Germania, 1921-1944: Cum a fost distrus sindicatul anarho-sindicalist de către Hitler

O cronologie a distrugerii sindicatului anarho-sindicalist, FAUD, în Germania lui Hitler, în engleză aici.

faud_lorry
FAUD distribuind manifeste.

Anarhiştii împotriva lui Hitler: Clandestinul FAUD din Rhineland

Pe 5 noiembrie 1937, Julius Nolden, un muncitor la uzinele auto de la Duisburg a fost condamnat de „Tribunalul Poporului” din Berlin la 10 ani de închisoare pentru că „a pregătit un act de mare trădare, de circumstanţe agravante”. Nolden fusese liderul FAUD (Sindicatul Liber al Muncitorilor Germani, anarho-sindicalist, care făcea parte din Asociaţia Muncitorilor Internaţionali, IWA) din Rhineland, când organizaţia sa clandestină a fost distrusă de către Gestapo, în ianuarie 1937. Odată cu el au fost arestaţi alţi 88 de bărbaţi şi femei, anarho-sindicalişti, care au fost aduşi la proces la începutul lui 1938.

În 1921, în jur de 5.000 de oameni din Duisburg făceau parte din FAUD. După aceea, numărul lor a scăzut dramatic , și când Hitler a ajuns la putere în 1933, doar câteva grupuri mărunte de muncitori au mai rămas. De exemplu, erau în jur de 25 de militanți activi în zona Duisburg, iar sindicatul regional din Rhineland avea în jur de 180-200 de oameni care plăteau cotizații.

La ultimul său congres regional, care a avut loc în Erfurt în martie 1932, FAUD a decis că, dacă naziștii ajung la putere, biroul său federal din Berlin să se închidă și să fie înlocuit de un directorat clandestin (bazat în Erfurt) și că va trebui să existe o grevă generală pentru a se opune naziștilor. Ultima decizie se va dovedi imposibil de pus în practică: influența FAUD în Germania deja fusese diminuată drastic în urma mai multor valuri de arestări ale oamenilor săi.

Între aprilie și mai 1933, Dr. Gerhardt Wartenburg, înainte să fie obligat să fugă din țară, a reușit să găsească un înlocuitor pentru el ca secretar general al FAUD în persoana lui Emil Zehner, un fierar din Erfurt. Wartenburg a fugit în Olanda, la Amsterdam, unde a fost întâmpinat de alți fugari din Germania, și de către anarho-sindicalistul Albert de Jong. La fel, secretariatul IWA (Asociația Internațională a Muncitorilor, care cuprindea sindicatele libertare și revoluționare) a fost mutat în Olanda, dar asta nu i-a putut opri pe naziști să pună mâna pe arhivele organizației.

În toamna lui 1933, Emil Zehner a fost înlocuit de Ferdinand Gotze, un membru al Camerei Muncii din Saxonia, atunci condusă de Richard Thiede din Leipzig.

Între timp, în toamna lui 1934, Gotze, fugind de Gestapo, a ajuns din nou în vestul Germaniei unde a primit spijin de la federația olandeză a IWA (NSV) și a reușit în grabă să formeze un grup clandestin al FAUD. În același timp, tot în mare grabă, secretariatul FAUD din exil a fost format și stabilit la Amsterdam.

Duisburg, centrul de legătură și de acțiune pentru Germania de vest

Până să ajungă naziştii la putere, sindicalistul Franz Bunged condusese federaţia din Duisburg. A fost arestat şi trimis în lagărul de concentrare din Bogermoor fără nici măcar un proces de formă, în 1933. Bungert a fost eliberat un an mai târziu, dar şi-a dat seama că era imposibil să facă şi cea mai mică activitate ilegală din cauza faptului că era strict supravegheat. Locul său a fost luat de Julius Nolden, un muncitor în metalurgie, care în acea vreme era şomer. Până în acel moment, Nolden fusese trezorierul Camerei Muncii din Rhineland. Şi Nolden a fost arestat de Gestapo care bănuia că slujba sa la o fabrică era o acoperire de fapt pentru a menţine contacte ilegale cu alţi oameni din FAUD.

În iunie 1933, la puţin timp după ce a fost eliberat din arest, Nolden s-a întâlnit cu Karolus Heber, un membru din directoratul clandestin de la Erfurt. Scopul întâlnirii era de a organiza o evadare clandestină în Olanda pentru colegii lor de care aflaseră naziştii şi de a forma o organizaţie de rezistenţă în Rhineland şi în Rhur. Nolden şi colegii săi au pus bazele unei reţele pentru a reuşi să ducă oamenii clandestin la Amsterdam şi pentru a distribui propagandă anti-nazistă. Din dosarul tribunalului reiese că eseurile anti-naziste erau puse în circulaţie în acea vreme sub titlul „Mâncaţi fructe germane ca să fiţi sănătoşi”, şi erau atât de populare printre mineri că ei obişuiau să se salute unul pe altul spunându-şi: „Ai mâncat şi tu fructe germane?”

După 1935 a urmat o perioadă scurtă de îmbunătăţire a situaţiei economice, şi era din ce în ce mai dificil să menţină pe linia de plutire o organizaţie anarho-sindicalistă.

Mulţi camarazi îşi găsiseră slujbe din nou după ani de şomaj şi sindicaliştii obişnuiţi erau reticenţi să se implice în rezistenţa activă. Teroarea Gestapo-ului a făcut restul. Şi mai mult, sprijinul de la Amsterdam a început să dispară în 1935.

Izbucnirea Revoluţiei Spaniole în 1936 a dat un nou balon de oxigen activităţii anarho-sindicaliste din interiorul Germaniei. Nolden şi-a consolidat legăturile în Duisburg, Dusseldorf şi Cologne, a organizat întâlniri și a propus înscrieri pentru a strânge sprijin financiar pentru camarazii spanioli. În același timp, Simon Wehre, de la Aix-la-Chapelle (Aachen), a folosit rețeaua Camerei Muncii din Rhineland pentru a recruta tehnicieni voluntari, care doreau să meargă în Spania să lupte împotriva fasciştilor. În decembrie 1936, Gestapo-ul, cu ajutorul unui spion infiltrat în organizaţie, a reuşit să descopere existenţa grupurilor din oraşele Munchengladbach, Dulken şi Viersen. La începutul lui 1937, poliţia politică a arestat 50 de anarho-sindicalişti din Duisburg, Dusseldorf şi Cologne. Nolden a fost printre cei arestaţi. Puţin mai târziu, şi mai multe arestări au fost făcute şi acestea au redus numărul membrilor clandestinului FAUD care au căzut în gherele Gestapo-ului la 89. A durat un an ca să se poată strânge acuzaţii împotriva lor. Aceşti camarazi, bărbaţi şi femei, au fost acuzaţi de „pregătirea unor înalte acte de trădare” şi au fost duşi în faţa instanţelor în ianuarie şi februarie 1938.

Doar șase nu au putut fi condamnați pentru că împotriva lor nu s-a găsit nimic. Ceilalți au fost condamnați la închisoare de la câteva luni, în câteva cazuri, la 6 ani, cei mai mulți. Julius Nolden a fost dus în închisoarea Luttringhausen și a rămas acolo până la sosirea aliaților pe 19 aprilie 1945. În 1947 s-a întâlnit la Darmstadt cu alţi camarazi pentru a crea Federaţia Socialiştilor Libertari (anarho-sindicalistă).

Asasinarea militanţilor
O parte dintre camarazi au fost ucişi în închisoare. Maşinistul din Duisburg, Emil Mahnert, potrivit mărturiei colegilor săi de celulă, a fost arucat de la etajul al doilea de un călău al poliţiei. Zidarul Wilhelm Schmitz a murit în închisoare pe 29 ianuarie 1944 iar circumstanțele morții sale nu au fost niciodată investigate. Ernst Holtznagel a fost trimis în infamul batalion de pedepsire 999, unde a fost asasinat. Michael Delissen din Munchengladbach a fost omorât în bătaie de Gestapo în decembrie 1936. Anton Rosinke din Dusseldorf a fost asasinat în februarie 1937.

În august 1946, anarho-sindicalistul Ernst Binder din Dusseldorf a scris: ”Din moment ce rezistența în masă nu era posibilă în 1933, cei mai buni oameni ai mișcării au fost nevoiţi să își consume energiile într-o campanie de gherilă lipsită de speranță. Dar dacă muncitorii ar învăța din această experiență dureroasă lecția că numai o apărare unită, din timp, e eficientă în lupta împotriva fascismului, sacrificiile acestor oameni nu vor fi fost în zadar.”

De la Kate Sharpley Library

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s