Mișcarea Stângii Revoluționare din Chile, MIR

99999999999999

în original, aici

“Mișcarea Revoluționară de Stânga a Chile a prins rădăcini în rândul maselor, a avertizat asupra pericolelor unui drum pașnic către socialism și a pus mâna pe arme împotriva dictaturii lui Pinochet după 1973.

La sfârșitul lui 1973, după lovitura de stat militară a lui Augusto Pinochet, activistul politic Bautista van Schowen a fost capturat de guvern. Van Schowen a fost torturat cu sălbăticie de cei care l-au răpit. La un moment dat le-a spus călăilor: ”Voi habar n-aveți de ce mă torturați, dar eu știu foarte bine pentru ce mor.”

Aceasta a fost atitudinea care a caracterizat Movimiento de Izquierda Revolucionaria (Mișcarea revoluționară de stânga, MIR), o organizație mică ghevaristă din Chile. MIR a încercat să stabilească  o republică socialistă în Chile, bazându-se pe puterea populară până în 1973. După lovitura de stat dată de armată şi de generalul Augusto Pinochet, MIR s-a luptat cu îndârjire să răstoarne regimul militar. Însă, în ciuda angajamentului MIR față de socialismul susținut puternic de mase și a faptului că erau decişi să-l învingă pe Pinochet, MIR a fost împiedicat de o stângă divizată și reformistă înainte de 1973 și de puterea absolută a regimului militar după 1973 și a eşuat să declanșeze revoluția socială.

Chile, în care MIR s-a format, era o țară dependentă de imperialismul SUA într-o măsură foarte mare. Marea ei industrie de cupru era deținută de corporațiile din SUA. Burghezia din Chile era legată prin mii de fire de imperialismul SUA. Mai mult, exista o inegalitate brutală între clasele dominante și proletariat. Sindicatele și partidele muncitorilor au îndurat persecuții și au fost interzise de câteva ori. Ţărănimea (în special triburile de indigeni Mapuche) au îndurat tirania de secole a marilor moșieri și existența lor era amenințată de faptul că li se nega accesul la pământ.

În 1964, o coaliție de partide de stânga care îl susțineau pe candidatul prezidențial, Salvador Allende, a fost învinsă în alegeri (cu ajutorul banilor CIA).

În schimb, președinția a fost obținută de Eduardo Frei, și de coaliția de dreapta a Partidului Creștin-Democrat. Creştin-Democraţii se confruntau cu o inegalitate brutală în distribuirea pământului, în veniturile din societate și cu subdezvoltarea societății. Atunci a fost prima dată când mesajul revoluționar al revoluției cubaneze a răsunat cu puterea unui tunet în toată America Latină, ca alternativă viabilă. Ca răspuns, Frei și Creştin-Democraţii au proclamat “o revoluție a libertății”, care ar fi urmat să modernizeze Chile și să erodeze popularitatea stângii. Chile a primit milioane de dolari ca ajutoare de la USAID, prin intermediul Alianței pentru Progres (o mare parte din acești bani au mers direct la armata din Chile). Frei a mers chiar atât de departe că a propus o naționalizare parțială a minelor de cupru. Spera ca ”revoluția libertății” să submineze stânga socialistă.

Însă ce a reușit de fapt a fost să întoarcă și mai mult țărănimea către stânga. Clasa muncitoare a rămas dedicată stângii. Săracii din orașe au continuat să pună presiune asupra sistemului. Reformele au eșuat și au determinat rupturi în Partidul Creştin-Democrat. În ciuda angajamentului retoric al lui Frei față de democrație, guvernul său a recurs la represiuni pentru a zdrobi grevele, din ce în ce mai mari, pentru a opri confiscările de pământ pe care le făceau țăranii, și pentru a distruge activismul studenților. Mulți creștin-democrați au devenit din ce în ce mai frustrați de eșecul reformei lui Frei și de represiunea care distrugea orice sprijin pentru ei în rândul populaţiei. Politica din Chile a devenit din ce în ce mai polarizată. În 1970 când erau programate alegerile prezidențiale, Partidul Creştin-Democrat s-a rupt, şi o parte dintre creştin-democraţi s-a alăturat coaliţiei lui Allende. Coaliției de centru-stânga, condusă de Salvador Allende, a ajuns la putere cu promisiunea relizării unei tranziții pașnice la socialism.

3
“Oamenii trebuie să se organizeze pentru a lupta, pentru a învinge, pentru a rezista. Înainte cu toată forţa istoriei.” M.Enriquez

Cum a apărut MIR

MIR a apărut în climatul agitat al politicii din Chile în anii 1960. Cei care au fondat MIR erau două personaje care au fost expulzate din partidele lor: Miguel Enriquez Espinoza (Tineretul Socialist) și Luciano Cruz (Partidul Comunist). Enriquez dorea să formeze o alternativă revoluționară la Partidul Socialist, încercând să-i influențeze pe tinerii din interiorul partidului. Eforturile lui Enriquez au dus în 1964 la ”o încercare directă de a rupe partidul, iar secretarul general Ampuero l-a expulzat.” Enriquez și cei care gândeau ca el s-au alăturat altora inspirați de Cuba revoluționară și au format propria lor mișcare.

Din 13 până pe 15 august 1965, fondatorii MIR au organizat o adunare la Santiago. MIR era un spațiu eterogen de la bun început, fiind format din ”leniniști, socialiști, troțkiști, și anarhiști”. Numitorul comun care îi unea pe participanți era admirația pentru revoluția cubaneză și dorința de a produce schimbarea revoluționară în Chile. Declarația de principii a MIR a exprimat modul în care vedeau ei lumea și ce program politic aveau de gând să urmeze.

MIR era organizată cu scopul de a fi o avangardă marxist-leninistă a clasei muncitoare și a straturilor oprimate din Chile care încercau să se emanipeze social. Elementul trotkist din MIR era văzut din perspectiva faptului că susținea revoluția permanentă. MIR credea că ”luptele pentru eliberarea țării și reformele agrare au fost transformate, printr-un proces de revoluție permanentă și neîntreruptă, în revoluții sociale, demonstrând că, fără răsturnarea burgheziei, nu există nici o posibilitate ca țara să se elibereze și ca reformele agrare democratice să reușească, fiind combinate cu măsurile socialiste.” MIR se diferenția de alte partide de stânga care aveau să formeze coaliția lui Allende. MIR respingea teoria ”drumului pașnic” către socialism pentru că această teorie dezarmează politic proletariatul și nu este aplicabilă. Respingerea drumului pașnic nu venea dintr-o preferință pentru violență, ci din înțelegerea profundă a realității că ”burghezia nu va accepta ea însăși calea pașnică pentru că se va opune și nu va renunța la putere în mod pașnic.” Această poziție ulterior se va dovedi un obstacol de gândire care îi va determina pe cei din MIR să nu se alăture Unității Populare a lui Allende.

Amestecul atât de eterogen al MIR a dus la fisuri. Pentru unii, reținerea MIR de a declanșa imediat lupta armată a dus la formarea unui grup care avea tendința să se rupă de mișcare. În 1967, un grup de troțkiști condus de Luis Vitale a părăsit MIR. Efectul acestor rupturi, în cuvintele lui Edy Kaufman, a determinat transformarea MIR într-un model de organizaţie revoluționară de tip cubanez, urmând un model extins de teoriile lui Regis Debray. În ciuda acestor rupturi, însă, MIR a crescut rapid și a declanşat acțiuni numeroase.

normal_F000000104MIR a format un grup politico-militar care s-a implicat în activități militare clandestine. În anii lui Allende, acest grup s-a extins pentru a-i include pe cei care se ocupau de distribuirea de propagandă și de mobilizarea politică. MIR a format și o aripă pentru studenți, o aripă care se ocupa de muncitorii săraci din orașele fantomă și o mișcare revoluționară a țăranilor (MCR). Au făcut unele încercări de activități de gherilă în maniera celor din Tupamaros. Însă acestea au fost blocate de asumarea de către Allende a președinției.

Deși MIR avea în plan un drum clar către putere, alegerea lui Allende, un socialist susținut de partidul comunist, care susținea o tranziție pașnică către socialism, a pus MIR în fața unei dileme. Fără să renunțe o clipă la programul său, cum avea MIR să se poziționeze față de alegerea lui Allende? Înainte de a desluşi de ce, e necesar să analizăm coaliția Unitatea Populară a lui Allende și contradicțiile din interiorul acesteia.

Guerra_del_Pacifico_regreso_a_ChilehqdefaultNeltumemir_chile_poderpopularUnitatea Populară și drumul pașnic către socialism

Allende era un socialist convins, era doctor și lupta pentru muncitori și săraci încă din anii 1930. Era văzut ca un campion al săracilor și a candidat la președinție de mai multe ori. În ciuda represiunii pe care Allende și stânga au îndurat-o de mai multe ori, a rămas dedicat drumului pașnic către socialism. Deși Allende era un membru al Partidului Socialist din Chile, în multe privințe, putea fi privit ca reprezentând aripa de dreapta a acestui partid, având poziții mai apropiate de cele ale Partidului Comunist.

Partidul Comunist (PC) din Chile s-a format la începutul anilor 1920 și făcea parte din Internaționala Comunistă. Partidul Comunist avea rădăcini adânci în clasa muncitoare și în societatea din Chile. Însă, ideologic, PC era o organizație dedicată legalității și căilor pașnice, nu luptei armate. Când PC s-a alăturat Unității Populare a lui Allende și a intrat în guvern, comuniștii aveau să se dovedească cei mai aprigi susținători ai legalității, din această coaliție.

Partidul Socialist (PS), pe de altă parte, nu era atât de omogen. PS s-a format la începutul anilor 1930 în opoziție cu politica de a produce schimbarea revoluţionară în pași graduali, urmată de Partiul Comunist. Aici de fapt e o ironie, pentru că, istoric, situaţia e exact invers: Partidele Comuniste se formau în opoziție cu Partidele Socialsite şi acestea din urmă erau cele dedicate căii pașnice către socialism. Această organizație era incredibil de diversă în anii 1960. Includea oameni care abia se puteau distinge de social-democrații reformiști până la marxist-leniniști care erau foarte apropiați de poziția MIR și susţineau lupta armată. În anii 1960, odată cu reformele lui Frei, PS a început să preseze spre stânga, în timp ce PC susținea legislația progresistă a lui Frei. În 1966, PS a alunecat și mai mult la stânga și a adoptat poziții revoluționare, susținând lupta armată. Allende, pe de altă parte, încerca să obţină susţinere din partea partidelor din burghezie.

Însă aripa de stânga din PS era o minoritate și de multe ori s-a alăturat cauzelor susținute de MIR. Însuși Allende avea legături de familie cu MIR (nepotul său era un lider MIR) și era atașat emoțional de acest grup. Cu toate acestea, lupta din ce în ce mai intensificată a clasei muncitoare a dus la sfârșitul lui 1969 la formarea unei coaliții de stânga formată din MAPU (aripa de stânga care s-a rupt din Partidul Creştin-Democrat), Partidul Socialist, Partidul Comunist, radicalii (Partidul Radical), MAPU, Acțiunea Populară Independentă (API). În anul următor, această coaliție, care şi-a spus Unitatea Populară, a câștigat alegerile prezidențiale (36% din voturi), iar Allende a devenit președintele Chile.

Coaliția lui Allende a fost votată de o minoritate din populație. Allende controla doar președinția și aripa executivă. Opoziția controla parlamentul și avea forța să distrugă programul lui Allende. Tribunalele, armata, poliția – toate erau dedicate protejării exploatării capitaliste. Allende a fost obligat să respecte și legi care au fost votate cu scopul de a sugruma mișcarea revoluționară care îl adusese la putere. Allende a încercat să câștige mica burghezie de partea sa în competiție cu dreapta.

Guvernul lui Allende nu se confrunta o opoziție care doar controla cea mai mare parte a aparatului de stat, ci recurgea și la mijloace ilegale. Alegerea lui Allende i-a unit pe capitaliști ca clasă. Aveau de gând să facă orice era posibil pentru a bloca orice tranziție către socialism. Capitaliștii își retrăgeau capitalul pe care-l controlau, ascundeau produsele alimentare sau le vindeau ilegal pe piața neagră la prețuri uriașe, finanțau bande fasciste înarmate, sabotau orice politică a guvernului. Nu în ultimul rând, Allende a trebuit să țină piept imperialismului ostil al SUA, care în mod activ organiza răsturnarea sa de la putere.

Alegerea lui Allende în ciuda tuturor obstacolelor a trezit speranța în clasa muncitoare din Chile. Părea că muncitorii și țăranii în sfârșit aveau șansa de a-și controla viața. Radicalizarea clasei muncitoare s-a produs în multe sectoare – printre studenți, muncitori și țărani. MIR adesea se trezeau fără să-şi dea seama în fruntea acestor lupte, care se întețeau.

batalladechilef7aa0-consejoscomunalesdetrabajadoresmirzonalsurchile-tema-3-ayerdownload

MIR și calea pașnică spre socialism

MIR s-a dezvoltat în umbra revoluției din Cuba, care a oferit un drum către putere: lupta armată. Deși cubanezii susțineau retoric revoluția armată din Chile, pe teren, chestiunile erau mult mai contradictorii. Pe de o parte, secretatrul general al MIR Miquel Enriquez, a fost în Cuba pentru a se antrena militar și a stabilit legături cu serviciile de informații ale Cubei. Totuși, Cuba era legată de blocul sovietic și de partidele comuniste conservatoare. Aceste partide, inclusiv cel din Chile, erau enervate de faptul că Cuba susținea grupuri radicale armate în țările lor. MIR nu avea nici o legătură cu URSS și a denunțat invazia sovietică din Cehoslovacia din 1968, în timp ce Castro a apărat-o.

Cuba era ideologic apropiată de MIR, dar era reținută în a le oferi arme. Asta a însemnat că MIR trebuia să-și susțină singură activitățile. Enriquez ducea MIR în direcția luptei militare limitate și acțiunii directe, în anii 1960. Făcea asta prin atacarea băncilor pentru a finanța taberele de antrenament ale trupelor de gherilă. Cum aceste acțiuni au făcut publicitate MIR, organizația a fost scoasă în afara legii de guvernul Frei. MIR construia și grupări politico-militare ca paşi preliminari operațiunilor în 1969. Aceste grupări erau antrenate militar pentru a ști să folosească arme ușoare. MIR susținea exproprierea cu forța făcută de săraci. MIR a fost implicată și în grevele muncitorilor și în ocuparea fabricilor de către ei.

Cum alegerile se apropiau în 1970, MIR s-a găsit într-o poziție contradictorie. MIR nu credea că Allende avea prea multe șanse să fie ales. Şi, chiar dacă ar fi fost ales, MIR nu credea că tranziția pașnică spre socialism va reuși. Totuși MIR se bucura de toleranță din partea lui Allende și a familiei sale, care de multe ori găsea case și adăposturi unde cei din MIR, hăituiți de poliție, se puteau ascunde. În ciuda acestei toleranțe, Allende se temea că acțiunile MIR ar fi putut să dăuneze șanselor sale de a fi ales, mai ales că avea nevoie de susținerea legalistului Partid Comunist din coaliția sa. Allende a căzut de acord cu liderul MIR, Enriquez, să oprească atacurile asupra băncilor și ca MIR să nu se abțină la alegeri. Astfel cei care făceau parte din grupare și cei care o susțineau au votat Unitatea Populară. MIR a mers atât de departe că i-a oferit o gardă de corp lui Allende în 1970, când exista teama că avea să fie asasinat (n.t.: documentele guvernului SUA arată că asasinarea lui Allende a fost politica americanilor din primul moment) . În ciuda estimărilor MIR, Allende a fost ales iar programul său a început să fie aplicat. Odată ales, Allende a legalizat MIR.

Deși MIR nu s-a izolat de mase și a construit o susţinere silențioasă pentru Allende în 1970, nu s-a alăturat coaliției de guvernare. A rămas în afara ei, și și-a menținut legăturile cu mișcările populare care se dezvoltau din ce în ce mai mult în toată ţara. MIR credea că alegerea lui Allende a creat posibilitatea de a demasca și de a distruge jocul pseudo-democratic al burgheziei. MIR credea că lupta revoluționară trebuie să fie armată. Credea și că burghezia va recurge la orice mijloc pentru a câștiga împotriva muncitorilor. Ca răspuns, MIR credea că pentru a obține puterea, o luptă de clasă trebuie să se dezvolte și ideile revoluționare să fie acceptate de către mase. În acest sens, MIR a jucat un rol important în radicalizarea clasei muncitoare.” Pentru a ține piept reacțiunii, pentru a apăra cuceririle mișcărilor populare, și pentru a dezvolta lupta de clasă, MIR a pledat pentru unitatea forțelor de stânga.

Însă, alte sectoare ale stângii nu erau atât de doritoare că răspundă la apelul MIR. De exemplu, Partidul Comunist căuta să facă o alianță cu forțele din clasa de mijloc și cu Creştin-Democraţii. Partidul Comunist dorea și să întărească alianțele cu burghezia non-monopolistă, ceea ce era contestat de MIR din motivul că limita conștientizarea populară. MIR credea că faptul că Creştin-Democraţii recurgeau la luptă legală și ilegală împotriva Unităţii Populare a consolidat clasa capitalistă și că stânga trebuia să o denunțe și să o demascheze. Partidul Comunist a menținut o poziție non-revoluționară în timpul mandatului lui Allende.

Lucrurile erau mult mai confuze printre cei din Partidul Socialist, unde unii se regăseau în poziţiile MIR. Partidul Socialist avea o aripă locală care cerea adoptarea unei strategii anti-capitaliste. Totuși alegerea lui Allende a propulsat acest partid la putere și l-a forțat să se confunte cu contradicțiile revoluționarilor nevoiţi să se folosească de unele instrumente ale statului burghez. Partidul Socialist a salutat alegerea lui Allende și progresul făcut de societate în conștientizarea stângii. Totuși PS credea că atunci când contradicțiile apăreau între mase și guvernul Unității Populare, UP trebuia să fie de partea maselor. PS credea că contradicțiile de clasă din coaliția UP vor fi depășite de dezvoltarea unei dinamici revoluționare. PS astfel s-a găsit cu un picor într-o tabără și cu altul în cealaltă, unul pe holurile puterii și celălalt printre mase. A încercat să găsească un echilibru, dar nu a reușit.

tumblr_mrqvp8FqSt1s0u77ao1_500
“Cum să formăm educaţia dacă o carte e mai scumpă decât o sticlă de rom?”

cordonesimages (50)MIR în timpul mandatului lui Allende

Ajuns la putere, Allende a început să îndeplinească unele dintre componentele programului UP. Minele de cupru deținute de SUA au fost naționalizate. Mai mult, în timpul anului 1971 cele mai multe întreprinderi din textile, metalurgie, ciment, pescuit și de echipamente casnice electronice au fost naționalizate și au devenit parte a unui complex social de producție. Pe lângă acestea, naționalizarea întreprinderilor de monopol și confiscarea băncilor a dat statului un rol de control în economie. Interesele burgheziei și ale imperialiștilor erau amenințate de guvernul Allende. Chiar și reforma agrară, care a fost blocată sub Frei, a fost reluată de Allende. Avea loc și o dezvoltare intensivă a luptei de clasă care uneori trecea de limitele legalității.

Aceste acţiuni nu au avut loc fără opoziţie din partea burgheziei, atât în interiorul Chile, cât şi din afara ei. Chile s-a trezit că i se neagă cererile de credite din străinătate. Grupările de extremă dreapta atacau suporterii guvernului. Militarii care au fost cumpăraţi de CIA se îndreptau spre organizarea unei lovituri de stat. Naţionalizarea proprietăţilor a fost sabotată. Opoziţia făcea orice pentru a-l răsturna pe Allende.

Cei din MIR nu au permis ca precauțile anterioare în privința lui Allende să devină un obstacol şi să-i oprească să joace un rol activ în lupta de clasă. De exemplu, Allende spera să poată aplica gradual o reformă masivă a pământului de la sate. Organizaţiile MIR de la sate au făcut presiuni pentru confiscarea pământului, care au dus la ciocniri cu burghezia. Public, Allende a făcut apel la încetarea ciocnirilor, dar în privat le-a spus celor din MIR să susțină în continuare țăranii, care confiscau pământul, pentru că altfel nu avea cum să aplice reforma agrară. MIR și-a pus în aplicare toată strategia de acțiune în masă și cu scopul de a trezi conștiința maselor. Partenerii de coaliție ai lui Allende (deși erau susținuți de stânga din PS), ca să nu mai vorbim de moșieri, erau împotriva acţiunilor MIR.

Deși Allende naționaliza mari părți din industria capitalistă, MIR nu credea că lărgirea sectorului de stat însemna socialism (spre deosebire de Partidul Comunist). MIR nu credea că un sistem de capitalism de stat era potrivit, și că (aranjamentul economic) trebuia transformat de ”un program politic revoluționar cu scopul de a distruge chiar statul burghez”. MIR dorea să aducă pe primul plan în politica din Chile chestiunea controlului producției de către muncitori.

De exemplu, în aprilie 1971, muncitorii de la fabrica de textile Yarur au preluat controlul asupra fabricii și au confiscat-o. Au cerut ca fabrica să fie încorporată în sectorul de stat al economiei. A fost prima dată când muncitorii, și nu statul, au confiscat o fabrică. A fost un exemplu care foarte repede avea să fie urmat şi de alți muncitori din Chile. Confiscarea fabricii Yarur l-a pus pe Allende într-o situație dificilă; nu avea decât două opțiuni: ori ar fi dat fabrica înapoi capitaliștilor, ori ar fi acceptat cererile muncitorilor. Cei din Partidul Socialist și MIR cereau mai mult de a nu da fabrica înapoi. La începutul lui 1971 strategia MIR în privinţa muncitorilor era ca aceştia să organizeze un front propriu al lor, Frontul revoluțioanr al muncitorilor (FTR) în mine şi în fabricile din Chile și să facă presiuni pentru a prelua ei mijloacele de producție. MIR considera că acesta era cel mai bun mijloc de a socializa rapid producția. Deși MIR a salutat cu entuziasm mișcarea muncitorilor de la Yarur, a cedat în faţa partidelor din UP în această chestiune pentru că sprijinul său în sindicate (împreună cu aliaţii din stânga) era doar de 25%. Conștiința muncitorilor Yarur era și limitată în măsura în care ei credeau că forțele armate vor rămâne neutre faţă de intensificarea luptei de clasă.

În septembrie 1972, guvernul a intrat în defensivă. Burghezia organiza ofensiva prin media și pe străzi. Economia se confrunta cu probleme din cauza inflației și a lipsei de hrană (blocată de burghezie). Opoziția și CIA credeau că se apropia momentul ca Allende să fie răsturnat de la putere. Proprietarii firmelor de transport cu TIR-uri și sindicatele lor au impus un blocaj major în octombrie. Imediat patronii din Chile s-au alăturat ofensivei și au provocat paralizii majore.

Dar acțiunile burgheziei au primit un răspuns ferm din partea muncitorilor și a MIR. Imediat ce greva a început, cele mai multe industrii din țară au trecut imediat în mâinile muncitorilor, care se confruntau cu faptul că patronii încuiau fabricile. Muncitorii au continuat ei singuri producţia şi distribuţia şi au arătat că, în practică, procesul de producție nu avea nevoie de şefi. Greva patronilor a creat un singur duşman în mințile muncitorilor: clasa capitalistă. Prin urmare, această grevă a sudat unitatea muncitorilor şi mai mult.

images
Ziarul MIR, El Rebelde, spune: ”Neltume, scânteia revoluției”

Din moment ce blocajele au creat probleme de stocuri și de alimentare, muncitorii au format, în toată ţara, propriile lor comitete cărora le-au spus cordoane industriale. Aceste cordoane industriale au controlat distribuţia şi transportul. Pentru MIR cordoanele erau soviete (consilii) embrionice, organe ale puterii populare care se dezvolta în toiul luptei de clasă. Totuși, partidele mai puțin radicale din UP și muncitorii vedeau cordoanele ca o formă de a proteja întreprinderile conduse de stat. Partidul Comunist și cei mai mulți din UP vedeau cordoanele doar ca pe nişte instrumente ale puterii locale şi nu doreau ca această formă de organizare a producției să înlocuiască statul.

La sfârșitul lui octombrie, greva patronilor a eșuat și a fost oprită. Greva a dus nu doar la marea înfrângere a opoziției, dar a arătat foarte clar și că lupta de clasă ajunsese într-un punct critic. Puterea populară se dezvoltase astfel încât devenise de conceput că va fi capabilă să distrugă statul burghez și să preseze pentru un avans către socialism. Totuși, sfârșitul grevei a avut alt efect: guvernul a virat brusc către dreapta. Cordoanele industiale, lipsite de susținerea partidelor de la guvernare, au fost abandonate în ciuda eforturilor făcute de MIR entru a-le lărgi baza în rândul clasei muncitoare din industrie.

Nici alte forme de putere populară din orașele-“fantomă” și de la sate, care erau susținute de MIR, nu erau susținute de UP. Partidul Comunist şi alte partide din Unitatea Populară au rămas dedicate, cu unele excepții, drumului legal și au acționat ca frână în procesul revoluționar. În contrast cu speranțele aripii de stânga din Partidul Socialist, Unitatea Populară, cuprinsă în aparatul de stat, s-a poziționat împotriva maselor și a căutat un compromis cu Creştin-Democraţii.

MIR se temea din ce în ce mai mult și de amenințarea, care creștea de la zi la zi, unei lovituri de stat din partea armatei. MIR știa din studiul marxismului și din modul în care se comportau anumiți ofițeri din armată că forțele armate erau un stâlp de susținere a societății de clasă și a clasei conducătoare. Nu ar fi tolerat dezordine în Chile şi ar fi intervenit pentru a restaura ordinea capitalistă. MIR a respins orice noțiune că armata se poziționa deaspra politicii (spre deosebire de Partidul Comunist și de Allende) și era conştientă că va urma o confruntare decisivă cu forțele armatei. Din momentul în care Allende a fost ales, MIR a spus că trebuie să dezvolte un aparat militar pentru a apăra victoria electorală a stângii. În această privință, MIR dezvolta capabilități semnificative, îi antrena pe muncitori şi pe revoluţionari și depozita arme. Totuși MIR nu erau atât de naivă încât să provoace o confruntare. Ar fi avut numai de pierdut în urma unei confruntări premature cu armata.

ninas-guerrillerasnormal_F000000103NELTUME31CH_cautinI411999016_10206736344142507_8157823510592881937_nCum în Chile situația devenise din ce în ce mai polarizată pe parcursul lunilor iulie și august 1972, Creştin-Democraţii s-au întors din ce în ce mai mult spre dreapta. Partidul Comunist continua să condamne MIR, iar acum cei din Partidul Socialist care făceau parte şi din MIR au fost expulzați din acest motiv. Poliția a lansat raiduri împotriva MIR, care au dus la moartea unui militant. Armata l-a infiltrat pe Osvaldo Romo, un agent provocator în rândurile MIR. În octombrie 1972, Unitatea Populară a adoptat o lege împotiva MIR pentru a pune capăt gurpărilor armate.

MIR a fost alertată şi de propriul ei serviciu secret în privința planurilor armatei de a confisca puterea în stat în urma unei lovitură armate. MIR a început în mod activ să se organizeze pentru a bloca lovitura de stat. Militanţii revoluţionari au început să fure arme de la armată, între iulie și septembrie 1973. MIR a făcut cunoscut celor din UP, în iulie 1973, că aveau de gând să-l apere pe Allende, dacă va avea loc o lovitură de stat. MIR a încercat să mobilizeze masele pentru a bloca o lovitură de sat și chiar a mers atât de departe că a luat în considerare să dea ei o lovitură de stat în ciuda fatului că nu aveau destui oameni. În această perioadă, MAPU și stânga din Partidul Socialist trecea tot mai mult de partea MIR. În ciud acestui fapt, stânga lărgită nu a fost unită în jurul MIR, ci a rămas dedicată lui Allende și căii legale către socialism. Castro nu a înarmat MIR, pentru că îl susţinea pe Allende.

Totuși MIR avea speranțe că ar putea provoca rupturi în armată. Revoluţionarii din MIR s-au întâlnit cu soldaţi din marină în vara lui 1973 şi au plănuit să captureze navele de război, în caz de lovitură de stat. Dar armata a descoperit celula revoluționară, i-a arestat pe ofițeri și pe soldați și i-a torturat. Şperanța MIR era că soldații și ofițerii vor acționa împotriva loviturii de stat și că cei din MIR care erau în armată puteau să-i convingă şi pe soldați să li se alăture. Mai mult, MIR dorea ca ofițerii care le erau prieteni să le dea acces la arsenalul militar astfel încât să poată distribui arme pentru trupele care erau loiale lui Allende și să lansese o lovitură preventivă pentru a scăpa de oamenii americanilor din armată. Miquel Enriquez spunea și că ofițerii care erau rezerviști și polițiștii obișnuiți nu vor respecta ordinele date de ofițerii care erau implicați în lovitura de stat a armatei, și că în acest caz toate formele de luptă vor fi legitime. În același timp, unii din MIR începeau să plece clandestin din Chile pentru a fi la adăpost.

Chile

Dos miembros del MIR murieron abatidos por la policv?a en la localidad de Padre Hurtado luego de ir huyendo tras asaltar una sucursal del Banco del Estado en Penaflor. Padre Hurtado Chile 28 Noviembre 1986. Forty years ago, on September 11, 1973, a military coup led by General Augusto Pinochet toppled the democratic socialist government of Chile. President Salvador Allende was killed during the attack to seize La Moneda presidential palace. In the aftermath of the coup, a quarter of a million people were detained for their political beliefs, 3000 were killed or disappeared and many thousands were tortured. Some years later in 1981, while Pinochet ruled Chile with iron fist, a young photographer called Juan Carlos Caceres started to freelance in the streets of Santiago and the poblaciones or poor outskirts, showing the growing resistance against the dictatorship. For the next 10 years Caceres photographed every single protest and social movement fighting for the restoration of democracy. He knew that his camera was his only weapon, he knew that his fate was to register the daily violence and leave his images for the History. In this days Caceres is working to rescue and organize his collection of images in the project Imagenes de la Resistencia . With support of some Chilean official institutions, thousands of negatives are digitalized and organized to set up the more complete visual heritage of this violent period of Chile«s history. In a time when technology was not very friendly and communications were kind of basic, Juan Carlos Caceres and other photojournalist were always at the right place in the right moment defying the threats of the police. Their work is now a visual heritage that documents and remind us the fight of Chilean people for democracy.
MIR asasinati de poliţie în Padre Hurtado, după ce au atacat o bancă, Chile, 1986.

Totuși serviciile de informatii ale armatei au acționat imediat. MIR era văzută ca o amenințare reală. Nu doar că soldații care erau prieteni cu MIR au fost arestați și torturați, dar între iulie și septembrie 1973 depozitele de arme au fost luate cu asalt. În 11 septembrie 1973, cele mai groaznice profeții ale MIR s-au adeverit. Armata condusă de Augusto Pinochet a dat atacul și a confiscat puterea.

În ciuda rezistenței sporadice, toată țara s-a trezit rapid sub bocancii armatei. De acum MIR nu mai putea decât să se pregătească în clandestinitate pentru lupta armată.

pensar-es-gratis
Gânditul e gratis.

f7aa0-consejoscomunalesdetrabajadoresmirzonalsur3583484073_ce5d082d71Rezistența

În cele din urmă, în Chile nu a mai avut loc nici o revoluție socialistă, din cauza câtorva factori. Stânga a fost lipsită de unitate în timpul cât Allende a fost la putere. Lipsa de unitate a stângii a fost înrăutățită de cei din stânga care erau mai preocupați de legalitate decât de lupta revoluționară. Asta a dus la slăbiciunea formelor de luptă ale puterii populare. Pe de altă parte, determinarea și unitatea erau mai mari din partea burgheziei interesată să-şi protejeze interesele de clasă. MIR a încercat să preseze pentru a se ajunge la revoluție, dar în cele din urmă a eşuat.

Acum Chile era condusă sub amenințarea puștii. Tortura, lagărele de concentrare și asasinatul au devenit la ordinea zilei. Mii de susținători ai guvernului Allende și suporteri ai MIR au dispărut în primele zile ale loviturii de stat dată de armată. Experimentul din Chile de a trece pașnic la socialism a fost înlocuit de o brutală impunere a capitalismului. Pinochet era decis că stânga trebuia distrusă total și a declarat un război împotriva marxismului. Una dintre primele sale ținte a fost MIR, despre care Pinochet a spus că ”trebuie torturați pentru că dacă nu sunt torturați nu cântă”.

Cum Pinochet era la putere, toate iluziile despre reformism puteau fi aruncate la gunoi. Lupta de gherilă, care mocnise în timpul anilor lui Allende, putea fi reluată. Totuşi MIR nu era singură în susţinerea luptei armate. Imediat după loviutra împotriva lui Allende, MIR s-a unit cu alţi revoluţionari şi au început să se coordoneze. Comitetul de coordonare revoluţionar a fost format din MIR, Armata revoluţionară populară din Argentina, Armata de eliberare a Boliviei şi din Tupamaros din Uruguay. Toate aceste organizaţii îşi aveau baza în ţările lor care ori erau sub dictautuă militară, ori aveau să trezească sub dictatură militară. Brualtă. Comitetul a fost format pentru a coordona revoluţia internaţională în faţa inamicului internaţional (imperialismul). Comitetul avea să creeze sprijin logistic, financiar şi militar pentru revoluţionari. Comitetul susţinea că nu peste mult timp MIR trebuia să declanşeze ofensiva împotriva lui Pinochet.

Constable01_0Totuşi regimurile militare din America Latină curând au reuşit să distrugă acest comitetul şi filialele sale. Coordonarea serviciilor secrete şi ale armatei din statele din America Latină a început imediat după lovitura de stat a lui Pinochet. În noiembrie 1975, această cooperare a fost formalizată odată cu dezvoltarea operaţiunii Condor la care participau Chile, Argentina, Uruguay, Bolivia, Paraguay şi Brazilia — toate cu aprobarea şi sprijinul SUA. Prin sistemul Condor, aceste state îşi trimiteau informaţii despre cei subversivi, despre ţinte care urmau să fie capturate, torturate si ucise în America Latină şi în restul lumii. Operaţiunea Condor a reprezentat o sângeroasă operaţiune de terorism împotriva oponenţilor politici ai dictaturilor militare. Serviciile de informaţii din Chile imediat au trecut la acţiune împotriva MIR. Brutalitatea lor a venit în contrast cu poziţia precaută a MIR de a lansa lovitura împotriva lui Pinochet. Torturarea şi distrugerea celor din MIR în octombrie 1974 au dus la localizarea liderului MIR Miquel Enriquez care încă era în Chile. Enriquez a fost împuşcat în urma unui conflict armat.

Însă MIR tot mai avea un set de lideri care erau pregătiţi să revină în Chile şi să lanseze o luptă armată. Andres Pascal şi alţii s-au întâlnit în octombrie 1975 cu liderii MIR din Malloco, Chile pentru a coordona ofensiva. Din nou, serviciile secrete au descoperit unde erau şi i-au atacat cu arme. Pascal şi alţii au reuşit să fugă din ţară, dar conducerea MIR a fost neutralizată pentru a doua oară. Servciile secrete din Chile au confiscat şi multe documente şi arme şi au putut astfel să compromită reţeaua clandestină a MIR. Represiunea neîncetată în mod evident îşi spunea cuvântul asupra MIR.

La sfârşitul lui 1975, MIR avea încă în jur de 10-15 la sută din militanţii săi importanţi în Chile. Dar MIR a fost aproape eliminată din Chile. Totuşi organizaţia continua să lupte. Acum conducerea MIR a fost preluată de fratele lui Miquel, Edgardo Enriquez care se refugiase în Argentina. Deja avea planuri îndrăzneţe pentru a ataca regimul militar. Cei din MIR din Argentina se antrenau militar în taberele ERP. Totuşi nu a fost să fie. În martie 1976, armata din Argentina a dat o lovitură de stat şi a răsturnat de la putere regimul civil în declin. Stângiştii, inclusiv cei din MIR au fost capturaţi de regimul Condor şi au dispărut. Edgardo Enriquez a fost capturat de serviciile secrete din Argentina şi trimis în Chile pe 10 aprilie 1976. Pentru a treia oară, conducerea MIR a fost lichidată.

mapuche-freedomNici aşa, însă, MIR nu a fost distrusă. În 1980, MIR a stabilit planuri pentru un război de gherilă în sudul Chile. A fost aleasă regiunea Neltume pentru că acolo era se afla populaţie indigenă Mapuche şi acolo trăia şi un vast şi exploziv proletariat rural format de muncitorii din minele din Neltume.

Pe 12 iulie 1980, MIR a trimis primele unităţi de luptă din nou formatul grup de gherilă Destacamento Tocqui Lautaro în zonele muntoase din jurul Neltume. Cele mai multe trupe de gherilă au fost distruse în 1973 şi cei care au scăpat au fost nevoiţi să intre în Chile ilegal din ţările din jur, unde erau în exil. Foco a fost descoperit de autorităţi în iulie 1981 când devenise activ de mai puţin de 1 an. Armata din Chile a izolat grupul în august 1981 iar în octombrie în acelaşi an ultimii din grup au fost capturaţi. Trei soldaţi de gherilă fost capturaţi, torturaţi şi executaţi. Alţi 6 au murit în luptă în timpul ambuscadelor.

MIR tot şi-a continuat lupta armată împotriva lui Pinochet. A declanşat atacuri armate împotriva poliţiei, soldaţilor şi a atacat bănci. Când Pinochet a acceptat să plece de la putere în 1989, MIR a încetat lupta armată. Azi MIR e un partid politic care participă în alegeri şi în diferite lupte populare.

images (4)
Nici nu uităm. Nici nu iertăm.

7424230936_e9597a5175_mimages (5)Concluzie

MIR a fost o încercare îndrăznaţă de a realiza socialsimul în Chile. De la bun început, s-a dedicat construirii puterii revoluţionare populare în Chile. MIR a rămas un partid vibrant al mişcării de masă care s-a dezvoltat în Chile în timpul anilor lui Allende. Cei din MIR şi-au dat seama mult mai clar decât alţii din stânga, care îl susţineau pe Allende, că drumul paşnic către socialism era condamnat la pierzanie. Însă nu au reuşit să unească stânga pentru a pune o rezistenţă de neclintit burgheziei şi armatei. MIR a luptat cu îndârjire împotriva dictaturii lui Pinochet, dovedind că e o pasăre phoenix. În cele din urmă, nu a reuşit să-l răstoarne pe Pinochet de la putere. Cu toate nereuşitele lor, MIR încă ne poate învăţa foarte mult despre angajamentul faţă de socialism care nu poate fi zdruncinat nici chiar de cel mai sinistru adversar.tumblr_nkrhdiA0Jn1qhwxd2o1_500articles-86176_thumbnail

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s