Noam Chomsky: Bolşevicii au dat una dintre cele mai mari lovituri împotriva socialismului

scumbag_leninDespre violența revoluționară, Comunism și Stânga Americană

Interviu realizat de Christopher Helali (extras, în engleză aici)

CH: În ultimii ani, unii intelectuali de stânga au început să reevalueze practica violenței revoluționare. Care este poziția dumneavoastră în privința rolului violenței, în acest caz a violenței subjective, în antiteză cu violența simbolică sau obiectivă a mișcărilor de eliberare?

NC: Nu sunt deloc familiar cu revigorarea și nu știu sigur ce se susține, dar se susține cumva că ar trebui să punem mâna pe arme și să răsturnăm guvenulul?

CH: În esență, unii teoereticieni au spus că ar trebui să reevaluăm implicațiile violenței prin lentilele evenimentelor cum ar fi marea teroare din Franța și evenimente similare, dacă acestea pot fi justificate.

NC: Poate, poate nu, dar la această violență a recurs guvernul după ce guvernul a fost instalat și a declanșat o campanie de teroare în special împotriva adversarilor săi. Suntem într-o asemenea situație?

CH: Unii spun că trăim vremuri periculoase.

NC: Am putea trăi vremuri periculoase, dar tu și cu mine facem cumva parte dintr-un guvern care controlează forțele armate și se confruntă cu opoziția care încearcă să-l elimine?

CH: Nu, nu suntem în situația asta.

NC: Ok, atunci analogia e irelevantă. Din nou, care ar fi trebuit să fie relevanța ei?

CH: Întrebarea ar fi: putem justifica violența în încercarea de a răsturna un guvern?

NC: Deci, din nou, ar trebui să punem mâna pe arme, să ieșim pe străzi și să ne apucăm să distrugem banca Chase Manhattan? Bine, dacă vrei să fii ucis în 5 minute, ai putea face asta. Altfel, așa ceva n-are absolut nimic de-a face cu lumea așa cum ea e acum în momentul în care noi discutăm. Personal cred că e o idee tâmpită, dar dincolo de asta e ca și cum ai cere cuiva să se cațere pe un asteroid și să atace pământul? O, OK, poate nu e o idee bună, dar de ce vorbim despre așa ceva?

CH: Deci credeți că ideea aceasta din secolul 20 a mișcărilor revoluționare e epuizată?

NC: Dar nu e doar secolul 20. Sunt foarte rare ocaziile când poți să pui această chestiune în discuție, și noi nu suntem nicidecum în apropierea unor asemenea ocazii. Dacă vrei să ridici această chestiune la modul abstract, într-un seminar, OK, poți discuta despre asta. Putem discuta circumstanțele în care ar putea fi justificat să pui mâna pe arme să răstorni un guvern represiv. Asta putem discuta. De exemplu, eu sunt de acord cu cei care au conspirat să-l omoare pe Hitler. Cred că ar fi fost un lucru bun. Am fost de acord cu partizanii care le-au opus rezistență naziștilor. Cred că îți pot da numeroase exemple în care o asemenea rezistență la opresiune, teroare și violență este justificată, nu sunt un pacifist absolutist. Îmi pot imagina astfel de situații. În orice caz, cred că această chestiune poartă cu sine o mare obligație de a veni cu dovezi și această obligație de a oferi dovezi aparține celor care aleg violența. Uneori ei pot respecta o asemenea obligație, dar e una covârșitoare. Noi acum suntem la un semiar de filosofie, care n-are nici o legătură cu lumea reală. Dar dacă vorbim despre lumea reală, despre care mie îmi pasă, nu prea văd ce sens are să discutăm așa ceva. Deci, nu știu la ce revigoare vă referiți.

CH: În legătură cu asta, există un interes renăscut față de moștenirea Iacobinilor. Există scrieri despre reevaluarea lor, care apără și justifică Teroarea în plus față de justificarea lui Robespierre și a viziunii sale pentru o Franță revoluționară. Chestiunile acestea se discută într-o parte a Stângii care încă aderă la ideile leniniste ale secolului 20, cum ar fi avangardismul. Care este moștenirea Iacobinismului și a Leninismului lăsată stângii?

NC: Iacobinismul și Leninsmul sunt chestiuni foarte diferite, în primul rând. În cazul Iacobinilor, putem discuta dar acum ne întoarcem din nou la seminarul de filosofie, e o discuție interesantă. Este o chestiune interesantă să vedem ce ar fi trebuit făcut, care ar fi fost acțiunile corecte pe care ar fi trebuit să le facă Franța revoluționară. Eu nu sunt deloc de acord cu metodele lui Robespierre.

Acum să vedem ce-i cu Leninismul. Lenin și Iacobinii n-au nici o legătură unii cu alții. Leninismul în opinia mea este contra-revoluționar. Nu a instituit comunismul. A existat o revoluție populară, de fapt aceasta s-a întins pe o perioadă de 4 ani, iar în 1917 a început să devină din ce în ce mai substanțială începând cu Februarie. De fapt, ce-a încercat Lenin să facă a fost să obțină controlul asupra ei. Dacă te uiți la scrierile lui din 1917 ele băteau foarte puternic spre stânga. Tezele din Aprilie, Statul și Revoluția sunt cele mai radicale scrieri ale sale, aproape anarhiste. Părerea mea e că în cazul  lui avem de-a face de fapt cu oportunism. Nu cred că Lenin credea o iotă din ce scrisese. Îmi pare că încerca să se asocieze, să devină liderul forțelor populare revoluționare. Când a devenit liderul lor, n-a pierdut nici o clipă, la fel ca Trotsky care l-a ajutat, să instituie un regim foarte represiv, în care se regăsesc elementele de bază ale Stalinismului de mai târziu. Au trecut foarte repede la distrugerea celor mai importante organizații ale puterii populare. Nu au făcut asta peste noapte, dar într-o scurtă perioadă de timp au reușit să distrugă sovietele, comitetele din fabrici, și să convertească forța de muncă într-o armată de muncitori. Forțele revoluționare ale țăranilor s-au opus foarte tare, întâmplător. Departe de Marx care vedea că există potențial revoluționar în țărănimea rusească, comuniștii de la orașe, cum ar fi Lenin se opuneau acestei idei. De fapt, o mare parte din ce a scris Marx a fost suprimat, pentru că lor nu le plăcea ce scrisese el. Nu pentru că ar fi avut probleme cu Marx în sine, ci pentru că îi disprețuiau profund pe țăranii pe care-i considerau înapoiați. Concepția lor era că Rusia este o societate țărănească înapoiată, și că trebuie împinsă către industrializare și atunci au recurs la legile de fier ale istoriei care vor duce la socialism și alte de-astea, dar nu în prezent, ci undeva în viitor. De fapt, ei priveau Rusia ca a fiind undeva în planul doi, ca plan B. Esențialmente ei așteptau o revoluție în Germania, cea mai avansată țară capitalistă, acolo credeau ei că trebuie să aibă loc o revoluție. Când revoluția a fost zdrobită în Germania, în 1919, deja până atunci ei transformaseră Rusia destul de mult într-un fel de armată a forței de muncă, pentru care Lenin și Trotsky pledau, nu total, dar în cea mai mare parte, lichidându-i pe cei care gândeau ca cei din Kronstadt. Când revoluția din germania a fost zdrobită, ei și-au dat seama că ce plănuiseră nu avea cum să meargă, așa că s-au gândit la altceva pentru a împinge Rusia către industrializare. La scurt timp după aceea au venit cu Noua Politică Economică, prin care de fapt încercau să impună capitalismul de stat, dar cu forța pumnului de fier, pentru că gândeau că doar așa oamenii pot fi împinși spre progres. Asta înseamnă avangardismul lui Lenin.

A fost teribil de criticat în anii de început ai secolului 20 de către marxiști, de fapt de către unii dintre cei care s-au asociat ulterior cu ei. Deși unii critici, cum ar fi Rosa Luxemburg, au arătat că programul lui Lenin, pe care ei îl considerau ca fiind chiar de dreapta era de fapt, reprezentarea era, că va exista o revoluție proletară, că partidul va prelua puterea de la proletariat, comitetul central va prelua puterea de la partid iar liderul maximal o va prelua de la comitetul central. Cam așa s-a și întâmplat, nu cu precizie, dar în linii mari. După aceea, folosirea terorii pentru a apăra un stat represiv și violent nu are nimic de-a face cu comunismul. De fapt, cred că una dintre cele mai mari lovituri împotriva socialismului în secolul 20 a fost revoluția bolșevică. Bolşevicii îşi spuneau socialiști, și occidentul îi numea la fel, socialiști. De fapt, acesta e singurul lucru cu care cele două sisteme principale de propagadă – ale bolșevicilor și ale occidentului- au fost de acord: sistemul uriaș de propagandă din occident și sistemul mai mic de propagandă din est. Unul dintre lucrurile asupra căruia ambele aceste sisteme au convenit a fost să spună că acesta era socialismul. Sistemului occidental de propagandă îi convenea asta pentru că era o metodă foarte bună de a defăima socialismul, întrucât legau acest cuvânt de ce se întâmpla în Rusia. Estului, sistemul de propagandă rusesc îi convenea pentru că ei încercau să profite de aura morală a socialismului – această aură morală în acele vremuri era chiar o realitate. Așa că ambele sisteme au fost de acord cu asta. Ştiți că atunci când două sisteme principale de propagandă sunt de acord cu ceva e destul de greu pentru oameni să scape de ce promovau ele, așa că de-acum e un fel de rutină să se spună că ăsta era socialismul, deși tot ce era el era în realitate foarte anti-socialist. Îmi amintesc că la sfârșitul anilor 1980, când era foarte clar deja că sistemul se prăbușește, am fost rugat de un ziar de stânga, nu o să spun care, să scriu un articol despre ce avea să se întâmple când sistemul se va prăbuși. Am scris un articol în care am spus că cred că va fi o mică victorie pentru socialism, dacă sistemul bolșevicilor se va prăbuși. Au refuzat să-l publice. În cele din urmă, a fost publicat de o revistă anarhistă, așa că tot a apărut. Cei de la acel ziar nu puteau înțelege ce spuneam. De fapt, am scris lucruri similare pentru ziare ca The Nation și ele le-au publicat, dar nu cred că a priceput cineva ce încercam să spun pentru că toată lumea credea că acel sistem chiar era socialismul. Cum să spui atunci că era anti-socialist? Părerea mea nu e unică. Marxiștii de stânga aveau aceeași părere, oameni ca Anton Pannekoek, Karl Korsch, și alții care au fost marginalizați, pentru că aşa păţesc oamenii care nu au arme. Cred că ei aveau foarte mare dreptate. Oamenii pe care Lenin i-a condamnat ca fiind de ulta-stânga, infantilii ultra-leftişti, cred că aveau dreptate pe fond, nu în legătură cu tot, aşa cum e cazul cu criticii din zona anarhismului. Mau târziu şi Bertrand Russell şi-a dat seama de asta foarte bine. Deja în 1920, faptul că bolşevismul nu era socialism era evident, poate chiar mai devreme, cred.

CH: Credeţi că în interiorul coordonatelor întregii tradiţii marxiste va exista întotdeauna acest pericol al alunecării spre acea prăpastie?

NC: Știi, eu nu îl văd pe Lenin ca parte a tradiției marxiste, de fapt. Ceea ce este tradiția marxistă, oricare-ar fi asta, nu reprezintă poziția lui Marx. Am menționat convingerea lui în potențialul revoluționar al țărănimii rusești. Lenin nici măcar nu menționează așa ceva. Marx vedea lucrurile chiar foarte diferit. De exemplu, el credea că ar fi posibil să se ajungă la socialism prin mijloace parlamentare în societățile democratice burgheze. Anglia era modelul său, desigur, dar nu a exclus această posibilitate. De fapt, Marx nici n-a spus prea multe despre socialism sau comunism. Citiți-l. E o critică foarte profundă, analitică a varietății capitalismului, piețelor capitaliste, proprietății, imperialismului, etc, dar despre o viitoare societate (comunistă) sunt doar câteva fraze împrăștiate și cred, așa presupun, că din motive foarte bune. Imaginea sa era, așa cum înțeleg eu, că atunci când oamenii care se eliberează pe ei înșiși, și vor putea lua propriile lor decizii ei singuri, ei vor stabili ce fel de societate vor dori. El nu avea de gând să le dicteze asta. Cred că această poziție e foarte înțeleaptă, sincer.

CH: Credeți că noua formă a Capitalismului Autoritar care funcționează azi, de exemplu, în China sau Singapore, este noul pericol pe care îl avem de înfruntat azi?

NC: Da, acesta e un pericol, și sunt multele la fel. Dar da, cred că e un sistem destul de putrezit. Ține străzile curate și oamenii au o educație tehnică bună, și altele, dar este un sistem foarte represiv, și nu cred în nici un caz că e ceva de admirat la aceste societăți.

CH: În ianuarie 2013, Alan Johnston a scris un articol pentru The Telegraph în care l-a acuzat pe Žižek că e un fascist de stânga, că promovează viziunea sa proprie despre totalitarism, și că promovează violența care ar fi justificată în tradiția de stânga, după el, și că ar fi ceva ce ar trebui să susținem în secolul 21. De unde, cum această fascinație pentru violență, teroare, și apucături de hegemonie poate fi privită ca derivând din tradiția radicală de stânga? Credeți că acestea sunt o parte a acestei tradiții sau că sunt niște deviații?

NC: Știi, sunt o mulțime de tradiții de stânga. Singurele care au sens, după părerea mea, sunt cele care nu susţin violenţa decât ca auto-apărare. Deci, dacă reuşeşti să ajungi la schimbări semnificative, şi progresive, poate chiar radicale, schimbări instituţionale, şi începe să se vadă că poţi funcţiona aşa şi atunci există un atac asupra lor din partea unor puteri din afară, atunci te aperi în faţa acestora. Cum am mai spus, nu sunt un pacifist absolutist; nu cred că trebuie să nu te aperi când eşti atacat, dar în circumstanţe foarte speciale. Ideea de a răsturna forţele existente prin violenţă este una foarte discutabilă şi asta din motive foarte bune. Oamenii care vorbesc despre revoluţie, e uşor să vorbeşti despre asta, dar dacă vrei să faci o revoluţie, adică o schimbare fundamentală în instiuţiile care să ne ducă mai departe, şi nu înapoi, atunci trebuie să îndeplinească nişte condiţii. O condiţie este că trebuie să aibă sprijinul foarte mare al unei majorităţi copleşitoare a populaţiei. Sprijin din partea oamenilor care au ajuns să-şi dea seama că scopurile lor juste la care încearcă să ajungă nu pot fi obţinute în interiorul structurii instituţionale existente pentru că forţele care li se opun le vor distruge. Dacă foarte mulţi oameni ajung să-şi dea seama de asta, atunci ei ar putea foarte bine să spună: foarte bine, atunci o să mergem dincolo de ceea ce se numeşte reformism, efortul de a introduce schimbări în interiorul instituţiilor care există. În acel punct, chestiunea cel puţin se poate pune. Dar suntem atât de departe de acel punct că nu văd nici un rost să facem speculaţii despre asta şi s-ar putea să nici nu ajungem vreodată în acel punct. Poate Marx are dreptate că în interiorul democraţiilor parlamentare poți folosi chiar instituţiile pentru a schimba radical chiar structura instituţiilor. De fapt, cred că şi există anumite dovezi în acest sens. Deci, de exemplu, în Statele Unite există începuturile unor muguri a ceea ce ar putea fi o societate socialistă sau comunistă reală, cum ar fi întreprinderile controlate de muncitori. Este începutul unei democraţii industriale, ştii, democraţie populară în toate instituţiile. Cât de departe pot merge, ştii, dacă vor continua şi dacă va exista o violenţă împotriva lor, atunci poţi pune problema recurgerii la forţă pentru a le apăra, dar dacă ele continuă şi nu există nici o violenţă împotriva lor, atunci vor merge pur şi simplu mai departe.

CH: Există unele acuzaţii că studenţii din învăţămâtul universitar nu sunt destul de radicali sau că se concentrează doar pe chestiuni singulare cum ar fi drepturile minorităţilor sexuale, şi pe schimbarea de climă, în loc să se concentreze asupra transformării structurilor sociale şi economice în totalitatea lor. Care credeţi că va fi rolul studenţilor şi al universităţilor în mişcările revoluţionare de azi?

NC: În primul rând, să înveţe mult ca să priceapă despre ce vorbim. Atunci, dacă ideile lor sunt suficient de clare, să încerce să le ducă mai departe. Să luăm câteva exemple. De exemplu schimbarea de climă. Nu cred că poţi discuta schimbarea climatică pentru prea mult timp fără să ajungi la o foarte radicală interpretare a naturii instituţiilor care există azi şi de ce acestea trebuie să se schimbe. Ele sunt construite pe trăsăturile instituțiilor existente azi și care ne duc către un dezastru în privința climatului. Poți vedea că și Marx a discutat despre asta, printre altele, dar e doar o parte a sistemului de piețe. În realitate nu prea avem piețe, cele mai multe sunt o fraudă, dar avem sisteme de piață parțiale și în măsura în care avem un sistem de piețe, problemele inerente piețelor nu intră în funcțiune. Poți citi despre ele în textele economiștilor. Există o notă de subsol care discută despre ineficiența piețelor. Deci, care sunt ineficiențele sistemelor de piață? Ei bine, sunt foarte multe. Una dintre ele despre care nu se vorbește mult e că piețele direcționează alegerile oamenilor în anumite domenii. Să spunem pot să aleg să cumpăr o mașină Toyota sau Chevrolet, dar nu pot alege într-un sistem de piață să merg cu un metrou de firmă: metroul este o acțiune colectivă. Sistemele de piață nu permit asta. Deci are un efect de distorsionare enorm asupra alegerilor care sunt disponibile. Există multe ineficiențe, chiar din punctul de vedere al piețelor, externalizările, sunt cruciale. Deci, de exemplu, dacă tu și cu mine facem o tranzacție ne vom asigura că aceasta va fi ok, dar nu luăm în considerare efectele asupra tipului de acolo  care nu intră în tranzacțiile de piață și acele efecte pot fi chiar foarte importante asupra lui. De fapt, suntem chiar acum în mijlocul unei crize financiare. Când instiuții mari, cum ar fi Goldman Sachs, când fac niște tranzacții riscante, oricare-ar fi ele, ele sunt foarte atente la ele, și vor încerca să își acopere pierderile potențiale, dar nu se uită deloc la ceea ce se numește risc sistemic; posibilitatea ca eșecul tranzacțiilor lor să ducă la prăbușirea întregului sistem. De fapt, lor nici nu le pasă de asta prea mult, pentru că știu că nu avem un sistem de piețe. Așa că astfel ele se duc imediat la statul dădacă și îi spun ”scoate-ne din asta”, și statul face asta. Dacă ar fi un sistem de piață, ar duce la colaps total. În acest mod duce la un dezastru financiar masiv și atunci statul-dădacă intervine și le ajută să nu dea faliment, le dă bani, până la un punct. Acestea sunt externalitățile, dar există o ineficiență a acestui sistem și mai mare și mai gravă. Dacă, să spunem, lumea afacerilor, să spunem corporațiile din energie sau că tot vorbim despre asta ambele partide care lucrează pentru sectorul corporatist de fapt, dacă ele se hotărăsc, așa cum fac acum, că ar trebui să extragem fiecare picătură de petrol fiecare strop de hidrocarburi din pământ, inclusiv Tar Sands și orice altceva, ele sunt foarte încântate de asta, foarte euforice, poți citi despre asta în ziare zilnic, David Brooks în dimineața asta; ambele partide se laudă că ”asta e minunat, că ne va salva de depedența de dictatorii care dețin resursele din Orientul Mijociu, sau de Venezuela”, pentru care n-au nici cea mai mică dovadă, și că vom putea să ne asigurăm resursele singuri și să fim indepenenți energetic  timp de un secol. Dar între timp, există o mică externalitate: vom distruge lumea. A, ok, dar nu trebuie să-ți pese de asta într-un sistem de cvasi-piețe. Asta nu face parte din tranzacție. Tranzacția e ”să facem cât mai mulți bani cu putință mâine”, și pentru guverne ”să avem cât de multă putere e posibil”, și nu ”păi, ok, nepoții noștri nu vor mai avea o lume în care să poată trăi.” Asta e o externalitate, nu e parte din sistem și aici nu poți să te duci la nimeni să îi spui scoate-mă din asta. Aceasta este inerentă în instituțiile pe care le avem și acum vedeți că exact așa se întâmplă. E într-un fel șocant când te uiți azi la lume, istoricii viitorului vor fi șocați să vadă ce se întâmpla în secolul 21.  Există o varietate de reacții la posibilitatea foarte reală a dezastrului mediului încojurător. Este foarte probabil, de fapt nu foarte departe poate. Există o varietate de reacții. Există unii care încearcă să facă ceva. Cei din fruntea celor care încearcă să facă ceva sunt cei din societățile preindustriale, cum ar fi societățile indigenilor, societățile tribale, Primele Națiuni ale Canadei, sau băștinașii din Ecuador, Bolivia, Austrialia. Ei sunt primii care încearcă să facă ceva. Ei vor să facă ceva și o fac. Deci, de exemplu, în Ecuador, care este un producător de petrol și unde există o populație numeroasă de băștinași, guvernul încearcă să obțină ceva sprjin pentru a lăsa petrolul în pământ, unde ar și trebui să fie. Asta se întâmplă în societățile cu băștnași. Apoi, vedem și în cele mai bogate și mai puternice societăți din istorie, avantaje incomparabile, culmea civilizației occidentale. Ele încearcă să câștige cursa spre dezastru cât de repede posibil. Deci, vezi, ”acei indieni prostuți vor să-și lase petrolul în pământ, noi vrem să îl scoatem cât mai repede ca să ne distrugem cu totul mediul înconjurător pentru nepoții noștri.” Asta e lumea în care trăim. Nu poți ajunge prea departe vorbind despre schimbarea climaterică fără să ajungi la trăsăturile fundamentale ale instituțiilor noastre fundamentale. Deci nu cred că această dihotomie înseamnă mult și asta e adevărat în privința fiecărei chestiuni la care te uiți. Foarte repede dai peste factorii instituționali care au rădăcini adânci în natura societății. Așa ajungi foarte repede să faci ceea ce se numește o critică radicală.

CH: Credeți că studenții din universitățile de azi ar fi mai bine să se concentreze pe chestiuni singulare pentru că ele conțin în ele însele o critică a sistemului?

NC: E important să începi cu chestiunile care te interesează și te privesc. Asta e valabil pentru aproape orice. Dar dacă te uiți la acele chestiuni repede vei ajunge la unele mai fundamentale și cred că trebuie să vezi perspectiva de ansamblu. Adică, nimeni nu poate fi un activist care să se ocupe de tot, e imposibil. Deci, dacă vrei să faci ceva trebuie să te concentrezi, trebuie să faci asta, pe orice-ar fi acel lucru. Imediat ce te concentrezi asupra acelui lucru, dacă te gândeşti la asta, îţi vei da seama că te confrunţi cu chestiunile fundamentale despre natura instituţiilor economice şi sociale în care trăim şi a celor politice. Apoi o să faci legătura cu alţi oameni care se concentrează pe alte chestiuni şi care dau de aceleaşi probleme fundamentale. Deci nu văd o contradicţie. Spre asta duce activismul.

CH: Mulţi oameni întreabă în urma mişcării Occupy, cum o să reconstruim stânga în America azi şi dacă aşa ceva e chiar posibil. Cum vedeţi posibilitatea revigorării stângii în America azi?

NC: În primul rând, există foarte mult activism şi foarte mulţi dintre ei se concentrează pe tot felul de chestiuni, probabil mai mulţi decât în anii 60, dar sunt foarte împrăştiaţi. Este o societate foarte atomizată deci foarte multe acţiuni sunt împrăştiate. Chiar aici în Boston, de exemplu, e foarte şocant când merg la discuţii publice în diferite părţi ale oraşului, văd că în multe locuri diferite unde oamenii se ocupă de aceleaşi lucruri dar nu ştiu unii de alţii, e uluitor. Adică asta am văzut eu. Am fost implicat în activism de mulţi ani şi nu cu mult timp în urmă am fost invitat să vorbesc în centrul Bostonului de către un grup de care n-am auzit în viaţa mea şi care face nişte lucruri fantastice. Nu am auzit niciodată despre ei pentru că unii le fac în centrul Bostonului, alţii în altă parte a oraşului. Deci, sunt multe care se întâmplă. Trebuie cumva să se găsească aceşti oameni, să găsească teren comun.

Mişcarea Occupy cred că a fost un foarte mare succes. Într-o perioadă scurtă de timp, câteva luni la urma urmei, a schimbat discursul în ţară, a schimbat foarte multe percepţii şi mentalităţi, a adus împreună oameni diferiţi. Contrar a ceea ce se pretinde, este activă şi funcţionează, face anumite lucruri importante, cum ar fi acţiunile împotriva evacuării oamenilor din case de către bănci. Au ajuns chiar şi la ştiri după ce s-a aflat că au fost primii care au ajuns pe teren să-i ajute pe oamenii loviţi de uraganul Sandy. Multe lucruri se întâmplă şi asta e bine. Am menţionat înainte că există şi alte lucruri care se întâmplă cum ar fi dezvoltarea întreprinderilor controlate şi deţinute de muncitori. Asta s-ar putea întâmpla chiar aici dacă ar exista o mişcare activă care ar putea fi implicată în iniţiative similare care să înceapă să facă lucruri dar adesea sunt abandonate pentru că ei nu au sprijin popular foarte mare, aş putea să-ţi vorbesc de câteva cauzuri reale dacă avem timp.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s