Orwell și Imperiul: anti-comunism și globalizarea literaturii

de Andrew N. Rubin

(publicat de  Department of English and Comparative Literature, American University in Cairo, 2008)

„Deceniu după deceniu, carnețelul albastru al lui George Orwell, unde erau trecute numele a 135 de „cripto-comuniști și acoliţilor lor”, a zăcut aproape neatins în arhivele George Orwell din Londra, atrăgând numai tangenţial interesul unor profesori, care au primit permisiunea, de la moștenitorii lui Orwell, să examineze acest material.

În biografia lui Orwell pe care a scris-o în 1980, Bernard Crick, de exemplu, a făcut doar o trimitere aluzivă la existenţa acestei liste și a scris că Orwell s-a temut de „infiltrarea comunistă… și a ținut un carnet cu suspecți”. (1) Mulţi dintre cei trecuţi pe această listă, spunea Crick, „e plauzibil să fie membri clandestini sau de frunte, dar în privinţa câtorva această posibilitate e îndepărtată de realitate şi improbabilă”. (2)

Un deceniu mai târziu, Michael Shelden, biograful autorizat, a speculat că Orwell era „implicat într-un neîncetat efort de a determina cine era sincer și cine nu”. Carnețelul ar fi existat „în primul rând pentru a satisface propria curiozitate a lui Orwell”, a scris Shelden. (3)

OrwellBurmaPassport
Fotografia de paşaport a lui Eric Blair (cunoscut sub pseudonimul George Orwell) de pe vremea când lucra pentru Imperiul Britanic, ca ofiţer de poliţie în colonia ocupată de armata britanică, Birmania.

Carnețelul cuprindea numele celor pe care Orwell îi suspecta că făceau parte din sau aveau legături cu Partidul Comunist, sau priveau cu simpatie chiar ideea de „comunism”. (4) Pe această listă, Orwell a trecut nume de poeți, cum ar fi Stephen Spender, pe care l-a descris ca fiind „un simpatizat comunist sentimental”, „pe care nu te poţi baza” şi „foarte uşor de influenţat”. (5) Despre George Bernard Shaw scria că „nu era genul care să se lege de gât, dar cu siguranţă pro-rus în privinţa tuturor chestiunilor majore”. (6) Istoricul A. J. P. Taylor era „anti-american”; Isaac Deutcher era „un simpatizant” (comunist); Richard Crossman era „un carierist politic” și „prea lipsit de onestitate ca să fie un acolit pe faţă”; J. B. Priestley era „un simpatizant înfocat”, „foarte anti-SUA” și „face sume uriaşe de bani în URSS”. (7) Poetul scoțian Hugh McDiarmid era „probabil cu siguranţă pro-ruși” și „foarte anti-englez”. C. Day Lewis nu era „total de încredere”, iar scenaristul irlandez Sean O’Casey era „foarte prost”. (8)

Carnetul lui Orwell cu „cripto-comuniști și acoliţi” a înscris „communismul” sub forma mai multor amenințări la adresa omogenităţii culturii engleze. Orwell a susţinut, de exemplu, că istoricul Isaac Deutcher era „un evreu polonez”, că Ian Mikardo, editorialist la The Tribune era „prostuț” și „evreu”, ca scriitorul Cedric Dover era „eurasiatic”, că Paul Robeson era „un negrotei din SUA” și „foarte anti-albi”, că parlamentarul Konni Zilliacus era „finlandez” și „evreu”, ca biologul J. D. Bernal era „irlandez”, că Louis Adamic era „iugo-slav” și „foarte anti-britanic”, că Vera Dean era „rusoaică” și că intelectualul francez E. Mounier, autorul „La Pensée de Charles Péguy” (1931) „slinos”. (9)

orwellindiapolice
Fotografia îl arată pe Eric Blair (al cărui pseudonim este George Orwell) în primul său post de ofiţer de poliţie al imperiului britanic în timpul ocupaţiei Birmaniei, Manadalay, 1923.

Într-adevăr, Orwell a scris la un moment dat prietenului său Dwight McDonald că putea „mirosi” un cripto-comunist. Scriitorii irlandezi și scoțieni, cum ar fi Sean O’Casey, Liam O’Flaherty şi Hugh McDiarmid, au fost redefiniţi ca amenințări comuniste: „Cred că ar trebui să acordăm mai multă atenție mișcărilor mici și separatiste care există pe propria noastră insulă”, a scris Orwell în 1946, „ar putea să pară foarte neimportanți acum, dar, la urma urmei, Manifestul Comunist a fost odată un document obscur, iar partidul nazist avea doar 6 membri când Hitler i s-a alăturat”. (11)

Din cele 135 de nume trecute în lista sa, Orwell a extras 35 pe care le-a inclus pe o listă separată, pe care a trimis-o Information Research Department (IRD, Departamentului de investigaţii informaţionale) pe 2 mai 1949. (12) „Nu e foarte senzațională și presupun că nu le va spune prietenilor tăi nimic ce nu știu deja”, a scris Orwell către IRD; „În același timp, nu e probabil o idee proastă să-i ţineţi pe cei care nu sunt de încredere înregistraţi”. (13)

Această listă – al cărei conținut, trebuie insistat, îl putem deduce doar din adnotările făcute de Orwell în carneţelul său (lista care e în posesia IRD rămâne clasificată, ca secret de stat, de către guvernul britanic) – îi include pe istoricul e E. H. Carr, economistul G. D. H. Cole, decanul din Cantenbury Hewlett-Johnson, pe Martin Kingsley de la New Statesman, Patrick Maynard Stuart Blackett şi Zelda Coates, pe jurnalistul Walter Duranty, analistul şi parlamentarul Tom Driberg, scriitorul Cedric Dover, Tom Hopkinson de la Picture Posfs , parlamentarul Lester Hutchinson, Stefan Litauer de la News-Chronicle, Iris Morley de la Observer, John Macmurray (autorul cărţii „The Clue to History”), poetul Nicholas Moore, romancierul Liam O’Flaherty, Ralph Parker de la News-Chronicle, parlamentarul D. N. Pritt, George Padmore de la Federaţia Pan-Africană, Peter Smollet de la Beaverbook Press, comandantul de marină Edgar P. Young, scriitorul Konni Zilliacus, precum şi pe alți indivizi ale căror identități încă rămân secret de stat. Printre cele 7 persoane ale căror identităţi nu sunt cunoscute, se spune că Orwell a trecut chiar și numele inspectorului care-i verifica taxele. (15)

Ideea că amenințările și pericolele la adresa autorității culturale și politice erau precis acelea care erau ascunse numai pentru a fi scoase la iveală ulterior ca informaţie și putere asupra acelui secret a fost în centrul principiului şi expresiei de „cripto- comuniști” în sine. Într-adevăr, lista lui Orwell a produs sub forma de secret ceea ce era deja informație publică privind înclinaţiile comuniste ale mai multor scriitori. George Bernard Shaw, de exemplu pe care Orwell îl descrie ca fiind consistent pro-sovietic (16) vizitase Moscova în iulie 1931 de ziua lui de naştere când a împlinit 75 de ani și s-a întors ca fervent susținător al Uniunii Sovietice: „Societatea care s-a stabilit în Rusia și care este organizată acum acum este o societate fabiană”, scria Shaw. (17) În prefațele sale, Shaw a încercat să justifice eliminarea țărănimii din Rusia. „Țăranii nu sunt buni”, a spus Shaw, susținând că epurările politice ale lui Stalin din anii 1930 erau un mod de a „curăța grădina de buruieni”. (18) Avocatul D. N. Pritt despre care Orwell a scris că „era cu siguranță un membru secret” a spus public că „era mulțumit că cei acuzații în procesele de la Moscova au fost tratați în mod onest și judicios.” (19)

Dar Orwell ignora complexitatea mișcării comuniste din anii 1930. (20) Unii dintre cei pe care îi trecuse pe listă nu făceau parte din Partidul Comunist. George Padmore, de exemplu, a fost de fapt expulzat din Partidul Comunist în 1933. (21) Mai mult, Paul Robeson nu a fost niciodată membru, și când a făcut cerere să intre în partid în 1953, Partidul Comunist i-a respins cererea fără ezitare. (22) De fapt, lista lui Orwell a contribuit la urmărirea de către stat a celor pe care el i-a trecut pe listă. Robeson a fost catalogat de către Ministerul de interne ca fiind „o belea” și, începând din 1949, orice mişcare făcea în Anglia era urmărită şi monitorizată atent de către agenţii Ministerului de interne. (23) Guvernul britanic a refuzat să le dea vize lui J. D. Bernal, ediorului de la The Economist J. G. Crowt (24) și romancierului Louis Golding pentru a merge la Conferința Culturală și Ştiințifică pentru Pace în Lume de la hotelul Waldorf Astoria din New York o lună mai târziu, pe 25 mai 1949. (25)

Folosindu-se de această listă, Orwell a plătit şi vechi poliţe literare. Peter Smollet, pe care Orwell îl suspecta că ar fi fost agent sovietic, cel mai probabil a fost cel care, în calitatea de oficial al Ministerului de Informații, a făcut presiuni ca editorul Jonathan Cape să respingă publicarea “Animal Farm” (“Ferma Animalelor”) pe motiv că ar pune în pericol relațiile cordiale ale Marii Britanii cu URSS în timpul celui de-al doilea război mondial;

Martin Kingsley, editorul de la New Statesman pe care Orwell îl descrie convenabil ca „un liberal decăzut”, a respins eseul lui Orwell „Spilling the Spanish beans”, un eseu pe care Orwell l-a scris după ce s-a întors din Barcelona în 1937; Konni Zilliacus, parlamentarul din Gateshead, s-a încăierat cu Orwell în paginile revistei „Polemic” a lui Humphrey Slater; iar Sean O’Casey a refuzat să sprijine primul roman al lui Orwell, „A Clergyman’s Daughter” (Fata preotului) pentru că s-a prins de puerilul şi neruşinatul plagiat de către Orwell al capitolului „Nighttown” din „Ulysses”, scrisă de James Joyce. (26)

De la colonialismul britanic la anti-comunism

Rezultatul colaborării lui Orwell cu IRD a fost că operele lui Orwell au devenit foarte importante pentru, și chiar au ajutat la structurarea operaţiunilor Angliei în străinătate, acolo unde IRD aranja ca interesele Ministerului de externe din Londra să se conformeze cu dictatele hegemoniei americane și în special ale anti-comunismului.

Remodelarea relației Marii Britanii cu coloniile și fostele colonii în termenii amenințărilor comuniste a permis Angliei să-și reafirme puterea imperială în agonie, prin intermediul discursului anti-comunist şi a asigurat sprijin american pentru autoritatea Londrei în țări ca Cipru, Egipt, Grecia, Iran, Kenya, Malaezia și Indonezia, ţară în care IRD a jucat ulterior un rol crucial în răsturnarea guvernului Sukarno în 1965. (27)

Pare foarte periculos să susţinem că problemele din Malaezia nu sunt cauzate de comunism, ci doar de o mână de bandiți locali”, a explicat Adam Watson de la IRD:

Așa cum am văzut în Grecia, unde guvernul grec a fost multă vreme dispus să-i descrie pe comuniști doar ca bandiți, opinia publică internațională, din SUA și din alte ţări, înclină să adopete linia conform căreia, atunci când sunt necesare operațiuni militare totale pentru a suprima doar tulburări interne, asta se datorează într-un anumit fel proastei guvernări. Asta e în mod special valabil într-o colonie și în loc să primim simpatie și sprijin din partea opiniei publice americane, în lupta noastră demnă de toată lauda de a combate foarte bine cunoscutele amenințări comuniste, vom fi priviți doar ca o putere colonială malefică pentru că sugrumăm răzmeriţele localnicilor.” (28)

De exemplu, în Iran, guvernul britanic a conchis că „era mult mai probabil ca americanii să-i ajute pe britanici, dacă guvernul SUA privea situaţia din Iran ca pe una care necesita combaterea comuniştilor, decât ca pe o restaurare a poziției companiei ( Anglo-Iranian Oil Company)”, după cum a raportat un oficial.

Una din instituțiile guvernamentale cheie care a făcut parte din acest proces de reconfigurare și remodelare a amenințărilor la ordinea colonială ca amenințări comuniste a fost IRD (Information Research Department), care în acea vreme era o agenţie secretă a Ministerului de externe britanic, creată după al doilea război mondial.

Fondată de guvernul lui Clement Atlee în ianuarie 1948 „pentru a concepe mijloacele de a combate propaganda Comunistă”, IRD a fost creată pentru a răspunde la luptele anti-coloniale împotriva autorităţii imperiale britanice care aveau loc în lumea post-colonială – în țări ca Birmania, Indonesia, India şi altele. De interes special interes pentru IRD erau „activitățile sovietice în Asia de sud-est”. (30) 

Raportul „Liniile generale ale strategiei comuniste în Asia de sud-est”, elaborat de IRD, susţinea că „rapidul avans al guvernului comunist în sud a mărit foarte mult amenințarea față de Asia de sud-est în ultimul an.” (31) Asia de sud-est, continua raportul, „a fost şi încă este un exemplu clasic de situație potențial revoluționară: politic dislocată.” Raportul îi descria pe liderii sovietici ca fiind incapabili să distingă între „interesele comunismului internațional și interesele URSS.” (32) Raportul vorbea de „infiltrarea” de comunistă a mișcării sindicale din Malaezia, Birmania, Indonezia și Filipine.

Deși multe dintre aceste temeri resituau interesele coloniale britanice în concordanță cu exigențele nou apărute, impuse de hegemonia americană post-război, ideea că comunismul reprezenta o amenințare și un pericol era în principal fondată pe un set de temeri americane interne referitoare la rasă și imigrație, pe de o parte, și, pe alta, la reconsolidarea identității occidentului.

În 1947, procurorul general al SUA a emis un raport referitor la imigrație, unde susținea că peste 90 la sută dintre „militanții Partidului Comunist American fie erau născuți în străinătate, fie erau prima generație născută în America, fie erau căsătoriți cu străini”, în timp ce doar 10 la sută ditre „militanți” erau născuţi în SUA sau erau căsătoriți în SUA.” (33)

Anxietățile rasiale domestice s-au reflectat şi au re-articulat astfel aşa-zisele ameninţări și pericole venite din străinătate. Așa cum George Kennan, care ulterior va deveni Ambasadorul SUA în Uniunea Sovietică, a scris în „telegrama lungă”: rușii erau „predispuși la conspirații și secretomanie de tip oriental”. Într-un eseu anonim publicat în iulie 1947 în “Foreign Affairs”, Kennan a susţinut că Uniunea Sovietică arăta „un tip de fanatism, nemodificat de nici una dintre tradițiile către compromis anglo-saxone”. (35)

De fapt, erau puține dovezi istorice sau materiale pentru a susține acuzaţia larg răspândită că Uniunea Sovietică reprezenta o amenințare pentru existența Angliei sau Americii. Așa cum Anders Stephanson a observat, Cominterul fusese dizolvat în 1943; Stalin îşi retrăsese ajutorul către rebelii greci; implicarea Occidentului în falsificarea alegerilor din 1948 din Italia nu a stârnit nici un protest la Moscova; nu a mai existat nici o rezistență sovietică la Franco în Spania după 1939; iar „excepțiile revoluționare, Iugoslavia și Grecia, erau mai ales determinate de împrejurările locale”. (36) Cu alte cuvinte, politica lui Stalin a fost mai mult legată de consolidarea represivă* a puterii în interiorul URSS și Europei de est, decât pe extinderea în națiunile sau coloniile din afara acestei regiuni. (37) (*represiune a capitalului)

Într-adevăr, chiar ideea de „comunism” a relocalizat în spaţiu şi a reconfigurat modul în care Occidentul îşi articula autoritatea politică şi culturală după cel de-al doilea război mondial. După război, „anti-comunismul” a devenit „noua misiune de civilizare”, iar asta însemna că acest termen era folosit în loc de imperialism. (38)

A fost un efort cu un scop dublu, şi de a ascunde formele interne de opresiune rasistă din Statele Unite, şi de a defini Occidentul ca o formă de „democraţie şi libertate” împotriva “totalitarismului”. În acest scop, în 1947, preşedintele SUA, Harry Truman, a emis o directivă a National Security Council (NSC-4) (Consiliului Naţional de Securitate) care cerea “… coordonarea implementării tuturor măsurilor informaţionale, destinate să influențeze atitudinea din țările străine spre o direcție care era favorabilă atingerii obiectivelor de către SUA.” (39) O directivă ulterioară, NSC-68, sublinia nevoia de a afirma „forța morală și materială a lumii libere” prin diferite inițiative culturale și informaționale. (40)

Guvernul britanic a emis declaraţii similare. În 1947, ministrul de externe britanic, Ernest Bevin, a informat cabinetul: „Nu putem spera să respingem cu succes comunismul numai prin discretitarea pe baze materiale. Trebuie să adăugăm o chemare pozitivă la principiile Creștine și Democrate, reamintind de forța sentimentului creștin în Europa. Trebuie să venim cu o ideologie rivală.” (41)

Parte din procesul de a produce aceste amenințări necesita răspândirea de texte adresate către, și prin urmare, care să constituie aşa-zisele ameninţări. (42) Aşa cum Frances Stonor Saunders a elaborat în cartea ei, „Who Paid the Piper?” (43), instituții ca IRD din Anglia și Congresul Internațional pentru Libertate Culturală din SUA ( United States’ International Congress for Cultural Freedom) au finanțat numeroase reviste, instituții, expoziții, concerte, stații de radio și conferințe academice și intelectuale în toată lumea, într-un efort de a purta Războiul Rece prin mijloace culturale.

Sprijinit şi finanţat în secret de CIA (44), Congresul pentru Libertate Culturală a tradus în engleză cărţi cum ar fi „ The Truth about the Nagy Affair” (Adevărul despre afacerea Nagy) (45) a lui Albert Camus şi „The Captive Mind” (Mintea Captivă) a lui Czeslaw Milosz. Filosoafa Hannah Arendt a primit asistenţă de la filiala britanică a Congresului pentru Libertate Culturală când pregătea cartea „Originile totalitarismului”. (46) Organe literare, cum ar fi „Partisan Review”, au fost financiar susţinute de către Departamentul de Stat. (47) Congresul pentru Libertate Culturală a finanțat un turneu în Paris al orchestrei simfonice din Boston. A produs adaptarea lui Virgil Thompson a „Four Saints in Three Acts” a lui Gertrude Stein; a trimis muzicieni afro-americani ca Leontyne Price, Dizzy Gillespie şi Marian Anderson în turnee prin Europa de est și de vest pentru a mai potoli criticile aduse Americii pentru că era rasistă. (48) William Faulkner a fost promovat cu nesaţ de Departamentul de Stat care dorea să se asigure că va primi Premiul Nobel pentru literatură, în timp ce era ambasador cultural. (49) Aproximativ 200 de milioane de dolari au fost cheltuite anual pentru a cumpăra sprijinul cultural și politic al intelectualilor și artiștilor cu scopul de a crea o relație specifică cu cultura. (50)

Eforturile Congresului au fost consolidate de cei din IRD. Sub acoperirea editurilor, inclusiv Oxford Press University, Penguin, Allen Lane și Frederick Warburg (51), IRD a diseminat cărțile unui grup care era dominat de intelectuali englezi.

A publicat cartea lui Bertrand Russell „De ce comunismul trebuie să cadă” (Why Communism Must Fail), a răspândit eseuri scrise de personaje ca Richard Crossman, un parlamentar laburist care a editat colecția faimoasă de eseuri anti-comuniste „The god that failed”; Harold Laski, autorul „Faith, Reason and Civilization” (Credinţă, Raţiune şi Civilizaţie) și Ruth Fischer, autorul cărții „Stalin și comunismul german”. (52) Aşa cum Tom Braden, ofițer CIA care ulterior a devenit vedetă de televiziune, a susţinut: „Războiul Rece a fost și este un război purtat cu idei în loc de bombe”. (53)

Translatio Auctoritatis (54)

Acestea au fost iniţiativele care au structurat colaborarea lui Orwell cu IRD britanic. În aprilie 1949, IRD i-a cerut lui Orwell să identifice scriitori și editori care ar fi putut să colaboreze cu guvernul britanic în propaganda anti-comunistă, în special în Asia de sud-est. Raportul IRD despre întâlnirea ofiţerului său cu Orwell a fost intitulat „Strategia comunistă în Asia de sud-est”. (55)

O adnotare, făcută de un ofițer al serviciului secret britanic (Secret Intelligence Service), locotenent-colonelul Leslie Sheridan la raportul IRD, a repovestit conţinutul conversației cu Orwell; „Am discutat, în mare confidențialitate, cu Orwell unele aspecte ale activităților noastre,” a raportat agentul IRD Celia Kirwan. Ea l-a informat pe Orwell despre eforturile IRD de a „dezvălui” „represiunea sovietică a artelor” (56) şi de a susţine şi consolida interesele coloniale şi post-coloniale britanice în Asia de sud-est”; „Orwell a fost încântat să audă asta… Şi-a exprimat aprobarea deplină, din suflet și entuziastă pentru intențiile noastre.” (57) Au discutat despre un proiect de publicare de cărţi, iar Orwell l-a recomandat pe fostul său editor, Victor Gollancz, care îi cumpărase „Road to Wigan Pier”. Orwell a sugerat ca IRD să angajeze şi câţiva scriitori: D’Arcy Gille care era corespondentul Manchester Guardian în Paris, biologul C. D. Darlington şi istoricul Franz Borkenau, care scrisese „The Spanish Cockpit.” (58)

Colaborarea lui Orwell cu Statul a fost reprodusă sub forma unei relații între stat și cărţile sale. (59)

În Iran, de exemplu, agenţia secretă a Ministerului de externe, Central Office of Information, îngrijorată de activitatea URSS în Azerbaijan, a oferit bani lui Ali Javahir Kalam, editorul din Teheran al revistei Hoor, pentru a traduce şi publica în farsi cartea lui Orwell, „Ferma animalelor” (Inqilab-i hayavanat: girdavardah, “The Revolution of the Animals” – apărută sub titlul „Revoluţia Animalelor”). (60)

În India, a finanțat traducerea lui Janamanci Ramakrsna a „Ferma Animalelor” – „Pasuvula divanam: uhakalpitamaina peddakatha (“Animal Farm: A Fairy Tale”); în Kerala, un stat din sud-vestul Indiei a publicat și a distribuit o traducerea din Malaezia făcută de Em. Pi. Rosi (Animal pham: oru palankatha). (61) În Atena, a publicat o traducere în greacă (62); în Indochina a una vietnameză (63); în Bandun, Indonezia, „Ferma Animalelor” a fost publicată ca „Negara Binatang” (64).

Pe 4 aprilie 1949, Ernest Main de la IRD din Ambasada britanică din Cairo, i-a scris șefului IRD Ralph Murray că personalul ambasadei era „foarte încântat de ideea unei traduceri în arabă a cărţii Ferma Animalelor.” (65) „Este înţelegerea tuturor că „Ferma Animalelor” ar avea o excelentă valoare de propagandă și mare succes popular în Orientul Mijlociu”, Rodwick Parkes, consilier informațional din Ambasada din Cairo, i-a scris şefului IRD, Ralph Murray. (66)

Cu sprijinul din partea US Information Exchange (predecesoarea US Information Agency), IRD a găsit pentru translatorul Abbas Hafez, un editor de la Agenția Arab News din Cairo, care tradusese în arabă și discursurile lui Winston Churchill și memoriile sale de război. (67)

Cartea a fost publicată de editura Al-Ma’arif Publishing House, o editură foarte importantă din Egipt, care avea puterea de a distribui în tot Orientul Mijlociu: în Beirut, Baghdad, Khartoum, Mecca, Bahrain, Aden şi în Africa de nord. (68) Ilustrată de un tânăr artist armenian, traducerea în arabă trebuia „să nu conțină nici o referire la agenţia IRD sau la United States Information Exchange.” (69)

Dacă diseminarea cărţilor lui Orwell a reînscris procesul prin care atât SUA, cât şi Marea Britanie, metodic și laborios, şi-au construit autoritatea în „lumea a treia” – în sine un concept al Războiului Rece – au putut face asta prin adaptarea cărţilor lui Orwell pentru a se conforma condițiilor culturale locale: „Dacă avem un povestitor talentat, se poate crede că această cartea a lui Orwell (Animal Farm) poate deveni o foarte bună propagandă pentru publicul de nivelul unui sat”, a scris un oficial despre o versiune în benzi desenate a cărţii “Ferma Animalelor”. (71)

În Malaezia, locul celui mai lung conflict colonial purtat de Marea Britane după al Doilea Război Mondial, (1948-1960), intenţia a fost de a se realiza o producţie mai puţin „engleză” a Fermei Animalelor. În Egipt la fel, unde autoritatea britanică se confrunta cu o rezistență anti-colonială din ce în ce mai mare față de regele Farouk, IRD considera că “Ferma Animalelor” era în mod special „relevantă” pentru condiţiile de acolo. Reducând limba arabă la islam, Ernest Main i-a scris lui Ralph Murray, șeful IRD, că traducerea „Fermei Animalelor” „este în special potrivită pentru arabă, ţinând cont de faptul că şi porcii și şi câinii sunt considerate animale murdare de către musulmani.” (72)  Mutând accentul de la reprezentarea comunismului sovietic şi a capitalismului occidental, IRD a ilustrat cartea, portretizându-l pe personajul fictiv Napoleon nu doar ca pe un comunist, ci şi ca englez, astfel suprapunând şi identificând anti-comunismul cu anti-colonialismul. (73)

Acest proces de diseminare a implicat aranjamente pentru și finanțări de adaptare a „Animal Farm” în cărți de benzi desenate care au fost publicate zilnic pe o perioadă de 3 luni în ziarele locale din zeci de țări și în zeci de limbi. IRD a cumpărat drepturile în Borneo și Malaezia, și a publicat traduceri ale benzilor desenate în New Delhi, Rangoon, Eritrea, Bangkok, Saigon, Caracas, Lima, Mexico City, Karachi, Ankara, Cipru, Bogota, Reykjavik, Rio de Janeiro, Singapore, Colombo, Ceylon, Benghazi şi Montevideo. (74) Consulatul diplomatic britanic din Singapore, „arărând un interes considerabil în proiect”, a tradus aceste benzi desenate în chineză, vietnameză, maleziană și franceză pentru a fi distribuite în toată Asia de sud-est. (75) În Mexico City, au fost publicate de „La Prensa”; în New Delhi de „Times of India”; în Birmania de „The Nation” şi „Bamakkhit”; şi în Colombo au fost traduse în tamil şi sinhaleză. (76)

Deşi sensul codificat al variatelor adaptări nu putea fi controlat și avea multiple valențe în diferite contexte culturale, cărțile au produs comunismul ca amenințare, prin chiar procesul de distribuție. IRD a scris rapoarte peste rapoarte în care exprima o temere vizibilă că deşi „Animal Farm” nu îşi atingea în mod necesar intenţiile de a duce la formarea de supuşi coloniali anti-comunişti, totuşi, producea „reacţii din partea comuniştilor” mai ales din partea celor care se opuneau înţelesului „occidental”.

În Ankara, Bangkok, Montevideo, Rangoon, IRD le-a cerut ofițerilor săi să monitorizeze dacă sau nu cartea produce „orice fel de resentiment printre comuniști”, cu scopul de a-i putea identifica mai uşor pe cei care ar fi putut deveni supuşi subversivi. (77)

Deşi, pentru britanici, posibilitatea ca operele lui Orwell să nu fie înţelese era o ocazie de a produce alte adaptări ale altor cărți care se conformau și erau mai apropiate de semiotica culturilor locale și indigene (78); pe de altă parte, guvernul Statele Unite a folosit cărțile lui Orwell ca mijloc de a controla și de a-şi extinde autoritatea politică, economică și, într-o măsură mai mică, culturală, prin chiar procesul de distribuire a cărților lui Orwell. De exemplu, în Japonia post-război, care s-a aflat sub ocupație militară americană din 1945 până în 1953, ca parte a acordurilor de la Postdam, Comandamentul Suprem al Puterilor Aliate (SCAP), dominat de americani, se confrunta cu o mişcare vibrantă a clasei muncitoare, din ce în ce mai puternică, care, în februarie 1947, a opus o formidabilă rezistență noilor condiții de „dezvoltare economică” americană și investițiilor. Așa cum scrie Misao Miyoshi:

În urma unei crize a lipsei de hrană de locuri de muncă, care s-a intensificat în 1946, sindicatele, al căror vârf de lance au fost rezidenţii non-japonezi şi coreeni, s-au organizat pe o bază imensă și au pregătit un front unit pentru a declanşa o grevă generală în februarie 1947. Deși a început cu binecuvântarea SCAP și s-a terminat cu intervenția alarmată a SCAP, această mişcare a fost momentul în care Japonia a ajuns cel mai aproape de o revoluție a muncitorilor.” (79)

Pentru a prezenta această mișcare a clasei muncitoare ca pe o amenințare, diviziunea de civili a SCAP a adaptat „Ferma Animalelor” într-o formă populară de benzi desenate, colorate şi atrăgătoare, numite kamishibai, care reproduceau o condensată și foarte revizuită versiune a satirei lui Orwell.

Compuse de Biroul de Informaţii Civile şi Educaţie al Armatei Statelor Unite, kamishibai au fost distribuite în zeci de corporații, fabrici, birouri guvernamentale, și în peste 40 de sindicate, inclusiv sindicatul muncitorilor de la Hitachi Electric, sindicatul profesorilor Gumma-ken şi sindicatul Takasaki al muncitorilor de la calea ferată. (80) Distribuite în special în fabricile reconstruite, aceste benzi desenate nu au avut doar intenția de a democratiza mișcările amuncitorilor (81), ci de a le prezenta muncitorilor japonezi și koreeni o adaptare considerabil modificată și scurtată a fabulei lui Orwell.

Porcii erau reprezentați ca demni chiar de admirația umană: „Suntem tulburați de animalele din clasele de jos similare cu voi, ființele umne, care se confruntă cu problemele legate de muncă”, declara Napoleon în benzile destinate muncitorilor japonezi. (82)

Kamishibai au fost departe de a fi eficiente în sensul că muncitorii erau prezentaţi rasist ca animale, și, contrar intenţiei, făceau ca relațiile muncitorilor cu mijloacele de producție să fie mai vizibile şi mai uşor de remarcat. Dar au servit altor scopuri, dincolo de intenţia lor principală de a fi propagandă anti-comunistă. În sine distribuirea lor a devenit un mijloc prin care puterile de ocupație mlitară și cei care aveau autoritate asupra muncitorilor puteau controla, estima, evalua și monitoriza activitățile și tendințele mișcării muncitorilor non-japonezi și coreeni. (83)

Într-un raport asupra reacțiilor în urma prezentării „Animal Farm” un oficial a scris: Subiectul a fost prezentat în termeni referitori la animale. Asta, din punctul de vedere al muncitorilor, este supărător, pentru că muncitorii au fost prezentați ca animale cum ar fi oi, cai și porci. Este greu de înțeles de ce oficialii au arătat un asemenea film. Unii muncitori au crezut că filmul însemna că trebuie să scape de șefii care controlau mişcarea muncitorilor.” (84)

Așa cum a scris un istoric, „C. I. & E a încurajat alunecarea către conservatori și către un control total în sfera morală ca metodă de a aprofunda Războiul Rece, SCAP stabilind că acesta trebuie să o apuce pe „un curs invers”, în favoarea personalităților și politicilor bazate pe vechiul autoritarism anti-comunist dinaintea războiului”. (85)

Aceste campanii de publicare a cărţilor sale au structurat și au consolidat și mai mult relația lui Orwell cu Statul. Așa cum Adam Watson de la IRD a scris, aceste campanii erau un mijloc de a-l ține pe Orwell „vizibil”. (86) În timpul verii 1946, deși slăbit fizic din cauza tuberculozei, Orwell și-a dedicat o parte considerabilă din energiile care i-au rămas, aranjând alte înțelegeri similare și proiecte cu IRD și cu guvernul SUA. A comunicat cu IRD în numeroase ocazii, nu doar despre traducerea în rusă a „Fermei Animalelor”, dar și despre alte inițiative care implicau şi distribuirea şi răspândirea cărţii „1984”, care fuseuse publicată, în aplauzele criticilor, doar la două luni după ce Orwell s-a întâlnit cu IRD, în iunie 1949. În august 1949, Orwell a alcătuit o listă cu diferitele traduceri ale cărţii „Ferma Animalelor” pe care a trimis-o IRD pentru a le da posibilitatea să o folosească şi la traducerea altor cărţi ale sale: „Trimit aici trei copii ale traducerii cărţii „Ferma Animalelor” în Telugu”, i-a scris Orwell lui Leonard Moore într-o scrisoare referitoare la planurile IRD pentru o traducere simlară a „1984”. (87)

Drepturile pentru traducerile în birmeză, chineză, daneză, olandeză, franceză, germană, finlandeză, ebraică, italiană, japoneză, indoneziană, letonă, norvegiană, poloneză, portugheză, spaniolă şi suedeză au fost stabilite și produse de către Stat. (88) De exemplu, IRD a cumpărat drepturile pentru ediția în birmaneză și prin editura Orient Publishing Company din Hong Kong a aranjat apariţia unei ediții ilustrate și în chineză. (89)

Cu certitudine, Orwell era conştient şi cunoştea în ce scopuri politice dubioase era distribuită şi folosită „Ferma Animalelor”. În 1946, o editură portugheză din Lisabona „Livraria Popular de Francisco Franco” („Cartea populară a lui Francisco Franco”) a publicat traducerea lui Almirante Alberto Apra, intitulată „Porcul care a triumfat”. Deşi a fost surprins de posibilitatea ca editura să aibă legături cu guvernul lui Franco, Orwell a fost dispus să treacă cu vederea publicarea cărții în Portugalia lui Salazar, dar a susţinut că nu de o editură care avea legături directe cu guvernul împotriva căruia luptase. Orwell i-a scris impresarului său, Leonard Moore, pe 9 noiembrie 1945:

Nu aş lua în considerare să permit ca (Livraria Popular de Francisco Franco) să aibă cartea, dacă are legături cu fasciștii spanioli. Mi-ar putea provoca mari probleme (de imagine) în această țară (Spania), dacă se află. Sunt conştient, desigur, că Portugalia are un regim semi-fascist și cenzura cărților trebuie să fie strictă acolo, dar este o cu totul altă chestiune să fie folosită ca propagandă de oamenii lui Franco.” (91)

Mai mult un ziar olandez, care a publicat „Ferma Animalelor” în serial, avea legături politice cu o organizație reacționară și de dreapta. Orwell i-a scris lui Moore referitor la această publicaţie olandeză:

În privinţa publicării în Olanda a „Fermei Animalelor”, ataşez o scrisoare mai degrabă alarmantă, de la aceşti editori cu care poate ai avut şi tu de-a face. Sunt sigur că nu știu ce aranjamente am făcut despre publicarea în serial, dar dacă e ceva care nu e în regulă, te rog să încerci să-i pui capăt. În privința ziarului, care o publică în serial, catalogat ca „reacționar” nu știu ce putem face. Evident, o carte de acest tip probabil va fi folosită de către conservatori, catolici etc.” (92)

Când a venit vorba de a obţine sponsorizări de la guvernul britanic şi cel american pentru cărţile sale, Orwell a arătat mai puțin interes faţă de cum erau folosite şi mai puţină independență.

De un interes special pentru Orwell a fost distribuirea traducerii în ucraineană, făcută de Ihor Szewczenko, a „Fermei Animalelor” (Kolhosp Tvaryn), pentru că cele mai multe cărţi traduse, spre consternarea lui Orwell, nu au ajuns niciodată la destinația intenționată, adică Uniunea Sovietică. 5000 de cărţi traduse au fost confiscate, în timpul transportului, de către guvernul militar american din Munich și transferate Comisiei de repatriere ruse, care, fără îndoială, a fost recunscătoare americanilor pentru vigilenţă. (93) Cu toate acestea, IRD a reaprins speranțele lui Orwell că ar putea publica și distribui „Ferma Animalelor” în Uniunea Sovietică; „Încerc să trag de un fir de la Ministerul de externe să vedem dacă pot fi de acord cu asta”, i-a scris Orwell lui Moore în iulie, despre eforturile sale de a aranja ca IRD să traducă, să publice şi să distribuie „Ferma Animalelor” în Uniunea Sovietică. (94)

Pe 24 iunie 1949, IRD i-a acordat sprijin lui Orwell, în numele „Possev”, o mică revisă în rusă a ruşilor în exil, care era distribuită în tabăra de persoane dislocate condusă de sovietici în Germania (și care ulterior a devenit un organ proeminent al emigranţilor ruși creștin-democrați). (95)

Editorii „Possev” doreau să publice „Ferma Animalelor” în traducerea în rusă făcută de Gleb Struve. (96) Editorul „Possev”, Vladimir Gorachek, i-a scris lui Orwell:

Pare de dorit să publicăm „Ferma Animalelor” sub forma unei cărţi și să o distribuim prin canalele pe care le avem în Berlin, Viena, și în alte orașe aflate sub ocupația sovietică, unde s-a dovedit că literatura rusă se strecoară în rândurile armatei de ocupație și aşa ajunge în URSS. Vă cerem să nu vă gândiţi că această scrisoare vă e trimisă din vreun motiv mercenar, ci exclusiv în interesul cauzei de a combate bolșevismul, cauză pentru care cartea dumneavoastră servește atât de magnific.” (97)

Legitimând transmiterea și punerea în circulație a cărții lui Orwell în „Possev”, de fapt IRD a restructurat relația lui Orwell cu alte publicații subvenționate de guvern. Pe 18 iulie, ofiţerul IRD Celia Kirwan i-a scris lui Jack Brimmel, un alt ofiţer de la IRD că „dacă „Ferma Animalelor” pătrunde în URSS, așa cum „Possev” susține că poate face, sunt sigură că va căutată cu înfocare şi va fi eficientă”. (98)

Într-o scrisoare către Orwell, IRD a confirmat că cei de la „Possev” erau „de încredere” și că nu erau ruși albi pro-țariști și a aranjat distribuirea „Fermei Animalelor” prin mai multe reviste, inclusiv o revistă a Armatei Statelor Unite, „Der Monat”.

Pe 20 iulie, Orwell i-a scris lui Moore: Se pare că revista armatei americane „Der Monat” … ar putea fi un mod convenabil de a finanța traducerea în rusă a apariţiei „Fermei Animalelor”. (99)

Pe 28 iulie 1949, Orwell i-a scris lui Moore: Am aflat de la Ministerul de externe, care, desigur, nu va ajuta la finanțarea traducerii în rusă a „Fermei Animalelor” că … putem folosi „Possev” pentru distribuirea în rusă a ediției „Fermei Animalelor” sau cel puțin pentru publicarea ei. Poți să aranjezi cu Melvin Lasky de la „Der Monat” să pună deoparte niște mărci germane, în caz că sunt necesare în acest scop?” (100)

Pe 21 septembrie, Orwell i-a scris direct lui Melvin Lasky: „Un ziar destinat persoanelor dislocate din Rusia, care apare în Limburg, intitulat „Possev”, a publicat recent, în serie, traducerea în rusă a „Fermei Animalelor”, iar acum o publică într-o carte. I-am spus lui Moore să îți ceară să plătești suma necesară direct către cei de la Possev.” (101)

Relația lui Orwell cu IRD s-a consolidat şi dezvoltat într-un set de aranjamente transatlantice cu Voice of America, US Information Agency, Departamentul de Stat, Central Intelligence Agency (CIA), și cu Armata SUA de ocupaţie din Germania. Pe 4 noiembrie 1949, un ofițer IRD l-a informat pe directorul Voice of America, Charles Thayer, că deja se lucra la traducerea „1984” în italiană, franceză, suedeză, olandeză, germană, spaniolă, norvegiană, poloneză, ucraineană, portugheză, persană, telugu, japoneză, ebraică, bengaleză şi Gujerati. (102)

În Japonia, Înaltul comandament al armatei SUA a supravegheat transferul de drepturi de autor pentru traducerea în japoneză a „Fermei Animalelor”(Dobutsu nojo), făcută de Keisuke Nagashima către ambasada britanică. Colonelul armatei SUA, E.C. Miller Jr. i-a scris șefului Băncii Japoniei (Bank of Japan) şi i-a cerut „să transferere 14.120 de yeni din contul curent programului de traduceri al Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate către Hong Kong şi Shanghai Banking Corporation pentru creditarea ofiţerului de legătură din Marea Britanie şi să-i treacă în contul lui George Orwell.” (103)

În 1951, Secretarul de Stat din SUA, Dean Acheson, a scris că romane ca „Ferma Animalelor” şi „1984” „au fost de o mare valoare pentru Departamentul de Stat în ofensiva sa psihologică împotriva comunismului”. (104) În Corea, armata militară americană a publicat o ediție în 1949; traducerile în germană ale „Fermei Animalelor” şi „1984” au fost publicate în serial de revista „Der Monat” a lui Melvin Lasky, această revistă avea să devină peste un an un organ literar principal în Războiul Rece cultural dus de CIA. În plus, Departamentul de Stat a cumpărat drepturile pentru traducerile străine pentru “1984” în tamil, malaeziană, Kanarese, Telugu, Urdu, islandeză şi bengaleză. (105) Nu peste mult timp au fost publicate şi traducerile în coreană, germană şi poloneză, iar alte ediții au fost distribuite către orice ambasadră SUA care le dorea.

Acheson a sfătuit Ambasada americană din Londra să se asigure că editura Livria de Francisco Franco – aceeași editură faţă de care Orwell se arătase îngrijorat – să publice “Ferma Animalelor” şi la fel să facă şi o edituă din Vietnam. (107)

Mai mult, oficialii guvernului SUA au exercitat autoritate și au făcut presiuni asupra editurilor americane și britanice să aranjeze disribuirea cărții „1984” în special în țări ca India.

Am primit o vizită de la un individ oarecum vag din Washington”, îi scria lui Allen Lane editorul lui Orwell, Fredrick Warburg; „E interesat de distribuirea în lume a anumitor cărți care au valoare de propagandă, iar titlul pe care l-a menționat a fost „1984” a lui Orwell și teritoriul în care era în mod special interesat să fie distribuit era India.” (108)

Dacă exista vreo temere că „Ferma Animalelor” nu ar fi fost potrivită în condițiile inegale și cultural diferite din Europa, în Cehia, oficialii americani au văzut cartea foarte potrivită pentru condițiile politice de acolo.

Pe 11 mai 1951, Richard Gordon, vice-consul la Ambasada SUA din Praga a scris către Departamentul de Stat că „Ferma Animalelor” se referea de fapt mai mult decât la anti-comunism, în sensul că remarcase presiuni venind din provinciile Pragăi, mai ales în condiţiile din Cehoslovacia:

Modul în care Orwell folosește ferma ca scenă pentru satira sa anti-comunistă este în special potrivit pentru cititorul cehoslovac. Structura economico-socială a Cehoslovaciei este egal echilibrată între agricultură și insustrie, dar aproape fiecare cetățean are legături strânse cu viața de la țară, de exemplu propria sa gospodărie sau gospodăria părinților unde a crescut, sau ferma bunicilor pe care a vizitat-o în copilărie. Ca o poveste anti-comunită bazată pe viața la ţară, cartea are şanse mai mari să fie uşor de înţeles de mulți cehoslovaci, decât dacă ar fi avut un scenariu industrial sau localizat într-o metropolă… Oamenii din Cehoslovacia se vor identifica pe ei înșiși imediat cu animalele decente din „Ferma Animalelor” și vor aprecia cu ușurință paralele dintre propria lor poveste și cea spusă de „Ferma Animalelor”. (109)

Sistemele globale ale literautrii și reproducerii

Ca urmare a acestor aranjamente şi înţelegeri transatlantice, adaptările oficiale ale „Fermei Animalelor” şi „1984” au devenit de o importanță imensă în procesul de a construi amenințări sovietice la o scală concertată și metodic organizată. Fondat în 1948 de către NSC (Consiliul naţional de securitate), Office of Special Projects (OSP, Biroul pentru Proiecte Speciale), o divizie care era viguros supravegheată de Departamentul de Stat și de CIA, a prmit sarcina să dezvolte mijloacele și conținutul a ceea ce avea să devină cunoscut ca „război psihologic”, care avea scopul de „a scoate la iveală activitățile maliţioase ale URSS”.

Prima și poate cele mai elaborată inițiativă culturală a OSP, a fost implicarea în producerea, rescrierea și distribuirea „Fermei Animalelor” sub forma unui film animat de lung metraj. Produs de Louis de Rochemont – un regizor de la Hollywood care regizase unul dintre primele filme documentare din 1930, „March of time” – satira lui Orwell a fost foarte aplaudată în cercurile oficiale pentru că era relevantă cultural și politic în susținerea scopurilor Războiului Rece. „Ne pare că nu ar fi dificil să o sintetizăm într-un scenariu care să aibă nuanţe locale şi care ar putea fi un mijloc alternativ de a-i face pe oameni conștienti de această foarte eficientă satiră politică”, le-a transmis IRD staţiilor sale din Baghdad, Jakarta, Cairo, Rangoon, Asmara şi Teheran referitor la „Ferma Animalelor”. (110)

Filmul a fost regizat și animat de John Halas, un ungur din exil, și de Joy Batchelor, un absolvent de la London School of Art, care au fost candidaţii ideali pentru această misiune. Deși au continuat să producă programe de televiziune populare, cum ar fi “The Lone Ranger” (1966), “The Jackson Five” (1971), “The Osmond Brothers” (1972) şi “The Addams Family” (1973), precum şi câteva filme coporatiste pentru companiile de petrol cum ar fi ESSO, Royal Dutch Shell şi British Petroleum (111), cei doi artiști aveau o experiență considerabilă pentru că au lucrat pentru agenţia britanică secretă, Central Office of Information, în timpul celui de-al doilea război mondial. Au produs peste 100 de filme în timpul războiului, cele mai multe animații documentare, inclusiv „Dustbin Parade” (1941), un film de recrutare pentru marină, „Filling the Gap” (1941), propagandă pentru a mări producţia agricolă internă, și „Abu’s Pointed Well” (1942), o animație de propagandă de război care era destinată publicului din Egipt, Palestina, Iran și Irak.

Ca primul film animat de lung metraj, comercial, britanic, „Ferma Animalelor” lui Halas şi Batchelor a fost rescris pentru a se conforma structurilor ideologice și metodic elaborate ale Războiului Rece. Analizând concluziile scenariului lui Halas şi Batchelor (112) Office of Special Projects l-a găsit „confuz” şi „nebulos” (113) şi, la presiunea producătorului de Rochemont (114), a deturnat critica lui Orwell privind exploatarea capitalistă şi comunistă pentru a se concentra şi pentru a scoate exclusiv în evidenţă brutalitatea represiunii comuniste. Ca parte din eforturile de a distribui operele lui Orwell, guvernele britanic şi american au pus la cale ceea ce avea să devină o campanie globală.

Temându-se că dictatele pieței vor acorda puțină expunere animaţiei, IRD a intenţionat „să arate filmul în toate coloniile pentru a acoperi o arie de răspândire cât mai mare.” (115)  Indonesia, Birmania, Siam, Ceylon, Pakistan şi Indochina (116) „erau publicul ideal pentru avertismentul lui Orwell.” (117)

Pentru a completa diseminarea filmului, IRD a umplut până la saturaţie coloniile cu benzi desenate pentru care a cumpărat drepturile de autor în Cipru, Tanganyika, Kenya, Uganda, Rhodesia de Sud şi de Nord, Sierra Leone, Coasta de aur, Nigeria, Trinidad, Jamaica, Fiji, Guiana britanică şi Honduras (118).

În SUA, guvernul, prin intermediul organizaţiilor ca American Congress for Cultural Freedom (Congresul american pentru libertate culturală), a făcut un efort concertat pentru a se asigura că “Ferma Animalelor” ajungea la cel mai larg public cu putinţă, în special printre cei din clasele muncitoare.

American Committee for Cultural Freedom (Comitetul american pentru libertate culturală) al CIA, de exemplu, a distribuit bilete cu reducere la acest film printre cei care făceau parte din sindicatul Union Auto Workers din Long Island şi a mustrat aspru conducerea Teatrului Paris din New York pentru că nu a vrut să promoveze „mesajul anti-comunist” al filmului:
„Dacă nu din alt motiv decât respectul pentru memoria lui George Orwell, nu aţi fi de acord că publicul ar trebui să ştie că acesta e un mare film anti-totalitar? Neglijarea acestui factor în promovarea filmului nu este ceva de înţeles pentru noi, mai ales din perspectiva îngrijorării publice faţă de ameninţarea totalitarismului sovietic, şi ne întrebăm dacă există vreun motiv special pentru care modul viguros în care Orwell i-a incriminat pe duşmanii noştri nu este prezentat ca atare.”

A aranjat apariţia unor editoriale în ziarele din New York cu scopul de a afirma mesajul anticomunist asupra căruia insista. (120)

Chiar procesul prin care cărţile lui Orwell au fost diseminate, produse, distribuite, adaptate şi făcute să fie vizibile a dus la dezvoltarea unei relaţii între Stat şi un set de practici la care Orwell a participat activ. (121)

Pe 22 aprilie 1949, editorul din SUA al lui Orwell, Eugene Reynal, vicepreşedintele Harcourt and Brace, i-a scris directorului FBI, J. Edgar Hoover pentru a-i „cere (sprijin) să aducă (1984) în atenţia publicului american şi astfel, poate, să ajute la oprirea totalitarismului… Dacă aveţi oportunitatea să citiţi această carte şi doriţi să ne acordaţi o declaraţie, vom face orice efort de a o aduce în atenţia unui public cât mai larg cu putinţă”, a scris Reynal. (122)

Deşi Hoover nu dorea „să îşi acorde susţinerea pentru o publicaţie comercială”, Departamentul de justiţie al SUA a monitorizat totuşi revista şi recenziile din ziare referitoare la “Ferma Animalelor” ca o modalitate de a identifica sursele de nesupunere politică de pe teritoriul SUA. Chiar şi forumul „George Orwell” organizat de Universitatea Yale a fost în atenţia unei investigaţii a FBI în 1960, care, în cele din urmă, a stabilit că simpozionul nu reprezenta nici o ameninţare faţă de ritmul vieţii de student la Yale.

Aşa cum am încercat să arăt, participarea lui Orwell şi colaborarea sa cu IRD a ajutat la stabilirea şi chiar la consolidarea proceselor sociale, politice, culturale şi a relaţiilor prin care propriile sale cărţi au fost traduse, adaptate, şi, mai presus de orice, răspândite. Niciodată până atunci în istoria literaturii, cărţi ca cele ale lui Orwell – “Ferma Animalelor” şi “1984” – nu au fost atât de rapid traduse, transpuse în seriale, adaptate şi distribuite în moduri care au redefinit fundamnetal ceea ce Pascale Casanova a numit – în cartea ei remarcabilă The World Republic of Letters – „spaţiul literar al lumii”. Pentru Casanova, un asemenea spaţiu este definit de procese de legitimare, consacrare şi autorizare. Ea susţine că există un fel de obţinere de comisioane şi chiar o balanţă de plăţi care sunt prezidate de rolul fundamental, dar adesea scăpat din vedere, al translatorilor în intermedierea întregii categorii de valoare literară sau de autoritate a literaturii – ca sumă, care generează personaje care pot fi recunoscute internaţional; iar asta în istoria recentă a iniţiat globalizarea literaturii în modalităţi pe care abia acum începem să le distingem şi să le luăm în considerare în mod critic.

Orwell şi opera sa ies la iveală ca parte a unui proces prin care colonialismul britanic a fost rearticulat prin instituţiile şi discursul anti-comunismului. Totuşi, ce trebuie subliniat e nu în mod necesar doar chestiunea valorilor anti-comuniste sau diferitele ei adaptări, ci mai important puterea şi exercitarea transmiterii puterii de-a lungul unor linii re-teritorializate. „Oricare ar fi relaţia între operă şi publicul ei iniţial”, John Guillory observă, ce apare scirs are alte relaţii şi cu alte opere:

Exact neputinţa de a face această distincţie este premisa pe care se bazează „tradiţia” şi serveşte ca ideologie – una care ascunde nu doar vastul set de relaţii care există, dar şi rolul acestui set ca ceva valoros. Dacă operele canonice nu reproduc prin ele însele valori culturale, este semnificativ – chiar integral – procesului social real că ele sunt gândite a face asta. Procesul social real este reproducerea nu a valorilor, ci a relaţiilor sociale. Aceste relaţii constau în mult mai mult decât o relaţie (între) text şi cititor”. (125)

Relaţia extinsă între cărţile lui Orwell şi publicul său, care a necesitat diferite moduri prin care cărţile sale au fost răspândite, nu a fost legată de reproducerea de „valori” – „valoarea” „democraţiei capitaliste” versus „valoarea” „comunismului”, ci, mai degrabă, aşa cum sugerează Guillory, de reproducerea unor relaţii sociale care apar ca reproducere de „valori”. Activităţile prin care operele lui Orwell au fost procesate, circulate şi globalizate în mod esenţial au consolidat o ordine post-colonială, prin rearticularea colonialismului britanic prin intermediul discursului şi instituţiei anti-comunismului american. Efectul acestor operaţiuni de a răspândi „valori culturale” în războiul neîncetat dintre „totalitarism” şi „democraţie” a fost de a reimpune şi reproduce relaţiile sociale existente împotriva contestării lor continue de forţe anti-coloniale şi eliberatoare.” 

Note de subsol:

(1) Bernard Crick, George Orwell: A Life (London: Penguin, 1980)

(2) Crick, George Orwell: A Life, 638.

(3) Michael Shelden, George Orwell: The Authorized Biography (NY: Harper Collins, 1991), 429.

(4) Identităţile celor 35 sunt secretizate de către ministerul de externe britanic.

(5) George Orwell, The Complete Works of George Orwell, ed. Peter Davison, vol. 20 (London: Seeker and Warburg, 1998), 255.

(6) Orwell, The Complete Works, vol. 20, 255.

(7) Orwell, The Complete Works, vol. 20, 255.

(8) Orwell, The Complete Works, vol. 20, 249.

(9) Orwell, The Complete Works, vol. 20, 249.

(10) Orwell, The Complete Works, vol. 18, 231.

(11) Orwell, The Complete Works, vol. 18, 322.

(12) Scrisoare trimisă de George Orwell către Celia Kirwan pe 2 mai 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London. FOI 110/189.

(13) Scrisoare trimisă de George Orwell către Celia Kirwan pe 2 mai 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London. FOI 110/189.

(14) A ignora acest fapt înseamnă a ignora unul dintre procesele centrale care şi prin care statul gestionează, controlează, administrează, conduce şi chair produce consens.

(15) Deşi Peter Davison citează asta ca dovadă a aspectelor ludice ale liste, scoate în evidenţă şi situaţia ironică în care se găsea Orwell. Peter Davison, “Orwell’s List of Crypto Communist and Fellow-Travelers,” Complete Works of George Orwell, vol. 20. (16) Orwell, The Complete Works, vol. 20,255.

(17) George Bernard Shaw, Prefaces by George Bernard Shaw (London: Constable, 1934), 361.

(18) Shaw, Prefaces by George Bernard Shaw, 359.

(19) Bill Jones, The Russia Complex: The British Labour Party and the Soviet Union (Manchester: Manchester UP, 1977), 26.

(20) E. P. Thompson, “Outside the Whale,” The Poverty of Theory (NY: Monthly Review , 1978), 226. Neal Wood, Communism and British Intellectuals (NY: Columbia UP, 1959).

(21) Penny M. Von Eschen, Race Against Empire: Black Americans and Anticolonialism, 1937-1957 (Ithaca, NY: Cornell UP, 1997), 12.

(22) Martin Duberman, personal interview, March 31, 2002. Martin Bauml Duberman, Paul Robeson (NY: Knopf, 1988), 342-50.

(23) Paul Robeson Files, Home Office, Alien Records, Public Records Office, Kew Gardens, London, H0382/6.

(24) Geoffrey Crowther, Home Office, Ministry of Home Security, Public Records Office, Kew Gardens, London, HO335/40, 1949-1950.

(25) Orwell, The Complete Works, vol. 20, 99ff.

(26) Nu există nici un motiv să credem că Orwell avea alte informaţii despre activităţile lui Smollet. Orwell, The Complete Works, vol. 20, 240-42.

(27) Paul Lashmar and James Oliver, Britain’s Secret Propaganda War (London: Sutton Publishing, 1998), 1-10.

(28) Lashmar and Oliver, Britain’s Secret Propaganda War, 86.

(29) C. M. Woodhouse, qtd. in Christopher Hitchens, Blood, Class, and Nostalgia (NY: Farrar, Strauss and Giroux, 1990), 265. Nikki Keddie, Roots of Revolution: An Interpretive History of Modern Iran (New Haven, Conn.: Yale UP, 1981), 119-45.

(30) “Outline of Communist Strategy in South-East Asia,” August 15, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/221.

(31) “Outline of Communist Strategy in South-East Asia,” August 15, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/221.

(32) “Outline of Communist Strategy in South-East Asia,” August 15, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/221.

(33) Qtd. in Irene L. Gendzier, Managing Political Change: Social Scientists and the Third World (Boulder: Westview , 1985), 86.

(34) Qtd. in Walter LaFeber, America, Russia, and the Cold War (NY: McGraw-Hill, 2002), 69.

 

(35) [George Kennan], “The Sources of Soviet Conduct,” Foreign Affairs (July 1947): 568.

(36) Anders Stephanson, Kennan and the Art of Foreign Policy (Cambridge, Mass.: Harvard UP, 1989), 42-43.

(37) Melvyn P. Leffler, A Preponderance of Power: National Security, the Truman Administration, and the Cold War (Stanford: Stanford UP, 1992), 506-09.

(38) V. G. Kiernan, America: The New Imperialism, From White Settlement to World Hegemony (London: Zed P, 1978), 215.

(39) “Memorandum from Executive Secretary (Souers) to the Members of the National Security,” December 17, 1947, <http://fas.org/irp/offdocs/nsc hst/nsc-4.htm>.

(40) “NSC-68: United States Objectives and Programs for National Security,” April 14,1950, <http://www.fas.org/irp/offdocs/nsc-hst/nsc-68.htm&gt;.

(41) Ernest Bevin, “Top Secret Cabinet Paper on Future Foreign Publicity Policy,” January 4, 1948, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/221.

(42) Denis Halliday, The Second Cold War (NY: Verso, 1984), 54; Anders Stephanson, Kennem and the Art of Foreign Policy, 42-43; V. G. Kiernan, America: The New Imperialism, From White Settlement to World Hegemony, 215.

(43) Frances Stonor Saunders, Who Paid the Piper? The CIA and the Cultural Cold War (London: Granta Books, 1999).

(44) “Studies in Intelligence,” Freedom of Information Act, Central Intelligence Agency. See Frances Stonor Saunders’s Who Paid the Piper?’, Jason Epstein, “The CIA and the Intellectuals,” NY Review of Books (April 20, 1967): 2-4; and Volker R. Berghann, America and the Intellectual Cold Wars in Europe (Princeton: Princeton UP, 2001). Berghann e o relatare eurocentristă care nu recunoaşte măsura în care aceste practici culturale aveau loc în Asia, Africa sau Latin America. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre Saunders.

(45) “Bibliography of Books Published by the Congress for Cultural Freedom,” Congress for Cultural Freedom Papers, Joseph Regenstein Library, University of Chicago, Illinois.

(46) Scrisoare de la John Clews, General Secretary of the British Society of Cultural Freedom, către Nicholas Nabokov, Congress for Cultural Freedom Papers, Joseph Regenstein Library, University of Chicago, Illinois, June 27,1952.

(47) Scrisoare de la William Phillips, editor la Partisan Review, către Michael Josselson, Congress for Cultural Freedom Papers, Joseph Regenstein Library, University of Chicago, Illinois, March 28, 1958.

(48) Penny M. Von Eschen, Race Against Empire: Black Americans and Anticolonialism, 1937-1957, 177-81.

(49) Lawrence H. Schwartz, Creating Faulkner’s Reputation: The Politics of Modern Literary Criticism (Knoxville: U of Tennessee P, 1988), 30-31.

(50) Peter Coleman, The Liberal Conspiracy (NY: The Free P, 1989), 276.

(51) Scrisoare de la Ralph Murray către Mayhew, January 28, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/221.

(52) Public Records Offices, Kew Gardens, London FOI 110/738.

(53) Qtd. in Christopher Lasch, The Agony of the American Left (London: Andre Deutsch, 1967), 111.

(54) “Auctoritatis înseamnă producerea, inventarea, cauzarea pe lângă ceea ce înseamnă dreptul de posesie,” scrie Edward Said. Edward W. Said, Beginnings: Intention and Method (NY: Columbia UP, 1985), 83.

(55) “Progress Report: Paper on Communist Strategy in South East Asia,” Public Records Office, Foreign Office 1110/189.

(56) Scrisoare de la Celia Kirwan către Ralph Murray, Adam Watson, şi lt.col. Leslie Sheridan, March 30, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, FO 1110/189.

(57) Scrisoare de la Celia Kirwan către Ralph Murray, Adam Watson, şi lt.col. Leslie Sheridan, March 30, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, FO 1110/189. (58) Scrisoare de la Celia Kirwan către Ralph Murray, Adam Watson, şi lt.col. Leslie Sheridan, March 30, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, FO 1110/189.

(59) Perry Anderson, replică la o scrisoare de la editorul lui Christopher Hitchens, London Review of Books (January 20, 2000): 3.

(60) George Orwell, Inqilab-i hayavanat: girdavardah, trans. Ali Javahir Kalam (Teheran: n. p., 1946).

(61) George Orwell, Pasuvula divanam: uhakalpitamaina peddakatha, trans. Janamanci Ramakrsna (Madrasu: Valayuvaru, 1947); George Orwell, Animal Pham: Oru Palankatha, trans. Em Pi Rosi (Kottayam: Nasanal Bukk Satal, 1956).

(62) George Orwell, O Tsiphliki Ton Zoon (Athens: Graphikai Technai Aspiote-Elka, 1951).

(63) George Orwell, Cuoc c?ch-mang trong trai s?c-v?t (Saigon: Imprim?rie d’Extr?me-orient, 1951).

(64) George Orwell, Negara Binatang, trans. Aus Suriatna (Bandung: Penerbitan Sangkreti, 1949).

(65) Scrisoare de la Ernest Main către Ralph Murray, April 4, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/221.

(66) “Proposal to Cooperate with the Americans in producing an Arabic version of Animal Farm by George Orwell,” October 25, 1950, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/319.

(67) Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/319.

(68) “Explanatory Notes,” Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/319.

(69) Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/319.

(70) “Chiar şi folosirea originală a termenului [“lumea a treia”] şi chiar temerea pe care o exprima,” scrie Carl Pletsch, “s-au născut din anxietatea Occidentului faţă de apariţia unei a ‘doua’ lumi de ţări socialiste în Europa de Est. Uniunea Sovietică era temerea principală care guverna gândirea occidentală în ce privea lumea sub-dezvoltată de la început.” Carl E. Pletsch, “The Three Worlds, or the Division of Social Scientific Labor, circa 1950-1975,” Comparative Studies in Society and History 23 A (October 1981), 565-90.

(71) C. F. MacLaren to Leslie Sheridan, March 3,1951, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/392. 72 Letter from Ernest Main to Ralph Murray, April 4, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London FOI 110/221.

(73) “Proposal to Cooperate with the Americans in producing an Arabic version of Animal Farm by George Orwell,” Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/319.

(74) “Negotiations for the Production of Animal Farm” August 1951, Public Records Office, Kew Gardens, London, FO 1110/392.

(75) Memorandum from Jean Sanders to Lieutenant Colonel Leslie Sheridan, June 19,1951, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/392.

(76) Memorandum from Jean Sanders to Lieutenant Colonel Leslie Sheridan, June 19, 1951, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/392.

(77) Letter from T. S. Tuli to IRD officers, August 10, 1951, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/392.

(78) Eforturile IRD de a adapta operele de artă occidentale şi cultura au prins o cu totul altă formă: Gulliver’s Travels al lui Jonathan Swift şi Candide al lui Voltaire au fost produse într-o lucrare intitulată “Greenhorn’s Travels in Stalinovia.” “Greenhorn’s Travels,” Public Records Office, Kew Gardens, n. d., FOI 110/392; Letter from T. S. Tuli to John Rayner, August 3,1951, Public Records Office, Kew Gardens, London, FO1110/392.

(79) Masao Miyoshi, Off Center: Power and Culture Relations between Japan and the United States (Cambridge, Massachusetts: Harvard UP, 1991), 103.

(80) “Memorandum from Labor Policy Section Chief M. Machida to Chief of Kanto Civil Affairs, August 7, 1950, National Archives Records Administration, Washington, DC, record group 331. 2747 (17).

(81) “Reports of Distribution Reaction to Animal Farm, a Cartoon Blast at Communism, August 1946-1951,” National Archives Records Administration, Washington, DC, record group 331. 2747 (17).

(82) “Reports of Distribution Reaction to Animal Farm, a Cartoon Blast at Communism, August 1946-1951,” National Archives Records Administration, Washington, DC, record group 331. 2747 (17).

(83) See Jay Rubin, “From Wholesomeness to Decadence: The Censorship of Literature under the Allied Occupation,” Journal of Japanese Studies 11.1 (Winter 1985): 100.

(84) “Reactions over the Showing of the Animal Farm throughout Ten Prefectures in the Kanto Area,” n. d. National Archives Records Administration.

(85) Jay Rubin, “From Wholesomeness to Decadence,” 100.

(86) Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/221 PR 920.

(87) Letter from George Orwell to Leonard Moore, August 30,1949, Complete Works of George Orwell, vol. 20, 162.

(88) Memorandum from anonymous Editorial Advisor to IRD staff, February 21, 1955, Public Records Office, Kew Gardens, London FO 1110/738.

(89) Memorandum from anonymous Editorial Advisor to IRD staff, February 21, 1955, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/738.

(90) George Orwell, O Porco Triunfante, trans. Almirante Alberto Apr? (Lisbon: Livraria Popular de Francisco Franco, 1946).

(91) Letter from George Orwell to Leonard Moore, November 11, 1945, Berg Archive, NY Public Library.

(92) Letter from George Orwell to Leonard Moore, January 9, 1947, Berg Archive, NY Public Library.

(93) Letter from George Orwell to Arthur Koestler, September 20, 1947, Complete Works of George Orwell, vol. 17, 232.

(94) Letter from George Orwell to Leonard Moore, July 20, 1949, Complete Works of George Orwell, vol. 20, 148.

(95) Letter from Celia Kirwan to Jack Brimmel, July 18,1949, Public Records Offices, Foreign Office 1110/221, PR920.

(96) George Orwell, Skotsku Khutor, trans. Gleb Struve (Limburg, Germany: Posse , 1950).

(97) Letter from Vladamir Puachev to George Orwell, June 24, 1949, Public Records Office, Kew Gardens, London, PRO 1110/221.

(98) Public Records Office’s Foreign Office 1110/221, PR920.

(99) Letter from George Orwell to Leonard Moore, July 20, 1949, Complete Works of George Orwell, vol. 20, 148.

(100) Letter from George Orwell to Leonard Moore, July 28, 1949, Complete Works of George Orwell, vol. 20, 153.

(101) Letter from George Orwell to Mel vin Lasky, September 21, 1949, Complete Works of George Orwell, vol. 20, 172.

(102) Letter from Celia Kirwan to Charles Thayer, November 4, 1949, Public Records Office, Kew Gardens London, FOI 110/221; FOI 110/738.

(103) Memorandum from E. C. Miller, Jr. to Bank of Japan, n. d., National Archives and Records Administration, MD, 290.15/34/07, box 4079, C2-4.

(104) Dean Acheson, “Participation of Books in Department’s Fight Against Communism,” April 11, 1951, National Archives Records Administration, MD, 511.412/6-2 851.

(105) Memorandum from anonymous Editorial Advisor to IRD staff, February 21, 1955, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/738. 106 Letter from Dean Acheson to US Embassy, London, July 5, 1951, National Archives Record Administration, 511.412/6-2 851.

107 Letter from Dean Acheson to US Embassy, London, July 5, 1951. National Archives Record Administration, 511.412/6-2 851.

(108) Letter from Fredrick Warburg to Alan Lane, November 9, 1951, Allen Lane Papers, University of Bristol, England.

(109) Circular Aerogram from Richard G. Johnson to Department of State, May 11, 1951, National Archives Records Administration, NND861083.

(110) Letter from IRD to Information Officers, April 24,1951, Public Records Office, Kew Gardens, London, FO 1110/392.

(111) Tony Shaw, British Cinema and the Cold War: The State, Propaganda and Consensus (London: LB. Tauris, 2001), 95.

(112) Contract for Animal Farm between RD-DR Corporation and Halas and Batchelor Cartoon Films, Ltd., November 19, 1951, Halas and Batchelor Collections, University of Surrey.

(113) “Comment on Animal Farm Script,” Psychological Strategy Board, January 23,1953, Psychological Strategy Board Papers, Harry S. Truman Library, Independence, Missouri.

(114) Telegram from Louis de Rochemont to Borden Mace, August 24,1954, Papers of Louis de Rochemont, American Heritage Center, University of Wyoming.

(115) Letter from H. A. H. Cortazzi to Douglas Williams, January 25, 1955, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/740.

(116) Minutes of Meeting to Discuss the Film of Animal Farm, March 11,1955, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/740.

(117) Information Section of British Embassy to the Information Policy Department, March 9, 1955, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/740.

(118) Letter from H. A. H. Cortazzi to Douglas Williams, January 25, 1955, Public Records Office, Kew Gardens, London, FOI 110/740.

(119) Letter to the Paris Theater from Sol Stein, July 11, 1955, American Committee for Cultural Freedom Papers, NYU, Tamiment Library.

(120) Memorandum from Sol Stein, July 11, 1955, American Committee for Cultural Freedom Papers, NYU, Tamiment Library.

(121) Letter from George Orwell to Mel vin Lasky, Complete Works of George Orwell, vol. 20, 172-73.

(122) Letter from Eugene Reynal to J. Edgar Hoover, April 22, 1949, Federal Bureau of Investigation, Freedom of Information Act.

(123) Letter from anonymous FBI agent to J. Edgar Hoover, November 10, 1960, Federal Bureau of Investigation, Freedom of Information Act.

(124) Pascale Casanova, The World Republic of Letters, trans. M. B. DeBevoise (Cambridge, Mass.: Harvard UP, 2005).

(125) John Guillory, Cultural Capital (Chicago: U of Chicago P, 1993), 56.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s