Istoria reală a relațiilor dintre evrei și musulmani

de Levi Tazir

textul şi ilustraţiile au fost publicate de jewdas.org, în original, aici 

Există două versiuni ale istoriei pe care o învățăm despre relațiile dintre evrei și musulmani. O versiune e prezentată de parcă aceste relații ar fi fost marcate dintotdeauna de război și animozitate şi susține că așa au fost mereu de-a lungul secolelor. Cealaltă versiune, prezentată de alții, vrea să arate că a fost vorba de o armonie desăvârșită și de coexistență, până când a apărut statul Israel. Nici una dintre aceste versiuni nu e adevărată. Ambele versiuni sunt susținute din motive ideologice și nu factuale, care să respecte faptele.

jew-hugging-muslim-253x300Cei care spun că e vorba de o istorie marcată de lupte nesfârșite vor să-și justifice propriile lor prejudicii, să alimenteze diviziunile și să susțină că singurele răspunsuri posibile sunt doar cele naționaliste. Această versiune nu e nimic altceva decât propagandă sionistă. Cei care spun că, dimpotrivă, nu a existat nici o problemă fac asta pentru că vor să credem că lumea deja e un loc minunat, unde oamenii se înțeleg de minune, și dacă doar am scăpa de niște chestiuni rele am putea sta toți împreună croșetând curcubee.

Antisemitismul nu a început cu sionismul, nici chiar printre musulmani. Dar nu e nici un adevăr în ideea că evreii și musulmanii au fost întotdeauna în conflict unii cu alții. Chiar și o privire aruncată în fugă asupra istoriei va arăta că lucrurile nu au stat deloc așa. Și nu, lumea nu e deloc un loc minunat. E sufocată de inegalități, diviziuni, rupturi și probleme care inevitabil afectează modul în care evreii și musulmanii relaționează unii cu alții. Și atunci, care e istoria adevărată a acestor relații

Religiile întotdeauna vin ca răspunsuri la societățile în care trăim. Iudaismul și islamul nu sunt obiecte statice, care stau locului, nemișcate și neatinse. Dimpotrivă, de-a lungul secolelor, ambele au oferit răspunsuri la evenimentele din lume, la dezastre economice și la catastrofe ale mediului. Adevărul simplu și complicat e că, atunci când resursele au fost suficiente și au fost împărțite, relațiile de obicei au fost bune. În vremuri de greutăți economice și de colapsuri politice, relațiile în general s-au înrăutățit. 

1

Vreau să vă arăt în mare perspectiva istoripentru a explica ce vreau să spun. O să discut câteva dintre principalele evenimente ale relațiilor dintre evrei și musulmani din trecut până în zilele noastre. O să vă arăt cum aceste relații au fost definite de putere, de economie, de bani și de imperii. Și sper că oferindu-vă această istorie reală, ne putem imagina un viitor real. Acest articol o să fie lung. Luați ceva de băut, trageți-vă scrumiera aproape, pentru că nu poți să cuprinzi secole de relații între două dintre cele mai mari religii ale lumii, sintetizându-le în propoziții de postat pe twitter. Dacă nu sunteți în stare să citiți tot articolul, vă sugerez să săriți direct la citatele scoase în evidență și apoi să citiți finalul – acolo e partea despre politică. 

Era profeților 

Dacă vă uitați la „expozeurile” de pe Channel 4 sau la „documentarele” BBC, o să trăiți cu iluzia că Qur’an-ul este o carte fundamental antisemită. În procesul de producţie al acestor programe, așa-zis factuale, voci cu autoritate selectează și traduc eronat citate cu scopul de a face ca islamul să pară o religie violentă, complet intolerantă față de alte sisteme de credință. Uneori mă întreb dacă motivul pentru care ne trezim cu fundamentaliști e din cauza faptului că oamenii petrec prea mult timp privind aceste programe și știrile și ajungând să creadă că ceea ce văd în aceste programe e chiar ce se întâmplă în realitate. 

2

Qur’an-ul nu anti-evreiesc. În aproape fiecare capitol, o să găsiți, repetat, că evreii, creștinii și sabienii sunt în regulă. Qur’an-ul adesea repetă căcei care cred în judecată și în ultima zisunt oamenii lui Dumnezeu, și, care regulă, insistă că aceștia îi includ pe evrei și pe creștini. (Sabienii nu mai există, posibil pentru că erau călugări celibatari, dar nu știe nimeni cu siguranță de ce.Cât a trăit Mohammed (pacea fie asupra lui), a avut foarte puține conflicte cu evreii. Cea mai mare parte a Qur’an-ului a fost scrisă pe timp de pace. Au fost două ocazii, într-o vreme când profetul musulman cucerea Medina, când au apărut unele tensiuni între evrei și musulmani. În acea perioadă, găsim pasaje critice față de evrei, în contextul unui conflict foarte complicat, dar nici unul dintre aceste pasaje nu pledează pentru violență împotriva evreilor pentru că sunt evrei.

Baza stabilită de Qur’an pentru toleranța religioasă a fost cu siguranță cimentată de califii care i-au urmat lui Mohammed (pacea fie asupra lui). Printre aceștia, cel mai remarcabil pentru istoria evreilor a fost Umar. A fost un companion al profetului şi a condus primul imperiu musulman timp de 10 ani. În timpul domniei sale, imperiul s-a extins enorm și a cunoscut o bunăstare foarte mare.

Umar a stabilit termenii în care evreii să poată trăi în teritoriile musulmane, iar aceste condiții încă sunt considerate documentul definitoriu al legii sharia în această privință. Potrivit pactului lui Umar, evreii aveau să fie cetățeni protejați (dhimmis), care se bucurau de drepturi religioase și politice depline, atâta vreme cât respectau anumite reguli. Evreii erau obligați să plătească taxe (jizya) către conducătorii musulmani acolo unde trăiau, să fie loiali liderilor politici și evreii nu puteau avea sclavi musulmani.

woman-reading-quran-300x208
Qu’ran-ul este textul fundamental în Islam, dar musulmanii recunosc că şi Torah şi Bibla sunt cărţi sfinte.

Dincolo de aceste reguli economice, evreii se puteau bucura de libertate deplină în teritoriile musulmane. Acest pact a ajuns să definească modul în care evreii aveau să trăiască în țările musulmane. De-a lungul istoriei, evreii au fost loiali și folositori imperiilor în care au trăit și conducătorii musulmani au răspuns oferindu-le protecție și libertate. În cea mai mare parte a istoriei aceste reguli au funcționat bine și au fost adoptate de toate țările musulmane. Chiar și Iranul azi, adesea asociat cu antisemitismul, încă practică acest aspect al sharia și, de fapt, are a doua cea mai numeroasă populație de evrei din Orientul Mijlociu, după Israel. Însă, așa cum veți vedea, succesul acestui pact a depins de cât de stabile și prospere erau societățile care îl foloseau ca practică.

 

Erele de aur

Probabil nu e o coincidență că multe dintre marile ere pentru musulmani au fost ere de aur pentru evrei.  

Harun-Al-Rashid
Haroun al-Rashid

Două dintre acestea merită menționate aici: califatul lui Haroun al­Rashid între 766 ­ 809 și era de aur din Andalusia, din perioada în cuceririi musulmane până la invazia Almovarizilor. Haroun al­Rashid a condus un imperiu care s-a întins de la Armenia și Azerbaijan până în Tunisia. Sub domnia sa, imperiul a cunoscut mare bunăstare și prosperitate. În acest context a fost posibil ca arta, științele și literatura să înflorească. În această perioadă, cea mai mare parte din O mie și una de nopți a fost scrisă, și s-au făcut mari progrese în algebră, fizică și medicină. Evreii s-au dezvoltat în acest califat și au fost numiți în funcții înalte la curte – scriitori, consilieri și artiști, printre altele.

Ar fi o greșeală să susținem acum că această mare bunăstare ar fi fost un fapt neutru. Mulți scriitori africani au arătat că o mare parte din avuția marilor imperii arabe a fost furată de la populațiile negrilor din Africa. Cu siguranță, prosperitatea acestor imperii a fost un dezatru pentru alte națiuni, care au fost prădate, și chiar și pentru evreii și musulmanii săraci. Ce e remarcabil aici însă, în contextul în care discutăm despre relațiile dintre musulmani și evrei, e că şi evreii și musulmanii au fost capabili să obțină roluri de mare importanță politică și culturală, fără să fie împiedicați de religiile lor (atâta vreme cât trăiau în bunăstare).

3

solomon-ibn-gabirol
Solomon ibn Gabirol, despre care autorul articolului spune că e unul dintre rabinii pe care-i îndrăgeşte cel mai mult.

Pentru evrei a existat o perioadă despre care se poate spune că a fost și mai înfloritoare decât califatul lui Haroun al­Raschid. E vorba de perioada de aur a literaturii ebraice. Aceasta a existat în Andalusia, în sudul Spaniei, și s-a întins pe câteva secole. Când musulmanii au invadat prima dată sudul Spaniei în secolul 8, le-au oferit evreilor libertăți politice și religioase depline. De-a lungul acestei domnii, evreii și musulmanii s-au bucurat de o mare prietenie. Evreii și musulmanii săraci mergeau la petreceri împreună și se întâlneau în piețele locale. Documentele din acea vreme arată că evreii și musulmanii bogați adesea fumau iarbă împreună. Țara era foarte prosperă și mulți evrei aveau poziții de translatori, doctori – în straturile mai înalte ale societății – și măcelari și pielari – în clasele de jos. În acest context, literatura evreilor a înflorit. Mari rabini ca Yehuda ha­Levi, Solomon ibn Gabirol și Samuel ha­Nagid au scris cărți de rugăciuni și poezii care și azi sunt citite cu regularitate. Filosofi ca Maimonides au transpus în coduri gândirea evreilor și au pus bazele a ceea ce avea să devină iudaismul sefardic. (Sefarad este denumirea în ebraică pentru Spania).

Asta a durat atâta vreme cât această regiune a fost prosperă. În 1033, o mare parte a bunăstării s-a epuizat și califatul din Cordoba a luat sfârșit. Doar trei decenii au trecut până când, confruntați de sărăcie și incertitudine, musulmanii s-au întors împotriva evreilor și au ucis mii dintre ei, inclusiv pe vizirul Joseph ibn­Naghrela, în ceea ce avea să devină cunoscut ca masacrul din Grenada din 1066. După acest pogrom, mulți evrei au fugit în Anglia, care intrase sub o nouă domnie, unde evreii sperau că vor găsi un refugiu. (S-au înșelat, dar istoria persecutării evreilor de către creștini în Europa de nord e cunoscută mai bine, și nu e loc aici să fie spusă.) 

Apoi Spania a fost cucerită de dinastia Almoravid şi de Almohazii din Maroc. În această perioadă, inegalitatea și incertitudinea au definit atât existența evreilor cât și a musulmanilor. Ambele grupuri au devenit mai sărace, mai austere și, deși evreii au continuat să trăiască în orașe importante cum ar fi Cordoba și Sevilia, marea eră a ambelor religii de a-și împărtăși ideile și prieteniile a pierit. Această tendință nu e doar limitată la evrei și musulmani, ci se întâmplă în orice perioadă marcată de dezastre, indiferent de religii

pl_1_1_16004
Grenada, Spania

Expulzările și diaspora 

Cuiul din sicriul coexistenței evreilor şi musulmanilor în Spania a fost bătut în 1492. Creștinii din (europa de) nord au coborât spre sud și au invadat întreaga peninsulă Iberică. Pe măsură ce înaintau, masacrau în masă evrei și musulmani și îi converteau cu forța la catolicism pe toți care le cădeau în cale. Chiar și după ce a masacrat foarte mulți oameni, biserica tot a înființat Inchiziția, pentru a lichida pe oricine mai practica încă iudaismul și islamul – și pentru a-i tortura. 

4

Confruntați cu asemenea persecuții, unii evrei au continuat să-și practice religia în secret, dar cei mai mulți au fugit. Unde s-au dus ca să scape de opresiunea din partea creștinilor? În țările musulmane, desigur. Mulți s-au mutat în Maroc și în Tunisia. Azi, de-a lungul întregii coaste de vest din Africa de nord, încă pot fi găsite sinagogi și locuințe evreiești. Diaspora evreiască din maroc este azi estimată la 2-3 milioane de oameni. Mulți s-au mutat și în imperiul otoman. Există o poveste apocrifă care spune că, atunci când creștinii spanioli au început să-i bage în închisori pe evrei după 1492, sultanul otoman a trimis un edict spaniolilor în care le spunea că era ilegal să-i încarcereze pe evrei, din moment ce erau cetățeni ai imperiului otoman. Sultanul a văzut că ce pierdea Spania câștiga el. Cunoștințele evreilor, de exemplu în servicii de traducere, era de nepreţuit imperiului său.

Din moment ce otomanii erau în acea vreme „marii șefi din cartier”, Spania nu prea putea să-i refuze, așa că evreii s-au putut muta în altă parte. Așa au putut stabili evreii așezăminte importante în Istanbul, Izmir și Salonic. Aici, din nou, cultura evreilor a înflorit și – deși au existat unele dezastre naturale, cum ar fi un mare incendiu – comunitatea a putut să-și ducă viața mai departe. Există multe ziare în latină, o întreagă operă de rituri religioase (Meam Loez), precum și mișcări socialiste și feministe ale evreilor sefarzi. 

5

Merită remarcat aici că e posibil ca imperiul otoman să fi fost prietenos în parte pentru că era condus de musulmani şi, mai important, fiind o națiune prosperă, cu multe resurse, era un loc mai propice în care cosmopolitanismul să se dezvolte. Evreii au fost obligați să plece dintr-o țară condusă de musulmani, pentru că în sărăcie și austeritate oamenii s-au întors unii împotriva altora, pentru a se muta în altă țară condusă de musulmani, unde, în prosperitate, oamenii puteau trăi în relativă armonie unii cu alții.

Colonialismul european 

Pe măsură ce imperiul otoman începea să se prăbușească, europenii au ieșit din Evul întunecat. Statele distruse de ciumă, cum ar fi Anglia, Franța și Olanda, nu mai erau mici și au încercat să-și stabilească propriile lor imperii. Pentru a face asta, au rupt mari părți din Africa și Orientul Mijlociu. 

6

Unul dintre multele lucuri pe care puterile europene l-au învățat în Evul mediu a fost cum să se folosească de evrei. Evreii erau vulnerabili și duceau o existență precară, așa că erau mereu în pericol să fie folosiți de către clasele conducătoare. În același timp, erau educați și aduceau cu ei în Europa de nord priceperea de a face administraţie și matematicile arabe. Pentru a profita de asta, regii europeni le-au dat evreilor poziții detestabile, mai ales în împrumuturile de bani, în colectarea de taxe și în administrație. În acest mod, (regii) puteau obține profituri și puteau folosi banii pe care evreii îi colectau și îi împrumutau pentru a-și finanța războaiele și stilul de viață.

Când izbucneau crize, și toată ura se îndrepta spre cei din vârful societății, clasa conducătoare putea să se scuture de vină și să arate spre evrei, spunând că, la urma urmei, evreii erau cei care se ocupau de bani. Au folosit situaţia în care erau evreii pentru a-şi asuma meritele de fiecare dată când lucrurile mergeau bine, şi pentru a da vina pe evrei şi a-i transforma în ţapi ispăşitori de fiecare dată când lucrurile mergeau rău.

jews-burning-300x225
Pictură medievală care arată cum creştinii îi ardeau de vii pe evrei.

Când puterile europene au colonizat Orientul Mijlociu și Africa de nord, nu şi-au adus în aceste teritorii doar limba, sistemul de educație și bolile, ci și metodele despre cum să-i folosească și să-i abuzeze pe evrei. În Tunisia, Liban și Irak, evreii au fost puși în poziții din care erau obligaţi să se ocupe de bani și să comunice decretele coloniale (n.t: împotriva populaţiei locale)

7

Evreii puși în aceste poziții desigur nu puteau refuza, știind că erau vulerabili, deși mulți erau foarte activi în luptele anti-coloniale. Din nefericire, grosul participării evreilor în campaniile de eliberare a fost în mare parte uitat și au rămas doar relatările despre rolul evreilor în colonialism. De aceea, de exemplu, există încă multă amărăciune și ură din partea multor algerieni faţă de evrei, dincolo de lupta palestinienilor. Metoda de a-i transforma pe evrei în țapi ispășitori a funcţionat fără greş

Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, europenii din nord au importat în sud și miturile antisemite pe care ei le-au creat, precum și stigmatizarea evreilor și ura faţă de ei.

Au existat două mari cazuri de calomnie a „omorului ritualic” în teritoriile musulmane. Ambele au avut loc în 1840. Ambele au fost total instigate și încurajate de creştinii europeni

Primul a fost în Damasc. Acolo, un călugăr capucin, părintele Thomas a fost ucis și a dispărut. Consulatul francez din Damasc, fără nici o investigație, a dat imediat vina pe evrei. Francezii au umplut comunitatea locală de minciuni că evreii ar folosi sânge de creștin ca parte a unui sacrificiu ritualic. Au luat câțiva lidei ai comunității evreilor, i-au închis în închisori și i-au torturat. Instigați de minciunile francezilor, musulmanii din comunitatea locală au devastat sinagoga, au vandalizat și au distrus Torah. Desigur, o investigație ulterioară a dovedit că evreii nu au avut nici o legătură cu acea crimă.

blood-libel_cartoon6-297x300
Calomnia de “omor ritualic” continuă.

Următorul caz a avut loc în orașul-port otoman Rhodes, după doar câteva săptămâni. Doi gardieni au susținut că ar fi văzut un băiat intrând în oraș, dar că după aceea ar fi dispărut. Britanicii au profitat de asta şi au început instant să răspândească zvonuri că evreii capturau copii pe care-i omorau pentru sărbătorile lor pascale. Forțele britanicilor au luat cu asediu un cartier evreiesc, au luat evreilor toată hrana și apa şi i-au lăsat să moară de foame şi de sete pe o arşiţă foarte mare. Un tribunal musulman a investigat cazul, dar nu a găsit nici o dovadă despre calomnia de „omor ritualic” și a cerut trupelor să se retragă. Soldații au refuzat. Unui general musulman i s-a făcut milă și din banii săi a cumpărat pâine pentru populația evreiască sub asediu. Pentru asta a fost executat pe loc. Un rabin local a fost capturat și torturat cu cărbuni încinși timp de trei zile, dar a refuzat să recunoască acuzaţiile aduse evreilor. Ulterior, s-a aflat că băiatul, pe care evreii erau acuzați că l-ar fi ucis, nici nu exista măcar. 

8

Merită menționat aici că creștinii europeni au implementat literalmente calomnia de „omor ritualic” evreiesc în Orientul Mijlociu. Cele mai multe mituri antisemite propagate în țările musulmane au fost total importate din Europa şi au fost promovate în mod activ și direct de către noile puteri coloniale în teritoriile controlate de ele.

Ai putea crede că ticăloşia occidentalilor s-ar fi putut oprit aici. Dar cum să rateze o asemenea ocazie britanicii când au scris ambasadorilor otomani despre cât de îngrijorați erau ei că evreii nu ar fi fost în siguranță în imperiul otoman și, desigur, trebuia să intervină tocmai britanicii și să trimită trupe în Palestina, să îi disloce pe unii dintre evreii de acolo și să supravegheze personal cum „erau protejați” evreii. Deja în această perioadă, sionismul era nu era nici măcar o facțiune marginală în comunitatea evreilor. Cei mai mari susținători ai săi, cum ar fi Herzl și Jabertinsky, nici nu se născuseră încă. Otomanii, desigur, au respins această propunere a sioniştilor ca pe un asalt fără rușine împotriva suveranității lor.

Europenii au făcut tot ce-au putut pentru a manipula situaţia evreilor ca să-şi atingă scopurile lor abjecte. Imperiile francez, britanic și olandez au luat adus cu ele propria lor ură față de evrei și au sădit-o în noile lor colonii. În ciuda acestui fapt, tot a fost nevoie de mult timp pentru ca această ură să prindă rădăcini. Adică, până la colapsul imperiilor și la apariția statelor-națiune.

De la imperii, la statele-națiune 

Avem tendinţa să credem că statele-națiune sunt instituții care au existat dintotdeauna și care ne-au guvernat de când lumea. În realitate, procesul de colaps al sistemului de imperii s-a apropiat de final în mod real la începutul secolului 20.

Pe măsură ce s-au format, cele mai multe state nu sunt mult mai vechi decât Israelul. Israelul doar pare foarte nou din cauză că mulți oameni au fost transportați într-o perioadă scurtă de timp pentru a-l forma.

9

Așa cum am arătat, politica puterilor occidentale împotriva propriilor lor populaţii a fost mereu de „a divide pentru a le conduce”, folosindu-se de evrei pe care îi transformau în țapi ispășitori. Știu că voi atrage multe critici de la cititiori pentru că simplific foarte mult, dar nu cred că stabilirea statului Israel a fost un punct de despărțire de această politică.

churchill-230x300
Winston Churchill, un lider deloc pe măsura faimei sale

Winston Churchill, când încă nu era premier și era ocupat cu construirea de lagăre de concentrare pentru a-i masacra pe Zuluşii din Africa de sud, a scris un eseu, Sionism versus Bolșevism”. În acest eseu, a spus explicit că divide și cucerește/conduce” era intenția sa. A demonizat socialismul evreiesc și a susținut că, dacă evreii ar putea fi deturnaţi de la socialism către o cauză naționalistă, amenințarea marxistăar dispărea. Nu a avut nici o rușine să susțină că sionismul îi va lipsi de putere pe evreii din Europa și că va oferi imperiului britanic un aliat folositor în Orientul Mijlociu. Așa cum era clar, imperiile europenilor se prăbușeau, și exact acesta a fost modul în care puterile coloniale au trecut la împărțirea Orientului Mijlociu. Au trasat granițe cu rigla aiurea, arbitrar, pentru a rupe grupurile religioase și sociale, astfel încât să le poată menține mereu în conflict. 

Astăzi, liderii din SUA și UE continuă să exploateze aceste diferențe, asmuţindu-i pe suniți împotriva șiiților, pe kurzi împotriva arabilor, pe aleviți împotriva druizilor. Nu există nici un exemplu care să arate mai clar această politică decât războiul din Siria, unde puterile conducătoare au finanțat diferite facțiuni beligerante, constant mutându-şi susținerea de la un grup la altul, pentru a maximiza conflictul. Le e mai uşor să controleze un Orient Mijlociu divizat (n.t.: şi mereu în conflict).

Deja, antisemitismul european deja începuse să prindă în unele țări musulmane. În 1941, când liderul pro­Hitler al Irakului, Rashid Ali, a fost alungat de la putere de invazia britanică în timpul războiului dintre Irak și Angola, comunitatea evreiască a fost cea care-a plătit pentru asta. 

Ali s-a aliat cu Germania în speranța că-i va putea opri pe britanici să nu pună mâna pe petrolul irakian. Ca parte a alianței lor, guvernul lui Ali a înregistrat și a propagat propaganda germană în arabă, iar această propagandă îi descria pe evrei ca pe viermi trădători. Prin urmare, când guvernul lui Ali a căzut, susținătorii săi au dat vina pe singurii oameni din acea regiune care erau destul de slabi pentru a putea fi atacați: evreii din Baghdad. Au masacrat sute de evrei și au rănit mii, în ceea ce a devenit cunoscut ca Pogromul din Bagdad, sau FarhudVeți observa, desigur, cum, din nou, puterile europene au fost fericite să folosească trupurile evreilor ca scuturi umane, pentru a deturna rebeliunea care era îndreptată împotriva lor.

10

Asta nu înseamnă că evreii au fost universal detestați de musulmani. Chiar dimpotrivă. În unele locuri, populațiile locale musulmane au fost nemulțumite să vadă că cetățenii evrei părăseau localitățile, când a fost fondat statul Israel. Nu pentru că erau fervenți antisioniști, ci pentru că aceşti oameni erau vecinii lor și nu doreau ca ei să plece. Pentru cei din sudul Marocului, care au avut relații bune cu vecinii evrei secole la rând și nu au trăit niciodată segregați de ei, când evreii au plecat în Israel a fost un eveniment foarte trist. Pentru musulmanii din Turcia, persecutați împreună cu semenii lor evrei pentru că erau kurzi, pierderea evreilor a însemnat o slăbire considerabilă a comunităților lor. În aceste locuri, unde evreii și musulmanii au trăit împreună și au suferit împreună, stabilirea statului Israel a provocat o ruptură în viețile oamenilor.

Israelul și sionismul 

Așadar, în lumina acestei istorii, a fost format statul Israel. (Este o notă de subsol interesantă la această istorie că, deși SUA a fost prima țară care a recunsocut Israelul, a doua a fost de fapt Iranul.) Pentru palestinieni și pentru mulți musulmani din toată lumea, declararea statului Israel în 1948 este considerată Nakba – catastrofa. Asta a însemnat dislocarea în masă și masacre ale palestinienilor care continuă și azi. Nu trebuie să elaborez mult despre cât de dezastruos în mod real a fost statul Israel pentru palestinieni. Milioane de refugiați, un enorm zid de separare, abuzuri ale drepturilor omului solid documentate, și aparent neîncetate campanii de bombardamente vorbesc de la sine. Aceste fapte au atras furia legitimă a multora.

11

Este un fapt că această demonizare e încă exploatată de mulți conducători pentru că le serveşte anumitor scopuri, ale lor proprii. America strigă în gura mare cât sprijină Israelul nu, așa cum susțin conspiraționiștii, petru că evreii ar controla Casa Albăci pentru că e în interesul ei militar să folosească un grup și să-l instige împotriva altora. Mulți sioniști sunt perfect conștienți că un asemenea sprijin va înceta imediat ce Israelul nu va mai fi folositor pentru Washington, ceea ce s-ar putea să se întâmple mai repede decât se așteaptă toată lumea. 

Asta face ca relațiile dintre evrei și musulmani să fie marcate de mari tensiuni. În țările arabe, în cel mai bun caz, evreii sunt acum cel mult o amintire din generațiile anterioare. În cel mai rău caz, sunt dușmanul musulmanilor, responsabili nu doar pentru omorârea musulmanilor în Palestina, dar și în restul lumii. Linia gri, dintre acestea, este un puternic sentiment de ură față de cum evreii s-au comportat în Israel. Musulmanii sunt transformați în monștrii de către israelieni în orice – de la discursuri politice la manuale școlare.

12

 

Principala regiune unde evreii și musulmanii interacționează azi este Europa, unde ambii sunt în disapora. Văzând atrocitățile comise de Israel împotriva coreligionarilor lor, mulți musulmani sunt extrem de mânioși. Văzând cât de ipocrite sunt statele arabe și cum Israelul e practic de neatins, mulți simt că nu au cum să-și manifeste ura față de evrei. De aceea, vedem atacuri teroriste împotriva evreilor cum ar fi cele din Copenhaga, Paris și Brussels din ultimul an.

În același timp, evreii din Europa și din afara Europei nu și-au revenit niciodată cu adevărat din sentimentul că sunt persecutați şi din teama lăsată de Holocaust și de porgroamele succesive (n.t.: pe bună dreptate). Văzându-i pe israelieni în război cu palestinienii în Orientul Mijlociu, mulți evrei europeni au ajuns la concluzia că musulmanii sunt noul lor dușman. Desigur, asta îi distrage de la realitatea că cei care-i oprimă sunt aceiași și au fost mereu aceiaşi – capitaliștii din Europa care i-au pus în lagăre de concentrare și în sclavie. Trăim o perioadă în care cei mai bogați din lume pun mâna pe bunăstarea tuturor la dimensiuni fără precedent. Are sens că războiul de clasă să încerce să-i dividă pe evrei de musulmani, și să-i întoarcă pe ambii împotriva creștinilor. Așa cum am văzut, în acest mod funcționează liderii pentru a menține inegalitatea și instabilitatea. 

(wow, ați ajuns până aici – mai aveți doar o secțiune!)

Socialism sau barbarie 

Asta nu înseamnă că azi relațiile dintre evrei și musulmani sunt total întunecate. Sunt nenumărate exemple de solidaritate. În Bradford și Tower Hamlets, cei din moschei au sărit să salveze sinagogile pentru a nu fi închise. În Oslo, anul acesta, musulmanii au format un cerc de pace pentru a proteja populaţia de evrei în timpul rugăciunilor. După ce un centru musulman a fost atacat cu bombe incendiare în Muswell Hill, acum doi ani, comunitatea locală a evreilor a întins o mână de ajutor în solidaritate pentru a-l putea reface. Asta înseamnă că, în locuri unde evreii şi musulmanii împărtăşesc un simţ al unei lupte comune şi refuză să se lase divizaţi şi întorşi unii împotriva altora de către puterile politice, cele două grupuri nu doar că pot coexista, dar se şi sprijină şi se susţin unele pe altele. 

13

Aici vreau să ajung de fapt. Când avem cauze pe care le împărtăşim şi simţim că putem prospera împreună, relaţiile dintre musulmani şi evrei înfloresc. În vremuri de crize economice şi de dezastre, diviziunile dintre noi sunt uşor de exploatat. S-ar putea susţine că, noi, ca grupuri, suntem în mod unic dependente unele de altele pentru a putea reuşi.

Dacă am dreptate – dacă istoria relaţiilor dintre evrei şi musulmani în mod real a fost definită de prosperitatea economică şi de declinele economice – atunci ce e de făcut?

Dacă e adevărat că, în vremuri de bunăstare, atât evreii cât şi musulmanii prosperă financiar, cultural şi spiritual, ce avem de făcut, de fapt?

Rosa_Luxemburg-200x300
Rosa Luxemburg

Marea profetă a gândirii evreieşti şi socialiste, Rosa Luxemburg, a spus că umanitatea are de ales între socialism şi barbarie. Putem trăi ca egali, în egalitate, caz în care vom avea comunităţi puternice, o mare artă şi armonie între religii. Sau putem continua în capitalism, caz în care ocupaţia (Fâşiei Gaza) va continua, războaiele şi atacurile teroriste se vor ţine lanţ, marşurile fasciştilor şi crimele se vor ţine lanţ.

Uitaţi-vă la istoria noastră comună şi o să vedeţi care este în mod real alegerea pe care o avem de făcut. Când spun socialism, nu mă gândesc la corvoada standard din Rusia stalinistă sau statul autoritar al profetei evreice Rosa Luxemburg. Mă refer la ce aveau în vedere marii noştri gânditori, cum ar fi Karl Marx, Emma Goldman şi Esther MalkeLipshitz: prosperitate pentru toată lumea, de care să se bucure toată lumea. Ştim că arătăm ce e mai bun în noi când trăim în bunăstare. Într-o lume în care cei 1% din vârful societăţilor pot controla o bunăstare care e de şase ori mai mare decât valoarea întregii planete, este chiar atât de neconceput că am putea împărţi aceste milioane în mod egal ca să putem progresa toţi, ca umanitate?

Nu vă imaginaţi nici o secundă că aş reduce totul la economie. Nu spun că dacă doar aplicăm socialismul, toate problemele noastre se vor rezolva. Asta nu e posibil, pentru că o bună distribuire a bunăstării nu rezultă automat în coeziune. Ce vreau să spun e că această distribuire egală a bunăstării e precondiţia coexistenţei noastre. Fără o egalitate de substanţă, oamenii nu pot în mod substanţial să aibă relaţii unii cu alţii. Vedem atât de multe eforturi de toleranţă între religii, conduse de oameni care beau ceai din pahare de plastic şi au impresia că doar dacă vorbesc unii cu alţii fac un serviciu umanităţii.

Orice încercare reală de a uni comunităţile şi de a eradica prejudiciile trebuie să fie bazată pe realitatea politică, factuală, cu care oamenii se confruntă.

Uitaţi-vă la istoria reală a relaţiilor dintre evrei şi musulmani şi imaginaţi-vă un viitor diferit pentru noi toţi.

Imaginaţi-vă dacă, în loc de tot felul de întâlniri doar ca să facem declaraţii superficiale despre ce au în comun religiile noastre, liderii comunităţilor noastre ar construi o cauză comună reală. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă rabinii şi imamii s-ar uni pentru a organiza comunităţile ca oamenii să se opună austerităţii, să lupte împotriva rasismului şi să pună capăt tututor războaielor. Imaginaţi-vă mişcările religioase care au fost de fapt motivate de nevoia de a dărâma structurile de inegalitate care ne divid. Este o sugestie ambiţioasă. Dar e o urgenţă. Pentru că alternativa chiar e barbaria.” 

peace_arabic_english_hebrew_150
“Pace”, scris în arabă, engleză şi ebraică
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s