Convertirea trupului la capitalism – “Caliban şi Vrăjitoarea” de Silvia Federici

Caliban and the Witch (Caliban și Vrăjitoarea e tradusă pe capitole aici) prezintă marile teme de cercetare a condiţiei femeilor într-un proiect care analizează “tranziția” de la feudalism la capitalism, pe care l-am început la mijlocul deceniului 1970, în colaborare cu feminista italiană Leopoldina Fortunati. Primul rezultat al acestui proiect a apărut într-o carte pe care am publicat-o împreună în Italia în 1984: “Il Grande Calibano. Storial del corpo social ribelle nella prima fase del capitale (Marele Canibal: Istoria trupului rebel în prima fază a Capitalului)” Interesul meu în această cercetare la început a fost motivat de dezbaterile care au însoțit mișcarea feministă din Statele Unite referitoare la rădăcinile opresiunii femeilor, și la strategiile politice pe care ar trebui să le adopte mișcarea în lupta pentru eliberarea femeilor.

Bwngym9IEAAmVm6
“Suntem nepoatele vrăjitoarelor pe care n-aţi putut să le ardeţi”

La acea vreme, perspectivele principale teoretice și politice din perspectiva cărora era analizată discriminarea sexuală erau propuse de două ramuri ale mișcării feministe: feministele radicale și feministele socialiste. După părerea mea nici unele, nici altele nu au oferit o explicație satisfăcătoare referitoare la rădăcinile exploatării sociale și economice a femeilor. Am obiectat față de feministele radicale din cauza tendinței lor de a pune discriminarea sexuală și dominaţia  patriarhală pe baza structurilor culturale transistorice, care se presupune că ar fi funcționat independent de relațiile de producție și de clasă. Feministele socialiste, prin contrast, au recunoscut că istoria femeilor nu poate fi separată de istoria unor sisteme specifice de exploatare, și în analizele lor au dat prioritate condiţiei de muncitoare a femeilor în societatea capitalistă.

Dar poziția lor, așa cum înțelegeam eu lucrurile la acea vreme, a fost limitată de faptul că nu au putut să vadă sfera de reproducere ca sursă a creării de valoare și exploatare și astfel au identificat rădăcinile puterii în diferențele dintre femei și bărbați, în excluderea femeilor din dezvoltarea capitalistă— o poziție care din nou ne-a obligat să ne bazăm pe schemele culturale pentru a ține cont de supraviețuirea sexismului în interiorul universului relaţiilor capitaliste.

În acest context ideea, a prins formă ideea de a descoperi istoria femeilor în tranziţia de la feudalism la capitalism. Teza care a inspirat această cercetare a fost prima dată articulată de Mariarosa Dalla Costa and Selma Jaies, precum şi de alte activiste din Mişcarea pentru salarii pentru femeile casnice, într-un set de documente care, în anii 1970, au fost foarte controversate, dar în cele din urmă au remodelat discursul despre femei, reproducere, şi capitalism. Cele mai influente au fost Mariarosa Dalla Costa’s Women and the Subversion o f the Community (1971) şi Sebna James’ Sex, Race and Class (1975).

Împotriva ortodoxiei marxiste, care explică “opresiunea” femeilor şi subordonarea lor în faţa bărbaţilor ca fiind un reziduu al relaţiilor feudale, Dalla Costa and James au susţinut că exploatarea femeilor a jucat un rol central în funcţionarea procesului de acumulare capitalistă, în măsura în care femeile au fost producătoare şi reproducătoare a celei mai esenţiale mărfuri capitaliste: forţa de muncă. Aşa cum s-a exprimat Dalla Costa, munca neplătită a femeilor din gospodărie a fost unul dintre stâlpii pe care exploatarea muncitorilor salariaţi – “sclavia salarială” – a fost construită şi acesta este şi secretul productivităţii ei. (1972:31)

Astfel, puterea diferenţială dintre femei şi bărbaţi în societatea capitalistă nu poate fi atribuită irelevanţei muncii femeilor casnice pentru acumularea capitalistă – o irelevanţă aflată în măduva regulilor stricte care au guvernat vieţile femeilor – nici supravieţuirii aranjamentelor culturale atemporale (tradiţiilor). Dimpotrivă, ar trebui interpretată ca fiind efectul unui sistem social de producţie care nu recunoaşte producerea şi reproducerea muncitorului ca pe o activitate socio-economică, şi ca pe o sursă de acumulare de capital, ci o mistifică și o consideră o resursă naturală sau ca un serviciu personal, deși profită de pe urma condițiilor fără plată ale muncii pe care o implică.

Prin înrădăcinarea exploatării femeilor în societatea capitalistă în diviziunea sexuală a muncii și în munca neplătită a femeilor, Dalla Costa și James au arătat cum poate fi depăşită dihotomia dintre patriarhat și clasă, și au dat patriarhatului un conținut istoric specific.

Au deschis și calea pentru o reinterpretare a istoriei capitalismului și a luptei de clasă dintr-un punct de vedere feminist.

În acest spirit Leopoldina Fortunati și cu mine am început să cercetăm ce doar eufemistic poate fi numit ”tranziție la capitalism” și am început să căutăm acea istorie pe care nu am învățat-o la școală, dar care s-a dovedit a fi decisivă pentru educația noastră.

Această istorie nu doar a oferit o înțelegere teoretică a genezei muncii casnice în principalele ei componente structurale: separarea producției de reproducere, modul specific capitalist de folosire a salariului pentru a comanda munca celor nesalariați, și devalorizarea poziției sociale a femeilor odată cu avansul capitalismului.

A oferit și o genealogie a conceptelor moderne de feminitate și masculinitate care au contrazis presupunerea post-modernă a predispoziției aproape ontologice în “Cultura occidentală” de a captura genul sexual prin opoziţie binară. Am descoperit că ierarhiile sexuale sunt întotdeauna în serviciul unui proiect de dominaţie care se poate susţine numai prin divizarea, pe o bază continuu reînnoită, a celor pe care intenţionează să îi stăpânească.

Cartea care a rezultat în urma acestei cercetări, Il Grande Calibano: storia del corpo sociale ribelle nella prima fase del capitale (1984), a fost o încercare de a regândi analiza lui Marx cu privire la acumularea primitivă dintr-o perspectivă feministă. Dar în acest proces, categoriile marxiste date s-au dovedit a fi inadecvate. Printre victime a fost şi identificărea marxistă a capitalismului cu apariţia forţei de muncă şi a muncitorului „liber”, care contribuie la mascarea şi naturalizarea sferei de reproducere. Il Grande Calibano a criticat şi teoria lui Michel Foucault referitoare la trup; pentru că, am argumentat noi, analiza lui Foucault asupra tehnicilor de putere şi de disciplinare la care trupul a fost supus a ignorat procesul de reproducere, a aruncat istoria femeilor şi a bărbaţilor într-un singur întreg nediferenţiat, şi a arătat atâta dezinteres faţă de “disciplinarea” femeilor că nici măcar nu menţionează unul dintre cele mai monstruoase atacuri asupra trupului uman comis vreodată în era modernă: vânătoarea de vrăjitoare.

Principala teză a cărţii Il Grande Calibano a fost că aceea că pentu a înţelege istoria femeilor în tranziţia de la feudalism la capitalism, trebuie să analizăm schimbările pe care capitalismul le-a introdus în procesul de reproducere socială şi mai ales în reproducerea forţei de muncă. Astfel, cartea examinează recunoaşterea muncii femeilor în gospodărie, în viaţa de familie, în creşterea copiilor, în sexualitate, în relaţiile dintre bărbaţi şi femei, şi în relaţiile dintre producţie şi reproducere în secolele 16 şi 17 în Europa.

Această analiză este reprodusă în Caliban and the Witch; însă scopul acestei cărţi diferă de cel al Il Grande Calibano, pentru că răspunde unui context social diferit şi cunoaşterii noastre tot mai amănunţite a istoriei femeilor.

La scurt timp după publicarea cărţii Il Grande Calibano, am plecat din Statele Unite pentru a preda la o şcoală din Nigeria, unde am trăit aproape 3 ani. Înainte de a pleca, am pus sursele cercetării în pivniță, pentru că nu m-am gândit că voi mai avea nevoie de ele multă vreme.

Dar împrejurările de care m-am lovit în Nigeria nu mi-au permis să las uitării această cercetare.

Perioada dintre 1984 și 1986 a fost un punct de cotitură în istoria Nigeriei, cum a fost și pentru multe țări africane.

Aceștia au fost anii în care, ca răspuns la criza datoriilor, guvernul Nigerian a început negocieri cu Fondul Monetar Internațional și cu Banca Mondială, care în cele din urmă au rezultat în adoptarea unui Program de Ajustare Structurală, rețeta universală a Băncii Mondiale pentru revigorarea economică aplicată în toată lumea.

Scopul declarat al acestui program a fost să transforme Nigeria într-o piață competitivă pe plan internațional.

Dar foarte repede a devenit clar că asta însemna o nouă rundă de acumulare primitivă, și o raționalizare a reproducerii sociale al cărei scop era distrugerea vestigiilor vaste de proprietate comunală și de relații comunitare, ca prin această distrugere să poată fi impuse forme de exploatare a muncii. Am văzut cu ochii mei cum s-a derulat acest proces, și era exact la fel ca cel pe care l-am cercetat în pregătirea cărții Il Grande Calibano. Printre altele, au fost atacuri asupra terenurilor comunale, și o intervenție decisivă din partea Statului (instigată de Banca Mondială) în reproducerea forței de muncă: pentru a reglementa ratele de natalitate, și în acest caz pentru a reduce dimensiunea populației care era mult prea solicitantă și indisciplinată din punctul de vedere a inserției ei programate în economia globală.

Printre aceste politici, numite în mod corespunzător “Războiul împotriva indiciplinei,” am fost martora alimentării și exploziei unei campanii de misoginie care a denunțat vanitatea femeilor și cerințele lor excesive, și dezvoltarea unei aprige dezbateri similare, în multe aspecte, cu querelles des femmes din secolul 17 din Europa, care a atins fiecare aspect al reproducerii forței de muncă: familia (poligamie vs monogamie, familie nucleară vs familie extinsă), creșterea copiilor, munca din gospodării a femeilor, identitatea masculină și cea feminină și relațiile dintre sexe.

În acest context, cercetarea mea asupra tranziției la capitalism a prins un nou sens. În Nigeria, mi-am dat seama că lupta împotriva ajustărilor structurale era o parte din lupta împotriva privatizării pământului, și a ”îngrădirii terenurilor” și nu doar a terenurilor comunale, ci și a relațiilor sociale. Această luptă își are originea în capitalismul din secolul 16 din Europa și America.

Mi-am dat seama și cât de limitată e victoria pe care disciplina de muncă capitalistă a câștigat-o pe această planetă, și cât de mulți oameni încă își văd viețile în moduri radical antagonice față de cerințele producției capitaliste. Pentru dezvoltatori, pentru agențiile multinaționale străine și pentru investitori, aceasta a fost și a rămas o problemă în locuri ca Nigeria. Dar pentru mine a fost o sursă de mare energie și forță, pentru că a dovedit că în toată lumea forțe formidabile încă se opun impunerii modului de viață conceput doar în termenii capitaliști. Forța pe care am câștigat-o în Nigeria s-a datorat și întâlnirii mele cu Femeile din Nigeria (WlN), prima organizație feministă a țării, care mi-a dat posibilitatea să înțeleg mai bine lupta pe care femeile din Nigeria au dus-o pentru apărarea resurselor și pentru a respinge noului model de patriarhat impus asupra lor, care este promovat de către Banca Mondială.

La sfârșitul anului 1986, criza datoriilor a atins instituțiile academice și acestea, nemaifiind capabilă să mă întrețin, am părăsit Nigeria, cu trupul, dar nu și cu spiritul. Nu am putut uita niciodată atacurile lansate asupra oamenilor din Nigeria.

Astfel dorința de a re-cerceta ”tranziția la capitalism” m-a obsedat de când m-am întors în lumea occidentală. A trebuit să citesc evenimentele din Nigeria prin prisma secolului 16 din Europa. În Statele Unite, proletariatul din Nigeria a fost cel care m-a adus înapoi la luptele pentru salvarea terenurilor comunale, și împotriva disciplinei capitaliste a femeilor atât în Europa, cât și în afara ei. La întoarcerea în Statele Unite, am început să predau un program interdisciplinar pentru liceeni unde m-am confruntat cu un tip diferit de”îngrădire” (privatizare): îngrădirea cunoașterii, adică, pierderea din ce în ce mai mare din partea noilor generații a simțului istoric pentru trecutul nostru comun. De aceea în Caliban and the Witch, am reconstruit luptele anti-feudale din timpul Evului Mediu și luptele pe care proletariatul european le-a dus în rezistența pe care a opus-o dezvoltării capitalismului. Scopul meu a fost nu doar de a face accesibil ne-specialiștilor dovezile pe care se bazează analiza mea, dar și de a revigora printre generațiile tinere memoria unei îndelungi istorii a rezistenței care astăzi este în pericol de a fi ștearsă din memorie și din cărțile de istorie. Salvarea aceastei memorii istorice este crucială dacă vrem să găsim o alternativă la capitalism.

Pentru că această posibilitate va depinde de capacitatea noastră de a asculta vocile celor care au mers pe același drum înaintea noastră.

Introducere

De la Marx, studierea genezei capitalismului a fost un pas obligatoriu pentru activiștii și cercetătorii convinși că prima sarcină pe agenda umanității trebuie să fie construirea unei alternative la societatea capitalistă. Deloc surprinzător, fiecare nouă mișcare revoluționară s-a reîntors la ”tranziția la capitalism” aducând-o în perspectivele noilor subiecți și descoperind noi metode de exploatare și de rezistență. (1)

Această carte este concepută în această tradiție, dar două motive în special au motivat scrierea ei. Primul, există o dorință de a regândi dezvoltarea capitalismului dintr-un punct de vedere feminist, deși în același timp de a evita limitele ”istoriei femeilor” separată de partea masculină a clasei muncitoare. Titlul Caliban and the Witch, inspirat din Furtuna lui Shakespeare, reflectă acest efort. În interpretarea mea, însă, Caliban reprezintă nu doar rebelul anti-colonial a cărui luptă încă rezonează în literatura din Caraibe, el este și un simbol al proletariatului mondial, și mai specific, al trupului proletariatului ca teren și instrument de rezistență la logica capitalismului.

Cel mai important, personajul vrăjitoarei, care în Furtuna scrisă în secolul 17, este ținut în fundal, în acest volum este plasat în centrul scenei, ca întruchiparea femeilor din toată lumea pe care capitalismul le-a distrus: eretica, vindecătoarea, soția nesupusă, femeia care a îndrăznit să trăiască singură, femeia obeha care a otrăvit hrana stăpânului ei și a inspirat revoltele sclavilor.

A doua motivație din spatele acestei cărți a fost o revenire mondială, odată cu noua expansiune a relațiilor capitaliste, a unui set de fenomene de obicei asociatate cu geneza capitalismului.

Printre ele sunt noile runde de “îngrădiri” (privatizări) care au dus la exproprierea a milioane de producători agricoli de pe pământurile lor, şi la pauperizarea în masă şi la criminalizarea muncitorilor, printr-o politică de încarcerare în masă amintind de „Marea Încarcerare” descrisă de Michel Foucault în studiul său asupra istoriei nebuniei. Am fost şi martorii unei dezvoltări mondiale a unoi noi mişcări în diaspora însoţite de persecutarea muncitorilor imigranţi, din nou o reminiscenţă a “Legilor Sângeroase” care au fost introduse în Europa secolului 16 şi 17 care i-au transformat pe vagabonzi în victime sigure ale exploatării. Cel mai important pentru această carte a fost intensificarea violenţei împotriva femeilor, și în unele ţări (de exemplu, Africa de Sud sau Brazilia), reîntoarcerea vânătoarei de vrăjitoare.

De ce, după 500 de ani de stăpânire capitalistă, la începutul unui nou mileniu sunt muncitorii definiţi pe o scală de masă ca săraci, vrăjitoare sau renegaţi?

Ce legătură există între exproprierea pământului şi pauperizarea în masă cu atacurile continue asupra femeilor?

Şi ce putem învăţa despre dezvoltarea capitalistă, din trecut şi din prezent, odată ce o analizăm din punctul de vedere al perspectivei feministe?

Cu aceste întrebări în minte am început această carte în care am reanalizat “tranziţia” de la feudalism la capitalism din punctul de vedere al femeilor, trupului uman şi al acumulării primitive. Fiecare dintre aceste concepte se referă la un cadru conceptual care este un punct de referinţă pentru această carte: Feminist, Marxist şi Foucauldian. Astfel, voi începe prin a introduce câteva observaţii asupra relaţiilor analizei mele asupra acestor perspective diferite.

“Acumularea primitivă” este termenul pe care Marx îl foloseşte în Capitalul, Volumul 1, pentru a caracteriza procesul istoric care s-a constituit în premisă a dezvoltării relaţiilor capitaliste.

Este un termen folositor pentru că oferă un numitor comun prin care putem conceptualiza schimbările pe care apariţia capitalismului le-a produs în relaţiile sociale şi economice. Dar imporanţa sa stă, mai presus de orice, în faptul că această “acumulare primitivă” este tratată de Marx ca un proces fundamental, relevând condiţiile structurale pentru existenţa societăţii capitaliste. Asta ne dă posibilitatea să citim trecutul ca pe ceva care supravieţuieşte în prezent, o consideraţie care este esenţială în folosirea de către mine a termenului în această carte.

Însă, analiza mea se desparte de cea a lui Marx în două puncte. În timp ce Marx examinează acumularea primitivă din punctul de vedere al proletariatului masculin salariat, şi al dezvoltării producerii de mărfuri, eu o examinez din punctul de vedere al schimbărilor pe care le-a introdus în poziţia socială a femeilor şi a producerii de forţă de muncă. (2)

Astfel, descrierea mea a acumulării primitive include un set de fenomene istorice care sunt absente la Marx, şi totuşi au fost extrem de importante pentru acumularea capitalistă.

Acestea includ (i) dezvoltarea unei noi diviziuni sexuale a muncii care a subjugat munca femeilor şi funcţia de reproducere a femeilor reproducerii forţei de muncă; (ii) construirea unei noi ordini a partriarhatului, bazată pe excluderea femeilor din munca salariată şi a subordonării lor faţă de bărbaţi; (iii) mecanizarea trupului proletariatului şi transformarea sa, în cazul femeilor, într-o maşină pentru producerea de noi muncitori.

Cel mai important, am plasat în centrul analizei mele asupra acumulării primitive vânătoarea de vrăjitoare din secolele 16 şi 17, argumentând că persecutarea vrăjitoarelor în Europa şi în Lumea Nouă a fost la fel de importantă ca şi colonizarea şi exproprierea ţărănimii europene de pe pământurile comunale pentru că acestea erau necesare dezvoltării capitalismului.

Analiza mea se desparte de cea a lui Marx şi în evaluarea moştenirii şi rolului acumulării primitive. Deşi în mod clar Marx era conştient de caracterul criminal al dezvoltării capitaliste— istoria sa, a declarat el, “este scrisă în analele umanității cu litere de sânge și de foc” — nu poate fi nici o îndoială că el a văzut-o ca pe un pas necesar în procesul eliberării umane. El credea că dispunea de proprietate pe scară mică și că a crescut (la un nivel nemaiatins de nici un alt sistem economic) capacitatea de productivitate a muncii, astfel creând condițiile materiale pentru eliberarea umanității de lipsuri și de necesități. El a presupus și că violența care prezidase asupra primelor faze ale expansiunii capitaliste va scădea odată cu maturizarea relațiilor capitaliste, când exploatarea și disciplinarea forței de muncă va fi realizată cel mai mult prin legi economice impuse muncitorilor (Marx 1909 Vol. 1). Aici el s-a înşelat profund. O reîntoarcere la cele mai violente aspecte ale acumulării primitive a însoţit fiecare fază a globalizării capitaliste, inclusiv pe cea din prezent, demonstrând că excluderea continuă a fermierilor de pe pământul lor, războiul şi jefuirea pe scară mondială şi degradarea femeilor sunt condiţii necesare pentru existenţa capitalismului în toate timpurile.

Ar trebui să adaug că Marx nu ar fi putut niciodată ajunge să facă presupunerea conform căreia capitalismul ar pava calea spre eliberarea umană dacă s-ar fi uitat la istorie din punctul de vedere al femeilor. Pentru că această istorie arată că, chiar şi când au atins un anumit nivel de libertate formală, femeile sunt întotdeauna tratate ca fiinţe inferior sociale şi sunt exploatate în moduri similare sclaviei

„Femeile”, în contextul acestei cărţi, semnifică nu doar istoria ascunsă care trebuie să fie făcută vizibilă, ci şi o formă particulară de exploatare, şi prin urmare o perspectivă unică prin care reconsiderăm istoria relaţiilor capitaliste.

Acest proiect nu este nou. De la începutul mişcării feministe, femeile au reanalizat „tranziţia la capitalism” chiar dacă ele nu şi-au dat seama mereu că fac asta.

Pentru o perioadă, cadrul principal care a modelat istoria femeilor a fost cel cronologic. Cel mai obişnuit termen pe care istoricele feministe l-au folosit pentru a descrie perioada de tranziție a fost ”începutul Europei moderne” care în funcție de autor putea desemna secolul 13 sau secolul 17.

Însă, în anii 1980, au apărut un număr de cărţi care au avut o abordare mai critică. Printre ele au fost eseurile lui Joan Kelly referitoare la Renaştere şi la Querelles des femmes, cartea lui Carolyn Merchant „The Death of Nature” (1980). Cartea scrisă de Leopoldina Fortunati „L’Arcano della Riproduzione” (1981) (care acum e disponibilă şi în engleză, Fortunati 1995), cartea lui Merry Wiesner „Working Women in Renaissance Germany” (1986), şi cartea scrisă de Maria Mies „Patriarchy and Accumulation on a World Scale” (1986). La aceste cărţi trebuie să mai adaug nenumăratele monografii care în ultimele două decenii au reconstruit prezenţa femeilor în economiile urbane şi rurale din Europa medievală şi de la începutul Europei moderne, şi vasta literatură şi muncă de documentare care a fost produsă referitoare la vânătoarea de vrăjitoare şi la vieţile femeilor mai ales în America pre-colonială şi în insulele din Caraibe.

Printre acestea, vreau să amintesc în special cartea lui Irene Silverblan „The Moon, the Sun, and the Witches” (1987), prima carte despre vânătoarea de vrăjitoare din Peru colonizat; şi cartea lui Hilary Beckles „Natural Rebels. A Social History o f Barbados” (1995) care, împreună cu cartea scrisă de Barbara Bush ”Slave Women in Caribbean Society: 1650-1838” (1990), este unul dintre textele majore asupra istoriei înrobirii femeilor pe plantațiile din Caraibe.

Ceea ce această muncă de cercetare a confirmat este că a reconstrui istoria femeilor sau a ne uita la istorie dintr-un punct de vedere feminist înseamnă a reconstrui și redefini categoriile istoric acceptate și a face vizibile structurile ascunse ale dominației și exploatării. Astfel, eseul lui Kelly, “Did Women have a Renaissance?” (1984) a subminat periodizarea istoriei clasice care sărbătorește Renașterea ca pe un exemplu remarcabil de realizare culturală. Cartea lui Carolyn Merchant ”Death of Nature” (1980) a contestat credința în caracterul progresiv social al revoluției științifice, argumentând că apariția raționalismului științific a produs o transformare culturală de la o paradigmă organică la una mecanică care a legimat exploatarea femeilor și a naturii.

În special importantă este cartea scrisă de Maria Mies ”Patriarchy and Accumulation on a World Scale” (1986), care de acum e considerată o lucrare clasică, și care re-examinează acumularea capitalistă dintr-un punct de vedere non-eurocentric, conectând destinul femeilor din Europa cu cel al femeilor sclave din coloniile europene, și oferind o nouă înțelegere a locului femeii în capitalism și în procesul de globalizare.

În Caliban and the Witch eu construiesc pe această muncă deja făcută, precum și pe studiile conținute în Il Grande Calibano (o lucrare pe care am discutat-o în Prefață).

Însă, scopul ei istoric este mai larg, pentru că această carte conectează dezvoltarea capitalismului, pe de o parte, cu cea a luptelor sociale și crizelor de reproducere de la sfârșitul perioadei feudale, pe de altă parte, cu ceea ce Marx definește ca “formarea proletariatului.” În acest proces, cartea adresează un număr de întrebări istorice și metodologice, care au fost în centrul dezbaterii asupra istoriei femeilor și teoriei feministe.

Cea mai importantă chestiune istorică analizată de această carte este cum să analizăm executarea a sute de mii de ”vrăjitoare” la începutul erei moderne, și cum să explicăm de ce apariția capitalismului a avut loc simultan cu un război împotriva femeilor.

Cercetătoarele feministe au dezvoltat un cadru care aruncă multă lumină asupra acestei chestiuni.

În general ele sunt de acord că vânătoarea de vrăjitoare a avut ca scop distrugerea controlului pe care femeile l-au exercitat asupra rolului lor reproductiv și care a servit la pavarea căii pentru dezvoltarea unui regim patriarhal și mai opresiv. Se susține și că vânătoarea de vrăjitoare își are rădăcinile în transformările sociale care au însoțit apariția capitalismului. Dar circumstanțele specific istorice sub care persecutarea vrăjitoarelor a fost lansată și motivele pentru care apariția capitalismului a necesitat un atac de tipul genocid asupra femeilor nu au fost investigate. Astfel în Caliban and the Witch, pe măsură ce încep să analizez vânătoarea de vrăjitoare în contextul crizelor demografice și economice din secolele 16 și 17, și politicile privind pământul și munca din era mercantilistă. Munca mea aici e de a face schița unei cercetări care va fi necesară pentru a clarifica legăturile pe care le-am menționat, și în special relațiile dintre vânătoarea de vrăjitoare și dezvoltarea contemporană a noii diviziuni sexuale a muncii, care limitează femeile la munca reproductivă.

Este suficient însă, să demonstrez că persecutarea vrăjitoarelor (la fel ca și comerțul cu sclavi și îngrădirile terenurilor – privatizările) a fost un aspect central al acumulării de capital și al formării proletariatului modern, în Europa precum și în ”Lumea Nouă”.

Sunt și alte modalități în care Caliban and the Witch vorbește despre “istoria femeilor” și despre teoria feministă. Prima, confirmă că “tranziția la capitalism” este un studiu de caz pentru teoria feministă, pentru că redefinirea sarcinilor productive și reproductive și a relațiilor dintre bărbați și femei pe care le găsim în această perioadă, ambele s-au realizat cu maximum de violență și de intervenție din partea statului, nelăsând nici o îndoială referitoare la caracterul construit al rolurilor sexuale din societatea capitalistă. Analiza pe care o propun ne permite și să depășim dihotomia dintre “gen sexual” și “clasă.”

Dacă e adevărat că în societatea capitalistă identitatea sexuală a devenit purtătoarea unor roluri legate de muncă, atunci genul sexual nu ar trebui să fie considerat pur și simplu o realitate culturală, ci ar trebui să fie tratat ca ceva specific relațiilor de clasă. Din acest punct de vedere, dezbaterile care au loc între feministele post-moderniste referitoare la nevoia de a a dispune de “femei” ca o cateoriei a analizei, și de a defini feminismul pur și simplu în termeni opozanți au fost greșit înțelese. Pentru a reformula ideea pe care am exprimat-o deja: dacă ”feminitatea” a fost construită în societatea capitalistă ca un rol de muncă făcând producerea forței de muncă sub masca destinului biologic, atunci ”istoria femeilor” este ”o istorie a clasei” și chestiunea care trebuie pusă este dacă diviziunea sexuală a muncii care a produs acest concept particular a fost depășită. Dacă răspunsul este unul negativ (așa cum trebuie să fie când analizăm organizarea prezentă a muncii reproductive), atunci ”femeile” e o categorie legitimă de analiză, și activitățile asociate cu ”reproducerea” rămând un teren crucial pentru lupta femeilor, la fel cum au fost în mișcarea feministă din anii 1970 care, pe această bază, a făcut legătura cu ea însăși și cu istoria vrăjitoarelor.

O chestiune și mai profundă analizată de Caliban and the Witch este ridicată de perspectivele în contrast oferite de analizele feministe și Foucauidiene ale trupului în aplicarea lor la înţegerea istoriei dezvoltării capitaliste. De începutul mişcării feministe, activistele feministe şi teoreticienle au văzut conceptul de „trup” ca fiind un element cheie în înţelegerea rădăcinii dominaţiei masculine şi a construirii identităţii sociale feminine. Dincolo de diferenţele ideologice, feministele şi-au dat seama că împărţirea pe ierarhii a abilităţilor umane şi identificarea femeilor cu un concept degradant al realităţii corporale au fost instrumentale istorice pentru consolidarea puterii patriarhale şi pentru exploatarea masculină a muncii femeilor.

Astfel analizele sexualităţii, procreării, şi maternităţii au fost în centrul teoriei feministe şi a istoriei femeilor. În mod particular, feministele au descoperit şi scos la lumină şi denunţat strategiile şi violenţa ca metode prin care sistemle centrate pe puterea masculin[ de exploatare au încercat să disciplineze şi să îşi însuşească trupul femeilor, demonstrând că trupurile femeilor au fost ţinta principală, locurile privilegiate pentru dezlănţuirea tehnicilor de putere şi a relaţiilor de putere. Într-adevăr, multe studii feministe care au fost produse de la începutul anilor 1970 referitoare la poliţia asupra rolului reproductiv al femeilor, efectelor violului asupra femeilor, şi impunerea asupra lor a frumuseţii ca o condiţia pentru a fi acceptate social, sunt contribuţia monumentală la discursul asupra trupului în vremurile noastre, falsificând percepţia comună în lumea academică, unde descoperirile acestea lui atribuite lui Michel Foucault.

we-are-the-granddaughters-of-all-the-witches-that-you-could-not-burn

Începând de la o analiză a „politicii referitoare la trup”, feministele nu doar au revoluționat discursul contemporan politic și filosofic, dar au și început să revalorizeze trupul. Acesta a fost un pas necesar pentru a contracara negativitatea atașată identificării feminității cu corporealitatea, și pentru crearea unei viziuni mai holistice a ceea ce înseamnă să fii o ființă umană. Această valorizare a luat forme diverse plecând de la căutarea pentru forme non-dualiste de cunoștere până la încercarea (cu a unor feministe care văd ”diferenț” sexuală ca fiind o valoare pozitivă) pentru a dezvolta un nou tip de limbaj și “pentru a regândi rădăcinile corporeale ale inteligenței umane.”4

Așa cum Rosi Braidotti a arătat, trupul care este recâștigat nu trebuie niciodată înțeles ca un dat biologic.

Totuși, asemenea sloganuri ca “reposedarea trupului” sau ”vorbind despre trup” 5 au fost criticate de către post-structuraliști, de teoreticienii Foucauldieni, care au respins ca iluzorie orice apel pentru eliberarea instinctuală. În schimb, feministele au acuzat discursul lui Foucault referitor la sexualitate ca fiind ignorant cu premeditare față de diferențele sexuale, în timp ce în același timp însușindu-și multe dintre analizele dezvoltate de mișcarea feministă.

Această critică este chiar foarte corectă.

Mai mult, Foucault este atât de intrigat de caracterul “productiv” al tehnicilor de putere cu care trupul a fost investit că analiza sa practic exclude orice crirică a relațiilor de putere.

Aceast aproape apologetică calitate a teoriei lui Foucault asupra trupului este accentuată de faptul că el vede trupul ca fiind constituit doar din practici discursive, şi e mai degrabă interesat să descrie cum puterea este instalată decât să identifice sursa ei. Astfel, Puterea prin care trupul este produs apare ca o entitate metafizică, care s-ar susţine prin ea însăşi, deconectată de relaţiile economice şi sociale, misterioasă în permutările ei ca şi cum ar fi un fel de mână invizibilă divină.

Poate o analiză a tranziţiei la capitalism şi la acumularea primitivă să ne ajute să depăşim aceste alternative?

Eu cred că da. În privinţa abordării feministe, primul nostru pas ar trebui să fie să documentăm condiţiile istorice şi sociale care au permis ca trupul să fie transformat în elementul central şi sfera de activitate definitorie pentru constituirea feminităţii.

Caliban și Vrăjitoarea ne arată că, în societatea capitalistă, pentru femei trupul a însemnat ce era fabrica pentru bărbaţii muncitori: principalul teritoriu unde a fost impusă exploatarea lor şi unde s-a născut rezistenţa, pentru că trupul femeii a fost însuşit-confiscat de către stat şi de către bărbaţi şi forţat să funcţioneze ca mijloc de reproducere a forţei de muncă şi de acumulare capitalistă a muncii neplătite.

Astfel importanţa pe care trupul în toate aspectele sale – maternitate, creşterea copiilor, sexualitate – a primit-o în teoria feministă şi în istoria femeilor a fost îndreptăţită.

Caliban şi Vrăjitoarea confirmă şi o altă analiză feministă care refuză să identifice trupul cu sfera spaţiului privat şi în acest sens discută despre „politici legate de trup”. Explică şi cum trupul poate fi pentru femei atât o sursă de identitate şi în acelaşi timp o închisoare şi de ce, în timp ce trupul este atât de important pentru feministe, este şi atât de problematic să-l pună în valoare.

În ce priveşte teoria lui Foucault, istoria acumulării primitive oferă multe contra-explicaţii la ea, dovedind că poate fi apărată numai cu preţul unor omisiuni istorice răsunătoare.

Cea mai evidentă este omisunea vânătoarei de vrăjitoare şi discutarea demonologiei în analiza sa despre disciplinarea trupului. Fără îndoială, dacă acestea nu ar fi fost evitate, concluziile pe care le-ar fi inspirat analizei făcută de Foucault ar fi fost diferite.

Şi spun asta pentru că ambele demonstrează caracterul represiv al puterii care a fost dezlănţuită împotriva femeilor, dar şi faptul că nu e plauzibil ca femeile să fi fost complice la propria represiune şi cu atât mai puţin să joace rolul de a-i seduce pe inchizitorii care le torturau aşa cum îşi imaginează Foucault că s-ar fi întâmplat între victime şi călăii lor atunci când face descrierea micro-puterilor.

Un studiu asupra vânătorii de vrăjitoare contestă şi teoria lui Foucault privind dezvoltarea „bio-puterii”, pentru că goleşte de misterul la care Foucault apelează când discută apariţia acestui regim.

Foucault notează trecerea — se presupune în secolul 18 în Europa— de la un tip de putere construită pe dreptul regelui de a ucide la un tip diferit exerciat prin administrarea şi promovarea de forţe ale vieţii, cum ar fi creşterea populaţiei; dar nu oferă nici măcar un indiciu care să poată explica de ce a apărut această trecere.

Şi totuşi, dacă plasăm această trecere în contextul apariţiei capitalismului, ceaţa din jurul ei se ridică şi vedem că promovarea forţelor vieţii nu e altceva decât rezultatul unei noi preocupări legată de acumularea şi reproducerea puterii de muncă, a braţelor de pus la muncit.

Putem vedea şi că promovarea creşterii de populaţie de către stat poate merge mână în mână cu o masivă distrugere de viaţă; pentru că în multe împrejurări istorice – de exemplul comerţul cu sclavi – una se formează ca şi condiţie cealaltă.

Într-adevăr, într-un sistem în care viaţa este subordonată producerii de profit, acumularea de putere de muncă poate fi realizată numai prin recurgerea la maximă violenţă astfel încât, în cuvintele Mariei Mies, violenţa în sine devine o forţă productivă.

În concluzie, ceea ce Foucault ar fi învăţat dacă ar fi studiat vânătoarea de vrăjitoare, în loc să se concentreze asupra confesiunilor pastorale, în cartea sa Istoria Sexualităţii (1978), este că o asemenea istorie nu poate fi scrisă din punctul de vedere universal, abstract al unui subiect asexual.

Mai mult, ar fi recunoscut că tortura şi moartea pot fi plasate în serviciul „vieţii”, sau, mai bine spus, în serviciul producerii de forţă de muncă, din moment ce scopul societăţii capitaliste este să transforme viaţa într-o capacitate de a munci şi în „muncă moartă”.

Din acest punct de vedere, acumularea primitivă a fost un proces universal care s-a repetat în fiecare fază a evoluţiei capitalismului. Deloc întâmplător, exemplar originl istoric a sedimentat strategii care, în moduri diferite, au fost relansate în faţa fiecărei crize capitaliste majore, cu scopul de a servi la ieftinirea muncitorilor şi la a masca exploatarea femeilor şi a victimelor din colonii.

Asta e ceea ce s-a întâmplat în secolul 19, când răspunsurile la apariţia socialistei Comune din Paris şi la acumularea crizei din 1873 au fost invadarea şi colonizarea Africii (“Împărţirea Africii”) şi simultana creare în Europa a familiei nucleare, centrată pe dependenţa economică a femeilor – urmată de expulzarea femeilor din locurile de muncă plătite cu salarii.

Asta se întâmplă şi azi, pe măsură ce expansiunea globală a pieţei globale a forţei de muncă încearcă să dea timpul înapoi în privinţa luptei împotriva colonialismului, şi a luptei altor supuşi rebeli — studenţi, feministe, muncitori în industrie sau servicii — care, în anii 1960 şi 1970, au subminat politicile internaţionale de diviziune sexuală a muncii.

Atunci nu trebuie să ne mire că violenţa pe o scară imensă şi luarea în sclavie au revenit pe agenda de lucru, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada „tranziţiei” cu diferenţa că astăzi conchistadorii sunt oficialii Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional, care încă ţin predici de doi bani aceloraşi populaţii pe care puterile dominante ale lumii le-au jefuit şi sărăcit secole la rând.

Din nou, o mare parte a violenţei dezănţuite este îndreptată direct împotriva femeilor pentru că, în era computerului, cucerirea trupului femeilor este încă o pre-condiţie pentru acumularea de putere de muncă şi de bogăţie, aşa cum este demonstrat de investiţiile instituţionale în dezvoltarea noilor tehnologii reproductive, care, mai mult decât oricând, reduc femeile la a fi doar nişte utere.

De asemenea, „feminizarea sărăciei” care a însoţit răspândirea globalizării prinde o nouă semnificaţie când ne amintim că acesta a fost primul efect al dezvoltării capitalismului pe vieţile femeilor.

Într-adevăr, lecţia politică pe care o putem învăţa din Caliban şi Vrăjitoarea este că acest sistem social-economic, capitalismul, este în mod necesar angajat să promoveze rasismul și sexismul.

Capitalismul trebuie să justifice și să mistifice contradicțiile pe care le sădește în relațiile sociale – promisiunea libertății versus realitatea coerciției răspândite, și promisiunea prosperității versus sărăcia care e răspândită peste tot — prin denigrarea “naturii” celor pe care îi exploatează: femeile şi supuşii colonizaţi, descendenţilor sclavilor americani, imigranţilor care sunt deportaţi de globalizare.

În inima capitalismului nu există doar o relaţie simbiotică între munca contractuală salariată şi sclavie, ci şi împreună cu asta dialectica acumulării şi distrugerii puterii de muncă, pentru care femeile au plătit întotdeaun enorm şi cel mai mult: cu trupurile lor, cu munca lor, şi cu vieţile lor.

Este imposibil prin urmare să asociem capitalismul cu orice formă de eliberare sau să atribuim longevitatea sistemului capacităţii sale de a satisface nevoile umane. Dacă capitalismul a fost capabil să se reproducă pe sine e doar din cauza reţelelor de inegalităţi care au fost sădite în trupul proletariatului din toată lumea şi din cauza capacităţii sale de a globaliza exploatarea.

Acest proces se derulează acum, sub ochii noştri, exact la fel cum se derula acum 500 de ani. Diferenţa e că azi rezistenţa a reuşit să aibă o dimensiune globală.

women garden
O femeie cu un mănunchi de spanac. În Evul Mediu, adesea femeile întreţineau grădini unde creşteau ierburi medicale. Cunoştinţele lor despre proprietăţile ierburilor este unul dintre secretele pe care le-au transmis din generaţie în generaţie, secole la rând. Italia, 1385.

Note de subsol

(1) Cercetarea tranziţiei la capitalism are o istorie lungă, care, deloc întâmplător, coincide cu cea a marilor mişcări politice ale secolului trecut. Istoricii marxiști cum ar fi Maurice Dobb, Rodney Hilton, Christopher Hill au revenit asupra conceptului de ”tranziție” în anii 1940 și 1950, în ajunul dezbaterilor generate de consolidarea Uniunii Sovietice, apariției noilor state socialiste în Europa și Asia, și a ceea ce la acea vreme părea a fi o criză capitalistă iminentă. “Tranziția” a fost din nou revizuită în deceniul 1960 de istoricii Lumii a 3-a (Samir Amin, Andre Gunder Frank), în contextul dezbaterilor contemporane asupra neo-colonialismului, ”sub-dezvoltării”, și ”schimbului inegal” între ”prima” lume și lumea ”a treia”.

(2) Aceste două realități, în analiza mea, sunt strâns legate, din moment ce în capitalism reproducerea muncitorilor pe bază de generație și de regenerare zilnică a capacității lor de a munci a devenit “munca femeilor,” deși e mistificată din cauza condiției sale de muncă neplătită ca serviciu personal și resursă naturală.

(3) Deloc surprinzător, valorizarea trupului a fost prezentă în aproape toată literatura celui ”de-al doilea val” al feminismului, așa cum a fost caracterizată de literatura produsă de revolta anti-colonială și de către descendenții africanilor luați în sclavie. Pe această bază, dincolo de marile granițe geografice și culturale, cartea Virginiei Woolfs A Room of One’s Own (1929) (O cameră pentru sine) anticipează cartea lui Aime Cesaire, Return to the Native Land (1938) (Întoarcerea pe pământul natal), în care ea în mod sarcastic își mustră femeile din public, și, în spatele acestui public, pe femeile din toată lumea, pentru că nu au reușit să ”producă” altceva în afară de copii.

“Femei tinere, aș spune că nu ați făcut niciodată nici o descoperire importantă. Nu ați zguduit niciodată imperiul și nu ați condus pe nimeni la luptă împotriva lui. Piesele lui Shakespeare nu sunt scrise de voi… Care e scuza voastră? E foarte bine pentru voi să spuneți „suntem ocupate cu treburi mai importante. Fără munca noastră, aceste mări ar rămâne nenavigate și aceste pământuri fertile ar rămâne un deșert. Am născut şi am crescut, am spălart şi am educat, poate până la 6-7 ani, 1623 milioane de oameni care, potrivit statisticilor există azi, iar ca să faci asta, durează.” (Woolf, 1929: 112)

Această capacitate de a submina imaginea degradată a feminității, care a fost construită prin identificarea femeii cu natura, materia și realitatea corporală, este puterea discursului feminist ”asupra trupului” care încearcă să alunge ceața asupra a ceea ce controlul din partea bărbaților a sufocat în realitatea corporală feminină. Este o iluzie însă să concepem eliberarea femeilor ca pe “o întoarcere la trup.”

Dacă trupul femeii – așa cum susțin în această carte – este un significant pentru un teren de activități reproductive care a fost însușit/confiscat de către bărbați și de către stat și a fost transformat într-un instrument pentru producerea de forță de muncă (cu tot ceea ce înseamnă asta în termeni de reguli sexuale şi de reglementări, de canoane estetice şi de pedepse), atunci trupul este spaţiul/locul unei profunde alienări care poate fi depăşită numai după ce va fi abolită disciplina de muncă, pentru că aceasta defineşte acea alienare.

Această teză este valabilă din mai multe motive. Portretul pe care Marx l-a făcut muncitorului care se simte în largul lui numai când e vorba despre modul în care funcţionează trupul său a intuit deja acest fapt. Însă, Marx, niciodată nu a întrevăzut magnitudinea atacului la care trupul uman a fost supus odată cu apariţia capitalismului.

În mod ironic, la fel ca Michel Foucault, şi Marx a insistat asupra productivităţii puterii în faţa căreia muncitorii sunt subordonaţi – o productivitate care, pentru el, devine condiţia viitorului control al societăţii din partea muncitorilor. Marx nu a văzut că dezvoltarea puterilor industriale ale muncitorilor se făcea cu preţul sub-dezvoltării puterii lor ca indivizi în societate, deşi a admis că muncitorii într-o societate capitalistă devin atât de alienaţi de munca lor, de relaţiile lor cu alţii, şi de rodul muncii lor încât ajung să fie dominaţi de produsele muncii lor ca şi cum acestea ar fi o forţă de pe altă planetă.

(4) Braidotti (1991) 219. Pentru o analiză a gândirii feministe asupra trupului, vezi Ariel Salleh, „EcoFeminism as Politics (1997) (Ecofeminismul ca politică), în special capitolele 3 – 5; şi Rosi Braidotti’s Patterns o f Dissonance (1991) mai ales capitolul legat de „reposedarea trupului, un proiect sincronizat”. (pp. 219-224).

(5) Aici mă refer la proiectul de scriitură feminină, o teorie literară şi o mişcare care s-a dezvoltat în Franţa în anii 1970, printre studentele feministe care studiau psiho-analiza Lacaniană, şi care încercau să creeze un limbaj care să exprime specifiul trupului feminin şi al subiectivităţii femeii. (Braidotti, op. cit.).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s