Cum au ajuns naziştii din Europa de est “luptătorii pentru libertate” ai Occidentului

De Scott Anderson şi Jon Lee Anderson, 1986. Titlul original al cărţii din care aici e tradus capitolul trei este “Inside the League” 

Notă: fotografiile publicate în acest blog nu au scopul de a promova ideologia naziştilor şi fasciştilor, ci de a arăta cât de mult manifestările lor fac parte din realitatea societăţii de azi din România şi din alte ţări.

 „Un bun ustaș poate folosi cuțitul pentru a scoate un copil din pântecul mamei sale.” – Ante Pavelic, Fuhrerul Croației

p01 (1)
Trupele morţii SS au fost trimise în estul Europei înainte ca armata lui Hitler să invadeze teritoriile cu scopul de a elimina din sate şi oraşe posibila rezistenţă, pentru a extermina evrei, ruşi, comunişti, socialişti, partizani anti-fascişti. În Ucraina din trupele SS au făcut parte naţionaliştii din vestul Ucrainei, urmașii lor ideologici sunt la putere acum în Kiev. Pogromurile şi execuţiile în masă comise de aceştia cu participarea populaţiei locale nu sunt nici azi cunoscute la adevărata lor dimensiune. Femeile în special erau umilite în mod sadic, torturate sau violate înainte de a fi ucise. Fotografia arată doi soldaţi SS bătându-şi joc de una dintre victimele lor, înainte de a o masacra. Nazismul a pledat pentru subjugarea totală a femeilor, văzute ca sclave ale bărbaţilor şi “utere ale naţiunii”; astăzi fasciştii duc campanii violente împotriva femeilor care merg de la interzicerea avorturilor până la justificarea violului.

“Organizaţia noastră nu a fost niciodată un grup de studiu şi nici nu va fi. ABN (Blocul anti-bolşevic) este în primul rând o organizaţie de luptători. Ar trebui să accepte în rândurile ei numai oameni curajoşi, bărbaţi dedicaţi eliberării ţărilor lor, şi care să fie gata de sacrificiu. Nu avem nici timp, nici răbdare pentru oratori. ABN este pentru acţiune.” – Dr. C. J.  Untaru, official ABN, Londra, 1968

234591_original
Yaroslav Stetsko, colaborator al naziştilor în al doilea război mondial, şi George Bush, fost preşedinte al SUA şi fost şef CIA, în imaginea următoare: neonazistul Le Pen şi Ronald Reagan:r110

Garda de fier (România)*, Organizaţia Naţionaliştilor Ucrainieni (OUN, Ucraina) şi Ustasha (Croaţia) nu s-au stins în cenuşa celui de-al Treilea Reich.

Reţelele Vaticanului, care se ocupau de refugiaţi, le-au oferit paşapoarte noi şi acte de identitate false, şi i-au protejat până când au putut părăsi Roma în secret.

Serviciile secrete americane şi britanice au recrutat sute dintre ei pentru a-i folosi în misiunile de propagandă şi de spionaj împotriva Europei de Est, controlată de Uniunea Sovietică. Aceste servicii i-au ajutat să ajungă, prin intermediul “rat lines” (“rutele şobolanilor”) în Trieste şi Genova. [1]

Spre deosebire de mulţi dintre naziştii germani care au scăpat de judecată, fasciştii din România, Ucraina şi Croaţia nu “s-au evaporat” în locuri necunoscute pentru a-şi trăi netulburaţi bătrâneţile.

Ajunşi în exil în America Latină, Europa de Vest, Canada şi Statele Unite, eu şi-au refăcut reţelele şi au continuat să-şi propage ideologia, ura faţă de evrei, şi să ceară virulent o Nouă Ordine Mondială.** (n.t.: vezi la final video în care Carl Bildt, fost premier suedez şi comisar European explică ce înseamnă această Nouă Ordine; neonaziştii şi fasciştii pretind că ar fi împotriva “noii ordini mondiale”, o găselniţă propagandistică sub care încearcă să profite de mizeria creată de capitalism şi sub care promovează fascismul sub diverse măşti (naţionalism, tradiţionalism, a treia poziţie, anti-mondialism, anti-globalizare); propaganda lor e însă expusă în momentul în care devine vizibil că sunt slugile capitaliştilor cum s-a întâmplat cu naziştii din Ucraina. Un alt detaliu relevant este faptul că mişcarea neo-nazistă a lui Le Pen a înghiţit fără probleme paridul Noua Ordine, în 1972 a cărui siglă era “crucea celtică”, de fapt o  swastika stilizată, această siglă e simbolul neo-naziştilor din toată lumea azi, şi un simbol pe care statul român şi BOR îl promovează oficial. Această cruce a fost şi simbolul unei divizii SS din armata lui Hitler:

1

Au format organizaţii de faţadă, care purtau nume răsunătoare şi participau la forumuri internaţionale unde ţineau discursuri despre necesitatea combaterii comunismului.

Au fost promovaţi în poziţii de conducere şi de influenţă în interiorul comunităţilor de emigranţi şi în grupările politice din ţările lor adoptive.

În Statele Unite, au devenit oficiali ai partidelor Republican şi Democrat, au participat la recepţii la Casa Albă, s-au întâlnit cu preşedinţi, vice-preşedinţi, congressmen şi senatori. Uniţi sub sloganul asociaţiei Blocul Anti-Bolşevic al Naţiunilor, au participat la formarea Ligii Globale Anti-Comuniste (WACL).

nazis wacl
Imagine de la a 4-a conferinţă a Ligii anti-comuniste.

După război, legionarii din legiunea Arhanghelul Mihai s-au risipit, ascunzându-şi identitatea în haosul de atunci din Europa. Mulţi dintre cei care n-au putut scăpa din România din cauza armatei sovietice sau care au fost repatriaţi după război au fost executaţi de noul regim comunist.

Unii au fugit în America Latină. Alţii au rămas în taberele persoanelor refugiate (DP) din Europa de vest, până când cazurile lor au fost procesate şi au fost albiţi de crimele de război şi de colaborarea lor cu fasciştii; apoi li s-a permis să emigreze în ţări unde aveau rude sau sponsori. Mulţi au ajuns în Canada şi în Statele Unite, adesea cu ajutorul Bisericii Ortodoxe Române.

Horia Sima, IonAntonescu, Regele Mihai împreună cu guvernatorii imperiului nazist.

Horia Sima, unul dintre liderii legionari responsabili de masacrele din 1940 şi 1941, s-a strecurat din Austria în Germania în mai 1945.

“În octombrie 1945, am ieşit din ascunzătoare, crezând că suntem singurii supravieţuitori. Am crezut că legionarii au fost capturaţi de aliaţi şi predaţi sovieticilor, aşa cum s-a întâmplat cu alţi fugari. Am aflat însă că nu doar că au fost eliberaţi, dar au fost ajutaţi să se regrupeze, au organizat comitete şi au ajutat fugari din alte zone ocupate.

Această excepţie a fost oferită Gărzii de Fier pentru că noi am fost trimişi în lagăre de concentrare germane. E adevărat că am format un guvern în Viena şi că am luptat alături de partea nemţilor până la sfârşit.

Însă aliaţii au ţinut cont de faptul că nu aveam nici o autoritate asupra nici unui teritoriu, că nu am participat la declaraţia de război, şi că nu am comis crime împotriva umanităţii.” [2] ***

antonescu-hitler
Antonescu și Hitler
HORIA SIMA_Wilhelm Fabricius
Horia Sima și guvernatorul lui Hitler pentru colonia România, Wilhelm Fabricius.
Image195
Legionari arătând loialitate lui Hitler în centrul Bucureștiului, după dictatul de la Viena, şi într-o perioadă în care ţara era literalmente o colonie a imperiului nazist.

În cele din urmă, liderul Gărzii de Fier a ajuns într-o tabără de refugiaţi din Italia, unde, pentru a nu fi depistat, a folosit numele “Crivaţ” până când a putut să-şi aranjeze evadarea. Schimbându-şi identitatea, a ajuns în Franţa după care a fugit în Spania, unde trăieşte şi azi. (n.t. Sima a murit în 1993, în Spania).

După propria sa relatare, evadarea lui Chirilă Ciuntu nu a fost la fel de dramatică.

La sfârşitul războiului, s-a angajat la o fermă în Germania, apoi a fost pictor în Franţa, până când s-a putut îmbarca pe un vapor spre Argentina. Acolo doi protectori au avut grijă de el: un doctor “care avea un prieten bun la ambasada canadiană” şi un preot din Biserica Ortodoxă Română din Canada.

Beneficiind de protecţia lor, Ciuntu a emigrat în Canada. În România era căutat pentru a fi judecat pentru crime de război. S-a angajat la o fabrică metalurgică şi s-a integrat în comunitatea de emigranţi din Windsor. Asta a pus capăt fugii sale, dar nu şi misiunii sale, pentru că în America de Nord s-a revăzut cu Viorel Trifa.

viorel-trifa
Viorel Trifa, unul dintre legionarii care a participat la pogromurile din Bucureşti, a fost ajutat de Vatican şi de guvernele occidentale să ajungă în SUA, unde s-a făcut preot.
ValerianTrifaEC01
ValerianTrifa 
Trifa-Valerian
Valerian Trifa

Valerian D. Trifa

Trifa, care i-a instigat pe legionari la război împotriva evreilor (le spuneau “the kikes”) în numele nazismului, a evadat în Italia în 1945. Acolo i s-a asigurat să predea la un colegiu catolic misionar timp de 5 ani înainte de a emigra în Statele Unite. În 1952, a fost numit episcop al Episcopatului Bisericii Ortodoxe Române din America. Trei ani mai târziu, a fost cel care a ţinut o rugăciune în Senatul Statelor Unite, la invitaţia vice-preşedintelui de atunci Richard Nixon.

Deja Trifa se folosea de Biserica Ortodoxă Română pentru a menţine mişcarea Gărzii de Fier în viaţă în parohiile din Statele Unite şi Canada. Sub auspiciile World Church Service, potrivit declaraţiei din 1971 făcută de un oficial al acestei publicaţii, “episcopatul a inaugurat un program teologic de pregătire şi recrutare a preoţilor din parohiile Bisericii Ortodoxe Române care au plecat din România după cel de-al doilea război mondial după ce comuniştii au preluat puterea. Cei mai mulţi preoţi care au găsit refugiu în Europa sau pe continentul American au primit şansa de a sluji sub jurisdicţia acestui episcopat.”

Adesea, cei recrutaţi nu erau preoţi, de fapt, ci asasini ai Gărzii de Fier. Cel puţin 17 din 46 de preoţi trecuţi în lista publicaţiei aveau legături cu Garda de Fier, fiind descoperiţi de cei care au cercetat Holocaustul.

Deja în anii 1970, cei care au jupuit de vii copii evrei în 1941 puteau fi regăsiţi peste tot în Statele Unite şi în Canada, predicând în biserici, îmbrăcaţi nu în cămăşile brune, ci în sutane preoţeşti. În mod obişnuit, bisericile ţineau slujbe în memoria legionarilor, altarele erau decorate cu steagurile legionare, iar participanţii făceau salutul fascist.

Ca lider spiritual, Trifa supraveghea o reţea complexă şi cu multe feţe în Statele Unite. Garda de Fier a fost revigorată nu doar prin Biserică, ci şi prin diferite grupuri de propagandă, ziare, şi periodice. [3]

Valerian Trifa participă la slujba religioasă în deschiderea anului universitar la Universitatea Bucureşti în 1940. Printre participanţi sunt ministrul legionar al educaţiei, Traian Brăileanu (acestuia hotnews i-a dedicat adevărate ode, vedeţi aici un material care poate fi considerat propagandă legionară clasică), şi rectorul universităţii, P.P.Panaitescu. Trifa avea calitatea de preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români, fiind comandant legionar şi doctor în teologie.
Fotografie datată 1951, Valerian Trifa este în centru, înconjurat de consiliul parohiei Sfânta Maria din Cleveland, Statele Unite, din care făceau parte şi “preoţii” John Trutza şi Ioan Surducan.

În cele din urmă, trecutul l-a ajuns din urmă pe Trifa. Aproape exclusiv datorită eforturilor Dr. Charles Kremer, un evreu din România, a cărui familie a fost anihilată de Garda de Fier, Trifa a fost deposedat de cetăţenia americană, după mulţi ani de procese şi a fost deportat în Portugalia în 1984. Nici atunci, “copilaşii săi spirituali” nu l-au abandonat:

“Eminenţa Voastră, /Când aţi venit, / Eram puţini, dar cu ajutorul vostru ne-am înmulţit… / Eram divizaţi, dar tu ne-ai unit… / Credinţa noastră era slabă, dar tu ne-ai făcut-o puternică… / Nu ne ştiam trecutul, acum ne mândrim cu originile noastre”. [4]

Viorel_Tanase
Un legionar dintr-un sat din Sibiu, mort în 2011, fotografia următoare îi arată pe legionari mai tineri făcând salutul hitlerit la înmormântarea sa.

Viorel_Tanase-Inmorm4

2014_09_29_swastika-3_rsz_crp
Această swastikă a fost publicată în 2014 de revista legionară Buciumul, care minte că nu ar fi publicat-o ca propagandă nazistă, ci pentru că ar reprezenta “un simbol antic”. Această explicaţie o dau toţi naziştii, care de asemenea se declară peste tot “apolitici”, deşi susţin nazismul pe faţă sau a treia poziţie (“nici comunism, nici capitalism”), care e o altă formă a ideologiei fasciste, vândută ca tradiţionalism, naţionalism sau alte poveşti reacţionare.

Braţul politic al Gărzii de Fier este şi acum (n.t.:cartea a fost scrisă în 1986, pe atunci Sima trăia încă) condus de Horia Sima care trăieşte în Madrid. De-a lungul anilor, Sima a publicat mai multe cărţi, în care a avut grijă să evite atrocităţile comise de legionari, sau care au aruncat vina pe “agenţi provocatori”.

Fidelă trecutului ei, Garda de Fier a lui Sima s-a alăturat mişcării globale împotriva comunismului şi a obţinut legitimitate prin aderarea sa la diverse organizaţii, inclusiv la Liga Globală Anti-Comunistă (World Anti-Communist League). [5]

Chirila Ciuntu, un delegat român la conferinţele Ligii globale Anti-Comuniste, rămâne un membru activ al Gărzii. Potrivit cărţii lui Howard Blum “Wanted!”, Ciuntu este “cea mai importantă figură din Garda de Fier care a fost revigorată în America. Ca trezorier al legionarilor din America, colectează contribuţiile cuiburilor din America, şi duce personal aceşti bani lui Sima în Spania… ‘Ce fac în Spania? Cumpăr cărţi, cărţi anti-comuniste. Descoperim că evreii erau comunişti. Descoperim că oriunde trăiesc evrei sunt probleme.'”[6]

Prin intermediul său, legionarii “Căpitanului Codreanu”, asasinii a cel puţin 3 premieri din România, ucigaşii a cel puţin 1000 de români, bărbaţii care au forţat “românizarea” prin eradicarea evreilor, au format legături cu compatrioţii lor răspândiţi în toată lumea.

rc

Image204
Sima şi Antonescu, salutându-i pe legionari care răspund cu salutul hitlerist.
tumblr_liefdyEiE61qbh5fwo1_1280
Imagine din timpul unui spectacol pentru Hitler.
tumblr_lmpgv3zwPg1qkkcodo1_r1_1280
Swastika explicată pentru ignoranţi.

Odată cu colapsul Germaniei Naziste, sute de mii de ucrainieni au ajuns în tabere de refugiaţi la sfârşitul războiului. Printre aceştia se aflau şi mii de colaboratori nazişti, inclusiv Stetsko (adjunctul lui Bandera) şi susţinătorii săi.

Deşi cei din tabere erau investigaţi pentru a se depista posibilii criminali de război, ucrainienii nu aveau de ce să se teamă, pentru că una dintre ultimele lor misiuni înainte de a scăpa de sovietici a fost să strângă orice ştampilă, sigiliu şi scrisori care s-ar fi putut dovedi de ajutor în exil. În ascunzători sigure, au falsificat paşapoarte, au produs acte false, şi chiar au inventat liste false cu ucrainieni care ar fi fost ucişi de nazişti pentru activităţi anti-fasciste. Cei incluşi în aceste liste erau, desigur, ucrainieni care în mod constant au fost loiali stăpânilor lor nemţi.

Cu asemenea documente, colaboratorii au plecat în occident şi au ajuns în tabere de refugiaţi administrate de britanici şi americani.

În aceste tabere, ucrainienii din gruparea lui Bandera şi Stetsko, a căror organizaţie de poliţie era încă intactă, au continuat pogromurile pe care le-au început în Ucraina. Ucrainieni care le erau rivali, evrei, chiar şi colaboratori de-ai lor, care deţineau dovezi la prima mână despre genocidul la care ei au participat în Ucraina şi despre care Bandera şi Stetsko aveau îndoieli, au fost asasinaţi pentru a nu putea spune ce ştiau. Ca urmare a acestor epurări, OUN (Organizaţia Naţionaliştilor Ucrainieni) a putut să se impună ca “vocea diasporei ucrainiene”. [7]

0_79634_49494299_L
Naţionaliştii din vestul Ucrainei au făcut parte din brigăzile morţii SS, au participat împreună cu populaţia locală la exterminarea în masă a evreilor, ruşilor, polonezilor, comuniştilor, socialiştilor şi a altor ucrainieni pe care i-au masacrat din motive politice.
60
Pogromul din Lviv la care au participat OUN şi populaţia locală în 1941.

0_79636_b7b53095_L

233474_original
Membru OUN participând la pogromul din Lviv în 1941. Astăzi OUN şi UPA sunt glorificaţi în Ucraina, preşedintele actual i-a dat oficial exemplu de “eroism”.
1267o077687_9-2
UPA erau deosebit de cruzi, până şi soldaţii germani erau uneori şocaţi. UPA făceau ceea ce naziştii lui Hitler nu puteau: torturau şi masacrau chiar şi bebeluşi.
12670o77474_rys6b
Victime ale masacrelor comise de naţionaliştii din Ucraina.

0_79643_d6ed8a1e_XL

17554
Naţionaliştii ucrainieni râzând în timp ce îşi extermină victimele.
1267077583_9-5
Femeie poloneză torturată şi ucisă de naţionaliştii ucrainieni în Volyn.

12670774o51_rys9b

babi yar
Imagine din timpul pogromului de la Babi Yar.
Babi_Yar7
Un tată evreu îşi îmbrăţişează copilul înainte de a fi ucis de UPA care poartă uniformă SS în Ivanhorod, 1942.

wAUed6Xe7zU

babijar2_
Pogromul de la Babi Yarblessing waffen SS 1943 lviv ukraine
sept 29 1941 babi yar
Timp de 3 zile în septembrie 1941, evreii din Kiev au fost convocaţi şi duşi în afara oraşului, într-un loc numit Babi Yar, unde au fost masacraţi de OUN şi de SS.

Sahryn March 10 1944

The last Jew in Vinnitsa, 1941
Ultimul evreu din Vinnitsa, 1941.
babi yar 1941 bandera
Pogromul de la Babi Yar comis în 1941 de naţionaliştii lui Bandera şi de SS.

Cel mai important, forţele lui Bandera şi Stetsko au fost ajutate de americanii şi britanicii care i-au capturat, şi care au recrutat sute dintre ei pentru activităţi de spionaj împotriva Uniunii Sovietice. Un reporter american, care a vizitat aceste tabere în 1948, a descoperit că Brigăzile de contra-spionaj “erau preocupate aproape exclusiv de contra-spionajul sovietic. Această activitate a dus la legături cu mişcarea nazistă din clandestinitate, aşa că interesul lor în prinderea foştilor aliaţi ai celui de-al Treilea Reich a pierit.” [8]

Harry Rositzke, un fost oficial CIA de rang înalt, se referă la această politică într-un mod obscur în cartea sa, Operaţiunile Secrete ale CIA (The CIA’s Secret Operations):

“Cei care aspirau să devină agenţi erau recrutaţi din taberele de refugiaţi din Germania din rândurile foştilor militari sovietici care au fugit în Europa, Turcia, Iran şi Coreea de Sud, şi cu ajutorul diverselor grupuri din diaspora. Defectorii militari şi bărbaţii sponsorizaţi de un grup din diaspora erau interogaţi atent şi evaluaţi de către anumiţi ofiţeri. Cei care făceau recrutări pentru noi în taberele de refugiaţi au ajutat la interogarea refugiaţilor şi ne-au informat care dintre ei ar fi putut lucra pentru noi.”

Ceea ce Rositzke nu ştia, sau nu a vrut să recunoască, este că printre aceşti candidaţi se aflau foarte mulţi colaboratori ai naziştilor şi ucigaşi căutaţi pentru crime de război.

Grupurile de emigranţi la care el se referă erau de obicei cele de tipul OUN. Oficialii americani implicaţi în programul de recrutare al OUN au rescris istoria acestei organizaţii, minţind că “cei din OUN au luptat aprig împotriva germanilor”.

Asta susţine Stetsko chiar şi azi, deşi foarte mulţi experţi îl contrazic. [9]

Printre ei se află şi John Loftus, autorul cărţii “Secretul din Belarus”, care a muncit doi ani ca investigator pentru biroul împotriva de incriminare a naziştilor din departamentul de justiţie:

“Această nouă istorie a OUN este o invenţie totală. Dosare interne secrete ale OUN în mod clar arată că cei mai mulţi dintre cei care fac parte din OUN au lucrat pentru Gestapo sau SS ca poliţişti, călăi, vânători de partizani, şi oficiali în administraţie. Contribuţia OUN la efortul de război al Germaniei a fost semnificativă, ei au recrutat chiar şi voluntari pentru diviziile de luptă ale SS.” [10]

Bucurându-se de asemenea susţinători puternici, mulţi colaboratori nazişti din Europa de est nu doar s-au asigurat că vor scăpa fără să răspundă pentru crimele lor de război, dar au avut şi posibilitatea să se reorganizeze.

Primind importante fonduri americane, OUN a format o federaţie anti-comunistă regională, Blocul Anti-Bolşevic al Naţiunilor (Anti-Bolshevik Bloc of Nations, ABN), care, potrivit unui înalt official ABN, a primit fonduri şi de la Marea Britanie şi asistenţă “substanţială” de la guvernul post-război al Republicii Federale Germane (RFG).

11-1
Blocul anti-bolşevic, condus de Yaroslav Stetsko Liga anti-comunistă din Asia, codusă de Tchang-kai-chek, pastorul Moon şi Ryoichi Sasakawa. Ambele organizaţii membre de bază ale Ligii mondiale anti-comuniste, unul dintre proiectele maiorului John K. Singlaub.
images (5)
Făcând salutul hitlerist: soţia lui Victor Yushchenko, eroul “revoluţiei” portocalii, şi una dintre protejatele soţiei lui Yaroslav Stetsko, Slava Stetsko.

S-a scris mult despre diferite reţele naziste, cum ar fi ODESSA Kamaraden-werk, etc., care au fost create după război pentru a le da posibiliatea criminalilor de război să scape şi să îşi găsească slujbe în exil pentru a putea înfiinţa al 4-lea Reich. Nici o altă organizaţie, însă, nu s-a apropiat de acest scop în profunzime şi influenţă aşa cum a făcut Blocul Anti-Bolşevic al Naţiunilor. De la început, ABN s-a dezvoltat pentru a deveni cea mai largă şi mai importantă organizaţie-umbrelă pentru colaboratorii nazişti din toată lumea. Organizatorul şi preşedintele acestei organizaţii internaţionale a naziştilor nu este nimeni altcineva decât Yaroslav Stetsko.

Deşi încă puternic controlată de ucranieni în timpul conducerii lui Stetsko, ABN are acum filiale în alte foste republici sovietice, precum şi în ţări est-europene aflate sub controlul sovieticilor.

Un prim criteriu pentru a deveni membru este aderarea la cauza nazismului, oficialii ABN constituie un club select al celor care sunt responsabili de masacrele a milioane de civili în cel mai sângeros război din istorie.

kill a commie for christ
Propagandă nazistă expusă ca artă în Kiev în 2010: “Omoară un comunist pentru Cristos”, acest îndemn a fost promovat inclusiv de republicanii americani în timpul războiului din Vietnam.
lviv holocaust
Naţionalişti ucrainieni îmbrăcaţi în uniforme SS în timpul pogromului din Lviv 1941.
lviv 1943
Lviv 1941, naziştii salutaţi de populaţia locală.
East Ukraine sees fresh violence as NATO holds talks with Russia
Naziştii din Azov care au fost incorporaţi în ministerul de interne al Ucrainei după ce au comis nenumărate crime de război în estul Ucrainei. Azov sunt Patrioţii Ucrainieni (aripa armată a SNA), ideologia la care aderă deschis e nazismul. Motivul pentru care participă la exterminarea populaţiei din estul Ucrainei e pentru a “curăţa ţara” de sângele impur al “relicvelor comunismului”, pentru a îndeplini visul lui Hitler care îşi propusese “să radă de pe faţa pământului oraşele ruseşti şi comuniste din estul Ucrainei”.
Image265
Femei legionare din România salutând patriotic.

După Stetsko, cel mai important oficial al acestui bloc în anii ’40 a fost preşedintele consiliului naţiunilor al ABN, Alfred Berzins. Considerat de Stetsko ca fiind şi el “un fost prizonier din lagărele naziste”, Berzins era în realitate un lituanian care s-a oferit voluntar pentru a sluji într-un batalion de poliţie sponsorizat de nazişti şi care a fost responsabil de capturarea şi exterminarea evreilor şi a membrilor partidului comunist din Lituania.

În februarie 1942, el s-a alăturat brigăzilor lituaniene ale SS şi a primit Crucea de Fier din partea nemţilor. În exil, a fost secretarul Comitetului Central al Dangavas Vanagi (“Vulturii Danaga”), o organizaţie formată din ofiţeri lituanieni ai SS şi din oficiali ai guvernului care supravegheau exterminarea evreilor în ţara lor. A trăit în Hampton Roads, Virginia, fără să fie nevoit să-şi shimbe numele.

Ca preşedinte al Comitetului Central al ABN în anii 1950, o poziţie pe care continuă să o deţină, Stetsko a trecut peste toate divergenţele naţionaliste şi a adunat în jurul lui fascişti din toate regiunile. Astăzi, colaboratori ai naziştilor din Belarus, Ungaria, Bulgaria şi România, pentru a da doar câteva exemple, sunt toţi reprezentaţi în ABN.

Delegaţia Croaţiei este formată din Ustashi din mişcarea de eliberare croată a lui Pavelic şi Hefer. Bulgarii sunt reprezentaţi de Frontul Naţional Bulgar Inc., un grup al legionarilor fascişti din al doilea război mondial. Delegaţia României e formată din legionari din Garda de Fier.

Blocul nici nu s-a preocupat să recruteze oameni mai tineri, care să nu fi fost pătaţi de colaborarea cu naziştii. O listă din 1980 a membrilor Comitetului Central al ABN cuprinde cel puţin 7 nume ale unor criminali de război cunoscuţi şi căutaţi.

Prin sediul său din Munich şi principala sa filială din New York, ABN a reuşit să promoveze o versiune a istoriei moderne care nu are nici o legătură cu faptele din trecut.

Orice menţiune a serviciilor aduse naziştilor de cei din ABN a fost ştearsă şi a fost înlocuită cu pasaje laudative despre marile lor sacrificii pe care le-ar fi îndurat în lupta pentru libertate şi independenţă.

În ciuda originilor sale şi a membrilor săi, ABN nu e nevoită să se întâlnească în locuri secrete prin munţi. Este o reţea internaţională foarte vizibilă, publică reviste, organizează demonstraţii, şi face lobby pe lângă oficiali aleşi din Statele Unite şi Europa de Vest. Are filiale în Anglia, Olanda, Belgia, Canada, Spania, Italia, şi Argentina. A creat Consiliul European pentru Libertate (European Freedom Council), ai cărui lideri sunt conservatori influenţi şi puternici, precum şi colaboratori nazişti. Filiale ale Prietenilor Americani ai ABN au fost create în oraşe de pe tot teritoriul Statelor Unite, inclusiv în Detroit, Chicago, Los Angeles, Cleveland şi Miami.

Oficialii acestor cluburi se întâlnesc cu congressmen şi senatori pentru a le cere sprijin, şi atât Democraţi cât şi Republicani au fost invitaţi ca oaspeţi de onoare la ceremoniile lor.

În comitetele lor de onoare se găsesc foşti ofiţeri militari de rang înalt, inclusiv generalul Daniel 0. Graham (fostul director al direcţiei de informaţii a armatei din SUA), generalul Bruce Holloway (fostul comandant-şef al comandamentului strategic al forţelor aeriene) şi generalul Sir Walter Walker (fostul comandant britanic al forţelor aliate din nordul Europei).

O cercetare a activităţilor filialelor ABN într-un singur an arată cât de mare e accesul lor la oficialilii aleşi. În septembrie 1981, filiala din Chicago a Prietenilor Americani ai ABN şi-a ales noi oficiali. Printre cei aleşi se află John Kosiak, un colaborator nazist din Belarus, gardistul român din Garda de Fier Alexander Ronnet şi Anton Bonifacic, un fost official în ministerul de externe Ustasha al Croaţiei naziste, şi George Paprikoff, care a făcut parte din mişcarea legionară pro-nazistă din Bulgaria.

Luna următoare, aceştia l-au însoţit pe Yaroslav Stetsko când a mers să ţină un discurs în faţa congresului statului Illinois şi au participat împreună la o recepţie privată acordată de guvernatorul Jim Thompson.

În iunie 1982, câţiva dintre ei au mers la Washington, unde “au fost informaţi de oficiali CIA şi FBI, de secretarul departamentului de interne James Watt, de preşedintele Consiliului Guvernatorilor Federal Reserve, şi de secretarul departamentului de comerţ, Malcolm Baldridge. Au avut şi oportunitatea de a participa la întâlniri private cu Senatorii Charles H. Percy şi Alan J. Dixon şi Congressmanul Henry J. Hyde.”[11]

Astăzi, în Ronald Reagan, ABN a găsit cel mai mare aliat pe care l-a avut vreodată la Casa Albă. Pe 13 iulie 1983, Yaroslav Stetsko, un om care a făcut închisoare pentru că a asasinat oficiali polonezi, care în trecut şi-a declarat loialitatea faţă de nazişti, ai cărui oameni au participat la exterminarea evreilor în Ucraina, stă în mijlocul primului rând al sălii de ceremonii unde îl ascultă pe Reagan spunându-i “Visul vostru e visul nostru. Speranţa voastră e speranţa noastră.” La final, a strâns mâna preşedintelui şi au făcut împreună fotografii.

“Orice am putea crede despre Reagan,” le spunea reporterilor în 1984 Roman Zwaryz, un official ABN, “săptămâna dedicată Naţiunilor Captive în timpul administraţiei Reagan a fost cel puţin un om care a marcat întorsătura fundamentală a politicii externe americane şi a dus la anumite schimbări tactice de care noi am profitat. Pentru prima dată în 20, 25 de ani, suntem consultaţi în privinţa conţinutului programelor emise în Ucraina de Radio Libertatea [Radio Liberty]. Înainte de preşedinţia lui Reagan, nimeni din elita politicii externe a Statelor Unite nu a crezut că e necesar să ne contacteze.”

Efectul acestor discuţii se va vedea în 1985; la începutul celui de-al doilea mandat al lui Reagan, când investigatorii congresului au descoperit că Radio Libertatea şi Radio Europa Liberă difuzau “materiale inacceptabile… caracterizate ca anti-semite, şi chiar anti-occidentale” în blocul sovietic. Materialele erau dominate de “o descriere pozitivă a unităţii naziştilor Galizien [Galician SS], care a fost responsabilă de modul în care le-a permis ucrainienilor să măcelărească mii de evrei în Lvov (Lviv).” [12]

“Din pădurile din Zhytomyr până la Washington DC, din jurnalul nostru, Frontul Nostru din 1940 până la Casa Albă, de la manifestul OUN din 1940, care este baza politică a ABN, până la marea celebrare de anul acesta a 14 ani de existenţă ai ABN, până la ridicarea emblemei ABN în sălile măreţe ale Congresului, această citadelă a libertăţii… drumul a fost greu şi dificil… Am reuşit să parcurgem acest drum amar din pădurile din Zhytomyr până la Casa Albă numai cu sprijinul vostru neîncetat!– ABN Central Committee, 1983.[ 13]

Poate nici un alt grup fascist din Europa nu a scăpat atât de intact cum e cazul Ustaşilor croaţi. Deşi mii de oficiali de rang mic au fost capturaţi ori de armata sovietică, ori de partizanii lui Tito (şi aproape imediat executaţi), conducerea ustaşilor a scăpat neatinsă. Responsabili de măcelărirea a milioane de oameni din ţara lor****, ustaşii au putut să scape de justiţie printr-o combinaţie a incompetenţei aliaţilor, complicităţii Vaticanului, haosului din Europa după război, suspiciunilor reciproce dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, precum şi ajutorului generos din partea guvernelor din Argentina şi Spania, precum şi din partea diasporei croate, răspândită în toată lumea.

Adolf_Hitler_meets_Ante_Pavelić.1941
Adolf Hitler, fuhrerul Germaniei îl întâmpină pe Ante Pavelić, fuhrerul Croaţiei în Berghof, Germania.
Ustasa-saw
Ustaşi decapitându-l Branko Jungić, un etnic sârb din satul Grabovac.
Ustasamilitia
Ustaşi executându-şi victimele în lagărul de concentrare Jasenovac, la masacre au participat personal şi preoţi catolici.Ustase-klanje

Ustaşi executându-şi victimele cu bucurie la Jasenovac.

d183d181d182d0b0d188d0bad0b8-d0b3d0b5d0bdd0bed186d0b8d0b4
Masacrele comise de ustaşi, în special genocidul de la Jasenovac, au fost intenţionat muşamalizate la presiunile Vaticanului.
LM53_Belgrade_2
Tânără de etnie sârbă, învelită în nailon pentru a se sufoca de vie şi aruncată într-o groapă în timpul războiului din Croaţia. Unul dintre naziştii şi criminalii de război de atunci, Gaston Besson, e acum în Ucraina, unde se ocupă de pregătirea celor din Azov şi de recrutarea de nazişti din Europa, Canada, America sau Asia care li se alăture. 
LM53_Yugo_6
Sârb decapitat în timpul războiului din Croaţia, imagine recuperată de la saudiţi. O expoziţie în Londra cu fotografii ale acestor crime a fost interzisă de ministerul de externe britanic. Mai multe imagini şi informaţii aici şi aici.
Propagandă nazistă din timpul războiului din Croaţia.

Mii de ustaşi s-au retras odată cu trupele germane în mai 1945 şi au încercat să se predea forţelor britanice la graniţa austriacă. [14]

Când britanicii au refuzat să-i lase să treacă, ustaşii au improvizat. Ante Pavelic şi-a tuns sprâncenele care îl dădeau de gol, şi-a pus o barbă şi, cu un paşaport argentinian, s-a strecurat în Austria sub numele “Ramirez.”

S-a ascuns în mănăstirea St. Gilgin până când a fost preluat de forţele de ocupaţie britanice. A fost eliberat şi a reapărut doi ani mai târziu în Italia, îmbrăcat ca preot, şi s-a ascuns într-o altă mănăstire. Se crede că de acolo, folosindu-se de paşaportul argentinian cu numele “Pablo Aranyos,” s-a îmbarcat pe un vapor spre Buenos Aires în 1948.

Stejpan Hefer a fugit şi el în Austria. Era acolo pe 19 augsut 1946, când guvernul iugoslav a înaintat documente cerând extrădarea sa în Iugoslavia pentru a fi judecat pentru crime de război. Autorităţile americane şi britanice au fost aparent incapabile să îl localizeze pe fostul guvernator-general când l-au căutat în taberele de refugiaţi. Un an mai târziu, el şi-a făcut apariţia în Italia. De acolo, s-a îmbarcat pe un vapor şi s-a alăturat lui Pavelic în Argentina.

Hefer a fost ajutat să scape din Europa prin cea mai importantă rută folosită de fugarii croaţi, care era coordonată de către Instituto di Santa Jeronimus (Institutul St. Jerome) aflat pe strada Tomaselli 132 în Roma. Această fundaţie catolică, în fruntea căreia se aflau preoţii Draganovic şi Levasic, a facilitat evadarea a mii de ustaşi către America Latină.

“Organizaţia [St. Jerome],” raporta Vincent La Vista, un agent al departamentului de stat al Statelor Unite în 1947, “oferă hrană gratuită, cazare şi eventual şi îmbrăcăminte membrilor ei. Ar părea că sumele necesare pentru asta vin de la cercurile din Vatican, care anterior au sprijinit în mod activ această organizaţie între anii 1923-1941. A fi membru al Ustascha şi credincios catolic este o condiţie absolut obligatorie pentru a fi ajutat să fugi din Italia.”[15]

Institutul a oferit paşapoarte pentru fugarii ustaşi prin doi oficiali din poliţia pentru străini a guvernului Italian, care le susţineau cauza. Odată ce paşapoartele erau semnate de către oficialii italieni, părintele Levasic le ducea la consulatul Argentinei, unde permise de imigraţie erau eliberate imediat. Se găseau apoi locuri pe vapoarele care plecau spre Argentina. În Buenos Aires, refugiaţii primeau sprijin din partea grupului călugărilor croaţi catolici aflaţi în exil. În acest mod, cel puţin 500 de ustaşi pe lună puteau scăpa de justiţie. [16]

Pe lângă ajutorul pe care îl primeau de la preoţii care le susţineau cauza sau de la alţi fascişti, ustaşii erau substanţial ajutaţi în eforturile de evadare de simplul fapt că nimeni nu căuta să-i aresteze, de fapt. În 1948, sub-secretarul de stat pentru afaceri externe al Marii Britanii a anunţat că, în ciuda faptului că Iugoslavia a făcut mai multe cereri de extrădare a cel puţin 1.800 de ustaşi pentru a fi judecaţi pentru crime de război, guvernul britanic va acorda sprijin guvernului Iugoslaviei doar în cazul a 19 din cei 1.800, “care au colaborat atât de strâns cu inamicul că ar fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să putem justifica un refuz de a-i preda Iugoslaviei.”

Printre aceşti 19 era şi Pavelic, pe care britanicii îl capturaseră anterior ca apoi să-i dea drumul. În ce-i priveşte pe ceilalţi căutaţi pentru crime de război, printre care şi Stejpan Hefer, “propunem să nu facem nimic şi să nu acceptăm cereri noi pentru a-i extrăda. Credem că e timpul să terminăm cu această chestiune.”[17]

Pretinzând că sunt victime persecutate de regimul communist*****, şi că singura lor “crimă” era că erau patrioţi croaţi, ustaşi au reuşit repede să-şi organizeze grupări în comunităţile din exil. În 1956, Pavelic a fondat Mişcarea de Eliberare Croată (HOP), care îşi avea sediul în Buenos Aires unde consiliul ei suprem se şi întrunea. Stejpan Hefer, călăul loial, a fost numit în acest consiliu suprem.

În exil, Hefer nu a făcut nici o încercare de a-şi ascunde loialitatea faţă de cauza ustaşilor sau amărăciunea că Statele Unite şi Marea Britanie nu au putut să-i accepte pe croaţi ca aliaţii lor: “Marile puteri occidentale au preferat să lupte împotriva ideii naţionalismului din considerente care ţin de interesele lor meschine******… Puterile democratice au acceptat de asemenea propaganda lui Tito şi a comuniştilor iugoslavi şi au proclamat naţionalismul croat şi lupta croaţilor pentru libertate sub stindardul mişcării croate USTASHA ca fiind fascism şi nazism.”[18]

După ce rivalii lor croaţi au încercat să îl asasineze pe Pavelic în anul următor, acesta şi-a găsit refugiu în Spania. A trăit în linişte, ascuns, în Madrid până când a murit de cauze naturale în decembrie 1959. Este îngropat într-un cimitir secret la marginea Madridului.

După moartea lui Pavelic, conducerea HOP a trecut în mâinile lui Stelpan Hefer. Alte facţiuni au apărut, fiecare pretinzând că e adevărata moştenitoare a crezului Ustasha – unele erau mai mult decât doritoare să-şi arate adeziunea la îndemnurile lui Pavelic de a comite acte de teroare. Una dintre acestea, Frăţia Croată revoluţionară, o trupă de şoc înfiinţată în Australia în 1961, este formată mai ales din croaţi care au menţinut legături strânse cu vechea reţea a ustaşilor din al doilea război mondial.

Frăţia a participat considerabil la “războiul secret” împotriva guvernului iugoslav din ultimii 15 ani, inclusiv la bombardarea unui avion de pasageri iugoslav în 1972 când au fost ucişi 27 de oameni, şi la deturnarea în 1976 a unui avion TWA în New York care a dus la moartea unui poliţist din New York. Şi, la fel ca ustaşii din trecut, noua generaţie Ustasha s-a arătat doritorare să primească ajutorul unor terţe părţi.

Doi terorişti croaţi, sprijiniţi de 5 conspiratori din afara reţelei lor, au intrat în ambasada Iugoslaviei din Stockholm în aprilie 1971. Ţinta lor era Vladimir Rolovic, ambasadorul iugoslav şi omul care, cu doi ani înainte, oferise guvernului Australiei un raport despre activităţile teroriştilor croaţi plănuite în Australia. Pentru că operaţiunile lor au fost date în vileag, pedeapsa pentru Rolovic a fost moartea. După ce l-au legat şi l-au batjocorit, croaţii l-au ucis, devenind instant eroi în diaspora croată din întreaga lume.

Ca reacţie la pedepsele cu închisoarea pe viaţă pe care aceşti ucigaşi le-au primit, alţi trei croaţi au capturat un avion suedez în septembrie 1972, cerând eliberarea celor 7 ustaşi. Suedezii i-au eliberat iar Spania le-a acordat azil politic, cu excepţia unuia, care a refuzat să plece din închisoarea din Suedia. Aceştia au luat legătura cu preşedintele Paraguay, care îşi încheia mandatul, Generalul Alfredo Stroessner, când acesta s-a aflat în Germania de vest în 1973.

Stroessner, impresionat de “suferinţa lor”, a fost de acord să acorde susţinere şi adăpost “luptătorilor pentru libertate anti-comunişti”, dacă aceştia vor avea vreodată nevoie. Preşedintele Paraguay le-a cerut imediat ustaşilor să-i antreneze pe poliţiştii şi pe cei din armata ţării sale.

Unul dintre ei, Jozo Damjanovic, îl va asasina ulterior pe ambasadorul Uruguay din Paraguay (pentru că l-a confundat cu noul ambasador iugoslav), în timp ce altul, Miro Baresic, va fi descoperit ca gardă de corp a ambasadorului Paraguayan din Washington şi va fi deportat înapoi în Suedia.

Liderul ucigaşilor croaţi era ustaşul Dinko Sakic. Sakic e căutat atât pentru atrocităţi comise în timpul celui de-al doilea război mondial, când a condus un lagăr de concentrare, cât şi pentru rolul său ca şef de cabinet al lui Pavelic. Este acuzat de către guvernul iugoslav că a coordonat o mare parte din regimul terorii împotriva Iugoslaviei în deceniul 1970. În 1979, a participat la conferinţa Ligii globale Anti-Comuniste care a avut loc în Paraguay.

Ustaşii şi urmaşii lor au încercat să se menţină în formă de luptă pentru ziua când vor “elibera” Croaţia va veni. Au fost recrutaţi croaţi ca mercenari de către Rafael Trujillo în 1959 pentru a participa la înăbuşirea rebeliunii împotriva conducerii barbare din Republica Dominicană. În deceniul 1960, mercenarii croaţi au luptat în Congo, iar exilaţii croaţi din Australia au oferit guvernului 1,000 de bărbaţi pentru a-i trimite în războiul din Vietnam. În 1972, într-o misiune numită Operaţiunea Phoenix, 20 de naţionalişti croaţi au intrat în Iugoslavia într-o misiune de luptă, fiind opriţi şi spulberaţi de armata iugoslavă.

Ustaşii exercită şi acum o mare putere şi influenţă în interiorul comunităţilor de croaţi din diaspora din toată lumea, inclusiv în Statele Unite. Acum se descriu ca fiind “democraţi”, şi “în armonie cu tradiţiile americane privind libertatea şi independenţa”. Dar ziare croate cum ar fi Danica şi Nasa Nada (acesta fiind organul de propagandă al Uniunii Catolice Croate din Statele Unite) continuă să predice răzbunare pentru liderul ustaşilor din al doilea război mondial, Ante Pavelić, precum şi să facă propagandă pentru cauza Ustasha.[19]

Ustaşii au reuşit să-şi facă vocile şi cererile auzite nu doar prin comiterea unor acte de terorism, ci şi prin canalele oferite de organizaţii internaţionale cum ar fi Liga globală Anti-comunistă. După moartea lui Hefer în 1973, locul său ca şef al filialei croate a Ligii a fost ocupat de Anton Bonifacic, un alt fost official al Ustasha, care trăia în Chicago. Ca preşedinte al eşuatei mişcări de eliberare croată condusă de Pavelic, Bonifacic acum reprezintă Croaţia în Ligă, ţine discursuri şi adoptă rezoluţii despre lupta continuă pentru un stat independent croat, rescriind istoria în acest scop:

“Naţiunea croată a fost supusă unui genocid fără precedent în care aproape 1 milion de croaţi au fost măcelăriţi de către comunişti şi sârbi, care se opuneau autodeterminării croate şi independenţei naţionale. Prin urmare, a 11-a conferinţă a Ligii Anti-Comuniste declară că Statul Socialist Federal al Republicii Iugoslavia, această creaţie artificială a Versailles şi [sic] Yalta, va trebui să fie înlocuită de state democratice, libere şi independente.” [20]

În mod interesant, Taiwan, principalul sponsor al Ligii, este una dintre cele două naţiuni din lume care a recunoscut mişcarea de eliberare croată ca pe un guvern legimitm aflat în exil.

Dimensiunea în care Ustaşii au putut influenţa opinia mondială şi să susţină că informaţiile despre crimele lor din trecut nu era altceva decât propagandă comunistă este poate cel mai bine ilustrată de către maşinaţiunile referitoare la 10 Aprilie 1941.

“10 aprilie 1941 a fost data în care germanii au invadat Iugoslavia şi au instalat regimul ustaşilor. Azi, atât printre ustaşii bătrâni cât şi cei tineri, 10 Aprilie este cunoscută ca ziua independenţei Croaţiei faţă de Iugoslavi, în special faţă de sârbi şi evrei, şi este ţinută minte ca ziua în care a început holocaustul împotriva lor. În mandatul său ca guvernator al Californiei, Ronald Reagan a adoptat o rezoluţie prin care a recunoscut această dată ca Ziua Independenţei Croaţiei, ca o favoare făcută alegătorilor săi croaţi. Ulterior, după ce a fost informat despre semnificaţia reală a zilei de 10 aprilie, îşi va retrage rezoluţia şi îşi va cere scuze guvernului iugoslav.”

O greşeală aparent neintenţionată, chiar dacă teribil de jenantă, dar admiterea ei va rămâne fără efect. Într-un articol intitulat “1984 Guide to Nationality Observances,” publicat de către National Republican Heritage Groups Council, o filială a Partidului Republican a trecut următoarea explicaţie la semnificaţia zilei de 10 Aprilie:

“Ziua Independenţei Croaţiei: Statul Independent Croat a fost declarat prin proclamaţia unanim acceptată în 1941, astfel punând capăt uniunii forţate cu Iugoslavia în care independenţa croată era subminată şi ameninţată. Lipsa de sprijin din partea occidentului şi forţele de ocupaţie ale Axei au forţat noul stat să intre într-o alianţă nefericită cu puterile Axei.”

Nici chiar istoricii revizionişti ai Ustasha nu ar fi putut s-o spună atât de bine.

“Am examinat istoria a trei colaboratori nazişti care au făcut parte din Liga Anti-Comunistă. Nu trebuie să cercetăm toate numele celor care fac parte din această ligă, sau să cercetăm trecutul tuturor membrilor pentru a da de ei; i-am selectat la întâmplare pentru a-i da ca exemple. Aceştia nu sunt cele “trei mere stricate” ale Ligii, numele lor se află pe o listă lungă plină de criminali de război, unii dintre ei au comis crime chiar şi mai mari.”

Un participant obişnuit la conferinţele Ligii era şi un bătrân cu păr cărunt, pe numele său Dimitri Kasmowich. Kasmowich s-a întors din exil în ţara sa natală, Belarus, odată cu invazia germanilor în 1941. Desemnat să fie şeful poliţiei din Smolensk, el a epurat regiunea de evrei, partizani şi de cei din partidul communist, distrugând oraşe şi sate întregi pentru a netezi calea trupelor naziste. Când războiul a început să se întoarcă împotriva germanilor, Kasmowich a fost trimis la un centru de antrenare al trupelor commando SS în Germania; a revenit în Belarus pentru a conduce o unitate belarusă a naziştilor, care făcea parte din programul serviciului secret german Abwehr numit “operaţiuni de spionaj speciale”, adică război de gherilă dus în spatele liniei frontului împotriva Armatei Roşii.

Evadând în Elveţia, Kasmowich a reapărut ulterior în Franţa ca un ofiţer al ONU care se ocupa de distribuirea raţiilor către refugiaţi în cadrul United Nations Relief and Rehabilitation Agency (UNRRA). Într-o tabără de refugiaţi, a fost recrutat de serviciul de spionaj britanic şi ajutat să intre clandestin în Anglia, unde a trăit sub numele de “Zarechny.”

Întors în Germania în deceniul 1950, i-a organizat pe colaboratorii nazişti din Belarus care urmau să facă parte din Biroul de coordonare a politicilor al Departamentului de Stat, de pe poziţia de contabil al Armatei Statelor Unite. Rezultatul, mişcarea de eliberare a Belarusului, avea ca scop să strângă informaţii şi să îndeplinească misiuni de spionaj pentru americani.

Cum se bucura de un statut înalt în rândurile diasporei Belarusului, Kasmowich a condus delegaţia mişcării de eliberare la conferinţele Ligii Anti-Comuniste începând cu 1966 până la sfârşitul deceniului 1970.

Astăzi, mişcarea de eliberare a Belarusului este încă o filială oficială a Ligii. Conducerea a trecut la John Kosiak; care şi el este un criminal de război. Numit inginer în Belarus de către SS, Kosiak a folosit sclavi muncitori pentru a repara fabricile afectate de bombardamente, şi a construit ghetoul pentru evreii din Minsk. Trăieşte în Chicago şi participă activ în politică în rândul membrilor Partidului Republican.

Theodore Oberlander, comandantul german al batalionului Nachtigall, format din ucrainieni, şi-a continuat parteneriatul cu Yaroslav Stetsko prin intermediul Ligii Anti-Comuniste. Un fanatic nazist, Oberlander s-a alăturat partidului nazist în 1933 şi a fost decorat ca ofiţer de onoare al Nazi SD (Gestapo) în 1936. Ucrainienii acuzaţi că au comis multe pogromuri în Lvov (Lviv) în iunie 1941 se aflau sub comanda lui.

După război, Oberlander a devenit membru al Bundestag, şi era foarte controversat pentru că purta cu el în sala de şedinţe un pistol încărcat. A fost şi ministru pentru refugiaţi al Germaniei de vest până în 1960, când informaţii despre ce a făcut în război au ieşit la suprafaţă, obligându-l să demisioneze. Un an mai târziu, procurorii germani au renunţat să-l mai acuze, pretextând că “lipsesc dovezile” faptelor sale şi că 150 de cetăţeni sovietici au declarat în timpul investigaţiilor că Oberlander nu era vinovat. Ce nu s-a spus atunci e că aceşti martori, cetăţeni sovietici, erau de fapt colaboratori nazişti ucrainieni şi oameni care făceau parte din OUN/B (OUN-Bandera) aflaţi în exil.

Cu alte cuvinte, numele lui Oberlander a fost albit în special pe baza mărturiei celor care au servit sub comanda sa în timpul războiului. Relaţia specială a lui Oberlander cu Stetsko – fiecare dintre ei cunoscând detalii intime despre crimele comise de celălalt – continuă şi azi: Oberlander e un înalt official al Consiliului European pentru Libertate al ABN şi conduce delegaţia Germaniei la conferinţele Ligii Anti-Comuniste.

Prezenţa colaboratorilor nazişti în această Ligă, atât indivizi cât şi organizaţii, este uluitoare.

St. C. de Berkelaar, care conduce o organizaţia din Olanda numită Sint Martinsfonds, a participat la conferinţa Ligii din 1978 în Washington, D.C. Sint Martinsfonds este o frăţie formată din 300-400 de ofiţeri olandezi ai SS.

Ake Lindsten, preşedintele Ligii Suedeze Naţionale, a condus delegaţia suedeză la conferinţa Ligii din 1979. Lindsten a fost un membru al tineretului nazist din ţara sa în timpul celui de-al doilea război mondial şi a fost condamnat de guvernul suedez pentru proclamaţiile rasiste ale grupului său.

Congresul Slovac Mondial, filiala slovacă a Ligii Anti-Comuniste, este format din colaboratori nazişti şi din progeniturile lor. Aceştia sunt reprezentaţi în Ligă de către Josef Mikus, care a fost ambasador pentru guvernul de slugi naziste în timpul celui de-al doilea război mondial.

Filiala lituaniană a Ligii este controlată de către Danagaus Vanagi (“Vulturii Danaga”).

Operând în Munster, Germania de vest, şi publicând un ziar în Canada, Vulturii sunt o gaşcă de lideri lituanieni care au ucis evreii din ţara baltică împreună cu naziştii.

Dacă cineva vrea să-i găsească pe colaboratorii nazişti, trebuie doar să se uite la cine face parte din filialele europene ale Ligii Anti-Comuniste.

Odată cu crearea Ligii Anti-Comuniste, a apărut şi o întreagă reţea mondială a fascismului.

Astăzi convenţiile Ligii îşi permit să fie locul unde criminalii de război din vechea gardă se întâlnesc să le dea sfaturi şi să-i sprijine pe fasciştii din noua gardă.

Astfel, astăzi un om de tipul lui Chirila Ciuntu, care a participat la masacrarea “evreilor comunişti” acum 45 de ani, poate sta liniştit în aceeaşi încăpere cu un fascist italian care a masacrat “roşii”  acum 10 ani şi cu un fascist din Salvador care măcelăreşte “subversivi” în prezent.”

  • S.Payne, A history of fascism 1941-1945: Printre legionari erau sute de preoţi ortodocşi. Pe Codreanu îl chema Zilinsky şi era parţial german, parţial slav. Codreanu, creştin adevărat, credea în violenţa răzbunătoare.

Antisemitismul avea rădăcini populare adânci şi o bază în intelectualitatea din România, mai mult decât în oricare altă ţară. (Cioran, Eliade, Nae Ionescu cereau pe faţă dictaturi fasciste). Antisemitismul era „respectabil”.

Codreanu era un maniac obsedat de violenţă, un mistic religios, profund antisemit, care credea în „resurecţia spirituală în numele lui Iisus Cristos,” adică după ce-i extermina pe toţi evreii.

Legionarii aveau cel mai morbid cult al morţii dintre toate mişcările fasciste, sacrificiul pentru „ţară” era sfânt.

Naţiunea era redusă la sângele biologic (era strict anti-individual), şeful lor a proclamat nevoia pentru un spirit nou, o revoluţie cultural-religioasă, al cărei scop era crearea „omului nou”. Acest “om nou” urma să fie ceea ce doreau Biserica Ortodoxă Română şi conducătorii naţiunii.

Guvernul neoliberal era deosebit de corupt. Atât regele Carol, cât şi premierul său Gheorghe Tătărescu (fratele şefului naziştilor români) au sperat că vor putea domestici Legiunea, pentru că aceasta susţinea monarhia ca pe o instituţie fundamentală a statului român.

Chiar guvernul a încercat să creeze un grup para-fascist al său, Straja Ţării, dar era atât de artificial că nu s-a găsit nimeni să-l sprijine. Din Legiune s-au rupt mai multe grupări, cum ar fi Swastika Focului şi Cruciada Românismului. Liga antisemitului Cuza a fuzionat cu partidul naţional agrar al lui Goga şi au creat Partidul Creştin Naţional, extrem de autoritar şi de antisemit, de dreapta.  Cei mai naţionalişti din Partidul Naţional Ţărănesc îşi beau sângele după ce îşi crestau braţele şi jurau să respecte şase legi fundamentale ale „cuiubului”: disciplina, munca, tăcerea, instruirea, ajutorul reciproc (doar între ei) şi onoarea. Îşi scriau jurămintele cu sânge, jurând să ucidă dacă li se va ordona asta. Aveau patrule ale morţii. Întâlnirile legiunii de la sate începeau cu o slujbă religioasă, la care participau toţi. A existat şi un partid Naţional-Creştin, uniformele lor erau cămăşi albastre “decorate” cu swastika, dar miliţienii lor (lăncierii) erau îmbrăcaţi în uniforme negre şi se pare că erau mult mai violenţi şi anti-semiţi chiar şi decât legionarii.

Legiunea era violent anti-individ (autonomie individuală), şi punea accentul pe grup. Pe lângă obsesia maniacală referitoare la glorificarea violenţei, promova un concept de naţiune biologică, a cărui esenţă s-ar fi găsit în sângele poporului roman. Duşmanii principali ai legiunii erau liderii pe care îi acuzau constant de corupție (există informații că Gardiștii au furat locuințe, după ce i-au evacuat pe locatarii evrei) și evreii. Dacă liderii erau ţinte imediate, evreii constituiau un duşman ancestral special, până în punctul în care antisemitismul legiunii se identifica cu cel al naziştilor germani. Singura cale de a scăpa de evrei era să îi omoare.

Legiunea îşi formase echipe ale morţii (death squads); aceste unități au dezvoltat un cult al violenței mult mai elaborat și mai grotesc decât în oricare altă mișcare similară.

Partidul liberal era puternic în perioada interbelică și reprezenta burghezia de la oraşe. Trecuse déjà la neoliberalism, o doctrină care punea accentul pe organizaţii corporatiste autoritare şi pe conducerea din partea unei elite (tehnocrate) pentru a crea o structură socială şi economică „modernă”.

Cel care concepuse termenul “neoliberalism” era Mihail Manoilescu, finanţator al oficiosului legionarilor din Garda de Fier, Buna Vestire, şi membru în Senatul legionar, în guvernul Antonescu, susţinător al dictaturii lui Carol. După anii ‘30, Manoilescu a devenit unul dintre principalii teoreticieni ai neoliberalismului din Europa, „singurul gânditor politic care a atras atenţia celor din străinătate. A propus corporatismul ca pe cel mai rapid program de a integra economiile naţionale (clasa capitalistă trans-naţională i s-ar spune azi). România a trecut printr-o perioadă de industrializare, finanţată mai ales de banca naţională şi de stat. Industrializarea nu a alinat cu nimic suferinţa majorităţii covârşitoare a săracilor, mai ales a ţăranilor, dar asta nu îl interesa pe Manoilescu. Ulterior, Manoilescu a trecut și mai departe de neoliberalism şi a cerut un sistem corporatist cu un partid unic pentru a impune o industrializare tehnocratică. În ultima sa carte, declara admirativ că Hitler şi Mussolini erau reprezentanţi diferiţi ai aceluiași „dezvoltarism naţional, politic şi economic, combinându-i pe „Rousseau, Danton, și Napoleon”. Le-a propus și celor din partidul comunist același model economic, dar a fost închis la Ocna Mureș unde a și murit.

**ce spunea Carl Bildt în 1992 despre Noua Ordine Mondială pe care caitaliştii occidentali o impun lumii:

[https://www.youtube.com/watch?v=jE36Ud3llgk]

„- O întrebare: apelul preşedintelui Bush pentru o Nouă Ordine Mondială a fost interpretat în diferite moduri. Dvs care credeţi că ar trebui să fie scopul acestei noi ordini?

Carl Bildt: Prima condiţie pentru o nouă ordine e să scăpăm în primul rând de cea veche, şi asta înseamnă să scăpăm de ea complet. Puteţi găsi exemple de ţări care nu au fost incluse. Cuba, de exemplu. Dar în general, vechea ordine s-a dus şi acum se pune problema stabilirii unei Noi Ordini. O condiţie cheie a acestei noi ordini e să fie stabilă: stabilitate în toate zonele care au fost atât de afectate de Uniunea Sovietică, de politicile sovietice şi de imperiul sovietic. Dacă nu putem aduce stabilitate bazată pe economie de piaţă prosperă în aceste ţări, toate eforturile noastre vor eşua. Chiar dacă ei reuşesc să facă asta, fără ajutorul nostru, tot nu e de-ajuns. Trebuie să avem corporaţii globale, comerţ liber (nereglementat) şi pe domnia legii, nu doar în aceste ţări, ci şi în relaţiile internaţionale. Noua Ordine e o posibilitate, dar trebuie să fim conştienţi că poate eşua.”

*** Afirmația este o minciună, dar Sima o poate face întrucât masacrele comise de legionari au fost ascunse de guvernele din Occident publicului, în ciuda faptului că ambasadorul american de la București din timpul pogromurilor comise de legionari a povestit că a văzut evrei jupuiți de vii de legionari în abatoare. Confirmarea afirmației sale vine din documente păstrate în republica Moldova, care vorbesc despre un grup de anarhiști care a încercat să-i oprească pe legionari. Acest grup este astăzi denigrat de propaganda legionarilor din România și Moldova. Aici e doar un exemplu.

**** documentar despre masacrele comise de ustași și de preoții catolici împotriva sârbilor, evreilor și romilor.

***** Aceeaşi poveste e susţinută chiar şi azi în cazul gardiştilor, vezi acest material tipic propagandei pro-legionare, publicat de România Liberă.

****** O mincină, marile puteri, în special Marea Britanie şi Germania sunt cele care au promovat în mod special “naţionalismul integral” în Europa de est, tocmai pentru ca avea un character neo-nazist şi fascist. În anii ’60, Yaroslav Stetsko le cerea membrilor Congresului American să folosească ori naţionalismul pentru a distruge Uniunea Sovietică, ori războiul nuclear. Într-o scrisoare către șeful CIA, din aceeași perioadă Stetsko îi cerea același lucru, să folosească naționalismul în Orientul Mijlociu, cu același scop, Dulles răspunzând că propunerea era “interesantă”, dar că trebuia adaptată condiţiilor din Orientul Mijlociu.

Note de subsol:

  1. Diferitele “rute ale şobolanilor” care funcţionau în Europa post-război au fost discutate în detaliu de alţii, colaboratorii nazişti care acum se regăsesc în Liga Anti-Comunistă au fost ajutaţi de mulţi să scape.

Poate cea mai importantă şi mai folosită rută de evadare a fost prin biroul de refugiaţi din Roma care funcţiona sub patronajul Vaticanului. În aceste birouri, fără a fi identificat în vreun fel, un fugar putea, cu ajutorul unui preot, să obţină un certificat cu un nume fals şi să îşi rescrie total trecutul.

Cu această nouă identitate, fugarul putea obţine un paşaport de la Crucea Roşie Internaţională.

Rolul Bisericii Catolice în această operaţiune a fost cu siguranţă unul dintre cele mai negre din întreaga sa istorie. În efortul de a propaga religia lor, preoţii care conduceau aceste birouri de refugiaţi au ajutat pe oricine, indiferent ce trecut aveau, atâta vreme cât dovedeau că erau catolici anti-comunişti.

Când un investigator al Departamentului de Stat, Vincent La Vista, a încercat să afle de ce atât de mulţi refugiaţi emigrau în America Latină, a descoperit “că în acele ţări din America Latină unde Biserica e un factor care controlează sau domină, Vaticanul a făcut presiuni şi a convins misiunile din străinătate ale acelor ţări să uşureze intrarea în ţara lor a nazişti şi fasciştilor sau altor grupuri politice, atâta timp cât erau anti-comunişti.”

Alţi fascişti au fost salvaţi de către Reinhard Gehlen. Ca şef al German Fremde Heere Ost (Biroul Armatelor străine din Est), Gehlen a fost supraveghetorul trupelor de colaboratori nazişti din Europa de Est şi din Uniunea Sovietică în timpul războiului. La sfârşitul războiului, Gehlen avea o reţea vastă de 2000 de agenţi care se întindea din Bulgaria în Lituania. În 1946, Gehlen a ajuns la Washington, D.C. unde le-a explicat americanilor în ce constă reţeaua lui.

Reinhard-Gehlen

“De-nazificat,” el a devenit şeful serviciului de spionaj din Germania de vest, reţeaua sa intactă lucrând acum în serviciul americanilor.

“El a fost cel care le-a deschis ochii americanilor,” gardistul Alexander Ronnett membru al Gărzii de Fier scria plin de admiraţie, când Gehlen a murit, “şi i-a convins de pericolul comunist.”

Majoritatea liderilor politici şi militari din America îşi bazau informaţiile despre Sovietici pe ce le spunea Gehlen. Serviciile secrete americane au absorbit reţeaua lui Gehlen…” Potomac (Chicago: April 1, 1980), p. 38.

Gehlen a fost apărat şi de fostul adjunct al directorului CIA, Ray Cline, care a pretins că îl cunoştea bine pe fostul oficial nazist, într-o declaraţie publică pe 18 octombrie 1984 la postul de televiziune ABC, emisiunea Nightline.

  1. Maurizio Cabona, Un interviu cu Horia Sima, comandantul-şef al Legiunii Arhanghelul Mihail (N.P., se pare că a fost republicat în Canada şi SUA în 1977), p. 17.
  1. La suprafaţă, aceste filiale diferite reprezintă o perspectivă mai largă politică, de la personaje sinistre ca anti-semitul George Boian, până la meditaţiile geopolitice ale Dr. Alexander Ronnett.

Boian se ocupă de Boian News Service şi de revistele Fin Daciei pe care le publică în casa sa de pe East Ninety-first Street în New York City. Scrierile sale în mod constant instigă la acţiuni împotriva Americii “şefilor evrei” şi susţin că evreii controlează total Statele Unite. În 1980, şi-a asumat merite excesive pentru alegerea lui Ronald Reagan ca preşedinte şi pentru înfrângerea Elizabethei Holtzman (care a condus investigaţiile congresului împotriva lui Trifa) în alegerile pentru Senat. Boian nu e deloc un paria în interiorul Gărzii de Fier; o fotografie din 1980 îl arată pe arhiepiscopul Trifa bătându-l pe umăr la o recepţie ţinută la biserica din Michigan.

Toate contrastează cu scrierile lui Alexander Ronnett, care practică medicina în Mount Prospect, Illinois, şi care este preşedintele Romanian American National Congress şi un membru al Ligii Anti-Comuniste. Revista lui Ronnett, Potomac, în care sunt republicate mai ales articole ale editorialiştilor conservatori şi editoriale favorabile guvernului Pinochet din Chile, nu menţionează niciodată Garda de Fier şi nu publică opini anti-semite pe faţă. Totuşi, Ronnett, al cărui nume real este Rachmistriuc, este de multă vreme membru al Gărzii de Fier. Potrivit celor care au investigat Holocaustul, el a participat la rebeliunea din ianuarie 1941 şi este acuzat că ar fi unul dintre principalii sponsori ai activităţilor Gărzii în Midwest în zilele noastre. A publicat monografii cu simbolurile Gărzii, precum şi o istorie laudativă în care a apărat Garda de Fier, şi pe care a dedicat-o “memoriei martirilor legionari care n-au precupeţit nici un efort în a-şi da viaţa pentru libertatea Naţiunii Române.” De fapt, chiar şi pe coperta revistei sale, Potomac, este tipărit câte un simbol al Gărzii în fiecare colţ al paginii.

  1. Solia (publicaţia Episcopatului român ortodox din America, iunie 1984) p. 6.
  1. O broşură publicată de biroul lui Sima cu ocazia celei de-a 14-a aniversări a mişcării legionare, XL Anniversary of the Foundation of the Rumanian Legionary Movement, 1927-1967, Declaraţiile mişcării legionare privind soarta Lumii Libere şi tragedia poporului român, Madrid, Spain, (octombrie 1968), îşi arată sprijinul deplin al Mişcării pentru “cel care déjà este un veteran al luptei împotriva comunismului,” el fiind în acea vreme în rândurile conservatorilor respectabili.

Pe lângă raţionalizări dubioase ale “sacrificiului tinerilor americani în Vietnam, îndreptate spre sugrumarea comunismului şi pentru oprirea agresiunii comuniste în Asia, care este singurul punct luminos în poziţia politică a puterilor occidentale,” broşura cere ca Taiwan-ul să intre în războiul din Vietnam şi să invadeze China.

“Mişcarea legionară salută reacţia patriotică a acestor forţe ale naţionaliştilor creştini din America Latină, care cu ajutorul forţelor armate, au restaurat legea şi ordinea în aceste naţiuni.” Pasajul concluzionează că mişcarea “susţine cu admiraţie rolul jucat de femei în aceste evenimente.”

  1. Howard Blum, Wanted! (New York: Quadrangle/New York Times Book Company, 1977), p. 134.

De asemenea, în ediţia din noiembrie/decembrie 1979 a Ţara Şi Exilul (The Land and the Exiled), revista mişcării legionare, publicată în Madrid, îl remarcă pe importantul Ciuntu:

“În biserica Sfântului Nicolae (St. Nicholas Church) din Detroit, părintele Dumitru Mihăescu a ținut o slujbă în memoria Căpitanului [Codreanu] după care participanţii au rememorat evenimentele când cel mai mare român din toate timpurile a fost ucis… Sub conducerea lui Chirilă Ciuntu, legionarii din Windsor, Detroit şi alte centre au ţinut ceremonii comemorative pentru a evoca faptele Căpitanului şi marele său sacrificiu în slujba naţiunii şi a lui Dumnezeu.”

Cel care a ţinut slujba, Dumitru Mihăescu, era un alt lider al Gărzii de Fier care a participat la masacrele din ianuarie 1941. Trifa a fost cel care a aranjat ca Mihăescu să fie adus din exilul în care se afla în Argentina în Statele Unite unde a început să slujească ca preot.

  1. OUN/B (Organizaţia Naţionaliştilor Ucrainieni/gruparea Bandera) a profitat pentru a deveni importantă şi de cererile lui Iosif Stalin ca cetăţenii Uniunii Sovietice care erau găsiţi în taberele de refugiaţi din America şi Marea Britanie să fie trimişi în Uniunea Sovietică. Toţi cei care erau vizaţi ştiau că întoarcerea în Uniunea Sovietică ar fi însemnat aproape moartea pentru ei, mai ales dacă autorităţile sovietice aveau suspiciuni că ar fi colaborat cu naziştii. Ucrainienii din est, cei din regiunile sovietice, au fost trecuţi pe liste pentru a fi trimişi înapoi, în timp ce ucrainienii din vest şi cei din grupările lui Bandera şi Stetsko nu au fost trimişi înapoi, sub pretextul că ar fi fost de origine poloneză. Ucrainienii din est erau convinşi să nu se întoarcă doar dacă acceptau să intre în organizaţia lui Bandera şi Bandera Stetsko.
  1. David W. Nussbaum, New York Post, November 21, 1948.
  1. Cel mai important protector al colaboratorilor nazişti din Europa de Est a fost Frank G. Wisner, şeful biroului secret de coordonare a politicilor din Departamentul de Stat, care în mod public s-a lăudat în legătură cu rolul său în ascunderea membrilor OUN de cei care investigau crimele de război.

“Din fericire,” le-a scris celor in biroul de imigraţie şi naturalizare în 1951, “încercările de a-i localiza pe aceşti ucrainieni anti-Sovietici au fost sabotate de câţiva americani cu viziune care i-au avertizat la timp să se ascundă de investigatori.”

După ce i-a protejat să nu fie acuzaţi de crime de război, Wisner i-a ajutat pe mulţi din OUN şi pe sute de alţi colaboratori ai naziştilor din Europa de est să intre clandestin în Statele Unite.

“În vreme de război,” a scris el pentru a se apăra, “un grup ucrainean extrem de naţionalist care să aibă şi propriul serviciu de informaţii se putea dovedi de o valoare inestimabilă. Dacă am fi alienat acest grup, pe de altă parte, nu am fi adus nici un avantaj Statelor Unite, nici acum, nici când era război.” Mai târziu, Wisner s-a sinucis.

  1. Thomas O’Toole, The Washington Post, November 8, 1982; p. A-3. 7
  1. ABN Correspondence (New York: March-April 1983), pp. 29-30.
  1. Jack Anderson, The Washington Merry-Go-Round, April 19, 1985.
  1. ABN Correspondence (New York: September-October, 1983).
  1. Cei care au ajuns în Austria aveau acolo un prieten. Părintele Vilim Cecelia, care a slujit ca preot militar şi le-a acordat iertarea ustaşilor în timp ce aceştia masacrau sârbi şi evrei, a fost transferat în Austria în 1944. Se afla la locul potrivit când ustaşii au început să treacă graniţa în 1945, până atunci el ocupându-se de Crucea Roşie Croată, fără să aibă vreo afiliere sau aprobare de la Crucea Roşie Internaţională.

La sfârşitul războiului, Crucea Roşie Internaţională, dorind să îi ţină separaţi pe refugiaţii sârbi şi croaţi pentru a evita conflicte între ei, i-a acordat lui Cecelia permisiunea de a continua să conducă tabăra sa de refugiaţi, sub auspiciile ei, până când o nouă organizaţie putea fi formată.

Având aprobarea lor oficială, Cecelia nu a primit doar ajutoare medicale, şi hrană de la alte organizaţii, dar a obţinut şi autoritatea de a emite cărţi de identitate din partea Crucii Roşii Internaţionale. Se poate presupune că mulţi ustaşi au putut să-şi schimbe identităţile în acest mod, şi să continue să călătorească în siguranţă spre alte locuri cu ajutorul serviciilor părintelui Cecelia.

  1. “Organizaţia pentru plecare în clandestinitate din Italia şi intrarea în Argentina a criminalilor de război croaţi, ustaşii (iugoslavi). (Document ataşat raportului lui Vincent La Vista către Departamentul de Stat referitor la un agent neidentificat din Buenos Aires, 16 iulie 1946).
  1. Arhiepiscopul Saric, care a declarat că “Dumnezeu Atotputernic este în spatele mişcării de eliberare a lumii de evrei” a fugit în Spania, unde şi-a trăit restul vieţii până în 1960. Vjekoslav (Maks) Luburic, ustaşul care a fost şeful lagărelor de concentrare croate, a fugit în Ungaria, apoi în Austria, Franţa şi în cele din urmă a ajuns într-o mănăstire din Spania. Arhiepiscopul Stepinac, părintele la care se spodeveau ustaşii, a fost arestat de guvernul iugoslav şi condamnat la 17 ani de închisoare pentru crime de război. Ulterior s-a plâns că a fost o victimă a persecutării comuniste, iar Papa Pius al XII-lea l-a făcut cardinal. Asociaţiile catolice care pledau pentru eliberarea sa au creat comunităţi de croaţi peste tot în lume. În urma presiunilor, a fost eliberat după ce a făcut doar câţiva ani de închisoare.
  1. Un alt exemplu al influenţei occidentului în localizarea fugarilor ustaşi este cazul Andrija Artukovic. Ministrul de interne în timpul regimului Ustasha, Artukovic, a fost responsabil de coordonarea politicilor de genocid ale guvernului croat, şi s-a ocupat de lagărele de concentrare. Dacă ar fi să judecăm după numărul victimelor sale, probabil este cel mai important criminal de război care încă este în viaţă şi nu a fost pedepsit niciodată.

Deşi a fost capturat de autorităţile britanice în Austria în 1945, Artukovic a fost eliberat şi în cele din urmă a putut ajunge în Statele Unite în 1948. În anul următor, adevărata sa identitate a fost descoperită şi procedurile de deportare au fost puse în mişcare.

Răspunsul faţă de acest caz venit din partea procurorului-adjunct Peyton Ford în 1951 a fost: “Deşi se pare că procedurile de deportare ar trebui începute, Artukovic şi/sau familia sa nu ar trebui daţi pe mâinile comuniştilor iugoslavi, pentru că asta ar putea însemna pentru ei moarte sigură.

Dacă nu se dovedeşte că a fost responsabil de moartea unui american, cred că ar putea fi deportat într-o ţară non-comunistă, care să-i acorde azil. De dapt, dacă a comis crime împotriva comuniştilor, cred că ar trebui să-i acordăm azil chiar aici, în Statele Unite.”

Bucurându-se de asemenea protecţie, Artukovic a trăit în libertate cu un nou nume, în Surfside, California încă 33 de ani. În noiembrie 1984, a fost arestat şi urma să fie audiat pentru a fi deportat.

  1. Stejpan Hefer, “Croaţi condamnaţi la exterminare în Iugoslavia,” Our Alternative (Munich, West Germany: Press Bureau of the Anti-Bolshevik Bloc of Nations 1972), p. 51.
  1. Pe 23 aprilie 1958, ziarul Nasa Nada din Chicago a publicat un articol scris de părintele Cuturic, un croat catolic, care l-a apărat public pe “persecutatul” Andrija Artukovic.

“Şi ce încearcă ei să le facă acum liderilor noştri reali, Andrija Artukovic – croat şi catholic – care este apărat de adevăraţi campioni ai libertăţii şi justiţiei, şi ai adevărului împotriva evreilor, ortodocşilor, comuniştilor care nu au nici un dumnezeu? Spun că liderul nostru, Andrija Artukovic este ‘un criminal.’ Nu, noi, ustaşii, trebuie să ne păstrăm demnitatea.”

  1. Lucrările celei de-a 11-a conferinţă a Ligii Anti-Comuniste, Aprilie-May 1978 (Washington: Council on American Affairs, 1978), rezoluţia nr. 22, pp. 89-90.” (Aici se încheie traducerea din Inside the League).

Istoria, ca program ideologic 

După al doilea război mondial, Statele Unite, Vaticanul și țări din Europa de Vest, în special Germania și Marea Britanie, i-au ajutat pe criminalii naziști din estul Europei să scape de răspundere pentru masacrele pe care le-au comis, și să ajungă în Occident, unde vor colabora cu guvernele țărilor adoptive în acțiuni de propagandă, şi chiar teroriste, împotriva țărilor lor, din considerente ideologice.

Vor fi grupați în jurul naziștilor din diaspora Ucrainei, în Blocul națiunilor anti-bolșevice (ABN), și în Liga Globală Anti-Comunistă (WLAC). Sub pretextul luptei împotriva „comunismului”, aceste organizații vor promova ideologia fascistă şi neo-nazistă (ideologii puternic reacţionare, ultra-naţionaliste folosite pentru a zdrobi rezistenţa sau potenţiala rezistenţă a oamenilor care muncesc la opresiunea şi exploatarea capitalistă). Aceste organizaţii vor fi cluburi ale criminalilor nazişti ale căror crime au fost şterse de serviciile secrete occidentale pentru a-i putea folosi împotriva Uniunii Sovietice. Acesta este motivul pentru care criminalii nazişti şi fascişti din estul Europei, inclusiv legionarii din România, nu vor fi judecaţi la Nuremberg.

Şeful Brigăzilor Morţii S.S. din Estul Europei este poate cel mai important criminal de război care a scăpat de judecată pentru că a predat americanilor toată arhiva colaboratorilor nazişti. Acolo sunt documente care dovedesc participarea celor care azi sunt considerați „eroi naționali” în Ucraina la masacre și atrocități care i-au îngrozit chiar și pe cei din SS. Cei care fac apologia naziștilor, o întreagă armată de intelectuali și profesori universitari din occident, susțin nu doar că acești naziști nu au comis atrocități, ci că victimele lor și-au meritat moartea pentru că ar fi luptat împotriva ”independenței Ucrainei”. O minciună sinistră, pentru că naziștii ucrainieni au masacrat populații civile care nu făceau parte din nici o armată, cu singurul scop de a ”curăța” ”pământul și sângele” de ”elemente impure” sau pentru a se răzbuna, invocând nedreptăți comise în trecut împotriva strămoșilor lor.

Un procuror american a anchetat masacrele comise de naziştii ucrainieni, care au făcut parte din Brigăzile morţii ale SS – avangarda Wemarcht a cărei misiune era „curăţarea” oraşelor şi satelor, înainte de invazie, de comunişti, partzani, evrei, ruşi şi alţii care puteau opune rezistenţă naziştilor. John Loftus spune că există dovezi care arată că serviciile secrete americane au inventat o istorie eroică a naziștilor ucrainieni, mințind că ar fi luptat „și împotriva naziștilor și a sovieticilor”.

Sursa acestor documente, care încă sunt secrete, este un commandant al SS, Friederich Ruchardt, care a coordonat brigăzile naziste ale morții, Einsatzgruppen, pe frontul est european. În schimbul colaborării sale cu americanii, Ruchardt a fost ascuns de procurorii de la Nuremberg de către serviciile secrete americane.  Ruchardt este singurul commandant al S.S. Einsatzgruppen care a scăpat de justiţie.

Potrivit lui Ruchardt, OUN era un serviciu secret ultra-naţionalist, care era condus de Konovalets (unul dintre “eroii naţionali” din Ucraina de azi). Financiar erau sprijiniţi de diaspora din Canada, SUA şi Australia. Înfiinţată în anii 1890 în Canada, UNA, organizaţia mamă a grupărilor naziste, a recunoscut că o celebră carte despre istoria foametei din Ucraina sub regimul sovietic, „The Harvest of Sorrow”, scrisă de Robert Conquest, a fost sponsorizată chiar de UNA, ceea ce aruncă multe îndoieli asupra veridicității celor susținute de acest istoric. Cu atât mai mult cu cât aceste evenimente au fost folosite de naţionaliştii ucrainieni pentru a fabrica o victimizare aproape teologică a trecutului lor. Alţi istorici arată că în asta persistă una dintre sursele anti-semitismului, disimulat în scopuri de propagandă, al naţionaliştilor ucrainieni de azi. Pe scurt, versiunea promovată de ei e că oricât de răi ar fi fost naziştii, sovieticii au fost mult mai groaznici, pentru că mulţi dintre comuniştii sovietici erau evrei. Rescrierea istoriei este un program politic folosit de naţionaliştii ucrainieni pentru a-şi ascunde propriul trecut odios şi pentru a promova fascismul.

Alţi istorici vorbesc despre atentate teroriste comise de ucrainienii din diaspora în America interbelică în numele naziştilor, inclusiv torturi, atentate cu bombă şi jafuri armate. În Canada, naţionaliştii ucrainieni au fost folosiţi pentru distrugerea sindicatelor şi atacarea socialiştilor în anii ‘20-‘30.

În orice caz, Loftus citează documentele naziştilor din timpul celui de-al doilea război, care arată că naţionaliştii ucrainieni din OUN au fost “armatele care au comis Holocaustul în Ucraina, au făcut parte din batalioanele de poliţie care masarau populaţia civilă, şi erau soldaţi ai S.S.”.

“Mitul “Bandera, luptătorul pentru libertate” a fost inventat de serviciile secrete americane după ce unul dintre cei mai groaznici criminali ai OUN, Mykola Lebed a defectat la americani,” spune Loftus.

“În 1951, o versiune total falsă a istoriei OUN a fost inventată de autoritățile americane pentru a convinge departamentul privind imigrația să renunțe la interdicția impusă membrilor OUN de a intra în America. Bandera însuși a fost protejat de serviciile americane să nu fie arestat, iar dovezile atrocităților sale oribile au fost clasificate. Dosarele secrete arată adevăratul trecut al liderilor OUN. Între 1944 și 1945, Bandera a negociat cu S.S. ca OUN să fie recunoscută de către al Treilea Reich ca o organizație aliată fascistă. Naziştii au avut aceeaşi politică în ţările pe care le-au invadat: angajau o organizaţie locală pentru a recruta în secret voluntari care să participe împreună cu naziştii la execuţiile în masă. La fel au făcut şi în Ucraina. Aceşti voluntari ucrainieni erau numiţi nu doar în poliţie, ci şi în administraţie, unde deveneau funcţionari şi primari. Aceste batalioane de poliţie se bucurau de anumite avantaje din partea naziştilor, primeau inclusiv raţii mai mari pentru serviciile lor privind “misiunile de securitate”. Natura acestor servicii este bine documentată în dosarele care au fost prezentate unui tribunal din Germania de Vest în 1976 şi care arată că batalioanele de poliţie ucrainiene au comis sistematic crime în masă.”

Cel puţin 8.000 de colaboratori nazişti au fost recrutaţi doar de Mykola Lebed. “Ruchardt recunoaşte că aceste forţe locale de poliţie au impus un regim de teroare în regiunile cucerite. Germanii au văzut că oamenii lui Bandera, inclusiv cei din regimentul Nachtigall, de multe ori luau inițiativa în comiterea masacrelor în masă și a epurărilor etnice.”

Populaţia civilă din Ucraina îi detesta pentru că recrutau inclusiv muncitori sclavi pentru fabricile de război din Germania.

După război, ofiţerii nazişti sub comanda cărora criminalii est-europeni au acţionat, vor colabora cu americanii, până într-acolo încât, de exemplu, serviciul secret al Germaniei de Vest, BND va fi creat de nazişti.

Înainte de război, britanicii şi germanii vor promova în Europa de Est „naţionalismul integral”, o formă de naţionalism ideologic care poate fi considerat nazism. Politic era construit pe ideea fundamentală de distrugere a oricărei idei de stânga. Diaspora ţărilor din Europa de est va fi dominată de exponenţii acestor mişcări. După căderea cortinei de fier, ei vor fi cei care vor fi folosiţi pentru a promova „tranziţia la democraţie”, şi pentru a complota împotriva guvernelor ţărilor lor natale în cazul în care acestea opuneau cea mai mică rezistenţă la convertirea la „economia de piaţă” (privatizarea resurselor şi a serviciilor publice, deindustrializarea forţată pentru producerea de proletari ieftini pentru Europa de Vest şi pentru distrugerea sindicatelor, care oricum erau colaboraţioniste, subjugarea oricărui aspect al vieţii capitalismului).

În 2008, la Praga, ţările europene adoptă o declaraţie care echivalează comunismul cu nazismul, această mistificare grotescă a istoriei fiind folosită ca paravan pentru tranziţia graduală a Europei la fascism.

După 1989, în Estul Europei, neo-naziştii şi fasciştii se vor ascunde sub pretextul “persecutării îndurate sub regimul comunist” pentru a-şi promova ideologia toxică al cărei scop e distrugerea oricărei forme de autonomie individuală a celor care muncesc, transformarea femeilor în sclave producătoare de forță de muncă (acesta e scopul încercărilor de interzicere a dreptului femeilor de a controla reproducerea), şi înrobirea totală a sclavilor salariali de către capitaliști. Fundamentale în promovarea ideologiei totalitare, care este capitalismul, sunt continua stigmatizare, criminalizare și feminizare a sărăciei și a celor vulnerabili, așa-zișii ”asistați social și pomanagii”, și absolutizarea societății de clasă prin propagandă jalnică împotriva „utopiei egalitarismului”. Tipic pentru capitaliști este să nu permită nici o discuție în spațiul public despre ce anume este capitalismul (sclavie salarială, și deținerea de către o minoritate a resurselor de asigurare a traiului pentru a exploata majoritatea), ce înseamnă, cum a apărut, cum funcționează, la ce mecanisme apelează, cum este protejat și slujit de stat, de ce, de fapt, este profund anti-democratic și totalitar.

Mișcările care au dominat diaspora țărilor din estul Europei – și nu numai – au promovat și încă promovează naţionalismul integral, care este fundamental totalitar și impune o anumită viziune despre lume şi o anumită etică. În general, naționalismul, o religie a statului pentru a masca existența claselor în societate, este cu atât mai acut cu cât capitalismul, alienarea produsă de capitalism și atomizarea societății sunt mai brutale. Scopul său principal este colaborarea de clasă, orbirea clasei muncitorilor față de propria ei condiție și amăgirea ei constantă în a se sacrifica pentru clasa conducătoare în numele apartenenței la aceeași ”națiune”.

Naționalismul integral susţine că lumea trebuie să fie constant în război pentru ca naţiunile să se extindă mereu şi să se domine unele pe altele, mascând faptul că războaiele sunt fabricate de capitaliști și că sunt consecințe ale ciocnirii intereselor claselor conducătoare.

Trăsăturile regimurilor caracterizate de naționalism integral sunt şovinismul, rasismul, sexismul, ideologia de dreapta, și militarismul agresiv și expansionist.

Statele integrale sunt totalitare. Naționalismul integral derivă din teoria ideologului francez Charles Maurras, care susținea: “Un adevărat naționalist își pune patria mai presus de orice. “. Integralismul se referă la credința că societatea este o unitate organică, dominată de o ierarhie socială, și de cooperarea între clasele din societate. În acest sens, naționalismul integral se suprapune ideologiei fasciste. Naționalismul integral prinde rădăcini în țările unde există un puternic etos militar, şi ajunge mereu să ia forma unui stat militarizat şi a unei societăţi polițienești.

Încurajează cruzimea, barbarismul, teroarea şi ura absolută faţă de “duşmanii naţiei”. Este obsedat de agenţi infiltraţi şi de “influenţe ale duşmanilor”. Este puternic motivat ideologic (împotriva anti-capitaliştilor), este virulent de extremă dreapta, promovează îndoctrinarea absolută a membrilor societăţii. Prin această îndoctrinare urmăreşte crearea “omului nou”, lipsit de autonomie individuală, total supus patriei şi conducătorilor, gata să se sacrifice pentru “ţară”, adică un sclav fericit să fie exploatat de capitalişti “pentru patrie şi dumnezeu”.

Acest tip de naţionalism, caracteristic Europei de est, a fost modelat de mişcările fasciste din Europa occidentală.

 Istoricul britanic Stephen Dorill arată că acest tip de naționalism integral a fost în mod deliberat susținut, la începutul secolului trecut, de britanici și de germani pentru a distruge Uniunea Sovietică. În special, în Ucraina:

”MI6 a susţinut operaţiunile în exil ale multor ucrainieni din vestul Ucrainei. I-au susţinut pe aceştia în mod deliberat şi special tocmai pentru că promovau naţionalismul integral.”

“Mişcarea naţionalismului integral din anii ’30 în estul Europei nu propaga nimic coerent, ci era mai degrabă un şir de credinţe iraţionale şi mistice care susţineau că naţiunea e un grup organic. Britanicii au susţinut-o pentru că se opunea total conceptului marxist de societate de clasă şi de luptă de clasă.”

“De concepţie totalitară, reifica naţiunea până la rasism: naţionalismul se baza pe “sentimentele care erau transmise de la generaţie la generaţie prin sângele rasei.”  Istoricul John Armstrong a observat că naţionaliştii “în anumite aspecte au mers mult mai departe decât au făcut-o doctrinele originale ale fascismului.” Mişcările care au promovat acest tip de naţionalism erau Garda de Fier din România, Crucea în Săgeată din Ungaria, Ustaşii din Croaţia şi Crucea Fulgerului din Lituania şi Organizaţia Naţionaliştilor Ucrainieni din vestul Ucrainei, parte a Poloniei la acea vreme…”

“În Ucraina, de la mijlocul deceniului ’30, MI6 şi amiraul de la conducerea serviciului Sir Hugh ‘Quex’ Sinclair – anterior şeful marinei care a condus intervenţia împotriva bolşevicilor – a păstorit facţiunea extremistă a lui Bandera, deşi aceasta în mod constant era condamnată de Liga Naţiunilor pentru că era “o organizaţie criminală teroristă”. O parte din gruparea Bandera a fost recrutată de şeful MI6 în Finlanda, Harry Carr, şi a fost folosită ca reţea de informatori împotriva Uniunii Sovietice. Carr, care era în mod special atras de anti-comunismul grupării Bandera, curând a început să le trimită sprijin şi suport pentru a-i infiltra în Uniunea Sovietică. Nu e clar dacă el ştia că gruparea Bandera coopera şi cu serviciul secret german Abwehr.

Amiraul Canaris nu era interesat de detaliile ideologiei grupării Bandera, îi alesese pentru că cei din gruparea Bandera erau “naţionalişti şi fascişti”. Abwehr s-a folosit de ei pentru a încuraja naţionalismul ucrainean în Ruthenia, cu scopul de a submina şi Uniunea Sovietică şi Polonia.”

Britanicii intenţionau să-i folosească pentru a stârni revolte în estul Ucrainei împotriva sovieticilor, dar au renunţat pentru că Germania a atacat Uniunea Sovietică şi a invadat acele teritorii. Britanicii au reluat colaborarea cu naţionaliştii ucrainieni după război însă, şi 8.000 dintre aceştia au fost primiţi clandestin în Marea Britanie, chiar dacă printre ei sute erau criminali de război nazişti.”

Astăzi, Bandera, OUN și UPA sunt eroi naționali în Ucraina, iar nazismul lor este constant ascuns de guvernele occidentale și de presa mainstream publicului din țările lor. Ucraina a interzis déjà mai multe publicații, a adoptat legi prin care toți oamenii sunt obligați să muncească pentru stat (formă clară de sclavie), bombardează cu impunitate orașe și sate din estul Ucrainei, naziștii incorporați în structurile statului (după modelul gărzilor lui Hitler) torturează, violează, jefuiesc și terorizează fără teamă de răspundere populația din estul Ucrainei, care în trecut a luptat împotriva lui Bandera. Elitele și naziștii din vestul Ucrainei îi consideră pe localnicii din estul Ucrainei, majoritar vorbitori de rusă, ca fiind “pomanagii şi asistaţi social”, “lipsiţi de genele războinicilor” pe care doar ucrainienii din vest le-ar avea, lipsiţi de “puterea spirituală” de a crede în “ideea frumosului şi a esteticului” (concept tipic fascismului lui Mussolini şi nazismului lui Hitler) pentru că aceşti oameni ştiu că muncitorii au dreptul să se bucure de rodul muncii lor. Preşedintele Ucrainei şi naziştii vorbesc despre impunerea dictaturii naţiunii (natiocracy), şi de adoptarea unui model de dictatură fascistă, unde capitalul deţine puterea absolută, “de tipul celei din Singapore”, care seamănă izbitor cu Spania lui Franco şi cu Chile din timpul tiraniei fascistului Pinochet, susţinut de Thathcer şi Reagan.

1908451_872150752808993_3494783560539786825_n

10805183_377897959001991_576373773_n

1379764_10152482855852993_8099234463637089885_n
Propagandă legionară postată de susţinătorii înlocuitorului lui Traian Băsescu, Klaus Iohannis în timpul campaniei electorale din 2014.
10311766_974068259276979_885517603426518802_n (1)
Propagandă postată de susţinătorii înlocuitorului lui Traian Băsescu, Klaus Iohannis în timpul campaniei electorale din 2014.
5d99f8f95400f64bfe1226fac64a7f64 (2)
Codreanu este astăzi eroul naziștilor din Europa și America Latină, iar slăvirea lui de către legionarii și naționaliștii din România e privită ca fapt divers și chiar ca un act de ”onoare patriotică”. Naționalismul integral promovat de legionari mergea în unele aspecte mult mai departe decât nazismul, însă în timpul războiului rece și al dictaturii PCR din România, istoria legionarilor a fost rescrisă, astfel încât legăturile lor ideologice profunde cu nazismul și regimurile fasciste din Europa de la acea vreme au fost șterse, iar accentul a fost mutat pe victimizarea lor teologică aproape, acoperind faptul că mulți legionari au fost primiți în masă în PCR după 1948. Unii spionau cercurile intelectuale pentru PCR chiar și în anii 1950.
03f43f412af71be60af7b42b9ffd9f9a
Antonescu, Sima și guvernatorul lui Hitler în România.
Image199
Antonescu la mormântul legionarilor care au luptat în Spania alături de forțele fascistului Franco în timpul războiului civil și al revoluției sociale condusă de CNT, care au urmat după ce anarhiștii și comuniștii au înlăturat de la putere regimul fascist care dăduse o lovitură de stat pe 19 iulie 1936. Oficial România a avut aceeași poziție ca Hitler și Mussolini, de impunere a dictaturii fasciste în Spania; un an mai târziu a urmat dictatul de la Viena.
Image226 (1)
Legionarii mint azi că nu erau naziști, acest grup de legionari e fotografiat în fata unui sediu al lor, pe care era afișată o swastikă.
Image201
Legionarii arătând loialitate lui Hitler.
ion-antonescu-si-codreanu1
Aliații lui Hitler, Antonescu și Codreanu.
Image268
Legionarii primiți de rege la o petrecere de crăciun.
Image207
Antonescu și Sima la o ceremonie nazistă, printre decorațiile oficiale se află simbolul fascismului din Italia (lângă Sima) și un steag cu swastika. În această poză nu apare portretul lui Codreanu, plasat deasupra podiumului pe care se află cei doi conducători naziști.
image (7)
Locanlică din estul Ucrainei, a cărei casă a fost bombardată de forţele guvernului ucrainean în 2014.
ukrainian-refugees-horror-bombings-
Refugiaţi de război, înainte de a părăsi Slavyansk şi a se îndrepta spre Crimea, unde i-au trimis părinţii lor pentru a nu fi ucişi de bombele guvernului de la Kiev.
kids scouts battalion duk
Minori ucrainieni îndoctrinaţi ideologic şi antrenaţi să ucidă sau să fie ucişi într-o tabără a naziştilor in Ucraina, în vara lui 2014.
st maria battalion near mariupol
Antrenamente ale naziştilor din Ucraina, care fac parte din batalionul Sf. Maria, în Mariupol, într-o tabără aparţinând ministerului de interne de la Kiev, imagine din toamna lui 2014.
nazi kyiv 2013
Nazist ucrainean în timpul loviturii de stat fasciste începută în noiembrie 2013 şi finalizată în februarie 2014, sub atenta îndrumare a guvernelor occidentale.
slavyanskgirl
Un tată din Slavyansk ţine în braţe trupul fetei sale de 6 ani, ucisă în casă de bombele guvernului de la Kiev, imagine surprinsă în iunie 2014.
lviv sept 14 3
Minori nazişti într-o tabără militară din Ucraina.
slavyansk j29
Refugiaţi de război din Slavyansk, imagine din 29 iunie 2014.
NMyRpzbclXM
“Iubire adevărată”, propaganda naziştilor din Ucraina, publicată de paginile naţionaliste care susţin masacrarea populaţiei locale din estul Ucrainei, pentru “eliberarea pământului sfânt de ocupanţii ruşi” (aşa îi numesc ei pe localnicii din estul ţării).
oct 4 mariupol azov
Naziştii din Azov luând prizonier un localnic din Mariupol în octombrie 2014.
preview
Naziştii din Azov şi prizonierii capturaţi de ei, de cele mai multe ori locanici fără nici o vină. Sunt trataţi exact la fel cum armata SUA îi trata pe localnicii din Iraq şi Afghanistan pe care îi capturau la plezneală să-i tortureze ca “terorişti”.
svoboda-300x228
Imagine definitorie pentru partidul fascist Svoboda, unul dintre principalii actori ai loviturii de stat de la Kiev.
Rocchelli
Slavyansk, mai 2014, minori adăpostindu-se de bombele guvernului de la Kiev într-o pivniţă. Ultima fotografie făcută de un jurnalist italian înainte de a fi asasinat de forţele ucrainiene, împreună cu interpretul său rus, pentru că documenta masacrele comise de armata şi de naziştii ucrainieni împotriva populaţiei civile.
Road to Novosvetloka from Lugansk destroyed refugee truck
Refugiaţi de război din Lugansk, ucişi când camionul cu care încercau să scape în Rusia a fost nimicit de bombele forţelor guvernului de la Kiev, imagine surprinsă de Graham Phillips.
resident of debalcevo swears at ukr military
Localnică din Debalcevo, estul Ucrainei, îl înjură în faţă pe un soldat al armatei Ucrainei care a ocupat localitatea, imaginea preluată de pe site-ul Korespondent.
q4tI4It3Xd8
“Maşina terorii” aşa se auto-promovează naziştii din Azov, imaginea e preluată de pe pagina lor oficială. Decalogul OUN spune de fapt că “toleranţa e o crimă”, şi “nici o vărsare de sânge nu e prea mare pentru cauza naţionalistă”.
PrayForHeroes_UA
Femeile din Ucraina sunt reduse de nazişti ori la rolul de ajutoare cuminţi şi supuse total stăpânilor bărbaţi, ori la rolul de vampe sângeroase şi de jucării sexuale patriotice, cum sunt cele din Femen, sau aceste fotomodele de mai jos care exprimă starea de spirit dominantă în Ucraina:

FOTOSESSIYA-SREDI-KROVI-I-MYASA-valeriya-kosherieva-150x150

nk00I3QmTyo
Wofl’s Angel nu e doar simbolul naziştilor din Azov, ci e simbolul tututor celor care au participat la lovitura de stat fascistă din Ucraina din 2014. Celălalt steag aparţine neo-naziştilor din Rusia care fac parte din Azov, şi care speră să exporte “revoluţia” din Ucraina în Rusia, pentru a crea o ţară plină de albi, fără “elemente impure” din Asia.
BxhEnEiCUAAdKtu
Secretarul de stat american, Victoria Nuland, oferindu-le prăjituri naziştilor din Kiev în timpul loviturii de stat, anterior Nuland a recunoscut că au cheltuit 5 miliarde de dolari cu “democraţia” din Ucraina, a se citi cu colonizarea totală a acestei ţări.
B0B9b4XCYAAhkDE
Membru Svoboda făcându-şi propagandă electorală slăvind atrocităţile comise de ISIL, posterul spune că asta vor păţi şi mokali (termen jignitor pentru ruşii din Rusia).
29
Femeie din estul Ucrainei, considerată teroristă de guvernul de la Kiev care i-a bombardat casa.
BraY_xlIUAE6q92
“UPA nu a primit ordin de lăsare la vatră”, unul dintre primele postere propagandistice ale naziştilor de la Kiev după ce au confiscat puterea de stat în februarie 2014.
42
Spitalul din Donetsk, bombardat de guvernul de la Kiev.
31A5C217-D1F6-4910-BACF-611DE568E3B7_w640_r1_s
Nepotul nazistului Mykola Lebed, care după al doilea război mondial a fost adăpostit de guvernul american, înainte de a muri în conflictul din estul Ucrainei.
81b2a9cbe7fa4db68b47c796599a1044175ba6dc
Refugiaţi de război din estul Ucrainei.
Bz1rNXYIAAE4vmr
Oameni din estul Ucrainei asasinaţi de forţele guvernului de la Kiev care îi consideră “terorişti”, “sub-oameni”, “ocupanţi”, “vatnici” sau “gândaci”.
BxesLsPIAAAM8UI
Naziştii din forţele ucrainiene nu îşi ascund apartenenţa ideologică, protestează doar când aceasta apare din greşeală în presa occidentală care ascunde acest fapt publicului din Occident.
Bu6hFRNCQAAkkBd
Oameni din estul Ucrainei după bombardamentele guvernului de la Kiev.
Bz7NG8kCEAANbAE
Imagine definitorie pentru naţionaliştii de oriunde.
BwGyeUeIcAAhNC0
Localnici din Slavyansk privind cum armata ucraineană le bombardează casele, iunie 2014.
bandera09-15
Plast este o organizaţie de îndoctrinare ideologică şi religioasă, este prezentată ca organizaţie de cercetaşi, însă promovează nazismul şi cultul personalităţii eroilor nazişti a căror slăvire naţionaliştii din vestul Ucrainei încearcă să o impună ca program politic restului Ucrainei. Imaginea reprezintă Plast din Canada. În SUA, Australia, şi America Latină Plast are zeci de tabere de îndotrinare. Acum au câteva sute şi în Ucraina.
Bandera Learn to make war in your youth in order to live peacefully in old age
Îndotrinarea copiilor se face după propaganda nazistă promovată de regimul hitlerist şi de fasciştii lui Mussolini. Textul imaginii preluate de pe o pagină a naziştilor din Ucraina e un citat din Stepan Bandera, “Învaţă-l de mic să meargă la război pentru a putea trăi în pace”. Citat relevant pentru prostia de care dau dovadă naziştii.
BucMjapIgAAlw16
Una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din estul Ucrainei, distrusă de bombele guvernului de la Kiev. Naziştii, inclusiv cei din Ucraina sunt susţinuţi de Vatican, în mod tradiţional.
Boyarka close to Kiev 5
Minor din Ucraina învăţat să omoare la o şcoală de stat, în Boyarka, lângă Kiev, imagine din toamna lui 2014.
BzafOTbCcAETqfD
Propagandă nazistă pentru elevii care învaţă în şcolile din Ucraina în 2014.
BxbpPbmIQAADNme
Nazist din Rusia, judecat pentru crime rasiste, fraţii săi primesc azil politic în Ucraina şi luptă în Azov.
Bz7ZtGBCIAAeHTF
Soldaţi din armata ucraineană jefuind casa unui localnic după ce au ocupat Kramatorsk. Imagine din toamna lui 2014.
pinochet ukr
Pinochet, Franco, Mussolini, Hitler sunt idolii naziştilor din Ucraina, care speră să “ia înapoi” imperiul Kievan Rus şi care consideră Ucraina adevărata Rusie.
197_lb
“Terorişti” bombardaţi în propriile case din estul Ucrainei de guvernul de la Kiev. Oricine are tendinţe de stânga e considerat “terorist” de guvernul fascist de la Kiev.
SA
Soldat UPA alături de soldat al armatei lui Hitler, poster din al doilea război mondial.
UKRAINE-RUSSIA-CRISIS
Oameni în estul Ucrainei supravieţuind bombardamentelor guvernului de la Kiev.
rockford 2011_11
Nazist ucrainean în timpul unei reconstituiri într-o tabără din Statele Unite a luptelor la care a participat UPA în timpul celui de-al doilea război mondial, imagine din 2011, Rockford, SUA.
UKRAINE-RUSSIA-CRISIS
“Teroristă” a cărei casă a fost bombardată de guvernului de la Kiev.
rockford 2011_10
Nazist ucrainean în timpul unei reconstituiri într-o tabără din Statele Unite a luptelor la care a participat UPA în timpul celui de-al doilea război mondial; imagine din 2011, Rockford SUA.
800_1623780_10202464767794095_1708541706_n
Ceea ce presa occidentală a numit “protestatari paşnici” în timpul loviturii de stat fasciste de la Kiev, februarie 2014.
UVVuni
Propaganda naziştilor din Azov.
waffen ss galicien
Imagine preluată de pe o pagină a veteranilor UPA în care aceştia, în 2014, glorifică divizia SS din care au făcut parte în timpul celui de-al doilea război mondial.
X8pmnxUceRU1-500x333
Nazişti ucrainieni în timpul loviturii de stat de la Kiev, imagine de la un marş nocturn de slăvire a lui Stepan Bandera în ianuarie 2014.
Advertisements

One thought on “Cum au ajuns naziştii din Europa de est “luptătorii pentru libertate” ai Occidentului

  1. Credeam ca secolul 21 este un secol linistit si plin de bucuri dar vad ca si in 2014 poze cu indivizi cidatii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s