectau carne”. Frieda Frome, o supraviețuitoare evreică a scris despre cum femeile din lagărele din Lituania erau violate de germanii care veneau să caute bunuri de valoare în casele evreilor din ghetoul din Kaunas. “Fetele erau forțate să se dezbrace și să stea goale ca naziștii să se distreze”.

Imperiul nazist a decriminalizat violul pentru Estul Europei

Reichul nazist a emis mai multe ordine prin care tribunalele militare au primit instrucțiuni să ignore plângerile ucrainienilor, rușilor, celor din Belarus împotriva brutalităților comise de soldați și de ofițerii din armata germană.

Aceste ordine au fost emise de OKW și de OKH și erau compuse din patru seturi de instrucțiuni, dintre care trei le dădeau soldaților naziști libertăți foarte mari de a comite crime împotriva civililor sovietici:

1. Regulamentele privind activitățile Einsatzgruppen ale SS și SD, prin care aceste detașamente de asasini în masă, de elită, primeau ordinul să opereze fără nici o restricție în zonele ocupate și controlate de armata reichului. Aceste ordine au fost emise direct de comadantul lor Reinhard Heydrich.

2. Restricționarea jurisdicției militare (Die Einschränkung der Kriegsgerichtsbarkeit), care stipula că partizanii și civilii suspectați că îi ajutau pe aceștia trebuia să fie împușcați pe loc de armată, și că, dacă nici o persoană vinovată nu era găsită, măsuri de pedepsire colectivă trebuia luate împotriva populației civile din acea zonă.

3. „Ordinul comisarului” care cerea ca orice comisar politic al Armatei Roșii prins să fie împușcat pe loc.

4. Ordinul privind „liniile de comportament ale trupelor de ocupație în Rusia”, care ordona măsuri brutale împotriva bolșevicilor, agitatorilor, gherilelor (partizanilor), sabotorilor și evreilorși care ordona completa eliminare a oricărei forme de rezistență pasivă sau activă”.

Sub acoperirea acestor ordine, Wehrmacht și SS au făcut una cu pământul sute de sate și de orașe, au masacrat milioane de oameni (civili, non-combatanți) în Europa de est, împușcându-i, arzându-i de vii, sau prin înfomeare și expunere la elementele naturii. Truman Anderson scria că deja „nu mai era vorba doar de un război amarnic, fără nici o restricție, împotriva „Bolșevismului evreiesc”: armata germană duce o politică de ocupație brutală, care înseamnă moartea a milioane de civili sovietici și prizonieri de război.”

j1024x612-06540
Naziştii îndoctrinau copii de mici să moară pentru patrie şi pentru fuhrer, în imagine Goebbels şi un recrut minor în Wehrmacht. Băieţi foarte tineri au fost trimişi de nazişti inclusiv pe frontul de est, împotriva URSS. Ca mesaj politic, această imagine ilustrează ierharhia pe care patriarhatul o stabileşte în rândul populaţiei masculine.
birkenau01
O bunică şi trei nepoţi evrei capturaţi în Ungaria de naziştii lui Horthy şi trimişi la lagărul de exterminare din Auschwitz Birkenau.

Situația din Est era considerabil diferită de cea din Vest, sub ocupația nazistă. Ce era considerat o crimă și era pedepsit în Franța, de exemplu, nu era pedepsit în Est. Conducerea armatei nu vedea violul ca pe o crimă, ci ca pe o acțiune împotriva partizanilor sau altor dușmani sovietici.

Conducerea armatei germane a încurajat violarea femeilor și violențele de orice tip împotriva civililor din est. Mai mult, atitudinea față de violarea femeilor sau a fetelor în est era foarte diferită comparat cu atitudinea față de violarea unei fete de către un soldat german într-o țară ocupată din europa de vest. Ce ar fi putut fi văzut ca viol în vest nu era considerat viol în est. Regulile erau total diferite. Istoricul Bartov spune că „definirea crimelor se schimba chiar în funcție de perioadă și de locație. De exemplu, dacă naziștii îi jefuiau pe civili în Franța, era considera furt’, pe când, în Rusia, jefuirea civililor nu era deloc considerată o infracțiune; în Franța, violul ar fi putut fi definit ca ofensă morală’, în timp ce în Rusia părea cel mult o ofensă de rasă’”. Bartov a descoperit că violarea unei femei din Estul Europei nu era considerată o crimă pentru că „infractoarea (adică victima violului) deja „se culca cu dușmanul”. Bartov concluzionează că „prin urmare, jefuirea civililor ruși nu era numită prăduireși nu era condamnată de lege, iar violarea femeilor din Rusia nu era considerată ocrimă morală.’” Dimpotrivă, crimele sexuale erau considerate de naziști „cel mult, crime de rasăsau fraternizări’”.

Violarea femeilor a devenit o tactică militară a armatei naziste, iar bărbații germani au primit de la imperiul nazist ceea ce poate fi numit binecuvântarea de a viola.

Istoricul Birgit Beck face apologia acestei politici de terorizare a populației, când subscrie la faptul că judecătorii naziști îi tratau cu milă pe violatorii germani (în cazurile foarte rare când aceste crime erau prea flagrante pentru a fi ignorate) din cauza „situației dificile de pe front”. Beck arată totuși că aceasta era o scuză din partea conducerii.

Pe lângă aprobarea militară oficială germană a cruzimii excesive față de civilii din est, legile asupra violului au reflectat faptul că germanii nu vedeau în violarea femeilor și fetelor o problemă, dimpotrivă, o încurajau.

După ce au declanșat invazia în et, în 1941, în Germania legile pedepseau violul cu moartea, dar numai dacă victimele erau femei germane, iar agresorii non-germani – iar scopul înăspririi pedepselor nu era protejarea femeilor ca persoane, ci „puritatea rasei”. Germanii considerau că ei au „dreptul” să violeze femei, în special în est, unde această crimă împotriva femeilor era tratată ca „o distracție de război”.

După ce germanii au cerut în est ca victima să vină să ceară pedeapsă pentru agresor, nerecunoscând crima de viol în sine ca o agresiune, această politică a rezultat în fapt într-o „dezincriminare a violului”, după cum admite și istoricul Christa Paul. Conducerea statului imperial nazist nu considera că violul era o agresiune și un act violent dacă era comis împotriva femeilor „inferioare” din est.

În est, germanii susțineau că puteau viola femei pentru că „toate erau niște prostituate” și „să te culci” (nu considerau că sexul prin coerciție ar fi diferit de sexul consensual) era acceptabil, mai ales dacă persoana asupra căreia comiteau această violență nu era germană.

Soldații primeau anumite pedepse – dar nu pentru viol, ci doar pentru „indisciplină” și „pângărirea rasei” – doar dacă violatorii din Wehrmacht afectau direct interesele administrației de ocupație nazistă”, adică dacă le violau pe rudele colaboratorilor naziștilor din teritoriile ocupate.

“Acești bărbați sălbatici nu știu că torturează un cadavru”

Mărturiile colectate în regiunea Cherkassy din Ucraina sunt pline de informații despre violurile comise de soldații germani sub ocupația militară, dar nu au fost relatate niciodată de istorici pentru că nici un istoric nu i-a întrebat vreodată pe localnici ce s-a întâmplat sub ocupația nazită. O femeie a povestit despre o fată care a fost violată de trei germani. Fata a supraviețuit. Toți oamenii din sat au auzit cum era violată, dar nimeni n-a îndrăznit să-i sară în ajutor:

Femeia 2: Acum Maria lui Petre a murit, nu mai trăiește.

Femeia 1: (Atunci, naziștii) au luat-o. Au dus-o în școală.

Femeia 2: În școală. Aici era școala.

Femeia 1: Au târât-o în școală. Erau trei soldați. Și fata țipa, și țipa.

Femeia 2: Erau trei germani. Germani. Și ea țipa așa de tare s-o ajute cineva, dar nimeni nu s-a dus s-o ajute. Nimeni nu s-a dus. Nimeni n-a ajutat-o. Urla. Avea 18 ani.

O femeie din Ucraina ne-a spus despre violarea și torturarea de către germani a unei fete, și de cum germanii răpeau fete și femei să le violeze.

Femeie: Erau acolo lângă pădure. Ei și ea. Și ea se lupta cu ei. Au bătut-o. Au schilodit-o în bătaie. I-au zdrobit capul.

Translator: Germanii?

Femeie: Da, acolo, și lângă casa mamei erau niște fete pe care germanii le-au luat cu forța.

Translator: Fete?

Femeie: Le-au luat să le violeze”.

556fd7c9389106992d8e2c7183a72609
Femei din rezistenţa anti-nazistă capturate de nazişti în timpul rebeliunii evreilor închişi în ghetoul din Varşovia împortiva trupelor de ocupaţie naziste.

Această femeie arată că tendința istoricilor de a masca violența actelor comise de naziști sub acoperirea că „acestea ar fi fost „relații de prostutuție”, în era sclavie sexuală.

Un bărbat ne-a povestit cum mama lui a fost violată de mai un grup de 8 soldați germani. Când ne-a povestit, plângea. Durerea și suferința erau vizibile, fără să fie nevoie de traducere. Mai târziu, când frontul a ajuns în satul lui a luptat alături de Armata Roșie și ne-a arătat multe medalii. Era foarte mândru de ele. Germanii au ocupat satul respectiv 4 zile și în fiecare noapte luau casele la rând și violau femeile și fetele. Doar femeile care au fugit au supraviețuit.

Bărbat: Erau 18 oameni în casa noastră. Veniseră dinspre regiunea Dnepr. De acolo, toată lumea a fugit spre alte sate. Erau 18 oameni care stăteau în casa noastră. Dormeau toți pe podea. Și vine un german. O apucă pe o fată de 14 ani. O ia în brațe și pleacă cu ea. După un timp, fata s-a întors și a spus că au dus-o la comandament. A luat tot ce era al ei și-a fugit în pădure. Acolo erau băieții noștri, partizanii. A doua noapte, au venit doi soldați și au luat-o și pe sora ei, care era doar o copilă mic. Era mică. Au luat-o și pe ea. Fetița țipa și se zbătea, dar au târât-o după ei. Erau doi germani. Copila s-a întors și ne-a spus că au dus-o la comandament. Și ea a fugit în noaptea aceea. Au venit și în a treia noapte. Dar au fugit toți deja. A rămas doar un bărbat și o femeie de 90 de ani. Au târât-o după ei și pe acea femeie. În a patra noapte, mama n-a apucat să fugă să se ascundă. Au venit 8 germani. Au târât-o în curte. Și eu plângeam. Am văzut cum au violat-o. Abia am putut s-o aduc în casă. Imediat a venit poliția și pe mine m-au luat să mă ducă în Germania…”

Când s-a întors după război, să-i arate mamei sale medaliile, femeia deja murise.

Aceste crime comise de soldații naziști nu au fost condamnate de nimeni.

O altă femeie a povestit ce-a pățit o vecină.

Au dus-o în casa unde trăia Alyosha și Liuba. Au târât femeia în casă. Vecinii au găsit-o leșinată într-o baltă de sânge. Au încercat să-i dea apă. A mai trăit puțin… Sângera groaznic. Era groaznic”.

Un profesor ne-a povestit mai multe cazuri similare. O femeie tânără s-a dus la germani să întrebe de ce l-au arestat pe soțul ei. Era tânără și frumoasă.

Bărbat: Femeia nici n-a apucat să ajungă la comandant. Au alergat după ea, femeia a înțeles ce voiau și a fugit cât a putut de tare. Dar au împușcat-o. Soțul ei a supraviețuit, dar pe ea au împușcat-o…

Au vrut s-o violeze, dar femeia a fugit și au început să tragă cu mitralierele în ea. Soțul ei era directorul școlii”.

Un ofițer sovietic ne-a povestit despre un viol în grup sălbatic, prin mutilarea și omorârea victimei. Când unitatea sa a intrat într-un sat din Europa de est, localnicii l-au dus prima dată într-o casă. Satul era în apropiere de front. Luptele se dădeau în Cherkassy, unde armata roșie îi înconjurase pe germani. Germanii s-au retras din sat în grabă. Asta era evident pentru că au lăsat în urmă două camioane pline de zahăr.

A intrat în casă. Și-a dat seama că germanii au fost acolo pentru că icoana era țăndări pe podea. Masa era plină de alcool și de resturi de mâncare. În locul icoanei, era agățată o fată goală, în jur de 15. În vaginul ei era o sticlă. I-au tăiat sânii în bucăți. Sângele se scurgea încă pe podea. Brațele erau îndepărtate, ca pe cruce (raspiata). Când am văzut asta, m-a cuprins o spaimă teribilă. Germanii au făcut asta. Acolo era locul unde stabiliseră Staab [comandamentul]. Au făcut asta înainte să se retragă. Fata locuia acolo”.

O istorie similară e relatată de istoricul britanic J.H. Morgan, din primul război mondial: “fete tinere erau legate de tărgi și de soldați germani și duse și erau abuzate de hoarde de sălbatici. Oamenii care se ascundeau în pivnițe auzeau cum femeile capturate de germani țipau toată noaptea până când erau omorâte sau moartea le punea capăt agoniei. Un ofițer a auzit toată noaptea țipetele unei femei dusă în tranșee de germani lângă Richebourge l’Avoué; când am înaintat spre acel loc dimineața am găsit o fată care zăcea goală pe pământ, bătută în cuie sub formă de crucifix. Nu e nevoie să detaliez această oroare”. (Morgan, Atrocitățile germane, 89-90)

Cu puțină vreme înainte să moară într-un spital din Rusia, Genia Demianova, o învățătoare de la școala din Pskov, Russia, a înregistrat mărturia ei despre ce i s-a întâmplat în satul natal, în primele trei săptămâni de ocupație germană. La acea vreme, Genia era logodită cu un inginer american și a vrut ca el să știe această parte din trecutul ei. El a fost cel care a primit mărturia ei.

Povestea Geniei arată de ce a devenit partizană și aruncă lumină asurpa ororilor îndurate de femei. Trupele de partizani erau formate din foarte multe femei, în est, iar explicația stă în mărturia Geniei.

Nu mai suport. Aud din nou șuierul biciului. Un urlet de animal îmi iese din gură. Acum se aruncă peste mine. Mă apăr din instinct, îmi țin strâns genunchii, dar își forțează genunchii între ai mei. Doare. Doare teribil. Totul doare. Nu mai rezist. Nu mai am pic de vlagă.

Mă apucă de păr și îmi lovește capul de podea. Totul se sparge în mine. Totul se zdrobește. Totul în jurul meu se cutremură. Dar nu mai simt durere. E întuneric. În fața ochilor mei sunt niște lumini roșii și sunt din ce în ce mai mici. Simt că parcă aș cădea mereu într-o groapă fără sfârșit.

Deci asta înseamnă să mori… Ăsta e ultimul meu gând. Nu.. Nu. N-am murit încă. Doamne, ce vrea bestia asta de la mine. Îl implor. Nu mă lovi… Nu. Doare. Mă sfâșie, bestia asta. Stomacul… doare… O, doamne.

Ca din depărtare, încep să aud ceva care seamănă cu schelălăitul unui câine pe care îl bate cineva. După o perioadă, îmi dau seama că aia e vocea mea. Mi-am revenit din leșin.

E ceață, dar prin ea îl văd pe sergent. E deasupra mea. Se uită în ochii mei. Pe față, în jurul gurii are sânge uscat. Sângele meu. Încerc să mă mișc dar nu pot. Tot trupul îmi e cuprins de un foc crud, care îmi arde carnea, arde totul în mine. Totul se învârte în jurul meu. Apoi leșin iar.

Îmi revin. Aud urlete de veselie și pahare care se ciocnesc. Sergentul deschide ușa. “Pisica sălbatică a fost domesticităspune. Băi, era virgină. Cât de tare!

O altă explozie de veselie se aude și apoi închide ușa. Dar nu rămân singură mult timp. Vin alții. 10, 100, 1000. Toată armata germană, unul după altul. Se aruncă pe mine, îmi adânces și mai mult rănile și mă insultă. E o suferință îngrozitoare. E ca și cum mi-ar rupe intestinele bucată cu bucată. Ăsta e iar sergentul, sau văd fata asta bestială în fiecare german?

Încerc să mă mișc. Dar nu pot. Mă doare tot. Tot trupul meu e ca o mare în flăcări, m-au sfâșiat în bucăți. Altul și altul și altul. Văd mereu același rânjet al sergentului. Îi implor să se oprească. Să aibă milă… Germanii tot vin, scuipă, aruncă cuvinte obscene, râd și se distrează când mă torturează. Îi văd, dar nu mai pot să simt nici o durere. E ca și cum aș fi în transă, nu știu sigur…

Apoi în tot chinul și oroarea, s-a făcut lumină în jurul meu. Ceața s-a ridicat. Am înțeles totul. Am înțeles că murisem de multă vreme. Mi-am amintit când – știu sigur – când a fost momentul în care am murit. Am murit când bestia germană m-a dat cu capul de podea. Acela e momentul în care mi-a ucis spiritul. Acești bărbați sălbatici nu știu că torturează un cadavru. Încă se mișcă, încă simte, dar e doar un cadavru. Mă doare tot când mă torturează, dar sunt doar un cadavru.

De ce nu râzi, curvo, că îți place”, spune ultimul german și mă scuipă pe față. Nu știa că scuipa un cadavru”. (Genia Demianova, Comrade Genia: The Story of a Victim of German Bestiality in Russia Told by Herself (London: Nicholson & Watson, 1941), 53-56)

Mai târziu, Genia a reușit să fugă în pădure. A găsit niște tovarăși, dar nu erau siguri că această femeie tânără și slăbuță poate să reziste ca partizan. A plecat de la ei. A fost din nou atacată de data aceasta de un singur german. Genia l-a înjunghiat în spate cu un cuțit pe care îl avea cu ea. Apoi s-a întors la partizani, plină de sânge, cu arma violatorului mort. Partizanii au acceptat-o în grupul lor.

Genia a povestit și cum germanii au violat în grup o elevă, o fată de 9 ani pe care o chema Anuschka. „Anuschka a mai trăit doar câteva ore”, a scris Genia. „Partea de jos a trupului lui Anuschka era tot o rană teribilă. Intestinele ei aproape atârnau pe-afară. Avea dureri groaznice, de nedescris, dar în modul ei copilăresc, a putut spune ce s-a întâmplat. După câteva ore, Anuschka a murit”.

j174x240-00260
Forţe de “pacificare” naziste.

Germanii au văzut-o pe bunica fetei, ducând în brațe trupul fetei pe care ei au omorât-o.Un document scris de mână găsit în arhivele din Kiev descrie crimele comise de germani în satele din apropiere. Inclusiv violarea femeilor și fetelor și răpirea lor în bordeluri.

Potrivit documentului, în Orikhivka și în alt oraș al cărui nume nu e inteligibil, „monștri germani au violat toate fetele și femeile”. În orașul Camielov (din raionul Nikolaev) “4 soldați germani au violat-o pe mama și pe fata ei, Ekaterina și Anna C”.

O profesoară, Vera K. din satul Kabana a spus că „germanii le-au dus pe fete și pe femei în bordel și le-au supus la violuri groaznice acolo.”

Un exemplu despre violurile din lagăr vine de la Antonia Bruha, supraviețuitoare, care a scris despre cum erau selectate prizonierele pentru diferitele bordeluri pentru reichul german, SS și personalul din lagăre, și despre cum erau insultate femeile care erau obligate să stea goale în fața naziștilor. Selecția însemna că SS „le testa” (adică le viola) pe femei într-o cameră alăturată.

Nota lui Molotov prezintă informații adiționale despre violența sexuală comisă de germani împotriva fetelor și femeilor. Această dovadă a fost prezentată la tribunalul de crime de război de la Nuremberg și constă din multe mărturii despre crimele sexuale comise sub ocupația germană.

Publicată în 1942, nota descrie în special primul an de ocupație după invazia germană. Documentul vorbește despre violurile comise de soldații germani:

– “În satul ucrainean din Borodayevka, din regiunea Dniepropetrovsk, fasciștii au violat fiecare femeie și fată”.

– „Oriunde gangsterii germani năvăleau în case, violau femeile și fetele sub ochii familiei și copiilor lor, le scuipau pe femeile pe care le violaseră și le omorau cu brutalitate”. „În orașul Lvov, 32 de femei care lucrau într-o fabrică de textile au fost violate și apoi ucise de trupele de asalt ale SS. Germanii beți târau de păr fete și femei, pe străzi, le duceau în parcul din Lvov, Kesciuszko, unde le violau cu sălbăticie…”

– „Lângă orașul Borissov din Belarus, 75 de femei și fete care încercau să fugă au căzut în mâinile trupelor germane. Germanii le-au violat și apoi au omorât cu sălbăticie 36 dintre ele”.

the-nazi-holocaust
Imaginea surprinsă în estul Europei arată exterminarea populaţiilor de evrei de către nazişti şi colaboratorii lor locali.

Nici chiar aceste cazuri de viol și alte crime sexuale comise de naziști care au ajuns în fața tribunalului de la Nuremberg nu au fost judecate.

La Nuremberg a fost prezentată și o mărturie din partea doamnei Saint-Claire a povestit cum o mamă și fata ei au fost încuiate într-o cameră și au fortaț-o pe mamă să țină rochia fetei în timp ce o violau pe copilă cu un câine.” (Author unknown, Testimony on Ravensbrück Concentration Camp for Women, Confidential, Edward A. Chadwell, translator, p. 4 of report, 7 May 1945, USHMMA RG-06.005.05M, United States Army Commands, Concentration Camp Cases Not Tried, National Archives and Records Administration, College Park, MD, Reel 5)

Lengyel, supraviețuitaore, scrie că asta s-a întâmplat la Auschwitz. (Lengyel, “Scientific Experiments,” 129).

Multe dintre acuzațiile despre crimele sexuale comise de germani în primul război nu au fost crezute decenii la rând pentru că erau prea îngrozitpare și pentru că dușmanii germanilor le foloseau în propaganda de război. Dar aceste acuzații s-au dovedit a fi reale. Multe dovezi despre atrocitățile germanilor au apărut în timp. Unele sunt foarte similare cu cele comise de germani în al doiela război. Morgan spune cum fetele erau violate în fața mamelor sub amenințarea puștii. În satele Meteren, Oultersteen și Nieppe, de exemplu, au avut loc crime de o barbaritate sinistră împotriva femeilor care nu se puteau apăra. Nici un civil nu a îndrăznit să sară în ajutorul soției sau fetei sale când le atacau germanii”. (Morgan, German Atrocities, 82-83)

Naziștii au târât-o pe L.I. Melchukova, o fată de 16 ani, în pădure și au violat-o. După un timp, alte femei au fost târâte în pădure și au văzut crengile de copaci unde Melchukova era în agonie. O bătuseră în cuie. Germanii i-au tăiat fetei în agonie sânii în prezența acestor femei, printre care erau și V.I. Alperenko și V.H. Bereznikova.

Când s-au retras din satul Borovka, din districtul Zenigorod din regiunea Moscova, fasciștii au răpit câteva femei, le-au smuls de lângă copiii lor, în țipetele și rugăciunile lor.

În orașul Tikhvin, din regiunea Leningrad, o fată de 15 ani, H. Koledetskaya, care a fost rănită de o schijă și avea splina ruptă, a fost dusă la spital (o fostă mănăstire) unde erau și câțiva soldați germani răniți. În ciuda rănilor, fata a fost violată de grupul de soldați germani și a murit în urma atacului.

Această lungă enumerare de mărturii din partea martorilor despre teroarea sexuală comisă de naziști a fost prezentată la tribunalul de crime de război de la Nuremberg, dar acest tribunal nu a atribuit nici o responsabilitate crimelor sexuale comise de germani în estul Europei.

Un ofițer medical Nokhum Polinovsky a relatat că într-una din gropile comune pe care a fost forțat să dezgroape în pădurile din jurul Bialystok, Belarus (germanii ordonaseră ca toate cadavrele să fie dezgropate și arse) „a văzut sute de femei… Erau complet dezbrăcate. Multe victime aveau sânii tăiați și aruncați lângă ele în groapă”. Polinovsky suspectează că aceste crime au avut loc spre sfârșitul lui 1943. (Ehrenburg și Grossman, Complete Black Book, 205, Werth, Russia, 793)

Alte acuzații despre crimele sexuale ale germanilor vin de la corespondentul de război Alexander Werth, care a vorbit cu mulți oameni din Uniunea Sovietică în timpul și după război. Werth a relatat că președintele consiliului sovietului din Zakharov, care fusese șeful liderilor partizani din Ucraina, i-a povestit despre violarea fetelor din Uman: „Starostelen multe sate] fusese numit de germani – oricum ar fi fost el, un om bun sau un om slab, peste el era un șef de la SS”. „Știu că în multe sate, șeful SS ordona Starostelui să-i aducă fete în fiecare noapte, inclusiv copile de 13 sau 14 ani.

Am auzit de asmenea violuri în fiecare sat. În special când germanii se retrăgeau, era extraordinar de periculos. Deveneau foarte cruzi, și mai cruzi, aveau puterea să omoare și să violeze pe oricine”.

Werth relatează următoarele: “Am auzit povești despre cosaci ruși care luptau pentru germani (Teroarea albă). Erau aluat rău. Cu câteva zile înainte, germanii evacuaseră Uman, cosacii s-au dezlănțuit, au jefuit o parte din oraș și au violat mai multe fete; purtau uniforme ale Armatei Roșii pentru că germanii doreau să-i sperie pe oameni că vin rușii și să-i facă să fugă spre vest”. (p. 790).

00221917e13e0b16ba5a37
O parte dintre victimele sclaviei sexuale impuse de nazişti împotriva Estului Europei.

Atât de multe femei cu care am stat de vorbă au povestit cum cel mai mare pericol pentru ele era noaptea, și cum mai ales fetele mici erau atacate. Sunt multe mărturii despre violuri în haită, asasinate și mutilări comise de germani.

Violența sexuală împotriva evreilor comisă de germani

În locuri unde evreii nu fuseseră încă închiși în lagăre sau ghetouri, femeile și fetele evreice au fost și ele victime ale violurilor comise de germani. Primele relatări despre violarea femeilor evreice în timpul violențelor din timpul Holocaustului au venit de pe teritoriul întregii Germanii, în Kristallnacht în noiembrie 1938.

În al doilea război, mai mulți martori din locuri diferite au relatat același lucru despre cum în lagărele de concentrare, SS antrenaseră câini să violeze la comandă. O femeie a fost obligată să o țină pe fata ei care era violată de un câine. Unii SS antrenau câini să violeze pentru că le considerau pe victime „sub-umane”, așa cum vedeau toate popoarele din Europa de Est.

Dar germanii nu aveau nici o problemă să oblige femei și fete inferioare, inlcusiv evreice să fie prostituate în bordeluri pentru cei din armata germană. Chiar conducerea germaniei știa asta și scuza lor a fost că activitatea sexuală cu o prostituată era diferită de o relație sexuală cu o femeie.

Violarea unei femei slave era practic irelevantă, potrivit unui caz înregistrat de germani, pentru că „slavii nu aveau nici un concept privind demnitatea sexuală a femeilor” – aceasta era scuza pe care o inventaseră ca să comită crime sexuale cu impunitate.

Sunt foarte multe dovezi care arată că Wehrmacht și cei din SS au violat un număr foarte mare de femei și fete evreice. Dovezile se găsesc în mărturii, memorii, și alte documente.

Unele mărturii sunt cuprinse în poeme:

Violarea în grup a femeilor prizoniere de către soldați era ceva obișnui în lagăr… scrie o prizonieră anonimă din Auschwitz.

Ciocolata roșie:

M-au scos din baracă cu promisiunea că voi primi o ciocolată și cuvinte ca „Schatzchen”. Celelalte femei știau și mi-au spus că sunt „curva soldaților”. Știam și eu, dar foamea are un mod de a te transforma, de a te face să uiți cine ești.

Straniu cum poate exista speranță în disperare.

Au aruncat ciocolata pe pământ și râdeau: ”da, fress”. M-am aplecat s-o iau dar era numai noroi. ”Dreh dich rum, Judenschwein”. Am văzut cizme negre, perechi și perechi, și pământul era atât de noroios, parcă voia să-mi înghită trupul.

Trupul ăsta nu mai e al meu. Foamea asta… Nu am de ce să mă lupt”.

Acest poem arată că argumentul că germanii nu ar fi violat deținute moarte de foame, invocat de mulți istorici pro-reich, e fals. Această femeie a trăit cu trauma de a fi fost violată și cu trauma pe care i-a provocat-o societatea, ca victimă a violului, obligând-o să rămână anonimă”.

russians-returning-to-a-devastated-stalingrad_feb-1943
Civili ruşi întorcându-se în ruinele din Stalingrad, oraş devastat de trupele naziste, februarie 1943.

Un număr necunoscut de femei și fete au suferit în sute de bordeluri pe tot teritorul unde s-a extis cel de-al treilea reich. Faptul că bordelurile au fost stabilite și pentru prizonieri și pentru sclavii muncitori relevă atitudinile naziștilor privind sexualitatea masculină. La baza acestui sistem uriaș de sclavie sexuală se află negarea sexualității femeii și o puternică afirmare a sexualității masculine. Nevoile sexuale ale femeilor au fost negate dar cele ale bărbaților heterosexuali nu au fost puse la îndoială sau au fost văzute ca naturale, atât de naturale că statul le putea legitima cu ușurință stabilind bordeluri în tot reichul”. 

“Le-au tratat ca pe sclave”.

Aceste crime, aprobate de germani, trebuie recunoscute nu doar ca crime de gen, ci și ca grave violări ale legii internaționale, pentru că au fost crime comise în primul rând împotriva femeilor și fetelor, iar foarte multe au murit ca urmare a sistemului de bordeluri german”. Sistemul de bordeluri german nu a fost niciodată condamnat și violarea în masă a femeilor nu a fost pedepsită de tribunalul internațional după război. Reducerea la tăcere a multora care au murit în urma violurilor și a celor care au supraviețuit este asurzitoare”. Din cauza faptului că istoricii au presupus că germanii respectau legile lor rasiste, au respins relatările despre violarea femeilor evreice de către naziști ca fiind false sau le-au dat la o parte, necredibile. Presupunerea lor era că dacă asemenea cazuri au existat, ele au fost rare. Această presupunere e falsă. 

Un alt exemplul de crimă sexuală comisă împotriva unei prizoniere evreice, de către SS, în Auschwitz, a fost documentat de Ruth Elias, supraviețuitoare, care, a scris în memoriile ei cum ofițerii SS au venit în timpul nopții de mai multe ori în barăcile unde erau prizonierele și le târau pe fetele tinere ca să le violeze. Dacă fetele protestau sau se opuneau, SS le băteau atât de rău, că femeile au încetat să mai protesteze. Elias a scris că violarea fetelor evreice era permisă. Nu exista nici o Rassenschande” și că e imposibl să descrie condițiile înspăimântătoare în care erau victimele care se întorceau în barăci”.

Un doctor evreu din Varșovia a mărturisit în „Black Book of Polish Jewry” că ginecologii din ghetoul din Varșovia le administrau injecții cu tetanos victimelor care fuseseră violate de germani. A relatat că germanii au violat mai multe fete evreice într-un magazin de oglinzi de pe strada Swietokerska. Le-au dus acolo pe cele mai frumoase și mai sănătoase fete, ca să împacheteze oglinzi. După ce au terminat de împachetat, germanii le-au violat”. O altă mărturie din carte relatează că un incident similar a avut loc pe strada Franciszkanska, unde 40 de fete tinere au fost târâte într-o casă care fusese ocupată de ofițerii germani. Acolo, fetele au fost obligate să bea, să se dezbrace și să danseze pentru distracția călăilor. Bătute, abuzate și violate, fetele nu au fost lăsate să plece decât la 3 dimineața.” 

O altă mărturie despre violarea femeilor evreice și copiilor de către germani vine dintr-un document oficial – o scrisoare scrisă de mână de către două femei evreice poloneze, Gyrvich și Ass. Au scris scrisoarea în timp ce erau duse spre locul de execuție, Ponar (un loc de execuție numit și pădurile Panieri, de lângă Vilnus, Lituania) și au aruncat-o pe drum. Femeile au explicat că au scris în poloneză și nu în ebraică pentru că s-au gândit că dacă cineva ar fi văzut că era scrisă în ebraică ar fi distrus scrisoarea.

Scrisoarea a fost dusă la un muzeu evreiesc din Vilnius după ce germanii au plecat în august 1944. A fost bătută la mașină și tradusă și în rusă. Cele două femei făceau parte dintr-un grup de 112 evrei care au reușit să se ascundă de germani, dar pe care naziștii i-au găsit în cele din urmă. După ce au fost capturați, femeile explică ce au făcut germanii copiilor lor:

Cel mai important lucru sunt copiii noștri pe care i-au tratat într-un mod atât de brutal.

Le-au luat pe fetele de 8 ani pentru acte sexuale. Le-au spus celor mici să ia în gură organele sexuale și să sugă ca și cum ar suge la sânul mamei. Le-au cerut să înghită sperma și să își imagineze că era miere sau lapte. Au legat o fată de 12 ani pe o bancă și șase germani și doi lituanieni au violat-o fiecare de două ori și tot nu au lăsat-o după aceea. Mama fetei a fost obligată să stea lângă fată tot acest timp și să se asigure că fata nu țipă. Celelalte mame au fost obliate să se dezbarace în pielea goală. Au fost puse cu spatele la un perete și germanii le smulgeau părul din zonele intime. Le-au ordonat să scoată limba afară și au înfipt ace în ea. Apoi s-au masturbat și le-au aruncat sperma în ochi și pe față, au urinat în ochii lor și le-au mânjit ochii cu materie fecală.

Bărbaților le-au ordonat să își dea jos pantalonii și au pus cărbuni încinși pe organele lor sexuale și i-au ținut acolo până când cărbunii s-au răcit. În tot acest timp le spuneau mereu: „Să ziceți mersi, evreilor, vă vom omorî pe toți”.

Pe lângă descrierea crimelor sexuale, femeile descriu și alte torturi la care au fost supuse. În plus, povestesc cum, înainte să fie capturați de naziști, au vândut tot ce aveau unei femei poloneze, pe care o chema Marisia, ca ea să le dea mâncare în schimb. După un timp, aceasta a cerut mai mult aur decât evreii puteau strânge, iar grupul a trimis o fată de 8 ani la Marisia să o implore să îi ajute. Fata nu s-a întors niciodată. Gyrvich și Ass spun unde locuia această femeie: “Pe strada V. Pogylyanka, 34, în curtea din stânga. Toată lumea o cunoaște pe această profitoare care aparținea Bisericii Catolice „Inima lui Isus”, din curtea Rinkevich.” Evreii au cerut unei persoane să-i răzbune „pentru că această femeie a fost atât de îngrozitoare: „30 dintre copii noștri au murit. Să moară și ai ei, doi băieți și o fată, împreună cu ea”.

Agronomista Sofya Glushkina a declarat, într-o depoziție înregistrată în august 1941, că SS l-a ucis pe fratele ei. În noaptea următoare crimei,s-au auzit bătăi în ușă. A intrat comandantul. A cerut să vină soția evreului executat. Am crezut că vor s-o omoare și pe ea, dar germanii au făcut ceva și mai groaznic: au scos-o în curte și au violat-o”.

În aceeași lună, germanii efectuau controale în ghetoul din Krasny: “Oamenii au fost târâți în cimitire, fetele au fost violate și bătute până au leșinat… Și așa se întâmpla în fiecare noapte.” Glushkina a început să povestească despre torturarea sexuală a unei femei tinere, dar nu a putut să continue: E prea greu să vorbesc despre asta”.

Descriind situația din ghetoul unde erau închiși evreii în Chișinău, Moldova, L. Bazarov a relatat: “Foarte beți, ofițerii și soldații dădeau năvală în apartamente noaptea, distrugeau tot ce puteau, strigau insulte și le violau pe fetele în fața părinților”.

Sunt și multe exemple de crime brutale împotriva unor femei evreice pe care germanii le-au omorât după ce le-au violat. Lilya Samoilovna Gleizer din Belarus a supraviețuit pogromului din iulie 1942 din ghetoul din Minsk: “Sub privirile mamelor, care ori leșinau, ori își pierdeau mințile de durere, germanii beți și polițiștii au violat fetele mici chiar și pe străzi”.

Osher Zisman din Belarus a scris: „Am făcut disinterie pentru că am stat în pivniță și nu mă puteam ridica din pat, dar prin aerisire am văzut cum germanii au târât fete tinere lângă gropile comune și le-au violat înainte să le împuște. Am auzit cum o fată a strigat după ajutor și am văzut cum l-a lovit în testicule pe un german. Germanul a îngropat-o de vie”.

În Riga, Lituania, este relatat că la începutul ocupației germane, într-o noapte, „în clădirea de pe strada Mariinskaya, numărul 10, ofițerii de la regimentul Württemburg-Baden Grenadaier au ținut un chef și s-au îmbătat. Au dus cu forța acolo zeci de fete evreice, le-au forțat să se dezbrace și să danseze pentru ei. Multe dintre bietele fete au fost violate și duse apoi în curte și împușcate”.

O relatare similară vine din Lvov de la I. Herts și Naftali Nakht, care au depus mărturie despre atrocitățile care au avut loc în oraș și au spus că “Reprezentanții dezlănțuiți ai rasei stăpânenu au lăsat să scape nici o femeie în timpul acestei ‘campanii’. Au violat și au omorât femeile sau le-au aruncat în casele pe care le incendiaseră, să ardă de vii”.

Supraviețuitoarea Felicja Karay relatează că în lagărul de muncă forțată din Polonia, de la Skaróysko Kamienna, sub protecția lui Hugo Dalski, „ofițer SS și organizator al execuțiilor în masă ale polonezilor”, acești bărbați și-au exprimat ‘privilegiile masculinității’: “au violat în grup fetelor evreice”. Karay îi descrie pe unii dintre acești ofițeri și relatează că „cel mai groaznic dintre ei era Fritz Bartenschlager, membru al SA și un criminal de război de care se temeau chiar și polonezii. Pentru fetele pe care le-a violat și le-a omorât, a obținut ura infinită a evreilor”.

Documentarea făcută de Karay a scos la iveală următoarele:

O mărturie care arată că după deportarea din ghetoul din Skaróysko în cctombrie 1942, Franz Schippers, Willie Seidel și Iwan Romanko au ajuns în lagăr. La invitația lui Bartenschlager, au selectat șase fete la apelul prizonierilor și le-au târât în camerele lor. Le-au obligat să le servească masa, fiind în pielea goală, și apoi le-au violat. În ziua următoare, toate fetele au fost executate. Inițial a fost selectată și Bela Hercberg-Goldman, care a scăpat în acea zi, însă a fost ucisă împreună cu soțul ei, după aceea”.

Karay a găsit și mai multe mărturii despre violarea și omorârea fetelor evreice de către ofițeri germani în 23 ianuarie 1943:

În onoarea oaspetelui german, Boettcher, Paul Feucht și Schippers, trei fete au fost alese: Gucia Milchman, o fată de 19 ani foarte frumoasă, Ruchama Eisenberg și Mania Silberman. Toate au fost violate cu sălbăticie și apoi au fost masacrate”.

Generalgouvernement: Selbst in ausgebauten Kellern wohnen Juden in Kutno. PK-Jäger-Scherl Bilderdienst Sept. 1940 655-41
Imagine surprinsă pe teritoriul Guvernului General nazist, care arată în ce condiţii erau închişi şi înfometaţi evreii. Această imagine datează din septembrie 1940, a fost surprinsă în ghetoul Kutno.

Karay relatează că „Germanii nu țineau cont de numeroasele cazuri în care violul era urmat de omorârea victimei și nu considerau că asta ar fi fost nici măcar o „ofensă rasială sau crimă împotriva purității rasiale (Rassenschande)”. ”Pentru evrei, violul era o crimă și mai îngrozitoare chiar decât omuciderea. Mulți comandanți și administratori germani alegeau pentru ei cele mai frumoase fete evreice, le puneau să le facă curățenie și apoi le omorau, mai ales dacă rămâneau însărcinate”.

Complete Black Book of Russian Jewry” conține numeroase referiri la violurile care aveau loc în afara lagărelor sau ghetourilor. În “Scrisori de la cuplul Indikt”, Mikhail Petrovich Indikt, evreu, a scris în 1994 că soția sa, rusoaică ne-evreică i-a spus că o fată de 17 ani a fost violată în curte în dimineața asta și omorâtă.

În Kielce, Polania, pe 27 septembrie, 1939, chiar la începutul ocupației germane, trei germani au dat năvală noaptea într-o casă locuită de evrei. Oamenii dormeau. Au tăiat barba bărbatului, ceea ce indică faptul că germanii știau clar că erau evrei, pentru că așa îi umileau pe evrei. Cei trei soldați germani, au violat-o, sub amenințarea puștii, pe fata de 20 de ani, în casă, în fața părinților și fratelui ei”.

Istoricul Alexander Rossino a scris despre acest viol și ce a descoperit interesant e că nici unul dintre violatori nu a admis că a terminat actul sexual, având orgasm. Într-adevăr, pentru că violul nu a fost „consumat”, germanii au susținut că „fata nu a fost violată”. Au recunoscut însă că știau că era evreică. Unul dintre violatori, Rothe, știa de legile de la Nuremberg, dar a declarat că „Nu cred că acest act e ceva care e pedepsit de aceste legi”. Rothe a explicat că „acest act nu încălca acele legi pentru că au forțat-o pe fată în actul sexual sub amenințarea pistolului”. Adică, pentru că nu era un act consensual, pentru că era un viol, Rothe a explicat că acest act nu era pedepsit de legile de la Nuremberg.

Asta e ecoul convingerii generale a bărbaților germani, în special a celor din armată, că aveau voie să violeze chiar și pe femeile carenu corespundeausau erau din categoriile de rasă „inferioare”.

Istoricul Rossino spune că din cauză că bărbații credeau că nu vor fi pedepsiți pentru că au violat o femeie evreică și că legile împotriva relațiilor sexuale cu o femeie evreică erau aplicabile doar în cazul unor relații consensuale, ceea ce pentru naziști însemna că aveau „dreptul” legal să violeze orice femeie”.

În general violarea femeilor evreice de către germani nu a fost niciodată raportată și niciodată înregistrată „oficial” și niciodată nu a ajuns la cunoștința publicului prin publicarea în ziare sau în documentele tribunalului de crime de război de la Nuremberg, sau în cărțile de istorie. Dr. Temchin, un luptător partizan și un memorialist, a scris despre violarea repetată a femeilor evreice de către germani. A spus că jandarmii germani din Grabowiec, Polania, care se luptau cu prizonierii de război sovietici care evadaseră, au primit de la Judenrat menajere, bucătăreste și servitoare care trebuia să fie femei tinere și atractive. Le-au tratat ca pe sclave. Femeile erau violate de doi sau trei bărbați în fiecare zi. O fată de 12 ani a fost atât de grav mutilată că fusese total desfigurată”.

Sophia Glushkina, o evreică rusoaică, a depus mărturie la tribunalul de crime de război de la Nuremberg despre cum cumnata sa a fost violată în curtea casei lor în august 1941. A relatat și că ofițerii SS au violat cu sălbăticie o fată de 18 ani, Etta Kuznetsova, care locuia în ghetoul din Krasny: “I-au ordonat să se dezbrace. Fata a refuzat. Au bătut-o crunt. Mama ei, temându-se că o vor omorî, i-a șoptit să nu se mai opună. Fata s-a dezbrăcat. A fost pusă pe un scaun, torturată și violată. E dificil să spun ce i-au făcut.”

Ultimul ei comentariu confirmă că chiar și pentru femeile care erau obliate să fie martore, chiar dacă nu ele erau cele violate, crimele pe care le-au văzut nu puteau fi descrise.

Frome relatează că, după ce germanii au obținut controlul total în Kaunas, au început să atace fetele și femeile. La un moment dat germanii au ordonat ca toți banii și bunurile de valoare care aparțineau evreilor să fie date poliției. Percheziționau casele cu câini, „cotrobăiau peste tot și atacau multe fete în casele în care intrau. Fiecare femeie și copil trăiau cu spaimă de moarte”.

LP 500 German Army Daily Mail 23.6.01 P43 GERMANS CLAIM THESE ARE THE FIRST PRISONERS 2.7.41 The German Censored caption, states that it shows German column marching into Soviet Russia, while marching past them on the left are the first Russian prisoners have their hands on their heads in token of surrender.
Fotografia provine din arhivele Germaniei. Germanii susţin că aceştia ar fi primii prizonieri sovietici capturaţi în urma invadării URSS. O coloană de nazişti înaintează pe teritoriul din URSS, în timp ce în sens contrar se văd prizonieri din Armata Roşie.

Comandant în armata germană, Johannes Blaskowitz, a scris un raport, în februarie 1940, despre crimele comise de SS în Polonia. Printre altele, s-a plâns că femeile în speical au fost forțate să se dezbrace afară, în frig, pentru că poliția pretindea că „voia să vadă dacă au aur”. Blaskowitz a relatat că doi polițiști au târât două fete adolescente evreice din paturile lor. Pe o fată au violat-o într-un cimitir polonez.  

Nu doar cei din Wehrmacht şi SS au violat femeile din estul Europei, ci şi colaboratorii lor, care proveneau din ţările ocupate.

Într-un bordel SS din Gusen, din complexul Mauthausen (Austria), erau în jur de 500 de gardieni, unii germani (inclusiv austrieci), dar cei mai mulţi erau ucrainieni (OUN, naţionalişti din Galicia). După ce lichidarea ghetourilor a dus la deportarea unor populaţii numeroase de evrei în lagăre, naziştii au instalat două bordeluri în 1942.

Gardienii unguri (ai lagărelor) le luau pe fete şi pe copile şi făceau ce doreau cu ele. Fetele se întorceau distruse. Mamele erau bătute cu cruzime pentru că încercau să le apere de violatori.

În Chruslice [un lagăr de concentrare din Polonia] I am fost atacată. În camera în care eram cu mai multe fete, au năvălit mai mulţi colaboratori polonezi ai naziştilor din Volksdeutsche poloneză şi au luat 5-6 femei. Toate am fost violate.

Un martor al pogromului comis de nazişti din SS şi de colaboratorii lor din Ucraina de vest (OUN-UPA) în ghetoul din Minsk în iulie 1942 a spus: În faţa mamelor, care ori leşinau ori îşi pierdeau minţile, germanii şi poliţiştii (ucrainieni) au violat fetele mici, chiar şi pe străzi. Şi-au scos cuţitele şi au tăiat organele sexuale, au maltratat trupurile şi celor vii şi celor vii în moduri de nedescris, au tăiat nasul bărbaţilor, sânii femeilor şi urechile”. 

În fața atâtor exemple ale violurilor comise împotriva femeilor evreice de către armata germană, e revoltător că atât de mulți istorici susțin că germanii nu au comis aceste crime sau că le-au comis „într-un procent foarte mic”. Toate dovezile arată că a fost vorba de violențe sexuale generalizate împotriva populației de evrei, chiar dacă e imposibil să fie identificate cu exactitate numărul crimelor. Printre crimele care constituie ororile Holocaustului – zdrobirea capului copiilor de clădiri sau de mașini, arderea de vii a oamenilor în gropi și exterminarea industrializată din lagăre – trebuie incluse și crimele sexuale comise de naziști, pentru că au fost o realitate a procesului de exterminare al populației de evrei”. 

O supravieţuitoare spune că în lagărul Skarzysko-Kamienna din Polonia, în 1944: “Într-o zi SS Gestapo au venit şi au organizat o selecţie. Au luat mai multe fete evreice. Le-au dus în pădure. S-au întors doar ei. Le-au violat acolo şi le-au omorât.” 

Bodies of executed Soviet civilians [© Yad Vashem Photo Archive
Trupurile mai multor săteni dintr-un sat din Rusia, care au fost executaţi de nazişti. Fotografia provine din arhivele Yad Vashem.

Un alt martor a povestit cum erau omorâte în masă fetele evreice în Belarus: I-am văzut pe germani cum au târât fete tinere într-o poieniţă, în apropiere de o groapă comună pe care o săpaseră deja. Am văzut cum le-au violat şi apoi cum le-au împuşcat.” 

Naziştii abuzau femeile prizoniere în lagăre, inclusiv fetele de toate vârstele.

Transferată la Ravensbrück când avea doar 5 ani, Sara B. a fost violată cu brutaliate de doi ofiţeri SS într-o cameră pe care o rezervaseră pentru acest scop:

Îmi e foarte greu să vorbesc despre asta pentru că a fost cel mai oribil lucru pe care l-am trăit. S-a întâmplat în Ravensbrück. A venit cineva şi m-a luat. Mi-a dat o bomboană. Apoi m-a dus într-o clădire, într-o cameră mică. Acolo erau doi bărbaţi. Şi mai erau şi alţi oameni în acea încăpere. M-au pus pe o masă sau pe un pat înalt. M-au violat foarte violent. Îmi amintesc că mă băteau, îmi amintesc că plângeam şi ţipam, că voiam să scap de-acolo. Şi că strigam oameni în ajutor. Urlam. Şi îmi amintesc că unul dintre ei mă ameninţa că o să-mi zdrobească capul şi că o să mă taie în două dacă mai ţip. Toată viaţa am avut coşmaruri. Apoi m-au dus înapoi la mătuşa mea. A fost ceva despre care nu am vorbit niciodată.”

Era o practică obişnuită pentru gardieni să folosească violul ca ritual de umilire a prizonierilor.  Aleksandr Shugai, avea 31 de ani şi făcea parte din armata roşie când a fost capturat. A fost ţinut într-un lagăr de concentrare de lângă Kiev, la Darnitsa. A fost martorul „celor mai teribile metode de torturare a prizonierelor, în special evreice”.

“Cuvintele lui ne-au lovit în moalele capului“.

Un locotenent din Armata Roșie sovietică, trimis din Siberia de vest pe frontul ucrainean în iulie 1941, Gerassimov, intervievat în 1942, a rememorat primul moment în care a aflat că germanii comiteau violențe în mod intenționat împotriva populației civile. Pe 27 iulie 1941, unitatea sa a forțat trupele germane, care ocupau un sat, să se retragă și a capturat 1cinci soldați germani – a fost prima acțiune pe acest front.

Îmi amintesc ca și cum s-ar fi întâmplat acum. Naziștii au fost aduși în fața noastră, erau speriați și palizi. Soldații noștri se liniștiseră după bătălie și fiecare a început să le dea prizonierilor ce-avea – țigari, ceai. Un membru veteran al unității sale i-a avertizat atunci: “Așteptați să vedeți ce fac în spatele liniilor de front, cum îi tratează pe soldații noștri răniți și pe civili.’ Cuvintele lui ne-au lovit în moalele capului.

Experiența care îi marca pentru totdeauna pe oameni în război, așa cum și Erich Heller a observat ulterior, era acel moment în care realitatea depășea orice imaginație, când cea mai de neconceput cruzime devenea realitate. Nicăieri nu e mai adevărat așa ceva ca în teritoriile invadate de naziști în estul Europei.

Gerassimov a continuat: „Curând, am putut să vedem cu ochii noștri ce făceau germanii… Satele erau rase de pe fața pământului. Sute de femei și de copii și de bătrâni erau împușcați, peste tot dădeam de trupurile mutilate ale soldaților Armatei Roșii, care fuseseră luați prizonieri, femeile și fetele – unele foarte mici – violate și omorâte în modul cel mai brutal.

Un caz în special mi-a rămas întimpărit în minte: era o fată de 11 ani. Se ducea probabil la școală când germanii au prins-o, au târât-o într-o grădină, au violat-o și apoi au omorât-o. Era întinsă acolo, printre cartofii călcați în picioare, doar un copil, cu cărțile de școală împrăștiate în jur și pline de sângele ei… Pe chipul ei se citea groaza, era plină de tăieturi de cuțit. Încă ținea strâns într-o mână cureaua de la ghiozdan…” 

Pentru Gerassimov, acela a fost momentul când a început să-și dorească să se răzbune. Contra-ofensiva sovietică de la sfârșitul lui 1941, după bătălia de la Moscova, și de la începutul lui 1942, s-a dovedit decisivă și a întors soarta războiului, în special după ce soldații sovietici au văzut cu ochii lor carnagiul comis de germani împotriva populației civile din zonele pe care trupele naziste le ocupaseră.

Eram lângă Ruzhin. La Skviri, la locul de execuție sângele încă nu se uscase. Aici fuseseră capturați soldați ai Armatei Roșii. Naziștii i-au torturat până i-au omorât. Știți cum e într-o măcelărie, nu? Asta o să vă dea o idee despre cum arăta locul ăsta… Părți din trupuri de oameni, pline de sânge atârnau încă de copaci. Brațele le fuseseră tăiate, și mulți au fost jupuiți de vii… Truprile a 8 soldați erau aruncate într-o groapă. Nu puteai spune cui aparțineau brațele și picioarele. Era o grămadă de oameni măcelăriți și ciopârțiți, făcuți bucăți. Și peste ei, ordonat, aliniate, erau cele 8 caschete ale soldaților Armatei Roșii…” 

Rănit și el în septembrie 1941, Gerassimov s-a întors pe front și a dus tot războiul – din dorința de răzbunare. În 1942, era cunoscut deja și respectat de ceilalți soldați pentru violența incandescentă împotriva dușmanului. Lumea sovietică a fost întoarsă cu susul în jos.

În “Kill,” unul dintre articolele foarte citate și răspândite în timpul războiului, jurnalistul sovietic Ilya Ehrenburg și-a exprimat sentimentele de oroare și de răzbunare care uneau mințile și inimile sovieticilor:

Germanii nu mai sunt ființe umane. Cuvântul german înseamnă pentru noi cel mai mare blestem. De acum cuvântul german va apăsa pe trăgaci. Nu mai avem ce să discutăm. Nu ne vom entuziasma. Îi vom ucide. Dacă nu ai ucis măcar un german pe zi, ai risipit acea zi. … Dacă lași un german în viață, germanul ăla va viola și va spânzura o femeie din Rusia. Nu ezita. Omoră-l.”

Aleksei Surkov a redat foarte viu setea de răzbunare a sovieticilor: “… Inima mea arde de lacrimile femeilor și copiilor. Hitler și hoardele sale vor plăti cu lacrimi și cu sângele lor de lupi, pentru că ura celui care vrea răzbunare nu cunoaște milă”.

69547-004-fccbc608
Imaginea provine din arhiva personală a unui soldat din Wehrmacht, păstrată ca amintire de război. Mai mulţi soldaţi din Wehrmacht execută civili dintr-un sat din Rusia.

În toamna lui 1944, cum forțele sovietice avansau spre Berlin, ziarul Soldatul Sovietic (Sovetskii Boets) a publicat scrisorile trimise de soldații germani care spuneau de ce vor să-i omoare pe germani. Sute de soldați au trimis scrisori în care au descris cu detalii vii nenorocirile pe care germanii le-au comis împotriva lor, personal”. 

Relatările lor scot la iveală un fapt important: în 1944, soldații sovietici nu mai duceau războiul lui Stalin, nu mai duceau nici un război pentru Rusia, duceau războiul lor personal, de răzbunare împotriva unui dușman care îi afectase pe ei, personal, în mod direct.

Aici e vorba de contactul lor direct, personal, cu un dușman pe care fiecare dintre ei, personal, îl cunoștea deja foarte bine.

Ura a fost mesajul care ieșea din toți porii soldaților sovietici care luptau spre Berlin, în drumul lor văzând cu ochii lor urmările ocupației germane brutale, auzind personal plânsetele pline de disperare ale oamenilor pe care tocmai îi eliberaseră de naziști.

Un soldat a scris: “Pentru lacrimile mamei mele, care m-a crescut, pentru lacrimile copiilor mei, o să dezlănțui o răzbunare fără nici o reținere împotriva fiecărui fascist. Voi răzbuna până la ultima mea picătură de sânge până când nici un Fritz înarmat nu mai mai rămâne viu...”. 

Sergetul Ivanov fusese luat prizonier de germani timp de 16 zile. Când și-a dat seama că va muri, ori din cauza abuzului fizic, ori din cauza înfometării, a încercat să evadeze și a reușit. S-a alăturat unității sale în 1943. “Din momentul în care m-am reîntors în unitate, răzbunarea mea deja începuse. Pentru suferințele poporului nostru, pentru agonia cetățenilor noștri, pentru satele arse și incendiate…”. 

Vasilii Turenko a scris: “Am mers pe jos odată cu frontul, pe măsură ce înaintam de la Stalingrad spre Donbas. Am văzut cu ochii mei ce au făcut germanii. Am văzut lucruri care nu au fost niciodată scrise în istoria omenirii – așa erau atrocitățile pe care le comiteau germanii...”. 

Soldatul din armata roșie, Konstantin Tarasaev a făcut parte dintr-o trupă de patizani de lângă Chernigov: “De mai multe ori au făcut razii să-i captureze pe tineri. De trei ori am scăpat din mâinile barbarilor fasciști. Aproape un an am stat ascuns prin mlaștini și gropi, ca să scap de fasciști. Aflând că mă ascund, monștrii fașciști au arestat-o pe mama mea și au amenințat că, dacă nu mă predau oficialilor germani, o vor împușca pe mama. M-am lăsat capturat de fasciști. M-au trimis cu un convoi într-un lagăr de muncă grea. Acolo am văzut personal cum aceste bestii bipede abuzau prizonierii de război sovietici. Personal am participat la o acțiune de evadare a mai multor prizonieri. Agresorii fasciști nu pot fi niciodată iertați pentru ce au făcut. Vor plăti pentru fiecare faptă groaznică pe care au comis-o”. 

Medicul Nikolai Krivenko a scris: “În iarna lui 1944, când am fugit de acasă și m-am ascuns ca să mă prindă, fasciștii i-au luat pe copii mei și pe soția mea și i-au târât din apartamentul unde locuiau și i-au obligat să doarmă pe străzi, în șanțuri. Pentru toate astea o să mă răzbun pe front“. Pentru rănile mele”, a scris sergentul Khodarev, o să termin (ugozhu) 1.000 de hitleriști”. 

Soldații au aflat direct de la civilii sovietici din zonele eliberate ce-au făcut naziștii în timpul ocupației.

Am auzit multe despre atrocitățile comise de germani de la cetățenii pașnici, în timp ce linia frontului înainta. Germanii au arătat o răutate extraordinară față de evrei”. 

Nikolai Kopodiazhnyi din regiunea Sumskaia a fost printre cei obligați să scoată cadavrele prizonierilor sovietici morți dintr-un lagăr pentru prizonierii de război sovietici din Khar’kiv. Avea 16 ani când a scris în 1944: “Devastată de mânie și de o stare de rău, fiecare persoană poartă în suflet ura față de dușman”. 

Sergentul Aleksandr Sidorov a scris la fel de plin de mânie: “Îmi amintesc ce s-a întâmplat într-un sat ucrainean. Am eliberat satul, dar era pustiu. Nu era țipenie de om. Nu găseam pe nimeni. Am căutat în tot satul. Am găsit un singur om de 70 de ani, rănit, care a fost străpuns de un glonț german. Ne-a putut spune că germanii au ucis fiecare localnic din acel sat – pe cei mai mulți i-au împușcat. Iar pe bătrâni, sub amenințarea puștilor, i-au obligat să mineze drumul. N-o să uit niciodată acel sat”. 

Multe, multe familii au suferit aceeași soartă din mâinile germanilor. Și inima mea e plină de durere pentru bunica și bunicul meu care au rămas în teritoriul ocupat de germani, în Moldova sovietică. Când am eliberat orașul meu natal, nu i-am mai găsit în viață – fuseseră uciși de germani”. 

Sergentul Veniamin Nikishkin a scris: “Germanii au torturat și au împușcat milioane de oameni care nu aveau nici o vină. Mii de sate și de orașe au fost incendiate. Hitleriștii au comis orori care nu pot fi descrise împotriva poporului sovietic. Poporul nostru nu va ierta asta niciodată!”

Pentru Nikishkin, oroarea era foarte personală: fratele său a fost rănit și apoi capturat de germani, trimis într-un lagăr de concentrare pentru prizonieri, apoi trimis să fie exterminat într-o dubă – trebuia ucis cu gaz otrăvitor. În drum spre locul de execuție, a reușit să evadeze. Acum era rănit grav, a rămas invalid pe viață, era într-un spital, dar a rămas în viață.

Ivan Efreitor a scris despre un a fost ucis tatăl său și cum a fost violată sora sa:

Aceste lacrimi nu vor curge în van, fiecare hitlerist va plăti pentru că a comis un asemenea carnagiu în țara noastră. Îl voi face pe fiecare german să plătească pentru că l-au ucis pe tatăl meu”. 

7a18a7f991103246ceda49ce39930411
Poster datând din URSS din timpul războiului cu Germania nazistă.

Soldatul din armata roșie Grigorii Reznikov a scris: “Când au ajuns în orașul meu natal Kirovograd, barbarii fasciști îi împușcaseră deja pe tata, pe mama, pe sora mea și pe bebelușul ei. Au luat tot ce-au găsit în casă. Pe lângă familia mea, germanii au mai împușcat alți 500 de oameni. Nu voi putea ierta niciodată un asemenea rău comis de hitleriști. Când ajung la Berlin – cuibul hidrei fasciste – o să-i găsesc pe cei vinovați pentru împușcarea părinților mei și n-o să am milă”. 

Înrolată într-un regiment de femei, D’iats a luptat pe front începând din iunie 1941. Pe fiul ei de 4 ani l-a lăsat în grija mamei, care era membră a Partidului Comunist local. După ce au fost evacuați în Asia Centrală, mama și fiul s-au întors în satul natal Golubovka, din raionul Sergovskii, oblastul Voroshilovogradskaia, după contra-offensiva de la Moscova, din aprilie 1942. Dar în vara lui 1942, satul a căzut din nou în mâinile germanilor mama ei a fost obligată să trăiască în pivnița casei bombardate, unde și-a pierdut aproape toată vederea din cauză că trăia doar în întuneric. Germanii l-au bătut pe bunicul lui Diats aproape până l-au omorât, în timpul unei percheziții. A murit la scurtă vreme după aceea. Tatăl ei i-a pierdut pe toți fiii și nepoții, cu excepția unui nepot. În total, dintr-o familie de 13 oameni doar 4 au supraviețuit războiului, ceilalți au fost uciși de germani în timpul ocupației. Băiatul de patru ani al lui D’iats a trăit într-un hambar cât a durat ocupația nazistă și a văzut, abia abținându-se să nu facă un zgomot, cum prietenii lui au sângerat până au murit, după ce au fost tăiați de ofițerii germani, care se distrau așa. Acești ofițeri locuiau în casele familiilor acestor băieți. După ce s-a întors în satul eliberat în 1943, fiul ei care acum avea 7 ani i-a povestit totul:

Nu voi uita niciodată spaima din privirea băiatului și lacrimile din ochii fiului meu drag, Slavik, când îmi povestea ce a văzut. Nu voi uita nici setea de răzbunare care bate în inima mea și care mă obligă să obțin răzbunare împotriva acestor nemernici.

Am participat la eliberarea multor sate, cătune și orașe. Am văzut atrocități nenumărate, monstruoase. Când am eliberat orașul Berdiansk… într-o vie am găsit trupurile mai multor copii – germanii îi duseseră acolo și îi împușcaseră, înainte să se retragă din oraș. Strugurii erau plini de sânge și, deși eram foarte însetați, nu am putut să ne atingem de ei.”

În satul “Chernyi Voron,” [Corbul negru] din oblastul Nikolaevskaia, tovarășii mei au ajuns la un moment dat într-o zonă, la scurtă vreme după ce i-au alungat pe germani. Au găsit tot satul incendiat. Au văzut trupurile oamenilor pe care naziștii i-au ars de vii – erau oameni bătrâni, femei și copii. Nu voi uita niciodată că acești monștri au ars de vie o femeie care încerca să-și protejeze cu trupul ei bebelușul de doar câteva luni.

Se pot descrie multe, multe atrocități comise de germani în țara noastră. Inima fiecărui soldat fierbe de ură în bătăliile care urmează pentru a răzbuna aceste fapte odioase”. (**)

v28_18931429
27 de milioane de oameni, soldaţi şi mai ales civili, au fost masacraţi de nazişti în războiul de colonizare al Europei de Est.

Istoricii occidentali au continuat să denigreze și să stigmatizeze victimele violenței sexuale, și adesea atenția a fost acordată violatorului și nu victimei sau suferinţei la care a fost supusă victima. Una dintre cele mai uluitoare apologii vine de la istoricul Franz Seidler, care a concluzionat despre bordeluri că “statul chiar a îmbrățișat arena sexuală” pentru că “era război”. “În bordelurile Wehrmacht, actul sexual era văzut ca o treabă administrativă”, scrie acest istoric, cu o nonşalanţă şocantă. Stabilirea de asemenea bordeluri era “o procedură birocratică ca oricare alta”, după mintea lui. Istoricul Schulte, care îl citează pe Seidler, continuă în același spirit și încearcă să-l facă pe cititor să simtă compasiune faţă de bietul soldat german care “a fost forțat” să violeze femei răpite “într-o atmosferă controlată”.  

Surse:

– citatele care nu au altă trimitere ca sursă sunt preluate din studiul „Victims, Heroes, Survivors: Sexual violence on the Eastern front during World War II”, University of Minnesota, de Wendy Jo Gertjejanssen (Victime, Eroine şi Supravieţuitoare: Violenţa sexuală pe frontul de est în timpul celui de-al doilea război mondial)

– pentru citatele marcate cu (*) sursa este “Demistificarea Wehrmacht”, 2013 (care e tradus pe larg în partea a patra)

– citatele care sunt marcate cu (**) sunt preluate din „Sexual Violence in Europe in World War II, 1939—1945” de Jeffrey Burds („Violenţa sexuală în Europa în cel de-al doilea război mondial, 1939-1945”, de Jeffrey Burds)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s