Poezia şi viaţa unui muncitor la Foxconn: Xu Lizhi, născut în 1990 – mort în 2014

  images (3) Am înghiţit o lună făcută din fier

Am înghiţit o lună făcută din fier

Ei o numesc „cui”.

Am înghiţit acest rahat industrial, aceste documente de şomaj.

Tinerii ţintuiţi de maşinării mor înainte de vreme.

Am înghiţit înghesuiala, mizeria și sărăcia.

Am înghiţit pasajele pentru pietoni, viaţa acoperită în rugină.

Nu mai pot înghiţi.

Tot ce-am înghiţit se adună acum în gâtul meu,

Prăvălindu-se peste pământul strămoşilor mei

Într-un poem disgraţios.
— 19 decembrie 2013

14113041744708

Camera închiriată

Un spaţiu de 10 metri pătraţi

O cocioabă înghesuită, lipsită de razele soarelui tot anul

Aici mănânc, dorm, mă cac şi gândesc.

Tuşesc, mă doare capul, îmbătrânesc, mă îmbolnăvesc, dar tot nu reuşesc să mor.

În lumina tâmpită şi galbenă, mă uit iar în gol, chicotesc ca un idiot.

Fac un pas înainte, unul înapoi, cântând în şoaptă, citind, scriind poeme.

De fiecare dată când deschid fereastra sau poarta aceea netrebnică

Parcă aş fi un om mort,

Care dă la o parte molcom capacul sicriului.

— 2 decembrie 2013

xu lizhi
Xu Lizhi, muncitorul poet care nu și-a putut găsi evadarea decât în sinucidere.

În ultima zi a lui septembrie 2014, Xu Lizhi, un muncitor migrant care lucra în oraşul Shenzhen, sudul Chinei, s-a sinucis.

A sărit de la fereastra camerei unde locuia, un dormitor din complexul care aparţine Foxconn, compania gigant care produce cele mai multe telefoane Iphone ale Apple.

Sinuciderea lui Xu Lizhi vine la doi ani după ce 17 muncitori s-au sinucis unul după altul. S-au aruncat în gol de la ferestrele atelierelor. În loc să asculte muncitorii, care sunt trataţi ca nişte roboţi şi a căror alienare e printre cele mai cumplite din lumea capitalistă, compania a instalat cu cinism plase anti-sinucidere sub ferestrele atelierelor unde 1 milion de muncitori produc  90 de milioane de telefoane.

images (12)17pr2h5dvbhvmjpg

Muncitorii de la liniile de asamblare primesc un salariu lunar, în medie, de 2000 de yeni (200 de dolari). Dacă fac vreo greşeală îşi pierd salariul pe o lună. Sunt trataţi ca obiecte disponibile, iar munca le distruge nu doar sănătatea, psihicul, ci şi orice dorinţă de a trăi.

another-foxconn-employee-jumps-to-his-death-just-hours-after-chairman-gou-promises-a-solutionAPPLE-FOXCONN: SHENZHEN, CHINA

Xu Lizhi era unul dintre cele 300 de milioane de muncitori migranţi, clasa cea mai exploatată din China: tineri săraci care sunt constrânşi de societatea capitalistă să devină proletari și să se mute la oraş pentru a munci în fabricile gigant, care produc foarte ieftin mai ales pentru corporaţiile occidentale. Condiţiile în care muncesc sunt mai aspre decât ale sclavilor.

Xu Lizhi a încercat să scape de fabrică, şi-a dat demisia şi a încercat să se angajeze la o bibliotecă. Din motive pe care nu le-a spus nimănui, n-a putut face asta şi s-a trezit în fața alegerii oricărui sclav salarial: ori să moară de foame, ori să se întoarcă la muncă, în fabrică.

514433-foxxconn-protest-iphone-mock-ups-burn

Singurul mod în care a reuşit să supravieţuiască până la 24 de ani a fost să aştearnă pe hârtie viaţa lui şi a altora.

Una dintre poezii e inspirată dintr-un poem al altui poet chinez Gu Cheng:

Fără somn

Alergăm pe calea ferată

Ajungem într-un loc căruia i se spune “Oraşul”

Unde ne vindem tinereţea şi energia.

Într-un final nu mai avem ce vinde:

A rămas doar un schelet, cutremurat de tuse, de care nu-i pasă nimănui.

images (7)images (14)

Schimbul de noapte

Miezul nopţii. Toată lumea doarme adânc,

Ne ţinem amândoi rănile tinere deschise.

Aceşti ochi de tăciune, puteţi voi oare să ne duceţi spre lumină?

foxconnnets

Aceste poeme, publicate de libcom.com în engleză, au fost traduse de unul dintre prietenii săi, parte a unui proiect numit Nao:

“În 2010, Xu Lizhi a plecat din satul său natal Jieyang, Guangdong să muncească la Foxconn în Shenzhen. Aşa a început viaţa lui de muncitor la linia de asamblare. Din 2012 până în februarie 2014, publicaţia internă a fabricii a publicat 30 dintre scrierile sale, inclusive poeme, eseuri, cronici de filme și editoriale. Xu a publicat titlurile poemelor sale pe blogul său într-o postare în care a arătat că e recunoscător pentru spațiul pe care l-a primit pentru a-și publica aspirațiile literare. Când prietenul său Zheng (pseudonim) i-a citit poemele, a fost șocat să descopere cât de talentat era Xu. Prin urmare, Zheng a căutat mereu să citească poemele sale în ziarul fabricii.

Zheng spune că Xu era un băiat retras, timid, nu vorbea mult, dar nu tăcea. “Xu și-a asumat mereu convingerile, dar mi-a părut foarte solitar, avea foarte mult aerul unui poet.” Când Zheng a aflat că Xu s-a sinucis, toată vacanța sa de ziua națională a Chinei a fost îndoliată. N-a putut ieși din casă zile la rând.

Transformând sentimentele în poezie, cu teama că ar putea fi citite de familie

Cele mai multe dintre poemele lui Xu descriu viața unui muncitor la linia de asamblare:

“Lângă linia de asamblare, zeci de mii de muncitori migranţi [dagongzhe] sunt aliniaţi ca şi cum ar fi cuvinte pe o pagină.

Mai repede, nu mai leneviţi! Îl aud pe supraveghetor lătrând.”

Simţea că

“Odată ce ai păşit în fabrică

Singura alegere care-ţi rămâne e supunerea,”

și că tinereţea trecea pe lângă el cu cinism şi răceală, astfel că tot ce-i mai rămânea era să o contempleze:

“O văd ţintuită undeva departe, zi şi noapte

Sufocată, poleită, mototolită

În câteva bancnote jegoase,

Numite salarii.”

A scris despre cât de epuizantă era viaţa de muncitor:

 “Îmi curge printre vine, în cele din urmă ajunge în vârful peniţei

Şi prinde rădăcini pe hârtie…

Aceste cuvinte nu pot fi înţelese decât de muncitorii migranţi.”

Xu le-a spus prietenilor că niciodată nu le-a arătat poeziile părinţilor sau rudelor, “pentru că e ceva foarte dureros, nu vreau ca ei să vadă aşa ceva.”

Poeziile în chineză și traducerea în engleză le găsiți aici.

Conflict

Spun ei

Că sunt un copil taciturn.

Asta nu neg,

Dar de fapt

Fie că vorbesc, sau tac,

Cu această societate,

Tot în conflict voi rămâne.

— 7 iunie 2013

iSlave-iPhone-5-Foxconn

Adorm ca un cal, în picioare

Hârtia la care mă uit alunecă într-o ceaţă galbenă

Cu un stilou din oţel sculptez pe ea cuvinte negre în zig-zag

Cuvinte-muncă:

Atelier, linie de asamblare, maşinărie, card de muncă, ore suplimentare, salarii…

M-au antrenat să devin docil

Nu ştiu cum să ţip sau să mă revolt

Cum să mă plâng sau să acuz.

Știu doar cum să îndur în tăcere epuizarea.

Când am pășit prima dată în acest loc

Mă interesa doar să obțin acel salariu gri la sfârșitul fiecărei luni.

Pentru asta a trebuit să-mi rotunjesc colțurile, să-mi ciopârțesc cuvintele,

Să refuz să nu vin la muncă, să refuz concediul când eram bolnav, să refuz să lipsesc pentru motive personale.

Să refuz să ajung tarziu, să refuz să plec devreme.

Lângă linia de asamblare stau drept, ca o bara de oțel, mâinile parcă-mi zboară.

Câte zile, câte nopți

Am stat așa și am adormit în picioare, stând așa?

— 20 august 2011

images (2)

O șurubelniță a căzut pe podea

O șurubelniță a căzut pe podea

În această noapte neagră de ore suplimentare.

A plonjat vertical, în sunet de clopoțel.

Nu va atrage atenția nimănui

Exact ca data trecută

Într-o noapte la fel ca asta

Când cineva s-a aruncat în gol.

— 9 ianuarie 2014

 images (9)

Un fel de profetie

Bătrânii din sat îmi spun

Că le amintesc de bunicul când era tânăr.

Nu mi-am dat seama,

Dar, ascultându-i mereu și mereu,

Mă tot gandesc la asta.

Bunicul și cu mine

Avem aceleași trăsături ale feței,

Același temperament, aceleași pasiuni,

Ca și cum amândoi am fi venit din același pântec.

Pe el l-au poreclit “țăruș de bamboo”

Mie mi-au zis “umeraș de haine”.

Adesea el își sufoca sentimentele,

Eu adesea sunt închis în lumea mea.

Lui îi plăcea să dezlege ghicitori,

Mie îmi plac premonițiile.

În toamna lui 1943, diavolii japonezi i-au invadat satul

Și l-au ars pe bunicul meu de viu

La vârsta de 23 de ani.

Anul asta și eu fac 23 de ani.

— 18 iunie 2013

199408-foxconn_1286870899

Ultimul mormânt

Chiar și mașinăria se destramă,

În atelierele încuiate e depozitat fier bolnav.

Salarii ascunse în spatele perdelelor

La fel ca iubirea pe care tinerii muncitori și-o îngroapă în adâncul inimilor lor.

Pentru că nu au timp să le exprime, emoțiile se prăbușesc în noroi.

Stomacul lor e de fier,

Plin de acid, sulfuric și nitric.

Industria le ia lacrimile prizoniere înainte să aibă vreo șansă să se prelingă.

Timpul zboară, mintea lor e pierdută în ceață.

Producția le zdrobește vârsta, suferința îi lucrează peste program zi și noapte.

În viețile lor, amețeala înainte de vreme e latentă

Dispozitivul de fixare zgârie pielea

Și în acest timp, îmbracă o foaie de aliaj de aluminiu.

Unii încă îndură, alții sunt doborâți de boală.

Eu îmi iau doza între, păzind

Ultimul mormânt al tinereții noastre.

— 21 decembrie 2011

islave-hong-kong-sacom

Viața mea e încă departe de a se termina

Nimeni nu se aştepta la asta.

Călătoria vieţii mele

E departe de a se termina.

Dar acum e blocată la jumătatea drumului.

Nu e ca şi cum dificultăţi similare

N-ar fi existat şi în trecut.

Dar nu au apărut atât de brusc,

Cu atâta ferocitate.

Lupta se repetă,

Dar totul e în zadar.

Vreau să mă ridic mai mult decât oricine,

Dar picioarele nu mă ascultă,

Stomacul nu cooperează,

Toate oasele din trupul meu se opun.

Pot doar să zac lat, întins pe podea

În întunericul ăsta, trimiţând

Un tăcut semnal de ajutor, din nou şi nou

Numai ca să aud, din nou şi din nou

Ecoul disperării.

— 13 iulie 2014

 download (2)

Când am aflat vestea despre sinuciderea lui Xu Lizhi

Pierderea fiecărei vieţi

Înseamnă dispariţia unui alt eu însumi.

Un alt şurub a sărit.

Un alt frate muncitor migrant a sărit.

Ai murit în locul meu,

Iar eu tot scriu în locul tău.

În timp ce fac asta, înşurubez şuruburile şi mai strâns.

Astăzi naţiunea noastră îşi sărbătoreşte a 65-a zi de naştere

Îi dorim ţării noastre sărbătoare plină de veselie.

Un tânăr de 24 de ani priveşte din spatele ramei de fotografie gri, abia-abia zâmbind.

Vântul de toamnă şi ploaia de toamnă

Un tată cu părul alb, ţinând în mâini neagra urnă cu cenuşa ta, se împleticeşte spre casă.

— 1 octombrie 2014

hqdefault

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s