Oroare ce nu poate fi descrisă: Noam Chomsky despre ultima fază a “războiului împotriva terorismului”

ramboiii-end-1
Filmul american Rambo a fost dedicat “bravilor luptători mujahedini din Afghanistan”, adică lui Osama bin Laden. “Luptătorii lui pentru libertate” ai sauditului OBL au fost fabricaţi, finanţaţi şi înarmaţi de CIA pentru a fi folosiţi împotriva URSS. După ce mujahedinii lui OBL au fost implicaţi în atacurile de la 11 septembrie 2001 din SUA, dedicaţia a fost cenzurată şi a fost modificată astfel: “Acest film este dedicat oamenilor galanţi din Afghanistan”.

„Războiul împotriva terorismului” a luat acum forma unei campanii directe de război global. Între timp cauzele reale ale ascensiunii și răspândirii unor organizații criminale precum ISIS rămân în mod convenabil ignorate.

În urma masacrului din Paris din noiembrie, țări occidentale importante precum Franța și Germania se alătură Statelor Unite în lupta împotriva terorismului fundamentalist islamic. Rusia s-a grăbit la rândul ei să se alăture acestui club, din moment ce are propriile sale temeri cu privire la răspândirea fundamentalismului islamic. De fapt Rusia poartă propriul său „război împotriva terorismului” de la prăbușirea statului Sovietic. În același timp aliați apropiați ai Statelor Unite, precum Arabia Saudită, Qatar și Turcia furnizează sprijin direct sau indirect ISIS, dar această realitate este de asemenea ignorată în mod convenabil de forțele vestice care luptă contra terorismului internațional. Doar Rusia a îndrăznit recent să eticheteze Turcia drept „un complice al teroriștilor”, după ce Turcia a doborât un avion militar rusesc pentru o presupusă violare a spațiului aerian turcesc. (Ca să se știe, avioanele de vânătoare turcești au violat spațiul aerian grecesc cu o mare frecvență timp de ani de zile, de 2 244 de ori doar în 2014.)

Are sens „războiul cu terorismul”? Este o politică eficientă? Și cât de diferită este faza actuală a „războiului cu teroarea” de cele două faze anterioare care s-au petrecut sub administrațiile lui Ronald Reagan și George W. Bush? Mai mult, cine are de câștigat cu adevărat din „războiul cu teroarea”? Și care este legătura dintre complexul militar-industrial american și războaiele purtate? Criticul la adresa politicilor externe ale Statelor Unite recunoscut pe plan internațional, Noam Chomsky, și-a oferit înțelegerea acestor subiecte într-un interviu acordat lui C.J.Polychroniou pentru Truthout.

C.J. Polychroniou: Noam, îți mulțumesc pentru acest interviu. Aș dori să începem prin a-ți prezenta gândurile despre ultimele desfășurări din cadrul războiului contra terorismului, o politică ce datează din perioada lui Reagan și care a fost ulterior transformată într-o doctrină a unei „cruciade” [islamofobe] de către George W. Bush cu niște costuri pur și simplu inestimabile pentru viețile unor oameni nevinovați și cu niște efecte uimitor de profunde pentru dreptul internațional și pacea mondială. Războiul contra terorismului pare să intre într-o fază nouă și potențial mai periculoasă pe măsură ce alte țări au sărit în luptă, cu niște agende politice și interese diferite de acelea ale Statelor Unite și ale unora dintre aliații săi. În primul rând, ești de acord cu evaluarea anterioară asupra evoluției războiului contra terorismului și, dacă da, care sunt consecințele economice, sociale și politice probabile ale unui război global permanent împotriva terorii pentru societățile vestice în special?

Noam Chomsky: Cele două faze ale „războiului contra terorii” sunt destul de diferite, cu excepția unui aspect crucial. Războiul lui Reagan s-a transformat foarte rapid în războaie teroriste criminale, acesta fiind posibil motivul pentru care a „dispărut”. Războaiele sale teroriste au avut consecințe oribile pentru America Centrală, sudul Africii și Orientul Mijlociu. America Centrală, ținta cea mai directă, încă nu și-a revenit, unul din principalele motive – rareori menționat – pentru actuala criză a refugiaților. Același lucru este valabil și pentru a doua fază, redeclarată de George W. Bush 20 de ani mai târziu, în 2001. Agresiunea directă a devastat regiuni întinse, iar teroarea a luat noi forme, notabilă fiind campania globală de asasinare (drone) a lui Obama, care a doborât recorduri noi în analele terorismului și, asemenea altor manifestări de acest fel, probabil generează teroriști dedicați mai repede decât ucide suspecți.

Opinia globală consideră Statele Unite de departe cea mai mare amenințare la adresa păcii

Ținta războiului lui Bush a fost al-Qaeda. O lovitură de ciocan după alta – Afganistan, Irak, Libia și mai departe – au reușit să răspândească teroarea jihadistă de la o mică regiune tribală din Afganistan la practic întreaga lume, din Africa de Vest prin Levant și mai departe în Asia de Sud-Est. Unul din marile triumfuri politice ale istoriei. Între timp al-Qaeda a fost înlocuită de elemente mult mai nemiloase și distructive. În prezent ISIS (ISIL, Statul Islamic) deține recordul pentru brutalitate monstruoasă, dar alți pretendenți la titlu nu sunt mult în urmă. Dinamica, ce se întinde mulți ani în trecut, a fost studiată într-o lucrare importantă de analistul militar Andrew Cockburn în cartea sa Kill Chain. Acesta documentează cum atunci când este ucis un lider fără a se aborda rădăcinile și cauzele fenomenului, acesta este în mod normal înlocuit foarte rapid de cineva mai tânăr, mai competent și mai nemilos.

O consecință a acestor realizări este faptul că opinia globală consideră Statele Unite de departe drept cea mai mare amenințare la adresa păcii. Mult în spate, pe locul al doilea, se află Pakistanul, probabil ridicat de votul indian. Succese adiționale de tipul celor deja înregistrate ar putea chiar crea un război mai vast cu o lume musulmană inflamată în timp ce societățile vestice se supun unei represiuni interne și unei restrângeri a drepturilor civile și gem sub povara uriașelor cheltuieli, îndeplinind cele mai îndrăznețe visuri ale lui Osama bin Laden și ale ISIS de azi.

C.J. Polychroniou: În cadrul discuțiilor politicilor Statelor Unite ce gravitează în jurul „războiului contra terorii,” diferența dintre operațiunile deschise și cele ascunse a dispărut în totalitate. Între timp identificarea grupărilor teroriste și selecția actorilor sau statelor care sprijină terorismul nu doar apar ca fiind total arbitrare, ci de asemenea în unele cazuri vinovații identificați au ridicat întrebări în ce privește „războiul contra terorii” și a faptului dacă acesta este cu adevărat un război împotriva terorismului, sau dacă este o perdea de fum care să justifice politicile de cucerire globală. De exemplu, în timp ce al-Qaeda și ISIS sunt fără dubiu organizații teroriste și criminale, faptul că aliații Statelor Unite precum Arabia Saudită și Qatar, și chiar țări membre NATO precum Turcia au sprijinit în mod activ ISIS este fie ignorat, sau serios minimizat atât de decidenți politici americani, cât și de media mainstream. Aveți vreun comentariu pe această temă? 

Noam Chomsky: Același lucru a fost valabil și în versiunile lui Reagan și Bush despre „războiul contra terorii.” Pentru Reagan a fost un pretext pentru a interveni în America Centrală în ceea ce episcopul salvadorian Rivera y Damas, ce l-a urmat pe arhiepiscopul asasinat Oscar Romero, a descris drept „un război de exterminare și genocid împotriva unei populații civile lipsite de apărare.” A fost chiar mai rău în Guatemala, și destul de groaznic în Honduras. Nicaragua a fost singura țară care a avut o armată care să o apere de teroriștii lui Reagan; în celelalte țări forțele de securitate erau teroriștii.

În sudul Africii „războiul împotriva terorismului” a furnizat pretextul pentru sprijinirea crimelor Africii de Sud pe plan domestic și în cadrul regiunii, cu un bilanț înfiorător. La urma urmei trebuia să protejăm civilizația de „una dintre cele mai notorii grupări teroriste” din lume, Congresul Național African al lui Nelson Mandela. Mandela însuși a rămas pe lista cu teroriști a Statelor Unite până în 2008. În Orientul Mijlociu construcția „războiului împotriva terorismului” a dus la sprijinirea invaziei criminale a Israelului în Liban, și la multe altele. Odată cu Bush a furnizat un pretext pentru invadarea Irakului. Și așa continuă.

Ce se petrece în povestea de groază siriană sfidează orice descriere 

Ce se petrece în povestea de groază siriană depășește orice descriere. Principalele forțe terestre care se opun ISIS par să fie kurzii, la fel ca și în Irak, unde se află pe lista de organizații teroriste a Statelor Unite. În ambele țări ei sunt principala țintă a atacurilor aliatului nostru NATO, Turcia, care de asemenea sprijină organizația afiliată al-Qaeda din Siria, Frontul alNusra. Aceasta din urmă cu greu poate fi deosebită de ISIS, cu toate că cele două se bat pe teritorii. Sprijinul Turciei pentru al-Nusra este într-atât de extrem încât atunci când Pentagonul a trimis câteva zeci de luptători pe care îi antrenase, Turcia se pare că a avertizat al-Nusra, care i-a nimicit instantaneu. Al-Nusra și aliatul apropiat Ahrar al-Sham sunt de asemenea sprijinite de aliații Statelor Unite Arabia Saudită și Qatar, și se pare că le sunt furnizate arme performante de către CIA. S-a relatat că au folosit arme anti-tanc TOW furnizate de către CIA pentru a provoca pierderi serioase armatei lui Assad, ceea ce e posibil să-i fi îndemnat pe ruși să intervină. Turcia pare să continue să le permită jihadiștilor traversarea graniței în sprijinul ISIS.

Arabia Saudită în special a fost un susținător important al mișcărilor jihadiste extremiste timp de ani de zile, nu doar cu fonduri, ci și prin răspândirea doctrinelor sale islamiste radicale wahhabiste prin școli pentru studierea Coranului, moschei [și] clerici. Fără să greșească Patrick Cockburn descrie „wahhabizarea” islamului sunit drept una din cele mai periculoase desfășurări ale epocii. Arabia Saudită și Emiratele au niște armate uriașe și performante, dar cu greu pot fi considerate implicate în războiul împotriva ISIS. Ele acționează în Yemen, unde provoacă o catastrofă umanitară majoră, și foarte probabil, ca și în alte dăți, generează viitori teroriști pe care să îi vânăm noi în războiul nostru cu „teroarea”. Între timp regiunea și populațiile sale sunt devastate.

Pentru Siria singura mică speranță pare să constea în negocierile dintre multele părți implicate, cu excepția ISIS. Asta include oameni cu adevărat îngrozitori, precum [președintele sirian Bashar al-] Assad, care nu sunt dispuși să se sinucidă în mod voluntar, și astfel vor trebui să ia parte la negocieri pentru ca spirala sinuciderii naționale să nu mai continue. Există în cele din urmă pași șovăielnici în această direcție la Viena. Se pot face mai multe lucruri pe teren, dar o schimbare a paradigmei înspre diplomație este esențială.

C.J. Polychroniou: Rolul Turciei în așa-numitul război global împotriva terorismului trebuie considerat drept unul din cele mai pline de ipocrizie gesturi din analele moderne ale diplomației, iar Vladimir Putin nu s-a ferit de cuvinte în urma doborârii avionului militar rusesc, numind Turcia „complice a teroriștilor”. Petrolul este motivul pentru care Statele Unite și aliații săi occidentali aleg să treacă cu vederea sprijinul anumitor națiuni din Golf pentru organizații teroriste precum ISIS, dar care este motivul pentru care refuză să chestioneze sprijinul Turciei pentru terorismul fundamentalist islamic? 

Noam Chomsky: Turcia a fost mereu un aliat important al NATO, cu o mare importanță geostrategică. Pe parcursul anilor ’90 când comitea unele dintre cele mai teribile atrocități de oriunde din lume în războiul său împotriva populației kurde, Turcia s-a transformat în principalul destinatar al armelor americane (cu excepția Israelului și Egiptului, o categorie separată). Relația s-a aflat ocazional sub situații de stres, cel mai notabil episod fiind în 2003 când guvernul a adoptat poziția a 95% din populație și a refuzat să se alăture Statelor Unite în atacul împotriva Irakului. Turcia a fost aspru condamnată pentru neputința de a înțelege semnificația „democrației”. Paul Wolfowitz, pe care media l-a aclamat drept „idealistul șef” din administrația Bush, a mustrat armata turcă pentru faptul că au permis guvernului să o apuce pe această direcție șocantă, și le-au cerut să își prezinte scuzele. Dar în general relația s-a menținut destul de strânsă. Recent Statele Unite și Turcia au ajuns la o înțelegere în privința războiului cu ISIS: Turcia le-a permis Statelor Unite accesul la bazele turcești din apropierea Siriei, și în schimb s-au angajat să atace ISIS – dar în loc de asta și-au atacat inamicii kurzi.

C.J. Polychroniou:  Deși asta s-ar putea să nu reprezinte o opinie populară în rândul multor oameni, Rusia, spre deosebire de Statele Unite, pare să fie reținută în privința utilizării forței. Presupunând că sunteți de acord cu această ipoteză, de ce credeți că se întâmplă acest lucru?

Noam Chomsky: Ei sunt tabăra mai slabă. Ei nu au 800 de baze militare în întreaga lume, nu au capacitatea de a interveni oriunde în felul în care au procedat Statele Unite de-a lungul anilor sau de a executa ceva precum campania globală de asasinate a lui Obama. Același lucru a fost valabil și pe parcursul Războiului Rece. Își puteau utiliza forța militară în preajma granițelor, dar nu ar fi putut executa ceva de genul războaielor din Indochina, spre exemplu.

C.J. Polychroniou:  Franța pare să fi devenit o țintă preferată pentru teroriștii fundamentaliști islamici. Care este explicația pentru acest lucru?

Noam Chomsky: În realitate mult mai mulți africani sunt uciși de terorismul islamic. De fapt Boko Haram este considerată o amenințare mai mare decât ISIS ca și organizație teroristă globală. În Europa Franța a fost ținta pricipală în mare parte din motive care țin de războiul algerian.

C.J. Polychroniou:  Terorismul fundamentalist islamic de tipul celui promovat de ISIS a fost condamnat de organizații precum Hamas și Hezbollah. Ce deosebește ISIS de celelalte organizații așa-zis teroriste, și ce își dorește ISIS de fapt?

Noam Chomsky:  Trebuie să avem grijă ce anume numim „organizații teroriste”. Partizanii anti-naziști au utilizat teroarea. La fel a procedat și armata lui George Washington, într-atât de mult încât o mare parte a populației a fugit de teama terorii sale – fără a mai vorbi de [comunitățile indigene], pentru care el era considerat „distrugătorul de orașe”. Este greu de indicat o mișcare de eliberare națională care nu a utilizat teroarea. Hezbollah și Hamas au fost create ca răspuns la ocupația și agresiunea israeliană. Dar indiferent ce criterii am folosi, ISIS este un caz foarte diferit. Își dorește să cucerească teritorii pe care să le guverneze și să instituie un califat islamic. Asta este foarte diferit de ceilalți.

C.J. PolychroniouÎn urma masacrului de la Paris din noiembrie 2015 Obama a declarat într-o conferință de presă comună cu președintele francez Hollande că „ISIS trebuie distrus.” Credeți că este posibil acest lucru? Dacă da, cum? Dacă nu, de ce nu?

Noam Chomsky:  Occidentul deține desigur capacitatea de a măcelări pe oricine din teritoriile controlate de ISIS, dar chiar și acest lucru nu ar distruge ISIS – sau foarte probabil o altă mișcare și mai nemiloasă care s-ar dezvolta în locul acesteia după dinamica pe care am menționat-o anterior. Unul din țelurile ISIS este atragerea „cruciaților” într-un război cu toți musulmanii. Putem contribui la această catastrofă, sau putem încerca să abordăm rădăcinile problemei și să ajutăm la crearea condițiilor prin care monstruozitatea ISIS să fie înfrântă de forțele din interiorul regiunii. Intervențiile externe reprezintă un blestem de multă vreme, și este probabil să continue acest lucru. Există propuneri practice despre cum s-ar putea proceda în această privință, spre exemplu propunerea lui William Polk, un bun specialist în Orientul Mijlociu cu o bogată experiență nu doar în regiune, ci și la cele mai înalte niveluri ale planificării guvernamentale americane. Se bucură de sprijin substanțial din partea celor mai atente investigații față de atracția exercitată de ISIS, mai exact acelea ale lui Scott Atran. Din păcate șansele ca sfaturile să fie luate în seamă sunt mici.

C.J. Polychroniou:  Economia politică a mașinăriei de război americane pare să fie structurată într-o asemenea manieră încât războaiele par să fie aproape de neevitat, lucru de care președintele Dwight Eisenhower pare să fi fost conștient atunci când ne-a avertizat în discursul său de rămas bun în privința pericolelor unui complex militar-industrial. În opinia dvs ce credeți că va fi necesar pentru a determina Statele Unite să abandoneze șovinismul militarist?

Noam Chomsky:  Este foarte adevărat că există sectoare ale economiei care beneficiază de pe urma „șovinismului militarist”, dar nu cred că aceasta este principala sa cauză. Există considerente geostrategice și economice internaționale de mare importanță. Câștigurile economice – doar unul dintre factori – au fost discutate în presa de afaceri în feluri interesante în perioada postbelică timpurie. Ei au înțeles că cheltuielile guvernamentale masive au salvat țara din depresiune, și existau multe neliniști că țara s-ar fi scufundat înapoi în depresiune dacă acestea s-ar fi restrâns. O discuție informativă din Business Week (12 februarie 1949) recunoștea că cheltuielile sociale ar fi putut avea același efect de „stimulare economică” ca și cheltuielile militare, dar sublinia că pentru oamenii de afaceri „există o colosală diferență socială și economică între stimularea prin asistență socială și stimularea militară.” Cea din urmă „nu alterează cu adevărat structura economiei”. Pentru afacerist este doar o altă comandă. Dar asistența socială și cheltuielile pe lucrări publice „alterează economia. Construiesc noi canale proprii. Crează noi instituții. Redistribuie veniturile.” Și putem adăuga și altele. Cheltuielile militare de-abia implică publicul, dar cheltuielile sociale o fac și au un efect democratizant. Din motive de genul acesta sunt mult mai preferate cheltuielile militare.

C.J. Polychroniou: Continuând încă puțin cu această întrebare despre legătura dintre cultura politică a Statelor Unite și militarism, este mai mult sau mai puțin probabil ca declinul aparent al supremației americane pe scena globală să transforme viitorii președinți americani în adepți ai războiului?

Noam Chomsky:  Statele Unite au atins apogeul puterii după Al Doilea Război Mondial, dar declinul a urmat foarte curând, prima dată cu „pierderea Chinei”, și mai târziu cu renașterea puterilor industriale și cursul agonizant al decolonizărilor, iar în ultimii ani cu alte forme ale diversificării puterii. Reacțiile puteau lua diferite forme. Una dintre ele a fost triumfalismul și agresivitatea de tipul lui Bush. O altă formă este reticența de tipul lui Obama în a utiliza forțe terestre. Și există multe alte posibilități. Dispoziția populară nu este de neluat în seamă, și putem spera că poate avea o influență.

C.J. PolychroniouAr trebui sprijinit Bernie Sanders de stânga atunci când candidează în interiorul Partidului Democrat?

Noam Chomsky: Cred că da. Campania sa a avut un efect salutar. A adresat subiecte importante care sunt altfel ignorate și i-a împins pe democrați întrucâtva într-o direcție progresistă. Șansele ca el să fie ales în sistemul nostru de alegeri cumpărate nu sunt mari, și chiar dacă ar avea șanse i-ar fi extrem de dificil să influențeze într-un mod semnificativ politicile. Republicanii nu vor dispărea și prin mașinații electorale și alte tactici este probabil că vor controla cel puțin Camera Reprezentanților așa cum au reușit cu o minoritate de voturi de ceva ani, și foarte probabil vor avea un cuvânt greu de spus în Senat. Se poate conta pe republicani pentru a bloca chiar și pașii cei mai mici într-o direcție progresistă – sau chiar rațională. Este important să recunoaștem că ei nu mai reprezintă un partid politic normal.

Așa cum au observat analiști politici respectabili de la conservatorul American Entreprise Institute fostul Partid [Republican] este acum o „insurgență radicală” care a cam abandonat politicile parlamentare, din motive interesante pe care nu le putem aborda aici. Și democrații s-au mișcat la dreapta, iar elementele lor centrale nu se deosebesc de republicanii moderați de acum ceva ani – deși unele dintre politicile lui Eisenhower l-ar situat cam pe unde se află Sanders în spectrul politic. De aceea ar fi puțin probabil ca Sanders să se bucure de mult sprijin congresional, și puțin la nivel statal.

Nu e nevoie să menționăm că hoardele de lobbyiști și donatori bogați nu i-ar fi aliați. Chiar și pașii ocazionali ai lui Obama într-o direcție progresistă au fost în general blocați, deși sar putea să fie și alți factori la mijloc, posibil rasism; nu este ușor de ținut seama de ura feroce pe care a stârnit-o în alte ocazii. Dar în general, în cazul puțin probabil că Sanders ar fi ales, mâinile i-ar fi legate – dacă nu cumva, dacă nu cumva, ceea ce mereu contează în cele din urmă: dacă nu cumva s-ar putea dezvolta mișcări populare masive, care ar putea crea un val pe care el să se urce și care ar putea (și ar trebui) să-l împingă mai departe decât ar putea merge altfel.

Asta ne aduce, cred, în punctul cel mai important al candidaturii lui Sanders. A mobilizat un număr imens de oameni. Dacă acele forțe ar putea fi susținute dincolo de alegeri, și nu să dispară odată ce se încheie nebunia, s-ar putea transforma în acel tip de forță populară de care țara are mare nevoie pentru a putea aborda într-o manieră constructivă provocările uriașe care îi stau în față.

Comentariile de mai sus se referă la politicile interne, zonele pe care s-a concentrat el. Concepțiile și propunerile sale pe politică externă îmi par a fi destul de standard liberal democratice. Nimic cu adevărat nou nu este propus, din ce îmi dau eu seama, inclusiv unele ipoteze care cred că ar trebui serios chestionate.

C.J. Polychroniou: O ultimă întrebare. Ce le spuneți acelora care susțin că încheierea „războiului împotriva terorismului” este un lucru naiv și nechibzuit?

Noam Chomsky:  Simplu: De ce? Și o întrebare și mai importantă: De ce credeți că Statele Unite ar trebui să își continue contribuțiile majore la terorismul global sub pretextul unui „război împotriva terorismului”?”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s