Fascism incorporated – documentar

link aici

“Principala problemă a tribunalului de la Nuremberg era că, pentru a-i putea condamna pe cei responsabili pentru susţinerea fascismului, trebuia să condamne capitalismul în sine. Au încercat să găsească indivizi care erau responsabili pentru a nu acuza întregul sistem economic. Au fost acuzaţi şi condamnaţi lideri şi ofiţeri individual.”

“După război, Washington-ul îl numeşte în poziţia de înalt comisar pentru Germania pe bancherul John McCloy. McCloy e o veche cunoştinţă a lui Hitler şi un fost avocat al IG Farben, compania care a produs gazele chimice care au fost folosite în camerele de gazare… Înainte fusese împărţită în subsidiarele ei: Bayer, Agfa şi BASF.

“Iar McCloy a început să-i elibereze pe proprietarii din industrie care l-au sprijinit pe Hitler.

“Condamnarea la închisoare pe care au primit-o cei de la Krupp a fost blândă şi toţi cei acuzaţi au fost în cele din urmă eliberaţi după 1951.

Fascismul s-a născut în această clădire pe 23 martie 1919: sediul Alianţei Industriaşilor din Milano.

Mussolini a promis că va declara război socialismului, clasei muncitoare, micilor fermieri şi s-a ţinut de promisiune.

Găştile înarmate aflate sub controlul său, numite Cămăşile Negre, erau direct finanţate de manufacturieri şi de marii moşieri. Atacă grevele şi protestele muncitorilor, cum ar fi ale celor de la fabrica Alfa Romeo.

Proprietarii acestor fabrici nu vor uita niciodată datoria lor faţă de Mussolini.

Giovanni Agnelli, fondatorul FIAT (1932)

„Din inimile noastre, izvorăsc cu entuziasm renăscut laudele noastre pentru Italia şi pentru Ducele ei. Trăiască Benitto Mussolini!”

Aceeaşi practică va fi urmată de trupele de şoc ale lui Hitler, de data aceasta în interesul proprietarilor industriei germane.

“Atâta timp cât profitul e asigurat, nu le pasă cine e la putere, iar puterea politică pe care Hiler le-a oferit-o însemna totala distrugere a sindicatelor.

Găşti înarmate fasciste asasinează sindicalişti, bat muncitori, şi distrug sediile ziarelor de stânga.

“Poliţia a privit de la distanţă sau a participat direct la asalturi, bucurându-se întodeauna de toleranţa arătată de sistemul judiciar.

Fascismul şi Nazismul au oferit paradisul la care visau industriaşii şi băncile într-un context dictatorial.

Democraţia nu a fost ucisă de Hitler şi Mussolini, însă. Era clinic moartă înainte ca ei să fi ajuns la putere.

“Cuvântul „democraţie” vine din greacă: „demos” şi „kratos”. „Demos” se referă la o parte dintre oamenii care trăiau în Atena antică, iar „kratos” însemna guvernare. Deci înseamnă guvernare populară. Dar oamenii nu au condus niciodată, nici în Republica de la Weimar.”

Pentru a legitima prezenţa lui Mussolini şi Hitler, establishment-ul politic (structurile) îi plasează în guverne de coaliţie.

Stânga e prezentată pentru prima dată ca un grup terorist care va procova numai dezastre.

Acesta este un mit foarte convenabil pe care Hitler îl va folosi pentru a ajunge la putere.

“Timp de trei ani înainte ca Hitler să ajungă la putere, Germania era într-o continuă stare de urgenţă. Articolul 48 a permis preşedintelui să-şi impună deciziile prin măsuri legislative. Într-un fel, era un fel de dictatură prezidenţială.

Preşedintele democraţiei, în realitate Cancelarul, era cel care guverna, în timp ce şedinţele parlamentului erau foarte rare. Starea de urgenţă a permis ca salariile, pensiile şi asistenţa socială să fie tăiate constant. Grevele sunt adesea declarate ilegale, şi protestele sunt interzise. Dar nici aşa, structurile politice nu sunt mulţumite.

“Unul dintre miturile despre Hitler şi Mussolini e că ar fi ajuns la putere prin violenţă şi că politicienii şi oamenii de afaceri nu ar fi avut nici o şansă să reacţioneze. În realitate, Hitler și Mussolini au bătut de fapt la uşi larg deschise.

“Mitul fascismului italian pleacă de la marşul către Roma. Mii de Cămăşi Negre ar fi mărşăluit spre capitala Italiei, îngrozind structurile politice. A fost una dintre cele mai mari mascarade din istoria modernă.

“Singura Cămaşă Neagră care ajunge la Roma e Mussolini însuşi. Îşi cumpără un bilet de tren clasa I de la Milano şi în fiecare staţie face poze cu suporterii săi, despre care susţinea că l-ar fi însoţit pe drum. Când ajunge în capitala Italiei, Regele Victor Emmanuel i-a predat puterea pentru că asta a fost decizia proprietarilor industriei din Italia de nord.

“Hitler credea că putea mărşălui spre Berlin în 1923 cu aşa-zis-ul Beer Hall Putchs în Munchen. Doar că încă nu înţelesese că nici nu fascist nu ajunsese la putere fără permisiunea proprietarilor de industrii din acea vreme.

“Chiar dacă fasciştii au încercat să susţină această lovitură de stat, el nu avea nici sprijinul oamenilor, şi nici burghezia nu era interesată în 1923 să îl promoveze pe Hitler la putere. Structurile politice şi economice din Germania dovedesc că pot zdrobi nazismul în orice moment dacă vor. Însă, se agaţă de fascism ca o ultimă soluţie.

Hitler îşi învaţă lecţia.

10 ani mai târziu, într-un discurs ţinut în faţa industriaşilor din Dusseldorf, promite un paradis pentru marii industriaşi şi un infern pentru clasa muncitoare. Le promite o clasă muncitoare disciplinată, lipsită de drepturi şi de sindicate. Le promite noi pieţe pentru produsele germane şi comisioane pentru industria de război. În primul rând, le promite că statul va acţiona în slujba capitalului privat.

Adolf Hitler, 23 martie 1933

„Guvernul nu va proteja interesele poporului german prin metodele sinuoase ale unei birocraţii economice, ci prin cea mai susţinută încurajare a iniţiativei private.”

Asta înseamnă că lumea afacerilor ştia foarte bine cui dăduse puterea.

Pentru marii moşieri şi pentru marii industriaşi din Italia şi Germania, Mussolini şi Hitler nu sunt cele mai bune soluţii. Însă, capitalismul se confrunta cu cea mai mare criză din istoria sa iar structurile politice nu-şi mai puteau proteja interesele de unele singure.

Partidele care au luptat împotriva mişcării muncitorilor nu au avut succes. O mişcare de masă eficientă de dreapta era necesară pentru a înfrunta mişcarea de masă de stânga.

Fabrica Siemens, 10 noiembrie 1933

Adolf Hitler: „Poate că unii dintre cei de aici nu mă pot ierta pentru că am eradicat partidul marxist. Dar, prietenii mei, am eradicat şi celelalte partide.”

Hitler e acceptat acum de către partidele politice de centru, pe care ulterior le va învinge.

“Pe 20 februarie, în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii industriei, Hitler declară că democraţia parlamentară nu va mai fi permisă în Germania, că sindicatele şi marxismul vor fi eliminate. La final, îl invită pe dl Schacht la casierie. Dl Krupp, care reprezenta industria, şi dl Schacht, care reprezenta băncile, ajung la o înţelegere.

În punctul culminant al crizei în 1932, într-o scrisoare, reprezentanţii industriei îi cer preşedintelui Hindenburg să îl numească pe Hitler, liderul celui mai mare partid din Germania, în funcţia de Cancelar.

“Thyssen începe să susţină partidul naţional socialist, precum şi pe Hitler şi pe Goering, oferindu-le mari sume de bani. Asta a luat o întorsătură aparte.

Hermann Goering obişnuia să retragă bani din cazinoul lui Thyssen de câte ori dorea.

Naziştii au avut şi alţi sponsori personali, cum ar fi IG Farben, de la care primeau sume uriaşe de bani.

Finanţarea partidului nazist a crescut mereu începând din 1930.

Adolf Hitler:

„În fiecare oră, în fiecare zi mă gândesc numai la Germania, la popor, la Reich, la naţiunea germană şi la poporul german. Sieg Heil!”

Acest aşa-zis sistem al industriei care s-ar fi susţinut singură era de fapt dictatura absolută a burgheziei monopoliste din Germania, asigurată de fascism.

Din acest moment, fiecare acţiune a statului german nazist serveşte unor interese politice şi economice specifice… chiar şi persecutarea evreilor.

“Germania avea o clasă de mijloc puternică şi mulţi din această clasă erau evrei. Eliminarea evreilor permite Germaniei la sfârşitul deceniului 1930 să devină fruntaşă în ceea ce azi numim magazine universale (mall-uri).

Pogromul rasist are scopuri economice şi politice.

Cine trebuia blamat pentru şomajul uriaş?

Ţapii ispăşitori erau evreii care erau acuzaţi că luau slujbele germanilor.

Interesele economice şi politice se aflau chiar şi în spatele lagărelor de concentrare, zonele speciale economice ale acelor timpuri.

“Lagărul de concentrare de la Dachau servea industriei, iar prizonierii erau folosiţi ca forţă de muncă ieftină pentru uzinele BMW care produceau atunci motoare de avioane.

“În vremurile în care opresiunea e groaznică se vorbeşte mult despre chestiuni înalte şi despre mofturi.

Îţi trebuie curaj în aceste vremuri să scrii despre lucrurile de zi cu zi, cum ar fi hrana şi munca.

28 octombrie 1940

Un tânăr afacerist e trezit de sirenele de război la 5:30 dimineaţa.

Italia fascistă atacă Grecia.

John Voulpiotis cunoaşte bine acest sunet. E sunetul sirenelor pe care chiar el le-a vândut guvernului Greciei.

Acestea erau sirene produse de Siemens. A recunoscut sunetul şi şi-a dat imediat seama ce se întâmpla. Voulpiotis era ginerele lui Siemens şi ocupa funcţia de director executiv al acestei mari companii.  Voulpiotis avea grijă de interesele companiei multinaţionale în Grecia. El e şi unul dintre oamenii de afaceri care trag sforile pe scena politică.

“Pentru câţiva oameni de afaceri greci din acea vreme, ascensiunea fascismului în Europa era ca un dar de la Dumnezeu.

Este tocmai regimul pe care şi ei au încercat să-l impună Greciei, dar nu au reuşit.

La sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, există un efort coordonat din partea statului şi a cercurilor puterii, în special a bancherilor, moşierilor, proprietarilor din industrie şi de şantiere navale, precum şi a bisericii să închege un grup politic de extremă dreapta în Grecia.

Dar acest efort nu e bine primit de publicul general. E un efort susţinut doar de elită.

“După dezastrul din Asia Minor, într-o stare de colaps economic şi social, eforturile de a crea un mecanism fascist sunt accelerate. Modelul pentru oamenii de afaceri din Grecia e Mussolini.

Ziarele din vremea respectivă, atât conservatoare, cât şi de centru, cum ar fi Athinaika Nea sau Elefthero Vima îl adoră pe Mussolini, dar au sentimente mai moderate cu privire la Hitler.

Grecia avea să cunoască guvernarea fascistă în timpul dictaturii lui Metaxas. Cât de diferit a fost acest regim faţă de cele anterioare?

“Regimul lui Metaxas nu a fost confruntat de nici un fel de opoziţie, nu a existat nici o rezistenţă din partea burgheziei şi a forţelor politice şi a făcut tot ce Venizelos a dorit să facă.

“În 1923, când tratatul de la Lausanne e semnat, şi când primul împrumut, despre care se spunea că va reporni economia, a fost asigurat, are loc un atac nemilos şi brutal asupra clasei muncitoare.

Ceea ce fascismul a făcut în Italia a fost repetat de către statul grec. Statul lui Venizelos nu era statul unui rege.

Aruncarea în închisoare şi executarea muncitorilor aflaţi în grevă, a comuniştilor provoacă o revoltă generală.

Însă persecuţiile în Grecia continuă din moment ce structurile politice doresc să dovedească că pot realiza ceea ce politicienii Republicii de la Weimar nu reuşiseră.

“Poliţia a năvălit în sediile sindicatelor şi a omorât oameni. Toate acestea s-au întâmplat cu acordul regimului.

În 1933 au avut loc alegeri în aceeaşi zi în Grecia şi în Germania, pe 5 martie 1933.

Aceste alegeri au fost cruciale pentru istoria ţării.

“Venizelos dorea să convingă burghezia că putea rezolva problema mişcării clasei muncitoare. Dar ca de fiecare dată când e din ce în ce mai greu pentru burghezie să facă faţă clasei muncitoare, oamenii de afaceri greci au pariat pe fascism.

Un precursor al Federaţiei Întreprinderilor Elene (SEV) încearcă să formeze grupul 3E.

“3E, care începe ca organizaţie naţionalistă, având vulturul cu două capete pe steagul său, şi scopul de a recuceri Istanbulul, gradual, de fapt foarte rapid se transformă în trupa de şoc a capitalismului din Grecia.

Există un document oficial, semnat de Loverdos, un bancher grec, şi de alţii din prezidiul SEV care solicită finanţare pentru 3E. Documentul a fost publicat de ziarul Rizospatis. Autenticitatea lui nu a fost niciodată negată.

“Oameni înarmaţi care fac parte din 3E sunt printre cei care împuşcă protestatari de pe acoperişuri şi din balcoane în timpul uriaşelor marşuri din 1936 din Thessaloniki.

Focurile de armă din partea poliţiştilor au înăbuşit greva în sânge.

În timp ce Germania încerca să cucerească Europa, în ţările ocupate oamenii de afaceri trebuie să decidă dacă vor colabora cu regimul nazist sau nu.

Răspunsul e mereu acelaşi.

Oamenii de afaceri renumiţi din afara Germaniei sunt fascinaţi de nazism. Economia din Franţa e condusă parţial de oameni care sprijină regimul nazist.

Familia Renault e printre aceştia.

Grecia nu va fi o excepţie.

Nazismul oferă oamenilor de afaceri ceea ce guvernele anterioare nu puteau oferi: contracte pe bani publici şi muncitori docili.

“E un mit că au existat industrii care nu au colaborat cu naziştii. Erau foarte interesate să facă servicii armatei de ocupaţie. Vassiliadis, de exemplu, deţinea şantiere navale în Piraeus.

“Unii oameni au făcut o avere din contractele pe care le-au obţinut pentru construirea sau repararea navelor germane.

“Vernikos şi Matsas, care aveau afaceri în transporturile maritime, dezmembrează nave întregi şi vând fierul vechi Germaniei şi Italiei.

“Fratele politicianului grec Evangelos Averof era un inginer de construcţii şi a construit fortificaţii pentru germani.

“Mai sunt şi contractorii care au construit 25 de aeroporturi în timpul ocupaţiei. Cu siguranţă, Grecia nu avea nevoie de atât de multe aeroporturi.

“Mai e cazul ministrului Papakonstantinou care a constrâns Grecia, semnând memorandumul. Bunicul său, care avea acelaşi nume, a convins guvernul de ocupaţie Tsolakoglou să construiască o centrală electrică în Ptolemaida, zona care avea cele mai bogate resurse de cărbune.

Baza acestei colaborări nu e morală. Relaţii de producţie sunt încheiate şi se dezvoltă peste tot în Europa aflată sub ocupaţia nazistă.

Lagărele de concentrare sunt o sursă de muncitori care nu trebuie plătiţi pentru proprietarii de industrie din Grecia, mai ales pentru contractori.

“Îmi pare rău să vă spun asta, dar concentrarea de capital este mereu promovată ca dezvoltare.

“Poveştile de succes ale ocupaţiei naziste trebuie promovate de mass-media.

“Cei mai puternici proprietari de media sunt întotdeauna dornici să colaboreze cu naziştii.

“Germanii au venit în Atena pe 27 aprilie 1941. Împreună cu ei a venit şi o companie numită Mundus. 50% din acţiunile acestei companii aparţineau ministerului de propagandă condus de Goebbels şi 50 la sută ministerului afacerilor externe condus de Ribbentrop. A fost creată o companie împreună cu grupul de presă grec Lambrakis, care nu doar că a preluat toate publicaţiile grupului de presă Lambrakis, dar a şi început să coopereze cu cele mai mari edituri din acea vreme, Eleftheroudakis şi Kaufmann.

“Când Germanii au invadat Grecia, Dimitris Lambrakis, se pare că a fost pus pe liber. A părut să se retragă, dar oamenii săi au rămas. Aceştia erau Syriotis, Zafeiropoulos şi Tzartilis. Primii doi erau jurnalişti renumiţi, celălalt era manager.

“Când era clar că germanii aveau să piardă războiul colaboratorii nazişti sunt confruntaţi de mişcările de eliberare care au luptat împotriva fascismului.

În Grecia ei sunt împotriva forţelor de rezistenţă EAM şi ELAS care luptă pentru libertate precum şi pentru schimbare socială.

Prin urmare, au nevoie din nou de o grupare fascistă care să le apere interesele.

“Prima mişcare fascistă de masă din Grecia e reprezentată de Batalioanele de Securitate. I-au jurat loialitate lui Hitler. Au sprijinit forţele de ocupaţie. Venizelos e în spatele tuturor. Încearcă să se asigure că aceste batalioane vor fi create. Chiar a obţinut aprobarea Germaniei pentru înfiinţarea lor, ceea ce era extrem de important. Era prieten cu ataşatul militar Klemm von Hohenberg. Chiar s-au plimbat împreună prin grădinile regale şi i-a arătat unde erau batalioanele. Germanii au fost de acord, desigur.

“Într-un fel îi ajuta: batalioanele puteau preveni o rebeliune în Grecia şi le ușura germanilor plecarea. A fost ideea lui, dar patru premieri au fost şi ei de acord cu ea. Voulpiotis însuşi finanţează aşa-numitele Germanotsoliades, dar cere şi ajutor pentru oamenii de afaceri bogaţi.

“Existau şi contrabandişti pe care tatăl meu îi vizita şi de la care lua bani. Aceştia erau oamenii care deveneau bogaţi şi doreau să-şi păstreze averile. Credea că nu exista altă soluţie. Fără Batalioanele de Securitate, Grecia ar fi devenit o ţară comunistă.

“Nu trebuie nici să îngenunchezi în faţa celui puternic, nici să-l trădezi pe cel slab.

E foarte greu să nu îngenunchezi în faţa celui puternic şi e foarte profitabil să-l trădezi pe cel slab.”

Georgios Papadopoulos, dictatorul Greciei

„Voi da foc oricui, domnilor. Dar nu voi permite nimănui să dea foc Greciei. Dacă va fi necesar, îi voi distruge.”

Familiile stăpânilor economiei sunt cât se poate de fericiţi să se asocieze şi să-şi facă relaţii cu această gaşcă.

Dictatorul Georgios Papadopoulos, trăieşte într-o vilă pe care Onassis i-a făcut-o cadou, în timp ce soţia sa îşi făcea cumpărături pe unde dorea prin Europa, plimbându-se în limuzine ale proprietarilor de nave, cum ar fi Latsis.

“Ceilalţi au nevoie să construiască rafinării de petrol fără să fie deranjaţi de nimeni. Nici chiar atunci când îşi construiesc un hotel furând oricând orice teren doreau.

“La rândul său, Papadopoulos acordă în semn de respect steagul Greciei proprietarilor de nave, cum ar Onassis, Handris şi Niarchos. Le oferă totală imunitate pentru a nu plăti taxe, ceea ce va avea consecinţe severe asupra bugetului ţării.

“Nimeni nu va îndrăzni să se atingă de acest privilegiu şi să schimbe această stare de fapt până acum.

“În acelaşi timp, salariile muncitorilor au fost îngheţate, grevele au fost interzise iar oamenii de afaceri se bucură de privilegii scandaloase.

După ocupaţie, perioada în care Junta a fost la conducere este exact acea perioadă în care capitalul grec reuşeşte să acumuleze enorm astfel încât capitalismul să poată reusi.

Aceasta este o perioadă în care grupările din industria navală se descurcă foarte bine, la fel ca şi grupările din industria petrolului. Dar cum a fost creată această nouă elită economică şi, la fel de important, de ce a fost dispusă această elită să colaboreze cu cei mai sângeroşi dictatori ai Europei postbelice?

La sfârşitul ocupaţiei sunt familii care au devenit extrem de bogate din cauza contrabandei, a pieţei negre.

Oamenii care constituie cel mai important nucleu al reţelei de putere sunt exact cei care au avut succes în timpul ocupaţiei.

“Grecia este singurul exemplu din Europa unde colaboratorii nazismului nu au pierdut războiul. Dimpotrivă, s-au instalat pe ei înşişi la putere.

Amintindu-ne de filmele lui Aggelopoulos, când lucrurile se fac în tăcere, colaboratorii naziştilor se ascund în partidele de la centrul spectrului politic.

Apoi ies în faţă de fiecare dată când structurile politice şi economice au nevoie de ei.

În timp ce în cele mai multe ţări europene colaboratorii naziştilor sunt pedepsiţi, în Grecia ei sunt răsplătiţi chiar şi cu planul Marshall.

“Sumele uriaşe ale planului Marshall au fost acordate proprietarilor industriei care erau exact aceleaşi persoane, ce coincidenţă stranie, care au avut de profitat cel mai mult în timpul ocupaţiei.

După ce aceşti bani au fost cheltuiţi, cei care au făcut parte din Batalioanele de Securitate revin la putere.

De aceea, când nu e progres pentru promisa dar niciodata realizata dezvoltare a Greciei, Junta reapare să facă ordine şi să mai permită capitalului să funcţioneze încă nişte ani.

Junta e a doua şansă de căsătorie a oamenilor de afaceri greci cu colaboratorii nazişti ai statului post-belic şi ai para-statului.

Şi povestea nu se opreşte aici.

La începutul lui 2013 urmaşii colaboratorilor nazişti, oameni cărora le e dor de Junta şi de parlamentarii neo-nazişti îşi iau adio de la unul dintre apropiaţii lor.

Înainte de a trece peste această pagină neagră, susţinătorii Juntei au avut grijă ca ura să prindă rădăcini.

Georgios Papadopoulos, 1984: „Cetăţeni greci, urmaţi EPEN cu mult zel, determinare şi entuziasm naţional pe care îl simţiţi în sufletul vostru, şi în rasa voastră, în aceste vremuri critice.”

În timp ce e în închisoare, Papadopoulos pune bazele Uniunii Politice Naţionale şi acordă binecuvântarea sa lui Voridis şi Michaloliakos – doi politicieni cu care ne vom reîntâlni peste câteva decenii.

Aparenta prosperitate a anilor ’80 şi ’90 nu le permite celor care duceau dorul Juntei şi al Ocupaţiei să joace rolul la care visau.

Dar când Grecia e lovită de criză, situaţia se schimbă.

Tariq Ali, scriitor: “Dimensiunea crizei, declinul în veniturile oamenilor, faptul că Troika a impus condiţii de nesuportat în orice ţară au produs o reacţie. Iar guvernul a intrat în panică, în opinia mea.

“În 2013 în Grecia, la fel ca în 1933 în Germania burghezia şi în special cei cu putere de decizie din reţeaua de la putere sunt de acord să introducă din nou fascismul în joc.

Cei din aparatul de stat din Grecia au încurajat Golden Dawn (Zorii Aurii) să devină mult mai activi.

“Cine e acest partid, Zorii Aurii? Este o organizaţie explicit fascistă.

La 30 de ani după apelul făcut de dictator, urmaşii săi spirituali ajung din nou în Parlamentul Greciei.

Voridis face parte din partidul de guvernare, Noua Democraţie. Iar Michaloliakos face parte din partidul neo-nazist Zorii Aurii (Golden Dawn).

Neo-naziştii se prezintă ca un partid anti-sistem, care luptă pentru săraci şi pentru cei nevoiaşi, abandonaţi de societate. În realitate, ei sunt de fapt aripa militară a neoliberalismului.

Parlamentarii care fac parte din Zorii Aurii susţin privatizările serviciilor şi bunurilor publice şi chiar sunt de acord cu vânzarea insulelor Greciei.

Ilias Panagiotaros, parlamentar Zorii Aurii: “Susţinem şi votăm al doilea amendament pentru achiziţionarea drepturilor de proprietate asupra insulelor private şi publice.”

Pentru a distruge aranjamentele colective şi pentru a putea reduce şi mai mult salariul minim, partidul Zorii Aurii înfiinţează agenţii de locuri de muncă doar pentru greci, care pot fi comparate cu condiţiile din timpul scaviei de pe vremea când sclavii erau vânduţi în lanţuri.

Partidul lui Michaloliakos susţine închiderea postului public de televiziune în timp ce televiziunilor private le oferea milioane de euro din bugetul public.

Zorii Aurii sunt de partea şi susţin companiile multinaţionale cum ar fi Eldorado care este acuzată de poluarea catastrofică a mediului.

Tema sa preferată însă e să sprijine proprietarii de nave.

În câteva luni, Zorii Aurii introduc 140 de teme pentru susţinerea intereselor proprietarilor de nave din Grecia.

Votează pentru re-eşalonarea favorabilă a datoriilor proprietarilor de nave, care sunt şi proprietarii unor cluburi de fotbal.

Şi îşi trimite găştile înarmate să bată sindicaliştii de pe şantierele navale.

Yannis Lagos, parlamentar Zorii Aurii: „Zona de reparaţii a navelor va funcţiona, navele se vor întoarce şi lacheii PAME şi ai partidului comunist, care au profitat de această situaţie ani la rând, vor fi îndepărtaţi.

Michaloliakos şi Kassidiaris sunt produsele mecanismelor statului şi ale mass-media capitaliştilor care controlează aparatul de stat şi mass media.

“Pentru a legitima prezenţa neo-naziştilor, mass-media îi compară cu stânga moderată apelând la metoda celor două extreme. La sfârşit, au mulţumit Zorilor Aurii pentru că aceştia le-au arătat, aşa cum au spus ei, faţa violentă a stângii.

“Mă enervez foarte tare când văd asta azi: fascismul e susţinut de ziare cum sunt cele care aparţin grupului de presă Lambrakis, precursorii celor care au susţinut fascismul după primul război mondial. Şi mai este şi Kathimerini care până recent a fost total de partea partidului Zorilor Aurii.

Din nou, fascismul nu apare într-un sistem politic sănătos, ci într-o parodie de democraţie.

După impunerea memorandumului, cele mai importante decizii nu mai sunt luate de parlament ci prin mijloace de impunere a continutului legislativ.

Demonstraţiile sunt interzise când oficialii din Germania vizitează Grecia. Cele mai mari greve sunt declarate ilegale, iar greviştii sunt forţaţi să se întoarcă la muncă.

Fascismul nu înseamnă doar Zorii Aurii. Fascismul a fost înfrânt şi zdrobit de către fronturile unite ale oamenilor din toată lumea. După asasinarea rapperului Pavlos Fyassas şi după protestele masive care au urmat, structurile de putere sunt nevoite să constrângă Zorii Aurii.

“Istoria a arătat însă că asta nu e întotdeauna atât de uşor. Problema burgheziei cu fascismul e că acesta este o mişcare, ceea ce înseamnă că nu e controlabil. Nu poţi să-l activezi şi să-l dezactivezi când ai tu chef. Oamenii care au cea mai mică experienţă istorică înţeleg că el poate deveni periculos pentru ce care l-au activat.”

În timp ce toată lumea era cu ochii pe partidul Zorii Aurii, partidele de centru adoptau agenda Zorilor Aurii, adoptau chipul bestiei.

Guvernele PASOK şi Noua Democraţie erau în căutare de noi ţapi ispăşitori, iar cei din guvern, cum ar fi „socialistul” M.Chrysoschoides, înfiinţau cel mai mare lagăr de concentrare pentru imigranţi.

“Această expresie, care este repetată obsesiv „imigranţi ilegali”.. nu vă aduce aminte de ceva? Nu vă aduce aminte de faptul că există categorii de oameni care prin definiţie sunt ilegali? Şi pe cine poţi, astfel, arunca în închisoare, deporta, lipsi de libertate, lipsi de hrană, lipsi de viaţă, de orice ai tu chef?

“În aceleaşi lagăre de concentrare curând vor fi aruncaţi şi dependenţii de droguri.

În timp ce scena politică devine fascistă, raţionamentele economice aplicate unor sectoare, cum ar fi asistenţa medicală, readuce la viaţă fantomele trecutului.

“Când s-a discutat pentru prima dată despre eugenie în Germania, problema s-a pus în termeni foarte simpli. Să verificăm situaţia financiară a spitalelor, situaţia financiară a spitalelor… există categorii de pacienţi care suferă de boli cronice sau de boli mintale, oameni care au disabilităţi, şi care costă foarte mult sistemul de sănătate. Nu am ajuns acolo încă, dar asta e direcţia spre care ne îndreptăm.

“Imaginaţi-vă un sistem de sănătate şi un sistem de asistenţă socială unde singurul lucru care contează sunt costurile, iar acestea sunt puse mai presus de orice şi e numit un ministru al sănătăţii…

În timpul scurtei sale istorii, fascismul a avut întotdeauna un aliat secret.

A fost născut şi ajutat să se dezvolte în condiţii favorabile care au fost formulate în favoarea sa de către cei mai mari lideri europeni.

Asta spune îi Churchill lui Mussolini: „Dacă aş fi fost italian, sunt sigur că te-aş fi sprijinit din toată inima, de la început la sfârşit, în lupta ta triumfătoare împotriva bestialităţii şi pasiunilor leninismului. … Istoria acelei lupte – se referă la lupta lui Hitler – nu poate fi citită fără a cădea în admiraţie pentru curajul, perseverenţa şi forţa vitală care i-au dat posibilitatea (lui Hitler) să confrunte şi să învingă orice opoziţie sau rezistenţă care i-au stat în cale. Întodeauna am spus că, dacă Marea Britanie ar fi învinsă în război, sper să găsim un Hitler care să ne aducă la locul pe care îl merităm în fruntea naţiunilor.”

“E incedibil…”

În Grecia cufundată în criza economică, EU şi creditorii ei vor legitima extrema dreaptă pentru a putea aduce la putere un bancher care nu va fi ales, Loukas Papademos.

Grecia a primit un ultimatum de 24 de ore pentru a anunţa cum va pune în aplicare pachetul de asistenţă de urgenţă de 130 de miliarde.

Barroso, preşedintele Comisiei Europene, 2 noiembrie 2011: “Vreau să fac un apel urgent şi din inimă pentru unitate naţională şi politică în Grecia.

“Uniunea Europeană a cerut partidelor din Grecia să-şi unească forţele pentru a evita falimentul.

Olli Rehn, comisar european, 7 noiembrie 2011: “Grecia trebuie să recâştige încrederea partenerilor ei europeni prin convenirea unui guvern de unitate naţională.”

David Hawley, purtător de cuvânt FMI: “Salutăm acordul privind un guvern de unitate naţională în Grecia.

EU face presiuni din ce în ce mai mari pentru un guvern de coaliţie din care să facă parte şi LAOS.

Acest partid e susținut de fosta juntă a coloneilor, de anti-semiți, iar în rândurile sale sunt chiar politicieni care au dansat pe sloganuri naziste.

Uniunea Europeană demonstrează că poate tolera chiar și urmași politici ai lui Mussolini, cum ar fi Gianfranco Fini în Italia.

În ce-i privește pe naziștii din Ucraina, ei pupă mâinile oficialilor Uniunii Europene.

Tariq Ali: “Cred că nimeni nu ar trebui să subestimeze brutalitatea elementelor de la conducerea Uniunii Europene.

“Doar o perioadă scurtă de timp separă Ocupația de Junta coloneilor. E aceeași perioadă ca în cazul noii Europe a lui Hitler și Europa unificată de tratatul de la Maastricht. Planul nu e identic, desigur. Planul UE e mult mai modest. Asta e principala diferență. Dar direcțiile de bază sunt într-un mod subtil aceleași: să scape de costul muncii pentru a putea acumula capital.

“Dacă, de exemplu, marele capital german ar fi pus să aleagă între marca germană și euro sau între Wermacht, va alege euro, pentru că așa nu e nevoit să cucerească militar Grecia, în timp ce dacă ar alege Wermarcht ar trebui să o cucerească militar.

Indiferent de cât de puternici sunt suporterii săi, în evoluția sa fascismul a pierdut toate bătăliile.

“Dar cum poate cineva spune adevărul despre fascism, dacă nu vrea să vorbească despre capitalism care îl face posibil?”

“Cei care se plâng de barbarismul care rezultă din barbarism sunt la fel ca cei care vor să mănânce carne dar nu pot să vadă sângele.”

“Încep să vorbească doar dacă măcelarii nu se spală pe mâini înainte să le servească acea carne.”

Cu cât mai repede unii oameni decid să zdrobească fascismul și cu cât mai puternică este viziunea lor despre o societate diferită, cu atât mai mare va fi înfrângerea sa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s