Francisco Ferrer: Nici răsplată, nici pedeapsă

imagesÎn 1909, Francisco Ferrer, fondatorul Şcolii libertare Moderne a fost împuşcat de un pluton de execuţie al Statului spaniol, la instigarea Bisericii creştine Catolice.

Aceasta l-a acuzat de complot împotriva divinităţii, pentru că în şcoala sa nu îi învăţa pe elevi despre existenţa lui Dumnezeu.

Extras din cartea scrisă de Francisco Ferrer, “Originile şi Ideea Şcolii Moderne”, în engleză aici

Educaţia raţională este, mai presus de orice, un mijloc de apărare împotriva greşelii sau ignoranţei.

A ignora adevărul şi a accepta absurdităţile, din nefericire, este trăsătura comună a ordinii noastre sociale; din cauza ei avem distincţia între clase şi antagonismul stăruitor între interese.

Recunoscând şi practicând co-educaţia fetelor şi băieţilor, a bogaţilor şi săracilor – adică începând de la principiul solidarităţii şi inegalităţii – refuzăm să creăm o nouă inegalitate. Astfel, în Şcoala Modernă nu vor exista nici premii, nici pedepse; nu vor exista testări, examene pentru a-i împopoţona pe unii copii cu titluri de excelenţă, şi pentru a le da altora titlul vulgar de „bine”, şi pentru a-i face pe alţii să sufere şi să trăiască cu conştiinţa că ar fi incapabili şi cu cea a unor eşecuri. Acestea sunt trăsăturile şcolilor existente, oficiale (ale statului) şi religioase, care chiar susțin mediul reacţionar în care există şi sunt de acord cu scopurile de mai sus, şi care, astfel, nu pot fi o cale de urmat pentru Şcoala Modernă. Din moment ce noi nu facem o educaţie pentru un scop precis, nu putem determina capacitatea sau incapacitatea unui copil. Când educăm un copil să înveţe o ştiinţă, sau o artă, sau o meserie, sau o anumită materie care necesită condiţii speciale, o anumită examinare ar putea fi folositoare, deşi ar putea fi motive să existe diplome sau să fie refuzate aceste diplome; nici nu le susţin, nici nu le neg. Dar nu există educaţie pentru o anumită şi singură specializare în Şcoala Modernă. Trăsătura caracteristică a acestei şcoli, care o distinge de celelalte şcoli, care sunt privite ca modele progresive, este că abilităţile unui copil se pot dezvolta liber fără să fie supuse nici unor dogme, nici chiar convingerilor strămoşilor sau profesorilor: fiecare elev va pleca de aici spre viaţa socială, având abilitatea de a fi propriul său „stăpân” şi de a putea lua decizii singur.

Astfel, dacă în mod raţional avem motive care să ne facă să nu dăm premii, nu vom putea impune nici pedepse sau penalităţi şi nimănui nu i-ar fi trecut oricum aşa ceva prin cap să facă şi în celelalte şcoli, dacă ideea aceasta nu ar fi fost sugerată și nu ar fi avut susţinere, din afara (mediului educaţional).

Uneori, părinţii vin la mine şi îmi spun că „bătaia e ruptă din rai”, şi mă imploră să îi pedepsesc pe cei mici. Alţii vin şi se laudă cu talentele precoce ale copiilor lor. Întrucât refuzăm să acceptăm premii sau pedepse, i-am trimis pe toţi aceşti părinţi la plimbare. Dacă orice copil manifestă un talent, vreo vocaţie, dezinteres, sau comportament rău, noi le-am explicat că sursa acestora vine din faptul că unora li se recunoaşte ce li se potriveşte, iar altora, din nefericire, nu, iar profesorul în unele cazuri ar putea să le predea degeaba ce le predă (adică, răspunderea şi răbdarea de a afla ce se întâmplă sunt ale adulţilor).

În cele din urmă, părinţii s-au împăcat treptat cu ideile noastre, deşi adesea cei mici au fost cei care le-au corectat greşelile şi le-au arătat unde procedează greșit.

1240366_711120138904762_814760789_n
Singurul scop al şcolii acum e să scoată elevi la normă. Nota de azi e norma de lucru de mâine. Sclavia începe la şcoală.

Cu toate acestea, vechile idei preconcepute reapăreau constant, şi am văzut că trebuia mereu să repet argumentele fiecărui copil sau elev în parte. Prin urmare, am scris următorul articol în Buletin (jurnalul editat şi publicat de Şcoala Modernă):

„Examinările convenţionale, care de obicei sunt susţinute la sfârşitul anului şcolar, şi cărora părinţii le acordă o importanţă atât de mare, nu au nici un fel de rezultat în realitate. Şi dacă au vreun rezultat, acela este unul dezastruos. Aceste examene şi ceremoniile solemne care le însoţesc par să fi fost instituite cu singurul scop de a satisface vanitatea părinţilor şi interesele total egoiste ale foarte multor profesori, şi pentru a-i putea supune pe cei mici unei adevărate torturi înainte de examene şi de a-i face pe cei mai mulţi să se simtă groaznic după examene.

Fiecare tată vrea ca propriul său copil să fie prezentat în public ca fiind minunea şcolii, și se uită la acel copil ca la propria sa persoană în miniatură. Părintele nu își dă seama că pentru a-i satisface vanitatea,  copilul său îndură o tortură de nedescris. Întrucât situaţiile sunt judecate după aparenţele externe, nimeni nu pare să creadă că ar exista vreo tortură, pentru că nu se văd nicăieri cicatrici pe trupul copilului…

Lipsa de înţelegere a părintelui faţă de dispoziţia naturală a propriului său copil, şi greşeala sa de a o situa în condiţii false, astfel încât puterile sale intelectuale, mai ales în privinţa memoriei, să fie stimulate artificial, îl fac pe părinte să nu poată vedea că această măsură de gratificare personală ar putea, şi duce în foarte multe cazuri, la provocarea unei boli morale în sufletul copilului, şi la moartea personalităţii sale.

Pe de altă parte, majoritatea profesorilor, fiind şi ei doar nişte stereotipuri— limitându-se la fraze gata făcute şi la inculcare mecanică, în loc să fie nişte părinţi morali ai elevilor lor – sunt preocupaţi ca aceste examinări să reflecte propria lor personalitate şi interesele lor economice. Obiectivul lor e să le arate părinţilor şi altora, care sunt prezenţi la aceste ceremonii de premiere, că acel copil a învăţat foarte mult – datorită lor – că deţine cunoştinţe mai mari în cantitate şi calitate, decât s-ar fi aşteptat la vârsta sa aşa de fragedă şi că toate acestea sunt meritul foarte priceputului profesor.

993051_668951583121618_2092044689_n
Aboliţi notele şi calificativele şi testările.
Nici un copil nu e câine să fie dresat aşa
Şcoala nu e unitate militară. Elevii nu sunt soldaţi. Nu învaţă decât să fie supuşi şi să nu gândească.

Pe lângă vanitatea aceasta nenorocită a adulţilor, care e satisfăcută cu preţul distrugerii vieţii morale şi fizice a copilului, profesorii sunt interesaţi doar să primească tot felul de complimente de la părinţi şi de la public, aceştia neavând habar care e situaţia de fapt. Interesul profesorilor e doar să facă publicitate, pe spatele copiilor, și prestigiului unei anumite şcoli.

Pe scurt, ne opunem categoric acestor examinări publice. În şcoala noastră, totul trebuie să fie făcut în avantajul şi interesul elevului. Tot ce nu urmăreşte acest scop trebuie să fie recunoscut ca opus spiritului natural al educaţiei pozitive.

Examenele n-au nici un rost, şi fac foarte mult rău copiilor. Pe lângă starea de groază şi de rău pe care le-o provoacă – sistemul nervos al copilului are de suferit imens – un fel de paralizie temporară e impusă asupra conştiinţei sale de către trăsăturile imorale ale examinării în sine.

Vanitatea provocată în cei care sunt plasaţi în vârf, invidia şi umilinţa, obstacole foarte serioase în calea unei dezvoltări solide, care sunt sădite în mintea celor care au eşuat, şi în toţi, fără excepţie, starea emoţinală de rău pe care le-o provoacă examenele, sunt creuzetul apariţiei egoisimului.”

Într-un număr ulterior al Buletinului, am găsit necesar să revin asupra acestui subiect:

„În mod frecvent primim scrisori de la Societăţile Educaţionale ale Muncitorilor şi de la Fraternităţile Republicane, care ne cer ca profesorii să îi pedepsească pe elevi în şcoala noastră. Noi înşine am fost atât de dezgustaţi când am mers să disutăm cu aceşti oameni şi am văzut care era baza materială a acestor cereri: am găsit copii puşi să tea în genunchi, sau pedepsiţi în alte moduri.

1235080_711122765571166_2005814339_nAceste practici iraţionale şi atavice trebuie să dispară. Pedagogia modernă le discreditează total. Profesorii, care îşi oferă serviciile Şcolii Moderne, sau care cer recomandări din partea noastră să poată preda în alte şcoli, trebuie să se abţină de la a aplica elevilor orice pedeapsă morală sau fizică, sub sancţiunea că vor fi discreditaţi pentru totdeauna. Jignirea, mustrarea, nerăbdarea şi mânia din partea profesorilor trebuie să dipară, la fel cum trebuie să dispară şi anticul titlu de „maestru”.

În şcolile libere, toţi elevii trebuie să fie lăsaţi să înveţe în pace, să fie bucuroşi, şi să înveţe ce înseamnă solidaritatea. Trebuie să avem încredere că asta va fi de ajuns pentru a pune capăt acestor metode şi practici, care sunt total nepotrivite pentru nişte oameni al căror singur ideal ar trebui să fie de a arăta calea unei generaţii spre o societate cu adevărat solidară, a fraternităţii, armonioasă şi dreaptă.”

Advertisements

One thought on “Francisco Ferrer: Nici răsplată, nici pedeapsă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s