Sclavia sexuală: metodă de colonizare a Europei de Est de către Germania nazistă

Fascismul, ca politică de colonizare a Estului Europei

Sclavia sexuală impusă de nazişti împotriva femeilor din Estul Europei:

crima în masă care e ascunsă și azi

Prima parte: Fascismul, ca politică de colonizare a Estului Europei

A doua parte: Sclavia sexuală: metodă de colonizare a Europei de Est de către Germania nazistă

A treia parte: „Violul a fost conceptualizat ca un act fascist de dominație

A patra parte: „Anihilarea gurilor de prisos”: planul naziștilor de exterminare a populației din Estul Europei prin înfometare

A cincea parte: „Fiecare Hans trebuie să aibă o micuţă Sabină” – mentalitatea din spatele sclaviei sexuale impusă de nazişti împotriva Europei de Est

A şasea parte: Reverberaţiile sclaviei sexuale impuse de nazişti în Europa de est

A şaptea parte: Lublin 

Războiul de colonizare și de distrugere a comunismului, dus de imperiul nazist împotriva Estului Europei, cunoscut ca al doilea război mondial, a urmărit în primul rând distrugerea populației civile. Istoricii occidentali distorsionează această realitate, ascunzând sau minimalizând acest lucru, din motive politice și ideologice – pentru a apăra capitalismul și imperialismul. Istoricii sovietici, care au spus asta din primul moment, au fost reduși la tăcere, odată cu vocile milioanelor de victime. Milioane şi milioane de oameni au fost omorâți în estul Europei – în special pe teritoriul URSS – de politicile de înfometare, sclavie sexuală și teroare totală, dezlănțuite de germani.

WAFFENSS
Femei din Polonia răpite de pe stradă pentru a subjugate în sclavie sexuală de către armata nazistă.

Procesele de la Nuremberg au achitat armata germană Wehrmacht și au absolvit-o de participarea la exterminarea a milioane de oameni din Estul Europei prin înfometarea deliberată a populației civile şi prin teroare sexuală. Prof. Dr. Wolfgang Eichwede şi Prof. Jan Phillip Reemtsma citează istorici ruşi şi surse germane care spun că în jur aproximativ 10 milioane de femei au fost violate de soldaţii nazişti din Wehrmacht şi SS doar pe teritoriul URSS în urma invaziei din 1941.

Oamenii luați în sclavie de către germani erau înfometați, bătuți, omorâți, deportați, în condiții care au provocat moartea a milioane dintre ei.” (Oficial e recunoscut că naziştii au luat în sclavie doar 12 milioane de oameni, însă această cifră exclude, în mod apologist faţă de imperiul nazist, populaţiile civile din Estul Europei colonizat înainte de război şi invadat militar în război.)

Femeile luate în sclavie sexuală erau forțate în bordelurile conduse de statul german”. Femeile deportate ca sclave în industria din Germania, erau obligate să poarte emblema pe care scria OST – adică muncitoare care veneau din est (Ostarbeiter). Aceste femei erau în mod special tratate cu o brutalitate extremă de către naziști”.

Documentele cercetate arată că scopul primar al luării în sclavie a oamenilor de către naziști era exploatarea în muncă și exterminarea ulterioară, când sclavii erau epuizați. În privința evreilor, exterminarea totală era scopul primar, dar și milioane de evrei au fost epuizați în muncă forțată înainte de a fi masacrați. 

În 1995, Academia de ştiinţă din Rusia a raportat o estimare a numărului de civili care au fost omorâţi de armatele naziste, inclusiv evrei: totalul civililor ucişi de nazişti este estimat la 13,7 milioane de morţi, ceea ce însemna 20% din populaţia de atunci care era de 68 de milioane persoane aflate pe teritoriile ocupate de nazişti în URSS. Dintre aceşti oameni, 7,4 milioane au fost masacraţi în urma genocidului comis de nazişti şi în urma represaliilor; 2,2 milioane de oameni au murit după ce au fost deportaţi în Germania ca sclavi în muncă forţată; 4,1 milioane de oameni au murit din cauza înfometării şi a bolilor în teritoriile aflate sub ocupaţia nazistă. Invazia nazistă a provocat moartea altor 3 milioane de oameni în teritoriile URSS neocupate de germani.

Faptul că sclavia era o politică a Germaniei naziste e confirmat de modul de acțiune al „Gestapoului în Rusia, care a omorât prizonierii sovietici răniți pentru că nu puteau fi folosiți la muncă forțată în sclavie pentru reichul german”. Există date care atestă că cel puțin 2 milioane de prizonieri sovietici ar fi putut munci pentru industria de război germană, dar au refuzat, chiar știind că vor fi pedepsiți cu moartea prin înfometare, ceea ce s-a și întâmplat.

1942. SS alakulat felgyújtott egy ukrán falut.
Nazişti încântaţi după ce au incendiat un sat din URSS în 1942.

Mai mult, „documentarea făcută de istoricul Reitlinger arată că prizonierii ruși din lagărele de concentrare au fost omorâți prin gazare, cu injecții cu fenol, și prin aparatul Sachsenhausen Genickschuss. Din 5.700.000 de soldați sovietici capturați de germani în timpul invaziei, peste 3.000.000 au fost fie împușcați imediat după ce au fost capturați, fie înfometați în lagăre de concentrare, fie gazați în lagăre de exterminare sau omorâți prin muncă în lagăre de concentrare.” În toamna lui 1941, 8.348 de prizonieri sovietici au murit într-o singură zi.” În februarie 1942, din 3,9 de milioane de soldați sovietici capturați de germani, vasta majoritate, 2,8 milioane era deja morți. Cel puțin un sfert de milion au fost împușcați, alții au murit din cauza condițiilor oribile impuse de germani.

Istoricul Weinberg spune: „Orice basme spun cei implicați în aceste atrocități și cei care-i apără sunt demontate de o analiză atentă a dovezilor contemporane care arată, cât se poate de clar, că aceste atrocități comise împotriva unei vaste populații au fost executate cu voință, cu entuziasm și cu participarea totală a armatei germane, a poliției locale și a autorităților civile.”

Gate with inscription Arbeit Macht Frei, Dachau Concentration Camp, Dachau, Upper Bavaria, Bavaria, Germany
Această urare sadică “Munca te va face liber” era adresată şi prizonierilor lagărului de concentrare de la Dachau, din Bavaria, Germania. Acest lagăr a fost deschis din prima clipă în care naziştii au venit la putere, în 1933, şi iniţial aici au fost torturaţi şi exterminaţi comunişti, socialişti, anarhişti, ulterior evrei, slavi, romi. Acest lagăr a funcţionat 7 ani pentru a tortura, înrobi şi extermina comunişti şi muncitori, şi toate statele “democratice” occidentale au ştiut de existenţa sa, presa occidentală a ştiut, populaţia din Germania a ştiut, şi toţi au fost de acord cu modul în care naziştii îi torturau şi îi omorau pe comunişti aici.
historisches_foto_des_eingangstores_zum_konzentrationslager_theresienstadt_mit_dem_schild_arbeit_macht_frei_original
Această urare sadică, “Munca te face liber”, îi întâmpina şi pe prizonierii şi oamenii înrobiţi închişi de nazişti în lagărul Theresienstadt de pe teritorul Cehiei ocupate de armata lui Hitler. Acest lagăr era condus de SS.

Poate foarte relevant pentru ce se întâmplă azi în țările din Europa de est e următorul mod de acțiune al SS în lagărele de exterminare: 

Cruzimea conducerii lagărelor de exterminare şi de exploatare a sclavilor muncitori, luaţi prizonieri, depăşea orice putere de înţelegere a minţii umane. „Ofiţerii SS se distrau punându-i pe prizonieri să se bată între ei. Conducerea lagărelor a introdus bordelurile în lagăre nu doar pentru a-i „stimula” pe prizonieri să muncească mai mult pentru reichul german, ci şi pentru a stimula bârfe despre relaţiile extra-conjugale, pentru a-şi bate joc de prizonieri şi pentru a instiga bătăi între prizonieri. Asta se pare că a făcut parte dintr-o strategie de a reduce la minimum orice posibilitate de rebeliune a prizonierilor împotriva gardienilor lagărului, adică SS îi instiga pe prizonieri să se bată între ei pentru a elimina posibilitatea ca ei să se unească şi să se răzvrătească împotriva celor care-i ţineau prizonieri”.

Șeful SS: „Nimeni din est să nu aibă mai mult de 4 clase”

Planul de colonizare după care au acționat germanii reiese din documentele scrise de ei și din acțiunile lor. Gândirea pe care se baza acest plan a fost exprimată de șeful SS, Heinrich Himmler, într-un memorandum „privind tratamentul aplicat raselor străine din Est” (*), care a și fost aprobat de Hitler pe 25 mai 1940. Pentru a pregăti terenul politic pentru aplicarea politicilor de distrugere a populației, naziștii au urmărit mai întâi distrugerea posibilității unui răspuns unitar din partea victimelor lor, inventând sau alimentând și exacerbând tensiuni etnice. Au căutat oameni vanitoși și nu foarte inteligenți, le-au exacerbat dorințele de mărire și i-au câștigat de partea lor și împotriva restului populației. Această strategie a fost folosită de germani și de britanici în special împotriva URSS în Ucraina, prin crearea OUN, și în alte țări din Estul Europei înainte de al doilea război, și a devenit o procedură standard care a fost folosită de atunci în mod constant, inclusiv în timpul distrugerii Iugoslaviei de către imperialiști: „Trebuie să vedem cum putem recunoaște și cultiva pe cât de multe grupări etnice individuale (minoritare), pe cât posibil… Dacă alte grupuri mici și izolate pot fi găsite în alte locuri, trebuie tratate în același mod. Ce vreau să spun e că nu suntem doar interesați ca populațiile din est să nu fie unite, ci, mai mult, suntem interesați să le spargem în cât mai multe părți și fragmente cu putință”, spune memorandumul șefului SS, trupele de asasini naziști care au fost avangarda invadării și colonizării Europei de Est. „Chiar și în interiorul grupurilor etnice, chiar dacă avem interesul de a le face unitare, sau poate de a trezi în ele gradual o conștiință națională și o cultură națională, de fapt vrem să acționăm cu scopul de a le dizolva în fragmente și particule mici și nenumărate. În mod firesc, vrem să-i folosim pe cei care fac parte din aceste grupări etnice, în special pe cei care fac parte din cele mai mici grupări etnice, pentru a-i plasa în poziții oficiale – în poliție și ca primari. Numai primarii și autoritățile poliției locale vor avea voie să conducă aceste grupări etnice… Nu trebuie să existe nici un fel de centralizare (a puterii) către vârf, pentru că, doar dizolvând aceast întreg conglomerat de popoare din (aflate sub ocupația) Guvernul General (guvernul de ocupație impus de imperiul nazist în teritoriile ocupate din estul Europei), care se ridică la 15 milioane și 8 milioane în provinciile de est, va fi posibil să ducem la îndeplinire selecţia rasială care trebuie să fie baza acțiunilor noastre: anume, pentru a-i selecta din acest conglomerat pe cei valoroși rasial, să-i aducem în Germania și să-i asimilăm aici”.

51597-x700
Copii polonezi răpiţi de nazişti de la familiile lor care protestează în zadar.

În câțiva ani – cred că 4 sau 5 – nu va mai exista nici un popor cashubian (asta e valabil în special pentru prusacii din vest). Sper că conceptul de evrei va fi total șters prin posibilitatea unei mari emigrații a tuturor evreilor în Africa sau în altă colonie (trupele de asasini SS declanșaseră deja Holocaustul nevăzut prin exterminarea sistematică a populațiilor de evrei din teritoriile ocupate, cu mult înainte ca reichul să impună exterminarea în masă, industrială, în lagăre). Într-o perioadă relativ mai lungă, ar trebui să fie posibil să facem ca conceptele etnice de ucrainieni, gorali și lemconi să dispară din zona noastră. Ce s-a spus despre acele fragmente de popoare se va aplica pe o scală mai mare și pentru polonezi”.

818b2c8e89dbeef201e8cfc313df668e
Copii din Rusia umiliţi de nazişti şi învăţaţi care e “legea divină”

Tot Himmler: ”O chestiune de bază în rezolvarea tuturor acestor probleme este chestiunea școlilor și astfel chestiunea de a cerne și selecta tinerii. Pentru populațiile non-germanice din est (n.t.: aici se referă la toate țările din est, inclusiv cele care erau deja colonii naziste, cum e cazul României), nu trebuie să existe nici un fel de educație, dincolo de școala elementară de 4 clase. Singurul scop al acestei educații este ca ei să învețe o aritmetică simplă, să numere cel mult până la 500, să știe să-și scrie numele, să învețe doctrina că este o lege divină să se supună germanilor și să fie onești, harnici, și cuminți. Nu cred că e necesar să știe să citească. Dincolo de această educație, nu trebuie să existe absolut nici un fel de școli în Est. Părinții, care vor dori să-și dea copilul la o școală mai bună și la liceu, trebuie să facă o cerere către șefii SS și către șefii poliției. Prima considerație în examinarea cererii lor trebuie să fie dacă copilul e rasial perfect și dacă corespunde condițiilor noastre. Dacă vedem că un asemenea copil e de sângele nostru, părinții vor fi informați că copilul va fi trimis la o școală în Germania și că va rămâne permanent în Germania. Crud și tragic cum va fi în fiecare caz individual, această metodă este cea mai blândă și cea mai bună.
Părinții unor asemenea copii care au sânge bun probabil nu vor mai produce (!) alți copii, astfel că pericolul acestor popoare sub-umane din est [Untermenschenvolk des Ostens] de a obține o clasă de lideri care, din moment ce ar putea fi egali cu noi ar fi și periculoși pentru noi, va dispărea. Părinții vor putea implora să meargă și ei în Germania și să devină cetățeni loiali acolo. Iubirea pentru copil, loialitatea față de viitorul său și față de educația sa din partea părinților vor fi o armă puternică în modul în care ne vom ocupa de ei. Dincolo de examinarea cererilor făcute de părinți pentru o educație mai bună pentru copiii lor, va exista o selecţie anuală pentru toți copiii din Guvernul General, între 6 și 10 ani, cu scopul de a-i separa pe cei valoroși rasial de cei nevaloroși rasial”.

Acest memorandum se referă doar la Polonia, care abia fusese ocupată de reichul nazist, dar politicile acestea au fost aplicate și pe teritoriul Ucrainei în timpul ocupației și erau deja aplicate în alte colonii în mod sistematic (România, de exemplu):

Populația din Guvernul General în următorii 10 ani, prin necesitate și după o consistentă îndeplinire a acestor măsuri, va fi compusă din ce mai rămâne din populațiile inferioare, suplimentate de populația din provinciile din est, deportată acolo și din cei din acele părți ale Reichului german care au aceleași calități rasiale și umane. Aceste populații, ca popoare de muncitori fără lideri, va trebui să fie la dispoziția noastră și să ofere Germaniei, anual, muncitori migranți și muncitori pentru operațiuni speciale (construirea de drumuri, munca în cariere, construcția de clădiri). Aceștia vor avea mai multă mâncare decât li se permite acasă la ei și vor trăi mai bine decât sub regimul polonez, și, deși nu au propria lor cultură, vor fi sub stricta și consistenta și justa conducere a poporului german. Li se va cere să muncească pentru eterna cultură a Germaniei, pentru clădirile ei, și vor fi cei cărora li se va cere să efectueze muncile grele” (document scris de mână de Himmler, șeful SS).

O altă motivație a colonizării Europei de est era folosirea resurselor și extinderea imperiului nazist până în Asia. Populațiile din est care supraviețuiau exterminării naziste aveau să fie tolerate doar ca sclavi muncitori. (Dacă vă sună cunoscut, nu trebuie să vă mire, pentru că aceeași gândire stă la baza politicilor economice imperialiste impuse de vestul Europei populațiilor din Est.)

În timpul ocupației militare, armatele naziste au furat hrana populației locale și au violat în masă femei și fete cu scopul de a ține populația în teroare, au recurs în mod intenționat la cele mai absurde cruzimi, cu scopul de-a-i năuci total pe oameni și de-a-i ține într-o stare de paralizie constantă și de șoc pentru a elimina posibilitatea revoltelor și atacării trupelor de ocupație. Foarte multe femei au înțeles că politica de sclavie sexuală a naziștilor era premeditată, motiv pentru care, în est, enorm de multe femei s-au oferit voluntare pe front, intrând în Armata Roșie sau formând brigăzi de partizani, care încercau să apere pe cât posibil populația locală de trupele de ocupație naziste. Primele pentru care războiul din est a devenit o chestiune personală au fost femeile – au pus mâna pe arme pentru a duce o luptă personală împotriva brutelor naziste, din motive care sunt explicate mai jos.

Plan de ucis: 30-50 de milioane de oameni din URSS, restul est-europenilor: sclavi pentru imperiul german

În metodele de subjugare a populației locale, germanii au acționat ca niște mașini de ucis și extrem de calculat. Erau deja versați în impunerea sclaviei sexuale încă din primul război, și chiar dinainte. Scopul lor era anihilarea populației civile – plănuiau să lichideze între 30 și 50 de milioane de oameni din URSS. Hitler a cerut ca orașele comuniste din estul Ucrainei (Donbass) să fie rase de pe fața pământului, la fel și Leningrad și Moscova. Au folosit înfometarea deliberată a populației și pentru a extinde teroarea și sclavia sexuală. Acolo unde înfometarea dădea greș și, de regulă, imediat după ce inavadau și ocupau o localitate, naziștii răpeau femei și fete de pe străzi și din casele lor, le violau și dacă nu le omorau, le încarcerau în tabere militare de viol (bordeluri).babi_yar_photo

Crimele sexuale au însoţit fiecare avans făcut de forţele Wehrmacht şi de aliaţii lor împotriva Europei de est”. (**)

Violul şi alte forme de violenţă sexuală nu erau considerate crime de legea militară germană. Problema pentru statul german nu era crima în sine, violul, urmat de uciderea victimei, sau alte violenţe sexuale comise de soldaţi împotriva femeilor, ci Rassenschande – “amestecul de rase”. Din când în când găsim în arhive că soldaţii erau disciplinaţi dar nu pentru că violau şi omorau femei şi fete, ci pentru că încălcau „puritatea rasială”. Aceasta era singura „crimă” pe care statul german o condamna cu pedepse între 4 și 5 cinci ani. (**) Violul, torturarea sau uciderea victimei nu erau considerate crime” de reichul nazist.

180
Clădirea lăsată în paragină a fost unul dintre bordelurile militare pentru Wehrmacht în al doilea război. Femeile violate aici făceau parte din populaţia locală. Clădirea e în centrul Bucureştiului, pe Splaiul Independenţei nr 2. Imaginile sunt preluate de pe googlemaps. Ironia supremă în această imagine este că pe clădirea alăturată cineva a scris cuvântul “feminism”: aşa-zisele organizaţii “feministe” din România (ONG-uri) susţin industria sclaviei sexuale a femeilor, la fel cum o susţinuse şi imperiul nazist. Din acest motiv, aceste organizaţii sunt trădătoare ale femeilor şi nu pot fi considerate sub nici o formă feministe, ci nişte organizaţii capitaliste, patriarhale şi imperialiste. (vezi nota ***** de la final)
14225559_303342966711592_7564286885255832661_n
“Petrecere” de viol la liber organizată de primăria unui oraş din Germania în septembrie 2016. Femeile exploatate în industria de sclavie sexuală, provin din România. Germanii le-au invadat camerele şi, aşa cum descrie un martor la această barbarie, “treceau din cameră în cameră şi le tratau ca şi cum ar fi fost exponate într-o grădină zoologică”, ca pe nişte animale. Femeile au fost invadate în camerele lor, şi nu au fost anunţate de această “petrecere”, unele dintre ele s-au luptat cu bărbaţii care năvăleau peste ele în bordeluri. Asta înseamnă decriminalizarea şi liberalizarea industriei peştilor şi violatorilor şi a capitalului de viol. Fotografia a fost făcută de un martor la această barbarie şi a fost postată pe facebook.

Germanii au redefinit violul – în special pentru est – ca o crimă pentru care pedeapsa trebuia cerută (revenind la legile dinaintea Evului Mediu), știind foarte bine că victimele nu puteau cere pedeapsirea agresorilor pentru că de obicei erau omorâte sau erau încarcerate. Germanii nici azi nu recunosc că sclavia sexuală pe care au impus-o în Estul Europei e o crimă, dimpotrivă, în al doilea război mondial, tribunalele naziștilor confirmau „dreptul” soldaților de a viola, catalogându-le pe victimele lor ca fiind „prostituate”, „curve” sau „nerespectabile”. (ONU a urmat aceeași politică față de violatorii naziști din Wehrmacht și SS – impunitate.) Pentru naziști însă nici o femeie nu era „respectabilă”, conform ideologiei fasciste, iar populația din Estul Europei deja fusese declarată „ilegală” de către Hitler, șeful reichului nazist. Asta arată că între agresiunea de viol și criminalizarea victimelor există o legătură tipică și patriarhatului și fascismului: victima era învinovățită de crima comisă împotiva ei din orice fel de motiv îi convenea agresorului să inventeze. Această mentalitate persistă chiar și azi, și e generalizată. Chiar și la 30 de ani după război, unii istorici importanți din Germania susțineau că femeile pe care naziștii le-au violat, torturat și ucis erau „prostituate”, inclusiv fete de 5 ani încarcerate în lagărele de exterminare naziste și violate de SS. În zilele noastre, în luna septembrie 2016, la 70 de ani după crimele sexuale în masă comise de naziști împotriva femeilor din Estul Europei, primăriile din Germania organizează petreceri-de-viol-la-liber a femeilor exploatate în sclavia sexuală din Germania, cele mai multe femei fiind din România.178 179

Toate statele occidentale au ascuns după al doilea război legătura directă care exista între politica economică de înfometare a populației și sclavia sexuală a femeilor, iar azi își modelează politicile economice pentru expansiunea și regenerarea capitalului de viol pe baza acestei legături.

Sclavia sexuală, impusă prin reducerea săracilor la dependență totală față de bogați

În războiul de colonizare a Estului Europei, înfometarea cumplită a populației a fost însoțită de violența sexuală directă asupra femeilor. Cele mai multe crime sexuale au fost comise de soldații naziști prin răpirea femeilor și violarea lor sub amenințarea armelor. Înfometarea populației ocupate a fost o strategie deliberată prin care naziștii le obligau pe femei să se sacrifice pentru a obține hrană pentru familiile lor. Foametea a fost folosită ca metodă de șantaj pentru a facilita soldaților naziști accesul la trupurile femeilor. „Multe femei s-au sacrificat pentru a primi mâncare”.

Când o economie e atacată, femeile sunt primele care își pierd sursele de supraviețuire” – venituri sau alte mijloace. ”Adesea, femeile au copii de hrănit și – cu sau fără partener – tot își pierd slujbele. Este dovedit că politicile deliberate ale germanilor pentru populațiile din Estul Europei au produs o disperare soră cu moartea în rândul civililor și au obligat multe femei să facă orice pentru a-și menține familiile în viață”.

images (7)
Femei din Ucraina, după invazia Kievului de către nazişti în 1941.

Pentru a obține hrană, femeile au făcut cele mai groaznice „sacrificii pentru a-și ține familiile în viață”. ”În timpul ocupației naziste, în Kiev, în Kharkiv și restul localităților, oamenii au înțeles că pentru a nu muri de foame erau nevoiți să facă orice”.

Asta arată că naziștii știau că impunerea sclaviei sexuale avea o natură profund economică și că erau conștienți că sclavia sexuală era o politică de o violență devastatoare, care acționa ca formă de teroare asupra populației locale. Comiteau crimele sexuale după ce le premeditau și fiind perfect conștienți de efectele lor asupra victimelor. Sclavia sexuală (prostituția) „a avut un efect devastator asupra moralului populației”.

În România – care era deja colonie a imperiului nazist dinainte de război – distrugerea economică și socială provocase „un haos profund în viața civilă”; oamenii înfometați căutau hrană cu disperare și aveau loc „multe raiduri pentru a găsi mâncare și produse alimentare”. (Aceasta este perioada pe care intelectualitatea de dreapta din România o romantizează și o glorifică azi dincolo de absurd, din simpla ură viscerală pe care clasele de mijloc și conducătoare o au față de oamenii care trăiesc din munca lor). 

Un supravieţuitor din Ucraina al ocupaţiei naziste şi al războiului de colonizare a Europei de est a explicat în 2013 legătura dintre lipsirea de hrană, disperarea oamenilor și modul în care germanii au putut subjuga unele femei și fete să le poată abuza sexual.

“Bărbat: Da, era o fată, Galina, da, a mers la școala la care mergeam și eu. Avea 14 ani. Da, accepta să facă asta.

Autor: De ce?

Bărbat: E evident din cauza condițiilor care au avut o influență asupra ei. I-au spus că îi dau mâncare, ciocolată. Au corupt-o.

Autor: Credeți că s-a dus cu ei pentru că nu avea ce mânca?

Bărbat: O, lipsa mâncării era foarte groaznică. Pentru că înainte toată lumea avea hrană, nimeni nu plătea pentru mâncare. Fiecare avea o grădină unde cultiva legume. Dar (sub ocupaţia naziştă) nu mai era nici pâine. Eram înfometați până la moarte. Germanii furau sau omorau intenționat vacile oamenilor. Omorau vacile și nimeni nu mai avea ce să mănânce, nici măcar lapte. Dacă cineva avea un porc, germanii îl omorau și pe acela. Furau găinile. De exemplu, de la noi germanii au furat vițelul, au omorât porcul. I-au furat și i-au mâncat. Și au furat și găina. Nu mai aveam absolut nimic. Cred că din aceste motive fata a acceptat să se ducă cu ei”.

Un veterean de război, Guy Sajer, povestea cu încântare că, în 1944 „toate femeile erau deja prostituate”. Acest soldat le numea „curve” pe femeile violate și în romanul său glorifică multe astfel de situații în care femeile erau violate pentru mâncare de către soldați, în timpul ocupației naziste. „Asta arată cât de mare e abilitatea bărbaților de a-și albi crimele prin numirea unei femei „curvă”, fără a menționa o clipă faptul că femeile erau înfometate de soldații armatei de ocupație și de imperiul nazist, „în urma unei politici deliberate de înfometare” implementată de armatele imperiului nazist.

WAFFEN-SS-RAPE-009
În imagine, o femeie arestată de Waffen SS. Bordelurile pentru soldați au fost înființate ca organizații susținute de guvern. Asta arată cât de mare era importanța pe care naziștii o atașau raporturilor sexuale. Naziștii s-au străduit să le asigure bordeluri arată gloria de care bărbații se bucurau ca membri ai unui sex superior și ai unei rase superioare. Mulți din elita nazistă au pledat pentru stabilirea de bordeluri militare, în special şeful SS, Heinrich Himmler, care credea că aceste bordeluri erau necesare ca bărbaţii din Wehrmacht „să performeze bine ca soldaţi. Comandantul suprem Walther von Brauchitsch gândea la fel. Ministerul de interne al reichului a emis două directive, în septembrie 1939 și martie 1940, pentru a stabili bordeluri supravegheate în tot reichul și în teritoriile cucerite.

Politica de înfometare a populației civile le-a dat bărbaților naziști posibilitatea de a folosi avantajele economice pentru a obliga fetele și femeile înfometate să întrețină cu ei relații sexuale. Nu doar avantajele economice erau folosite de naziști pentru a viola, ci inclusiv distrugerea relațiilor sociale din comunități.

Un asemenea exemplu de sacrificiu făcut de femei a fost povestit de un supraviețuitor al Holocaustului din România. Acesta a povestit că un ofițer german își anunțase intenția de a-l omorî pe el și pe toată familia sa. Vecina sa, o femeie atrăgătoare, a „acceptat” să fie practic violată de ofițerul german cu condiția să-i lase pe evrei în viață. Bărbatul evreu român a spus asta în fața publicului prezent la un simpozion în SUA la Muzeul Memorial al Holocaustului referitor la munca forțată în sclavie în timpul ocupației naziste, care a avut loc pe 24 octombrie 2002. “Această femeie a fost eroina noastră și salvatoarea noastră”.

O femeie pe care o chema Kati și care fusese capturată și încarcerată la Auschwitz a făcut orice pentru a o ține în viață pe o fată de 15 ani pe care a găsit-o bătută cu sălbăticie, abandonată într-o baltă de sânge și sufocată de noroi. Kati și-a vândut trupul unui prizonier german care avea conexiuni buneîn lagăr. Era singura cale prin care putea obține hrană pentru a o ține pe adolescenta de 15 ani în viață. Ambele au fost deportate ulterior ca sclave să muncească în industria din Germania”.

Felicia Karay, o supraviețuitoare, a explicat că politicile naziștilor au urmărit „să-i reducă pe săraci la o stare de dependență totală față de bogați”, iar această condiție a fost la baza sclaviei sexuale: „Doar așa femeile puteau obține mâncare. Hrana a fost o motivație primară”.

Supraviețuitorul Eugen Kogon a arătat și el cum sclavia sexuală a fost posibilă numai prin înfometare și a denumit această politică înfometarea sexuală”.

Olga Lengyel, o supraviețuitoare de la Birkenau, spune că “hrana era moneda cu care se plăteau privilegiile sexuale.”

Dr. Gisela Perl, și ea o supraviețuitoare a lagărelor morții, spune: „Furtul de mâncare devenise o artă. Era o virtute, era ceva cu care ne mândream. Îl numeam „organizare”.

Relațiile la care erau supuse femeile în această situație „ar trebui definite direct ca sclavie sexuală și viol pentru că victima devenea sclavă sexuală; în fața ei erau violul și supunerea sau sinuciderea, execuția imediată” sau moartea prin inaniție.

Mărturiile celor care au supraviețuit arată că înfometarea populației încarcerate în lagărele și înfometarea restului populației, din afara lagărelor, avea practic aceleași efecte: le dădea violatorilor naziști o putere absolută asupra victimelor. Sclavia sexuală a fost impusă și în interiorul lagărelor, și în afara lor. În lagăre, femeile erau amenințate cu exterminarea imediată dacă nu se supuneau. Multe femei se sinucideau. În afara lagărelor, naziștii răpeau direct femei de pe străzi și din locuințe, imediat după ce ocupau o localitate, iar înfometarea era folosită ca metodă de sclavie sexuală pe perioada ocupației.

Naziștii furau hrana localnicilor pentru a-i lăsa să moară de foame

main_900-6
Imaginea e suprinsă în Leningrad în iarna lui 1942, în timpul blocadei naziste. Localnicii erau nevoiţi să sape în gheaţă, după apă, pe un frig năprasnic. Blocada a durat 900 de zile, dar oraşul nu s-a predat invadatorilor nazişti. Neputând să captureze Leningrad (azi St. Petersburg), naziştii l-au izolat total, au blocat sursele de aprovizionare, au distrus utilităţile şi au bombardat populaţia constant, mai bine de 2 ani. 1,5 milioane de civili au fost ucişi de nazişti doar în această blocadă. (Fotografiile acestea sunt preluate din “The Atlantic”, noiembrie 2011)
main_900-5
Imagine surprinsă în Leningrad în primăvara lui 1942. Blocada germană a provocat înfometare în masă în rândul populaţiei civile, iar lipsa medicamentelor şi a bombardării spitalelor au dus la moartea foarte multor oameni răniţi în bombardarea oraşului de către nazişti.
main_900-1
main_900-3 3 copii ruşi abandonaţi între ruinele fostei lor case, bombardată de nazişti, spre finalul lui 1942. După ce naziştii le-au distrus casa, i-au luat prizonieri pe părinţii lor şi i-au lăsat pe copii să moară de foame printre ruine. A doua imagine suprinde bombardarea Stalingradului de către aviaţia nazistă.

În urma ocupației naziste și în localitățile aflate sub asediul armatei naziste, milioane de oameni au fost condamnaţi la moarte prin înfometare. Şi în alte ţări, populaţia civilă a suferit lipsuri cumplite dictate de guvernele coloniale. Numărul civililor omorâţi de politicile naziste în Estul Europei şi în URSS e doar estimat, şi nu va putea fi cunoscut probabil niciodată cu exactitate. Istoricii occidentali au ascuns aceste crime în masă împotriva populațiilor civile, mințind că naziștii ar fi înfometat populația pentru că ar fi avut “o planificare proastă sau pentru că vremea era dură”. Dimpotrivă, planificarea făcută de naziști a avut în vedere exact înfometarea oamenilor din teritoriile ocupate de Wehrmacht și de SS. Emblematic în acest sens a fost politica de exterminare a populaţiei din Leningrad, oraş supus blocadei naziste, care a rezistat, dar care a pierdut 1,5 milioane de oameni, dintre care 650.000 au murit de foame. 

Abia spre anii 1980, unii istorici occidentali au admis pentru prima dată că „germanii au instigat o politică deliberată de a fura hrana localnicilor cu scopul de a-i lăsa să moară de foame. Istoricul Rolf-Dieter Müller a spus că ce-au făcut naziștii în Estul Europei a fosto politică deliberată de exterminare” (bewußtpraktizierte Vernichtungspolitik) aplicată sub forma unei strategii de înfometare (Hungerstrategie).

Istoricii sovietici au spus asta de la început, dar au fost ignorați cu desăvârșire – iar asta e o dovadă a asumării de către occident a politicilor de colonizare ale naziștilor față de estul Europei.

Vorbind doar în termeni generali, istoricul german Karel Berkhoff a admis cu jumătate de gură că „Germania nazistă a implementat o politică crudă de înfometare față de populația din Kiev. Această politică a reușit în mare măsură”, adică a provocat uciderea în masă a populației.

Există nenumărate mărturii ale localnicilor din Est care spuneau cum germanii le furau singurele mijloace de supraviețuire grânele, alte produse alimentare, găinile sau alte animale, porci sau vaci. Germanii furau hainele, cizmele, încălțările, ustensilele de gătit, și alte materiale importante penru supraviețuire. Oamenii disperați încercau să ascundă ce puteau, pe unde puteau. Toți cu care am vorbit în regiunea Cherkassy din Ucraina mi-au spus cum germanii le-au furat toată mâncarea. Mulți încă plângeau când își aminteau asta, ceea ce arată că au suferit enorm”.

Multe femei din Cherkassy în mod repetat ne-au spus că se temeau să meargă pe străzi pentru că se așteptau la ce era mai rău, și unele deja văzuseră crime comise împotriva femeilor, copiilor și bărbaților. Multe din mărturiile lor corespund cu alte mărturii ale supraviețuitorilor ocupației naziste. Acești oamenii trăiau încă în țara lor, dar totul se schimbase. Simțeau că nu mai aveau nici cel mai mic control asupra vieții lor”.

99f05e66c9217e8372982096165e89af
Fete dintr-un sat din estul Europei spânzurate de nazişti.

Toată lumea trăia cu frică, cu spaimă mereu. Toată lumea se temea mereu.” O altă persoană a spus: “Toată lumea trăia în frică. A fost groaznic. Te puteau omorî. Puteau să facă orice le trecea prin cap.Naziștii năvăleau în curți, le luau casele sub ocupație, odată cu tot satul. Localnicii nu mai aveau nici o cale de a supraviețui. O femeie ne-a spus: „Au făcut tot ce-au vrut. Ne-au luat speranța din suflet. Năvăleau în curte și cereau ouă, lapte. Urlau, fugeau să prindă fetele, luau tot. Ne omorau porcii. Mâncau. Distrugeau tot și mâncau ouă, lapte. Se duceau în fiecare casă și urlau “Unde-s găinile și laptele?” Le-au luat alții deja!” „Am rămas doar cu sufletele noastre.

Cât a durat ocupația nazită, o femeie a trăit mereu ascunsă și în teroare clipă de clipă. Era îngrozită să aibă vreun contact cu germanii: “Bărbații noștri erau pe front și noi să ne uităm la ăștia sau să vorbim cu ei? Nu. Niciodată. Niciodată n-am schimbat o singură vorbă cu ăștia.”

Pe măsură ce războiul se prelungea, oamenii deveneau tot mai conștienți de puterile absolute pe care le aveau soldații asupra lor.

Elena Kozhina a scris în jurnal cum era terorizată când era copilă și trăia în Rusia, într-o localitate care fusese ocupată de naziști: „Orice curte putea fi invadată oricând de un soldat cu o mitralieră, sau de mai mulți soldați. Germanii mergeau în grupuri după ce și-au dat seama că asta îi speria și mai rău pe localnci. Vocabularul lor era limitat. Cereau direct: “Femeie! Porc, găini, ouă, lapte, pâine”.

De multe ori, naziștii luau tot ce le pica în mână. Luau chiar și obiectele pe care oamenii le agățau de icoane. Asta le înfuria teribil pe femeile cosace, pentru că deja nu mai era vorba de a lua ceva ce le era necesar naziștilor, ci era pur și simplu un mod de a le insulta și de a le demonstra că au asupra lor o putere nelimitată”.

Fiind neînarmați în fața soldaților prădători, oamenii se temeau mereu că vor fi uciși. Un bărbat a povestit că mult mai disperat decât momentul invaziei era momentul în care naziștii se retrăgeau: „Când se retrăgeau, era foarte periculos – violurile aveau loc în fiecare sat. Germanii deveneau mult mai cruzi, ucideau în voie și violau pe oricine prindeau”.

Istoricul Christian Streit a găsit ordine scrise din partea comandanților armatei naziste care în mod repetat le cereau soldaților, care vedeau oameni murind de foame în est, să nu le dea nici măcar un gram de pâine pentru că „asta va provoca lipsuri poporului german”.

Imperiul german a comis în mod deliberat aceste crime și considera că “ar fi avut dreptul” să colonizeze Estul Europei, naziştii inventând motivul că „rușii și alte popoare slavice erau inferioare (Untermenschen) și nu meritau să trăiască””.

Din primele momente ale ocupației germane, localnicii au început să sufere de foamete, ceea ce a dus la răspândirea rapidă a bolilor și a morților din cauza faptului că oamenii erau epuizați și foarte slăbiți. De altfel, primul lucru pe care-l făceau autoritățile sovietice – imediat ce eliberau o localitate de naziști – era să stabilească urgent unități sanitare în toată regiunea ocupată, adesea în trenuri, pentru a îngriji oamenii bolnavi și pentru a pune în aplicare un program de imunizare. Bugetul pentru sănătate a fost mărit enorm pentru a ajuta victimele de război cu medicamente, tratament și doctori. Din cauza acestor eforturi imense, nu au existat epidemii decât în teritoriile ocupate de germani. În aceste teritorii, epidemiile de boli și moartea prin înfometare erau la ordinea zilei”.

Istoricul Karel Berkhoff a găsit documente care arată că politica de lipsire de hrană și de înfometare impusă de naziști împotriva populației locale a fost o politică deliberată de înfometare implementată de armata germană în est, de la începutul războiului împotriva sovieticilor. Göring era cel mai entuziast susținător al acestei politici: „Soarta marelor orașe, în special Leningrad, nu mă interesează absolut deloc. În acest război va exista cea mai mare înfometare de la războiul de 30 de ani”.”

Germanii au blocat orice transport de hrană să intre în Kiev – oraș care îi susținea pe sovietici – și au interzis aprovizionarea magazinelor cu alimente. Deja în toamna lui 1941 orașul murea de foame: „Kievul e un oraș mort. În afară de germani și de poliție, nu mai e țipenie de om pe stradă. Cei pe care-i văd uneori sunt piele și os, se târăsc, au burțile umflate, bântuie pe străzile, merg din casă-n casă și cer o bucată de pâine. Kievul a devenit un oraș de cerșetori. Pe strada Kirov Street, am văzut oameni care zăceau pe stăzi, pentru că erau atât de slăbiți că nu se mai puteau mișca”.

Anatoly Kuznetsov a relatat aceleași lucruri groaznice despre înfometarea din Kiev şi despre atrocitățile comise împotriva evreilor de naziști și de OUN/UPA la Babi Yar. Din Cracovia veneau relatări care arătau că populația civilă nu avea destulă mâncare pentru minimul necesităților zilnice. Copiii, femeile însărcinate și bătrânii au suferit îngrozitor din cauza politicii deliberate a germanilor. Un raport descrie cum copii morți de foame se târau după naziști și îi implorau să le dea o bucată de pâine sau să îi împuște direct”.

Naziștii răpeau femei de pe străzi pentru a le face sclavele lor sexuale

Naziștii au răpit și au obligat zeci de mii de femei și fete în sclavie sexuală, în „bordeluri” în sate, orașe, în lagăre și pe front, taxând violarea în masă a femeilor de către soldații Wehrmacth. Reichul german a obținut de la soldaţii lor violatori milioane de mărci din această industrie militară a sclaviei sexuale împotriva femeilor (numită „prostituție”).

Alte câteva milioane de femei și fete au fost violate – și de regulă ucise – în afara acestui sistem de sclavie sexuală. Mult mai multe au fost violate de naziști în schimbul unor produse alimentare. Cele mai teribile violențe și torturi sexuale comise de naziști au avut loc pe teritoriile Rusiei din URSS. Naziștii acționau cu o brutalitate și mai mare acolo împotriva femeilor, în special pentru că „știau că sovieticii încercau să elimine prostituția, și cunoșteau abordările lor categorice în acest sens din anii 1920”. Acesta a fost un factor care a alimentat și mai mult ura ideologică a naziștilor față de comuniști. Din acest motiv, în Rusia, imediat ce o localitate era ocupată, naziștii instaurau imediat sclavia sexuală împotriva femeilor și fetelor.

Naziştii le arestau pe femei pe stradă, dacă acestea săreau să apere o altă femeie pe care soldații germani o atacaseră. Unele femei erau erau arestate sub suspiciunea că erau partizane – chiar dacă erau, chiar dacă nu erau – și erau încarcerate în bordelurile pentru Wehrmacht”.

soldat_23
Soldaţi din Wehrmacht, distrându-se într-un sat din Rusia sub ocupaţie nazistă.

Probabil germanii au stabilit bordeluri în toate orașele mari în orașe mici și chiar și în sate. Pe lângă asta aveau și bordeluri (mobile) pentru front”.

Documentele arată că în timpul războiului împotriva Europei de est, naziștii controu deja în 1942 cel puțin 569 de bordeluri militare în tot reichul. Au impus bordeluri în toate zonele de război şi în cele pe care le-au ocupat – în Franța, în Balcani, în Olanda, în estul Rusiei, în Polonia, în Ucraina, Letonia”, și în țările care erau deja colonii naziste, cum e cazul României. Marina avea bordeluri în toate porturile pe care le controla. Germanii au stabilit multe bordeluri în lagăre de concentrare. Acestea erau pentru prizonieri, pentru a-i “stimula” să fie mai productivi. Și aici femeile și fetele au fost forțate sub amenințarea cu moartea. În noiembrie 1941, existau 60 de bordeluri pentru muncitorii străini și pentru muncitorii sclavi, unde erau încarcerate aproximativ 600 de femei. Au exitat 10 bordeluri în lagărele naziste, și un număr necunoscut de bordeluri pentru SS.

Există munți de documente, dar nici măcar jumătate nu au fost studiate de istoricii care au pretins că au „cercetat” al doilea război mondial. Aceste documente se găsesc și în Germania și special în arhivele URSS, în mărturiile colectate de sovietici de la cetățenii aflați sub ocupația germană. Aceste documente sunt disponibile în Letonia, Estonia, Ucraina, Rusia, Muzeul Holocaustului din Washington, D.C, SUA. Crimele sexuale comise de naziști au fost în special un subiect tabu în privința teritoriilor din URSS și Estul Europei, dar chiar și cele comise în Belgia au fost considerate de istorici pro-germani ca fiind „lipsite de credibilitate” o lungă perioadă de timp. Abia recent, unii istorici au început să se atingă de acest subiect – dar doar în privința Europei de vest, unde atrocitățile au fost comise la o intensitate mult mai mică decât în Estul Europei și sporadic. Chiar și așa, istoricii Horne și Kramer, care au discutat doar tangențial depre violența sexuală comisă de naziști în vestul Europei, au admis că comportamentul armatei germane, Wehrmacht, a fost „un caz de barbarie care nu poate fi apărată moral”. Exprimarea stranie arată că și azi barbaria naziștilor e încă apărată moral. „Cei mai mulți istorici și azi se fac că nu știu că germanii sunt vinovați de crime și teroare sexuală. Nici azi guvernul german nu recunoaște victimele violenței sexuale și sclaviei sexuale, așa cum a recunoscut alte victime de război, și nu recunoaște nici faptul că aceste crime au fost organizate de statul german”.

WAFFEN-SS-RAPE-007
Naziştii au transformat şcoli şi sinagogi în bordeluri unde violau femei şi fete pe care le răpeau în Estul Europei. Această fotografie arată o sinagogă din Franţa, transformată în bordel.

Pentru a putea impune sistemul de sclavie sexuală în Estul Europei, naziștii au recurs la atrocități și la cruzimi care au depășit orice imaginație. Sistemul de sclavie sexuală împotriva femeilor era foarte extins: practic, germanii au impus bordeluri în toate localitățile pe care le ocupau militar și le guvernau prin dictatură militară fascistă. 

Femeile și fetele au fost forțate să fie sclave sexuale pentru mașinăria militară nazistă. Dacă femeile și fetele nu se supuneau, erau trimise în lagărele de concentrare unde erau exterminate și erau ținute mereu sub amenințarea cu moartea sau erau omorâte direct.

Naziștii își formaseră o rutină: când ocupau un sat sau un oraș, evaluau populația locală, stabileau ghetouri pentru evrei, și recrutau cu forța femei și bărbați pentru a munci ca sclavi – îi obligau să sape tranșee, să facă muncă agricolă pentru armata germană sau să fie servitorii lor personali. Femeile erau forțate să fie sclavele sexuale ale germanilor. Adesea aceste femei erau foarte tinere și atractive – mai ales ele erau alese de germani în urma unui sistem de selecție organizat pentru populația civilă. Adesea femeile și fetele nu se mai întorceau niciodată la familiile lor, ceea ce înseamnă că pieriseră în captivitatea germană.

Pe foarte multe femei și fete naziștii le forțau în sclavie sexuală fie sub amenințarea armei, fie le răpeau de pe străzi, fie le amenințau cu moartea direct. Constant germanii recrutau alte femei și fete, pentru că soldații cereau mereu femei „noi” și mai ales pentru că femeile nu supraviețuiau prea mult în sclavie sexuală: se îmbolnăveau, se sinucideau, rămâneau însărcinate (și erau pedepsite cu moartea pentru asta) și erau omorâte. Naziștii au luat sclave sexuale din toate grupurile etnice – slave, evreice, rome.

Pe 7 ianuarie 1942, Vyacheslav M. Molotov, comisarul poporului pentru afacerile externe ale URSS a scris un raport referitor la atrocitățile comise de germani de la începutul invadării URSS. Raportul său a devenit cunoscut ca „nota lui Molotov” și a fost inclus printre probele împotriva naziștilor de la tribunalul de la Nuremberg din 1946:

-Potrivit acestui raport, „în satul Berezovka, din regiunea Smolensk, soldații germani au atacat și au răpit toate femeile și fetele cu vârste între 16 ani și 30 de ani.

-După ce a plecat din Grabowiec, Polonia, Dr. Temchin, un doctori care s-a alăturat partizanilor sovietici împotriva naziștilor, în războiul din est, a văzut cum germanii făceau selecția evreilor în gara Mionchin: „Câteva fete foarte tinere, frumoase, au fost separate de grup și date unei femei blonde germane”.

-SS-Sturmbannführer Schwalm, care se ocupa de programul de răpiri din Lodz, Polania și care era șeful pentru biroul de rasă și colonizare (RuSHA, Rasse- und Siedlungshauptamt), a semnat mai multe rapoarte care includeau liste lungi cu numele celor care erau deportați. În aceste liste apăreau numele multor fete și băieți tineri, fără să apară și familiile lor. „Fete de 15 ani erau în aceste transporturi și erau și foarte multe fete de 18 și 19 ani”. Aceste fete au fost răpite pentru RuSHA pentru a fi sclavele sexuale ale naziștilor”.”

Un bărbat din Ucraina își amintește că „soldații germani aveau cu ei fete din alte părți când au venit în Moshni. Germanii le-au adus cu ei, cu forța. Era evident. Dar nu știu care a fost soarta lor”.

Frances Penney, evreică din Polonia și supraviețuitoare a lagărelor de concentrare, a scris că, în iunie 1941, când germanii au ocupat prima dată Vilna, în Polonia, au impus imediat restricții pentru evrei. „Imediat s-a aflat că femeile evreice, în special fete foarte tinere, erau răpite de pe străzi și dispăreau fără urmă”.

În ghetoul din Vilna, „germanii au dat ordin ca unele femei să fie duse la o destinație necunoscută”. Penney, care a supraviețuit lagărului de exterminare din Stutthof, a fost dusă să muncească, sclavă, la o fabrică din Germania, în orașul Magdeburg. Dintre femeile duse să muncească acolo, germanii le alegeau pe cele mai atractive fete și femei și le duceau în bordeluri”.

Alte surse în mod specific și clar articulează cum germanii practicau sclavia sexuală: acesta era motivul pentru care recrutau femei și fete. Un articol din Spiegel, publicat în 1965, a arătat cum fetele tinere din teritoriile ocupate au fost forțate în sclavie în bordelurile Wehrmacht: „Naziștii pur și simplu alegeau cele mai frumoase femei care stăteau la coadă la birourile de ocupare a forței de muncă (adică erau şomere) și le luau de acolo”.

O mărturie din Lituania, inclusă în „The Complete Black Book of Russian Jewry”, arată că ofițerul SS Martin Weiss șibanda sa” „au încercuit cafeneaua Zeleny Luch, într-o noapte, și au răpit toate fetele și femeile pe care le-au găsit acolo.”

46075cc920c32eb204e002b4f50dc067f4855f3e8cc8966624385ecb7d27a4f1_rusland_1941-3ikukap4v52cckcc8wkoss8g8-ejcuplo1l0oo0sk8c40s8osc4-th
Procedura standard sub ocupaţia nazistă, imaginea a fost suprinsă într-un sat din URSS.

O doctoriță din Lituania Elena Buividaite-Kutorgene a scris în jurnalul ei în 1941 că „în Slobodk, o casă din 3 era atacată în fiecare noapte (de naziști). Femeile evreice erau urcate în camioane și dispăreau fără urmă…” Mai târziu a scris: „Când se lasă seara, Kovno e un loc pustiu, nu e țipenie de om, se simte doar frica. Femeile tinere se tem să iasă din casă, pentru că sunt răpite și duse în bordeluri. Bordelurile au fost deschise pentru comandanții și soldații naziști.”

Molotov a scris că în Smolensk sute de femei și fete erau răpite și târâte pe străzi spre bordeluri stabilite în hoteluri pentru SS și pentru ofițerii din Wehrmacht. Brauchitsch însuși a ordonat ca pentru SS să fie stabilite bordeluri în hoteluri. Acesta e un alt exemplu al sclaviei brutale impuse împotriva femeilor din Estul Europei de către statul german, prin sistemul său de bordeluri militare.

Un martor din Ucraina a aflat de la un comandatul grupului Trofena despre un bordel din Botoșani, România. Bărbatul a spus că a fost dus la acest bordel de superiorul său. „Lumina era roșie și totul era oficial. Era și un doctor care îi verifica pe soldați. Comandantul grupului Trofena i-a spus că a fost dus la o fată care avea 16 ani și care ajunsese acolo după ce părinții ei muriseră cu un an în urmă. Fata era de undeva din sudul României”.” (**)

În special barbar era tratamentul pe care naziştii îl aplicau femeilor ruse, evreice şi poloneze, şi mai ales prizonierelor politice (comuniste), care atacaseră într-un fel sau altul Reichul nazist. Doar suspiciunea de a fi împotiva Reichului putea duce la o moarte plină de cruzime. În lagărul [Hamburg Neuengamme] în primele zile de la încarcerare 95 la sută dintre prizonieri şi prizoniere erau ucişi de gangsterii SS care își satisfăceau sadismul privind moartea înceată și agonia victimelor pe care le torturau”.

O altă femeie din regiunea Cherkassy din Ucraina a spus că exista un local numit „Casino” pe strada Gagarina în apropiere de nr. 17 în orașul Yasnoziria. Germanii voiau doar femei și fete foarte tinere și dădeau raiduri în oraș să le răpească. O altă persoană a spus că un asemenea loc exista şi în Bezobrazia, Ucraina.

Un alt exemplu vine din memoriile unei femei partizane ruse care a supraviețuit războiului. Ea descrie cum a scăpat de soarta pe care au avut-o celelalte femei, care au fost răpite de germani să fie sclavele lor sexuale.

Soldații căutau femei cu câini și după ce le răpeau le duceau în diverse clădiri.

Acestă imagine arată care era condiţia pentru 80 la sută din populaţia din România interbelică, ţara fiind deja o colonie a reichului nazist încă înainte de al doilea război mondial.

Pe 9 aprilie 1942, o scrisoare de la biroul Reichsminister pentru teritoriile ocupate din Est, adresată mai multor oficiali germani spunea că germanii biciuaiau și băteau populația din Letonia ca metodă de disciplinare.

Pe 11 noiembrie 1942 în Liepaja o femeie letonă, Meta Widucks, a insultat doi soldați germani din Wehrmacht, Obergefreite Oskar Peters și Obergefreiter Jakob Bohsmann, care încercau s-o violeze. Widucks le-a spus: “Soțul meu e comunist, iar voi sunteți niște porci”. Femeia i-a lovit pe amândoi. Soldații au pus mâna pe ea, dar femeia a reușit să sară pe fereastră și să scape în întunericul nopții”.

În aprilie 1942, un soldat din Wehrmacht din Liepaja a urmărit o femeie letonă până în apartamentul ei și i-a distrus toată mobila din casă”.

La luarea femeilor în sclavie sexuală participau și doctori care le inspectau pe femei. Femeile și fetele răpite din teritoriile ocupate erau duse inclusiv în bordelurile deschise de naziști în lagărele de concentrare. Istoricul Insa Meinen a confirmat că, inclusiv în Franța, Wehrmacht aresta femei și le obliga să aleagă între deportarea în lagăr sau bordelul pentru Wehrmacht.

Istoricul Diemut Majer citeză o femeie, pe numele ei Kaudersová, care a fost forțată să aleagă între lagărul de exterminare și bordelul pentru soldații germani.

Sunt și mai multe dovezi care atestă că germanii luau femei din lagăre și le duceau în bordeluri, și că asta se întâmpla mai ales în Estul Europei.

Christa Paul a descoperit în Häftlingsberichten, unde era ținută evidența prizonierelor din lagărul de concentrare de le Ravensbrück, numeroase referiri la femeile care erau luate din lagăr și duse în bordelurile Wehrmacht. Aceste referiri corespund cu mărturiile femeilor care au fost selectate pentru bordelurile din lagărele de concentrare și pentru cele ale SS. „Erau alese de doctor sau de comandant, erau urcate în camion – cele mai „bune” pentru SS și restul pentru prizonieri”. Supraviețuitoare a lagărului din Auschwitz, Judith Isaacson spune că atunci când grupuri noi de prizonieri erau duși la Auschwitz erau trei direcții spre care erau îndreptați: „Drept înaintemunca pentru sclavi. La stânga moartea. La dreaptaviolul în masă pe frontul din Rusia,adică în bordelurile mobile care însoțeau trupele Wehrmacht și SS. Un fost Ravensbrücker Revierschreiberin a spus într-o scrisoare că femeile erau selectate în lagăr pentru bordelurile Wehrmacht. Erika Buchmann în cartea ei despre Ravensbrück a scris că „Wehrmacht și SS cereau mereu femei.” Anna Nieznana (pseudonim) a relatat jurnalistului american John Creecy că germanii selectau sclave fără rețineri – legile naziste prevedeau pedeapsa cu moartea pentru cine întreținea relații personale cu „inferiorii” din est – pentru că pentru ei „nu exista nici o legătură între sex și relații personale. Pentru germani nu conta ce identitate aveau femeile pe care obligau să fie sclavele lor sexuale. Conta doar că aveau un vagin”. Documentele referitoare la recrutări arată că femeile erau luate din lagăre și din sate pentru a fi folosite ca sclave sexuale de către germani, fără să facă referire la cine erau aceste femei. Inclusiv ofițerii din armata SUA care au investigat crimele de război au găsit dovezi că, în 1941, naziștii au început să recrutezefete tinere și frumoase” din lagărul de concentrare Ravensbrück pentru a le trimite în „case de prostituție” de pe frontul din Est, în special în zonele ocupate de SS: „Aproximativ 4.000-5.000 de femei și fete au fost forțate să meargă în aceste bordeluri și multe s-au sinucis știind ce le așteaptă”. Contradicția evidentă dintre ce susțineau naziștii în legi și ce făceau în realitate era justificată de aceștia prin părerea lor că „vizitele” la bordel nu constituiau relații sociale, ci doar relații materiale și economice” – adică femeile pe care le violau nu erau văzute ca oameni, ci ca obiecte.

A.A. Ruzkenski, a declarat pe 16 decembrie 1945 că în primele zile în care germanii au ajuns în Lvov, în 1941, au deschis un bordel pentru ofițerii din SS pe strada Grodyetskoi: „Au răpit fete evreice de pe stradă, le-au târât din locuințele lor și le-au dus cu forța în bordel și, după două – trei zile, le-au împușcat”.

Potrivit lui Susan Brownmiller, un document din arhivele Vaticanului spune că, în martie 1942, trimisul papal din Bratislava, Arhiepiscopul Giuseppe Burzio, l-a informat pe Papa Piua al XII-lea că naziștii răpeau fete evreice din familiile lor și le făceau prostituate pentru soldații germani pe frontul de est și că se pregăteau pentru deportarea tuturor celorlalți evreiîn lagăre.

Mai multe depoziții ale membrilor Consiliului evreiesc din ghetoul din Varșovia (Judenrat) arată că armata germană a făcut presiuni imense asupra consiliului să le trimită fete evreice în bordelurile din Varșovia. Consiliul a refuzat să coopereze. Acest raport, inclus în „The Black Book of Polish Jewry”, a fost scris în 1943, înainte ca ghetoul din Varșovia să fie lichidat.

În romanul Kaputt, există un capitol intitulat „fetele din Soroca”, în care Curzio Malaparte scrie despre fetele evreice din Basarabia, care se ascundeau de soldații naziști pe câmpuri ca să nu fie răpite. Spune cum Departamentul medical al Armatei a 11-a germane a deschis un bordel militar în Soroca. Acolo soldații SS violau fetele evreice, amenințându-le cu pistoalele”.

Sergentul Flora Lup de la Divizia a 2-a a armatei române a mărturisit: „În fiecare zi, ofiţerii din unitatea noastră le comandau adjuncţilor să le aducă în camere fete frumose.Alexandru Muntianu, din primul batalion de infanterie din armata română a recunoscut că a participat la violarea unor femei din Ucraina de către un grup format din mai mulţi soldaţi şi ofiţeri din unitatea sa.

Păcatul indiferenţei”, condamnat cu moartea

Bordelurile militare, stabilite în tot reichul, erau conduse de stat pentru Wehrmacht, SS și pentru alții din armata germană.

Sclavia și exploatarea sexuală a femeilor și fetelor pe frontul de Est a fost posibilă din cauza credințelor misogine ale naziștilor, adânc înrădăcinate, privind sexualitatea masculină”.

Unii istorici au inventat scuze pentru a apăra armata germană, susținând că intenția naziștilor ar fi fost de a „preveni violul”, însă nu există nici un document care să susțină că asta ar fi fost o preocupare, dimpotrivă, există mărturii ale soldaților naziști care arată că ofițerii îi instigau să violeze. Mai mult, violurile erau organizate chiar de statul german şi care le taxa.

La fel cum e cazul și cu alte sisteme de sclavie sexuală, sistemul de bordeluri militare impus de naziști și condus de statul imperial le considera „curve” pe toate femeile – adică, instrumente pentru satisfacerea sexuală a bărbaților. Armata germană nu considera că sclavia sexuală (prostituția) era viol și violență, pentru că femeile îi “serveau” pe bărbații din armată.

Germanii credeau că e ceva normal pentru ei să violeze femei şi fete, dacă agresorul putea invoca impresia că femeia nu era „respectabilă” (n.t.: insist, naziştii considerau că toate femeile din est erau „nerespectabile”). Această “normă socială” este documentată cât se poate de clar în cazul unei agresiuni comise împotriva unei fete din Estonia în 1944, printre foarte puţinele care au ajuns la tribunal. Victima, Klawdija B. a fost violată de doi soldați din Wehrmacht. Violatorii au fost trimişi în faţa tribunalului, iar judecătorii i-au achiat pentru că violatorii au spus instanţei că o considerau „curvă” pe fata violată. Tribunalul a confirmat că din acest motiv bărbaţii violatori din Wehrmacht ar fi avut „dreptul” să o violeze pe respectiva fată.

WAFFEN-SS-RAPE-003
Femei dintr-un sat din Rusia capturate de Waffen SS.

Acest caz dovedește mentalitatea și credința germanilor că un bărbat putea viola pe oricine nu considera „respectabil”. Pentru că bărbații de regulă le vedeau pe femei ca “nerespectabile”, statul nazist a şi decis că agresiunile sexuale comise de bărbaţii din SS şi din Wehrmacht în bordelurile militare naziste nu aveau să fie considerate acte de viol. În bordelurile de stat, conduse de armata germană, toate femeile erau forțate. În est, în special, puteau fi exploatate şi mai groaznic pentru că nu erau germane. Statul german îi numea pe violatori „vizitatori”. (Azi, li se spune “clienţi”.)

Există numeroase mărturii despre cum ofiţerii SS își alegeau personal sclavele sexuale. La tribunalul de crime de război de la Nuremberg, Vaillant-Couturier a depus mărturie că ofiţerii SS alegeau personal fete din lagărul din Auschwitz sub pretextul că doreau servitoare”, dar fetele erau abuzate şi adeseori ucise apoi. Mulţi martori au depus mărturie că asemenea recrutări pentru sclavie sexuală aveau loc în toate lagărele.

Pe 9 septembrie 1939, SS-Obergruppenführer Reinhard Heydrich a emis un ordin privind impunerea sclaviei sexuale (prostituției) în toate zonele ocupate de Wehrmacht. Ordinul său a intrat în vigoare pe 16 martie 1940 în tot imperiul (reichul) cu excepția protectoratelor Böhmen și Mähnen. Poliția primise sarcina să captureze femeile (în Polonia, de asta s-au ocupat în special Selbstschutz, care erau grupări para-militare de etnici germani şi care au atacat imediat populaţia locală după invazia nazistă; aceste grupări au fost încorporate ulterior în SS-ul condus de Himmler).

În vest, impunerea sclaviei sexuale le-a dat naziștilor mai puține bătăi de cap. În Franța, au confiscat toate bordelurile care existau deja – nu foarte multe, printr-un ordin emis în iulie 1940 și au deschis multe altele noi. Acestea aveau să fie folosite doar de soldații germani care ocupau Franța. (În Franţa, un comportament similar al conducerii armatei naziste a avut şi conducerea armatei SUA, care i-a instigat pe soldaţi, practic, să violeze femeile din Franţa pentru că acestea “abia aşteptau să-i întâlnească”. Armata SUA a tolerat violarea în masă a femeilor din Franţa – sursa e ataşată la final, în engleză).  Comandantul armatei germane, Brauchitsch, a scris că „sexul cu femeile care nu erau sub controlul german trebuia să fie eradicat”.

În estul Europei, impunerea sclaviei sexuale și stabilirea de bordeluri a fost un proces mult mai dificil pentru că populația locală opunea foarte multă rezistență. Naziștii locali au colaborat cu reichul german în acest sens. „Medicul şef din Lvov a scris Guvernului General (administrației de ocupație nazistă), pe 2 octombrie 1940, că stabilirea de bordeluri pentru Wehrmacht – pe o scală foarte mare era absolut esenţială şi că deja în oraşele mai mari bordelurile au fost deschise sau planificate a fi deschise. A raportat că în Polonia, bordelurile erau organizate de autorităţile civile. În Polonia, germanii foloseau bordeluri dacă acestea existau, dacă nu deschideau unele noi în hoteluri (Absteigequartiere). În noiembrie 1941, însă, medicul şef din Lvov raporta naziştilor că erau “probleme” în stabilirea bordelurilor.

Multe case ale evreilor, cămine ale evreilor şi alte asemenea locuri au fost puse la dispoziţia germanilor şi transformate în bordeluri, după deportarea în masă şi asasinarea evreilor care locuiau în ele”.

În estul Europei, naziștii preferau să deschidă bordeluri în sinagogi și în special în școli.

În Rusia, armata germană a justificat deschiderea de bordeluri, conform unui raport din august 1942, emis de comandanții naziști care ocupaseră Smolensk, după ce foarte multe femei au fost îmbolnăvite de soldații naziști care le-au violat. La fel naziștii au procedat și în Mogilew şi Gomel. Problema naziştilor era că femeile din Rusia refuzau să se supună și erau comuniste, ceea ce îi făcea pe naziști să se teamă de ele. Dincolo de asta, între nazişti apăruse o opinie privitoare la femeile din Rusia: „Mai degrabă s-ar sinucide decât să meargă într-un bordel.” Germanii au luat în considerare trimiterea femeilor din Polonia pentru bordelurile din teritoriile pe care le ocupaseră în Rusia. Nu e clar dacă această sugestie a fost pusă în aplicare. În romanul lui Lustig e descrisă sclavia sexuală a unei fete evreice de 15 ani care a fost forţată în prostituţie în bordelul de front #232 Ost (est) lângă râul San din Polonia. Cum linia de front s-a mutat către vest, bordelul a fost închis. SS-Oberführer Dr. Helmuth Gustav Schimmelpfennig era comandantul bordelului.

De obicei, comandantul trupelor dintr-o anumită regiune (Feldkommandant) era și şeful bordelurilor din acea zonă. În Polonia, bordelurile erau conduse de autorităţile civile locale, dar aveau un administrator care făcea parte din armata germană. Uneori erau conduse direct de germani, cum e cazul lui „Leskauskas, un bărbat cu o soţie şi 5 copii, care a fost numit directorul bordelului pentru Gestapo şi SS, de pe strada Suboch nr 9 din Vilna, Lituania.”

SS le însemna pe femeile sclave ca să nu poată fugi

În 1940 Brauchitsch a emis un ordin secret care îi privea pe ofiţeri şi cărora le cerea să fie foarte “disciplinaţi” şi “discreţi” în privinţa “activităţilor” lor sexuale. Solomon Garbel, care a scris despre multe crime din Lituania, spune că fetele şi femeile de la bordelul de pe strada Suboch nr 9 din Vilna, Lituania, erau rezervate exclusiv pentru Gestapo şi SS şi „nu aveau voie să iasă din ‘casă’”. Pentru a le opri să fugă, SS le marcase „un anumit semn pe picioare”. În Polonia, erau bordeluri pentru SS, piloţii germani şi Wehrmacht. În Krosno, aviaţia împărţea acelaşi bordel cu Wehrmacht, şi în Lublin SS împărţea bordelul cu Wehrmacht. Unde erau trimise trupe numeroase de legionari sau Osttruppen (trupe din est), bordelurile erau stabilite special pentru ei.

Erau şi bordeluri pentru SS în sau lângă lagărele de concentrare. În Ravensbrück femeile erau selectate şi trimise în bordeluri, „cele mai bune” pentru SS şi celelalte pentru prizonieri.

Cele mai cunoscute bordeluri erau cele din Buchenwald, DoraMittelbau, Flossenbürg şi Auschwitz.

Odată ce fetele şi femeile erau încarcerate în bordelurile militare conduse de statul nazist, nu mai puteau scăpa decât dacă mureau din cauza violenţelor și cruzimilor comise de soldații germani.

Lustig a scris despre gândurile lui Hanka Kaudersová când era violată de un ofiţer german într-un bordel mobil de front, #232 Ost (Est) şi ale cărei cuvinte ilustrează actul de viol care a fost o realitate pentru femeile şi fetele forţate în prostiuţie în timpul războiului: S-a forţat să nu se opună… Ştia că dacă se opune, va ajunge în camera de gazare, la crematoriu şi… cenuşă”.

Numărul de violuri la care femeile au fost supuse forțat în bordelurile conduse de statul german este doar parțial documentat, dar dovezile disponibile indică un număr de neimaginat de abuzuri de care conducerea germană știa și pentru care este responsabilă. Potrivit raportului OFK 372, cererile de femei și fete în bordeluri au devenit atât de extraordinare că asta a provocat dificultăți enorme în special în bordelul Wehrmacht din Lublin, unde între 120 și 150 de bărbați se duceau zilnic, și unde erau doar patru sau cinci fete „disponibile”.

Autorul acestui raport a cerut mai multe fete, insistând că fete și femei noi trebuie recrutate în mod constant. Aceste rapoarte arată că femeile încarcerate în bordelurile militare au fost supuse la o medie de între 24 și 40 de violuri pentru fiecare femeie, zilnic.

Un medic al armatei din Polonia a scris în 1940 că între 20 și 30 de bărbați era norma de violuri pentru fiecare fată sau femeie din bordeluri, în fiecare zi.

În vara lui 1943, numărul de violatori naziști în bordelul Wehrmacht din Lvov a explodat, iar germanii se temeau de reacția populației pentru că bordelul devenea foarte vizibil. Medicii au cerut extinderea bordelurilor”, nicidecum nu au protestat o clipă față de atrocitățile la care erau supuse femeile zilnic.

În unele bordeluri ale Wehrmacht, „numărul de violatori ajunsese între 600 și 800 de bărbați, zilnic”. Un raport al ofițerilor armatei naziste care menționează aceste cifre spune: „Trebuie să calculăm că aceste numere vor fi și mai mari în viitor”. Enorm de multe femei și fete au murit din cauza atrocităților la care au fost supuse de naziști.

Dar pentru germani, nu conta soarta femeilor și fetelor, ci faptul că în fața bordelurilor uneori se formau cozi imense de violatori iar armata își făcea probleme că totul era prea vizibil. Soldații făceau scandal dacă stăteau la coadă.

Să violeze o femeie „forțată în sclavie sexuală de propria sa armată era ceva demn pentru un soldat din Wehrmacht, să aștepte era ceea ce el considera a fi nedemn”.

Asta a reieșit din ce s-a întâmplat în București, România, unde potrivit unui ordin local (Standortbefehl) numărul 63, bordelul Wehrmacht de pe Splaiul Independentei, numărul 2, avea voie să primească doar 10 soldați în camera de așteptare. Cozile în fața bordelului au fost interzise și mașinile nu aveau voie să parcheze în fața bordelului sau în apropiere. Acest bordel a fost deschis de la 2 după amiza până la 11 seara. Aceste reguli lasă impresia că oficialii militari locali nu doreau să aibă parte de „scene”. Camerele de așteptare aglomerate, adesea pline de soldați beți, cozile lungi și mașinile care claxonau puteau face ca bordelul să devină foarte vizibil pentru locuitorii civili care trăiau în acea zonă”.

Istoricul Christa Paul scrie că sclavia sexuală nu trebuia să fie atât de evidentă”.

Inițial, în vest, „vizita” la bordel pentru soldații germani era gratuită. Apoi, armata a taxat violarea femeilor: soldații plăteau 2 mărci, apoi trei. Unii ofițeri care conduceau bordeluri militare cereau chiar 5 mărci. În Estul Europei nu există dovezi că femeile abuzate și exploatate ar fi fost plătite. În nici un document al Wehrmacht nu se spune nimic despre femeile care ar fi câștigat bani deloc în bordelurile oficiale ale armatei naziste. Mai ales dacă erau răpite și forțate, nu avea nici un sens pentru germani să le plătească, pentru că de regulă le omorau după aceea.

Dacă soldații le îmbolnăveau pe femeile pe care le violau în bordelurile armatei, acestea erau duse la spital, dar nimeni nu se mai întorcea niciodată de acolo, ceea ce înseamnă că erau ucise”.

În Lituania, dr. Elena Buividaite-Kutorgene a scris în jurnalul ei că în Kovno fetele și femeile care erau îmbolnăvite de naziști erau împușcate pe loc. Erau fete evreice, poloneze, ruse.

Lusting a scris cum o fată evreică a fost omorâtă într-un bordel din Ucraina: violatorii naziști i-au pus o grenadă între picioare.

Dacă fetele și femeile primeau trei plângeri de la naziștii care le violau, erau omorâte. Aceste plângeri de la violatori erau numite „păcatul indiferenței”.

Yehiel Dinur a scris despre executarea a 10 fete dintr-un bordel de front care au fost scoase în fața plutonului de execuție. Erau în pielea goală. Celelalte fete din bordel au fost forțate să vadă cum au fost omorâte.

În Basarabia, germanii le tatuau pe piept femeilor pe care le violau cuvântu feldhure („curvă de front”).

Un alt aspect ignorat al violenței sexuale comise de naziști în Europa de est vine din stabilirea bordelurilor din lagărele de concentrare. Ofițerii și soldații Wehrmacht și SS și prizonierii disciplinați și care munceau mult primeau „vizite”.

În iunie 1941, în timpul unei inspecții la lagărul de concentrare Mauthausen, Himmler (***) a luat decizia de a stabili un bordel pentru prizonieri. În vara lui 1942 în Mauthausen a fost deschis primul bordel într-un lagăr de concentrare, iar în decembrie 1942 a urmat altul în Außenlager Mauthausen-Gusen. În această perioadă, IG Farben a purtat discuții cu conducerea reichului nazist despre cum să crească potențialul de muncă al prizonierilor-sclavi. Într-un newsletter săptămânal al companiei din 1942 a fost prezentată promisiunea pentru muncitorii din Auschwitz că vor primi un supliment de mâncare sau vizite la casa femeilor (Frauenhäusern) ca răsplată pentru îndeplinirea anumitor cote de producție.

După o vizită la Buchenwald, Himmler s-a plâns într-o scrisoare că nu exista un bordel în lagăr pentru prizonieri: “În fiecare lagăr, un al treilea nivel de stimulente trebuie să fie posibilitatea ca bărbații să viziteze bordeluri o dată sau de două ori pe săptămână”.

Prin urmare, ordinul general pentru introducerea sistemului de stimulente a fost emis în mai 1943.

Documentele cercetate de istoricul Christa Paul din anul 1943 arată că bordeluri au fost stabilite în următoarele lagăre: Auschwitz-Stammlager (30 iunie 1943), Buchenwald (15 iulie 1943), Sachsenhausen (8 august 1944), Neuengamme (primăvara 1944), Flossenbürg (25 martie 1944), Dachau (mai 1944, închis în ianuarie 1945), Mittelbau-Dora (vara lui 1944).

Nu se știe cu siguranță când au fost deschise bordelurile din Auschwitz-Birkenau și Auschwitz Monowitz. Au existat și alte bordeluri în alte lagăre din Reich.

Germanii au instituit un sistem foarte extins de sclavie sexuală a femeilor și fetelor pentru care nu au fost niciodată trași la răspundere și pe care refuză să-l recunoască inclusiv azi.

3na5vww2
Femeile au fost transformate de nazişti în obiecte de distracţie de război, imaginea ilustrează sclavia sexuală în care au fost subjugate multe femei şi e surprinsă într-un local pentru ofiţerii nazişti. Soldaţii din Wehrmacht plăteau 2-3 mărci armatei germane pentru a viola femei, de 10 ori mai ieftin decât plăteau pentru o bere.

Față de această realitate, două detalii care arată cât de mare e apologia care se face Germaniei naziste în occident:

-Scriitorul Sven Hassel nu a scris un cuvânt despre femeile violate, doar despre violatorii lor pe care i-a romantizat.

-Istoricul Seidler i-a victimizat pe soldații violatori pentru că nu puteau viola femei răpite, fără supravegherea armatei. Seidler ignoră crimele comise de acești soldați împotiva femeilor și fetelor luate în sclavie sexuală de armata germană.

Surse:

– citatele care nu au altă trimitere ca sursă sunt preluate din studiul „Victims, Heroes, Survivors: Sexual violence on the Eastern front during World War II”, University of Minnesota, de Wendy Jo Gertjejanssen (Victime, Eroine şi Supravieţuitoare: Violenţa sexuală pe frontul de est în timpul celui de-al doilea război mondial)

– pentru citatele marcate cu (*) sursa este “Reflections on the Treatment of Peoples of Alien Races in the East”, un memorandum secret înmânat lui Hitler de către Himmler pe 25 mai 1940. Textul e tradus în engleză în „Trials of War Criminals Before the Nuernberg Military Tribunals Under Control Council Law No. 10. Vol. 13: United States of America v. Ernst von Weizsaecker, et al. (Case 11: ‘Ministries Case’). US Government Printing Office, District of Columbia: 1952. pp. 147-150. Translation of Document No-1880, Prosecution Exhibit 1314”.

– citatele care sunt marcate cu (**) sunt preluate din „Sexual Violence in Europe in World War II, 1939—1945” de Jeffrey Burds („Violenţa sexuală în Europa în cel de-al doilea război mondial, 1939-1945”, de Jeffrey Burds)

– pentru citatele marcate cu (***): sursa este tot studiul lui Wendy Jo Gertjejanssen, în care apare următoarea informaţie: „Himmler era interesat să colecteze spermă pentru studiile sale privind rasa. În mai multe bordeluri, în special în cel din Stuttgart de pe strada Kloster, femeile care erau acolo erau obligate să dea administrației bordelurilor prezervativele cu spermă. Nu se știe câte bordeluri au fost implicate în acest proiect”. 

nota *: Nu doar în București Wehrmacht a avut un bordel militar, ci și în Constanța, în Botoșani și în alte localități. În Botoșani există mărturii că armata nazistă ducea fete și femei răpite. La fel, și în Republica Moldova, Wehrmacht avea cinci bordeluri – unde erau duse tot femei răpite, inclusiv evreice. Multe dintre aceste femei au fost omorâte. “Ordinele de discreție” ale armatei naziste datează din perioada în care statul român era încă aliatul germaniei naziste. Asta e o confirmare în plus că, pentru reichul german, România avea statutul de colonie, pentru că în toate țările ocupate reichul a instituit un sistem extins de sclavie sexuală. O altă confirmare vine tocmai de la fasciștii care au slujit imperiul nazist – Manoilescu, azi considerat un erou de către dreapta din România – cerea ca resursele României să fie predate masiv imperiului nazist, mințind că asta ar fi însemnat “dezvoltare”; asta e şi politica de colonizare pe care a susţinut-o pentru Brazilia. Printre crimele comise de dreapta împotriva populației locale se numără nu doar teroarea economică în care era ținută populația locală – și care e reprodusă azi – ci și participarea și complicitatea cu statul nazist la sistemul condus de reich de sclavie sexuală.

Alte materiale din care au fost preluate informaţii în această parte sunt:

– „Rape as a Weapon of War: The Demystification of the German Wehrmacht During the Second World War” de Alisse Baumgarten Claremont, McKenna College, 2013.

– „Sexual Slavery and the Comfort Women of World War II” de Carmen M. Argibay

afirmaţiile făcute de secretara lui Goebbels: „Sarcina ei era să reducă numărul de soldaţi morţi pe front şi să exagereze numărul de violuri comise de ruşi împotriva femeilor germane”, „Era ca oricare altă slujbă”.

http://www.mirror.co.uk/news/world-news/joseph-goebbels-105-year-old-8645573

– „Rape, Murder and Genocide”, http://www.spiegel.de/international/germany/rape-murder-and-genocide-nazi-war-crimes-as-described-by-german-soldiers-a-755385.html

-Soldaţii americani au violat şi au omorât femei şi fete din Franţa, în timp ce armata SUA a închis ochii: http://www.express.co.uk/news/world/422860/D-Day-GIs-raped-and-killed-their-French-allies-while-US-army-generals-turned-a-blind-eye

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s