Ayn Rand, eroina violatorilor

how_ayn_rand_ruined_my_childhood
Poza e preluată din Salon “How Ayn Ran Ruined My Childhood” (Cum mi-a distrus Ayn Rand copilăria)

Ayn Rand a conceptualizat un element definitoriu al convertirii sexualităţii în instrument de reproducere a capitalismului şi societăţii de clasă: „violul consensual” (1). Azi, capitaliştii „lucrează” sârguincios, metodic şi sistematic să impună această aberaţie ca „sexualitate eroică” sau „masculinitatea recâştigată”. (2)

Înainte să apară organizaţiile, şi propaganda de decriminalizare a violului, în SUA, au fost popularizate masiv cărţile lui Ayn Rand, fiind vândute în zeci de milioane de exemplare. În toate aceste cărţi, Ayn Rand dovedeşte că este o propagandistă a violului, o anti-feministă fundamentalistă şi „un mascul şovin”, după cum chiar ea s-a declarat.

Cele mai ignorate elemente ale romanelor lui Rand sunt exact scenele de viol, poate pentru că publicul ei deja este condiţionat să le accepte – acest tip de public e format să accepte orice îi e servit fără să aibă capacitatea de a gândi sau de a gândi critic ce înghite, e vorba mai ales de reacţionarii şi adepţii capitalismului din clasa de mijloc. Sau poate pentru că, pentru alţii mai ales, a devenit clar în timp ce intenţii ideologice a avut Rand, mai ales odată cu modul în care au evoluat industria prostituției și pornografiei. Azi chiar și adepții lui Rand susțin că limitează scenele de viol din romanele acesteia la “fantezii” şi susţin că nu şi-ar dori ca cineva să le transpună în realitate. Cel mai probabil e vorba de cinism din partea lor, pentru că nimeni nu poate ignora că, în societatea în care Rand e extrem de populară – Statele Unite –, crimele violente, mai ales violurile, au crescut de 500 de ori în ultima jumătate de secol. 

Prin cărțile ei, și Rand a jucat un rol în expansiunea acestor atrocități. Adepții ei chiar au ajuns azi să glorifice violul și să ceară legalizarea sa. Rand a scris ficțiune extrem de proastă, pe care nici măcar propaganda de îndoctrinare capitalistă nu ar fi putut s-o susțină dacă nu îndeplinea un rol ideologic foarte precis. În romanele ei, Rand le învață pe femei că devin „feminine” doar dacă îi „iubesc” pe bărbații care le violează pentru că le violează.

Acesta e singurul tip de femeie care ar putea fi tolerat de „bărbaţii ideali” din romanele ei (acest tip de bărbaţi nu a rămas doar în romane, a devenit modelul de masculinitate în SUA şi în spaţiul dominat de imperiul american).

Rand a conceptualizat un anumit tip de bărbat, total depersonalizat, total alienat de propria sa sexualitate, total deposedat de erotism, care își poate satisface necesitățile – nu dorințele – sexuale doar prin forță, control și dominație, adică violând. E tipul de „bărbat adevărat” pe care îl formează azi dreapta politică, industria de pornografie și pe care industria de prostituție îl „servește”.

Prin poziția sa ideologică, Rand a confirmat că ceea ce încearca să ascundă, sub masca „raţiunii” „obiective”, „forței spirituale”, „încrederii de sine”, este tocmai faptul că un act sexual implică participarea ambilor parteneri și este fundamental un act de manifestare a egalității între două persoane. Pentru Rand și pentru ideologii capitaliști, egalitatea între oameni este anatema. Rand a minţit cu premeditare că nu ar fi vorba de agresiune în violurile pe care le comit eroii ei, pentru că știa că dacă ar fi spus că aceste acte sunt agresiune brută, chiar și cei mai fundamentaliști discipoli ai ei ar fi dat înapoi. Pentru a masca violența personajelor sale, Rand erotizează agresiunile, însă „senzațiile” care există în actele ei nu sunt unele de plăcere, de bucurie, ci unele de putere, dominaţie şi de satisfacție a distrugerii celuilalt.

În “Atlas Shrugged” – cea mai cunoscută mizerie scrisă de Rand – personajul principal feminin, Dagny Taggart își dorește să fie violată. Super-eroul lui Rand, John Galt, „știe” asta și o violează. Sociopata Rand a numit această scenă de violenţă sexuală chiar ”viol consensual”. A spune așa ceva e ca și cum ai spune că, dacă bei „Verde de Paris”, întinerești. Acesta este un exemplu edificator despre ce înseamnă propaganda prin rescrierea realității. Am explicat aici ce înseamnă consimțământ și ce implică el.

Atlas shurgged” e o maculatură scrisă de Ayn Rand, în care sadismul clasei capitaliste e elevat la rang de „ideal uman”. Otrava ideologică pe care a scuipat-o Rand în paginile romanelor sale a consacrat pofta de sânge a altor ideologi-economiști, de ale căror servicii capitaliștii imperialiști au avut nevoie pentru a-și îmbrăca atacurile – împotriva claselor muncitoare și țărilor pe care le jefuiau – în armura politică și ideologică. Ca întotdeauna, economiștii capitaliști au conceptualizat criminalitatea stăpânilor lor.

În altă carte scrisă de Ayn Rand, The Fountainhead”, eroul Howard Roark violează în mod brutal o femeie, pe care o cheamă Dominique: o forțează să i se supună “ca un stăpân care ia în posesiune fără rușine, cu dispreț” o sclavă.

Acesta este bărbatul ideal conceput de Rând, aşa cum a explicat chiar ea: „Motivul şi scopul romanelor mele sunt proiectarea bărbatului ideal.” (3) 

John Galt
Imaginea a fost surprinsă la un miting al Tea Party, o mişcare oligarhică a celor mai fundamentalişti şi fascişti, de privatizare a statului pentru impunerea guvernării private a ultra-bogaţilor. Ayn Rand e printre cei care au inspirat această mişcare. Tânărul randian din imagine arată un afiş pe care a scris cu mândrie “Eu sunt John Galt.” În spatele său se alfă steagul Tea Party.

Bărbatul ideal” ideologizat de Rand e întotdeauna un erou capitalist. Idealul, conform ideologiei lui Rand, e tocmai identificarea sexualității sale cu voința de a viola femei. Adică, bărbatul ideal al lui Rand e un biped, inferior animalelor (cele mai multe specii de animale nu cunosc violul), a cărui sexualitate e redusă la un act brutal comis întotdeauna împotriva altei persoane, act prin care el își manifestă ura. „Bărbatul ideal” ideologizat de Rand nu iubește, e structural incapabil de a iubi pe cineva. Tot ce adoră acest bărbat e puterea pe care i-o oferă acumularea de capital şi de bani. Pentru el, „iubirea” e ceva degradant, chiar ceva împotriva personalității sale, ceva lipsit de sens.

Eroul randian, așa cum l-a descris chiar ea pe Howard Roark în jurnalele ei, e un tip care „nu se poate pierde niciodată în iubire”, pentru că „viaţa şi munca (n.t.: LOL) lui sunt mai presus de orice: nimic şi nimeni nu poate să interfereze cu ele, sau chiar să fie considerate la fel de importante.” 

Un sociopat, cu alte cuvinte. “Bărbatul implicit” – model de om de afaceri, corporatist, “executive”, “salary man etc.

Intelectualii capitaliști recurg la asemenea abstracțiuni – „bărbat ideal”, „femeie ideală” – pentru a-și propaga cât mai ușor propaganda, proiectând ca aspirații „umane” legile nespuse și mecanismele care mențin societatea de clasă și care asigură tirania capitalismului, dominația patriarhatului, și ierharhiile sociale, economice, sociale și culturale care permit reproducerea acestora. Aici am explicat de ce patriarhatul are nevoie să reifice sexualitatea masculină. Rand absolutizează acest mecanism al războiului de clasă între bărbaţi dus de patriarhat.

Rand nu scria despre orice bărbat bogat, ci despre unul care trebuia să devină modelul spre care să aspire ceilalți bărbați. Rand vorbește despre „bărbatul ideal” nu pentru că acesta ar trebui să existe în mod necesar – romanele ei sunt o formă de popularizare a ideologiei prin ficțiune. Acest tip de bărbat trebuie să existe doar undeva într-un spaţiu imaginar, doar ca orizont de aşteptare, pentru că spre el trebuie să aspire și cu el trebuie să se identifice toți bărbații care vor să devină „bărbați ideali”. Acesta e un mecanism de propagandă clasic. E foarte important ca acest lucru să fie înțeles pentru că „bărbatul ideal” conceput de Rand e exact bărbatul care crede că „are dreptul” să cumpere femei și/sau copii exploatați în prostituție, că „are dreptul” să înfometeze oameni – mai ales copii – şi că „are dreptul” de a ucide oameni – mai ales copii – şi de a le fura resursele care le fac existenţa posibilă. Asta se întâmplă azi în mod sistematic şi globalizat.

Ce numea Rand în romanele sale „bărbat ideal” e popularizat azi de propaganda patriarhatului ca „bărbat adevărat”, „bărbat puternic” etc.

Pentru Rand, desigur, „bărbatul ei ideal” era un capitalist bogat. Rand nu scria despre oameni săraci, era o „peniță” burgheză, prin excelență. Îi ura pe oamenii săraci, pe care-i ideologiza ca fiind „prin natura lor” „inferiori”, pentru că nu au reuşit să acumuleze capital împotriva altor oameni, desigur. Societatea de clasă, capitalistă, „funcţionează” ca o junglă umană.

Fountainhead_227Pyxurz
Scena violului din “The Fountainhead” romantizată în ecranizarea romanului lui Rand, în filmul cu acelaşi nume, produs de Warner Bros.

Bărbatul ideal” al lui Rand, interzice, nu doar neagă, voința femeii. Pentru el, femeia e doar o altă pradă, pe care o doboară prin sex. Rand nu s-a oprit aici. Femeile din romanele lui Rand sunt construite ca persoane care chiar şi-ar dori să fie violate, cucerite, doborâte, anihilate, chiar dacă trăiesc și simt violența actului de agresiune ca atare. Aceste femei din ficțiunile lui Rand își descoperă sexualitatea în momentul în care sunt convertite de „bărbatul ideal” al lui Rand să le „placă” violul. Pentru a putea fi mai convingătoare, o parte a acestei propagande e susţinută azi de unele femei, anti-feministe. 

Când e vorba de sex, atunci, Roark, eroul ei din „The Fountainhead”, acţionează doar pe baza “sentimentului că o vrea şi o obţine”, fără să-l intereseze dacă ea vrea sau nu. Desigur, „femeia ideală” aşa cum a fost construită de Rand „vrea” întotdeauna – adică e întotdeauna disponibilă – , așa că, pentru Rand, sentimentele ei nici nu prea contează: “Dacă ar fi necesar, ar putea să o violeze și s-ar simți perfect justificat să facă asta.”

Nu întâmplător, capitaliștii care controlează industriile de prostituție și pornografie se închină la Rand.

Romanele lui Rand absolutizează inferioritatea de gen a femeilor, impusă de patriarhat, până acolo că personajele feminine din romanele ei sunt convinse că nu pot fi „iubite” decât dacă sunt violate.

Rând e totuși conștientă că nu există consimțământ în actele sexuale pe care le descrie în romanele sale, dar pentru a masca faptul că aceste acte sunt de fapt violuri, a inventat „violul prin invitație”.

În unele declarații, Rand chiar admite că, în „The Fountainhead”, a fost vorba despre „sex lipsit de consimțământ” – adică, de viol – dar apără agresiunea în modul următor: „Sentimentele lui Dominique faţă de Roark ar fi arătat că, „în sinea ei”, era de acord cu asta (să fie violată),” susține Rand.

Dacă a fost viol, atunci a fost un viol prin invitație,” insistă ea. “Nu a fost de fapt un viol, ci o acțiune simbolică pe care Dominique a atras-o asupra ei. Aceasta a fost acțiunea pe care ea a dorit-o iar Howard Roark știa asta.” (4) 

Acest „viol prin invitație” a fost conceptualizat de Rand ca „modelul de sex ideal” în toate cărțile ei, deosebit de proaste, de altfel. Pentru Rand, singurul tip de relaţii posibile între oameni sunt relaţii dominate de forţă.

Mai spune Rand: „Dar de fapt Roark nu a violat-o pe Dominique; ea a fost cea care a cerut asta, iar el a ştiut că ea dorea asta. Un bărbat, care forţează o femeie împotriva dorinţei ei, ar comite o crimă îngrozitoare. Ce îi plăcea lui Dominique la Roark era faptul că deţinea controlul relației lor romantice şi acţiunilor sale. Cei mai mulţi bărbaţi de azi, cum ar fi Peter Keating, se aşteaptă să seducă o femeie, sau mai degrabă se lasă seduşi de ea şi astfel transferă responsabilitatea asupra ei. Asta e ceva ce o femeie cu adevărat feminină va dispreţui. Lecţia relației romantice dintre Roark și Dominique e una de forță spirituală și de încredere în sine, și nu una de violență fizică.”

În ciuda faptului că actul de viol a existat, pentru Rand e vorba de o acțiune simbolică – adică, spune ea, nu ar fi existat în realitate, deși exact ea e cea care l-a conceput și l-a descris.

Rând repetă aici modul în care patriarhatul le-a domesticit pe femei să accepte subjugarea ca “feminitate”. Elementele cheie de propagandă din afirmația de mai sus sunt „forță spirituală”, „încredere în sine” și „violență fizică”. Deloc surprinzător că Rand poate minți în halul ăsta: „forța spirituală” despre care vorbește ea se manifestă în realitate exact prin „violență fizică”, pe care tocmai ea o imaginează și o descrie în detaliu. „Încrederea în sine” e dată de impunitatea comiterii agresiunii sexuale, impunitate care îi e oferită violatorului de poziţia de clasă.

Rand admite şi chiar descrie aspectele hidoase ale violenței sexuale din romanele ei, dar le atribuie un fel de estetică a sexualității masculine. Pentru Rand, un bărbat devine „puternic” și „atrăgător” în momentul în care comite acte de agresiune împotriva altei persoane. Pentru Rand, secretul atractivității sexuale masculine e voința de a viola, adică de a anihila voința femeii și de a o reduce pe aceasta la un instrument sexual, de a o domina și de a o subjuga.

Ideologia promovată de Rand susține că femeile își descoperă „feminitatea” atunci când se simt atrase de un bărbat tocmai pentru că văd în el un posibil violator. Nu doar că se simt atrase, dar chiar îl instigă să le violeze pentru că – după sociopata Rand – doar așa bărbații ar putea „câștiga” afecțiunea și respectul femeii.

În romanele ei, Rand nu doar că face propagandă violului, ci și “erotizează” această agresiune. Aici ținta ei nu sunt bărbații, ci femeile.

Rand încearcă să le îndoctrineze pe femei că ar fi de disprețuit, dacă nu ar fi „iubite” de „bărbați puternici”, care, desigur, nu pot fi decât niște capitaliști bogați și care-și manifestă „iubirea” față de ele, subjugându-le prin violența sexuală. Rând le îndoctrinează pe femei să creadă că „demnitatea lor” derivă în mod necesar și obligatoriu din puterea de clasă a bărbatului în fața căruia trebuie să-și dorească să se supună.  Pentru o atee declarată, Rand a promovat şi a reprodus cât se poate de explicit propaganda patriarhatului creştin. 

Rând era într-adevăr sociopata de serviciu a capitalismului, dar nu doar atât. Deși ea a reprodus pe hârtie bărbatul ideal conceput de patriarhat și de ideologiile fasciste, de fapt ea a arătat care e femeia „ideală” preferată de patriarhat – femeia căreia i-ar plăcea să fie violată, subjugată, anihilată, femeia care consideră că iubirea înseamnă violență sexuală. În toate romanele lui Rand, când o femeie spune “nu” asta întotdeauna înseamnă “da.” 

Nu doar Rand a popularizat asemenea aberații, există enorm de multă maculatură, publicade editurile capitaliste, despre „fanteziile despre viol” şi „mitul despre viol” care spun că femeile nu ar putea fi violate, pentru că ar vrea asta, și că atunci când spun că au fost violate de fapt ar minți. Mitul despre viol e promovat de cei care susțin decriminalizarea violului. Există enorm de multe fete şi femei, victime ale violului, care sunt stigmatizate şi suferă din cauza acestei propagande. 

Iată cum descrie chiar Rând scena violului din „The Fountainhead”: A fost un act care putea să aibă loc cu tandrețe, ca un legământ al iubirii, sau în dispreț, ca un simbol al umilirii și cuceririi. Putea fi un act al unui iubit sau un act al unui soldat care viola o femeie inamică. El a făcut-o ca un act de dispreț. Nu ca iubire, ci ca batjocură. Și asta a făcut-o pe ea să stea nemișcată și să se supună. Un singur gest de tandrețe dacă ar fi făcut – și ea ar fi rămas rece, neatinsă de nimic care i se întâmpla trupului ei. Dar actul stăpânului care a luat-o în posesiune cu dipreț, fără rușine a fost genul de răpire pe care ea îl dorise.” Aici nu e vorba de nici un fel de „joc consensual”: e vorba de ură, frică, dispreț și batjocură. Chiar Dominique spune în paginile următoare ale romanului lui Rand: “Nu mi-a cerut voie. M-a violat.” Această scenă de agresiune sexuală înseamnă pentru Rand “o prezentare a unui ideal moral”.

În romanele lui Rand, toate violurile sunt prezentate ca „povești amoroase”.

“Într-un alt roman, mai puțin cunoscut, pe care Rand l-a intitulat Noaptea de 16 ianuarie, un anume Bjorn Faulkner violează o femeie pe care o cheamă Karen Andre, când ea se duce să dea un interviu pentru o slujbă. „Victimei îi place atât de mult că e violată că devine partenera de afaceri și de relații sexuale pentru restul zilelor lui pe pământ.””

Rand popularizează ca „bărbat ideal” tipul de masculinitate consacrată de imperiul roman, imperiul britanic, Germania nazistă și de Italia fascistă şi constant recreată de imperiul american.

Aceste societăţi sunt caracterizate printr-o sexualitate masculină extrem de militarizată. Pentru Rand, o sfântă a ideologiei capitaliste, un bărbat face dovada propriei masculinități doar dacă se impune prin forță și violență. Pentru Rand, actul sexual e un act de răpire a femeii (viol îşi are etimologia în latină, şi înseamna „răpire”, „furt”.) Bărbații lui Rand sunt cei care se pot manifesta „erotic” doar atunci când violează.

Anumite declarații publice făcute de Rand sunt dovada faptului că era foarte conştientă de ce face, dar și-a asumat nazificarea masculinităţii şi feminităţii ca fiind propria ei “gândire”, propria ei “filosofie”.

Cea mai relevantă dovadă oferită de Rand în acest sens e următoarea:

Esenţa feminităţii e să-i idolatrizeze pe bărbaţi ca pe eroi – să se uite de jos în sus la ei, să-i admire. Să se uite de jos în sus la ei nu înseamnă dependenţă, obedienţă sau ceva care să implice inferioritatea. Înseamnă o admiraţie intensă. Intelectual şi moral, ca fiinţă umană, ea trebuie să fie egalul său, dar atunci obiectul admiraţiei sale e în mod specific masculinitatea sa, nu o altă virtute care i-ar lipsi ei.

Asta nu înseamnă că o femeie feminină simte sau proiectează idolatrizarea eroului în cazul oricărui bărbat; ca fiinţe umane, mulţi dintre ei, de fapt, ar putea să fie inferiorii ei. Idolatrizarea ei e o emoţie abstractă pentru conceptul metafizic al masculinităţii ca atare – pe care ea îl simte deplin şi concret numai pentru bărbatul pe care-l iubeşte. Cu cât idolatrizează mai mult masculinitatea, cu atât mai ridicate sunt standardele ei. … Asta înseamnă că o femeie în mod cuviincios feminină (n.t.: LOL) nu îi tratează pe bărbaţi ca şi cum ar fi prietena, sora, mama lor – sau liderul lor”. (5)

Desigur, îi tratează ca şi cum ar fi „sclava lor sexuală” iar ei ar fi „stăpânul ei”. Pentru Rand, viaţa există doar dacă e reprodus capitalul, iar „iubirea” există doar pentru femei bogate, din clasa capitaliştilor, care desigur nu ar putea vreodată iubi un muncitor de exemplu, pentru că, pentru această sociopată capitalistă, iubirea înseamnă admiraţie pentru putere, bani şi poziţie socială.

Nu e de mirare că intelectualii burghezi îşi pot maltrata mintea în ultimul hal încât să emită fraze penibile şi stupide ca cele de mai sus, sunt formaţi de un imens aparat perfecţionat de-a lungul istoriei europene.

Aşa îşi justifică Rand propaganda împotriva dorinţei femeilor de a se elibera de opresiunea patriarhală:   Mă opun eliberării femeilor. Cred (sic) în superioritatea masculină cu entuziasm, cu pasiune, cu încântare, – nu în superioritatea sa intelectuală sau morală, ci în superioritatea sa sexuală şi romantică.” Adică, „superioritatea masculină în care credea” Rand înseamnă opresiunea femeilor de către bărbaţi. Cărţile ei explică în detaliu că această superioritate înseamnă de fapt viol. (n-are rost aici să explic de ce insistenţa cu care „crede” intră în contradicţie hilară cu toată „filosofia” ei „obiectivistă”), 

Rand era o anti-feministă fundamentalistă, pentru că știa că feminismul – în ciuda încercărilor, mai mult sau mai puțin reușite, dar constante de deturnare a sa de către liberalism și de cooptare a sa de către capitalism – nu a fost doar o mișcare de eliberare a femeilor de patriarhat ci și de eliberare a lor de exploatarea capitalistă.

Ura lui Rand față de femei e emblematică pentru ura pe care capitaliștii o simt pentru toți cei pe care-i subjugă.

Ayn Rand a erotizat mecanismele care l-au format pe Sepp, bărbatul format de nazism și care și-a putut manifesta pe deplin personalitatea numai în nazism. Sepp e o personificare a ideologiilor fasciste – un individ pentru care nazismul a creat mediul perfect în care personalitatea acestuia se putea manifesta. Sepp e bărbatul ideal pe care Ayn Rand îl promovează la statutul de om de afaceri.

Pentru Sepp, actul de zdrobire a capului copiilor era dus la capăt cu aceeași satisfacție cu care eroii lui Ayn Rand își distrug partenerele. Rand numește acest proces de distrugere “iubire”.

Ayn Rand e cea mai populară şi idolatrizată propagandistă a fazei cea mai brutale a capitalismului. E sociopata de serviciu a capitaliştilor, rasiştilor, imperialiştilor şi misoginilor. Eroii ei sunt întotdeauna indivizi care se folosesc de produsul muncii colective a celorlalţi – la care ei nu participă –, îşi atribuie credit pentru aceste rezultate şi se urcă pe o poziţie închipuită, de putere, care le permite nu doar să-i urască de moarte pe cei care au construit şi ţin în funcţiune societăţile pe care ei le detestă, ci să-şi folosească puterea pentru a-i distruge sistematic. Rand îi glorifică pe indivizii care îşi folosesc puterea socială – pe care o obţin printr-o inteligenţă tipic criminală – pentru a-i distruge pe ceilalţi. În distrugerea celorlalţi, Rand găseşte secretul „afirmării” indivizilor „puternici”, care, desigur, sunt singurii care „merită” să trăiască, după mintea ei. Pentru Rand, viaţa înseamnă reproducerea de capital, adică procesul prin care populaţii întregi sunt transformate în instrumente de reprodus capital, proces care le neagă dreptul la existenţă, la viaţă şi care le condamnă la teroare, violenţă şi sărăcie. Rand făcea parte dintre mincinoşii – aceasta e o şcoală de gândire americană, dezvoltată în SUA şi înainte şi după ce sovieticii au oprit, pentru moment, imperiul nazist – care susţinea că orice organizare socială a activităţii productive a unei comunităţi ar fi „fascism”. „Fascism” e un cuvânt pe care Rand îl foloseşte nu în sensul pe care l-a dovedit că îl are, ci pentru a distruge organizările de tip comunist ale activităţilor productive. Prin ideologia sa, prin poziţiile sale, prin tot ce-a susţinut Rand a susţinut ce a făcut fascismul posibil. Eroii randieni sunt „liderii desemnaţi de natură” ai fascismului. Ideologia lui Rand, îmbrăcată în multe nonsensuri şi cuvinte pompoase poate fi sumarizată la legea pe care se bazează societăţile fasciste – doar cel puternic are dreptate (“might is right”).

marian-body1-470x369
Părţi din trupul unei fete de 12 ani răpită, violată şi tăiată în bucăţi de un bărbat pe care Rand îl idolatriza ca “far al egoismului”.

Această „gândire” îi permite sociopatei Rand să-l idolatrizeze pe William Edward Hickman, un criminal sadic care a răpit o fată de 12 ani, Marion Parker, din curtea liceului, a violat-o, a tăiat-o în bucăţi şi a trimis-o aşa poliţiei să se distreze. Rand îl admira nespus pe acest ucigaş pe care îl considera “un băiat strălucit, deosebit, excepţional”, un far al “egoismului imens, explicit”. Pentru Rand, acest pedofil criminal întruchipa, în cuvintele ei, „imaginea minunată a bărbatului care nu are nici un fel de consideraţie pentru ceea ce e sacru pentru o societate, şi care are o conştiinţă care îi aparţine lui în totalitate. Acest bărbat are adevărata, înnăscuta, psihologie a lui Superman (n.t.: super-bărbatului, sau Übermensch-ul nazist). Un bărbat care acţionează de unul singur, atât în fapt cât şi în interiorul sufletului său…. Pentru el, ceilalţi oameni nu există şi el nu vede nici un motiv pentru care ei să existe.” 

Eroii lui Rand sunt întotdeauna revoltaţi că nu pot masacra sau distruge fără oprelişti. Probabil din acest motiv, Rand e atât de admirată de clasele de capitalişti şi de mijloc din România care îşi cresc copiii să devină şi ei nişte eroi randieni.

 note:

(1) Violul avea un efect de „eliberare sexuală”, până şi adepţii ei încep să înţeleagă despre ce e vorba.

(2) Există destui care se cred „oprimaţi” pentru că nu mai au voie să violeze, să bată femei şi copii, încă au voie să-i „cumpere”, dar niciodată nu se referă la asta ca „masculinitate”, desigur. Presa din România e plină de propaganda lor misogină. 

(3) Afirmaţia apare în introducerea pe care Rand a scris-o pentru a 25-a ediție a publicării „The Fountainhead”.

(4) În acest mod explică Ayn Rand, în „Scrisorile lui Ayn Rand”, propaganda pe care o face violului în romanele sale.

(5) The Objectivist, decembrie 1968.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s