1972 – Nixon: “Allende s-a apucat să ne exproprieze, să se ducă dracului!”

Biroul Oval, transcriptul discuţiei nr. 620-012

18 ianuarie 1972, ora 12:34 – 2:29 pm

participanţi: Nixon, Ehrlichman, George P. Schultz

În ziua după întâlirea cu Connally, Nixon şi-a reiterat hotărârea de a-l avea pe texan sau pe adjunctul său, Paul Volcker, la conducerea delegaţiei SUA care participa la întâlnirea „Clubului de la Paris” cu responsabilitatea de a se asigura de „totala reciprocitate” din partea guvernului din Chile. Nixon nu era impresionat de argumentul „tâmpiţilor slabi de inimă” care susţineau că Allende era doar un „reformist” (la fel cum fusese şi Castro înaintea sa). „Acum că Allende a fost ales,” a spus Nixon, „şi că s-a apucat să ne exproprieze şi că a adoptat o atitudine anti-americană în politica externă, să se ducă dracului, în acest moment, în ce priveşte renegocierea împrumuturilor!

O poziţie dură la întâlnirea Clubului de la Paris era „uşor de adoptat împotriva lui”, a estimat Nixon, pentru că „nu mă iau de el personal, nu vreau să fie ceva retoric, pur şi simplu tergiversăm negocierile cât se poate de mult.”

Nixon: „În primul rând, nu a lămurit situaţia. Nu a lămurit deloc situaţia cu Connally. La urma urmei, asta e o chestie care ţine de Trezorerie; la dracu, asta nu priveşte Departamentul de Stat. În al doilea rând, am spus cel puţin o dată – i-am spus secretarului Rogers, lui Kissinger, desigur, şi altora. A fost publicată declaraţia privind exproprierile sau nu? Publicaţi-o. Le-am spus asta. În orice caz, asta e ceva ce Peterson (Peter) spunea. (râde, neclar)…. prin 18 pagini (neclar)… şi a spus: „OK.” Dar, în orice caz, ce s-a întâmplat a fost că e total împotriva politicii mele. Acum aş putea să mă înşel în privinţa lui Allende, dar politica mea în privinţa oricărei ţări care expropriază companii americane e să le fac şi lor ce ne fac ei nouă, şi ca să faci asta trebuie să fii dur. Nu o să renegociem nici un împrumut, la naiba. Nu o să-i ajutăm, cel puţin până când… mai ales că acum are necazuri. Tocmai a pierdut nişte alegeri parlamentare. Iar Departamentul de Stat, fără să-i spună nimic lui Connally, fără să mă informeze…

Nixon: Aşa că am zis: „Unde dracu e raportul ăla pe care l-am cerut sâmbătă?” L-am întrebat pe Alex (Haig) şi mi-a spus: „Păi e la… e la NSC.” Asta era marţi. Şi acum e sâmbătă. Nu se poate aşa ceva, la naiba. Şi i-am spus: „Intră dracului peste ei.” Şi i-am dictat răspunsul meu. Henry (Kissinger) o să-şi iasă din minţi, pentru că are impresia că el trebuie să se ocupe de asta, dar dacă-l las pe el o să se poarte foarte brutal cu Rogers. O să-l sune şi o să-i zică: „Ce dracu crezi că faci?” şi nu aşa se rezolvă treaba asta. (râsete) Aşa că i-am trimis raportul lui Connally şi i-am spus: „Tu eşti preşedintele grupului care ne reprezintă la negocieri, şi trebuie să ţii minte că trebuie să existe o reciprocitate totală între afacerile noastre şi guvernul din Chile.” Mi-a spus: „Am înţeles.” Acum o să vă loviţi de o mulţime de tâmpiţi slabi de inimă care o să spună „O, dar nu e bine să procedăm aşa.” Şi că „Allende nu e chiar un comunist.” Şi că „E mai degrabă – exact la fel cum au zis şi despre Castro înainte – doar un reformist.” Şi că „E pe valul viitorului. O să facă asta şi o să ne trezim cu o reacţie împotriva noastră în toată America Latină.” Şi că „Oamenii se vor înfuria teribil.” Şi altele.

Dar poate greşesc – poate greşesc – întotdeauna mă întreb asta. Dar am avut dreptate în privinţa lui Castro şi am cerut să procedăm foarte diferit, dar Eisenhower n-a vrut, din cauza faptului că Allen Dulles nu avea deloc dreptate, Departamentul de Stat nu avea deloc dreptate în modul în care-l evaluaseră pe Castro. Dar în acest caz, vedeţi, când am luat o decizie, la dracu, Departamentul de Stat nu ar trebui să se apuce să procedeze altfel. Acum vor proceda exact cum le-am cerut. Sunteţi de acord cu mine? Înţelegeţi ce spun?

Nixon: Acum că Allende a fost ales, şi că s-a apucat să ne exproprieze şi că a adoptat o atitudine anti-americană în politica externă, să se ducă dracului, în momentul ăsta, în ce priveşte renegocierea împrumuturilor! E atât de uşor să-l punem la punct. Nu mă iau de el personal, şi nu e o chestiune de retorică, dar la negocieri o să tergiversăm cât se poate de mult. Înţelegeţi ce spun? Şi Connally – cine să facă asta mai bine decât Connally? O să-l trimită pe Volcker, sau pe altul. Dar aici avem de-a face cu nemernicul ăla de Weintraub care ne trage preşu’ de sub picioare.

Ehrlichman: Departamentul de Stat nu are un monopol asupra acestei chestiuni. Am avut şi noi probleme săptămâna trecută, aşa că…”

În cele din urmă, Statele Unite şi cei care făceau parte din Clubul de la Paris au ajuns la o înţelegere cu Chile de a reduce datoria externă a Chile, de 3 miliarde de dolari, cu 600 de milioane, iar guvernul din Chile a promis să acorde „compensaţii juste pentru fiecare naţionalizare, potrivit legii internaţionale”. (document în original: file audio, link, pdf —  517-022 )

Biroul Oval: transcriptul discuţiei nr 652-013

20 ianuarie 1972, ora 4:52-5:59

participanţi: Nixon, generalul William C. Westmoreland, Melvin R. Laird

În timpul unei întâlniri cu secretarul apărării Laird şi cu şeful statului major al armatei, generalul Westmoreland, Nixon a insistat asupra nevoii de a trece la acţiuni „mai agresive” în privinţa vânzărilor de armament către America Latină, din moment ce „odată cu armele, vin şi antrenamentul, şi toate celelalte chestii şi cu asta vine şi lovitura (de stat).” Dacă SUA i-ar fi jucat mai eficient pe „prietenii ei militari” din ţări ca Chile, a susţinut Nixon, „Allende nu ar fi fost acum acolo (preşedinte).” Cel mai important, guvernul SUA trebuia să abandoneze preferinţa lipsită de sens pentru guverne civile şi să înţeleagă că, în anumite condiţii, un guvern militar ar fi putut servi mai bine o naţiune (adică imperiul SUA): „Vedeţi, ficţiunea că dacă e un guvern bazat pe orice tip de sprijin militar, ar fi, prin definiţie, un guvern rău. Şi, desigur, adevărul e că uneori e rău, alteori e bun. Dar, dacă un guvern e doar civil… de multe ori poate fi rău şi e şi unul în care nu avem nici un fel de influenţă.” Nixon a cerut şi ca ataşaţii militari şi consilierii să arate o mai mare iniţiativă în a cultiva relaţii cu guvernele străine, şi să urmeze exemplul „plin de imaginaţie” şi „fără scrupule” al generalului Vernon Walters, care, pe lângă faptul că „avea al dracului de multe de făcut, ştiţi, cu toată chestia aia din Brazilia (lovitura de stat militară),” avea relaţii foarte bune în regiune.

Nixon: Vreau ca armata noastră să fie mai agresivă decât a fost, mă refer la vânzări de arme în lume, şi asta include şi America Latină. Adică…

Laird: (neclar)

Nixon: Vreau să faci presiuni pentru asta. Cred că e … e o ruşine să le permitem francezilor şi celorlalţi să le vândă arme acestor ţări din America Latină. Adică, noi ar trebui să le vindem arme în primul rând. Unul dintre motive e că… o să zicem că vrem să le ajutăm. Dar de fapt realitatea e că odată cu aceste arme, vine şi pregătirea, şi toate chestiile celelalte, şi odată cu ele vine şi lovitura (de stat militară). Şi …

Westmorland: Francezii-s acolo doar ca să ne arunce momeli…

Nixon: Şi cealaltă chestie e că am convingerea că trebuie să-i jucăm mai bine pe prietenii noştri din armatele de acolo (America Latină). Acum unii pot spune „Păi bine dar vezi Peru” şi să ne uităm la Peru. Dar dacă am fi avut o influenţă mai mare asupra armatei din Chile, Allende nu ar fi fost azi acolo (preşedinte).

Laird: Am făcut ceva progres în privinţa asta…

Nixon: Fă mai mult acum.

Laird: Da, domnule.

Nixon: Bine. Nu-mi spune nimic despre asta. Doar fă-o. Dar ideea e că, aşa cum ştiţi, eu văd lucrurile foarte diferit de gândirea convenţională şi în privinţa asta.

Laird: Şi eu.

Nixon: Şi dacă vorbeşti despre asta cu Fulbright şi cu Mansfield şi cu ceilalţi vor începe să urle şi vor face scandal – şi biserica – dar o să ne ocupăm de asta în perioada asta pentru că, din moment ce ne reducem prezenţa în lume, trebuie să ne ocupăm de comerţul cu arme, sprijin etc pentru regimurile din lume ca să ne menţinem puterea militară. Vedeţi, ficţiunea că dacă un guvern e bazat pe orice fel de sprijin militar, e prin definiţie un guvern rău. Şi desigur adevărul e că uneori e rău, uneori e bun. Dar dacă un guvern e format doar din civili, fără armată, de multe ori poate fi mai rău, şi va fi şi un guvern asupra căruia nu vom avea nici un fel de influenţă. Corect?

Laird: (neclar) prin asta, chiar (tuşeşte) acum în Iugoslavia, armata e probabil mult mai importată decât era acum doi ani. Cred (neclar)

Nixon: Chiar?

Laird: Și faptul că e recunoscut de Partidul Comunist (neclar)

Nixon: hmm

Laird: Şi cred că asta e valabil nu doar în unele ţări satelit (din Europa de Est), e valabil şi în America Latină…

Westmoreland: Avem o delegaţie militară care merge acum în Iugoslavia.

Nixon: Jucaţi-i cum puteţi. Cred că am mai vorbit despre asta, Bill, şi vreau să te ocupi ca Armata, şi Aviaţia şi ceilalţi să aibă cât mai multe contacte posibile în lume, ştii şi tu. Ştiu că o să ne spună din nou „Bine, dar ataşaţii militari şi ceilalţi, cu ce naiba se ocupă?” Ştiţi foarte bine cu ce se ocupă. Se duc la petreceri şi la alte chestii, dar acolo află o mulţime de lucruri şi se ocupă să vadă dacă oamenii ne pot fi prieteni.

Westmoreland: Şi îşi fac prieteni.

Nixon: Îşi fac prieteni. Acum, îl ştiţi pe Vernon Walters?

Westmoreland: Îl ştiu foarte bine.

Nixon: Ei bine, Walters, care e agresiv, are imaginaţie, e lipsit de scrupule, avea treabă până peste cap, cum ştiţi, cu treaba aia din Brazilia.

Westmoreland: Absolut.

Nixon: Îi ştie pe toţi oamenii ăia…

Westmoreland: Mai bine decât oricine…

Nixon: E prieten intim cu preşedintele (de după lovitura de stat).

Laird: Ăsta nu e un agent al SUA?

Westmoreland: Absolut.

Nixon: Şi cred că ar trebui să jucăm chestiile astea mai mult în sensul ăsta. (lovituri de stat)

Pe 31 martie 1964 armata din Brazilia a dat o lovitură de stat şi a răsturnat guvernul preşedintelui de stânga Joao Goulart, în timp ce Walters era ataşatul militar la ambasada SUA din Brazila. Documente desecretizate ale guvernului SUA au arătat că CIA a fost implicată în lovitura de stat.” (document în original:  file audio, link, pdf  652-013)

Biroul Oval: transcriptul discuţiei nr. 724-004

15 mai 1972, ora 4:06-4:54 pm

participanţi Nixon, Donald M. Kendall, Flanigan

Nixon era foarte conştient de importanţa economică pe care sovieticii o acordau detentei, iar asta a însemnat că Nixon a cerut părerea afaceriştilor americani care intenţionau să se extindă în Uniunea Sovietică.

Un exemplu proeminent era vechiul său prieten şi CEO al PepsiCo, Donald Kendall, care participase la „dezbaterea din bucătărie” cu Nikita Khrushchev în 1959.

Kendall vizitase Uniunea Sovietică ca membru al delegaţiei de comerţ în decembrie 1971 şi a menţinut contacte cu cei din guvernul sovietic, inclusiv cu ministrul adjunct pentru comerţ, Vladimir Alkhimov.

Kendall i-a spus opiniile în urma acestor întâlniri lui Nixon înainte ca preşedintele american să plece la summitul de la Moscova din mai 1972. Pe lângă nerăbdarea sovieticilor de a plafona cheltuielile de armament şi, în cuvintele lui Alkhimov, „să termine cu rahatul ăsta militar”, Kendall a concluzionat că deşi sovieticii „vor să stabilească relaţii economice cu noi”, tot au rămas decişi „răspândirii comunismului”. Adică modelul sovietic pe care l-ar fi promovat în viitor nu ar fi fost cel urmat de Cuba al „confruntării” (adică insurecţiei armate). Mai degrabă, Nixon ar fi trebuit să se aştepte „să vadă mai multe chestii de genul Chile”, în care sovieticii s-ar fi bazat pe „persuadări politice” la fel cum şi SUA fac când „ne băgăm peste tot prin lume şi susţinem democraţii”.

Kendall: Cealaltă chestie de care sunt convins, şi cred că şi ceilalţi din grup au fost convinşi de asta, şi, aşa cum ştiţi, am mai fost de două ori acolo (în URSS) de la prima vizită din decembrie – asta e din discuţiile cu Alkhimov şi cu alţi oameni pe care i-am întâlnit acolo – nu cred că e vorba dacă ar fi un grup mare azi în Uniunea Sovietică care să vrea să aibă relaţii economice cu noi, şi că vor să oprească toată chestia asta care are loc. Asta nu înseamnă că vor înceta să mai răspândească comunismul. Încă cred în comunism şi în sistemul lor. Nu au de gând să-şi schimbe sistemul.

Nixon: hmm

Kendall: Dar cred că o să vedem mai multe chestii de genul Chile, nu Cuba. Nu o să vedem încă o Cuba. Nu o vor face prin forţă; vor face tot ce vor putea pentru a prelua puterea prin persuadări politice, sau acordând sprijin de tipul ăsta – la fel cum facem şi noi. Adică, la urma urmei, şi noi ne băgăm nasul peste tot să susţinem democraţi. Vor continua să facă şi el la fel, dar nu vor mai fi …

Nixon: Confruntări_

Kendall: Da. Alkhimov a spus …

Nixon: Cred că ar fi un motiv pentru care să-şi dorească totuşi să ţinem summit-ul ăsta.

Kendall: Alkhimov mi-a spus: „Don, trebuie să terminăm cu rahatul ăsta militar.” „De fiecare dată când ai voştri se duc în Congres, cei din armata noastră sar în sus. Şi atunci trebuie să le dăm ce cer. Apoi ai noştri ridică tonul. Apoi ai voştri din armată se duc înapoi la Congres. Ne învârtim în jurul cozii.” Şi i-am trântit-o cu Vietnamul, după…

Nixon: hmmm

Kendall: … după tot ce s-a întâmplat (SUA, având cea mai puternică armată din lume, a fost învinsă de ţăranii şi muncitorii comunişti din Vietnam). Şi a făcut o observaţie foarte interesantă. L-am întrebat: „De ce naiba le daţi tot echipamentul ăla sofisticat?” Şi-mi răspunde: „Păi, Don, uneori le dai oamenilor o barcă, dar nu te aştepţi să se apuce de vâslit.”  (document în original: audio, link, pdf 724-004

23 martie 1972, ora: 17:33-17:34

Casa Albă, discuţie telefonică, transcript nr. 022-006

Administraţia a fost forţată să intre în defensivă după ce s-a aflat despre colaborarea dintre CIA şi International Telephone&Telegraph (IT&T) pentru a împiedica alegerea lui Allende ca preşedinte în 1970. Pe 21 martie 1972, jurnalistul Jack Anderson (nt: pe care unul dintre sponsorii lui Nixon, afaceristul emigrat din România, Malaxa, a încercat să-l asasineze pentru că Anderson a dezvăluit că acesta a beneficiat de reduceri de taxe de 300 de milioane de dolari după ce a finanţat campania electorală a lui Nixon) a dezvăluit două memorandumuri secrete ale IT&T. Unul dintre acestea arăta cum un oficial al CIA a încercat fără succes să îi facă pe cei din armata din Chile să organizeze o „rebeliune”, iar celălalt detalia conspiraţia pusă la cale de directorii executivi ai IT&T de a pune presiuni economice asupra Chile pentru că se temeau că Allende va naţionaliza acţiunile IT&T deţinute în Companie de telefonie şi telegraf a Chile. Anderson a arătat că directorii IT&T le-au cerut lui Nixon şi CIA să cheltuiască milioane de dolari pentru a bloca alegerea lui Allende. CIA a răspuns cererilor IT&T a răspuns imediat şi a făcut tot ce-a putut, dar Casa Albă nu s-a mişcat la fel de repede. În cele din urmă şi Casa Albă a transmis ambasadorului din Chile, Korry, să se implice în blocarea alegerii lui Allende ca președinte de către congresul din Chile.

Nixon l-a sunat pe secretarul de presă Ronald Ziegler şi i-a confirmat că ambasadorul Korry „a primit instrucţiuni să facă orice, limita fiind intervenţia militară directă de genul celei din Republica Dominicană.” În minta lui Nixon, marele păcat al lui Korry era că „n-a reuşit nimic, nemernicul ăla. Asta e marea problemă. Trebuia de mult să-l oprească pe Allende să intre în cursă.”

Nixon: Ai spus ceva…  Ce ai spus (presei) legat de IT&T şi Chile? Cum te-ai descurcat cu asta?

Ziegler: De asta s-a ocupat azi Departamentul de stat.

Nixon: Chiar?

Ziegler: Da, domnule.

Nixon: Şi ce-au făcut? Au negat?

Ziegler: Au negat, dar încă aveau bătăi de cap cum să rezolve cu declaraţia lui Korry pentru că aia ar putea să se întoarcă împotriva noastră.

Nixon: De ce? Ce a spus Korry?

Ziegler: Păi Korry a spus că a primit instrucţiuni să facă orice mai puţin o intervenţie directă cum a fost în Republica Dominicană… Se pare că asta a spus.

Nixon: A spus Korry aşa ceva?

Ziegler: Da.

Nixon: Ca să ce? Cum naiba a lăsat să-i scape aşa ceva? A spus asta public?

Ziegler: Păi Anderson a aflat asta de la o sursă de-a lui. Al Haig e cu mine acum.

Nixon: Da…

Ziegler: Declaraţia apărea într-un memo al ITT.

Nixon: Aha…

Ziegler: Treaba e că…

Nixon: Păi a primit instrucţiunile astea.

Ziegler: Da, dar…

Nixon: Speram că… Dar nemernicul ăla a eşuat. Asta e marea problemă. Trebuia să-l oprească pe Allende să intre în cursă de la bun început.

Ziegler: În orice caz, Departamentul de Stat a negat… şi apoi s-au referit la comentariile dumneavoastră despre America Latină şi Chile.

Nixon: Mda, mă rog.

Ziegler: Deci, trebuie să vorbiţi despre asta în modul ăsta.

Nixon: Bine, ok. (document în original: audio, link, pdf 022-006 )

27 septembrie 1972: Telegramă CIA

”Părerile generalului Pinochet despre Allende

1) … a lăsta următoarea impresie …: situaţia e foarte rea pentru că Allende nu e capabil să menţină controlul sau să conducă guvernul. Lovitura de stat nu se poate planifica pe genunchi, dar toţi cred că o încercare de a-l răstruna de la putere poate avea loc curând. În special ofiţerii tineri sunt în mod particular nemulţumiţi de modul în care ofiţerii din lanţul de comandă sunt de acord cu politicile lui Allende.

2) Pinochet, anterior un constituţionalist convins, a admis cu reţinere că acum avea îndoieli asupra poziţiei sale (de a susţine constituţia); că Allende trebuie să fie forţat să plece de la putere sau să fie lichidat (sunt „singurele alternative”).

Pinochet (care e omul lui Prats) crede că Prats e candidatul cel mai bun pentru a conduce noul guvern dar admite că dacă o lovitură e dată de ofiţerii mai tineri (o posibilitate îndepărtată), Prats nu va avea nici o şansă pentru că s-a identificat prea îndeaproape cu Allende.

3) Allende continuă să facă presiuni asupra comandanţilor armatei să cumpere echipamente militare sovietice, dar până acum ofiţerii i s-au opus cu succes.

Armata nu vrea o nouă linie de arme şi nici prezenţa ofiţerilor sovietici sau a tehnicienilor. Cei mai mulţi din armată vor să accepte arme de apărare aeriană şi echipamente logistice, în general. Pinochet a fost în Panama înainte de a veni în Mexic pentru a negocia cumpărarea tancurilor de la guvernul SUA. A plecat cu impresia că a fost tratat foarte bine şi crede că SUA îi va da tancuri în cele din urmă. În Panama, Camile a vorbit cu mai mulţi ofiţeri tineri ai SUA pe care îi ştia din zilele când a făcut şcoala în America. I s-a spus că SUA va sprijini o lovitură de stat împotriva lui Allende „prin orice mijloace sunt necesare” când va veni momentul. (document în original, ilustraţia 1) 

18 octombrie 1972: Raport CIA

„Şedinţă asupra situaţiei din Chile la departamentul de stat pe 17 octombrie 1972

… a observat că … elementele potrivite din CIA au întors pe toate părţile situaţia actuală din Chile şi au analizat-o din orice unghi e posibil. Asta a rezultat în concluzia că cel mai probabil deznodământ al crizei actuale a fost că o lovitură de stat nu va putea avea loc în următoarele zile. Această concluzie s-a bazat pe faptul că ţara va trebui să mai sufere sub Allende înainte de tipul de consens care să provoace armata să decidă o lovitură de stat să fie atins de elementele din opoziţie – adică de armată, partidele politice şi sectorul privat. S-a scos în evidenţă că generalul Prats până pe 17 octombrie nu era gata decât să menţină legea şi ordinea şi să sprijine guvernul constituţional al lui Allende. E evident că partidele de opoziţie s-au trezit fără să vrea în acest val de greve şi de alte acţiuni împotriva guvernului, în cele din urmă au început să le sprijine pentru a-şi păstra credibilitatea de partide de opoziţie. Sectorul privat care a instigat grevele care au dus la situaţia actuală nu a avut şi nu are un scop clar dar a crezut că acesta era singurul mod prin care să genereze o situaţie în care armata şi sectoarele politice să fie forţate să ia în considerare o lovitură de stat împotriva lui Allende.

…. a concluzionat că întotdeauna vor exista acţiuni care nu pot fi în mod rezonabil anticipate şi care ar putea fi un catalizator pentru a face ca armata să înceapă să se pregătească de lovitura de stat. Ca exemplu al acestui tip de acţiuni neprevăzute el a menţionat ciocnirile dintre forţele de securitate şi studenţi în urma cărora mai mulţi studenţi au fost ucişi.

3) s-a concluzionat că în analiza finală armata din Chile era cheia oricărei lovituri de stat care ar putea avea loc acum sau în viitor.” (documentele în original, ilustraţia 2)

15 iunie 1972, Ora 10:31-12.10

Casa Albă, Biroul Oval, transcriptul discuţiei nr 735-001

 

Participanţi: Nixon, Luis Escheverria Alvarez, Haig, Donald F. Barnes, Kissinger

Un aspect esenţial al strategiei lui Nixon în combaterea ameninţării ideologice din partea radicaliştilor de stânga, cum erau Allende sau Castro în America Latină, a fost cultivarea unor personaje „moderate”, de tipul președintelui din Mexic, Luis Escheverria Alvarez.

Părerile lui Escheverria privind dezvoltarea Americii Latine le completau pe cele ale lui Nixon. Escheverria susținea că lipsa de capital, tehnologie și cercetare din America Latină putea fi depășită numai dacă America Latină ”ar fi produs un sistem echilibrat de investiții, în care responsabilitățile să fie împărțite, în interiorul unui cadru de libertăți mărite și consolidate (nt: pentru capitalul imperiului)”, și dacă ar fi respins ”o politică de naționalizare a resurselor de bază ale țării”, pe care o aplica Allende în Chile.

În timpul conversației, Nixon a s-a referit la amenințarea ridicată de Chile și de Cuba făcând o analogie cu o boală sau o otravă. I-a comandat lui Escheverria ”să sublinieze în discuțiile sale cu liderii de afaceri că nu pot să considere America Latină ca pe o simplă entitate divizibilă… ca și cum otrava afectează doar o parte a trupului, pentru că în cele din urmă va afecta tot trupul. Şi dacă otrava dictaturii comuniste (nt: dictatură însemna anularea dictaturii capitalului asupra societăţilor, de fapt) se răspândește în toată America Latină, e inevitabil că va afecta și Statele Unite.” Nixon a revenit asupra acestei idei în timpul discuției, făcând aluzie în mod special la Allende, când a susținut ”va fi foarte rău pentru noi toți dacă experimentul din Chile se va răspândi pe restul continentului” și va deveni ”valul viitorului”.

Nixon a certat America Latină și a cerut să renunțe la descurajarea investițiilor străine și să își asume ”responsabilitățile de a oferi stabilitate guvernelor și unele garanții pentru protejarea dreptului companiilor private… la fel cum se întâmplă în această țară (SUA).” Deși Nixon a susținut că nu ”îl judecă” pe Allende și că ”nu vrea să știe ce planuri de viitor are el pentru Chile”, a remarcat că o consecință majoră a politicilor lui Allende a fost fuga capitalului străin din țara sa (nt: Allende naţionalizase corporaţiile americane, de fapt, pentru că distrugeau Chile). Nixon a spus că oamenii din Chile n-au decât să suporte consecințele acțiunilor lor, dar a avertizat că ”dacă experimentul din Chile se repetă în alte părți din America Latină”, afacerile mari americane vor detesta să mai investească în această regiune, din moment ce ”această instabilitate din cauza guvernelor, frica de revoluții, de exproprieri, determină acum companiile să dea înapoi.”

Nixon a încheiat discuţia cerându-i lui Escheverria să se prezinte pe sine ca o alternativă moderată la comunişti şi alţi radicalişti de stânga. „Vocea lui Escheverria şi nu a lui Castro trebuie să fie vocea Americii Latine”.

Escheverria: Şi acum avem problema asta în America Latină: nu e destul capital, tehnologia e insuficientă, cercetarea ştiinţifică e insuficientă, pe de o parte, şi pe de altă parte ne confruntăm cu creşterea populaţiei.

Şi linia adoptată de propaganda sovietică sau cea chineză e că în ţările lor, ele sunt capabile să rezolve aceste probleme, pe când sistemul capitalist – sistemul capitalist, cu toate libertăţile sale tradiţionale (nt: tirania capitalului, de fapt), nu e capabil să rezolve aceste probleme.

Nixon: hmm…

Escheverria: Asta înseamnă că trebuie să producem un  sistem de investiţii echilibrat, în care responsabilităţile să fie împărţite, într-un cadru de libertăţi mărite şi consolidate.

Bine, vorbeam cu preşedintele Allende – care, aşa cum ştiţi, este sprijinit de partidul comunist, de partidul socialist, şi de alte trei sau patru partide – şi l-am întrebat, „Pe ce cale o să promoveze investiţiile industriale şi comerciale în ţara ta la nivel mediu sau minim pentru că, la urma urmei, e o mare lipsă de bunuri şi produse în Chile?” (nt: de import)

Şi pe de altă parte să înclini spre o politică de naționalizare, o politică de naționalizare a resurselor de bază ale țării. Nu au reușit să găsească o cale, un mod de a stimula investițiile în industrie și afaceri, afaceri de care au nevoie foarte mult. Pentru că doar într-o dictatură socialistă poți să renunți la investițiile private, pentru că toate investițiile sunt făcute de stat.

Și astfel vedem că, în privința problemelor economice, dilema cu care se confruntă țările din America Latină în următorii 5, 10 sau 15 ani este, pe de o parte, şi soluția dictaturii lui Castro, cu capitularea în fața sovieticilor  – ca o putere socialistă și care servește ca bază anti-americană, atât din punct de vedere ideologic, cât și militar.

Şi iată de ce trebuie să ne gândim nu doar la ce vom face anul viitor, dar la ce vom face în următorii 10 – 15 ani pentru că ne confruntăm cu un blocaj propagandistic că Statele Unite nu ne pot rezolva problemele și că soluțiile vin de la Fidel Castro.

Nixon: hmm…

Escheverria: Şi Uniunea Sovietică se folosește de Castro – de regimul din Cuba și de campania de propagandă care ascunde total eșecurile, marile eșecuri pe care le-au avut, dar care încearcă să scoată în evidență progresul – progresul care a fost făcut, fie că e real sau doar că așa pretind ei.

Şi în ciuda marii prosperități a Statelor Unite, și în ciuda faptului că studenții americani trăiesc într-o societate care le permite să fie hrăniți foarte bine și să studieze în condiții optime, de vreo 8-10 ani mulți dintre ei se tot duc în Cuba (nt: pentru că în Cuba găseau mai multă libertate).

Şi, domnule, prin urmare avem nevoie urgentă de o nouă formulă, de reafirmarea politicii americane (SUA) vizavi de America Latină. Pentru că v-am mai spus, ce se întâmplă în America Latină are reprercusiuni inevitabile asupra Statelor Unite. Suntem o unitate indivizibilă.

Nixon: hmm… Da, cred că poți spune asta și cred că poți insista asupra acestui lucru în discuțiile cu liderii de afaceri, că nu pot considera America Latină ca pe o entitate divizibilă, ci că trebuie să țină cont de întreaga emisferă, și dacă otrava afectează o parte a corpului, eventual va afecta și restul. Şi dacă otrava dictaturii comuniste se răspândește în America Latină, sau dacă otrava revoltelor sau revoluției violente se răspândește în America Latină, inevitabil va infecta și Statele Unite. Nu putem – nu poți separa o parte a corpului de restul.

Nixon: Cred că vă poate ajuta foarte mult să subliniați în aceste declarații faptul că în America Latină va fi un fapt că guvernul va oferi stabilitate și unele garanții pentru protejarea dreptului afacerilor private cum se întâmplă în această țară (SUA). Acum aceasta e o chestiune foarte delicată. Dar știu asta: nimeni din Statele Unite nu poate spune așa ceva pentru că atunci o să se înțeleagă că intervenim în America Latină și că încercăm să le spunem ce fel de guvern trebuie să aibă (nt: de fapt, făceau exact asta, doar că nu trebuia să se vadă). Pe de altă parte, cred că, dacă președintele din Mexic vorbește public despre acest subiect, fără, desigur, să încerce să spună că sistemul mexican este unui care, hmmm, ar trebui să existe în Peru, dar dacă ar putea pur și simplu să spună, să sublinieze, că crede că așa trebuie să stea lucrurile, că găsește că e o dorință și afacerile private americane sunt pregătite să se stabilească pe o bază de parteneriat în țările din America Latină. Dar trebuie, de cealaltă parte, să existe o responsabilitate a guvernelor din America Latină de a oferi stabilitate pentru acest tip de investiții.

De exemplu, aţi fost la Santiago. Eu nu îl cunosc pe președintele Allende, și nu îl judec. Nu știu ce planuri are pentru viitorul Chile. Dar, pe de altă parte, așa cum ştiţi bine, în acest moment, tot capitalul străin fuge din Chile, încearcă să plece de acolo, și nici un alt nou capital nu intră. Acum, asta e alegerea lor, dar dacă experimentul din Chile se repetă cu diferite intensități în alte țări din America latină, nu există nici o șansă ca marile companii cu care veţi discuta – veţi discuta cu ele în reședința guvernatorului (statului New York) Rockefeller, să se ducă acolo, să investească, pentru că pot investi în alte părți din lume. De exemplu, în țări ca Indonezia, Thailanda, din Asia, și în țări din Africa, chiar unde cred că au o șansă mai bună ca investițiile lor să supraviețuiască. Ce îi spun președintelui nu are legătură cu țara lui. Mă folosesc de țara lui (Mexic) ca exemplu. Dacă mai multe țări din America Latină ar putea urma exemplul Mexicului, cred că veți vedea o creștere enormă a investițiilor din Statele Unite, și din Europa și din Japonia. Dar cred că problema e că această instabilitate a guvernului, teama de revoluții, de exproprieri, acum determină aceste companii să stea departe.

Şi vreau să îi spun președintelui că din partea mea poate conta pe mine, și că le poate spune industriașilor din New York că eu cred în asta. Asta le poate spune, le poate cere celor din comunitatea de afaceri din America să investească în America Latină. Cred în asta. Cred că e de-o importanță vitală pentru Statele Unite să nu permitem ca tragedia cubaneză să infesteze restul Caraibelor, și eventual și restul Americii Latine. Şi sincer, ca să mă exprim elegant, cred că ar fi foarte rău pentru noi toți să vedem că experimentul din Chile se răspândește în restul continentului. Va fi o emisferă foarte nesănătoasă, dacă asta se va dezvolta și va prinde proporțiile unui val al viitorului.

V-aș mai spune, fără a face aluzii la politica tradițională de independență a Mexicului, cred că e foarte bine ca Mexicul să își asume o mai mare responsabilitate de lider în OAS (Organizaţia Americii de Sud) în acest tip de chestiuni. Nu spun că Mexic ar trebui să își asume rolul de a fi agentul SUA, dar cred că Mexicul este într-o poziție ideală să facă asta, și altfel rolul de lider ar putea fi luat de alți lideri de pe continent care nu vorbesc la fel de eficient ca președintele Mexicului.

Escheverria: Sunt de acord cu această abordare.

Nixon: Cu alte cuvinte, vocea Americii Latine trebuie să fie vocea lui Escheverria și nu a lui Castro.

Escheverria: În Mexic, primim informații la zi, domnule președinte, despre progresul relațiilor dintre SUA și China și URSS.

Dar iată un alt fapt, domnul președinte: Noi credem că orice pot face China și Uniunea Sovietică în Chile, în Argentina, în Mexic sau în alte părți într-un fel sau altul asta va fi îndreptat împotriva Statelor Unite.

Nixon: Așa e.

Escheverria: După cum știți, orice probleme pot crea în America Latină vizavi de SUA, și de modul în care pot afecta relațiile Americii Latine cu SUA, va fi considerat un succes în ce-i privește.

Dacă ar putea aranja un alt Chile în altă parte în America Latină, vor fi foarte fericiți.

Și când văd dictaturi militare în America Latină sunt fericiți. Pentru că asta le permite ca în clandestinitate să provoace foarte multe probleme. Dar unde nu sunt dictaturi, subvenționează grupări ale tinerilor, de exemplu, și reviste care au o linie foarte clară pro-sovietică.

Deci e mai ușor să contracarăm orice ar face, dacă avem un sistem politic care oferă soluții economice și sociale la problemele economice și sociale.

În anumite locuri ni se spune de către anumiți lideri din America Latină: ”Păi până acum aveam o mulțime de probleme cu anumiți parlamentari, așa că am scăpat de ei (de parlamentari).”

(râsete)

”Și acum merge mai ușor.”

Dar, în clandestinitate, încă pot să mai facă o mulțime de lucruri.

(documentul în original: audio 1, audio 2, audio 3; link, pdf – 735-001)

DOCUMENTE DECLASIFICATE 

ilustraţia 1 – 27 septembrie 1972: Telegramă CIA, ”Părerile generalului Pinochet despre Allende

PART2doc10 

ilustraţia 2 – 18 octombrie 1972: Raport CIA

PART2doc11PART2doc11aPART2doc11b

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s