Vorbirea nu minte: limbajul celui de-al treilea imperiu – documentar

Language Does Not Lie (La langue ne ment pas), e un documentar după cartea lui Victor Klemperer, “The Language of the Third Reich: A Philologist’s Notebook” (LTI – Lingua Tertii Imperii); 2003, regizat de Stan Neumann.

“17 iulie 1945

Astăzi am început să recitesc jurnalul pe care l-am păstrat din momentul în care naziştii au venit la putere în 1933.

În aceşti 12 ani, acest jurnal a fost echilibrul meu, fără de care m-aş fi prăbuşit de o sută de ori.

Au fost ani de dezgust, de deznădeje… ce oroare. Mi-am spus mereu să observ şi să memorez pentru că mâine totul o să fie altfel, mâine o să simt totul diferit.

Împrăştiate prin jurnalul meu sunt numeroase observaţii referitoare la limbajul vorbit de nazişti. Am denumit aceste însemnări într-un mod sofisticat, parţial în joacă, parţial din teamă de Gestapo: LTI, lingua tertii imperii, limbajul celui de-al treilea imperiu, al celui de-al treilea reich.

Această nouă limbă, însuşită de toată lumea într-o manieră mecanică şi inconştientă, ca o otravă pe care o înghit, picătură cu picătură, fără ca măcar să-şi dea seama, a fost singurul meu subiect de studiu în timpul acestor ani plini de disperare.

(propaganda nazistă): “Legile vieţii sunt eterne. Ne supunem acestor legi pentru a disciplina poporul german. Gata cu teoriile străvezii! Gata cu ideile străvezii! Viaţa noastră se fundamentează pe două elemente de care nimeni nu ne poate lipsi, decât dacă ne face să ne trădăm pe noi înşine. Pentru că poporul nostru e făcut din carne, sânge şi dorinţa de putere. Poporul şi pământul sunt cele două rădăcini care ne dau putere.”

Hitler: “Dacă poporul german vrea să renască, mulţumită muncii noastre, determinării noastre şi dorinţei noastre de putere, încăpăţânării noastre şi perseverenţei noastre, atunci ne vom ridica aşa cum au făcut şi taţii noştri odată: Germania nu le-a fost dată, ei au creat Germania.”

20 aprilie 1943

Cuvântul volk, popor, e la fel de folosit ca sarea în bucate.

Astăzi este ziua de naştere a fuhrerului.

Volksfeiertag – sărbătoarea poporului.

Volksfest – festivalul poporului.

Volksgenmeinschaft – comuniunea poporului.

Volksfremd – străin de popor (alien e un cuvânt folosit în engleză pentru imigranţi).

Artfremd – străin de specie, adică evreu.

Pentru nazişti, un evreu e cineva care are 25% sânge evreiesc. Dacă cineva are vreo nedumerire, expertul rasist al ministerului de interne decide.

H.K. Hagenkreuz – swastika. Am văzut o carte pentru copii cu o swastika pe copertă.

Să fi fost această carte momentul în care m-am decis să studiez limbajul naziştilor?

Sărbătorile pentru elevi. Am fost într-o excursie misterioasă cu autobuzul. Acesta e obiceiul la modă pentru mica burghezie şi pentru cei în vârstă. Lângă noi, stăteau două doamne în vârstă, care erau indignate că doctorul evreu, care era un om de treabă şi aşa un om de familie, a fost lipsit de modul în care îşi întreţinea familia, adică de practicarea meseriei sale.

Noua lege privind funcţionarii publici îmi permite, ca fost soldat, să-mi păstrez slujba pentru moment. Dar ca evreu, nu mai am dreptul să examinez studenţii.

poster nazist: “Un popor – Un imperiu  – Un conducător”

În cabana studenţilor era un poster care spunea: “Când un evreu scrie în germană, minte. Ar trebui să i se permită să scrie numai în ebraică. Cărţile evreilor scrise în germană trebuie caracterizate ca traduceri din ebraică.”

Goebbels: “Secolul de excese ale intelectualităţii evreieşti s-a terminat. Iar izbucnirea revoluţiei germane a deschis calea destinului Germaniei. Viitorul om german nu va mai fi un om al cărţilor, ci un om de caracter. Pentru a face asta, vrem să vă învăţăm pe voi, tinerii, să aveţi curajul să priviţi oamenii în ochi fără milă şi să vă dezvăţaţi să vă mai fie frică de moarte pentru a putea reînvăţa să respectaţi moartea.”

Ca să descrie organizarea demonstraţiilor lor uriaşe, naziştii au folosit cuvântul aufziehen, a pune în scenă, dar acest cuvânt înseamnă în acelaşi timp şi să întorci un ceas sau cheiţa unei jucării mecanice, iar conotaţia lui e de a transforma pe cineva într-o slugă.

Gleichschalten, la origine un termen tehnic, înseamnă a sincroniza, a aduce în linie, dar e folosit azi în sensul de a declara că germanii s-au sincronizat cu noul regim, ca nişte automate.

Limbajul nazist insistă asupra dezvoltării organice naturale, dar în acelaşi timp e inundat de metafore tehnice. Această contradicţie poate fi găsită în cuvântul betriebszeller, care e folosit şi ca diviziune de vânzări de către companii.

betrieb: fabrică. zeller: a vinde. Un alt termen uluitor care combină mecanicul şi organicul…. ah, această nouă vorbire!

Studiul meu asupra limbajului era o modalitate de auto-apărare. Nu era nimic ştiinţific. Adunam la întâmplare tot ce puteam. Tot ce găseam în cărţi, în ziare, în relatările de la radio, în discursurile care răbufneau din difuzoarele stradale, din conversaţii pe care le auzeam pe stradă, în glume spuse în secret pentru că puteai ajunge la închisoare.

Glume din timpul celui de-al treilea imperiu: 

“O doamna a dorit să-şi facă părul permanent.

“Îmi pare rău”, a spus coafeza. “Nu am voie să fac asta.” “De ce?” “Pentru că eşti evreică. Şi în Germania, este interzis să atingi părul de pe capul unui evreu.”

20 noiembrie 1934

Salutul lui Hitler, cunoscut şi ca salutul german a devenit obligatoriu pentru toţi funcţionarii publici. Se face prin ridicarea braţului drept şi e însoţit de strigătul Heil Hitler. Cei care din motive medicale nu pot folosi braţul drept, trebuie să salute cu cel stâng. Colegii mei mă salutau dând din cap, şi eu le răspundeam la fel. În birouri, toţi angajaţii ridică mâinile unii la alţii.

“Îi jur lui Adolf Hitler o loialitate de neclintit…”

Jurământul funcţionarilor civili a trebuit depus de tot personalul universităţii. N-am putut să scap. Nu mai e doar o chestiune de limbaj. Ceremonia a durat mai puţin de două minute. Am repetat toţi cuvintele în cor după ce rectorul le-a citit în grabă: loialitate eternă fuhrerului şi cancelarului reich-ului, Adolf Hitler. Apoi rectorul a urlat Sieg iar mulţimea a răspuns Heil. Şi-a ridicat braţul şi toată lumea a ridicat braţele.

(propaganda nazistă): “Poveştile şi legendele ariene şi mai presus de orice germane arată conexiunea profundă care uneşte omul arian cu animalele. Pentru a reîntoarce pacea interioară în viaţa culturală a Germaniei trebuie să păstrăm esenţialul, dar nu şi ce nu e folositor şi dăunător. Vivisecţia pe animale trebuie să dispară. În acest mod vom găsi din nou armonia intelectuală care e atât de necesară vieţii politice, atât în interiorul oamenilor cât şi în exteriorul lor.

Astăzi am primit o nouă revistă cu o swastikă pe copertă. Revista organizaţiei pisicii germane. Editorialul e scris într-un stil majestuos, politic. “Pisica germană care e opusul pisicilor străine, aristocrate, în conformitate cu ideile fuhrerului nostru.” Acum cluburile de pisici sunt asociate cu reich-ul. Numai arianii au voie să facă parte din aceste cluburi.

(cantec al tinerilor nazişti):

“Nu uita niciodată că patria e a ta 

Păstrează-i puritatea 

Pământul german şi sângele german

Trebuie să fie sacre pentru tine.

Tineretul mărşăluieşte, cântând cu bucurie

Fie că e soare, fie că plouă.

Tinerii mărşăluiesc cu voinţa lor de a cuceri  ţelul suprem.

Mărşăluim, păşind ferm, pentru a cuceri lumea.

Tinerii ni se alătură, desigur.

Nici un drum nu e prea greu pentru tinerii care mărşăluiesc spre victorie. Sieg Hiel.”

Goring: “Cei care fac parte din al treilea reich trebuie să fie indivizi germani sau care au sânge înrudit cu cel german şi care dovedesc prin atitudinea lor că rămân hotărâţi şi capabili să servească cu loialitate poporul german şi al treilea reich. Căsătoriile între evrei şi indivizi cu sânge german sau înrudiţi cu cei cu sânge german sunt interzise.”

15 septembrie 1935

Legea privind sângele german şi onoarea germană.

German cu sânge pur

Sânge amestecat, german de categoria a doua

Sânge amestecat, german de categoria a doua

Sânge amestecat, german prima categorie

Evreu.

Dentistul Isakovic spune că în 50 de ani vom admite dincolo de orice îndoială că Hitler trebuia să apară ca evreii să poată deveni din nou o naţiune. Ne-a invitat la cină de anul nou evreiesc. Şi-a acoperit capul, a citit din torah, mi-am acoperit şi eu capul. A fost o seară dureroasă. Unde aparţin? Aparţin naţiunii evreilor, a decretat Hitler. Dar eu simt că naţiunea evreiască pe care o recunoaşte Isakovic e o comedie. Simt că nu sunt altceva decât un german, sau un german european.

(poster nazist): “Murdăria rasială”

Peste tot în jurul nostru e o atmosferă de sărbătoare.

Festivaluri şi steaguri, târguri, concursuri de tir, întâlniri ale cavalerilor, evenimente sportive ale unei unităţi SS, aniversarea unui oraş. Peste tot şi oriunde: sărbătorirea comuniunii poporului.

Sunt şocat de analogia cu Jean Jacques Rousseau şi vremurile sale.

Hitler a spus recent: “Nu sunt un dictator. Doar am simplificat democraţia.” Modelul său politic, indiferent că l-a citit sau nu, e contractul social al lui Rousseau. Fragmente întregi din această carte pot fi găsite în discursurile lui Hitler: întoarcerea la natură, suveranitatea poporului, Rousseau nu a triumfat niciodată la un asemenea nivel. niciodată ideile sale nu au fost forţate pe asemenea culmi absurde.

Sunt hărţuit de un consilier local. Spune că grădina noastră nu e ordonată. 3 mărci amendă şi ameninţare cu acţiune legală.

La ora 8 consilierul privind grădinile vede ceva pe pământ: “Încă aveţi buruieni aici. Uite încă una. Trebuie să fac un raport despre asta. O să vă oblige să angajaţi gardieni profesionişti pe care va trebui să-i plătiţi cu câteva sute de mărci.” Eu: “De unde să iau atâţia bani? Ştiţi că am fost dat afară de la universitate.” El, un om bine intenţionat, care acum îşi dă seama ce se întâmplă: “O, asta înseamnă că sunteţi un non-arian.” Acum contextul imposibilităţii de a scăpa îi e foarte clar. Spune că îi pare rău, dar dacă în raportul său nu scrie că în grădină încă sunt buruieni, atunci un inspector superior va veni să verifice şi îşi va pierde slujba.

E straniu cât de penibil am îndurat totul. Nu pot fi ajutat. Nu pot trăi normal în vremuri aberante.

Am fost dat afară de la universitate în 1935. Am învăţat să bat la maşină şi am lucrat fără încetare la o carte despre literatura franceză din secolul 18. Nu exista nici cea mai mică şansă ca această carte să fie publicată. Dar pe măsură ce o scriam, simţeam cum prinde viaţă în afara mea. Însă naziştii m-au împiedicat să o termin, când au interzis evreilor accesul în bibliotecile publice. Tot ce mi-a mai rămas de studiat a fost limbajul vremurilor pe care le trăiam. Limbajul celui de-al treilea reich.

carţi naziste: “Organizaţia partidului nazist. Funcţionarea legală a tineretului german. Sânge şi onoare. Atacul. Bătălia petru Germania. Rasa, legea şi poporul.”

Erleben: a trăi

Naziştilor le plăcea să folosească acest cuvânt în sensul de a trăi ceva, de a trece printr-o experienţă.

Când unul dintre “zeii” lor vorbeşte, de exemplu, nu trebuie să-i asculţi discursul, ci să-l trăieşti, fără să ai vreo reţinere şi fără să încerci să te distanţezi de ce spune, în acelaşi mod în care fiecare membru al micii burghezii, fiecare comerciant nazist profită de orice ocazie pentru a-ţi povesti cum vede lumea, cum simte “spectacolul”, viziunea misticului, a privirii interioare.

A folosi exerciţiul raţionării în sensul gândirii logice e cel mai mare duşman al naziştilor, dar spectacolul (shau) e adus în linie cu cuvântul englezesc show (spectacol), o punere în scenă, un mare act teatral, un circ. Aceasta este viziunea mecanizată a unui ochi fascinat şi manipulat, orbit de o lumină care e prea puternică. Romantism şi afaceri, ce e nou şi ce e divertisment, Germania şi America.

În viziunea asupra lumii a celui de-al treilea reich, ambele – Germania şi America – sunt prezente, împreună, de neseparat, misticism, megalomanie şi manipulare în nenorocirea catolică.

O glumă care nu există: “Studenţilor li se pune o întrebare cu tâlc la un examen: “Ce urmează după al treilea reich?” Cei care au răspuns “al patrulea reich” au greşit. Răspunsul corect e: “nimic. Al treilea reich e Germania eternă.”

Ewiges: etern.

Ewiges volk: poporul etern.

Eternul evreu.

Uneori mă întreb cum s-ar schimba viaţa pentru mine în al patrulea reich, orice formă ar lua? Cu siguranţă m-aş simţi total însingurat şi singur, pentru că n-aş putea să am încredere în nimeni din Germania, nu m-aş mai simţi niciodată ca un german.

Ewig Vornamen: numele primare.

Revoluţiilor le place să se joace cu numele.

În Ruspia oamenii au primit numele de Brutus. Sub Hitler, li se spune Horst şi Baldur.

O nouă lege le impune evreilor care nu au un nume “destul de evreiesc” să adauge Israel numelui de bărbaţi şi Sara pentru numele de femei. Eu însumi trebuie să anunţ departamentul de înregistrări că acum numele meu e Victor-Israel Klemperer.

În unele poveşti de groază, un om cade sub influenţa unei maimuţe sau a unui om turbat.

Americănizarea limbii e din ce în ce mai profundă. O orgie de numere, în special numărul 1000 e peste tot. 1000 de procesiuni au fost anunţate pentru un reich (imperiu) care va dura 1000 de ani. E un abuz constant de superlative împrumutate din limbajul folosit în publicitate în America. Tot ce facem e cel mai mare din lume: cea mai lungă autostradă, cel mai mare stadion, cea mai mare minciună, cea mai mare ruşine.

2 octombrie, acordul de la Munchen.

Cehoslovacia e împărţită. Anglia, Franţa şi Rusia nu mişcă un deget. Hitler e proclamat “prinţul păcii”. O jumătate de zi n-am putut să-mi scot din minte gândul că a venit timpul să găsesc curajul să mă sinucid.

6 decembrie 1938

Retragerea permiselor de conducere de la toţi evreii. Justificarea: evreii cărora li se permite să conducă jignesc comunitatea de trafic germană, mai ales că au tupeul să conducă pe autostrăzile construite de mâinile muncitorilor germani.

Maşina rămăsese singura noastră portiţă de evadare din când în când.

(propagandă nazistă): “Chiar în momentul în care vă vorbesc, trupele noastre ocupă lunia frontului de la Brest la Lemberg (Lvov) către nord. Şi chiar în acest moment mărşăluiesc coloane nesfârşite de prizonieri de război polonezi, capturaţi la Kutno după ce armata lor a fost înfrântă. Războiul ar putea dura 3 ani, nu vom rosti niciodată cuvântul “capitulare”. Ar putea dura 4 ani, 5 ani, 6 ani, 7 ani, nu vom capitula.”

Să plecăm sau să rămânem. Să plecăm prea devreme sau să stăm până e prea târziu?

Când a început războiul în septembrie 1939, încercam să emigrăm. Am trimis cereri disperate de ajutor în toate colţurile lumii. America, Alaska, Peru, Palestina, Odessa, chiar şi Shanghai. Consulatul Statelor Unite ne-a alocat numerele 560.429 şi 560.013 pe lista de aşteptare a candidaţilor la emigrare. Ar fi urmat să ne vină rândul abia în februarie 1941. Poate că nu trebuia să plec, ci să aştept. Eram german şi îi aşteptam pe germani să se întoarcă. Dar unde se ascundeau?

Cuvinte noi.

Blitzkrieg: războiul fulger.

Blitzsieg: victorie fulger.

O canapea roşie. 6 scaune. 2 covoare vechi. 8 fotografii în rame, o masă de scris. Evacuarea noastră a început. Am fost daţi afară din casa noastră. Noul ocupant, ales de nazişti distruge grădina pe care Eva s-a chinuit ani să o facă. E măcelarul oraşului. În casa noastră va deschide un magazin, în camera de muzică.

Putem lua foarte puţine lucruri cu noi. Cea mai mare parte a mobilei trebuie să meargă într-un depozit. Ard o mulţime de scrisori şi manuscrise.

Judenhaus: casa evreilor.

Acestea sunt case în care toţi evreii evacuaţi din casele lor sunt obligaţi să trăiască împreună.

Autorităţile ne-au alocat 2 camere în una din aceste case. O vilă aspectuoasă, umplută la refuz cu oameni care toţi împărtăşesc aceeaşi soartă. Lipsă de spaţiu, promiscuitate, haos, un lagăr de concentrare clasa I.

6 iulie 1940

De acum, evreilor li se interzice să iasă din Casa Evreilor după ora 8 seara. În timpul zilei, nu avem voie să mergem în grădina interioară sau în parcurile publice. În oraş, nu avem voie să mâncăm la restaurantul din gară. Nu avem voie să mergem pe anumite bulevarde şi să ne ducem la grădina zoologică. Într-o altă grădină publică, nu avem voie să păşim pe trotuarul care duce la intrarea grădinii. Avem voie să traversăm o altă stradă, dar nu avem voie să mergem pe ea.

Modul în care ne simţim se schimbă în fiecare zi. Numărăm câţi oameni ne spun Heil Hitler şi câţi ne spun doar “bună ziua”.

Ieri, la pâine, 5 femei au spus “bună ziua” şi două au spus Heil Hitler. Asta se numeşte o zi bună.

Astăzi, la magazinul de carne, toţi ne-au spus Heil Hitler. O zi proastă.

propagandă nazistă: “Frontul împotriva Moscovei. Nazismul anunţă o nouă eră, o nouă formă pentru cultura europeană, în timp ce bolşevismul, condus pe plan internaţional de sub-umanii evrei, atacă esenţa culturii. Nu e doar anti-burghezie, este şi anti-cultural. Ca o consecinţă finală, reprezintă distrugerea absolută a câştigurilor culturale, sociale, naţionale, economice ale civilizaţiei occidentale pentru profitul unei clici de conspiratori nomazi, fără rădăcini, care şi-au găsit reprezentanţii în iudaism.”

Când o expresie e introdusă în limbajul public pentru prima dată? Când devine importantă? Când reuşeşte să exprime spiritul vremurilor?

Unul dintre vecinii noştri din Casa Evreilor nu vorbea despre familia sau strămoşii săi ca atare, ci mereu folosea un cuvânt vechi pentru asta: “sippe”, un cuvânt vechi din evul mediu, pe care naziştii l-au reintrodus în vorbire.

Am descoperit şi cuvântul “untermench”: sub-om. L-am găsit într-un roman scris de Fontana, la sfârşitul secolului trecut. Dar asta nu îl face cu nimic mai puţin nou. Un cuvânt e nou în momentul în care apare ca expresie a unui nou mod de a gândi, sau a unei noi idei. “Sippe” şi “untermench” sunt într-adevăr creaţii originale ale limbajului celui de-al treilea reich.

20 februarie 1941

Am primit ordinul să vindem maşina într-o săptămână.

Un mecanic ne-a sfătuit să o dăm la fiare vechi. A venit cu mine să luăm maşina. Cum împingeam maşina afară din garaj, câţiva băieţi s-au strâns în jurul nostru şi strigau: “maşina evreului”, “maşina evreului”.

Următoarea lovitură la care mă aştept e confiscarea maşinii de scris. Va fi o pierdere atât de grea. Cine poate să-mi înţeleagă scrisul de mână?

Maşina de scris pe care o folosesc acum pentru a scrie notiţele mi-a fost oferită de autorităţile ruse; maşina a fost confiscată de la nazişti care au fugit. A fost folosită de funcţionarii unui departament din guvern. Una dintre taste a fost modificată pentru a bate simbolul SS. Acest font unghiular mi-a amintit mereu de influenţa expresionismului asupra limbajului şi esteticii celui de-al treilea reich. Cu mult înainte ca naziştii şi SS să fi existat, simbolul acesta era pictat în roşu pe transformatoarele electrice. De fapt, simbolul SS este o reprezentare stilizată a unui fulger. Faptul că e folosit ca dublură sugerează o energie mai mare. Organizaţiile copiilor nazişti au voie să folosească un singur simbol, un fel de jumătate de SS.

O glumă veche din timpul celui de-al treilea reich: “Un chestionar din timpul celui de-al patrulea reich: “Ai fost închis în timpul regimului anterior?” “Dacă nu, de ce nu ai fost închis?” “Duşmanul vede lumina. Acoperiţi-vă ferestrele.”

14 iunie 1941

Am fost condamnat la 8 zile de închisoare pentru că nu am respectat stingerea. Pe formularul printat al mandatului de arestare, cuvintele “Sediul poliţiei” au fost înlocuite de “Şeful poliţiei” şi “Vei fi condamnat” a fost înlocuit de “Eu îţi ordon să faci închisoare”.

Toate comunicările oficiale se fac la persoana I.

Toate trebuie să fie ordonate de un dumnezeu personal.

Asta înseamnă aplicarea “principiului fuhrerului”.

Săptămâna dintre 23 iulie şi 1 iulie 1941

Poliţia din Dresda, sediul poliţiei. Mi-au luat cravata, bretelele, cărţile şi ochelarii. Nu pot citi regulile arestului care sunt scrise pe un afiş prins de perete. Am luat afişul de pe perete şi am început să caut locul cel mai luminat din celulă. Cea mai bună rază de lumină. După o oră am reuşit să desluşesc care era prima regulă:

“Prizonierii nu au voie să folosească salutul german.”

LTI: limbajul celui de-al treilea reich.

“La începutul lui august, armata germană a înaintat 700 de kilometri pe teritoriul Rusiei Sovietice. După bătăliile de la Smolensk şi Uman, alte mari victorii sunt planificate. În vestul ucrainei, rezistenţa duşmanului a fost zdrobită. Bătăliile pentru eliberarea Mării Negre continuă. Pe frontul central, în regiunea Gomel, diviziile sovietice ale Dniepr şi Desna sunt zdrobite la sfârşitul lui august.”

Se trece în tăcere peste pierderile Germaniei în Rusia. Ca şi cum ar fi un guturai. La începutul lui august deja sunt 300.000 de morţi şi 700.000 răniţi. În anunţurile privind moartea soldaţilor care au căzut pe front, crucea creştină e înlocuită de un simbol al unei torţe. Folosit în sus indică data naşterii, întors în jos indică data morţii.

Aceste simboluri au fost împrumutate din scrierea runică a germanilor din antichitate. Păgânii şi teutonii. Sunt folosite pentru a exprima dorinţa de a afirma legătura spirituală şi de sânge cu germanii antici, cu bărbaţii şi zeii Nordului, cu simbolurile solare şi swasticile lor.

propaganda nazistă: “Evreii sunt responsabili pentru acest război. Ei sunt cei care aduc necazuri peste tot în lume. Încă trăiesc în Germania, în masă, sunt spioni în ţara noastră. Adolf Hitler a spus, într-un discurs înainte de război, că dacă iudaismul ar fi să reuşească din nou să ducă ţările în război atunci acest război se va sfârşi cu totala eradicare a evreilor din Europa”.

propaganda nazistă: “Numai în oraşul Koln sunt 6.000 de evrei care ne mănâncă pâinea şi care nu fac nimic altceva decât să deranjeze oamenii. Din moment ce le-am impus să poarte steaua evreiască, mulţi dintre voi aţi spus, şocaţi: “Dumnezeule, n-am văzut niciodată atâţia evrei. Prin urmare, steaua galbenă e foarte folositoare.”

19 septembrie 1941

Steaua evreiască, făcută din pânză galbenă, cu inscripţia Jude (evreu) cu un font care aminteşte de scrierea evreiască, ne-a fost vândută cu 10 fenigi. Toţi evreii care au peste 6 ani sunt obligaţi de acum să o poarte în public. Steaua trebuie să fie vizibilă, pe partea stânga a pieptului. Ca să nu existe îndoieli.

Eva face de-acum toate cumpărăturile. Ar trebui să ies afară doar la adăpostul întunericului. De ce? Pentru că mi-e ruşine. Ruşine de ce?

poster nazist: “Cel care poartă acest semn este duşmanul poporului nostru.”

A trebuit să le interzicem copiilor unei familii să se joace în grădina interioară a Casei Evreilor. Copii îngrijitoarei ariene se jucau cu ei. Copii arieni şi copii care poartă steaua evreiască să fie văzuţi jucându-se împreună ar putea să-i coste pe părinţii copiilor evrei viaţa.

Dacă ascunzi steaua, chiar şi involuntar, eşti pedepsit cu deportarea în lagărul de concentrare.

propaganda nazistă: “Se aud clopotele de crăciun. Sunetul poartă cu el un salut către soldaţi din partea pământului lor natal şi e dus peste mări şi ţări.”

31 decembrie 1941

Sunt emise noi decrete pentru evrei. Folosirea telefoanelor publice e interzisă. Nu au voie să iasă pe străzi între 24 decembrie şi 1 ianuarie. Am petrecut noul an la parter împreună cu ceilalţi. Când ne apropiam de 1 ianuarie am spus câteva cuvinte. Am fost atât de serios că atunci când am ciocnit paharele, îmi tremura mâna. Am spus: “Hitler este scenograful din iad. Ca un adevărat director de circ, mereu vrea să facă ce nu s-a făcut niciodată.”

20 ianuarie 1942

Un cuvânt nou. Evakuierung: evacuare.

În fiecare zi maşini de transport imense pleacă din Berlin, Munich, Hanovra, pentru a evacua evrei în ghetourile din Polonia. În est. Un transport de 240 de oameni trebuie să plece din Dresda mâine. Paul, un vecin din casa evreilor e printre ei. Eva i-a cusut nişte curele ca să -şi care bagajul în spate. Ne spune că evreii evacuaţi au fost împuşcaţi în Riga în grupuri, grupuri, cum au coborât din tren.

Schleierworter: eufemisme.

Evakuierung: evacuări înseamnă deportări.

Holen: a colecta înseamnă a aresta.

Melden: a te prezenta înseamnă a fi convocat de Gestapo.

Concertlager e folosit în loc de lagăr de concetrare.

17 martie 1941

Un prieten arian al Evei ne-a trimis un cap de peşte pentru pisica noastră. Peştii sunt foarte rari şi total intezişi evreilor.

Instrucţiuni: rupe capul imediat şi dă foc oaselor. Teamă de Gestapo.

În martie 1942 am auzit Auschwitz menţionat pentru prima dată, ca fiind cel mai îngrozitor lagăr de concentrare unde, dacă erai trimis, erai mort în câteva zile.

În Dresda, Gestapo era turbat de furie împotriva celor care nu fuseseră “evacuaţi” deja. Din ce în ce mai multe raiduri. Din ce în ce mai multe arestări. Jurnalul meu ne punea în pericol de moarte. Am decis să-l ascundem la un prieten arian. A trebuit să mă despart de tot ce am scris din 1943. Am păstrat acasă doar ciornele cu care încă mai lucram. Eva avea să le scoată din Casa Evreilor, imediat ce le terminam. În momentul în care mă opream din scris, de fiecare dată, le ascundeam. Chiar şi dacă mă opream din scris doar câteva minute, le ascundeam.

Rosenberg: “Peste 1 milion de exemplare din cartea mea au fost vândute în Germania şi în restul lumii, iar asta în mod natural face parte din istoria culturală şi intelectuală.”

Tocmai făceam o listă pentru a vedea de câte ori la mijlocul secolului 20 Rosenberg foloseşte cuvintele “sânge”, “specie” şi “rasă”, şi chiar în acel moment Gestapo a venit pentru prima dată după 2 săptămâni de absenţă.

Mitul secolului 20 şi notiţele mele lângă au dus la o catastrofă. Am fost lovit cu cartea în cap, mi-a fost presată de faţă.
“Cum îndrăzneşti, porc evreu?” “Cum ai obrăznicia să citeşti o carte ca aceasta?” Atunci Eva s-a întors de la cumpărături. Imediat i-au smuls plasa din mână şi au insultat-o. “Trădătoare ticăloasă a rasei tale”. Am dat să-i sar în ajutor. M-au lovit şi m-au scos cu forţa afară din bucătărie. Eva s-a apărat foarte calm. “Eu am împrumutat cartea. Ca ariană, am dreptul să fac asta.”

Limbajul celui de-al treilea reich este inerent sărăcăcios. Sărăcia sa e fundamentală, ca şi cum ar fi făcut un legământ de sărăcie. E imposibil să deschizi un ziar fără să vezi cuvântul fanatic repetat la nesfârşit până ţi se face rău: credinţă fanatică, dorinţă fanatică, omagiu fanatic. Au uitat că acest cuvânt era folosit să exprime punctul de întâlnire al crimei şi bolii.

Beschimpfungen: insulte.

Lipsa de imaginaţie a insultelor Gestapolui. Ce repetiţie austeră:

“femelă care ţi-ai uitat rasa”

“porc evreu”

“evreu murdar”

“curvă evreică”

“jidan mizerabil”

“Iuda”

“canalie evreiască”

“sclav evreu”

“scroafă evreică”

Începând de azi, evreii şi oricine trăieşte cu ei nu mai au voie să ţină animale de companie. Asta e condamnarea la moarte pentru motanul noastru, pe care îl avem de 11 ani. Mâine o să-l ducem la veterinar, chiar dacă asta e strict interzis. Dar facem asta pentru a-l scuti de groaza de a fi luat de ei şi ucis împreună cu alte animale. Eva mi-a spus: “uite-l cum se joacă, nu ştie că mâine va muri”. Oare e cineva care se uită la noi la fel şi deja ştie că mâine vom muri şi noi?

20 august 1942

O doamnă care urma să fie deportată s-a sinucis azi noapte. Înlocuitori pentru cei care trebuie deportaţi şi se sinucid sunt trecuţi pe listă în avans, pentru fiecare transport. Pentru Gestapo e de la sine înţeles că un anumit număr de oameni se vor sinucide. Organizarea germană.

În timpul acestor ultimelor luni, am aflat că profetul Ezra a fost cel care a codificat religia iudaică – legea, sutele de interdicţii şi prevederi care îl legau pe evreu de dumnezeul lui, chiar şi în cele mai neînsemnate acţiuni ale lui. Gestapo e ca Ezra.

Toate cheile, inclusiv cheile de la camioane trebuie predate de urgenţă. Ne distrug picătură cu picătură.

Am enumerat următoarele interdicţii:

1. Nu avem voie să ieşim din casa evreilor după 8 seara.

2. Suntem expulzaţi din propria noastră casă.

3. Interdicţie de a asculta radioul, de a folosi telefonul.

4. Interdicţie de a merge la cinema, concerte, teatru, muzee.

5. Interdicţie de a face abonamente la ziare sau de a cumpăra ziare.

6. Interdicţie de a folosi orice formă de transport.

7. Interdicţie de a cumpăra bunuri sau provizii.

8. Interdicţie de a cumpăra ţigări.

9. Interdicţie de a cumpăra flori.

10. Interdicţie de a cumpăra lapte.

11. Interdicţie de a merge la frizer.

12. Interdicţie de a apela la orice fel de meşter.

13. Confiscarea maşinii de scris.

14. Interdicţie de a cumpăra pături de lână.

15. Interdicţie de a folosi bicicleta.

16. Interdicţie de a folosi scaune cu spătar.

17. Interdicţie de a avea animale de companie.

18. Interdicţie de a pleca din Dresda.

19. Interdicţie de a păşi în gară.

20. Interdicţie de a intra în parcuri.

21. Interdicţie de a intra în anumite zone din centrul oraşului şi în pieţe.

22. Obligaţia de a purta steaua evreiască.

23. Interdicţie de a face provizii de hrană.

24. Interdicţie de a merge la bibliotecă.

25. Interdicţie de a merge la restaurant.

26. Interdicţie de a cumpăra haine.

27. Interdicţie de a mânca peşte.

28. Interdicţie de a bea cafea, de a mânca ciocolată, conserve şi lapte condensat.

29. Taxe speciale.

30. Cheltuielile lunare trebuie reduse constant.

31. Mersul la cumpărături restricţionat la o oră pe zi, cunoscută ca “ora evreilor”.

Stuller mi-a spus: “Tot ce ai scris nu serveşte la nimic. Lucrurile mărunte sunt cunoscute de toţi. Iar despre lucrurile importante nu ai habar.”

I-am răspuns: “Nu lucrurile mari sunt importante pentru mine, ci viaţa de zi cu zi în această tiranie, care e uitată. 1000 de muşcături de ţânţar fac mai mult rău decât o singură lovitură în cap. Observ şi notez fiecare rană pe care o fac ţânţarii.”

Era atât de cald că mi-am dat jos haina pe care era cusută steaua şi am rămas în jacheta fără stea. Doi domni s-au apropiat de mine: “Te vedem mereu purtând steaua evreiască. De ce?” În momentul ăla am devenit conştient, îngrozit total.

Când eram tânăr aveam coşmaruri care se terminau prin execuţia mea prin spânzurare. Într-o cameră cu un scaun. Atunci era pubertatea. Azi e Gestapo.

O carte de vederi pe care am trimis-o unui prieten în Berlin mi-a fost returnată cu menţiunea “ubgewambeit”: “destinatarul s-a mutat fără să lase adresa următorului domiciliu”.

Ubgewambeit, un cuvânt inocent, care trebuie tradus astfel: “scos cu forţa din casă, bătut, deportat, trimis la moarte.”

De acum e de presupus că nici un evreu nu se întoarce viu din Polonia.

1943 a început cu capitularea celei de-a 6-a armate germane la Stalingrad, urmată de înfrânerea lui Rommel în Africa.

Îmi amintesc că am întrebat-o pe Eva: “Au fost înfrânţi sau au fugit mâncând pământul”?

Enigma care nu se mai termină: cât mai durează?

“Vreţi un război total?

Da.”

“Vreţi să fie mai total şi mai extrem decât ne putem imagina azi?

Da.”

“Sunteţi pregătiţi să mergeţi în luptă împreună cu fuhrerul ca să luptaţi pentru patria noastră împreună cu Wehrmacht (armata germană) şi să luptaţi cu o voinţă sălbatică fără să lăsaţi să vi se abată atenţia de către mulţimile enervante până la victorie?

Da.”

Vocabularul eroismului.

Este obligatoriu să demonstrezi mereu că ai un caracter perfect.

Charakterlich: un nou adjectiv creat de nazişti.

Agresiv: Kampferisch, un adjectiv rar care înainte era folosit doar în neoromantism, dar şi „stur”, cea mai mare contribuţie a lui Hitler la limba germană.

După înfrângerea de la Stalingrad, un nou cuvânt a apărut: „Anfallig” – fragil. Prima dată a fost folosit de Goebbels: „Am fost atât de răspfăţaţi de o lungă listă de victorii că am devenit un pic fragili.” „Însă, în ciuda înfrângerilor, încă suntem stăpâni, înfrângerile în Rusia sunt „planmassig” – planificate. Linia noastră de pe front nu e niciodată străpunsă pentru că e „Elastisch” – elastică, iar ofensivele duşmanului le permit să înainteze doar în „Schneckentempo” – în pas de melc- dacă înaintează vreun pas.

Glumă din timpul celui de-al treilea reich: „Caesar, Frederic cel Mare şi Napoleon ajung în rai:

Caesar: Dacă aş fi avut toate acele tancuri, aş fi cucerit Germania.”

Frederic cel Mare: Dacă aş fi avut toate acele avioane, aş fi cucerit toată Europa.

Napoleon: Dacă l-aş fi avut pe Goebbels, nici azi n-aţi fi aflat că am pierdut la Waterloo.”

Toată ziua m-am ocupat de cartofi. Am putut face rost de un sac, pe care nici n-am apucat să-l leg bine că s-a rupt şi cartofii s-au împrăştiat pe jos.

Teleguţa am împrumutat-o de la cimitirul evreiesc unde am avut o discuţie cu cei trei gardieni care jucau cărţi, ca de obicei, ascunşi printre morminte. Foarte trişti şi deprimaţi, mi-au spus că se aşteaptă la separarea cuplurilor mixte (arieni-evrei) ca fiind iminentă. Asta înseamnă că ori soţia divorţează de soţ, ori e declarată evreică şi va fi deportată împreună cu el. Oamenii spun de mult că cei deportaţi nu ajung în Polonia în viaţă. Că sunt gazaţi în vagoane de vite în timpul călătoriei şi că trenul se opreşte pe drum acolo unde deja mormintele masive au fost deja săpate.

Bizar. Pentru mine e total inexplicabil modul în care naziştii combină secretomania despre crimele lor cu teroarea publică.

2 martie 1943

În jur de 300 din cei 600 de evrei încă mai erau în viaţă în Dresda. Au fost închişi într-un lagăr mic la periferia oraşului, unde aşteaptă să fie deportaţi la Auschwitz. Transportul va pleca mâine dimineaţă. Câţiva dintre vecinii mei sunt deja morţi.

Heinrich Himmler: Acum voi discuta un capitol dificil. Aici, în faţa voastră, cu o sinceritate totală. Asta trebuie spus între noi, dar nu trebuie niciodată să vorbim despre asta în public. Mă refer la evacuarea evreilor, la exterminarea poporului evreu. E uşor de spus „Vom extermina evreii. Fiecare membru al partidului spune: „E prevăzut în programul partidului. Îi vom extermina pe evrei. E uşor de făcut.” Apoi, toţi, 80 de milioane de germani bravi şi fiecare are câte-un evreu bun al lui. „Toţi evreii sunt porci, dar al meu e cumsecade.” Dar nu au vreun habar despre ce vorbesc. Dar noi, noi ştim ce înseamnă să vezi 100 de cadavre aliniate, 500 de cadavre, 1.000 de cadavre. Şi, trecând prin asta, să înduri asta şi să rămâi complet corect, cu excepţia câtorva momente de slăbiciune umană, să fii mai puternic. Aceasta este o pagină de glorie din istoria noastră. Este o pagină secretă, care trebuie să rămână secretă pentru totdeauna. Avem dreptul moral şi o obligaţie faţă de poporul nostru să omorâm acest popor care a vrut să ne omoare.”

Pentru evrei, chiar şi ideea de a avea cărţi a dispărut. Prea multe au fost furate, abandonate, trecute din mână în mână. Ieri şi azi, Eva a îndepărtat nume şi însemnări de pe cărţile pe care le-am moştenit, care în limbajul nou înseamnă că cei care le-au avut mi le-au dat mie înainte să dispară în lagărele morţii. Tot ce a avut un evacuat devine proprietatea statului. Chiar şi a avea o singură carte care a aparţinut unui evacuat e considerat jefuirea proprietăţii statului sau sabotaj şi e de ajuns să fii condamnat la moarte.

Cărţi care nu aparţin nimănui: cărţi ale evreilor.

25 aprilie 1943

Compania Willy Shluter – ierburi medicinale şi ceaiuri de plante, unde face ceai, folosind un cuptor, şi plante dintr-o cutie care seamănă cu cea de ţigări, tot felul de plante, colorate, mentă. Operaţiunea produce o cantitate enormă de praf care îi intră în ochi, în nas şi în gură. Eu sunt cel care face focul. De ieri, departamentul de muncă mi-a comandat să fac asta de la 2 după-amiaza până la 10 seara, în fiecare zi. Sunt în jur de 20 de evrei care muncesc aici. Numărul lor se schimbă, în funcţie de ture, boli şi arestări. Criteriile pe care le folosesc cei din Gestapo pentru a-şi alege victimele sunt din ce în ce mai misterioase. Julius Berg care a lucrat aici timp de două zile a fost arestat miercuri şi vineri deja era mort. Altul era mort deja la o zi după ce-a fost arestat. Un comarad şi un fost profesor ca mine arestat sâmbătă şi deja luni era mort.

Mă simt ca Ulise în peştera ciclopului. Ciclopul îi spune lui Ulise: „Pe tine te voi mânca ultimul.”

Cântece de crăciun răsună într-un spital din Berlin.

1 ianuarie 1944

Lipsa de hârtie e atât de severă că nici nu mai există calendare din care să poţi rupe paginile. Acum ziarele publică liste ale zilelor şi lunilor din an pentru a fi tăiate şi înrămate. Timpul stă în loc. Câte circulare, prohibiţii şi dispoziţii au fost emise până acum? Acum sunt foarte rare. Deja totul a fost interzis. Şi aproape că nu mai e nici un evreu rămas în viaţă aici. Am văzut casa evreilor scuipându-şi gradual locuitorii şi fiecare detaliu îmi aminteşte de lista nesfârşită a celor care au dispărut, care au murit. Toţi au sperat că vor supravieţui.

De ziua sa de naştere, poporul german i-a arătat loialitatea lui Adolf Hitler şi dorinţa sa neabătută de a lupta şi de a rezista până la victorie. În capitala reich-ului regimentul participă la paradă iar berlinezii aplaudă cu bucurie.

Zidurile nostre sunt sfărâmate, dar nu şi inimile noastre.

De ziua sa de naştere, fuhrerul dezvăluie noi arme anti-tanc şi e felicitat de mareşalii şi generalii săi.

6 iunie 1944, la amurg

Eva mi-a adus vestea că invazia a început azi-noapte. Era atât de fericită. Îi tremurau genunchii. Eu însă am primit vestea cu răceală. Nu mai sunt capabil sau nu pot încă să sper.

Krise: criză.

Eufemism pentru înfrângere. Nu e folosit niciodată singur. Criza e întotdeauna sub control sau e doar pentru moment. Pentru a ne abate atenţia de la înfrângeri, înfrângerea mai este numită şi „criza umanităţii occidentale”.

Buletinul Wehrmacht din 2 iulie:

În decursul operaţiunilor de „curăţire” din zona franceză, 80 de terorişti au fost lichidaţi. „Liquidieren

Acesta e limbajul dispreţului. Unii lichidează oameni în acelaşi mod în care un om de afaceri îşi lichidează afacerea.

Pentru a reduce oamenii la condiţia de obiecte, naziştii preferă să folosească Liquidieren”, un cuvând care are o origine străină, deşi germanii au multe cuvinte pentru a ucide: „toten”, „morden”, „beseitigen”, „hinrichten”.

1 septembrie 1944 – a 5-a aniversare a începutului războiului. În această dimineaţă, tinerii hitlerişti au participat la o paradă cu tobe şi muzică de sărbătoare, care a sunat la fel de fals ca toate notele muzicale ale celui de-al treilea reich.

Dacă asta ar fi ultima dată. Dar cât va dura până când mizeria nazistă va fi îndepărtată din mintea acestor tineri?

26 septembrie 1944

Teama de bombardamente e atât de mare că până şi evreii au dreptul la exerciţii pasive de apărare în curtea interioară din casa evreilor. Folosim nisip imaginar şi apă imaginară pentru a elimina arsura de la o bombă incendiară cu fosfor.

Cercurile desenate cu creta pe ziduri şi pe asfalt reprezintă fosforul care arde. Oricine păşeşte într-un asemenea cerc e mort.

Pe seară, au apărut nişte tineri hitlerişti care ne-au comandat să curăţăm molozul în urma ultimului bombardament. Tinerii hitlerişti nu ne-au convocat doar pe noi, ci şi pe evreii care au fost deportaţi şi ucişi de multă vreme. Cineva greşise lista.

Inscripţia LSR care se poate găsi pe fiecare casă, contrar credinţei populare, nu înseamnă „adăpost în caz de bombardament”, ci „învaţă rusa repede”.

Şi acum, un cântec:

Totul va trece

Totul are un sfârşit

După fiecare Decembrie

Va veni un Mai.

Totul va trece

Totul are un sfârşit

Fuhrerul se va duce primul

Şi apoi tot partidul…”

Şi-au încălcat toate promisiunile, cu excepţia celor pe care le-au făcut evreilor.”

Pe 13 februarie 1945, când Auschwitz era de mult în mâinile ruşilor iar americanii se apropiau de Theresienstadt, am primit ordinul de evacuare, care însemna un ordin pentru un marş al morţii. Chiar în acea seară, au căzut bombele englezilor, iar oraşul a fost cufundat într-o furtună de foc. În haosul general, Eva a smuls steaua de pe haina mea şi am fugit din oraş împreună cu ceilalţi refugiaţi. În lunile următoare am rătăcit prin Germania, folosind nume false. Într-un sat mic din Bavaria, am auzit pentru ultima dată unul dintre discursurile lui Goebbels.

propaganda nazistă: “Fuhrerul a învins criza în trecut şi la fel va face şi de data asta. Este convins de asta. Chiar ieri a spus: „Cred cu tărie că vom trece peste această criză. Cred cu tărie că atunci când ne vom trimite trupele, vom învinge duşmanul. Cred cu tărie că într-o zi victoria se va întoarce la steagurile noastre. Cred aşa cum nu am crezut niciodată. Pentru fuhrerul nostru, Adolf Hitler: Sieg Heil.”

Biata vorbire a celui de-al treilea reich! Atât de evidentă. Atât de predictibilă.

Nu-i vom aduna pe fascişti

chiar dacă ne vor trimite o rafală de gloanţe

Suntem 10 camarazi incomparabili

Nu vom fi făcuţi să ne retragem niciodată.

Ţara noastră e departe

Dar noi suntem gata

Luptăm siguri de victorie

Pentru libertate.”

Vara lui 1945.

Petrec tot timpul extrăgând material referitor la LTI (limbajul celui de-al treilea imperiu) din notiţe. Dar va rezulta în nimic mai mult decât un eseu. Altfel, ar trebui să citesc ani şi ani, şi nu merită.

Sunt sătul de el.

Îmi amintesc ce mi-a spus Stul (?): „Nu mai scrie atâta. Dormi şi tu mai mult. Vor fi destui istorici să scrie despre toate acestea. Ei ştiu mult mai mult decât tine.”

Dar în casa evreilor unde am locuit, împărţeam apartamentul cu o femeie. Doamna Voss. Înainte să fie deportată la Auschwitz, dădea buzna în camera noastră, o dată pe zi, şi îmi spunea: „scrie asta, notează asta. Trebuie să scrii asta.” Şi cu aceeaşi emoţie, îmi spunea de ultima percheziţie, de ultima sinucidere, de ultima reducere a cărţilor în rusă. Avea încredere că puteam fi un cronicar şi îşi dorea să creadă că nici un alt cronicar al acelor vremuri nu va supravieţui acestui dezastru, în afara mea… pe care atât de des mă vedea scriind la birou…”

În 1947, Victor Klemperer a publicat „Limbajul celui de-al treilea imperiu: notiţele unui filosof,” un eseu după jurnalul său. În 1960 a murit. Jurnalul său a fost publicat pentru prima dată abia în 1995.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s