Cum a profitat un magnat american de pe urma “terorismului”

marchpottsville360
Minerii imigranţi irlandezi, condamnaţi la moarte de justiţia privatizată a capitalistului Gowen, sunt duşi la eşafod, unde au fost spânzuraţi într-o serie de alte asasinate politice comise de America de nord împotriva lor pentru că încercau să-i organizeze pe muncitori.

*articolul în engleză, aici; pentru a vă face o idee despre ce tip de propagandă publică presa din România, puteţi compara abordarea şi conţinutul informaţiilor traduse mai jos cu un articol publicat în această revistă, pe acelaşi subiect.

scris de Mark Ames

“Suntem din nou într-o panică teroristă; sondajele arată că frica americanilor de atacuri teroriste a atins un nivel la care nu s-a mai ajuns după 11 septembrie 2001.

Aceste frici legate de terorism sunt exploatate de miliardari exuberanţi, care le combină cu anxietăţi nativiste privind imigranţii mexicani şi refugiaţii sirieni.

Combinarea acestor elemente ale intrigii pare să fie o tradiţie americană: panică, terorism şi xenofobie, exploatate de un admirat magnat miliardar pentru câştigul său personal.

Cel mai clar şi cel mai urât exemplu de acest tip a fost panica teroristă ”Molly Maguires”, care a măturat America în anii 1870: o presupusă conspiraţie a irlandezilor catolici cu scopul de a teroriza şi asasina americani şi de a răspândi haos în ţară, pentru a distruge nepreţuitul nostru stil de viaţă american.

Bărbatul care a fabricat şi a exploatat panica Molly Maguire, pe care a folosit-o pentru a-şi atinge scopuri personale, ambiţioase, a fost un magnat tânăr din căile ferate, pe care îl chema Frank Gowen.

Azi a fost dat uitării, dar în 1870, Gowen era unul dintre cei mai faimoşi baroni de carton, se îmbogăţise  peste noapte: era preşedintele primului conglomerat global, Philadelphia & Reading Railroad (cunoscută de fanii jocului Monopoly ca Reading Railroad), care, condusă de Gowen la începutul deceniului 1870, era considerată una dintre cele mai mari companii din lume, evaluată la 170 de milioane de dolari.

Puterea lui Gowen era atât de mare că a fost în stare să comande legislativului din Pennsylvania legi care îi dădeau companiei sale de căi ferate dreptul de a recruta o forţă de poliţie privată, total militarizată şi înarmată, pe care a folosit-o să-i distrugă cu violenţă pe organizatorii sindicali ai muncitorilor.

Apoi Gowen s-a numit pe el însuşi procuror-şef în procesele de condamnare la moarte a celor care-i organizau pe muncitori, în timp ce alimenta presa naţională cu ştiri inventate despre o conspiraţie teroristă pusă la cale de irlandezii catolici.

gowen
Frank Gowen

În urma panicii pe care a creat-o, Gowen a reuşit să spânzure 19 irlandezi, să distrugă toate sindicatele, şi să asigure controlul pentru conglomeratul său din căile ferate asupra stabilirii preţului cărbunelui şi preţului salariilor celor care produceau cărbunele.

Au existat articole care egalau xenofobia şi isteria privind refugiaţii din Siria azi cu bigotismul anti-irlandez şi anti-evreiesc din trecut, dar ce face episodul Molly Maguires relevant azi e că acest episod a trecut dincolo de bigotismul animalic şi xenofobia – despre care toţi ştim că sunt îngrozitoare – şi a pătruns în profunzimea şi întunecimea politicii de fabricare a isteriei terorismului, într-un moment în care inegalităţile între veniturile oamenilor de pe glob au explodat, zeci de milioane de oameni sunt dislocaţi de pe pământurile lor şi obligaţi să fugă în exil, şi într-un moment în care are loc o revoluţiei tehnologică.

Philadelphia & Reading Railroad a fost una dintre primele companii de căi ferate din SUA. Construia căi ferate începând din 1830 pentru a transporta antracitul din regiunea minieră de est a Pennsylvaniei către sudul Philadelphiei. Presupusa conspiraţie Molly Maguires a fost localizată în provincia Schuylkill (se pronunţă “skoo-kl”), centrul celei mai bogate regiuni din lume în antracit.

Între 1840 şi 1850, valuri de imigranţi veneau din Irlanda, aflată sub ocupaţie britanică, a cărei populaţie tocmai fusese decimată de genocidul comis de britanici, prin înfometarea localnicilor ocupaţi şi colonizaţi. Acesta a fost un genocid inspirat de laissez-faire, care a exterminat o treime din populaţia irlandeză – un milion de irlandezi au murit prin înfometare, în timp ce moşierii şi nobilii britanici continuau să exporte recoltele irlandezilor fără nici o oprelişte; alte două milioane de irlandezi au emigrat, mulţi în America, unde au găsit de lucru în sinistrele mine de cărbune din Pennsylvania. Aici s-au trezit tot sub cizma tribului etnic care i-a alungat din Irlanda – protestanţii anglo-scoţieni – care subjugaseră şi Irlanda.

Prima dată existenţa organizaţiei “Molly Maguires” din provincia Schuylkill a fost menționată la finalul deceniului 1850, în principalul ziar din regiune, Miner’s Journal, al cărui proprietar a făcut un salt intelectual de la Whig (conservatori britanici) la Nativist Know-Nothing, la a fi un suporter al Partidului Republican în mai puţin de o decadă. Numele proprietarului era Benjamin Bannan, şi bigotismul său anti-irlandezi era pe cât de ideologic, pe atât de tribal. Acest bărbat era total dedicat ideii de dreapta privind „munca liberă” — adică, o clasă de mijloc robustă formată din antreprenori mici independenţi, cu o mobilitate socială bazată pe merit şi centrată pe munca grea.

Minele de antracit din provincia Schuylkill nu erau consolidate încă anii 1850 şi 1860, aşa că idila privind „munca liberă” a proprietarului de ziar părea să funcţioneze peste tot în jurul său, întrucât existau sute de mine operate de mici antreprenori, multe dintre ele fiind deţinute de foşti mineri. Ideea de „muncă liberă” părea să funcţioneze aici: începeai din adâncul minei, şi avansai până la supraveghetor, apoi la o slujbă în birou, la suprafaţă, şi eventual reuşeai să ajungi să ai propria ta mină mică de antracit.

Dar discriminarea împotriva irlandezilor din partea minerilor englezi şi scoţieni, care deţineau slujbele de şefi din mine, însemna că, oricât de greu munceau irlandezii la baza piramidei ierarhiei din mină, nu avansau niciodată. Pentru minerii irlandezi nu exista nici un fel de mobilitate socială.TwoMenCrouchingRooftoMeetingFlood

Asta, desigur, deranja ideologia aproape mecanicistă a lui Bannan privind modul în care republica trebuia să funcţioneze — dar, în loc să dea vina pe modelul său sau pe discriminarea de la locul de muncă, el a făcut ceea ce mulţi oameni fac şi azi: a dat vina pe imigranţii nou-veniţi, cu religia lor străină şi cu obiceiurile lor străine. Prin urmare, ziarul lui Bannan i-a atacat pe irlandezii catolici pentru că,

“sunt beţivi şi sunt ca nişte boschetari, pentru că sunt săraci şi leneşi, pentru criminalitatea şi nebunia lor, pentru religia lor nedemocratică şi insistenţa perversă de a fi mereu în tabăra greşită în această mare cruciadă morală a zilei…

În traducere: irlandezii catolici din statele din nordul SUA votau pentru Partidul Democratic (nt: care înclina spre stânga, dar era tot capitalist), în timp ce nativiştii anti-catolici votau pentru conservatori Whig, apoi votau Nu-Ştim-Nimic, apoi pentru partidul Republican. La fel ca anxietatea xenofobă de azi în privinţa imigranţilor mexicani, care votează Partidului Democrat, şi atunci nativiştii anti-catolici îi vedeau pe imigranţii irlandezi ca alterând valorile culturii americane, în parte pentru că votau cu democraţii.

james_pinkerton02
Agenţia de detectivi privaţi Pinkerton, care s-a dezvoltat ulterior în FBI

Aşa că, atunci când democraţii au câştigat preşedinţia în 1856, şi cursa pentru guvernatorul Pennsylvaniei în 1857 — cu ajutorul votului copleşitor al irlandezilor catolici pro-democraţi din provincia Schuylkill — principalul magnat de presă, Bannan a recurs la propaganda de azi a FoxNews împotriva lor şi a dat vina pentru rezultatele alegerilor pe frauda comisă de irlandezii catolici. Şi pentru a face teoria fraudării votului mai plauzibilă şi mai ameninţătoare, ziarul lui Bannan a susţinut că principalii conspiratori ar fi făcut parte din “ordinul ‘Molly Maguires’, o asociaţie secretă catolică” despre care el spunea că şi-ar avea sediul în Boston, şi care ar fi controlat Partidul Democrat de acolo. Ziarul lui Bannan l-a acuzat şi pe candidatul Partidului Democrat pentru funcţia de guvernator, William Packer, că ar fi fost “susţinut de această asociaţie secretă catolică”.

92dafe471137734f9de8642a3c9df689
propagandă împotriva “Molly Maguire”

Ulterior, ziarul lui Bannan va deveni organul central de propagandă în propagarea isteriei „teroriştilor Molly Maguires”, o isterie care a fost preluată şi susţinută de toată presa din SUA. Dar e instructiv să observăm (pentru a face paralele cu ce se întâmplă azi) că, acum 150 de ani, o altă violentă isterie privind terorismul îşi avea rădăcinile în politica de putere şi în cultura politică, în acuzaţiile că irlandezii erau, cultural şi religios, prea împotriva eticii şi idealurilor culturii americane de dreapta, şi prin urmare reprezentau o ameninţare de neschimbat, genetică. Această acuzaţie este adesea folosită împotriva imigranţilor din Mexic, şi împotriva imigranţilor musulmani.

În timpul Războiului Civil, când Lincoln a instituit recrutarea obligatorie pentru trupele armate şi a deschis birouri de recrutare locale, bărbatul care a fost numit să conducă biroul de recrutare din provincia Schuylkill a fost tocmai Benjamin Bannan, magnatul de presă, anti-irlandezi. Firesc, cei mai mulţi recrutaţi cu forţa din provincia Schuylkill au fost irlandezii, ceea ce a declanşat răzmeriţe, furie şi atacuri împotriva celor care veneau să facă recensământul familiilor. Grupuri de tineri atacau căile ferate pentru a bloca trenurile care urmau să-i ducă pe front pe irlandezii recrutaţi cu forţa. Bannan s-a folosit de această rezistenţă pentru a da vina pe “Molly Maguires” care, susţinea Bannan, reprezentau o ameninţare mai mare decât rebelii Confederaţiei (de sud), şi care aveau o forţă secretă în rezervă de “3.000 de bărbaţi” pe care o puteau convoca oricând să atace pe oricine, oricând:

”Dacă aceste răzmerițe organizate de personaje sus-puse nu sunt investigate, valoarea proprietății din provincie va scădea, și viața va fi mai nesigură decât e printre gherilele sălbatice din Sud.”

MinersAtWorkCum cererea pentru antracit a explodat în timpul Războiului Civil, greve sporadice pentru salarii mai mari au izbucnit în minele din provincia Schuylkill şi din împrejurimi.

Dar unii dintre cei mai mari proprietari de mine, cum ar fi Charlemagne Tower, fuseseră și numiți Provost Marshal – adică erau șefii polițiilor militare, care aveau sarcina să-i vâneze și să-i aresteze pe toți recruții care fugeau de război și pe cei care evadaseră de pe front. Convenabil, acești proprietari de mine au identificat activismul sindicalist cu trădarea, și așa au putut să-i salte pe irlandezii care îi organizau pe mineri să lupte pentru salarii mai bune, ca să-i trimită la război, să-i criminalizeze și denigreze ca revoluționari ”Molly Maguire” care aveau intenția de a submina Uniunea.

O persoană care nu trebuia să-și facă griji că va fi recrutată pentru serviciul militar obligatoriu era Frank Gowen, care era și foarte bogat; unul dintre cei mai de succes avocați din provincie, vlăstarul unei bogate familii de imigranți protestanți din Ulster și procurorul regiunii Schuylkill în cea mai mare parte a Războiului Civil. Dar motivul real care i-a permis să scape de front a fost o lege din 1863 care le permitea nordicilor bogați să plătească o taxă de 300 de dolari pentru a angaja un ”înlocuitor”, care să se ducă în locul lor pe front în Războiului Civil – această sumă îi era foarte accesibilă lui Gowen, dar pentru imigranții irlandezi catolici era prohibitivă. Prin contrast, muncitorii din mine aveau un salariu între 6 și 12 dolari pe săptămână.

De fapt, aproape toţi afaceriştii bogaţi din Revoluția Industrială americană și-au cumpărat scutirea de Războiul Civil așa cum a făcut Gowen, în ciuda faptului că aveau vârsta necesară pentru a merge pe front: John D. Rockefeller, Jay Gould, J.P. Morgan, Andrew Carnegie, Philip Armour și James Hill – toți aveau peste 20 de ani când Lincoln i-a chemat să salveze Uniunea, și toți au refuzat să meargă să lupte pe front; Leland Stanford și Collis Huntington, aveau peste 30 de ani, dar şi ei au scăpat de recrutare.

Când Thomas Mellon – fondatorul averii Băncii Mellon – a aflat că unul dintre băieții săi a comis ce era de neconceput – s-a alăturat Armatei Uniunii – imediat i-a trimis o telegramă și i-a interzis să se înroleze chiar și în misiuni din spatele liniei frontului și a oferit o lecție instructivă și aspră despre ce înseamnă patriotismul pentru cei din clasa conducătoare a bogaților:

”Am trăit cu speranța că băiatul meu o să devină un om de afaceri deștept, inteligent și nu mi-am închipuit că va fi o gâscă (nt: termen misogin) să se lase sedus de la această datorie de discursurile demagogice. Doar un fraier se înrolează. Nu ai nimic de învățat în armată… Nu e nici un merit, dacă te duci. Toți care pot să nu se ducă stau departe de front și doar cei care sunt obligați se duc. Cei care pot plăti înlocuitori îi plătesc, și nu e nici o rușine că fac asta. În timp, o să ajungi să înțelegi și să vezi că un bărbat poate fi patriot fără să își riște viața și să își sacrifice sănătatea.

Sunt destule vieți mai puțin valoroase și sunt alții care sunt gata să meargă pe front de dragul de a lupta.”

Cum s-au mai “schimbat vremurile…

Iar asta mă aduce la Frank Gowen care a profitat de haosul de după război din industria mineritului pentru a marca câteva premiere în industria americană: după ce Războiul Civil s-a terminat, Gowen a devenit consilier general pentru Reading Railroad și apoi a fost numit președinte, în 1869, când avea doar 33 de ani. Gowen a văzut toate unghiurile prin care putea să răzbată puterea pe care compania sa de căi ferate o deținea asupra stabilirii prețurilor cărbunelui și controlării pieței, și a făcut o șmecherie pentru a-i aduce de partea lui pe cei mai mulți operatori mici de mine, în același moment în care un nou sindicat impresionat și tânăr al minerilor începea să câștige teren: WBA, Asociația de Binefacere a Muncitorilor.

WBA era mai bine organizată și mai moderată în cererile sale decât încercările anterioare, eşuate, ale minerilor de a-şi forma sindicate. Liderii WBA credeau că muncitorii și proprietarii aveau cele mai armonioase interese – de a stabiliza și de  a ridica prețul cărbunelui. Asta a însemnat că sindicaliştii credeau că pot face înţelegeri cu şmecherul magnat, care era mulţumit pentru că aceste înţelegeri funcționau de fapt doar în avantajul său.

La celălalt capăt al mesei negocierilor, Gowen i-a organizat pe proprietarii minelor în ceea ce e considerat poate primul bazin industrial din America: Consiliul pentru vânzarea antracitului, care stabilea şi aranja piaţa  prin înțelegeri despre cât trebuia să producă fiecare mină, limitând astfel oferta și stabilizând prețul de vânzare. Ca asociație, patronii aveau puterea să stabilească şi salariile muncitorilor, prin înțelegeri cu sindicatele angajaților. În 1870, asociația patronilor condusă de Gowen a semnat un contract de muncă cu WBA care de acum reprezenta 85% din muncitorii din mine, stabilind salariile pentru diferitele slujbe ale minerilor și legând salariile de prețul cărbunelui – sub presupunerea că prețul va merge doar în sus, dacă toți cădeau de acord să limiteze cantitatea de cărbune scoasă pe piață. Acesta a fost primul acord cu un sindicat al minerilor din istoria SUA.

Odată ce Gowen a reușit să organizeze industria de minerit sub controlul lui, a început să facă lobby și să mituiască legislatorii din Pennsylvania pentru a schimba legile astfel încât căile ferate să poată deține și minele de cărbune. Legile antitrust interziceau asta, până când Gowen s-a dus la Harrisburg cu saci cu bani și cu faimoase cadouri de persuasiune. Odată ce legile au fost schimbate, Gowen a trecut imediat să-i elimine pe micii proprietari de mine, şi să adune minele, pe verticală, sub controlul Reading Railroad. Gâtuirea numeroşilor mici antreprenori a fost cea mai uşoară şi mai rapidă etapă. Imediat ce acordul de muncă a fost convenit, Gowen a masat un uriaş fond de război pentru a cumpăra minele prin angajarea de împrumuturi masive, creditorul principal al Reading Railroad fiind JP Morgan. Orice mic antreperenor de mină care refuza să-i vândă lui Gowen dintr-o dată se trezea că trebuie să-i plătească lui Gowen un cost de trei ori mai mare pentru transportul cărbunelui pe calea ferată, sau că pur şi simplu căile ferate nu-i mai transportau cărbunele, din cauza că „era lipsă de vagoane”. Proprietarii mici de mine nu aveau nici o putere, fără abilitatea de a-şi distribui produsul. Puterea era în mâinile celor care deţineau căile ferate, aşa cum fermierii şi mulţi alţii din toată ţara începeau şi ei să simtă pe pielea lor. Aproape peste noapte, conglomeratul de transport feroviar al lui Gowen a devenit cea mai mare corporaţie capitalizată din lume, deţinând două treimi din minele de antracit din cea mai bogată regiune în antracit concentrat din lume.

50-great-railroad-strike-1877-grangerDar apoi a apărut panica din 1873 care a tras preşul de sub piaţa de antracit. Pentru Gowen asta s-a dovedit a fi mană cerească. A ajutat la slăbirea proprietarilor de mine care nu îi vânduseră încă şi a slăbit sindicatele muncitorilor, pe care tocmai el le ajutase să devină puternice. Gowen se pregătea acum să taie salariile muncitorilor pentru a-şi plăti împrumuturile pe care le făcuse pentru achiziţiile sale. Sub noii termeni ai contractului, s-a întâmplat ce nu era de imaginat: cum preţurile cărbunelui s-au prăbuşit, la fel s-au prăbuşit şi salariile minerilor, fiind tăiate cu 30-50 la sută şi chiar mai mult.

Cum Gowen continua să împrumute masiv pentru a finanţa achiziţiile Reading Railroad cu scopul de a domina total piaţa industriei de antracit din Philadelphia şi New York, a făcut presiuni imense asupra sindicatului WBA ca acesta să accepte tăieri şi mai mari de salarii. Sindicatul acceptase primele tăieri, dar acum muncitorii au ajuns la un punct în care au refuzat să li se mai taie salariile. Gowen avea însă un alt as în mânecă.

După Războiul Civil, la sfârşitul deceniului 1860, Pennsylvania a votat o lege care permitea corporaţiilor private să recruteze şi să formeze propria lor forţă de poliţie militarizată, care nu răspundea publicului, ci corporaţiei. Gowen a creat o poliţie privată, a cărei brutalitate a făcut-o faimoasă, pentru a se ocupa de minele care erau subsidiarele căilor ferate. Poliţia privată era cunoscută sub denumirea de  „Coal and Iron Police” a companiei Reading Railroad. Apoi, în 1873, cum recesiunea economică s-a liniștit, Gowen a decis să spargă sindicatul minerilor. I-a angajat, cu contract, pe cei mai temuţi dintre toate poliţiile private din America – agenţia de detectivi Pinkerton – pentru a infiltra spioni în organizațiile minerilor.

Gowen dorea să distrugă WBA, pentru că, deşi se înţelegea foarte bine cu conducerea sindicatului, conducerea nu putea să treacă peste deciziile membrilor de sindicat, care refuzau să cedeze la cererile de tăiere a salariilor asupra cărora Gowen insista. Problema era că aceşti mineri imigranţi irlandezi au rămas uniţi prin comunitatea lor, prin bisericile lor, şi prin marile loje de susţinere ale irlandezilor catolici din acea vreme care erau numite Vechea Ordine a Hibernienilor, care funcţiona ca un fel de asociaţie de tip masonic pentru clasa muncitoare a imigranţilor irlandezi catolici. Din experienţa sa de procuror şi avocat, Gowen ştia că bigotismul împotriva irlandezilor catolici era foarte puternic, şi că publicul deja fusese condiţionat de presă să creadă în conspiraţii ale irlandezilor care ar fi făcut parte din organizaţia secretă Molly Maguire, şi să creadă că irlandezii ar fi fost capabili să comită orice – de la fraudarea votului, la asasinate şi teroare la întâmplare, pur şi simplu pentru că erau irlandezi sălbatici dedicaţi unui califat al Romei, şi nu stilului de viaţă american.

James_McParland
Agentul James McParlan i-a spionat 2 ani pe muncitorii irlandezi şi a comis cel puţin două crime pentru care muncitorii irlandezi au fost spânzuraţi de şeful lui McParlan.

Pinkerton a plasat un spion pe care-l chema James McParlan în minele din provincia Schuykill, şi curând spionul a fost acceptat în loja Vechea Ordine a Hibernienilor. În următorii doi ani, McParlan câştigat încrederea activiştilor, a acţionat ca agent provocator, a minţit, a inventat crime, şi în alte cazuri a organizat crime, el personal, care au dus la moartea a cel puțin doi oameni. Ulterior, a folosit aceste crime ca dovezi pentru a-i condamna la moarte pe activiştii muncitorilor. În acest mod, un spion angajat de companie a devenit principalul martor într-o serie de condamnări la moarte, procese în care procurorul era preşedintele companiei, şi era susţinut de puterea poliţiei private deţinută de compania sa.

Cu atât de multe forţe – poliţie privată, spioni, sufocanta depresie economică — care îi călcau în picioare pe muncitori, Gowen a prezentat minerilor o nouă reducere masivă de salarii. În ianuarie 1875, minerii au aruncat pe jos lopeţile şi târnăcoapele și au declanșat ceea ce a fost numită “Greva Lungă”, pentru că a durat 6 luni.

Pe parcursul celor 6 luni, fără să fie plătiţi, minerii şi-au păstrat disciplina chiar şi când erau victimele atacurilor din ce mai violente din partea grupurilor de justiţiari, care erau organizate de Pinkerton şi de poliţia privată, Coal&Iron Police.

Dar după 6 luni, minerii au fost înfrânţi, şi greva lor a fost învinsă. Gowen şi compania de căi ferate pe care o deţinea aveau mult prea mulţi bani pentru a face faţă opririi producţiei de cărbune, iar familiile minerilor deja mureau literalmente de foame. Minerii s-au întors la lucru şi au acceptat salariile tăiate masiv de Gowen. La sfârşitul grevei de 6 luni, în vara lui 1875, sindicatul WBA a fost total distrus. Un miner a povestit mai târziu:

“Cât de amară, cât de umilitoare a fost înfrângerea suferită de mineri în 1875 e greu de explicat celor care nu au trăit-o. Suferinţa de a fi obligat să te supui patronului a fost depăşită doar de foamea şi de suferinţa rezultate în urma luptei care a durat 6 luni, timp în care minerii nu au câştigat nimic pentru a pune pâine pe masa în faţa copiilor. Foamea i-a împins pe oameni să se supună.”

După ce sindicatul WBA a fost distrus, câţiva mineri din provincie au recurs la un tip de rezistenţă sporadică – aparent acte de violenţă la întâmplare, comise de obicei împotriva supraveghetorilor minerilor şi altor operatori din mine. Ulterior s-a aflat că cel puţin două dintre aceste crime au fost instigate şi organizate de McParlan, agentul provocator al agenţiei de detectivi privaţi Pinkerton.

Molly05a
Detectivul Pinkerman, Robert J. Linden, care era şi şeful poliţiei private a lui Gowen, Iron and Coal Police, le cere muncitorilor care protestau să oprească demonstraţia. În mijlocul demonstranţilor, şi în centrul imaginii apare McParlan, spionul de la Pinkerton infiltrat în organizaţiile muncitorilor pentru a-i distruge.

Asta i-a permis lui Gowen să zdrobească sindicatul în timp ce îl sufoca, şi să îi lichideze pe sindicalişti pentru totdeauna. Cu arsenalul masiv al lui Gowen — monopolul asupra minelor de cărbune, asupra căilor ferate, cu poliţia privată şi rezerve gigantice de bani lichizi din profiturile şi împrumuturile făcute — a reuşit să alimenteze panicile vechi ale colonizatorilor americani şi să răspândească, în toată ţara, teama faţă de o inexistentă conspiraţie teroristă a irlandezilor catolici, acei Molly Maguires, care erau acuzaţi că din cauza lor se întâmplau toate relele: orice incendiu în mină era vina lor, orice furt sau bătaie sau crimă care avea loc în regiune şi în provinciile învecinate era din vina străinilor, teroriştii irlandezi, al căror scop, spunea Gowen, era „să distrugă stilul de viaţă american.”

Când Gowen i-a angajat prima dată pe cei de la Pinkertons, în 1873, le-a explicat exact ce dorea ca lumea să creadă despre acei zdrenţăroşi activişti ai muncitorilor irlandezi. Asta i-a spus Gowen lui Allan Pinkerton:

“Oricând e furată o bucată de fier în Statele Unite, din Maine în Georgia, de la un capăt al continentului la celălalt  oricând cărbunele din mină e folosit ca lemn de foc în casele lor, acolo, cei din Molly Maguire îşi lasă urma slinoasă şi dau lovituri ucigătoare, folosind puternicele arme ale lor: secretul şi aranjamentele.”

2ab7cba87ce9cb16f898ae07c3bd7572
Imigranţi irlandezi în America secolului 19

Aşa se face că în 1875, după ce sindicatul oficial a fost distrus şi au urmat acte sporadice de violenţă şi de furt, ziarele au început să ceară ca „justiţia” violentă, făcută de grupurile de vigilante, să fie dezlănţuită împotriva acestor “Molly Maguires” irlandezi. Un ziar local a dat vina pe Molly Maguires pentru faptul că la un moment dat a luat foc cărbunele în mină, şi a cerut:

“Trebuie să avem un fel de comitet al justiţiarilor, şi cu cât e organizat mai repede, cu atât mai bine pentru întreaga regiune. Aceşti oameni (irlandezii) nu merită nici un pic de milă, şi ar trebui spânzuraţi pe loc imediat ce sunt prinşi”.

Ziarul Shenandoah Herald a publicat spre sfârşitul anului 1875 o serie de articole în care cerea să se acţioneze „fără mănuşi”, fără „menanjamente”, ca toţi irlandezii să fie masacraţi în masă, folosind acelaşi limbaj „ne-politic corect” care azi câştigă popularitate pentru cei de teapa lui Donald Trump şi Ted Cruz, care şi ei cer acelaşi lucru (pentru alţi imigranţi):

“Această situaţie durează de prea multă vreme şi trebuie făcut ceva imediat pentru a-i pune capăt. Un remediu care să împlânte teroarea în inimile acestor asasini laşi e ceea ce dorim şi ceea ce trebuie să avem.”

Deloc o coincidenţă, criminalii Pinkertons erau ocupaţi până peste cap să organizeze atacurile justiţiare, din proprie iniţiativă. Profesorul de istorie de la Boston College, Kevin Kenny, a găsit dovezi în scrisorile trimise de însuşi Allan Pinkerton, care arată că acesta a organizat în secret găşti de asasini, i-a învăţat cum să poarte măşti, le-a dat liste negre cu numele şi adresele celor care trebuia asasinaţi, şi le-a ordonat să-i terorizeze şi apoi să-i omoare pe activiştii muncitorilor care erau suspectaţi că ar face parte din “Molly Maguire”. Într-un caz, o gaşcă de 30 de asasini purtând măşti au năvălit în casa unei familii de catolici, unde li se spusese că ar fi locuit 3 dintre cei care ar fi făcut parte din Molly Maguires. Au lovit-o cu pistolul pe soacra unui suspect când femeia a deschis uşa, au împuşcat-o şi au omorât-o pe soţia lui însărcinată care cobora scările, au mai împuşcat un bărbat care încerca să fugă şi au tras 15 gloanţe în capul lui Charles O’Donnell, unul dintre presupuşii Molly Maguires pe care îi urmăreau.

Şi apoi s-a întâmplat ceva bizar. Iată ce spune profesorul Kenny:

“Efectul imediat al acestor crime a fost că valul de critici împotriva celor presupuşi a fi Molly Maguires s-a înteţit; asasinatele nu au fost urmate de compasiune pentru victime. Pentru că, se spunea, dacă aceşti oameni, care au fost omorâţi, nu ar fi existat deloc, nu ar fi fost nevoie nici de trupele de justiţiari.”

Carnagiul a fost imediat urmat de un ordin din partea arhiepiscopului catolic de Philadelphia, care i-a excomunicat pe toţi cei care făceau parte din Vechea Ordine a Hibernienilor. Ordinul de excomunicare, care a fost citit în toate bisericile din regiunea minieră, cerea în mod explicit ca toţi irlandezii catolici să îşi suspende orice emoţie sau compasiune pentru victime sau pentru cei care făceau parte din Vechea Ordine. Asta a însemnat că oamenii din această asociaţie de ajutorare au fost total rupţi de comunitatea imigranţilor irlandezi, exact în momentul în care Gowen se pregătea să-i trimită în faţa tribunalelor pe care el le comanda.

Cu doar o lună înainte ca cei din asociaţia de ajutorare — care reprezentau nucleul cel mai dur şi mai serios al activiştilor care luptau pentru drepturile muncitorilor din mine — să fie excomunicaţi, în ianuarie 1876, arestările şi procesele presupuşilor terorişti Molly Maguires au început.

Dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă un sitem de justiţie libertarian*  în cea mai pură formă a sa, procesele şi execuţiile presupuşilor Molly Maguires sunt cel mai clar exemplu. (*nt: în SUA acest termen se referă la capitaliştii fundamentalişti şi fascişti care vor să privatizeze statul; termenul a fost confiscat de la socialiştii libertarieni, care urmăreau abolirea capitalismului şi a statului acum 150 de ani, şi sensul său a fost deturnat pentru a i se atribui exact contrariul: absolutizarea tiraniei capitalismului prin privatizarea statului.)

Aşa cum a fost explicat un istoric,

“Anchetarea presupuşilor „Molly Maguire” şi judecarea lor au marcat una dintre cele mai halucinante capitulări de suveranitate din istoria Americii (de nord). O corporaţie privată a declanşat ancheta printr-o agenţie de detectivi privaţi, o poliţie privată a arestat presupuşii infractori, şi un procuror de la compania care deţinea mina unde ei lucrau i-a pus sub acuzare. Statul a oferit doar sala de judecată şi călăul care i-a spânzurat.”

21 iunie 1877, primii 10 muncitori irlandezi sunt spânzuraţi în Schuylkill şi Carbon. Pe parcursul următorilor 2 ani, alţi 9 muncitori irlandezi vor fi şi ei omorâţi la fel.

Din juriile acestor procese nu a făcut parte nici măcar un singur irlandez catolic; dimpotrivă, mulţi dintre juraţii din instanţe au fost aduşi din comunităţile de germani din apropiere, mulţi dintre ei nu prea înţelegeau engleza sau nu o înţelegeau chiar deloc. Iar procurorul de caz din multe procese politice ale minerilor din provincia Schuylkill nu a fost nimeni altul decât însuşi magnatul căilor ferate, Frank Gowen.

Pe măsură ce procesele se derulau, presa locală şi cea naţională alimentau panica şi frica de „teroriştii Molly Maguires” despre care spuneau că ar reprezenta cea mai mare ameninţare teroristă din istoria omenirii. Ziarul Philadelphia Inquirer a scris:

“Când istoria necunoscută a grupării Molly Maguires va fi scrisă, va cuprinde detalii înfricoşătoare ale unei conspiraţii aşa cum nu s-a mai pomenit vreodată în lume. Va fi istoria unor ani de fărădelege, vărsare de sânge şi tâlhărie…”

Şi New York Times a susţinut aceleaşi poveşti, dar a şi avertizat:

“Autorităţile din Pennsylvania sunt datoare în faţa civilizaţiei să extermine această cangrenă otrăvitoare, ale cărei rădăcini au fost acum descoperite.”

Ce e sigur e că toţi cei presupuşi a fi „terorişti Molly Maguires” şi acuzaţi ca atare, de fapt, erau nevinovaţi de crimele de care erau acuzaţi. E o certitudine că „organizaţia teroristă Molly Maguires” a fost o invenţie a lui Frank Gowen. E o certitudine că cele mai multe, cele mai disperate acte de violenţă — unele furturi, spargeri de magazine, unele crime care au rezultat în urma răzbunărilor etnice între irlandezii catolici şi anglo-saxonii din localităţi — au avut loc, dar ele nu au făcut parte din nici o conspiraţie teroristă, organizată cu scopul de a submina „libertăţile americanilor”. (nt: aluziile privind “teroriştii” care vor să distrugă “stiul de viaţă american” şi “libertăţile americane” au legătură cu modul în care George W. Bush a vândut publicului din toată lumea reluarea ofensivei militare a imperialismului american, motivată de atacurile de la 11 septembrie 2001).

kehoeCea mai evidentă dovadă de nedreptate a fost punerea sub acuzare a unui irlandez catolic care a fost unul dintre foarte puţinii irlandezi care a reuşit să urce pe scara socială în provincia Schuylkill — John Kehoe, care avea o cârciumă şi care a fost numit delegat pentru provincia respectivă pentru Vechea Ordine a Hibernienilor chair înainte de represiunea minerilor comandată şi organizată de Gowen. Kehoe era un lider al comunităţii locale, şi avea un viitor politic, care a fost retezat de câinii de presă ai lui Gowen.

Discursurile lungi, melodramatice pe care Gowen le ţinea în timpul proceselor —unele au fost publicate ca eseuri, ulterior — acuzau Vechea Ordine a Hibernienilor că ar fi fost aceeaşi organizaţie cu „organizaţia teroristă” inventată de Gowen şi numită Molly Maguires — pentru că ambele nu ar fi putut fi distinse de lupta (nt: împotriva lui Gowen) pentru drepturile muncitorilor:

“Scopul acestor Molly Maguires e de a face ca afacerile de familie cu minele de cărbune din această regiune să se desfăşoare în teroare şi frică,” declama Gowen la procese —şi ei ameninţă să transforme regiunile de minerit în “case de ajutorare ale Statelor Unite, controlate şi conduse de o clasă de oameni pentru care viaţa umană nu e mai sacră decât viaţa unui vierme pe care îl zdrobesc sub cizmele lor.”

Gowen a pretins că „Molly Maguires” era o organizaţie formată din 30.000 de “terorişti”, şi care s-ar fi întins din Boston în Anglia, Irlanda, New York şi pe tot continentul nord-american. Asta a spus Kenny despre procesele controlate de Gowen:

“În toată istoria nu a existat niciodată, în nici o societate care avea pretenţia să se numească civilizată un asemenea tribunal infernal care să recurgă la asemenea instrumente de răzbunare, atât de sinistre şi oribile ca cele la care s-a recurs împotriva grupării Vechea Ordine a Hibernienilor.”

În pledoaria finală, Gowen le-a spus juraţilor că dacă Reading Railroad ar fi avut mai mult timp la dispoziţie, ar fi reuşit să dea o lovitură de moarte chiar rădăcinii conspiraţiei de teroare internaţională:

“Aveţi plăcerea, cred, de a spânzura nişte oameni care nu sunt cetăţeni ai provinciei Schuylkill. I-am fi prins pe toţi care făceau parte din această asociaţie secretă din Pittsburgh, şi i-am fi prins şi pe cei care făceau parte din organizaţia Hibernienilor din New York; am fi dat de capul organizatorilor din Anglia, Irlanda, Scoţia şi cred că am stabilit legătura dintre capul acestei asociaţii cu aceşti criminali şi cu uciderea victimelor lor şi am fi putut arăta cum i-au ajutat pe criminali să scape.”

xt733kmkjahtjpcjjwpk

Primii Molly Maguires condamnaţi au fost executaţi în masă — 10 în prima zi. Miliţia statului a mărşăluit în paradă pe străzi, cu baionetele în poziţie de atac, alături de poliţiştii privaţi ai companiei de căi ferate, Coal & Iron Police. Au fost construite spânzurători speciale pentru această ocazie.

Irlandezii au fost spânzuraţi în curtea închisorii, în timp ce în afara zidurilor închisorii, sute de oameni se strânseseră să vadă execuţiile. Primii 4 irlandezi au fost spânzuraţi pe loc — dar două dintre execuţii n-au mers cum trebuia. Gâtul lui John Donahue “nu se rupsese şi el s-a mai zbătut cam 30 de secunde, dând din mâini şi picioare.” După ce a fost azvârlit în aer, cu gâtlejul sugrumat de funie, Donohue “şi-a tras picioarele de patru ori la rând şi le-a împins înainte. Apoi, după ce o secundă a atârnat fără nici o mişcare, le-a tras din nou, şi a tras până când frânghia s-a îndreptat şi atunci a încetat, spânzurat, trupul legănându-se în tăcere.”

După ce trupurile fără viaţă au fost date jos, cămaşa lui Donohue era plină de sânge. Inima lui a mai bătut 6 minute, iar inima altui condamnat a bătut încă 15 minute după ce a fost spânzurat.

Cei mai mulţi dintre cei condamnaţi au spus în declaraţiile lor finale că erau nevinovaţi de crimele pentru care au fost condamnaţi şi că i-au iertat pe cei care i-au condamnat la moarte. Cei mai mulţi dintre ei au mers cu demnitate la moarte. Ultimii doi care au fost spânzuraţi în prima zi a execuţiilor în masă, Thomas Duffy şi Thomas Munley, nu au putut nici măcar să spună ceva împotriva absurdităţii căreia îi erau victime. Când i s-a spus că poate să spună ultimele cuvinte, Duffy a spus doar: „Ce sens mai are?” Munley i-a răspuns: “E prea târziu oricum.”

După ce primii 10 organizatori ai muncitorilor irlandezi au fost spânzuraţi, presa naţională a explodat de bucurie. Ziarul Philadelphia Inquirer i-a numit pe „Molly Maguires”,

“cea mai neînduplecată combinaţie de asasini care a fost vreodată pomenită în istoria Americii.”

Molly Maguire Memorial 6Ziarul Philadelphia Ledger a ridicat în slăvi execuţiile în masă şi a scris că “aceasta e ziua în care scăpăm de un groaznic despotism al bandelor de criminali, cum lumea n-a mai pomenit de secole,” pretinzând că scopurile principale ale (inexistenţilor) Molly Maguires’ “erau ‘terorismul’ şi răzbunarea; şi că aceştia au comis bătăi sălbatice, incendii şi asasinate.”

Ziarul Chicago Tribune n-a ieşit din linie:

“Istoria modernă nu oferă nici o ilustrare mai şocantă a puterii teribile a unei organizaţii secrete, controlată de criminali şi asasini, decât lunga listă de crime comise de cei din Molly Maguires în regiunea minieră din Pennsylvania.”

În următoarele serii de execuţii prin spânzurare de la începutul anului 1878, şeriful numit să conducă execuţiile s-a îmbătat atât de rău, că abia se mai putea ţine pe picioare. Unul dintre cei condamnaţi, Patrick Hester, s-a zbătut în agonie 6 minute, până când a murit, pentru că nodul nu a fost strâns.

John Kehoe, acel exemplu rar al unui imigrant irlandez catolic care a reuşit în regiunea minieră din Pennsylvania, a luptat împotriva condamnării la moarte, a făcut apel şi chiar unii bigoţi locali au fost de acord că acuzaţiile care îi erau aduse erau implauzibile. La un moment dat, aproape că a fost salvat când un Consiliu de eliberare condiţionată din Pennsylvania a votat să-i schimbe pedeapsa lui Kehoe din condamnare la moarte la închisoare pe viaţă — dar la aceeaşi şedinţă, Consiliul a votat şi să amâne aplicarea deciziei până după un alt proces împotriva altor patru “terorişti” inventaţi din „organizaţia Molly Maguires”. Când Consiliul de eliberare condiţionată s-a întrunit din nou peste câteva luni, era format din alţi oameni care au votat împotriva anulării pedepsei cu moartea.

Când John Kehoe a fost dus în faţa ştreangului, ultimele sale cuvinte au fost simple şi scurte: “Nu sunt vinovat de nici o crimă împotriva nici unui Langdon. Nu am văzut nici o crimă comisă vreodată. Nu ştiu nimic de nici o crimă.”

La 12 minute după ce a fost aruncat în ştreang, trupul lui Kehoe a intrat brusc în convulsii. A murit asfixiat – în cădere, frânghia i-a sfârtecat obrazul şi i-a scos ochiul drept.

După 100 de ani, în 1979, statul Pennsylvania i-a reabilitat oficial pe cei executaţi de Gowen şi de justiţia sa privată şi a cerut scuze oficial lui Kehoe.

În total, 19 presupuşi „terorişti” Molly Maguires au fost spânzuraţi pe parcursul a doi ani.

144018795.lUggrYhW.IMG_0028is (1)
fotografii preluate de aici

Dacă vă întrebaţi ce înseamnă un sistem de justiţie total privatizat, asta înseamnă. Am mai scris şi în Pando despre asta, unul dintre locotenenţii de frunte ai oligarhilor Koch, Robert Poole de la revista „Reason” (nt: o revistă fascistă din SUA) a propus o schemă de privatizare a justiţiei trasă la indigo după justiţia privată a lui Gowen în anii 1970, cerând privatizarea departamentelor de poliţie şi a sistemului penal de justiţie.

Ţelul utopic final al privatizării e privatizarea a absolut tot ce ţine de stat, la fel cum monopolul asupra căilor ferate al lui Frank Gowen a reuşit să facă; compromisul oferit pentru moment, de cei care susţin privatizarea sistemului penal de justiţie s-a văzut la Ferguson: un sistem penal care să fie finanţat din ce se confiscă de la cei care sunt acuzaţi (nt: sistemul acesta, semi-privatizat, deja funcţionează parţial şi în România şi e identic cu sistemul penal folosit de Inchiziţia catolică pe vremea când tortura şi omora în masă). Aţi fi surpinşi dacă aţi afla câţi activişti „libertarieni”, pentru privatizarea statului, se ocupă de promovarea agendei de privatizare a poliţiei şi a justiţiei penale — de la site-uri ca CopBlock, cofinanţate prin interpuşi de institutul CATO, al cărui scop e înlocuirea poliţiei publice cu poliţia privatizată “Yelp” — la un alt braţ al institutului CATO Radley Balko, care e un fan al privatizării juraţilor şi laboratoarelor de expertiză criminalistică.

Ce a dorit Gowen în operaţiunea sa, de împingere în mormânt a irlandezilor catolici care îi organizau pe muncitorii din mine, nu a fost doar o mai mare parte din veniturile produse de muncitorii care lucrau în mine, ci şi obţinerea unui statut de vedetă în rândul baronilor din căile ferate — a dorit să fie eroul care a călcat în picioare şi a zdrobit sindicatele aşa cum nimeni înaintea lui nu a mai făcut-o vreodată. Şi i-a mers. Când un nou val de greve a măturat regiunea minieră din Pennsylvania, provincia Schuylkill a fost unul dintre puţinele locuri unde minerii nu s-au alăturat greviştilor.

Represiunea dă rezultate. Dar pentru cine mai exact?

Această istorie are o morală nihilistă. Frank Gowen a urcat pe culmile succesului cu viteza unui meteorit. A îngropat Reading Railroad în munţi de datorii, pe măsură ce încerca să extindă căile ferate cât de repede cu putinţă. Reading a fost unul dintre primele trusturi de transport feroviar, concentrat în inima care se dezvolta cel mai rapid în timpul Revoluţiei Industriale în estul Pennsylvaniei. Dar Gowen nu a putut ţine pasul cu datoriile şi achiziţiile, iar alţi prădători, mult mai de temut, îi suflau în ceafă — Henry Frick, Andrew Carnegie şi John D Rockefeller.

Creditorul lui Gowen era JP Morgan, cel mai crud dintre toţi prădătorii, numai că nu se făcuse atât de popular ca Gowen şi nu era priceput în arta spectacolului. Morgan a cerut să-i fie achitate împrumuturile, a împins Reading în faliment şi apoi a preluat-o el, iar Frank Gowen a fost dat afară cu forţa din compania de căi ferate la începutul deceniului 1880, doar la câţiva ani după ce l-a spânzurat pe ultimul „terorist” Molly Maguire.

În 1889, văzând cum roţile Revoluţiei Industriale treceau pe lângă el cu viteză din ce în ce mai mare, şi cum şi-a dat seama că niciodată nu îşi va recâştiga gloria, Gowen s-a cazat într-o cameră de hotel din Washington D.C., şi-a băgat un pistol în gură şi şi-a zburat creierii. Aşa a trăit şi a murit unul dintre cei mai mari invovatori corporatişti din timpul Revoluţiei Industriale din America de Nord.”

[surse: “Povestea Nespusă a Luptei Muncitorilor” de Richard Boyer şi Herbert Morais; şi “Ce s-a ascuns în spatele Molly Maguires” de Kevin Kenny]

01-ITGWU-MOLLY-BANNER
“Nu vom uita. Acest banner e dedicat memoriei marilor noştri înaintaşi, martirii sindicalişti irlandezi “Molly Maguires”, asasinaţi de justiţie pe 21 iunie 1877, în Pennsylvania, SUA. “Datoria pe care le-o datorăm pentru pionieratul în organizarea mişcării sindicale este de o asemenea magnitudine că nu am putea niciodată să o egalăm.”
Advertisements

3 thoughts on “Cum a profitat un magnat american de pe urma “terorismului”

  1. vor sa privatizeze inclusiv legea ca atare, inclusiv tribunalale, politia. primele privatizate au fost “infractiunile”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s