Allende a atacat TPP cu 42 de ani înainte să apară; corporaţiile vor să oblige populaţii întregi să le plătească biruri, dacă-s nemulţumite de profit

allendeestadio
Allende pe stadionul din Chile, care, după lovitura de stat, va fi transformat într-un lagăr de concentrare şi de tortură.

În 1972, Salvador Allende, preşedintele socialist al Chile, a mers în faţa adunării generale a ONU pentru a denunţa modul în care imperialismul Statelor Unite i-a distrus ţara – la fel cum şi imperialismul britanic a făcut-o şi încă o mai face. A plătit cu viaţa faptul că a spus public aceste fapte, însă acum Washingtonul vrea ca asemenea cuvinte să nu mai poată fi rostite niciodată public de victimele sale.

Allende nu a fost primul socialist care a încercat să apere populaţia locală de vulturii americani, şi a avut aceeaşi soartă la fel ca toţi socialiştii care s-au ridicat să lupte împotriva lor: a fost asasinat de CIA, iar ţara sa a fost călcată în picioare şi mutilată de o dictatură fascistă impusă de Washington.

Pentru Washington însă loviturile de stat şi asasinatele politice tot au lăsat popoarelor posibilitatea de a se apăra de distrugerea totală care urmează în urma raidurilor armate ale corporaţiilor SUA. Acolo unde nu pot distruge această posibilitate, prin interzicerea directă a dreptului victimelor lor să se apere – de exemplu, prin redactarea constituţiei cum au făcut în Irak unde au impus ca principiu fundamental în această colonie, ocupată militar şi distrusă de războaie civile fabricate de americani, “dreptul” corporaţiilor occidentale de a-i jefui toate resursele cu impunitate – Statele Unite au creat TTP, un acord prezentat în mod mincinos ca promovand “comerţul liber”, dar al cărui scop e distrugerea dreptului popoarelor de a dispune de propriile lor resurse, prin naţionalizare în cazul în care sunt furate de vulturii imperialişti. Orice stat are în acest moment dreptul de a-şi naţionaliza resursele. TPP va anula acest drept şi va inversa relaţia dintre victimă şi agresor: va poziţiona agresorii – corporaţiile occidentale – pe poziţia victimei, iar victima pe poziţia agresorilor pentru a putea acţiona asupra ei în tribunalele internaţionale. Cu alte cuvinte, imperiul american nu doar că vrea ca jafurile pe care le comite sistematic să fie legalizate, dar vrea să le pună pe victime şi să plătească în cazul în care ar îndrăzni să se plângă sau să se apere. E aceeaşi gândire tipic fascistă care de 200 de ani condamnă Haiti la sărăcie şi teroare neîntrerupte după ce prima revoluţie reuşită a sclavilor negri care au pus mâna pe arme şi au învins armatele mult mai puternice a trei imperii – american, francez şi britanic. Pentru că s-au răsculat împotriva celor care-i ţineau în sclavie, haitienii au plătit “compensaţii” uriaşe francezilor pentru că “i-au lipsit de proprietate” (“proprietatea” fiind chiar populaţia Haiti pe care albii europeni o exploatau în sclavie în lanţuri).

În 1971, la un an după ce-a fost ales preşedinte – în ciuda conspiraţiilor şi încercărilor de lovitură de stat ale CIA – Allende şi guvernul său, aflat în minoritate în parlament, au naţionalizat resursele de cupru, cel mai important produs de export al ţării, care erau exploatate de două corporaţii americane, Anaconda şi Kennecott. Allende nu doar că a alungat corporaţiile americane din Chile, dar, după ce-au calculat la cât s-a ridicat suma pe care au furat-o Chile, le-au trimis notele de plată să recupereze pierderile suferite de populaţia din Chile. Allende a semnat un decret care a stabilit că profitul în exces făcut de aceste corporaţii – adică furtul comis împotriva poporului din Chile – a fost de 774.000.000 de dolari. Acest decret a fost un punct de cotitură în istoria drepturilor comerciale internaţionale şi a declanşat o panică totală la Washington pentru că nega accesul Washingtonului la resursele ţărilor din lumea a treia şi închidea robinetul uneia dintre cele mai mari surse de îmbogăţire pentru capitaliştii americani.

La o săptămână după ce Allende a semnat acel decret, în Biroul Oval din Washington, pe 5 octombrie 1971, secretarul trezoreriei ameriane, John Conolly i s-a plâns lui Nixon că Allende cere celor două corporaţii americane pe care le-a naţionalizat să plătească Chile 700 de milionae de dolari, datorii pe care le aveau faţă de populaţia din Chile. “Allende nu va acorda compensaţii pentru companiile naţionalizate, a spus Conolly. “Ne-a aruncat mănuşa. Acum e rândul nostru să răspundem”. Nixon a replicat că “o să-i vină de hac” lui Allende, iar Conolly a decis că singura speranţă pe care o mai are SUA e “să-l răstoarne de la putere” pe Allende. CIA a făcut asta un an mai târziu, lovitura de stat a fost actul final al unei campanii de 15 ani împotriva lui Allende, doar CIA aruncând cel puţin 60 de milioane de dolari pentru a-l opri de la putere, apoi pentru a-i submina guvernarea şi pentru a întoarce populaţia împotriva sa, iar ulterior pentru a-şi cumpăra călăi şi executanţi în armata Chile.

TPP a apărut în urma eşecului corporaţiilor americane de a anula dreptul justiţiei din ţara din care sunt naţionalizate de a judeca disputele privind compensaţiile. După ce au fost naţionalizate, Anaconda şi Konnecott au dat statul Chile în judecată la tribunale din Europa (şi tot au pierdut), o decizie aprig contestată şi considerată ilegală de guvernul Allende.

“Suntem prinși într-o confruntare directă între marile corporații transnaționale și state. Corporațiile intervin în deciziile fundamentale politice, economice, sociale și militare ale statelor. Corporațiile sunt organizații globale care nu depind de nici un stat, și ale căror activități nu sunt controlate de nici un parlament și ele nici nu trebuie să dea socoteală în fața vreunui parlament sau altor instituții reprezentantive pentru interesele colective. Pe scurt, toată structura politică a lumii este aruncată în aer,” a spus Allende în faţa adunării ONU. TPP legalizează acum această agresiune din partea corporaţiilor împotriva populaţiilor locale din teritoriile pe care le colonizează.

TPP include o prevedere care, dacă va fi ratificată, va reprezenta desăvârşirea întregii operaţiuni care a înăbuşit în sânge şi teroare dreptul populaţiei din Chile la democraţie economică şi justiţie socială. E vorba de un mecanism denumit “Acordul privind Disputa dintre Stat şi Investitor” (ISDS). Acest mecanism permite corporaţiilor şi “investitorilor” să dea în judecată guvernele direct în faţa unor tribunale ale sectorului privat controlate de Banca Mondială şi să oblige populaţiile locale să le plătească “daune” sau “compensaţii” în cazul în care guvernele locale promovează legi pe care investitorii le vor considera ca afectând “profiturile estimate viitor”. Practic, dacă un guvern impune limite de poluare a aerului, corporaţiile îl pot da în judecată pentru că le “afectează profitul”.

Principiul din spatele acesui mecanism ISDS – că aceste entităţi capitaliste au un drept divin de a cere compensaţii petru orice lege sau reglementare care ar putea să le diminueze “profiturile estimate în viitor” – este o anulare desăvârşită a unui principiu major din programul lui Allende – că naţiunile sărace nu doar că au dreptul (apărat până acum de ONU) de a naţionaliza resurse trecute în proprietatea capitaliştilor străini, dar pot şi deduce din profiturile acestora ce li se cuvenea şi ceea ce aceşti capitalişti le-au negat.

Parteneriatul Trans-Pacific (care subjugă pentru totdeauna ţările din lumea a treia imperiului SUA), la fel ca fratele său promovat în Europa – TTIP – nu are legătură cu comerţul, de fapt. “Dimpotrivă, este o cămaşă de forţă, supra-naţională, care instituţionalizează şi legalizează atacurile corporaţiilor împotriva a populaţii întregi. Dacă TPP va fi ratificat, ţările nu vor mai putea să limiteze exploatarea resurselor lor de către corporaţiile americane sau europene, nu vor mai putea să-şi protejeze resursele de apă, şi nici măcar nu vor mai putea vota legi împotriva fumatului” cu atât mai puţin legi împotriva exploatării, care oricum e sadică, a muncitorilor locali.

images (32)images (25)download (3)

Cu atât mai important e avertismentul lui Allende care, acum 1972, ar fi putut preveni agresiunile totalitare şi fasciste de azi ale imperiului SUA, dacă Washingtonul ar fi fost oprit. Traducerea în engleză a fost publicată aici.

Adunarea Generală a ONU, 4 December 1972, Salvador Allende, preşedintele Chile: 

“Vin din Chile, o ţară mică dar una în care azi fiecare cetăţean e liber să se exprime aşa cum doreşte. O ţară de o toleranţă culturală, religioasă şi ideologică fără limite, şi în care nu există loc pentru discriminare rasială. O ţară a cărei clasă muncitoare este unită într-o singură organizaţie tradiţională sindicală, în care votul secret şi universal determină un regim multi-partinic, în care Parlamentul a fost funcţional fără întrerupere de când a fost creat acum 160 de ani; în care tribunalele justiţiei sunt independente de executiv şi în care constituţia nu a fost schimbată decât o dată din 1833 şi a fost întotdeauna în vigoare. O ţară în care viaţa publică este organizată de instituţii civile şi în care forţele armate au o pregătire profesională şi un profund spirit democratic. O ţară cu o populaţie de aproape 10 milioane de oameni care într-o singură generaţie a dat lumii doi scriitori care au obţinut premiul Nobel pentru literatură, Gabriela Mistral şi Pablo Neruda, ambii provenind din familii de muncitori.

Dar Chile e şi o ţară a cărei economie înapoiată a fost supusă şi chiar înstrăinată către firmele capitaliste străine, ceea ce a rezultat într-o datorie externă de mai mult de 4.000 de milioane de dolari şi a cărei plată anuală reprezintă mai mult de 30 la sută din valoarea exporturilor ţării; a cărei economie este extrem de sensibilă faţă de situaţia externă, care suferă de stagnare cronică şi de inflaţie, în care milioane de oameni sunt forţaţi să trăiască în condiţii de exploatare şi sărăcie şi în şomaj mascat sau făţiş.

Am venit azi aici pentru că ţara mea se confruntă cu probleme care au o importanţă globală şi care fac obiectul atenţiei permanente a acestei adunări a naţiunilor: lupta pentru eliberarea socială, efortul pentru bunăstarea şi progresul intelectual şi pentru apărarea identităţii  naţionale şi a demnităţii.

Perspectiva cu care se confruntă ţara mea, la fel ca restul ţărilor din Lumea a treia, a fost un model de modernizare prin reflex, care, aşa cum studiile tehnice au arătat şi cele mai tragice realităţi demonstrează, exclude de la posibilitatea progresului bunăstarea şi eliberarea socială a multor milioane de oameni, condamnându-i să ducă o viaţă de oameni de mâna a doua. Este un model care va produce o lipsă şi mai mare de locuinţe, care va condamna un număr şi mai mare de cetăţeni la şomaj, la analfabetism, la ignoranţă şi la suferinţă psihologică.

Pe scurt, aceeaşi perspectivă care ne-a ţinut într-o relaţie de colonizare, de dependenţă şi de exploatare în timpul războiului rece, a operat şi în vremea conflictelor militare sau pe timp de pace. Există o încercare de a ne condamna pe noi, ţările din lumea sub-dezvoltată, la a duce vieţi la mâna a doua, mereu în subjugare.

Acesta este un model pe care clasa muncitoare din Chile, care a păşit pe scenă ca protagonistă a propriului ei destin, a decis să-l respingă, şi să caute în schimb, un model care să permită dezvoltarea ei rapidă şi autonomă, şi care să transforme structurile tradiţionale într-o manieră revoluţionară.

Poporul din Chile a câştigat guvernarea după o lungă perioadă de sacrificii enorme, şi este pe deplin angajat în instalarea unei democraţii economice, astfel încât activitatea productivă să răspundă nevoilor şi aşteptărilor sociale şi nu intereselor profitului unor indivizi. Urmând un program şi într-o manieră coerentă, vechea structură, bazată pe exploatarea muncitorilor şi pe dominaţia asupra mijloacelor de producţie de către o minoritate, e pe cale să fie lăsată în urmă. Această structură este înlocuită de o nouă structură – condusă de muncitori şi pusă în slujba intereselor majorităţii – care pune bazele unei creşteri care va însemna o dezvoltare reală, şi care va include toată populaţia şi nu va abandona largi segmente din populaţie pe care să le condamne sărăciei şi excluderii sociale. Muncitorii conduc sectoarele importante ale economiei şi ale puterii economice atât în centrele de producţie, cât şi în comune şi sate. Acesta e conţinutul revoluţionar al procesului prin care ţara mea trece acum pentru a putea lăsa în urmă capitalismul şi pentru a deschide drumul unui sistem socialist.

Nevoia de a folosi toate resursele economice pentru a asigura nevoile uriaşe ale oamenilor a mers mână în mână cu recâştigarea demnităţii de către Chile. A trebuit să punem capăt unei situaţii în urma căreia noi, oamenii din Chile, schilodiţi de sărăcie şi stagnare, eram obligaţi să exportăm sume uriaşe de capital în beneficiul celor mai puternice economii din lume. Naţionalizarea resurselor de bază constituie o necesitate istorică. Economia noastră nu mai putea tolera subordonarea care rezulta din faptul că mai mult de 80% din exporturile noastre erau în mâinile unui grup de mari companii străine care întotdeauna şi-au pus interesele lor deasupra celor ale ţărilor în care făceau profiturile. Nici nu mai puteam accepta blestemul marilor moşieri, monopolurile asupra industriei şi sindicatelor, acordarea de credite doar pentru câţiva şi inegalitatea brutală din distribuţia veniturilor.

Calea revoluţionară pe care o urmează Chile 

Schimbarea în structurile de putere pe care noi o realizăm acum, conducerea şi rolul progresist pe care îl joacă muncitorii, recuperarea resurselor şi bogăţiilor de bază, eliberarea ţării din jugul puterilor străine, toate sunt cele mai importante puncte ale unui lung proces istoric, ale eforturilor noastre de a impune libertăţi politice şi sociale, ale luptei eroice a câtorva generaţii de muncitori şi de ţărani de a se organiza ei înşişi ca o forţă socială pentru a obţine puterea politică şi pentru a-i alunga pe capitalişti de la puterea economică.

Tradiţia sa, personalitatea sa şi conştientizarea revoluţionară face posibil ca poporul din Chile să consolideze procesul către socialism, să întărească libertăţile civile, colective şi individuale şi să respecte pluralismul cultural şi ideologic. Lupta noastră este una fără încetare pentru a instala libertăţi sociale şi democraţie economică prin deplina exercitare a libertăţilor politice.

Voinţa democratică a poporului nostru şi-a asumat provocarea de a da un suflu nou procesului revoluţionar în cadrul unei stări legale instituţionalizate, care a fost flexibil la schimbări şi care astăzi trebuie să se adapteze la noua realitate socio-economică.

Am naţionalizat bogăţiile naturale, am naţionalizat cuprul, şi am făcut asta prin decizia unanimă a Parlamentului, unde partidele care susţin guvernul sunt în minoritate. Vrem ca toată lumea să înţeleagă clar că nu am confiscat marile firme de cupru străine. Potrivit prevederilor constituţionale, am îndreptat o nedreptate istorică prin deducerea din compensaţii toate profiturile mai mari de 12% pe care aceste firme le-au făcut începând din 1955.

Unele dintre firmele care au fost naţionalizate au făcut profituri atât de uriaşe în ultimii 15 ani că şi atunci când am aplicat plafonul de 12 la sută ca limită rezonabilă pentru profiturile pe care să şi le păstreze, aceste firme au fost foarte afectate de deduceri importante din profiturile lor. E cazul, de exemplu, al fililalei Companiei Anaconda, care a făcut profituri în Chile de 21,5 la sută pe an peste valoarea sa contabilă între 1955 şi 1970, în timp ce profiturile făcute de Anaconda în alte ţări au fost doar de 3,6 la sută pe an. Apoi avem situaţia Corporaţiei de Cupru Kennecott, care, în aceeaşi perioadă de timp, a făcut o medie de 52,8 la sută profituri pe an în Chile – şi în unii ani a făcut chiar profituri incredibile de 106 la sută în 1967, de 113 la sută în 1968 şi 205 la sută în 1969. În aceeaşi perioadă de timp, în alte ţări Kennecott făcea mai puţin de 10 la sută profituri în alte ţări. Însă aplicarea norme constituţionale a ferit firmele de cupru să sufere de pe urma deducerii profiturilor din compensaţii pentru că profiturile lor nu au depăşit limita rezonabilă de 12 la sută pe an.

Ar trebui să arătăm că în anii dinaintea naţionalizării, marile firme de cupru au început să pună în aplicare planuri de expansiune, care au eşuat în mare măsură şi la care nu au contribuit din resursele lor proprii, în ciuda profiturilor uriaşe pe care le realizau, ci pe care le-au finanţat prin împrumuturi externe. Potrivit legilor, statul Chile e obligat acum să îşi asume plata acestor credite, iar asta a făcut ca datoriile să ajungă la cifra enormă de 727 de milioane de dolari. Suntem obligaţi să plătim şi datoriile pe care o firmă le are faţă de Kennecott, această firmă fiind o filială a companiei Kennecott din Statele Unite.

Aceleaşi firme care exploatează cuprul din Chile de mulţi ani au realizat profituri mai mari de 4.000 de milioane de dolari doar în ultimii 42 de ani, în timp ce investiţiile lor în Chile au fost sub 30 de milioane. Un exemplu simplu şi dureros, care oferă un contrast violent: în ţara mea sunt 600.000 de copii care nu pot trăi normal, în condiţii umane, pentru că în primele 8 luni ale existenţei lor nu au primit hrana elementară care să le fi asigurat necesarul de proteine de care aveau nevoie.  Ţara mea, Chile, ar fi fost total transformată dacă ar fi beneficiat de aceşti 4.000 milioane de dolari. Doar o mică parte din această sumă ar fi asigurat proteinele necesare pentru toţi nou-născuţii din ţara mea pentru totdeauna.

Naţionalizarea cuprului a fost îndeplinită cu respectarea strictă a legilor interne şi cu respectarea normelor legii internaţionale, care spun că nu avem nici un motiv să ne identificăm cu interesele marilor firme capitaliste.

Pe scurt, this is the process my country is going through, and I feel it is useful to present it to this assembly, with the authority given to us by the fact that we are strictly fulfilling the recommendations of the United Nations and relying on internal efforts as the base for economic and social development. Here, in this forum, the change of institutions and backward structures has been advised, along with the redistribution of income, priority for education and health and care for the poorest sectors. All this is a essential part of our policy and it is in the process of being carried out.

Blocada financiară

Am prevăzut problemele și opoziția din străinătate față de schimbările pe care le facem, mai ales în privința naționalizării resurselor naturale. Imperialismul şi cruzimea de care e capabil au o lungă şi odioasă istorie în America Latină şi experienţa dramatic şi eroică a Cubei e încă proaspătă în memoria noastră. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Peru, care a avut de suferit consecinţele deciziei de a-şi exercita suveranitatea asupra resurselor sale de petrol.

În deceniul 1970, după atât de multe acorduri și rezoluții ale comunității internaționale, care recunosc dreptul suveran al fiecărui stat de a-şi controla resursele naturale în beneficiul populației sale este recunoscut, după adoptarea acordurilor internaționale privind drepturile economice, sociale și culturale și a strategiei celei de-a doua decade de dezvoltare, care a formalizat acele acorduri, vedem că suntem victimele unei noi expansiuni a imperialismului – mai subtilă, mai șireată, și teribil de eficientă – pentru a bloca exercitarea drepturilor noastre ca stat suveran.

Chiar din momentul victoriei noastre în alegeri pe 4 decembrie 1970, am avut de suferit din cauza presiunilor venite pe o scară masivă din străinătate, care aveau scopul de a bloca inaugurarea guvernului liber ales de către popor și apoi de a-l răsturna de la putere. Au fost făcute eforturi pentru a ne izola de restul lumii, pentru a ne sugruma economia și pentru a ne paraliza vânzările de cupru, principalul nostru produs de export, și de a ne tăia accesul la finanțare internațională.

Ne dăm bine seama că atunci când denunţăm blocada financiară şi economică cu care suntem atacaţi, e greu pentru opinia publică internaţională şi chiar şi pentru compatrioţii noştri să înţeleagă uşor situaţia pentru că nu e o agresiune la vedere, proclamată public înaintea întregii lumi. Dimpotrivă chiar, e foarte şiret, pe ascuns, şi astfel de două ori mai dăunător pentru Chile.

Suntem atacaţi de forţe care operează în penumbră, fără să poarte un steag la vedere, cu arme puternice care sunt plasate în foarte multe poziţii de influenţă şi putere.

Nu suntem obiectul unui interdicţii comerciale, nimeni nu a  spus că caută o confruntare cu ţara noastră. Ar putea să pară că singurii noştri duşmani sunt cei politici interni. Dar lucrurile nu stau aşa. Suntem victimele unor acţiuni aproape invizibile, de obicei ascunse sub remarci şi declaraţii care pe faţă susţin suveranitatea şi demnitatea ţării noastre.

Dar ştim la prima mână cât de mare e diferenţa care există între aceste declaraţii şi acţiunile specifice de pe urma cărora noi avem de suferit.

Nu vorbesc despre chesituni vagi. Discut probleme concrete care afectează poporul din ţara mea azi şi are vor avea repercusiuni economice şi mai grave în lunile care vin.

Chile, ca cele mai multe naţiuni din lumea a treia, este foarte vulnerabilă la situaţia din sectorul extern a l economiei sale. În ultimele 12 luni, declinul preţului internaţional al cuprului a reprezentat o pierdere de aproximativ 200 de milioane de dolari în veniturile unei naţiuni care totalizează puţin peste 1000 de milioane de dolari, în timp ce produsele, atât industriale, cât şi agricole, pe care le importăm, sunt mult mai scumpe acum, în unele cazuri chiar şi cu peste 60 la sută.

Aşa cum se întâmplă aproape mereu, Chile cumpără la preţuri foarte mari şi vine la preţuri foarte mici.

În aceste momente, care sunt în sine foarte dificile pentru balanţa de plăţi a trebuit să ne confruntăm printre altele cu următoarele acţiuni simultane, aparent destinate să fie o răzbunare împotriva poporului din Chile pentru decizia sa de a naționaliza cuprul.

Până în momentul în care guvernul meu a venit la putere, în fiecare an Chile primea aproape 80 de milioane de dolari în împrumuturi de la organizațiile financiare internaționale, cum ar fi Banca Mondială și Banca pentru dezvoltare inter-americană. Aceste finanțări au fost întrerupte în mod violent.

În ultima decadă, Chile a primit împrumuturi de la Agenția pentru dezvoltare internațională a guvernului Statelor Unite (AID sau USAID), totalizând 50 de milioane de dolari pe an.

Nu cerem ca aceste împrumuturi să fie redeschise. Statele Unite au dreptul suveran de a oferi ajutor finaciar cui vor. Tot ce vreau să arăt este că eliminarea drastică a acestor credite a rezultat în restricții importante în balanța noastră de plăți.

Când am fost confirmat președinte, țara mea avea deschise linii de credit pe termen scurt la băncile private din SUA, destinate pentru finanțarea comerțului  nostru extern, care se ridicau la 220 de milioane de dolari. Într-o scurtă perioadă de timp, aceste credite au fost suspendate și în jur de 190 de milioane de dolari au fost tăiați, o sumă pe care a trebuit să o plătim din moment ce respectivele operațiuni nu au fost reînnoite.

La fel ca aproape toate țările din America Latină, din cauza motivelor tehnologice și a altor factori, Chile face importante achiziții de bunuri de capital din Statele Unite. Acum atât finanțarea aprovizionării care era în mod normal asigurată de Eximbank pentru aceste tipuri de operațiuni a fost suspendată, punându-ne în situaţia dezechilibrată de a fi nevoiți să cumpărăm bunuri de acest tip plătind în avans. Asta pune o presiune extraordinară asupra balanței noastre de plăți.

Plățile împrumuturilor contractate de Chile cu agențiile sectorului public  din Statele Unite, înainte ca guvernul meu să intre în funcție, și care erau îndeplinite, au fost suspendate, așa că trebuie să continuăm proiectele respective făcând achiziționări cu bani lichizi, în mână, de pe piața din SUA, pentru că odată ce proiectele sunt în plină desfășurare este imposibil să înlocuiești sursa respectivelor importuri. De aceea s-a decis ca finanțarea să vină de la agențiile guvernului SUA.

Ca urmare a operațiunilor împotriva vânzărilor de cupru în ţările din Europa de vest, operațiunile noastre pe termen scurt cu băncile private de pe acest continent, în special pe baza plăților pentru acel metal, au fost aproape total blocate. Asta a rezultat în mai mult de 20 de milioane de dolari la care aveam acces prin liniile de credit deschise să nu poată fi reînnoite, a dus la suspendarea negocierilor financiare pentru mai mult de 200 de milioane de dolari care erau aproape finalizate, și la crearea unui climat care a blocat normalitatea achiziţiilor noastre din aceste ţări şi ne dă peste cap toate activităţile în domeniul finanţării externe.

Această sugrumare financiară de o natură brutală, date fiind condiţiile economiei din Chile, a rezultat într-o severă limitare a posibilităţilor noastre de a achiziţiona echipament, componente de schimb, materii prime, hrană și medicamente. Fiecare om din Chile suferă consecințele acestor măsuri, care aduc suferință și durere în viața de zi cu zi a tuturor, inclusiv în viața politică a țării.

Ce am descris până acum înseamnă că natura agențiilor internaționale a fost distorsionată. Utilizarea lor ca instrumente în politica bilaterală a oricărui stat membru, indiferent de cât de puternic ar putea să fie, este legal și moral inacceptabilă. Înseamnă că se pune presiune pe o țară economic slăbită și că e pedepsită o națiune pentru decizia ei de a recâștiga controlul asupra resurselor ei de bază. Este o formă premeditată de intervenție în viața internă a unei țări. Asta e ceea ce noi numim aroganță imperialistă.

Toți știți asta și nu aveți cum să ignorați asta. Acest comportament a fost în mod repetat condamnat de rezoluțiile ONU.

chile1973[2].sm_aimages (6)

Chile atacată de companiile transnaționale

Nu doar că avem de suferit din cauza blocadei financiare, suntem și victimele unei agresiuni evidente. Două firme, care fac parte din nucleul central al marilor companii transnaționale, care și-au înfipt colții în țara mea, International Telegraph and Telephone Company (IT&T, din SUA) și Kenenecott Copper Corporation (Corporația de cupru Kennecott, din SUA) au încercat să conducă viața noastră politică.

ITT, o mare corporație, al cărei capital este mult mai mare decât bugetul a 7 țări din America Latină împreună și mai mare decât bugetele unor țări industrializate, a început, chiar din primul moment în care mișcarea poporului a fost victorioasă în alegerile din septembrie 1970, o acțiune sinistră de a mă opri să ajung președintele Chile, așa cum am fost votat.

Între septembrie și noiembrie 1970, acțiuni teroriste, planificate în afara țării mele, au avut loc în Chile, cu ajutorul grupurilor fasciste din Chile. Această situație a dus la asasinarea generalului Rene Schneider Chereau, șeful statului major al armatei, un om drept și un mare soldat care simboliza constituționalismul forțelor armate ale Chile.

În martie 1972, documente care au denunțat relația dintre acele scopuri sinistre și ITT au fost făcute publice. Compania a admis că în 1970 chiar a făcut sugestii guvernului Statelor Unite să intervină direct în evoluția evenimentelor politice din Chile. Documentele sunt reale, nimeni nu a îndrăznit să le nege.

În iulie trecut, lumea a aflat cu stupoare de diferite aspecte ale unui nou plan de acțiune pe care ITT l-a prezentat guvernului SUA cu scopul de a răsturna de la putere guvernul nostru, într-o perioadă de 6 luni. Am cu mine acest document, datat octombrie 1971, care conține un plan de 18 puncte care a fost discutat de ITT și de guvernul SUA. Au dorit să ne sugrume economic, au susținut împotriva noastră sabotaj diplomatic, au creat panică în rândul populației și au cauzat dezordine socială astfel încât atunci când guvernul ar fi pierdut lucrurile de sub orice control, forțele armate să aibă pretextul de a interveni pentru a elimina regimul democratic și pentru a impune o dictatură.

În timp ce ITT începuse să pună în aplicare acest plan, reprezentanții ITT au participat la negocierile cu guvernul din Chile privind preluarea acțiunilor ITT deținute în compania de telefonie a Chile. Din primele zile ale administrației mele, am început discuții pentru a achiziționa compania de telefonie pe care ITT o controla, din motive care țin de securitatea națională.

În două ocazii, am primit în audiență înalți oficiali ai acestei companii. Guvernul meu s-a comportat de bună credință în timpul acestor discuții. Pe de altă parte, ITT a refuzat să accepte plata pentru acțiuni la prețuri care au fost stabilite ținând cont de verdictul experților internaționali. Au creat dificultăți găsirii unei soluții rapide și oneste, în timp ce, clandestin, încercau să declanșeze haos în țară.

Refuzul ITT de a accepta o înțelegere directă și faptul că am aflat de mașinațiunile ei din umbră ne-au forțat să trimitem congresului din Chile o lege prin care naționalizam compania.

Voința poporului din Chile de a-și apăra regimul democratic și progresul revoluției, loialitatea forțelor armate față de țara lor și legile adoptate de administrația noastră au făcut ca aceste comploturi sinistre împotriva noastră să eșueze.

În fața conștiinței lumii celei mai dezoltate, acuz aici ITT de încercarea de a provoca un război civil în ţara mea – forma supremă de dezintegrare pentru o ţară. Asta e ceea ce noi numim intervenţii imperialiste.

Chile acum se confruntă cu pericolul pentru care soluţia nu doar depinde de voinţa poporului ei, dar de o întreagă serie de elemente externe. Acum mă refer la acţiunile companiei Kennecott Copper Corporation.

Constituţia noastră spune că disputele provocate de naţionalizări trebuie să fie rezolvate de un tribunal care, la fel ca toate tribunalele din ţara mea, este independent şi suveran în deciziile sale. Kennecott Copper a acceptat jurisdicţia acestui tribunal timp de un an, şi a venit la înfăţişări. Apelul său nu a fost acceptat şi compania a decis să îşi folosească puterea considerabilă pentru a ne lipsi de beneficiile exporturilor de cupru şi de a pune presiune asupra guvernului din Chile. În septembrie, a mers atât de departe în aroganţa sa că a cerut impunerea unui embargo asupra plăţii pentru aceste exporturi la tribunale din Franţa, Elveţia şi Olanda. Cu siguranţă va încerca acelaşi lucru în alte ţări. Baza pentru această acţiune nu poate fi mai inacceptabilă din punct de vedere juridic şi moral.

Kennecott vrea ca tribunalele din alte ţări, care nu au absolut nici o legătură cu problemele negocierilor dintre statul Chilean şi Konnecott Copper Corporation, să decidă ele că acţiunea unui guvern suveran cum e al nostru  – care a fost îndeplinită în conformitate cu un mandat de la cea mai înaltă autoritate, cum e cea a constituţiei noastre politice, şi care e susţinută de poporul din Chile – este nul şi lipsit de efecte. Această încercare a lor este în contradicţie cu principiile de bază ale legii internaţionale prin virtutate faptului că resursele naturale ale unei ţări, în special cele  care susţin existenţa acelei ţări, aparţin acelui popor şi că el poate dispune de ele cum doreşte. Nu există nici o lege internaţională universal acceptată sau, în acest caz, nici un tratat specific care să susţină aşa ceva. Comunitatea internaţională, organizată pe principiile Naţiunilor Unite, nu acceptă o interpretare a legii internaţionale subordonată intereselor capitalismului, care va duce ca tribunale din ţări străine să susţină o structură de relaţii economice aflată în serviciul unui sistem economic menţionat mai sus. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, ar fi o încălcare a principiului fundamental al vieţii internaţionale; acela al non-intervenţiei în viaţa internă a unui stat, aşa cum a fost explicit recunoscut de UNCTAD.

Ne ghidăm după legea internaţională care a fost acceptată şi confirmată în mod repetat de Naţiunile Unite mai ales prin rezoluţiile 1803 ale Adunării generale a ONU, norme care au fost abia intrate în vigoare în consiliul de comerţ şi dezvoltare, bazat pe schimbările pe care ţara mea l-a făcut împotriva Konnecott. Rezoluţia respectivă a reafirmat dreptul suveran al tuturor statelor de a dispune liber de resursele lor naturale, şi a declarat, în aplicarea acestui principiu, că naţionalizarea care este aplicată de state pentru a recâştiga controlul asupra resurselor este o expresie a puterii lor suverane.

Fiecare stat trebuie să stabilească standarde pentru aceste măsuri şi disputele care apar sunt treaba exclusivă a tribunalelor lor, care nu trebuie să încalce rezoluţia 1803 a Adunării generale.

Această rezoluţie permite intervenţia jurisdicţiilor extra-naţionale numai în condiţii excepţionale, şi atâta timp cât există o înţelegere între statele suverane şi alte părţi interesate.

Aceasta este singura teză acceptabilă a Naţiunilor Unite. Este singura care respectă filosofia şi principiile ONU. Este singura care poate proteja drepturile celor slabi de abuzurilor celor puternici.

Din moment ce nu era posibil să decidă în alt fel, în tribunalele din Paris am obţinut ridicarea embargoului care a fost în vigoare împotriva plăţilor care ni se cuveneau pentru vânzarea cuprului. Vom continua să apărăm fără încetare jurisdicţia exclusivă a tribunalelor din Chile asupra oricărei dispute care apare în urma naţionalizării resurselor noastre de bază.

Pentru Chile, nu e vorba doar de o interpretare importantă a unei chestiuni juridice. Este o chestiune de suveranitate şi, chiar mai mult, una de supravieţuire.

Agresiunea Kennecott a produs mari pagube economiei noastre. Doar obstacolele directe pe care ni le-au impus în vânzarea cuprului au rezultat în pierderea a milioane de dolari de către Chile, şi asta doar în ultimele două luni. Dar această companie nu se mulţumeşte cu atât. Deja am discutat efectele legate de blocarea operaţiunilor financiare ale ţării mele cu băncile din Europa de vest. Există şi un efort evident de a crea un climat de neîncredere printre cumpărătorii principalului nostru produs de export, dar şi acest efort va eşua.

Obiectivele acestei firme imperialiste acum merg mai departe de atât, pentru că pe termen lung această firmă nu se poate aştepta ca orice putere legală sau politică să deposedeze Chile de ceea ce de drept îi aparţine. Această firmă doreşte să ne îngenuncheze. Dar asta nu se va întâmpla niciodată.

Agresiunea marilor firme capitaliste are scopul de a bloca emanciparea oamenilor. Reprezintă un atac direct împotriva intereselor economice ale muncitorilor, în acest caz concret, din Chile.

Oamenii din Chile au atins maturitatea politică pentru a decide printr-o majoritate înlocuirea sistemului economic capitalist cu unul socialist. Regimul nostru politic are instituții care au fost destul de deschise pentru a canaliza această voință revoluționară fără ciocniri violente. Este datoria mea să avertizez această adunare că represaliile și blocada, care au scopul de a produce contradicții și tulburări economice, amenință să aibă repercusiuni asupra păcii și coexistenței interne din țara mea. Dar nu își vor atinge obiectivele malefice. Marea majoritate a poporului din Chile va găsi o cale de a li se opune într-o manieră demnă.

Fenomenul corporațiilor transnaționale

La a treia UNACTAD, am avut posibilitatea să discut fenomenul corporațiilor transnaționale. Am menționat cât de mult le-a crescut puterea economică, influența politică și acțiunile de corupere. Acesta este motivul pentru semnalul de alarmă la care opinia publică din toată lumea trebuie să reacționeze în fața acestei realități. Puterea acestor corporații este atât de uriașă că nu ține cont de nici o graniță. Investițiile străine făcute doar de companiile din SUA au atins 32.000 de milioane de dolari. Între 1950 și 1970, acestea au crescut cu o rată de 10 la sută pe an, în timp ce exporturile țărilor au crescut cu doar 5% pe an. Au făcut profituri uriașe și au extras extrem de multe resurse din țările aflate în curs de dezvoltare.

Într-un singur an, aceste firme au extras profituri din Lumea a treia care reprezintă transferuri nete în conturile lor de 1.743 de milioane de dolari: 1.013 de milioane din America Latină, 280 de milioane din Africa, 376 de milioane din Orientul îndepărtat și 74 de milioane din Orientul Mijlociu. Influența și raza lor de acțiune dau peste cap practicile comerciale tradiționale și transferurile de tehnologie între state, schimbul de resurse între națiuni și relațiile de muncă.

Suntem prinși într-o confruntare directă între marile corporații transnaționale și state. Corporațiile intervin în deciziile fundamentale politice, economice, sociale și militare ale statelor. Corporațiile sunt organizații globale care nu depind de nici un stat, și ale căror activități nu sunt controlate de nici un parlament și ele nici nu trebuie să dea socoteală în fața vreunui parlament sau altor instituții reprezentantive pentru interesele colective. Pe scurt, toată structura politică a lumii este aruncată în aer. Aceste corporații nu au o țară. Nu au nici o legătură cu locul unde operează, singurul lucru de care sunt interesate este unde pot face profit. Nu eu spun asta, acestea sunt cuvintele lui Jefferson.

Firmele mari transnaționale sunt dăunătoare pentru interesele adevărate ale țărilor aflate în dezvoltare iar dominația și acțiunile lor incontrolabile au loc și în țările industrializate unde își au sediile. Acest lucru a fost denunțat recent în Europa și în Statele Unite și a rezultat într-o investigație din partea senatului american. Țările dezvoltate sunt la fel de amenințate de acest pericol, la fel de mult cum sunt și țările sub-dezvoltate. Este un fenomen care a dus deja la apariția unei mobilizări din ce în ce mai susținute din partea muncitorilor organizați inclusiv din partea marilor organizații sindicale care există în lume. Din nou, acțiunea de solidaritate internațională a muncitorilor trebuie să înfrunte un dușman comun: imperialismul.

În principal, acțiunile acestor corporații au determinat Consiliul economic și social al Națiunilor Unite – în urma faptului că Chile a denunțat această situație – să aprobe în unanimitate, în iulie trecut, o rezoluție care cerea ca un grup format din oameni din toată lumea să se întâlnească și să studieze efectele și funcționarea corporațiilor transnaționale asupra procesului de dezvoltare, mai ales în țările aflate în curs de dezvoltare, și repercusiunile acțiunilor lor asupra relațiilor internaționale, și să prezinte recomandări pentru acțiuni internaționale de a le contracara.

Problema cu care ne confruntăm noi nu e unică și nu e doar a noastră. Este expresia locală a unei realități care ne copleșește, o realitate de care se lovește toată America Latină și toată Lumea a treia. Această realitate se manifestă în diferite grade de intensitate, are trăsături unice, și amenință toate țările de la periferie.

Purtătorul de cuvânt pentru grupul african în Consiliul de comerț și dezvoltare a anunțat acum câteva săptămâni poziția acestor țări din Africa față de denunțarea de către Chile a agresiunii comise împotriva sa de către corporația Kennecott, raportând că acest grup susține total Chile pentru că această agresiune nu afectează o singură națiune ci potențial toată lumea aflată în curs de dezvoltare. Aceste cuvinte au o mare valoare, pentru că ele reprezintă recunoașterea din partea unui întreg continent că prin cazul din Chile o nouă fază în bătălia dintre imperialism și țările slabe din lumea a treia este în derulare.

Țările din lumea a treia

Bătălia pentru apărarea resurselor naturale nu e decât o parte dintr-o bătălie care e dusă de țările din lumea a treia împotriva subdezvoltării. Există o relație dialectică foarte clară: imperialismul există pentru că există subdezvoltare și subdezvoltarea există pentru că imperialismul există. Agresiunea la care noi suntem supuși astăzi face ca îndeplinirea promisiunilor din ultimii ani privind o acțiune pe o scară mai largă cu scopul de a depăși condițiile de subdezvoltare și lipsurile din națiunile din Africa, Asia și America Latină să fie o iluzie. Acum doi ani, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a fondării ONU, Adunarea generală a ONU a proclamat solemn strategia pentru o a doua decadă a dezvoltării. În conformitate cu această strategie, toate statele membre ale ONU au promis să facă tot ce pot pentru a transforma, prin măsuri concrete, actuala diviziune internaţională a muncii, extrem de nedreaptă, şi pentru a închide prăpastia largă, economică şi tehnologică, care separă ţările bogate de cele sărace.

Nici unul dintre aceste scopuri nu au devenit realitate. Dimpotrivă, situaţia s-a înrăutăţit.

Astfel, pieţele din ţările industrializate au rămas cât se poate de închise cum nu au fost niciodată pentru produsele de bază – în special produsele din agricultură – din ţările aflate în curs de dezvoltare şi indexul măsurilor protecţioniste în ţările bogate este în creştere. Termenii schimbului continuă să se deterioreze, sistemul de preferinţe generalizat pentru exploatarea bunurilor noastre manufacturate sau semi-manufacturate nu a fost niciodată pus în vigoare de naţiunea a cărei piaţă – considerând volumul ei – a oferit cele mai bune perspective şi nu există nici un indiciu că aşa ceva s-ar putea întâmpla în viitorul apropiat.

Transferul de resurse financiare publice, în loc să ajungă la 0,7% din PIB-ul ţărilor dezvoltate a scăzut de la 0,34 la 0,24 la sută. Datoria contractată de ţările aflate în curs de dezvoltare, care era deja enormă la începutul acestui an, a explodat undeva între 70 de miloane de dolari şi 75 de milioane doar în câteva luni. Sumele pentru plata serviciului datoriei externe plătite de aceste ţări care reprezintă o pierdere intolerabilă de resurse pentru ele au fost într-o mare măsură rezultatul condiţiilor şi termenilor impuşi de aceste împrumuturi. În 1970, aceste servicii au crescut cu 18 la sută, şi în 1971 cu 20 la sută – mai mult decât dublul ratei sinistre din deceniul 1960.

Aceasta este drama ţărilor aflate în curs de dezvoltare şi a celor subdezvoltate care nu s-au ridicat să se lupte pentru drepturile lor, care nu au cerut respect pentru drepturile lor şi care nu şi-au apărat printr-o acţiune viguroasă colectivă preţul pentru exportarea materiilor prime din ţările lor şi a produselor de bază şi care nu au atacat ameninţările şi agresiunile comise de noii imperialişti.

Ţările noastre sunt ţări potenţial bogate şi totuşi toţi trăim în sărăcie. Mergem de ici colo, cerşim credite şi ajutoare şi totuşi suntem – un paradox tipic pentru sistemul capitalist – mari exportatori de capital.

America Latină şi subdezvoltarea

America Latină, ca parte a lumii aflate în curs de dezvoltare, face parte din tabloul pe care l-am descris mai sus. Împreună cu Asia, Africa şi ţările socialiste, a dus multe bătălii în ultimii ani pentru a schimba structura relaţiilor economice şi comerciale cu lumea capitalistă, pentru a înlocui ordinea monetară şi economică, nedreaptă şi discriminatorie, creată la Bretton Woods după al doilea război mondial.

Este adevărat că există diferenţe între veniturile naţionale ale ţărilor din regiunea noastră şi cele ale ţărilor de pe alte continente, chiar şi cele care ar putea fi considerate ca fiind relativ mai puţin dezvoltate printre cele subdezvoltate.

Însă, aceste diferenţe – care ar putea fi mici prin comparaţie cu produsul naţional din lumea industrializată – nu ţin America Latină în afara vastului şi exploatatului sector al omenirii. Consensul de la Vina de Mar din 1969 a afirmat aceste coincidenţe, a definit, a arătat clar şi a indicat dimensiunea înpoierii economice şi sociale a acestei regiuni şi factorii externi care determină această înapoiere, arătând marile nedreptăţi care sunt comise împotriva regiunii sub masca cooperării şi a ajutorului. Spun asta pentru că mari oraşe din America Latină, admirate de mulţi, ascund drama a sute de mii de oameni care trăiesc în la marginea lor şi care sunt produsul şomajului şi faptului că muncitorii sunt plătiţi sub limita de subzistenţă. Aceste oraşe frumoase ascund un contrast profund între grupuri restrânse de indivizi privilegiaţi şi mari mase a căror hrană şi sănătate e din ce într-o situaţie din ce în ce mai rea.

Este uşor să vezi de ce continentul America Latină are o aşa de mare rată a mortalităţii infantile şi a analfabetismului, 13 milioane de oameni fiind lipsiţi de slujbe şi mai mult de 50 de milioane muncind doar ocazional. Mai mult de 20 de milioane de oameni din America Latină nici nu folosesc bani.

Nici un regim, nici un guvern nu a fost capabil să rezolve deficitul uriaş de locuinţe, de slujbe, de hrană şi sănătate. Dimpotrivă, acest deficit se măreşte zi de zi, an de an odată cu creşterea populaţiei. Dacă această situaţie va continua, ce se va întâmpla când în America Latină vor trăi 600 de milioane de oameni la sfârşitul secolului?

Situaţia e chiar mai dramatică în Asia şi în Africa, unde venitul per capita este chiar mai mic şi ale căror procese de dezvoltare arată o slăbiciune şi mai mare.

Nu se observă întotdeauna că subcontinentul America Latină – al cărui potenţial de belşug este pur şi simplu uriaş – a devenit principalul câmp de acţiune al imperialismului economic, în ultimii 30 de ani. Date recente oferite de Fondul Monetar Internaţional arată că investiţiile private din partea ţărilor dezvoltate în ţările din America Latină arată un deficit împotriva Americii Latine de 9.000 de milioane de dolari între 1960 şi 1970. Pe scurt, această sumă reprezintă contribuţia netă a capitalului din regiunea noastră la lumea dezvoltată, într-un singur deceniu.

Chile îşi arată solidaritatea deplină cu restul Americii Latine fără excepţie. Din acest motiv, favorizează şi respectă deplin politica de non-intervenţie şi de autodeterminare pe care noi o aplicăm pe scală globală.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s